RENE SEGHERS in dialog cu COSTIN POPA<\/p>\n
Costin Popa: Domnule Seghers, sunteti cunoscut ca scriitor si pictor, cu studii de arta, arheologie, filosofie. Inainte de stabilirea la Amsterdam, ati calatorit sapte ani peste meridiane, insotit de poemul dvs. \u201eUndestined\u201c (\u201eNeharazit\u201c). Ce au insemnat aceste peregrinari in umbra versurilor?
\nRen\u00e9 Seghers: Pleci sa descoperi lumea si de fapt te descoperi pe tine insuti spre a face ceva cu ce ai aflat.<\/p>\n
C. P.: Pe unde ati fost?
\nR. S.: Din Irlanda in Japonia, oprindu-ma peste tot, in Anglia, Olanda, Germania, Polonia, Bielorusia, Rusia, in Siberia pana la Vladivostok, apoi in China si Japonia.<\/p>\n
C. P.: Ce cultura v-a influentat\u00a0 cel mai mult?
\nR. S.: Cea rusa.<\/p>\n
C. P.: Stiu de pe bogatul dvs. website ca ati colaborat cu reviste si ziare rusesti.
\nR. S.: Da, dar si cu publicatii poloneze, japoneze chiar. Este foarte ciudat si straniu, oamenii din Tara Soarelui Rasare te privesc ca si cum ai veni de pe alta planeta. Intra repede in panica, se asteapta la orice de la tine, te analizeaza intr-un mod foarte abstract.<\/p>\n
C. P.: Ati inclus in vederile dvs. diversele religii?
\nR. S.: Peste tot, pentru mine religia a insemnat cuvinte mari, frumoase, dar goale, lipsite de continut.<\/p>\n
C. P.: Dupa acesti sapte ani, cum v-ati descrie?
\nR. S.: Ca o persoana foarte complexa, cu multe fatete. Sunt greu de descifrat chiar si pentru mine. In fiecare zi, cand ma trezesc, stiu mai putine despre mine insumi.<\/p>\n
C. P.: Sa decodam unele imagini mai mult sau mai putin surprinzatoare. Acum sunteti implicat in jurnalism. Cum se impaca aceasta activitate cu sufletul, cu modul dvs. de gandire?
\nR. S.: Scriu pentru unele dintre cele mai mari ziare internationale, combinate cu publicatii nationale, fiecare cu un numar de cinci milioane de abonati, ceea ce nu este deloc rau. Le propun un nou stil. As spune ca fac interviuri serioase cu oameni care nu au nimic de spus sau de la care nu se asteapta nimeni sa afle ceva. Nimeni nu-si inchipuie ca va fi intrebat daca este credincios si de ce. In Olanda, de exemplu, poti crede in Zen sau in Dumnezeu, poti bea cafea turceasca sau arabica, orice este posibil. Este o munca pe care incerc sa o fac cat se poate de interesanta. Sigur ca exista pe lume multe lucruri placute, ca Festivalul Darcl\u00e9e de la Braila, la care ne aflam. De exemplu, aseara pe esplanada, eram si critic, si ziarist sau pur si simplu ma bucuram de concert. Nu poti separa viata pe portiuni, trebuie integrate intr-un tot. Ca sa raspund la intrebarea de ce desfasor si activitati oarecum surprinzatoare, as spune ca, daca as fi scris numai critica de opera, m-as fi plictisit pana acum. Asa, totul devine mai interesant… pictura, scris, fotografie, imi place sa lucrez pe mai multe directii.
\nDe la Jacques Brel la Franco Corelli
\nC. P.: Sa vorbim de cartile pe care le-ati scris despre Jacques Brel si Franco Corelli. Acum lucrati la o monografie despre Darcl\u00e9e si la una despre un impresar italo-german, Roberto Bauer. De ce aceasta alegere, din teritorii diferite? Doar Corelli si Darcl\u00e9e vin dinspre opera.
\nR. S.: Nu numai ei, ci si Bauer. A fost omul de legatura in Europa al celebrului manager general al Operei Metropolitan din New York, Rudolf Bing. Volumul despre Jacques Brel mi-a fost comandat. A fost prima mea carte, am scris-o pentru ca omul a avut o viata foarte interesanta si-mi placea muzica lui. Acum o republicam, in octombrie, pentru ca am descoperit multe lucruri noi, uimitoare. Jacques Brel nu a fost nici cantaret pop, nici simplu sansonetist. A fost un muzician, pentru ca daca asculti cantecele lui, constati ca sunt absolut unice. Schumann sau Schubert nu si-au interpretat opusurile. Or, Brel si-a cantat propriile compozitii. Am descoperit ca, peste timp, au fost peste trei mii de lansari de discuri de Jacques Brel in S.U.A, Rusia, Islanda. Frank Sinatra, Angela Gheorghiu si Roberto Alagna ori Rolling Stones nu se pot lauda cu asta. Numai anul trecut, Jacques Brel a avut zece lansari de discuri single. Am fost interesat de muzica si cuvintele lui, ca si de faptul ca si-a incheiat cariera, nu cu zece ani mai tarziu decat trebuia, precum alti cantareti, ci pur si simplu s-a retras. Spre deosebire de Brel, sa scriu despre Corelli a fost dorinta mea. Este o carte critica. Tenorul era, sa spun, complet dement, dar absolut fantastic, foarte timid pe de-o parte, dar si extrem de prietenos pe de alta. Cred ca a avut cea mai fascinanta si minunata voce din secolul XX. Si nu s-a scris nicio carte buna despre el.<\/p>\n
C. P.: Totusi, au aparut multe…
\nR. S.: Au vorbit despre cariera, dar nimic despre viata. Deci, dupa acei autori, el s-a nascut la… treizeci de ani, in teatru, fara sa fie oferita nicio informatie anterioara. Nici macar data nasterii nu era mentionata. Va puteti imagina o biografie fara data nasterii? Eu am vrut sa stiu totul, am cumparat articole din perioada aceea, am discutat cu felurite persoane, am fost la Ancona lui natala, am colaborat cu nepotii lui, am adunat mult material, a fost fantastic si a iesit o carte mare, cu recenzii foarte bune in presa internationala.
\nPoti sa aplici reguli muntilor?
\nC. P.: Spuneati ca este o privire critica asupra vietii si carierei marelui tenor. Este inclusa si critica asupra glasului, din punct de vedere al esteticii vocale?
\nR. S.: Da, am spus si demonstrat ca el avea dreptate si detractorii lui greseau. Pot sa explic, sa nu credeti ca sunt nebun. Sunt voci si voci, asa cum exista, de pilda, munti si munti. Poti sa aplici reguli muntilor? Nu! Si nici vocilor. A fost cel mai mare glas din secolul trecut, canta diminuendi, mezzevoci, totul. Unii spuneau despre stilul lui ca \u201ealuneca\u201c unele sunete. Si ce daca? Omul era un munte. Interesant este ceea ce a dorit. Putea sa faca o cariera ca a lui Mario del Monaco, cantand \u201eOtello\u201c dupa \u201eOtello\u201c sau \u201eAida\u201c dupa \u201eAida\u201c. Cel putin aceasta din urma a facut-o si el, dar intre spectacole a cantat \u201ePoliuto\u201c. Cu Maria Callas. A vrut sa studieze \u201eBoema\u201c, pentru ca dorea sa apara in postura de poet. Franco Corelli nu voia sa fie un alt Mario del Monaco, era un stilist, adora sa cante muzica franceza, Romeo, Faust. Inregistrarile mele favorite cu el nu sunt \u201eTurandot\u201c sau \u201eAida\u201c, ci \u201eWerther\u201c, \u201eRomeo si Julieta\u201c cu Mirella Freni, \u201eFaust\u201c cu Nicolai Ghiaurov. Unii afirma ca nu-i precum Nicolai Gedda. Sigur ca da. Dar Gounod a rescris rolul Romeo pentru Jean de Reszke. Credeti ca Gedda se putea apropia de Jean de Reszke?<\/p>\n
C. P.: Eu spun despre Corelli ca a adus un nou stil de interpretare a muzicii franceze, venit din patina italiana.
\nR. S.: Ma gandesc acum la \u201eWerther\u201c, in care Franco a facut lucruri foarte stranii. Da, l-a cantat in franceza, dar in maniera italiana. Pentru mine, cel mai autentic reprezentant al stilului francez este Alain Vanzo. Are metal in voce. Nu-mi place Alfredo Kraus. Expune o tehnica impecabila, dar ce folos? Alain Vanzo a cantat \u201eWerther\u201c din 1974. A fost un debut intarziat in rol. Interesant este ca Vanzo l-a copiat pe Corelli fraza cu fraza. Pentru ca a intuit ca, preluand ceea ce facuse Franco, ii va aduce succes. Ma gandeam ca si Domingo, si Carreras il copiaza pe Corelli in Puccini, dar ambii raman doar cu asta. Ajunge cu tenorii fara Si natural sau Do acut, care canta transpus si la batranete prefera sa fie baritoni! Daca nu poti, lasa-l pe Franco Corelli, lasa-i pe cei care sunt valabili.<\/p>\n
C. P.: Subscriu. Corelli nu a cantat multe roluri, a imprimat putin in studio…
\nR. S.: Numai cincizeci, dar ar fi trebuit sa cante saizeci si cinci. Insa ceea ce a facut a fost miraculos. Cine a readus Si bemol diminuendo la sfarsitul ariei \u201eCeleste Aida\u201c? Nu Carlo Bergonzi, nu Richard Tucker, nu Giuseppe di Stefano!\u00a0 Dupa cum foarte bine stiti, pentru tenor, partile cele mai dificile din \u201eAida\u201c sunt aria si finalul, cu acele Si bemoluri care trebuie cantate pianissimo.<\/p>\n
C. P.: Bineinteles. Pe care dintre inregistrarile de studio cu \u201eAida\u201c o preferati?
\nR. S.: Cea din 1956, cu Maria Curtis Verna in rolul titular. Sigur ca se poate spune ca Franco Corelli a fost mai bine in unele roluri decat in altele, dar pentru Fach-ul italian a fost cel mai mare.
\nPerfectiune, imperfectiune
\nC. P.: Apreciez mult ca ati studiat profund vocea lui Corelli. As reveni la Alfredo Kraus. Nu poti sa nu observi eleganta frazarii…
\nR. S.: Da, dar nu-mi atinge inima, sufletul. Nu-i pot gasi nicio greseala, dar poate si din cauza asta. In fond, ce-i perfectiunea? Te loveste in fata, dar nu simti nimic. Prefer imperfectiunile lui Franco Corelli, sunt destule…<\/p>\n
C. P.: Va propun sa detaliem.
\nR. S.: Revenind la perfectiune si evolutii artistice, se spune despre Maria Callas ca a avut cariera scurta. Si ce daca? Cunoasteti interpreti cu perioade de varf de cariera care sa dureze mai mult de un deceniu? Sigur ca nu, pentru ca in acesti zece ani canti cu atata pasiune si forta, incat te consumi. Daca nu dai prea mult, nu esti in varf. Analistii de tehnica vocala pot veni la mine cu tot felul de teorii, despre locul in care trebuie pozata vocea etc., numai ca eu am urechi. Cand ascult un glas, nu ma gandesc la plasamentul sunetului, ascult cu inima. Ori inima mea este atinsa de timbralitatea, de culoarea glasului. Am ascultat la Braila cantareti care sunt poate prea tineri, care poate canta ce nu li se potriveste, dar au voci importante, culori minunate. Cate voci importante ale acestui secol au culori minunate? Foarte putine. Aici am auzit glasuri care ar putea ajunge foarte departe. De exemplu, un viitor Ghiaurov ar putea deveni basul Leonard Bernad.<\/p>\n
C. P.: Ce bine-ar fi! Inca nu l-am ascultat.
\nR. S.: Sigur, este foarte tanar, 22 de ani, dar vorbesc de culoarea vocii, un lucru esential. Imediat ii recunosti timbrul. Despre cati cantareti de azi se poate spune asta? Este un diamant care trebuie pastrat.<\/p>\n
C. P.: Ati remarcat foarte corect ca multi tineri interpreteaza arii nepotrivite pentru ei.\u00a0 Este si greseala profesorilor.
\nR. S.: Bun, aici la concurs, la 25 de ani, poti canta \u201eUn bel d\u00ec, vedremo\u201c din \u201eM-me Butterfly\u201c si chiar atinge Si bemolul acut pe care nu foarte multe mari soprane il canta bine, dar atat. Poti avea impresia ca emiti aceasta acuta finala (l’aspeeetooo!\u201c) mai bine decat Caball\u00e9, dar asta nu inseamna ca esti in stare sa canti rolul pe scena. Din pacate, profesorii lor nu le spun ca nu pot face asta la 25 de ani. Rolul nu consta numai in notele inalte. Ce faci cu pasajul de registru, cu legato-ul, cum mai canti dupa mai mult de doua ore? Cio-Cio-san sta tot timpul pe scena, iar la sfarsit mai are o arie. Cum poti macar sa-ti imaginezi ca vei fi in stare sa faci rolul pe scena mai devreme de zece ani? Cum nu-si dau seama ca sa canti niste arii in concurs inseamna ceva, dar cu asta nu te poti prezenta la Viena sa canti \u201eAida\u201c?!<\/p>\n
C. P.: Trebuie educati in acest sens. Sa revenim. Intentionati sa lucrati la o alta carte despre Corelli?
\nR. S.: I-am infatisat viata si cariera. Acum, daca am timp, vreau sa abordez cele patru sute de inregistrari si sa fac si o cronologie a carierei, pentru ca prima carte este atat de mare incat nu contine asa ceva. Este ceea ce lipseste si la Maria Callas. Pentru Franco Corelli a fost publicat un Fotobook, adica un album de fotografii cu explicatii. Insa in prim plan este cartea despre Darcl\u00e9e.<\/p>\n
C. P.: Cat ati lucrat la volumul \u201eFranco Corelli, printul tenorilor\u201c?
\nR. S.: Opt ani. Nu se compara cu ceea ce am intreprins pentru cartea despre Darcl\u00e9e.
\nSa traiesti impreuna cu Darcl\u00e9e
\nC. P.: Vorbim despre ea. Cum a venit ideea?
\nR. S.: Am pornit sa o investighez pe Darcl\u00e9e cand aveam 19-20 de ani si am inceput sa ascult opera. Am fost interesat de \u201eIris\u201c de Mascagni – exista o inregistrare cu Magda Olivero si Salvatore Puma. Am aflat ca premiera o facuse Darcl\u00e9e. Apoi am citit despre \u201eTosca\u201c. Am inceput sa ma intreb cine a fost aceasta soprana despre care nu era nimic scris? Gaseam informatii despre Nellie Melba, Adelina Patti, Luisa Tetrazzini, dar nimic despre Darcl\u00e9e. Se mentiona doar ca i-au fost dedicate opere, Catalani ii dedicase \u201eLa Wally\u201c, dar nu aflasem nimic despre viata ei. In timp am descoperit si motivele. Am inceput sa caut si, intr-un lexicon, am gasit ca dintre cele peste saptezeci de inregistrari cu \u201eVissi d’arte\u201c, nici una nu era cu Darcl\u00e9e. Mai tarziu, prin 1991, am gasit un CD intitulat \u201eUn secolo di grandi voci\u201c editat de teatrul Carlo Felice din Genova. Pe disc erau Francesco Tamagno, Antonio Cotogni, Cesira Ferrani, creatoarea rolului Mim\u00ec din \u201eBoema\u201c, plus… un minut si zece secunde cu Hariclea Darcl\u00e9e, cantand \u201eVai, mandruto, dragi ne-avem!\u201c de Tiberiu Brediceanu. Am ascultat si am tot ascultat, era infim, o inregistrare de foarte proasta calitate tehnica. Am aflat ca Darcl\u00e9e era in vederea colectionarilor, m-a fascinat si am inceput sa investighez. In 1994-95 am trimis primele scrisori unor oficiali si, intamplator, si lui Stephan Poen. Apoi cineva de la Ambasada Romaniei a aflat ca sunt interesat de materiale despre Darcl\u00e9e. In 2001 am ajuns la Braila, dar incepusem sa studiez subiectul inca din 1994, deci de sase-sapte ani. A fost dificil sa gasesc informatii. Dar exista peste tot unde a cantat, in Argentina, la Montevideo, la Madrid, in Rusia, in Romania, in Turcia. Deci a trebuit sa colectez tot ceea ce a ramas dupa ea.<\/p>\n
C. P.: O documentare foarte dificila. Care este structura cartii?
\nR. S.: Urmareste activitatea cantaretei, strict cronologica. Cate ceva despre stramosi, locul nasterii si apoi cariera, an de an, cu cine a cantat, pe cine a intalnit. Am incercat sa-i reconstitui drumul artistic pana la sfarsit, sa regasesc toate premierele pe care le-a facut. Sigur ca nu este scrisa in genul \u201ea facut asta sau asta etc.\u201c, ci te pune in postura sa urmaresti, sa traiesti cariera impreuna cu Darcl\u00e9e. Vorbesc despre iubirile ei, despre pierderi, despre necazuri, despre bucurii. Esti martorul tuturor acestora.<\/p>\n
C. P.: Cand estimati ca va fi gata?
\nR. S.: Este scrisa.<\/p>\n
C. P.: Atunci, cand va fi publicata?
\nR. S.: Sper sa fie tiparita pana la noua editie a concursului. Este nevoie cam de un an pentru includerea unor noi informatii, pentru finisare, pentru verificarea tuturor numelor. Nu este precum o carte despre Pavarotti, scrisa in trei luni si plina de greseli. In volumul Darcl\u00e9e, acest lucru nu va fi posibil. Eu nu scriu carti despre comemorari. Merg peste tot, documentarea pentru Corelli m-a costat peste douazeci de mii euro, la fel pentru Darcl\u00e9e. Sigur ca daca nu as fi facut altceva, as fi putut scrie cartea si in patru ani, dar pentru mine nu este importanta cantitatea de volume pe care le scriu, ci calitatea, nu ma intereseaza sa fiu scriitorul care a publicat cele mai multe biografii. Nu am de gand sa scriu biografia lui… Obama. De ce? Pentru ca vreau sa scriu despre artisti, despre cei care ma impresioneaza.<\/p>\n
C. P.: Sponsori sunt mintea si inima dvs.
\nR. S.: Da, minunat spus. Din fericire am destula minte. Nu am fost binecuvantat cu un aspect frumos, totusi cateva fete ma gasesc interesant, nu multe, dar… mai poti gasi.
\nConcursul Darcl\u00e9e,
\no sansa pentru tineri
\nC. P.: Suntem la sfarsitul Concursului si Festivalului International \u201eDarcl\u00e9e\u201c, aflat la a cincisprezecea editie. Care credeti ca este importanta acestei manifestari?
\nR. S.: Este o intrebare dificila, domnule Popa. Importanta este in primul rand aceea ca ofera tinerilor sansa de a lupta. Nu inveti nimic fara lupta. Membrii juriului ii trateaza amical, le ofera sfaturi, dar important este ca ei sa nu creada ca sunt mai buni decat premiatii, ci sa se intrebe cu ce sunt premiatii mai buni decat ei si cu ce au gresit ei insisi? Apoi, nu trebuie sa se gandeasca ca sunt mai buni decat cei slabi, ci sa se compare cu cei mai valorosi ca ei. Cum as putea scrie o carte daca nu-mi cunosc competitorii? Unii vin si-mi cer un sfat. Cum poti sa le dai un sfat dupa o arie? Vai, sunt atat de tematori… Trebuie sa inceteze sa le mai fie frica. Intai trebuie sa se cunoasca pe ei, sa-si gaseasca forta interioara, asa cum am facut eu calatorind. Din cei peste 180 de candidati numai 29 sunt laureati. Restul se pot simti perdanti. Or, in realitate, poate tu ai avut nota 8,60 si una dintre laureate 8,61, aici nu este vorba despre o stiinta exacta, cu alt juriu ar fi fost sigur alte rezultate. Uitati, de exemplu, tanarul tenor Stefan Pop, care a castigat marele concurs Operalia in 2010…<\/p>\n
C. P.: Nu a venit acum la Braila.
\nR. S.: A fost la editia trecuta. A luat premiul al III-lea sau al IV-lea, dar intre timp a invatat. Asta este important, sa inveti!<\/p>\n
C. P.: Are doar 23 de ani.
\nR. S.: Trebuie sa te bucuri pentru succesul celorlalti, pentru colegi. Nu trebuie spus \u201eEu\u201c, \u201eMie\u201c…, ci sa fii impreuna cu altii, sa te bucuri. Acesta este sfatul pe care il dau acestor tineri. I-am consiliat pe unii care mi-au placut, dar nu au intrat in finala, sa se duca la membrii juriului si sa-i intrebe ce ar trebui sa faca spre a-si imbunatati performanta. Sa le ceara o parere. Si sigur vor obtine raspunsuri.<\/p>\n
C. P.: Va ascult, domnule Seghers.
\nR. S.: Mai vreau sa adaug un lucru. Este o mare sansa pentru tinerii cantareti sa cante pe o scena, acompaniati de orchestra, nu numai cu pian, unde este mult mai simplu. Evolueaza in fata unei mari audiente, in fata unor persoane importante, asa cum este nevoie pentru cariera. Si nu trebuie uitat ca multi laureati ai acestui concurs canta acum pretutindeni in lume. Pe Luca Pisaroni si Francesco Meli i-am ascultat la Amsterdam.<\/p>\n
C. P.: Meli canta si la Scala.
\nR. S.: Amandoi au facut inregistrari, DVD-uri. Deci Viena, Scala, Metropolitan, concursul este bun pentru descoperire de voci care apoi ajung pe scene mari. Si cand te gandesti ca totul se intampla la Braila, un loc departe de orice, in primul rand de un aeroport international. Numai ca aici s-a nascut Darcl\u00e9e si, desigur, competitia nu se putea face in alt loc.
\nScala… adio!
\nC. P.: Ati amintit de cateva teatre mari. Cum vi se par?
\nR. S.: Astazi Metropolitanul a devenit cel mai important teatru liric din lume. Scala… adio! Si stiti de ce? Pentru ca banii sunt in America, nu in Italia.<\/p>\n
C. P.: Si totusi, Scala pastreaza traditia, foarte puternic regasita in sunetul orchestrei, al coristilor…
\nR. S.: Sunt de acord, dar vocile importante se duc acolo unde sunt bani. Asa ca este posibil ca, peste cinci ani, Opera din Abu Dhabi sa devina cea mai importanta din lume, de ce nu? Daca o platesc pe Angela Gheorghiu cu mult mai mult, ea va merge acolo. Darcl\u00e9e nu a cantat niciodata la Met sau la Covent Garden. Nellie Melba, da. Si a avut mari probleme cu Darcl\u00e9e. Pentru ca Darcl\u00e9e a facut premiera din 1888 cu \u201eRomeo si Julieta\u201c, cand australianca decisese ca ea este cea care trebuie sa faca acest rol. Melba i-a devenit dusmanca, asa incat cele doua teatre au ramas inchise pentru Darcl\u00e9e, pentru ca Melba era foarte influenta. Asa cum Domingo este in zilele noastre director la Operele din Los Angeles si Washington, Jean de Reszke era actionar la Met si Covent Garden, pe vremuri. Directorul Maurice Brown era angajatul lui iar cand Emilio de Marchi a negociat contractul pentru Met, a discutat cu Jean de Reszke, nu cu Brown. Asa se falsifica istoria. Pentru ca, evident, in cazul lui Darcl\u00e9e, istoria a fost falsificata. Predominarea cantaretilor de la Met in inregistrarile timpului este de-a dreptul hilara, cand ii auzi pe multi iti par total ridicoli – cantareti care nu ar avea nicio sansa la Concursul Darcl\u00e9e.<\/p>\n
C. P.: Asadar poate fi demolat mitul unor legende?
\nR. S.: Sigur ca nu vor exista un nou Caruso si un alt Tamagno, dar Malibran, de exemplu, ma indoiesc ca poate fi, apriori, mai buna decat Maria Callas. Contratenorul Philippe Jarousski, sigur, nu e castrat, poate Farinelli era bun, dar contemporanul nostru este chiar foarte bun. Se spune ca opera este muribunda. Total fals. Poate in Italia sa fie mai putini fani decat in 1969, dar in lume exista o enorma piata de opera, de zece ori mai mare decat a fost vreodata in istorie. Cantaretii se misca, concursuri ca acestea ne aduc noi nume, asa ca este un lucru fantastic ca Mariana Nicolesco a decis sa faca acesta competitie, care este un prilej important de export de talente si care trebuie pastrat asa cum este. Pacat ca in Romania interesul este atat de mic pentru acest gen de lucruri! Deocamdata competitia are un caracter destul de national, jumatate din competitori vin din Romania, dar este un concurs mare a carui promovare ar trebui intensificata in strainatate, pentru a-i duce\u00a0 faima si mai sus. Implicit a numelui Haricleei Darcl\u00e9e.<\/p>\n
C. P.: O sa apara si volumul dvs.
\nR. S.: Este o restituire a vietii si carierei lui Darcl\u00e9e, dar cartea trebuie promovata. De unde vor veni banii pentru aceasta promovare? Poate de la Guvernul Romaniei? Nimeni nu stie, dar toti doresc volumul.
\nRestituirile despre viata si cariera Haricleei Darcl\u00e9e sunt legate
\nde Mariana Nicolesco
\nC. P.: Ce semnificatie pentru numele Haricleei Darcl\u00e9e are competitia imaginata si condusa de Mariana Nicolesco? Desigur, cartea va contine un capitol despre concurs si fondatoarea lui.
\nR. S.: Evident. Credinta mea este ca restituirile despre viata si cariera Haricleei Darcl\u00e9e sunt legate de concurs, de Mariana Nicolesco. Nu se poate altfel. Chiar daca Mariana nu mi-ar placea atat de mult, suntem de fapt buni prieteni de peste zece ani, n-as avea alta optiune. Desigur, Mariana este o persoana foarte dominatoare, dar multe persoane de acest nivel, de la Corelli la Pavarotti au fost asa. Eu nu am probleme cu persoanele puternice, doar suntem in lumea teatrala, operistica. Daca Maria Callas nu era asa cum a fost, nu era Maria Callas. Persoane fascinante, cu carisma. Este evident ca fara Mariana Nicolesco nu ar fi existat Concursul Darcl\u00e9e. O admir teribil, nu stiu de unde are energia sa faca atatea lucruri. Aseara am stat de vorba pana la ora patru dimineata. Eu eram terminat iar ea, care fusese si pe scena, a ramas de vorba cu Stephan Poen. Cred ca nu a dormit deloc, a fost la repetitie cu cantaretii… energie fantastica. La fel este si dirijorul Marco Balderi, asculta interpretii, face auditii pentru partea orchestrala, dupa cinci minute canta Bach la pian…<\/p>\n
C. P.: Superb.
\nR. S.: Intr-adevar. Deci soarta mea este legata de Mariana Nicolesco si festival, pentru partea din carte favorita mie. Volumul se termina cu \u201eDarcl\u00e9e azi\u201c, deci cu concursul. Desigur, Mariana va scrie prefata. Nimeni altcineva nu ar putea face asta. Sunt multi cantareti romani mari, dar nici unul nu a facut pentru Darcl\u00e9e ceea ce a facut Mariana. Si dr. Radu Varia m-a ajutat mult cu relatiile din Romania, mi-a deschis usi pe care eu nu le-as fi putut deschide. Apoi a intervenit si prietenul Constantin Erbiceanu, care m-a ajutat mult. In septembrie trecut, cand cartea era terminata am aflat despre 1112 de scrisori care au trebuit traduse si integrate; acum totul este gata, a fost unul dintre cele mai fantastice lucruri pe care le-am gasit. Cand am primit epistolele, am injurat… lucrezi cincisprezece ani si pe urma incepi din nou! Sigur, am fost norocos ca le-am gasit inainte de a da la tipar! Am folosit mai multi translatori, ca sa termin mai repede.<\/p>\n
C. P.: Domnule Seghers, ma bucur ca am avut aceasta conversatie si va urez sa va vedeti cartea aparuta cat mai repede.
\nR. S.: Sper si eu! Va multumesc pentru tot.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
RENE SEGHERS in dialog cu COSTIN POPA Costin Popa: Domnule Seghers, sunteti cunoscut ca scriitor si pictor, cu studii de arta, arheologie, filosofie. Inainte de stabilirea la Amsterdam, ati calatorit sapte ani peste meridiane, insotit de poemul dvs. \u201eUndestined\u201c (\u201eNeharazit\u201c). Ce au insemnat aceste peregrinari in umbra versurilor? Ren\u00e9 Seghers: Pleci sa descoperi lumea si… Cite\u0219te mai mult »\u201eAscult vocile de opera cu inima\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-4357","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":3657,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4357","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4357"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4357\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4357"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4357"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4357"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}