{"id":4082,"date":"2010-08-19T09:09:17","date_gmt":"2010-08-19T07:09:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4082"},"modified":"2010-08-19T09:09:36","modified_gmt":"2010-08-19T07:09:36","slug":"psihologia-anticomunismului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/psihologia-anticomunismului\/","title":{"rendered":"Psihologia anticomunismului"},"content":{"rendered":"


\nSunt absolut de acord cu critica facuta anticomunismului profesat de grupul Vladimir Tismaneanu and Co. Aceasta critica a relevat netemeinicia argumentelor anticomuniste si, \u00een acelasi timp, interesul personal al promotorilor lor. <\/strong><\/em><\/p>\n

As vrea sa \u00eentreb, \u00eensa, aici, cum de anticomunismul a fost si este asumat sincer ca valoare de catre multi oameni. Acestia sunt multi, indiferent daca \u00een sondajul recent al IRES (http:\/\/www.ires.com.ro\/uploads\/articole\/romanii_si_nostalgia_comunismului.pdf) 41% dintre rom\u00e2ni l-ar vota pe Nicolae Ceausescu la prezidentiale. Mai mult, indiferent c\u00e2ti sunt, de ce oare sunt unii oameni anticomunisti?
\nAnticomunismul ca
\nexperienta sociala
\nPrimul raspuns care apare este ca ei au fost educati astfel. Au preluat mesajul ca Raul este comunismul, la fel de natural cum si-au \u00eensusit valorile fundamentale si departajarea lor. Iar acest mesaj a fost principalul dupa decembrie 1989.
\nDar oare numai dupa? Cred ca o buna parte din populatie a experimentat \u00een mod direct diferenta dintre vorba si fapta \u201ecomunistilor\u201c care se considerau a fi \u201ecentrul vital al societatii\u201c. Oamenii au un simt moral constitutiv: \u00een afara celor care si-au pierdut averile si, astfel, o ratiune a confortului si stimei de sine (iarasi, asa cum au fost \u00eenvatati), ei nu gasesc argumente pentru ca sa respinga egalitatea sociala \u2013 si nimeni nu confunda, \u00een fond, fireasca inegalitate biologica si asigurarea unor conditii optime de dezvoltare, a egalitatii de sanse \u2013 si respectul demnitatii fiecarui om si, astfel, al tuturor. Nu aceste valori le-au respins \u2013 si apare din ce \u00een ce mai evident astazi ca nu aceste valori sunt respinse \u2013 ci dedublarea morala ca tipar de functionare a unei societati pe care, conform lozincilor \u00een care au crezut sincer la \u00eenceput, si-au asumat-o.
\nSa nu ignoram nici starea societatii rom\u00e2nesti de dinainte de razboi si nici nivelul de la care s-a plecat dupa mai 1945: nici faptul ca \u00een 1950 se ajunsese deja la nivelul antebelic si nici ca majoritatea populatiei a fost marcata de mobilitatea sociala ascendenta si de beneficiile unui sistem social \u00een care gratuitatea scolii si sanatatii, locuintele si cultura subventionata puternic de catre stat au compensat \u00een buna masura salariile joase. \u201eDictatura de dezvoltare\u201c despre care s-a tot facut vorbire a \u00eensemnat pentru majoritatea populatiei rezolvarea unor chestiuni existentiale si considerate, deci, mult mai importante dec\u00e2t pluripartidismul a carui amintire nu inducea defel nostalgie.
\nDar asteptarile oamenilor au fost gestionate \u00een maniera stalinista \u00een care a avut loc \u00eentreaga conducere a societatii. \u00centr-o analiza consecvent de st\u00e2nga, nu avem voie sa echivalam ansamblul organizarii sociale cu parti ale acesteia, indiferent care: \u201esocialismul\u201c trecut nu \u00eenseamna numai industrializare, modernizare, constructie facuta de poporul eroic (\u00een cadrul caruia, birocratia de partid si de stat fie se topea nevazuta fie \u00eel conducea glorios, nu-i asa?) \u2013 cum sustine dogmatismul obstinat al \u201est\u00e2ngii\u201c, si nici numai violenta, teroare, risipa si deznadejde \u2013 cum reclama anticomunismul. Voi spune c\u00e2te ceva despre ce a fost \u00een articolul urmator. Acum voi continua firul descifrarii asupra psihologiei.
\nDupa cum o cauza a revolutiei \u2013 si am \u00een vedere modelul rus mai ales \u2013 a fost speranta unei majoritati \u00eentr-o viata mai buna, asa si odata cu declansarea procesului, dar mai ales pe masura derularii sale, oamenii asteptau sa-si rezolve repede problemele existentiale: c\u00e2t mai repede si c\u00e2t mai bine. Dar, cum \u00een \u00eentregul secol al XX-lea nu au existat conditii obiective pentru a face socialism, problemele existentiale se rezolvau nu numai pe masura constructiei societale ca atare, dar si \u00een functie de locul social ocupat \u00een mod concret de un individ sau altul. Daca acest individ apartinea de birocratie, el avea acces mai usor la bunuri superioare: fara a aminti de membri din aparatul central de partid si de stat, ceea ce \u00eenseamna inclusiv din securitate, un lider de sindicat putea obtine apartamentul la etaje inferioare si, poate, mult mai mare dec\u00e2t l-ar fi \u00eendreptatit numarul membrilor familiei; un v\u00e2nzator \u00eentr-un magazin de textile si covoare putea obtine si \u201eatentii\u201c din partea celor carora le facilita materialul si covorul dorit, un militian intra \u00een magazinul alimentar \u00eenaintea cetatenilor. Si asa mai departe: cei din sistemul universitar puteau afla eventual cam ce trebuie pentru a trece examenele, iar meditatiile \u2013 care \u00eenseamna, totusi, munca \u00een plus din partea profesorilor, si nu simpla traficare a informatiei si puterii \u2013 puteau \u00eentotdeauna adauga ceva la bunastare.
\nPropaganda a fost stalinista: adica nu a discutat deschis nici antagonismul dintre posibilitatile obiective ale societatii, conducerea birocratica si, pe de alta parte, asteptarile oamenilor si nici transformarile din mentalitatea generala supusa acestui antagonism. Daca ar fi facut-o, ar fi aparut ideea unor probleme structurale \u2013 care ar fi putut duce la \u00eensusirea ideii lui Trotki despre solutia unei noi revolutii \u00eempotriva birocratiei conducatoare care a confiscat revolutia \u2013 iar asta ar fi fost primejdios. Asa, populatiei i se spunea ca asteptarile le vor fi \u00eendeplinite pe masura dezvoltarii generale. Nu era fals, fireste, dar nu era suficient.
\n\u201ePragmatismul\u201c
\nperioadei comuniste
\nCaci \u00eentreaga constiinta sociala s-a structurat doar \u00een jurul asteptarilor, si mai degraba materiale: visul spre idealuri de fraternitate si de eroism pentru a crea o societate capabila sa asigure creativitatea fiecaruia a fost \u00eenlocuit cu dorinta consumista. Aceasta s-a dezvoltat pe masura ce \u201epragmatismul\u201c noii generatii de \u201etehnocrati\u201c veniti la conducerea tuturor structurilor si unitatilor din a doua jumatate a anilor ’70 \u2013 mobilitatea ascendenta a majoritatii s-a \u00eencetinit acum (dar nu s-a oprit, totusi) \u2013 facea loc implicitului cuv\u00e2nt de ordine al unei \u201esocietati de consum\u201c, \u00een locul unei societati a mobilizarii spre \u00eencordarea eforturilor pentru schimbare. \u00cen treacat spus, acest \u201epragmatism\u201c a fost legat de tendinta de a anula problematica spontaneitatii creatoare si a \u00eendraznelii concrete de a imagina societati bune pentru om si de a o substitui cu lozincile national-comunismului. Daca visul de a continua sa faci Libertate, Egalitate, Fraternitate a ajuns sa para usor \u00eenvechit, oamenii trebuiau totusi sa fie \u00eenflacarati, iar aceasta s-a realizat un timp cu aceste lozinci.
\nReducerea treptata dar rapida a constiintei de a trai \u201e\u00een miezul unui ev aprins\u201c (Nicolae Labis) la simplitatea trairilor prin prisma stimulilor materiali si a unui rationalism slab este o cauza a unei acordari cvasi-generale a populatiei \u00een si dupa decembrie 1989 la mesajul stalinist \u00e0 rebours : caci daca referinta la parlamentarism si alegeri nu a fost de natura sa emotioneze prea mult (asa se explica fondurile uriase si publicatiile destinate sa-i influenteze pe rom\u00e2ni sa considere ca democratia ar consta numai \u00een forma sa reprezentativa occidentala), reiterarea permanenta a \u201efoamei si frigului\u201c (trebuie sa spunem, si reale si imaginare) de dinainte si a faptului ca numai \u201einexistenta\u201c proprietatii private ar fi generat aceste lipsuri, iar reintroducerea acesteia ar duce la bunastare, au avut \u00een vedere tot un model de om redus la latura sa corporala.
\n\u00cen orice caz, chiar si numai asteptarile materiale au generat nu numai revolta fata de diferentele pe care oamenii le percepeau \u00een viata de zi cu zi \u00eentre ei si cei care le fluturau \u00een fata ideea superioritatii \u201esocialismului\u201c prin asigurarea demnitatii tuturor, ci si constiinta nefericita a resemnarii: 1) \u201edaca asta e socialismul, mai bine lipsa\u201c a fost primul aspect al acestei resemnari; si este foarte important: oamenii vorbesc despre \u201ecomunism\u201c deoarece acesta a fost numele folosit de mai marii de dinainte, iar daca acestia s-au purtat asa cum stim (si \u00eenainte si dupa 1989), \u201e\u00eenseamna ca tot ce e rau vine de la acest comunism, iata, crampon\u00e2ndu-se si astazi de putere \u00een mod revoltator\u201c; anticomunismul multora de astazi are la baza tocmai un asemenea rationament. 2) \u00cen acelasi timp, \u00een fata dedublarii morale a celor de sus, oamenii si-au adus aminte ca, din vechime au stat lucrurile astfel si ca, inteligent este \u201esa faci ce face popa, nu ce zice popa\u201c. Trotki \u2013 si nu numai \u2013 avea dreptate c\u00e2nd vorbea despre vina noii categorii dominante din \u201esocialism\u201c, inclusiv deoarece coruptia morala se propaga de sus, iar modelul uman al timpului ajunge sa fie cel al coruptului \u00eensusi. Aceasta resemnare construita \u00eenainte de 1989 a facut ca formarea constiintei sociale dupa sa se bazeze pe aceasta resemnare, si sa o continue fara a \u00eent\u00e2mpina vrea rezistenta: caci domnii de astazi nu sunt diferiti \u00een esenta, ci doar la grad (mai \u00eenalt si mai nerusinat) fata de \u201etovarasii\u201c de dinainte. Solutia individuala a resemnarii este \u201ecapul plecat, sabia nu-l taie\u201c, alinierea la tactica meschina a subordonarii legii, interesului general, relatiilor interumane si stimei fata de sine fata de interesul propriu al puterii si beneficiilor.
\n\u00centr-adevar, resemnarea este o manifestare esentiala a constiintei nefericite. Sa ne amintim ca Hegel a numit constiinta nefericita constiinta care este \u201escindata \u00een sine\u201c1: ea, aplic\u00e2nd teoria lui Hegel la problema care ne intereseaza, include \u00een sine at\u00e2t dualitatea moralelor pe care le cunoaste si le aplica \u2013 morala idealista, ancorata \u00een cerul idealurilor care sunt necesare oricarei fiinte umane pentru a se legitima, si morala \u201epragmatica\u201c ce o ghideaza \u2013 c\u00e2t si constiinta contradictiei dintre acestea. Existenta celor doua morale determina constiinta sa devina sceptica, adica sa trateze relativist faptul ca, da, \u201ese contrazice pe sine\u201c2. Cum omul nu poate sa traiasca mult timp accept\u00e2ndu-si propria scadere prin \u00eencalcarea a ceea ce nu poate fi \u00eencalcat, constiinta lui ajunge (de fapt, la Hegel pozitia stoica premerge celei sceptice) sa se linisteasca, asum\u00e2ndu-si \u00een mod simplu unitatea principiilor pe care le urmeaza. Dar este numai o liniste temporara, cumva aparenta3: deoarece, at\u00e2t timp c\u00e2t omul g\u00e2ndeste, el nu poate sa ascunda de sine ceea ce stie, nici macar un g\u00e2nd, si nu doar o fapta rea4. De aceea, daca individul nu reuseste sa depaseasca aceasta stare a constiintei sf\u00e2siate, cu alte cuvinte daca nu se va urca \u00een planul criticii care, singura, poate sa releve unitatea si, \u00een acelasi timp, modul specific si motivatia acestei unitati a contrariilor5, el va ram\u00e2ne sovaitor si clatin\u00e2ndu-se \u00eentre acceptarea unei morale care, lipsita de constiinta celeilalte, este iluzorie sau cinica, si acceptarea am\u00e2ndurora ca resemnare \u00een fata \u201einevitabilei\u201c imoralitati asumate prin falsitatea dublului discurs devenit \u201ea doua natura\u201c a unei vieti ca frunza \u00een v\u00e2nt.
\nSt\u00e2nga rom\u00e2neasca \u2013
\navocat al anticomunismului
\nDe aceea, \u00een atacul \u00eempotriva mesajului anticomunist trebuie sa avem \u00een vedere si receptorii acestui mesaj si conditiile care au contribuit la permeabilitatea receptorilor fata de anticomunism. Iar aceste conditii \u2013 si nu doar precaritatea bunurilor materiale ci, poate chiar mai degraba, comportamentul liderilor la toate nivelurile \u2013 s-au convertit \u00een re-\u00eentarirea siretei constiinte supuse pentru care schimbarea domnilor aduce bucurie: caci, daca domnia \u00eensasi nu poate fi schimbata, de ce sa nu profiti de tulburari \u00een care ai putea sa-si gasesti o nisa de siguranta?
\nDar daca \u00eentelegem ca fara \u00eenclinarea usoara a constiintei populare de partea distrugatorilor or\u00e2nduirii care, \u00een pofida multelor sale pacate cardinale, a fost totusi singura de p\u00e2na atunci care a avut \u00een vedere explicit eliberarea de exploatare \u2013 desi, desigur, aceasta intentie nu se putea realiza \u2013, atunci ar trebui sa ne \u00eendreptam atentia asupra celor care au impulsionat aceasta \u00eenclinare. Din acest punct de vedere, discutia asupra psihologiei anticomunismului nu se poate concentra numai asupra oamenilor obisnuiti care, \u00een timpul or\u00e2nduirii numite de multi cercetatori stalinism, au fost adusi \u00een situatia de a nu mai \u00eentelege si de a nu mai accepta logica sociala. Ci, cu necesitate, si asupra celor care au generat modelul anticomunismului.
\nCred \u2013 si nu doar \u00een siajul lui Marx care a aratat ca daca proletariatul (mondial) nu devine clasa pentru sine, constienta, deci, de obiectivele, conditiile si puterea sa, ea nu va putea sa faca revolutia; nici numai \u00een siajul lui Lenin care a avertizat ca daca transformarea proletariatului nu are loc, criza societala se poate prelungi, \u00eensemn\u00e2nd, desigur, fenomene de barbarizare depl\u00e2nse de catre intelectuali; nici numai a lui Trotki pentru care tradarea revolutiei a fost rezultatul tradarii birocratiei conducatoare \u2013 cred, asadar, ca o vina mai mare a anticomunismului, dec\u00e2t aceea a ideologilor radicali expliciti de dupa 1989, apartine promotorilor \u201est\u00e2ngii\u201c. Nu numai deoarece asteptarile fata de st\u00e2nga sunt mai mari dec\u00e2t cele fata de dreapta: caci, \u00eenainte de orice, oamenii au \u00een fata discursurile, cuvintele despre care presupun ca ar reprezenta intentiile reale ale emitatorilor si cel mai mare adevar pe care \u00eel pot acestia sustine. Lozincile st\u00e2ngii se refera de la \u00eenceput la schimbarea conditiei sociale a celor multi \u00een sensul eliberarii lor de fenomene ale dominatiei. Pe c\u00e2nd lozincile dreptei creeaza imaginea ca, prin mai binele celor putini, va urma si mai binele celor multi. Cel putin \u00eentr-un colt al constiintei, oamenii intuiesc ca lozincile dreptei sunt false si, prin intentie, ticaloase: \u00eentreaga lor experienta dezminte prezumtia de mai sus a dreptei. Doar ca nu stiu, nu pot sa contrapuna acestei prezumtii contrariul.
\nDar daca nu pot, vina cea mai mare apartine liderilor. \u00cenainte de 1989, comportamentul autoritar al birocratiei a generat dezorientarea, deruta, descumpanirea si scaderea morala a majoritatii populatiei. Acelasi comportament a umbrit evenimentul din decembrie 1989, iar dupa aceea comportamentul \u201est\u00e2ngii\u201c a inclus si mesaje de anticomunism ca atare. Caci \u201est\u00e2nga\u201c a cautat sa apere fostii posesori de putere \u2013 d\u00e2ndu-le si noi spatii generoase pentru desfasurarea lor ca noi beneficiari ai raporturilor de forte \u2013 tocmai \u00eenvinovatind valorile de tip comunist. Nu a existat nici o \u00eencercare macar de analiza stiintifica \u2013 ceea ce presupune si autocritica propriilor puncte de vedere \u2013 a cauzelor structurale ale miscarii istorice si ale pozitiilor oamenilor fata de valorile de tip comunist. \u201eSt\u00e2nga\u201c a dovedit ca nu are convingeri de st\u00e2nga \u00een nici un fel: nu ea a protestat \u00eempotriva Raportului Tismaneanu, si dl. Iliescu a fost cel care, \u00eentr-un nou episod de \u201epupat Piata independentei\u201c \u00eentre social-democratie si conservatorism, a sters cu buretele anticomunismul anterior al lui Vladimir Tismaneanu fac\u00e2ndu-l interlocutor \u00een cartea de memorii din 20046 (a vrut sa-l transforme, desigur, \u00een intelectual de curte, asa cum a devenit doar mai t\u00e2rziu). \u00cen timpul mandatului 2000-2004 a avut loc \u201ereconcilierea istorica\u201c dintre \u201est\u00e2nga\u201c si monarhie, unul dintre elementele cele mai evidente de conservatorism: de atunci a \u00eenceput retrocedarea si a ceea ce nu apartine de drept familiei de Hohenzollern-Sigmaringen \u00een Rom\u00e2nia, castelul Peles7, si guvernul Nastase a fost cel care l-a uns pe Radu Duda, \u00een 2002, \u201ereprezentant special al Guvernului Rom\u00e2niei pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila\u201c, d\u00e2nd bani publici \u201eprietenului\u201c care, \u00een afara plimbarilor benefice pentru \u00een strainatate, si cu totul inutile pentru tara, a mai mijlocit si relatii economice paguboase si dubioase8. Si oare Institutul Revolutiei rom\u00e2ne nu este o forma de anticomunism? Doar revolutia a condamnat nu doar regimul politic si caracteristicile staliniste ale fostei or\u00e2nduiri, ci si valorile de tip comunist, iar obiectivul Institutului este de a justifica actorii schimbarii. Nu \u201est\u00e2nga\u201c a promovat sistemul clientelar care a generat capitalismul birocratic retardat a carei logica inerenta nu este dec\u00e2t aceea de a se agrava?
\nS-ar mai putea da multe exemple si s-ar pune multe \u00eentrebari retorice cu privire la manifestarile de falsa st\u00e2nga ale social-democratiei si ale partiduletelor vechi si noi din umbra sa. Este, \u00eensa, cazul sa \u00eenchei cu o \u00eentrebare directa: oare sustinerea de catre unii intelectuali a rotativei \u00een care ei ar dori sa c\u00e2stige PSD nu reprezinta o dovada a crizei profunde a st\u00e2ngii si a spiritului critic specific intelectualilor? Oare aceasta dovada de dezorientare nu da apa la moara anticomunismului mai mult dec\u00e2t latraturile impotente ale eseistilor dreptei declarate?
\nCaracterul dialectic
\nal criticii radicale
\nRaspunsurile la aceasta \u00eentrebare sunt cu at\u00e2t mai importante cu c\u00e2t, \u00een fata crizei economice globale, dreapta are o politica preventiva agresiva9. Ceea ce \u00eenseamna ca st\u00e2nga trebuie sa devina consistenta: sa depaseasca tonul pl\u00e2ngaret al criticii si timiditatea de a merge p\u00e2na la capat cu analiza rationalista. Lupta de clasa nu a disparut. Depinde de noi sa o transformam, din fenomen integrat functionarii capitalismului prin supapele de defulare pe care le permite acesta, \u00eentr-un mijloc al transformarii sociale benefice pentru cei multi.
\nIntelectualii pentru care singura speranta este sa critice c\u00e2t de bine pot starea reala a capitalismului dar nu o continua spre problema raporturilor de clasa sunt, fara sa o vrea, desigur, reprezentanti ai crizei istorice a st\u00e2ngii si promotori ai unui anticomunism auxiliar celui oficial. Ei redescopera vechea critica a lui Marx p\u00e2na la un punct: p\u00e2na la cel \u00een care initiativa practica si opozitia practica la capitalism constituie consecinte ale criticii teoretice. De fapt, critica radicala a capitalismului \u00eenseamna numai a merge mai departe de aspectul teoretic. Daca aceasta critica radicala nu are loc, intelectualii se aliniaza, poate fara sa vrea, anticomunismului.<\/p>\n

Sigur ca lucrurile nu sunt defel simple: cei de st\u00e2nga trebuie sa replice mereu \u2013 caci repetarea teoriilor de dreapta este permanenta, nu numai pentru urechile oamenilor obisnuiti, ci si pentru a opri intelectualii sa \u00eentreprinda critica radicala amintita mai sus \u2013 si, astfel, ei pierd un timp pretios. Social-democratia este \u201egalbena\u201c, cum se spunea \u00eentre cele doua razboaie mondiale: cauta si ea sa opreasca intelectualii de st\u00e2nga, caci orice dezlegare a acestora de orizontul ei de asteptari \u00eei ataca locul aflat \u00een partea dominanta a societatii. Ca urmare, intelectualii de st\u00e2nga, fara sustinatori si fara aliati (caci ei sunt cei care trebuie sa-i destepte teoretic pe acestia din urma), sunt nevoiti sa-si depaseasca propriile limite atac\u00e2nd mereu tezele dogmelor oficiale si, \u00een acelasi timp, caut\u00e2nd sa duca p\u00e2na la capat, adica p\u00e2na la practica politica, propriile rationamente critice.
\nUn aspect esential al criticii radicale este cel al actualitatii sale \u2013 adica sa nu ram\u00e2na la nivelul hermeneuticii discursurilor trecute \u2013 si, \u00een acelasi timp, cel al caracterului sau dialectic. \u00c0 propos de aceasta, multi intelectuali considera astazi drept de dreapta doar guvernul actual si, \u00een subsidiar, presedintele actual, obiectivul acestor intelectuali canton\u00e2ndu-se \u00een schimbarea guvernului si, cu timpul, chiar a presedintelui. Cum am mai aratat, ei nu discuta defel despre faptul ca tocmai actualul guvern a initiat niste masuri de reducere a privilegiilor. Ei nu dau nici argumente pentru pericolul pe care l-ar reprezenta autoritarismul presedintelui, dar sustin sus si tare ca \u201eprincipalul pericol astazi este guvernul Boc si presedintele Basescu\u201c. Ce \u00eenseamna aceasta pozitie, las\u00e2nd la o parte faptul ca ea se aliniaza luptei pentru putere a PSD si PNL? \u00censeamna, pur si simplu, ca intelectualilor care o sustin le este greu sa judece ca este posibila unitatea contrariilor. Da, privilegiile sunt semne ale conservatorismului \u2013 de aceea, intelectualii de serviciu anticomunisti nici nu au aparat lupta guvernului cu privilegiile \u2013, sunt semne ale premodernitatii si \u00eempotriva carora \u00een istorie s-au ridicat mai degraba liberalii si social-democratii. Dar iata, situatia actuala din Rom\u00e2nia aduce un element nou (nu cu totul nou, dar sa \u00eel catalogam astfel): ca, din interese determinate de situatia economica si politica, un partid declarat de dreapta initiaza masuri pe care ar fi trebuit sa le ia dreapta liberala sau social-democratia. Si \u00een loc ca intelectualii de st\u00e2nga sa sustina obiective \u2013 reducerea privilegiilor \u2013 si nu partide, ei lasa obiectivele de izbeliste si se \u00eenregimenteaza, constient sau nu, \u00een tabara \u201eopozitiei\u201c.
\nDialectic este sa nu consideri a fi de dreapta doar guvernarea actuala. Dar, las\u00e2nd la o parte grava slabiciune teoretica evidentiata mai sus, memoria si bunul simt al multor oameni ajung sa-i dea de rusine pe intelectualii nostri care se alatura celor care promoveaza \u00een mod real obiective mai departe de st\u00e2nga dec\u00e2t reducerea privilegiilor sustinuta de PDL. Intuind ca este mai cinstit sa reduci privilegiile dec\u00e2t sa le mentii, multi oameni, caracterizati cu cuvintele de ocara \u201ebasescieni\u201c si \u201epro-PDL\u201c, sunt mai apropiati de valorile de st\u00e2nga dec\u00e2t intelectualii nostri care sunt indignati de anticomunismul intelectualilor conservatori oficiali.
\nRationalism p\u00e2na la capat
\nUn anticomunism involuntar este si rezultatul teoriei despre stalinism pe care o contureaza acesti intelectuali. \u00cel cunosc si \u00eel apreciez sincer pe G\u00e1sp\u00e1r Miklos Tam\u00e1s. Dar faptul ca afirma ca \u201esocialismul\u201c sau stalinismul ar fi fost capitalism pur si simplu \u2013 si nu un capitalism de un fel special (teoria mea este aceea de izotop al capitalismului) \u2013 face ca sa fie anulate valorile de tip comunist \u00een numele carora s-a \u00eenfaptuit trecerea la \u201esocialism\u201c si care au existat apoi. Atentie! Daca un sistem economico-social se defineste prin relatiile de productie si sociale + valorile legitimatoare, atunci trebuie sa vedem ca \u00een \u201esocialism\u201c au coexistat si valori de tip comunist si valori staliniste ca atare (legate de cultul personalitatii, de nationalism, de autoritarism, de subordonarea teoriei, de incapacitatea de autocritica a teoriei, mitice). Aceasta coexistenta este o noua dovada de dialectica a lucrurilor si care pune la proba g\u00e2ndirea: daca anticomunismul echivaleaza, pur si simplu, valorile comuniste si cele staliniste, reduc\u00e2ndu-le pe primele la ultimele, pentru a arata nocivitatea valorilor comuniste, a nu vedea coexistenta celor doua tipuri de valori si, \u00een acelasi timp, importanta lor (si consecintele opuse) \u00een configurarea sistemului le dizolva si \u00eentr-un economism reductionist nedorit, sunt convinsa, dupa cum dizolva si importanta valorilor de tip comunist.
\nDialectica presupune o realitate murdara, si nu separatii angelice. De aceea, a \u201erefuza perioada 1917-1939\u201c \u00eenseamna si refuzul valorilor comuniste \u00een numele carora a avut loc revolutia si refuzul \u00eendraznelii de a nu irosi prilejul10 pentru ca majoritatea populatiei sa-si manifeste initiativa politica. Ce-ar fi fost daca Lenin si ceilalti nu ar fi \u00eendraznit? Nu poate nimeni sa spuna ca Al Doilea Razboi Mondial nu ar fi avut loc, deoarece el a fost \u00een primul r\u00e2nd urmarea concurentei si contradictiilor din s\u00e2nul imperialismului. Si nu poate nimeni sa afirme ca Rusia nu ar fi fost atacata, din moment ce bogatiile ei erau dorite la superlativ. Se poate, \u00eensa, considera ca nu ar fi avut loc suferintele determinate de regimul politic stalinist. Dar \u00een nici un caz Rusia nu s-ar fi dezvoltat asa cum a facut-o. Desigur, aceasta dezvoltare nu echilibreaza \u00een nici un fel suferintele amintite. Dar \u201erefuzul\u201c perioadei respective \u2013 care nu poate avea loc cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t lucrurile nu pot fi judecate dec\u00e2t la nivel european si mondial \u2013 \u00eenseamna refuzul de a accepta ca liderii si poporul pot avea virt\u00f9 care se \u00eent\u00e2lneste cu fortuna (conditiile concrete propice schimbarii sociale11), iar daca aceasta \u00eent\u00e2lnire nu are loc, daca fortuna se iroseste pentru ca liderii nu au virt\u00f9 si nici nu permit poporului sa si-o manifeste, toata sustinerea valorilor de st\u00e2nga este dizolvata.
\nCritica radicala \u00eenseamna si critica problemelor si faptelor concrete. Onestitatea alegerii lor \u00eei poate determina pe unii intelectuali de st\u00e2nga sa critice, ram\u00e2n\u00e2nd \u00eensa \u201e\u00een ceruri nalte\u201c (Eminescu). Pentru capitalism, aceasta critica abstracta este o forma de integrare a intelectualilor critici \u00een functionarea sistemului: o forma prin care el le dovedeste ca permite manifestarea \u00eempotrivirii \u2013 din care, de-altfel, \u00eenvata o groaza \u2013 si ca aceasta permisiune ar arata caracterul fundamental democratic al or\u00e2nduirii. \u00cen fapt, acest caracter este subordonat celui autoritar, cel prin care se realizeaza interesele restrictive de clasa. La o adica, si regii medievali permiteau critica nebunului, dar asta nu a \u00eensemnat ca regimul de conducere ar fi fost democratic.
\nAtitudinea puternicilor zilei se schimba, \u00eensa, daca se confrunta cu o critica a faptelor concrete. Iar intelectualii stiu asta: de aceea, cauta sa \u00eempace optiunea lor cu dorinta de a avea, daca nu o viata confortabila, cel putin posibilitatea de a putea continua sa critice. Descifrarea unor probleme teoretice este \u00eentotdeauna placuta si \u00eei ofera intelectualului \u00eensasi ratiunea conditiei sale si a stimei de sine. Dar pentru st\u00e2nga, a nu merge si la critica faptelor concrete nu este suficient.
\nDescifrarea unor probleme teoretice este \u00eentotdeauna resimtita ca o victorie de catre intelectual: este victoria de a fi \u00eenteles \u2013 o victorie \u00een planul cunoasterii \u2013 si, \u00een acelasi timp, o victorie morala (\u201eeu mi-am facut datoria, am spus\u201c). Dar, pentru un intelectual de st\u00e2nga, este o victorie pe jumatate. Caci intelectualul ar trebui sa urmareasca si consecintele adevarurilor aflate\/considerate de el. Iar a ataca aspecte concrete si a merge mai departe de acestea \u00eenseamna \u201erationalism p\u00e2na la capat\u201c12: a merge p\u00e2na la capatul rationamentelor facute de el.
\nConcret: daca se critica prestatia \u201est\u00e2ngii\u201c rom\u00e2nesti \u2013 mai ales dupa 1989 \u2013 care sunt concluziile? Poate un intelectual de st\u00e2nga sa se limiteze la critica doar?
\nSi nu cumva ram\u00e2nerea at\u00e2tor intelectuali la acest nivel al criticii duce la pierderea unui timp pretios, si ireparabil \u00een fond, pentru a inventa alternative si mijloace reale pentru obiectivele at\u00e2t de frumos clamate si am\u00e2nate mereu? Nu cumva ram\u00e2nerea at\u00e2tor intelectuali la acest nivel al criticii reprezinta un joc prin care ei \u00eensisi \u00eesi am\u00e2na propriile obiective?
\nPrincipiul \u201eraului mai mic\u201c
\nDe aceea, \u00een afara celor declarat si agresiv anticomunisti, ar trebui sa nu uitam comportamentele anticomuniste implicite, datorita unei puternice traditii a comoditatii amestecate cu lasitatea. Nu pot sa-i caracterizez altfel dec\u00e2t ca anticomunisti mascati, sau eventual \u00een gramada intimidata, pe profesorii de la Facultatea de filosofie, care, daca \u00eenainte de 1989 au ales sa avanseze discut\u00e2nd lucruri c\u00e2t mai neutre politic \u2013 nu numai pentru a nu sustine dogmatismul stalinist si pentru a nu se murdari cu el, ci si pentru ca, poate \u00eenvat\u00e2ndu-l pe Marx \u00een maniera dogmatica, antimarxista, nu erau marxisti si nu doreau sa-l introduca pe Marx \u00een c\u00e2mpul actual al filosofiei -, dupa aceea au continuat sa nu se preocupe de cunoasterea unei g\u00e2ndiri pe care o repudiau aprioric si au acceptat \u00eenlocuirea dogmatismului anterior cu o noua pens\u00e9e unique, marcata de puternice elemente de tip conservator. Sigur ca ei pot sa reclame presiunea puternica la care au fost supusi, dar nici macar astazi nu critica \u2013 recunosc\u00e2ndu-si, astfel, implicit vina \u2013 faptul ca un numar de ani au acceptat introducerea cursului \u201eDespre \u00eengeri\u201c al lui Andrei Plesu. Ce rost mai are atunci indignarea fata de triada conservatoare, daca (tocmai pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai repete, cum se spune mereu) nu se arata firul pe care a \u00eenflorit aceasta triada? Oare aceasta indignare ar fi cea care ar reprezenta altera pars, cea liberala, cum sugereaza dl. Mircea Flonta \u00een \u201eIdolii forului\u201c, dincolo de opozitia aiurita dintre \u201especialisti\u201c si \u201eeseisti si literati\u201c?
\nSi astazi Marx (ceea ce \u00eenseamna, desigur, g\u00e2nditori de tip marxist, daca mi se permite aceasta expresie) este scos din curriculum-ul de filosofie, \u00eempanat \u00een schimb cu accente spiritualiste. \u00centreaga clasa politica a patronat aceasta situatie, dar social-democratii nu au facut nimic pentru a o opri, dimpotriva au agravat-o. Stiind ce este social-democratia de fapt, nici nu este de mirare. De mirare si trist este, \u00eensa, ca se mai gasesc intelectuali de st\u00e2nga care sa sustina \u201eraul mai mic\u201c. Prin ce, by Jove, este mai mare putreziciunea afacerii brandului cu frunza dec\u00e2t, de exemplu, aceea a fregatelor, interes comun al \u201eCasei Regale\u201c si al PSD?
\nEste de \u00eenteles psihologia alegerii \u201eraului mai mic\u201c. De aceea, atunci c\u00e2nd cineva \u00eeti spune ca \u201eraul mai mic\u201c \u2013 care \u00eeti oferise un respiro de certitudine si un criteriu pentru mersul mintii tale \u2013 este, de fapt, mai mare, suferi. Deconcertarea este at\u00e2t de mare \u00eenc\u00e2t \u00eeti poti revarsa durerea asupra celui care ti-a distrus certitudinea: \u00eel poti ur\u00ee. Dar nu poti sa ram\u00e2i \u00een acest moment deznadajduit: este mult mai greu sa mergi contra curentului, dar trebuie s-o faci daca nu vrei sa esuezi \u00een esecul asumat al datului fatal.
\nAlegerea \u201eraului mai mic\u201c este integrata \u00een conformismul dominatiei: daca un intelectual este destul de critic fata de \u201ecea mai buna dintre lumi\u201c, dar critic doar p\u00e2na la punctul \u00een care nu \u00eentrevede nici o alternativa, el alege \u201ecel mai mic rau\u201c. Care este, mereu si periodic, forta politica ce nu l-a lovit direct \u00een ultimul timp si ce se afla \u201e\u00een opozitie\u201c. Cred, \u00eensa, ca este timpul sa visam (Verlaine), sa construim alternative \u201eputerii\u201c si \u201eopozitiei\u201c totodata \u2013 alternative pe care sa le supunem celei mai acerbe critici si sa luam de la capat constructia \u2013: sa nu pierdem timpul. Iar aceasta depasire a principiului \u201ecelui mai mic rau\u201c \u00eenseamna ca, p\u00e2na ce se vor fi desfiintat relatiile de putere (de dominatie-supunere, de exploatare) ca atare \u2013 caci asa \u00eenteleg ultima propozitie a lui G. M Tam\u00e1s, \u201eNici o putere nimanui\u201c, \u00een \u201eUn delict de opinie \u2013 polemici\u201c, \u201e22\u201c, 20 iulie 2010, http:\/\/www.revista22.ro\/un-delict-de-opinie-polemici-8604.html \u2013 trebuie sa participam la aceste relatii de partea celor \u201elipsiti de putere\u201c (Havel). Dar sa o facem c\u00e2t se poate mai consecvent, las\u00e2nd \u00een urma iluziile liberalismului democratic si deziluziile \u00een care aproape ne-am \u00eenecat p\u00e2na acum.
\n\u00cen mod concret: 1) sa sustinem obiective de st\u00e2nga, nu partide; 2) sa depasim sfiala fata de lozincile dure ale st\u00e2ngii radicale mondiale fata de care nu mai este voie sa fim straini: poate un intelectual de st\u00e2nga sa ignore si sa refuze caracterizarea celor multi si exploatati de care se simte legat drept proletariat? Poate el sa ignore si sa refuze cerinta independentei politice de clasa a acestui proletariat? Poate el sa ignore si sa refuze cerinta unitatii internationale a proletariatului? Poate el sa ignore ca separarea grijii pentru proletariatul din tara de anti-militarism este contra-productiva? Poate el sa ignore si sa refuze cerinta de a trata unitar crizele din lumea de astazi?<\/p>\n

P.S.: \u00cen legatura cu politica de echilibru bugetar: perioada anterioara de consum nu a fost doar o perioada de relaxare a sistemului pentru mase; ci si una a unei uriase sifonari a banului public, deci si una a risipei. Politica actuala de echilibru bugetar este de tip capitalist, adica plateste tendinta de revenire la rigoare cu scaderea veniturilor populatiei. Este o politica nu numai profund nedreapta, antiumana, ci si neproductiva: la prima vedere, doar cresterea consumului general \u00eentretine cresterea profiturilor capitalului intern. (La prima vedere\/\u00een general, deoarece un capital intern oarecare poate sa-si diminueze mult forta fara ca sa aiba loc si diminuarea puterii capitalului mondial. Caracterul transnational al fazei actuale a capitalismului este cel care permite migrarea capitalului nu numai \u00een cautare de forta de munca ieftina dar si \u00een cautare de piete de desfacere. \u00cen plus, exista si sistemul publicurilor-tinta urmarite de catre capital). Astfel \u00eenc\u00e2t echilibrul bugetar al tarii se poate realiza numai dupa un numar destul de mare de ani. Dar exista un aspect \u2013 care contribuie, de fapt, la posibila crestere a veniturilor populatiei \u2013: cel al limitarii privilegiilor. Fara a vorbi despre acest aspect, nu prea se poate discuta serios despre politica rom\u00e2neasca actuala.<\/p>\n

NOTE:<\/strong>
\n1. G.W.F. Hegel, \u201eFenomenologia spiritului\u201c (1807), Traducere de Virgil Bogdan, Bucuresti, Editura R.P.R., 1965, p. 121.
\n2. Ibidem.
\n3. Am putea sa ne g\u00e2ndim ca terapiile larg popularizate privind \u201eg\u00e2ndirea pozitiva\u201c \u2013 deci de a scoate din c\u00e2mpul constiintei problemele, incongruentele, inerentul sentiment de revolta, \u00eenlocuindu-le cu contemplarea \u201epartii pline a paharului\u201c, cu ternul \u201enu-ti bate capul\u201c \u2013 au o puternica valenta de pastrare a raporturilor sociale de dominatie.
\n4. Thales, \u00een Diogenes Laertios, \u201eDespre vietile si doctrinele filosofilor\u201c (sec. III e.n.), Traducere din limba greaca de C. I. Balmus, Studiu introductiv si comentarii de Aram M. Frenkian, Bucuresti, Editura Academiei RPR, 1963, Cartea I, Capitolul I, IX, s36t, p. 125.
\n5. Hegel, ibidem, p. 122.
\n6. \u201eMarele Soc \u2013 Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu \u00een dialog cu Vladimir Tismaneanu\u201c, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2004.
\n7. \u00cen \u201eTimpul\u201c lui Stelian Motiu.
\n8. Vezi http:\/\/www.gardianul.ro\/2006\/06\/16\/dezvaluiri-c11\/bae_sponsor_regal-s80481.html; http:\/\/www.gardianul.ro\/2006\/06\/17\/dezvaluiric11\/principele_duda_coleg_la_colegiul_de_aparare_cu_semnatarul_contractului_cu_bae-s80510.html; http:\/\/cotidianul.ro\/fascinanta_ascensiune_militara_a_printului_hohenzollern_duda-17855.html; http:\/\/www.urbannews.ro\/forum\/index.php?showtopic=19180.
\n9. Vezi si \u201eIs Time to Declare the Soviet Union Illegal\u201c, 27 July 2010, http:\/\/www.themoscowtimes.com\/opinion\/article\/it-is-time-to-declare-the-soviet-union-illegal\/411087.html.
\n10. Vezi Stathis Kouvelakis, \u201eLenin as Reader of Hegel: Hypotheses for a Reading of Lenin’s Notebooks on Hegel’s ‘The Science of Logic’ \u201e, \u00een Sebastian Bugren, Stathis Kouvelakis, Slavoj \u017di\u017eek, editors, \u201eLenin Reloaded: Toward a Politics of Truth\u201c, Durham and London, Duke University Press, 2007, pp. 164-204.
\n11. Cum a insistat Machiavelli si a aratat Althusser. Vezi Machiavelli, \u201ePrincipele\u201c, Traducere, tabel cronologic, note si postfata de Nicolae Luca, Prefata de Gh. Lencan Stoica, Bucuresti, Minerva, 1994 ; Louis Althusser, \u201e Machiavel et nous \u201e, in Louis Althusser, \u201e \u00c9crits philosophiques et politiques \u201e, Tome II, Textes r\u00e9unis et pr\u00e9sent\u00e9s par Fran\u00e7ois Matheron, Paris, Stock \/ Imec, 1995, 1997.
\n12. Vezi Ana Bazac, \u201eRationalism p\u00e2na la capat\u201c, \u00een Ana Bazac, GG Constandache, Catalin Ionita, Laura Pana (coordonatori), \u201eLogica si provocarile sociale. Omagiu profesorului Cornel Popa la 75 de ani\u201c, Bucuresti, Politehnica Press, 2008, p.258-288.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sunt absolut de acord cu critica facuta anticomunismului profesat de grupul Vladimir Tismaneanu and Co. Aceasta critica a relevat netemeinicia argumentelor anticomuniste si, \u00een acelasi timp, interesul personal al promotorilor lor. As vrea sa \u00eentreb, \u00eensa, aici, cum de anticomunismul a fost si este asumat sincer ca valoare de catre multi oameni. Acestia sunt multi,… Cite\u0219te mai mult »Psihologia anticomunismului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[1184,185,2372],"class_list":["post-4082","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-anticomunism","tag-comunism","tag-politica-actuala"],"views":3997,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4082","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4082"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4082\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4082"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4082"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4082"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}