{"id":4273,"date":"2010-09-02T10:20:27","date_gmt":"2010-09-02T08:20:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4273"},"modified":"2010-09-02T10:20:51","modified_gmt":"2010-09-02T08:20:51","slug":"kant-si-judecatile-politice-actuale","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/kant-si-judecatile-politice-actuale\/","title":{"rendered":"Kant si judecatile politice actuale"},"content":{"rendered":"

Se pot spune multe lucruri despre semnificatiile ideilor lui Kant. Este \u00eensa simptomatic ca cele legate de etica, de politica \u2013 \u00eentr-o singura sintagma, de filosofia practica \u2013 sunt mai putin dezbatute, si nu numai de catre filosofi.
\nCred ca o cauza a acestui fapt este nepotrivirea dintre idealismul moral al lui Kant si, pe de alta parte si cu toata determinarea de catre nivelul de \u201epreistorie\u201c \u00een care \u00eenca mai traim, refuzul multor oameni de a trai c\u00e2t mai aproape de acest idealism moral, adica de a-l aprecia pe Kant.<\/strong><\/em>
\nToata lumea cunoaste cel putin o varianta a imperativului categoric kantian: \u201eActioneaza doar dupa acea maxima prin care sa poti voi \u00een acelasi timp ca ea sa devina o lege universala\u201c. Kant a insistat asupra a doua aspecte: 1. imperativul categoric nu decurge din vreo experienta (sensibila) concreta, ci este o cerinta universala pentru comportamentul oamenilor, este legea morala si 2. acest imperativ nu ram\u00e2ne o abstractie nefolositoare: oamenii \u00eesi estimeaza foarte precis urmarile comportamentului lor si tocmai pragmatismul este, astfel, cel care poate si trebuie sa includa imperativul moral.
\n\u201eG\u00e2ndeste-te la urmarile faptelor tale\u201c ar putea fi formulat mai simplu (de fapt, \u00een maniera pragmatismului) imperativul kantian. Dar \u00eentre g\u00e2nduri si fapte stau interesele, ideile primite, manipularea, orientarile viclene care-l fac pe om sa se opreasca la necesitatea faptelor pentru el sau la ceea ce este \u00eenvatat sa creada a fi necesar pentru el. Si astfel, \u201edaca e necesar pentru el, este necesar si pentru omenire\u201c, pare a sta scris \u00een subconstientul omului.
\nOare este \u00eensa asa? Batr\u00e2nul Kant ne-a avertizat ca libertatea si fericirea celorlalti ar trebui sa fie urmarea faptelor noastre. Si, din nou se observa, privim libertatea si fericirea celorlalti at\u00e2t de diferit de modul cum privim propria noastra libertate si fericire!
\nCum putem \u00eentelege puzzle-ul de situatii care se descriu, fiecare \u00een parte, ca etaloane ale moralitatii?
\nPsihologia ne ajuta foarte mult. Putem \u00eentelege resorturile intime ale comportamentului si derularii vietii oamenilor \u00eentr-un fel sau altul. Dar explicatie nu \u00eenseamna si justificare (legitimare).
\nMerg\u00e2nd mai departe, pe tar\u00e2mul sociologiei, \u00eentelegem desigur contextele sociale care au determinat, \u00een mare, diferite psihologii. Dar \u00eentelegerea nu este si legitimare morala.
\nAvem nevoie de aceasta din urma? Filosofia politica neo-conservatoare\/neo-liberala considera ca nu, pentru ca valorile fiind incomensurabile \u2013 spune aceasta filosofie -, toate valorile ar fi echivalente1.
\nDar noi toti stim din viata practica: nu este asa. Noi toti judecam dupa criterii care sunt, cel putin pentru noi (cei care judecam) si cel putin un timp \u201eadevarul\u201c si \u201ebinele\u201c si care contureaza principiul moral (al timpului).
\nDe ce acceptam unele valori si respingem altele? De ce unii \u00eesi dau viata pentru unele valori si altii pentru altele?
\nAsa au fost \u00eenvatati, pe un anumit fagas li s-a rostogolit viata; anticii numeau tocmai aceasta determinare, \u00een buna parte obiectiva, a faptelor omului: moira\/fatum (destin).
\nDar urmarile faptelor, ca si scopurile oamenilor, sunt diferite. Si chiar daca unii, \u00een linia intereselor de a-i supune pe oameni \u201evremilor\u201c (Miron Costin) si ca laudatores tempori acti, ne \u201elinistesc\u201c arat\u00e2nd c\u00e2t de demne si morale sunt valori a caror finalitate nu este morala, noi toti avem ratiunea si experienta de a vedea, si vedem, ca urmarile faptelor sunt cele care le dau, \u00een ultima instanta, verdictul.
\nAmbiguitatea social-democratiei rom\u00e2nesti
\nAceasta lunga introducere a fost facuta pentru a discuta urmarile faptelor. O prima forma a acestui articol a aparut \u00een 20042. Societatea rom\u00e2neasca se afla dupa 11 ani de conducere de tip social-democrat (indiferent de denumirea partidului). Se poate oric\u00e2nd spune ca social-democratii suportau presiunea dreptei, astfel \u00eenc\u00e2t nu puteau (\u201edesi ar fi vrut\u201c) sa impuna c\u00e2t de c\u00e2t niste criterii mai de st\u00e2nga \u00een evaluarea lucrurilor. \u00cen realitate, ei nu au facut asta sistematic. Istoria europeana \u00eensasi a social-democratiei anuleaza orice iluzie despre eroismul care ar fi \u00eenclinat balanta \u00een favoarea maselor si \u00een defavoarea detinatorilor de capital3. Dar nu istoria europeana este aici un argument, ci modul \u00een care a condus social-democratia rom\u00e2neasca formarea constiintei sociale a populatiei. O ilustrare a acestui mod este mesajul sau ambiguu si, \u00een acelasi timp, exterior st\u00e2ngii privind comportamentele politice. Si nu cred ca tine observatia posibila ca nu era nici o cenzura si ca ziarele erau independente si private: caci nu a existat \u00een mass\u2013media nici o lupta ideologica prin care valorile de st\u00e2nga consecventa sa fi fost oferite ca alternativa la bombardamentul dreptei. Faptul ca ici-colo a mai aparut un articol contestatar al valorilor aruncate de acest bombardament nu \u00eenseamna defel lupta ideologica, adica sistematica: eventualele articole contestatare s-au topit fara urma \u00een oceanul manipularii de dreapta.
\nReiau aici cele scrise acum 6 ani si pentru a supune discutiei problema judecarii valorilor, dar si pentru a aminti pozitionarea reala a falsei st\u00e2ngi \u00een procesul \u00eenceput \u00een decembrie 1989.
\nUneori, ziarele (de mare tiraj) redau vietile diferitilor oameni \u00een ideea ca valorile \u00een lumina si umbra carora s-au miscat ei ar fi egale. De exemplu, \u201eJurnalul national\u201c din 6 iunie 2004 sugereaza nu numai ca ideologia de extrema-dreapta ar fi superioara si mai justificata dec\u00e2t cea de tip comunist, ci si ca ideologia de extrema-dreapta nu ar fi mai rea dec\u00e2t aceea democrata pur si simplu, ca ar avea o valoare echivalenta cu aceasta. Un articol din numarul mentionat a descris, nu prima data, traiectoria vietii unui batr\u00e2n legionar: a abandonat facultatea si s-a dus pe front, a cazut prizonier \u00een iunie 1941, a fost \u00eenchis \u00een lagare rusesti, \u00eentre 1945-1950 a fost folosit ca m\u00e2na de lucru pentru reconstructia URSS (ziaristul pune \u00eentre ghilimele aceste ultime doua cuvinte, suger\u00e2nd ca n-ar fi trebuit sa aiba loc; oare? invadatorii si distrugatorii nu ar fi trebuit sa participe, c\u00e2t de c\u00e2t, la stergerea ruinelor facute tot de ei?), \u00eenchis apoi 10 ani \u00een Rom\u00e2nia \u00eentre 1954-1064 pentru uneltire \u00eempotriva ordinii sociale din chiar momentul c\u00e2nd a ajuns \u00een tara. Ziaristul descrie aparent neutru motivul expus de catre batr\u00e2nul legionar (\u201eC\u00e2nd un strain \u00eeti ocupa tara, care-i datoria ta, rom\u00e2ne? Sa lupti si sa-l dai afara!\u201c) si manifestele \u00eempartite. C\u00e2t a suferit legionarul \u00een cei 18 ani de privare de libertate este evident si, desigur, ocupa cea mai mare parte a articolului. Acesta se \u00eencheie cu mesajul legionarului: \u201eSa spuneti la toata lumea sa se fereasca de ciuma comunista!\u201c (personajul articolului a publicat si doua carti dupa 1999 \u00een acest sens). Din 1964, a muncit, s-a casatorit, are doua fete. Dupa 1989, legionarul o duce mai bine, a primit despagubiri (400.000 de lei pe luna pentru fiecare an de detentie).
\nO viata irosita din cauza celor 18 ani de suferinte. Acesta este si singurul aspect \u00een care pare ca si filosofia politica neo-liberala are dreptate: suferintele, emotiile, trairile, sunt incomensurabile si, \u00een acest sens, egale. \u00cen fapt, aceasta idee nu \u00eesi are originea \u00een vreo filosofie politica, ci \u00een filosofie tout court (si, \u00een fond, \u00een experienta umana). Astfel ca nu suferintele sunt ceea ce disting legionarul de, horribile dictu, un comunist sau de un antifascist de dinainte de 1944. Si acesta a fost \u00eenchis, batut, a fost chiar condamnat la moarte si executat.
\nMica aplicatie de filosofie
\npractica
\nPutem \u00eentelege de ce ideologia de extrema-dreapta a atras at\u00e2tia tineri din Rom\u00e2nia interbelica. Putem \u00eentelege ca acestia sperau sincer \u00een iesirea din criza a societatii rom\u00e2nesti printr-o guvernare autoritara, teocratica, rasista. Dar urmarile unei asemenea politici nu i-au trezit pe unii dintre ei. \u00centelegem si determinarea complexa a acestui fapt, dar nu putem judeca drept echivalente toate orientarile tinerilor din Rom\u00e2nia.
\nViata legionarului a fost irosita si din cauza modului \u00een care a judecat si judeca el viata. Valorile \u00een urma carora au urmat suferintele nu sunt egale. Din acest punct de vedere, si nu din acela al emotiilor, al \u201evietii ca un roman\u201c, ziaristul ar fi trebuit sa puna alaturi si suferintele unui antifascist batr\u00e2n.\u00a0 Doar aici mergea \u2013 de fapt era obligatorie \u2013 vechea cerinta a dreptului roman: audiatur et altera pars.
\nNumai judecarea valorilor \u2013 a ratiunii (motivelor) si urmarilor actiunii umane, si nu a suferintelor si trairilor \u2013 permite decelarea adevarurilor morale. Oare valorile legionare sunt ele universalizabile? Cerinta imperativului categoric se referea la individ, dar la fiecare, si avea \u00een vedere tocmai consecintele actiunilor fiecarui individ.
\nNici valorile staliniste nu sunt universalizabile, dar valorile de tip comunist \u2013 idealul comunist, urmas al \u201elibertatii-egalitatii-fraternitatii\u201c din zorii modernitatii \u2013, da. Valorile comuniste, pentru care secolul XX nu a avut conditii de realizare \u2013 de aceea revolutiile proletare de atunci au putut duce numai la stalinism \u2013, sunt universalizabile. Idealul comunist ca atare nu implica defel \u00eencalcarea demnitatii, subordonarea, capul plecat si obscurantismul, elitismul si conducerea dictatoriala, implicate de fascism (legionarism). Idealul comunist nu implica ocuparea unei tari pentru impunerea intereselor unor grupuri capitaliste straine4: din acest punct de vedere, daca legionarul a considerat Rom\u00e2nia ocupata de catre URSS dupa 1944, de ce nu a considerat-o astfel si \u00een anii \u201840 de catre Germania nazista? De ce nu a respins ocuparea URSS de catre Axa si aliati? Aceasta idee a inadmisibilitatii dublelor standarde de judecare \u2013 de exemplu, de catre fostii disidenti democrati care au condamnat intrarea URSS \u00een Afganistan, dar nu si agresiunea \u00een Irak \u2013 a fost subliniata de G M Tam\u00e1s5.
\nAstfel ca idealurile care \u00eei conduc pe oameni nu sunt egale6.
\nMesajul \u201epostmodernist\u201c si neoliberal al ziaristului a fost \u00eensa tocmai echivalarea valorilor7. La ce conduce un asemenea mesaj? La \u201ecoexistenta pasnica\u201c a valorilor ireconciliabil opuse? La \u201ereconcilierea nationala\u201c \u00een numele careia si Franco are statuie \u00een Spania de astazi? \u00cen orice caz, la slabirea standardelor morale autoimpuse de catre individ si comunitati.
\nAceasta mica aplicatie de filosofie practica nu este lipsita de importanta. Ea demonstreaza ca filosofia nu este at\u00e2t de rupta de viata cum cred unii, cum o joaca elitismul si cum o aplica tocmai partizanii relativismului valoric.
\nDiscutiile despre filosofia practica a lui Kant sunt, constient sau nu, subversive. Nu fata de Putere \u00een raport cu \u201eOpozitia\u201c (oricare ar fi acestea), ci fata de raporturile de putere ca atare. Un exemplu al abaterii Puterilor post 1989 de la cerintele filosofiei practice a lui Kant este nu simplul relativism valoric filosofic \u2013 care ar fi dus la echidistanta fata de sustinatorii valorilor diferite \u2013, ci grosolanul si nedemocraticul parti pris. Astfel, daca legionarii primesc, cum a aratat si eroul articolului, o suma de bani pentru detentia lor, cei foarte putini\/mult mai putinii antifascisti \u00een viata nu mai primesc de c\u00e2tiva ani, spuneam eu \u00een 2004, nici macar singurul lor drept: medicamentele gratuite. De echivalarea lunilor de detentie \u00een lagarele antonesciene cu cele \u00een lagarele staliniste, nici vorba.<\/p>\n

Note:
\n1) Daca valorile sunt aprecierile noastre (modele ale modurilor noastre de apreciere), domeniile si aspectele in care au loc aceste aprecieri sunt cele care dau posibilitatea si legitimitatea masurarii valorilor, deci care stau la baza conceptiilor noastre despre comensurabilitatea sau incomensurabilitatea valorilor. Exista, astfel, valori asupra carora masurarea nu are nici un rost. Putem spune oare ca Hegel ar fi superior lui Aristotel sau (cum repeta dogmatica stalinista) ca Marx ar fi superior lui Hegel? Pe de alta parte, a nu pune in acesti termeni valoarea unei filosofii sau a alteia nu inseamna ca dialogul dintre scoli de gandire ar fi imposibil. Acest punct de vedere exclusivist este sustinut, de pilda, de Mircea Flonta, pentru care a. nu exista o definitie a filosofiei, ci doar diferite \u201emodele si criterii distincte ale excelentei filosofice\u201c, b. paradigmele specifice acestor modele nu sunt intersanjabile, cu alte cuvinte nu sunt reciproc traductibile, c. deci dialogul dintre diferitele scoli filosofice este imposibil: \u201enimeni nu a formulat standarde de excelenta filosofica care sa fie intr-adevar supraparadigmatice, care sa ne ingaduie, asadar, sa arbitram de pe o pozitie neutra (…). Se poate, cred, argumenta ca nu exista opere filosofice majore care ar satisface aceasta conditie a \u201eechidistantei\u201c\u201e. In opozitie cu aceasta optica este aceea a lui Valentin Muresan, care considera ca a. definitia filosofiei nu este doar negativa (prin delimitare de alte forme elaborate ale culturii, ca stiinta si arta) \u2013 cum crede profesorul Mircea Flonta \u2013, ci este permisa de \u201egasirea unor criterii cat mai obiective de a delimita campul specific al filosofiei\u201c, b. chiar daca paradigmele diferitelor scoli filosofice nu sunt intersanjabile, ele sunt nu numai reciproc traductibile deoarece \u201ediferentele nu sunt de natura, ci de grad: se reiau teme, se discuta metode, se rafineaza solutii\u201c, c. ci, mai mult decat dialogul scolilor filosofice, este posibil dialogul acestora si cu domeniile exterioare filosofiei, datorita faptului ca exista o unitate de obiect mascata: \u201epresupozitiile tacite ale tuturor experientelor umane relevante (artistice, stiintifice, religioase) si ale cunoasterii comune\u201c. Ambele pozitii au fost formulate in \u201eCunoastere si analiza. Volum omagial Mircea Flonta\u201c, Bucuresti, All Educational, 1998, in studiul lui Mircea Flonta, \u201eGrammatici certant. Discutie cu Valentin Muresan despre \u201emonocentrism ierarhic\u201c si \u201epluralism filosofic\u201c\u201e, respectiv in raspunsul lui Valentin Muresan, \u201eDespre posibilitatea demarcarii filosofiei\u201c. In ce ma priveste, sunt mai aproape de Valentin Muresan decat de Mircea Flonta. Nu se pune problema arbitrarilor, iar acestea nu sunt niciodata neutre. Tocmai acest fapt permite permanenta judecare a solutiilor filosofice din perspectiva consecintelor lor multiple, adica a starilor de lucruri (mereu schimbate si re-semnificate) din afara campului problematic al unei scoli sau a alteia: deoarece, in fond, adevarul unui sistem (de gandire) se afla in afara sistemului (G\u00f6del). Cu alte cuvinte, sustin depasirea dezbaterii exclusiv in interiorul unor scoli (abordare care face parte din ceea ce s-ar putea numi mainstream-ul din filosofia de astazi) prin confruntarea cu exteriorul acestei scoli: nu am in vedere inlocuirea celei dintai (ar fi un exclusivism pendant primului), ci doar completarea sa. Cu alte cuvinte, refuzand, desigur, \u201eun presupus \u201enucleu paradigmatic\u201c ce ar ilustra in mod exemplar conceptul filosofiei\u201c, cred ca nu este suficient sa acceptam ca \u201eun dialog, o discutie cu argumente, are putine sanse sa se infiripe pentru liniile ce despart mari traditii filosofice. Premisele unui dialog autentic sunt create de asumarea in comun de catre participanti a acelor angajamente, preponderent tacite, ce marcheaza apartenenta lor la o anumita traditie filosofica\u201c. Aceasta ultima consideratie apartine lui Mircea Flonta (\u201eCum recunoastem pasarea Minervei?\u201c, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1998, pp. 30-31). O alta problema a aprecierii valorilor este aceea a legitimitatii aprecierii insesi. Daca valorile sunt relative (o forma a conceptiei relativiste este si teoria despre intraductibilitatea paradigmelor filosofice), pot fi ele evaluate, cumva masurate? Pot, consider eu. Deoarece tocmai domeniile exterioare valorilor ca atare sunt cele care determina reinnoirea permanenta a hermeneuticii valorilor. Iar in noile interpretari asupra valorilor, unele aspecte pot fi masurate de-a binelea, aprecierea fiind rezultatul acestei masurari si fiind legitimata de aceasta masurare. Alte aspecte nu pot fi masurate, dar pot fi reperate (vezi si scrisoarea lui Henri Poincar\u00e9, \u201eLettre \u00e0 L. Walras\u201c (1901), Appendice \u00e0 L\u00e9on Walras, \u201e\u00c9conomique et m\u00e9canique\u201c, in \u201eBulletin de la Soci\u00e9t\u00e9 Vaudoise de Sciences Naturelles\u201c, vol. 45, 1909, http:\/\/homepage.newschool.edu\/het\/\/texts\/walras\/walrasmech.pdf), iar\u00a0 aceasta capacitate de a repera, daca nu si de a masura, este un temei al continuitatii dintre intuitia spontana sau comportamentul omului obisnuit si, pe de alta parte, filosofie.
\n2) In forma mai redusa, articolul a aparut ca \u201eA gyakorlati \u00e9sz felveszi a kestzty?t\u201c (\u201eFilosofia practica ridica manusa\u201c), in \u201eA h\u00e9t\u201c, II\/26, 1 iulie 2004.
\n3) Vezi si Ana Bazac, \u201eReformismul socialist. Repere\u201c, Bucuresti, Editura Consens, 1996.
\n4) Daca nu este un simplu ideal, comunismul se refera la societatea mondiala \u2013 capitalismul insusi fiind un sistem mondial \u2013 in care s-au copt deja conditiile obiective ale realizarii sale (ca si cele subiective, de altfel). Ca urmare, desi trebuie sa avem in vedere mereu ca realitatea nu trebuie idealizata si nici ca, atunci cand nu existau\u00a0 conditiile obiective pentru infaptuirii socialismului (iar in secolul al XX-lea nu existau) trebuia, totusi, aparata revolutia, iar aceasta aparare putea implica si manifestari incongruente cu valorile comuniste; atacarea Finlandei de catre URSS sau conducerea trupelor Tratatului de la Varsovia in Praga nu au fost rezultatul vreunor valori comuniste aparate si cu pretul unor fapte murdare, ci al valorilor staliniste.
\n5) \u201eA Kelet v\u00e9delm\u00e9ben\u201c (\u201eIn apararea Estului\u201c), in \u201eA H\u00e9t\u201c, II\/22, 2004, junius 3.
\n6) Cioran a considerat, dimpotriva, ca aceste valori ar fi egale: \u201eIn sine o ideologie nu este nici buna, nici rea. Totul depinde de momentul cand este adoptata\u201c, (\u201eIstorie si utopie\u201c, Bucuresti, Humanitas, 1997, p. 97).
\n7) O manifestare interesanta a acestui mesaj a aparut in Martin Heidegger, \u201eLettre sur l’humanisme. Reponse \u00e0 Jean Beauffret\u201c (1946), Paris, Aubier Montaigne 1957. (In romaneste a aparut prima data, in traducerea lui Gabriel Liiceanu, in \u201eSecolul 20\u201c, nr. 234-235-236, 1980). Aici, el a considerat ca termenul insusi de \u201eumanism\u201c nu ar trebui pastrat deoarece \u201eismele\u201c au dus la nenorociri (n.n. A.B.: Toate \u201eismele\u201c? Sunt \u201eismele\u201c echivalente?), dar ca atitudinea umanista inseamna \u201ea veghea ca omul sa fie uman si nu inuman, \u201ebarbar\u201c, adica inafara esentei sale\u201c (\u201eLettre\u2026\u201c, p. 41). Aceasta veghe consta in: 1. repudierea caracterului metafizic al abordarii omului de catre toate umanismele: \u201epentru ca discuta fiindul (AB \u2013 omul concret), si nu Fiinta\u201c (p. 45) (AB \u2013 adevarul esentei umane); 2. repudierea nationalismului \u2013 \u201eca antropologism si subiectivism\u201c (p. 103) \u2013 care nu este depasit insa de internationalism, \u201ecolectivismul este subiectivitatea omului pe planul totalitatii\u201c (ibidem); 3. valorizarea pozitiva a materialismului: si, deoarece \u201eorice fiind apare ca materia unei munci date\u201c (p. 99), in centrul fiindului se afla omul, care insa este alienat si aruncat aici; 4. de aceea, omul este mai mult decat ratiune subordonata instrumentalizarii fiindului: esenta sa este cautarea Fiintei \u2013 omul este \u201epastorul Fiintei\u201c (p. 105) \u2013 intr-un mod ne-metafizic, deoarece \u201emetafizica uita Fiinta\u201c (p. 113). Desi nu s-a referit la experienta razboiului (nici a Primului, nici a celui de-al Doilea, si nici la propria experienta cu partidul nazist), Heidegger a insistat asupra: a. continuitatii conceptiei sale si, in acelasi timp, asupra noutatii calitative pe care o aducea: pentru un nou sens al vietii, \u201etrebuie experimentata mai original esenta omului\u201c (ibidem) (AB \u2013 in ek-sistenta), intr-o forma de gandire care nu mai supraestima filosofia (p. 165) ci, dimpotriva, propunea \u201eceva mai original\u201c pentru viitor decat \u201efilosofia (metafizica)\u201c (p. 167), iar aceasta implica un \u201eumanism\u201c care era \u201econtra oricarui umanism anterior\u201c (p. 115). Nediscutand aici despre fertilitatea reala a filosofiei lui Heidegger, nu pot sa nu ma gandesc ca acest punct de vedere poate fi echivalat, b. pe de o parte, cu o mea culpa pentru avatarul sau in \u201efiindul\u201c interbelic, dar c. pe de alta parte, cu opacitatea de a-si depasi propria viziune. Heidegger nu a pus problema umanismului in contextul epocii, a problemelor ridicate de istorie, ci doar in contextul istoriei filosofiei \u2013 ca si cum aceasta ar putea inlocui intrebarile puse de fiinta umana ganditoare in fata lumii. Opunandu-se metafizicii care concepea explicarea filosofica prin cauze prime, Heidegger a aratat simplitatea de a reduce omul la ratio dar, in acelasi timp, nu a oferit ceva mai mult decat esenta omului pornind \u201edin proximitatea Fiintei\u201c (p. 107). Daca absolutizarea unor principii prime a dus la explicatii trunchiate (care au condus la nenorociri) si a fost deja infirmata, arata Heidegger, in egala masura invitatia sa de experimentare mai originala a esentei omului, a Fiintei, printr-o gandire ce depaseste obisnuinta de a supraestima filosofia, este cel putin vaga (p. 165). Heidegger nu a sugerat, fie si extrem de palid, ca diferitele \u201eisme\u201c care au avut roluri istorice diferite ar trebui sa fie evaluate prin prisma intereselor reprezentate si a consecintelor lor practice. Mai degraba, el si-a aratat scepticismul privind conceptia care a promovat increderea in ratiune ca element definitoriu omului (\u201eiata la ce a dus aceasta conceptie\u201c, pare a fi spus el, oarecum in maniera celor ce astazi resping traditia pozitiva a Luminilor) si, de asemenea, el a subliniat caracterul subiectiv, deci nevalid din punct de vedere filosofic, atat al nationalismului \u2013 \u201ecare e un antropologism, deci un subiectivism\u201c \u2013, cat si al internationalismului, deoarece \u201ecolectivismul este subiectivismul pe planul totalitatii\u201c (p. 103).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Se pot spune multe lucruri despre semnificatiile ideilor lui Kant. Este \u00eensa simptomatic ca cele legate de etica, de politica \u2013 \u00eentr-o singura sintagma, de filosofia practica \u2013 sunt mai putin dezbatute, si nu numai de catre filosofi. Cred ca o cauza a acestui fapt este nepotrivirea dintre idealismul moral al lui Kant si, pe… Cite\u0219te mai mult »Kant si judecatile politice actuale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-4273","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2821,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4273","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4273"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4273\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4273"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4273"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4273"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}