{"id":4332,"date":"2010-09-09T12:44:14","date_gmt":"2010-09-09T10:44:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4332"},"modified":"2010-09-09T12:45:02","modified_gmt":"2010-09-09T10:45:02","slug":"salcamii-de-acasa","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/salcamii-de-acasa\/","title":{"rendered":"Salcamii de acasa"},"content":{"rendered":"


\n\u00cen binecunoscutu-i stil paradoxal, speculativ si confesiv, Octavian Paler observa, \u00eentr-unul din eseurile sale, ca oriunde am calatori, nu vom gasi acolo unde ajungem dec\u00e2t ceea ce ducem cu noi: amintirile noastre, copilaria, experientele, lecturile, miturile noastre.<\/strong><\/em><\/p>\n

Apropo de mituri, obisnuitul, chiar banalul de acasa pot capata, undeva departe de tara, proportii literalmente mitologice, chiar daca este vorba de o mitologie asa-zic\u00e2nd personala, subiectiva. \u00centr-unul din admirabilele sale \u201ePretexte\u201c, prozatorul Constantin Toiu povesteste: \u201eUn scriitor rom\u00e2n, stabilit de cinci decenii \u00een strainatate, ma \u00eentreba de R\u00e2mnicu Sarat, daca mai e brutaria aia din centru cu doi salc\u00e2mi \u00een fata, unde \u00een zori \u2013 geamurile arz\u00e2nd de vapaia cuptorului \u2013, se scotea p\u00e2inea cea mai buna. Umbla prin jurul Madridului, sa dea de ceva asemanator, gasise ceva \u00eentr-un loc dar nu se compara! Doi salc\u00e2mi?! am zis, prefac\u00e2ndu-ma ca scotocesc prin memorie. Sigur! am mintit, exista, domnule, sunt acolo, la locul lor si brutaria, e o brutarie grozava\u2026 Sa-i fi zis ca, \u00eentr-o jumatate de veac totul se schimba, chiar si ideea schimbarii? N-am vrut sa-l dezamagesc; era locul sau sf\u00e2nt, si el oricum dainuia \u00een memoria sa ca un arhetip\u201c.
\nAfl\u00e2ndu-ma la finele anului 2000 \u00een Elvetia, cineva care \u00eemi era foarte drag, plecat din Rom\u00e2nia de c\u00e2teva decenii, medic \u00een cantonul Geneva, locuind \u00eentr-o zona de vis, \u00een La Tour de Peilz, pe malul L\u00e9manului \u2013 mi-a depanat ceva ce m-a tulburat profund din povestea vietii lui. Era copil, avea vreo 12-13 ani si ramasese \u00eempreuna cu un var al lui \u00een grija bunicii, si ea, la r\u00e2ndu-i, singura si fara ajutor. Parintii \u2013 o familie c\u00e2ndva avuta \u2013 fusesera \u00eenchisi pe motive politice (era cumplitul, \u201eobsedantul deceniu\u201c stalinist) si expropriati. La un moment dat baiatului nu-i mai ramasesera de v\u00e2ndut din casa \u2013 pentru a-si cumpara o bucatica de p\u00e2ine \u2013 dec\u00e2t linguritele de argint, mostenite din generatie \u00een generatie. Tocmai linguritele, la care tinea foarte mult si nu s-ar fi despartit de ele pentru nimic \u00een lume. Nevoia, \u00eensa, l-a \u00eempins s-o faca si pe asta. Nu s-a \u00eendurat sa le v\u00e2nda pe toate dintr-o data. C\u00e2nd ajungea la ananghie, mergea \u00een Piata Obor si vindea doua lingurite, p\u00e2na a epuizat \u00eentreaga marfa. Avea destui cumparatori. O patura de parveniti, ca si cea de astazi, totusi nu at\u00e2t de hrapareata si de perversa ca aceasta, foarte preocupata de a-si acoperi vidul absolut, era interesata de asemenea obiecte oarecum de lux, \u00een dorinta de a fi identificata social ca \u2013 nu-i asa? \u2013 noua aristocratie. Ajuns apoi, dupa multe avataruri si umilinte \u2013 caci dosarul \u00eei era \u201ecatastrofal\u201c \u2013 medic si intelectual rasat, a reusit sa plece \u00een Elvetia, unde a facut o cariera stralucita. A calatorit, de cele mai multe ori \u00een interes profesional, stiintific, pe toate meridianele. De peste tot, pe unde l-au purtat avioanele si trenurile, a cumparat lingurite de argint. Un arhetip ce dainuia \u00een memoria sa! Adunase si detinea acum vreo c\u00e2teva sute, nu putine cu monograme (cine stie ale cui or fi fost?!) care \u2013 alaturi de o impresionanta biblioteca, de o inestimabila colectie de tablouri, icoane pe lemn si de o alta de evantaie \u2013 constituia cea mai pretioasa avere a sa.
\nFolosesc verbul la trecut, fiindca o boala necrutatoare l-a rapus prematur, \u00een urma cu aproape sapte ani.
\nCopilul traumatizat de odinioara, care vindea linguritele-mostenire de familie \u00een Oborul din Bucuresti, pentru a putea supravietui, \u00een sensul cel mai propriu al cuv\u00e2ntului, va fi simtit ca si-a luat astfel revansa \u2013 o revansa mica si nevinovata \u2013 asupra unei istorii care-si iesise din matca, strivind, nepasatoare de oameni, cum zicea Marin Preda, sub buldozerul ei, destine, suflete, valori, vieti, amintiri. O rascumparare simbolica a unei copilarii maculate, ratate, petrecuta c\u00e2ndva \u00eentr-o tara, a lui, pe care n-a \u00eencetat s-o iubeasca, iar dupa 1990, s-o sprijine dupa puterile sale, cu o pilduitoare discretie. O tara, a sa, la care, \u00eemi marturisea, s-a g\u00e2ndit tot timpul cu duioasa amaraciune (fara sa o huleasca vreodata si sa dea lectii de morala, precum au facut-o at\u00e2tia netrebnici de-a lungul unei jumatati de veac), dar si cu responsabilitate. Daca ai fi vrut sa-l superi, n-aveai dec\u00e2t sa-i multumesti pentru generozitatea si gravitatea cu care \u00eentelegea sa \u00eentretina relatiile cu patria de origine. El credea ca tot ceea ce face este at\u00e2t de firesc, \u00eenc\u00e2t p\u00e2na si un simplu si sincer \u201emultumesc\u201c i se parea nelalocul lui.
\n\u00cen primii 13 ani de dupa 1990 venea des la Bucuresti si la Iasi. \u00cen capitala Moldovei si-a regasit \u00een vara anului 2000 mormintele bunicilor si strabunicilor. A \u00eentemeiat aici, cu sponsorizari obtinute de la prietenii sai din Occident si \u00een colaborare cu Mitropolia Moldovei si Bucovinei, modernul Centru de diagnostic si tratament \u201eProvidenta\u201c, precum si un cabinet medical, \u201eSf. Petru si Pavel\u201c, situat pe Bulevardul Stefan cel Mare. Alt cabinet, \u00eenzestrat cu aparatura performanta, a ctitorit la Manastirea Agapia.
\nUn personaj de roman, un model \u00eentr-o epoca de mare criza a modelelor. As fi fost curios sa stiu daca l-a tentat vreodata, c\u00e2nd a venit \u00een tara, la Bucuresti, sa mearga \u00een Obor, acolo unde cu aproape patru decenii si jumatate \u00een urma v\u00e2nduse tot ce se putea vinde din casa, inclusiv linguritele de argint, pentru a nu muri de foame. Nu l-am \u00eentrebat. N-am \u00eendraznit. Dar parca \u00eemi vine sa cred ca nu a dorit sa se duca. Poate ca se temea de emotia re\u00eent\u00e2lnirii cu copilaria sa zbuciumata. Desi era un om puternic si un luptator. Se multumea sa-si contemple colectia de lingurite si sa-si evoce uneori copilaria si tineretea, \u00eempreuna cu mama sa, nonagenara, cu prietenii, cu rudele. Mama sa, pe care am cunoscut-o, era un veritabil personaj de mare roman. \u00cen anii stalinismului fusese condamnata la moarte si apoi la temnita grea. Ca si fiul \u00eesi rememora viata fara \u00eencr\u00e2ncenare, fara lamentari si patetisme. Parca ar fi fost vorba de viata altcuiva.
\nNu sunt at\u00e2t de naiv sa-mi imaginez ca \u00eentr-o lume \u00een care totul se vinde si se cumpara, inclusiv sufletul, \u00een care totul se masoara \u00een bani, \u00een profit, sunt multi cei care, plecati si stabiliti departe de tara, au memoria b\u00e2ntuita de arhetipuri precum acel scriitor \u2013 caci, sa nu uitam, de un scriitor era vorba \u2013 pe care Constantin Toiu l-a \u00eent\u00e2lnit \u00een Spania dupa o jumatate de secol de c\u00e2nd plecase din Rom\u00e2nia si nu mai putuse reveni niciodata aici, nici macar ca turist. Dar \u00eemi place sa cred ca un salc\u00e2m, un cires, un nuc, o brutarie, o straduta, un morm\u00e2nt de pe un deal de sat ori de pe o colina a Iasului pot fi repere ce revin mereu pe ecranul memoriei, repovestindu-ne radacinile, copilaria, tara, oriunde ne-am afla.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen binecunoscutu-i stil paradoxal, speculativ si confesiv, Octavian Paler observa, \u00eentr-unul din eseurile sale, ca oriunde am calatori, nu vom gasi acolo unde ajungem dec\u00e2t ceea ce ducem cu noi: amintirile noastre, copilaria, experientele, lecturile, miturile noastre. Apropo de mituri, obisnuitul, chiar banalul de acasa pot capata, undeva departe de tara, proportii literalmente mitologice, chiar… Cite\u0219te mai mult »Salcamii de acasa<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3324,3321,3319,3322,3323,3320],"class_list":["post-4332","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-pretexte","tag-amintiri","tag-constantin-toiu","tag-mituri","tag-miturile-copilariei","tag-salcamul-lui-marin-preda"],"views":2128,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4332","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4332"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4332\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4332"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4332"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4332"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}