{"id":420,"date":"2009-12-10T11:16:13","date_gmt":"2009-12-10T09:16:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=420"},"modified":"2009-12-10T11:17:44","modified_gmt":"2009-12-10T09:17:44","slug":"pentru-disney-bat-clopotele-%e2%80%9ebun-venit-in-zombieland%e2%80%9c-de-ruben-fleischer","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pentru-disney-bat-clopotele-%e2%80%9ebun-venit-in-zombieland%e2%80%9c-de-ruben-fleischer\/","title":{"rendered":"Pentru Disney bat clopotele: \u201eBun venit in Zombieland\u201c de Ruben Fleischer"},"content":{"rendered":"

Brutal si repetitiv, genericul lui \u201eZombieland\u201c \u2013 un goreclip slowmotion pe acordurile lui \u201eFor Whom the Bell Tolls\u201c\u2013 ne da o idee cam la ce sa ne asteptam. E una din rarele ocazii c\u00e2nd muzica nu e doar exploatata: popularitatea superhitului Metallica nu are menirea sa ridice filmul, sa ii dea mai mult nerv dec\u00e2t are. Filme precum \u201eThe School of Rock\u201c sau \u201eAlmost Famous\u201c vorbeau despre rock, despre Led Zeppelin, de pilda, dar nu aveau nimic din ceea ce rockul are de fapt, din acel ceva care il defineste mai mult dec\u00e2t orice: nu aveau tupeu.<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Sumbru si nepretentios, c\u00e2ntecul dubleaza mesajul, nu il imbogateste.
\nSpre deosebire de cele mai multe din miile de productii de gen, filmul are ceva ce ii creste substantial adresabilitatea. Are staruri in distributie, umor si un buget cu care Romero ar fi putut face si reface de vreo c\u00e2teva mii de ori primul \u201eNight of the Living Dead\u201c, cel din 1968, dar ceea ce il recomanda e altceva. Puterea filmului sta in aceea ca nu e g\u00e2ndit anume sa satisfaca o masa restr\u00e2nsa de fanatici care vor sa vada mai mult sau mai putin acelasi film, din nou si din nou, de dragul unei retete ale carei ingrediente principale sunt s\u00e2ngele si matele. \u201eZombieland\u201c e mainstream, dar nu ca urmare a unor concesii: ceea ce filmul lui Ruben Fleischer are, iar multe alte filme cu zombie nici macar nu incearca sa aiba, e pur si simplu coerenta. Nu pare cine stie ce, dar e de-ajuns.
\nNimic de zis, personajele sunt schematice: sunt Durul, Mol\u00e2ul si Surorile cu obiceiuri rele, dar cu suflet bun; relatiile dintre ele sunt schematice (in ciuda moliciunii lui, Durul incepe sa il indrageasca pe Mol\u00e2u; Mol\u00e2ul se indragosteste de Sora rea mai mare, Sora rea mai mica devine geloasa); unele scene sunt de un gust cu totul indoielnic \u2013 fixatia lui Tallahassee pentru batoanele Twinky sau momentele in care il vedem juc\u00e2ndu-se cu un catelus, spal\u00e2ndu-l cu grija, sarut\u00e2ndu-l pe gura; prea groasa este aluzia, aproape ca il compatimim pe Woody Harrelson. Toate astea sunt lucruri care nu trec neobservate, dar care se fac uitate repede. O decapitare e de-ajuns ca sa le stearga din memorie: e ca si cum nici n-ar fi fost…
\nC\u00e2te-un pic, pic, pic…<\/strong>
\nMai mult dec\u00e2t un film cu zombie, \u201eZombieland\u201c e un studiu despre distrugere. Zeci si sute de obiecte, din materiale si consistente diferite, sunt tr\u00e2ntite, sparte si aruncate. Fiecare dintre ele se imprastie in mii si mii de bucati. Zeci si sute de corpuri sunt chinuite ingrozitor si rupte in bucati, s\u00e2ngele le paraseste in mii si mii de picaturi. Filmate cu incetinitorul, aceste observatii deloc subtile asupra degradarii obiectelor si a corpurilor nu devin arta. Dar sunt un spectacol pe cinste, cu at\u00e2t mai antrenant cu c\u00e2t ii lipseste cu desav\u00e2rsire seriozitatea.
\nSchema dupa care functioneaza un film cu zombie clasic este urmatoarea: un grup din care rareori lipsesc o femeie si o persoana de culoare ajunge intr-un mediu inchis. Iesirea e una singura si e inaccesibila inca dintru inceput sau iesirile sunt multiple, dar devin inaccesibile una c\u00e2te una, spre disperarea captivilor, care mor pe capete la intervale regulate, devin zombie, apoi sunt omor\u00e2ti din nou, cu str\u00e2ngere de inima, de fostii lor prieteni si colegi. In final ram\u00e2n eroul si eroina, numai eroul sau numai eroina, care supravietuiesc, dar nu se stie pentru c\u00e2t timp. De regula, toti zombie-ii omenirii vietuiesc acolo unde are loc actiunea, intr-un buncar, intr-un spital, intr-o unitate militara sau pe o insula, drept urmare exterminarea lor, a intregii lor rase, e la indem\u00e2na eroilor. Cumva, acestia nu reusesc niciodata sa-si faca treaba p\u00e2na la capat, oric\u00e2t s-ar stradui. Drept urmare, happy end-ul, atunci c\u00e2nd exista, e incert iar sequel-ul asigurat.
\n\u201eZombieland\u201c iese din acest tipar. Eroii nu mai sunt un pluton intreg, ci doar patru. Nu sunt prinsi fara scapare intr-un mediu inchis, ci dimpotriva, merg din oras in oras dupa bunul lor plac. Scopul lor nu este exterminarea monstrilor, ci pur si simplu supravietuirea. Cei patru nu mor unul c\u00e2te unul, ci supravietuiesc cu totii, asta devine evident destul de repede. Drept urmare, zombies-ii nu reprezinta o amenintare propriu-zisa, sunt acolo doar de forma, sunt un pretext pentru miile alea de picaturi de s\u00e2nge.
\nMistoul asta intr-un gen altminteri incruntat nu e nou, s-a mai vazut si in recentul \u201eD\u00f8d sn\u00f8\u201c. Doar ca zombies-ii nazisti ai lui Tommy Wirkola chiar erau malefici, petrecaretii ghinionisti aflati in vacanta intr-o cabana in creierii muntilor chiar le cad prada, p\u00e2na la ultimul. E ceva amuzant in lipsa asta de reverenta fata de niste oameni care au comis niste atrocitati fara sa se-ncurce cu numaratul, dar parca nu-i destul, parca nu-ti vine sa r\u00e2zi din toata inima c\u00e2nd vezi ca \u201ecei buni\u201c si-o fura pe bune.
\nPe c\u00e2nd \u201eZombieland\u201c e mai int\u00e2i o comedie, iar abia apoi un film cu zombie. In ciuda miilor de picaturi, sau poate tocmai datorita lor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Brutal si repetitiv, genericul lui \u201eZombieland\u201c \u2013 un goreclip slowmotion pe acordurile lui \u201eFor Whom the Bell Tolls\u201c\u2013 ne da o idee cam la ce sa ne asteptam. E una din rarele ocazii c\u00e2nd muzica nu e doar exploatata: popularitatea superhitului Metallica nu are menirea sa ridice filmul, sa ii dea mai mult nerv dec\u00e2t… Cite\u0219te mai mult »Pentru Disney bat clopotele: \u201eBun venit in Zombieland\u201c de Ruben Fleischer<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[83,237,238,236],"class_list":["post-420","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-film","tag-for-whom-the-bell-tolls","tag-ruben-fleischer","tag-zombieland"],"views":5082,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/420","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=420"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/420\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=420"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=420"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=420"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}