{"id":4079,"date":"2010-08-19T09:05:51","date_gmt":"2010-08-19T07:05:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4079"},"modified":"2010-08-19T09:06:29","modified_gmt":"2010-08-19T07:06:29","slug":"jean-luc-godard-octogenarul-care-a-refuzat-sa-vina-la-cannes","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/jean-luc-godard-octogenarul-care-a-refuzat-sa-vina-la-cannes\/","title":{"rendered":"Jean-Luc Godard, octogenarul care a refuzat sa vina la Cannes"},"content":{"rendered":"

\u201eFilm Socialisme\u201c \u2013 o opera-manifest, demonstratia polemica a unui maestru al provocarii si al ambiguitatii<\/strong><\/p>\n

C\u00e2nd spui Godard, apelul la memorie devine obligatoriu, cu deosebire la bazele Noului Val, caruia geniul sau i-a dat consistenta. C\u00e2nd spui Godard, trebuie sa-l vezi pe cel mai elvetian dintre cineastii francezi \u2013 cum l-am putea considera \u2013, cocotat pe cortina ecranului din primavara revolutionara a anului 1968, c\u00e2nd festivalul a fost interzis \u00een primul r\u00e2nd gratie rezistentei patimase, provocatoare si de neoprit a tinerilor cineasti, printre care Jean-Luc, mai ales. A trecut de atunci at\u00e2t de mult timp, aproape o jumatate de veac. Godard, \u00eensa, a ramas acelasi om al prezentului, enigmatic, sicanator, inventiv, orgolios. La 3 decembrie 2010 \u00eemplineste optzeci de ani. Incredibil. <\/strong><\/em>
\nSe \u00eentelege ca era momentul cel mai bun pentru un omagiu adus acestui veritabil maestru al provocarii, al inventivitatii si al ambiguitatii detaliilor, al resuscitarii unei arte care \u00eesi constientizeaza propria istorie \u2013 \u201eHistoire(s) du cin\u00e9ma\u201c \u2013, mai cu seama ca \u00eenteleptii se tot \u00eemputineaza. De asta data, \u00een mod cumva bizar, Cannes-ul \u00eenca nu a facut-o ori, cine stie, doar a am\u00e2nat momentul. Altminteri nu as putea sa cred vreodata ca Gilles Jacob poarta vreo suparare, c\u00e2t de mica, pe \u00eendreptatitul orgoliu al luciditatii,\u00a0 probat mereu de autorul care nu vrea sa fie autor.
\nPe de alta parte, nu putem sa nu scriem despre Jean-Luc Godard daca avem \u00een vedere ca \u00een 2010 el a fost inclus \u00een Un Certain Regard, acolo unde au participat si ai nostri tineri,\u00a0 Cristi Puiu, elvetianizat prin studiile sale de pictura si cinema si Radu Muntean. A fost acolo si Manoel de Oliveira, portughezul voiaj\u00e2nd miraculos prin \u00eenceputul celei de a doua sa suta de ani. \u00cen cautarea portretului tinerei Angelica, moarta imediat dupa casatorie, povestea filmului sau este la antipodul formulei godardiene. Cu simpla includere a filmelor lor \u00een aceeasi sectiune, uneori si cu prezenta-absenta fizica, acesti maestri ar trebui sa-i onoreze pe tinerii grabiti sa considere ca numai ei sunt pe simeze, ca nimic nu a fost \u00eenainte si ca altceva nu mai conteaza.
\nCum oare ar putea fi interpretat refuzul lui Godard de a veni la Cannes, \u00een anul c\u00e2nd devine octogenar. Scrisoarea sa, preluata de \u201eLib\u00e9ration\u201c, suna trist, dincolo de aerul protocolar: \u201eChers Thierry Fr\u00e9maux, Wild Buch, Vega Film, Alain Sarde, avec le festival, j’irais jusqu’\u00e0 la mort, mais je ne ferai pas un pas de plus. Suite a des probl\u00e8mes de type grec, je ne pourrai etre votre oblig\u00e9 \u00e0 Cannes. Amicalement\u201c. A nu vrea nu \u00eenseamna acelasi lucru cu a nu putea? S-au \u00eentrebat multi. Nimeni nu a dat un raspuns clar, cu at\u00e2t mai putin Godard \u00eensusi. Cu festivalul p\u00e2na la moarte, dar nici macar un pas mai mult. De ce oare? Poate si pentru ca la acea ora istorica a lui 1968, c\u00e2nd, lasat \u00een cadere libera, Cannes-ul trebuia sa moara \u00een forma lui anchilozanta, asemenea \u00eentregii cinematografii franceze, acaparata de conventii si autori paternali, Godard a ales sa-si expuna pieptul, ca un plebeu suveran si teribil, tocmai el, un descendent din universul bancilor elvetiene, \u00een fata gloantelor, oricum oarbe, ale unor impostori (a)dusi de conjuncturi. E momentul sa ne \u00eentrebam: c\u00e2ti au fost \u00een stare atunci de un asemenea gest total? Cu festivalul, da. P\u00e2na la moarte. Dar mai departe, nu. Cu cine si de ce, mai departe nu? Poate totusi nu sunt dec\u00e2t speculatii duse in extenso toate acestea, iar \u201eproblemele de tip grec\u201c nu fac referire la altceva dec\u00e2t la genunchiul sau subred si \u00een general la lucruri care tin de sanatate. Un fel nostalgic de a ne aduce aminte anii \u201860, ai tineretii filmului francez, anii Godard-Karina, dar si ai altor cupluri celebre ale momentului.
\nI s-a remarcat, dar i s-a si imputat abilitatea de a se situa \u00een inima propriei automitologii. Mizantrop c\u00e2t cuprinde si melancolic controlat, \u00eesi face, \u00een felul lui, efigia cosmosului godardian. Se poarta la optzeci de ani ca la treizeci, desi nu-l mai prinde la fel. Fumeaza mai cu masura trabucul de ermit instalat la Rolle, locuinta sa de l\u00e2nga Geneva. Am citit ca acolo apare din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd c\u00e2te un japonez. Ajuns pe malul lacului Leman, turistul cauta un sofer de taxi cunoscator, \u00een stare sa-l duca pe colinele de la Rolle, unde are o casa Michael Schumacher si unde au vietuit Peter Ustinov si Phil Collins. Grabit, ca orice japonez alerg\u00e2nd peste planeta, omul cu aparatul de fotografiat, autentic sub acest aspect,\u00a0 trage trei poze, apoi cere soferului sa-l duca repede \u00eenapoi: \u201eJaponia \u00eel cunoaste pe domnul Godard\u201c. Dar cine nu \u00eel cunoaste pe frondeurul \u00eenconjurat de duzine de ecrane, acoperit de munti de casete VHS sau DVD?
\nTocmai un asemenea om, par\u00e2nd multora mai mult dec\u00e2t ciudat si ciufut, a facut un film \u00een raspar, dar poate \u00een acord cu restristea vremurilor.
\nFilm Socialisme
\n\u201eFilm Socialisme\u201c. Un titlu ca o criptograma. Marcaj al totalei deziluzii godardiene. \u00cenca o ilustrare a unui univers sonor \u00een masura sa sugereze haosul lumii. O trimitere la Babel, al carui turn s-a implantat iarasi \u00een lumea moderna. Godard \u00eesi procura un esantion din zona mediteraneana a Europei. Este si acesta un nou film-reper, o suma a godardianismelor, dar \u00een acelasi timp si o fumigena incomparabila. Nu mai este nimic de spus dupa ce totul a fost spus. Iata o parafraza nietzscheana, fara \u00eendoiala. Filmul se termina cu \u201eNo comment\u201c. \u00centre multe alte lucruri socante si fermecatoare, descoperim si un aforsim specific, care ar trebui sa ne puna din nou pe g\u00e2nduri: \u201eC\u00e2nd legea nu este justa, justitia trece \u00eenaintea legii\u201c.
\nSe mai simte \u00eenca \u00een aerul cinematografic francez parerea sa nefavorabila fata de filmele lui Truffaut, atitudine de multi neiertata nici p\u00e2na astazi. Se pare ca Fran\u00e7ois nu a ezitat sa-i \u00eentoarca \u00een acelasi fel \u201ecomplimentele\u201c. Nici Chabrol nu e un autor pe placul lui, desi au locuit la Paris \u00een acelasi imobil. Parerile sale politice, precum si cele legate de evenimentele fierbinti si persistente, sunt \u00een total dezacord cu opinia generala a mai marilor lumii. Nu vreau sa dau prea multe exemple. Oricum sunt surprinzatoare. Voi recurge doar la unul, deja plasat \u00een trecut. Godard, de pilda, crede de cuviinta ca la al doilea tur al prezidentialelor, c\u00e2nd disputa a fost \u00eentre Chirac si Le Pen, st\u00e2nga ar fi trebuit sa se abtina, pentru a c\u00e2stiga ceea ce era \u201emai rau\u201c, ca apoi lumea sa se trezeasca\u2026 Are si pareri ciudate despre citatele si, de fapt, extrasele din filmele sale. Unii au acceptat usor, cazul cel mai relevant fiind al colegei sale de generatie Agnes Varda, de la care a \u00eemprumutat niste imagini incluse \u00een chiar \u201eFilm Socialisme\u201c, iar autoarea acestora, deloc, suparata, a si venit la lansarea filmului. Se deroba de conditia sa de proprietar de opere si, \u00een maniera unui socialist ce ar putea trece ca preocupat de popularitate, pare a considera ca drepturile nu ar trebui sa se duca prea mult \u00een timp, la a nu stiu c\u00e2ta spita a mostenitorilor. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, \u00eensa, felul lui de a vedea lucrurile are motivatii transistorice. Paradoxal, desigur, crede ca la ora de fata a crizei Occidentul ar trebui sa-i ajute pe greci daca ar tine seama c\u00e2t de mult datoreaza cultura europeana lui Aristotel, de pilda, dar si altor uriase personalitati elene. \u00cesi pune, \u00een fel si chip, repetat, destul de multa lume \u00een cap.
\nIndiscutabil, \u201eFilm Socialisme\u201c se constituie \u00eentr-un nou exemplu. Asocierea cu ideile liberalului maoist Alain Badiou, pe care \u00eel filmeaza, de fapt, \u00een fata unei sali goale, ceea ce duce la o concluzie extrem de personala a conferentiarului (\u201eEnfin, je peux parler devant personne\u201c), a creat rumoare. Initial, titlul era \u201eSocialisme\u201c. S-a adaugat \u201eFilm\u201c, ceea ce deturneaza si mai mult v\u00e2rtejul ambiguitatilor.
\nFilmul se structureaza \u00een trei sectiuni: \u201eDes choses comme \u00e7a\u201c, \u201eNotre Europe\u201c si \u201eNos humanit\u00e9\u201c.\u00a0 Un pachebot \u00een Mediterana se transforma \u00een ghiveciul limbilor si al mentalitatilor. La alt capitol sunt analizate, \u00een fuga, desigur, sase spatii aparent aleatorii: Alger, Haifa, Barcelona, Napoli, Grecia, Palestina si Egiptul. Colajul este eliptic. Croaziera apare doar ca un pretext. Nu mai avem \u201eEloge de l\u2019amour\u201c, nici armonia \u201eMuzicii noastre\u201c. Imaginile limbajului sunt \u00een desert. Imponderabile, ele nu mai servesc la nimic. Mai mult dec\u00e2t orice, conteaza juxtapunerea, apropierea, ceea ce as putea numi intervalurile, pauzele dintre acestea. Mediterana europeana nu se rezuma doar la o croaziera geografica si marina. Ea se retracteaza ingenios \u00eentr-o paranteza cinematografica. Eisenstein este la locul lui, \u00een Rusia.
\nO alta obsesie godardeana o reprezinta nationalitatile fara determinare clara. Daca \u00eel auzim vorbind despre Elvetiile franceze, germane si italiene, ne putem \u00eentreba, odata cu el: dar unde mai este, de fapt, \u201eElvetia\u201c?
\nPartea a doua, \u201eEuropa noastra\u201c,\u00a0 impune ideea unei fixatii localiste, dincolo sau dincoace de starea nomada a calatorului. Garajul lui G\u00e9rard devine spatiul unei rezistente familiale,\u00a0 de tip traditional, cu coagularea energiilor \u00een jurul unui mic patron, unde principiul muncii trebuia respectat, ca si egalitarismul convocat adesea \u00een maniera unui \u201esocialism\u201c de coloratura artistica, oarecum utopica. Devine iterativa o \u00eentrebare-cosmar, deloc retorica: \u201ePentru ce nu ne putem \u00eentelege \u00eentre noi?\u201c. Nu este doar teama unui parinte pentru destinul copiilor sai, ci frica de dezbinarea ce ne paste, peste tot, cea de ceas de ceas si de zi cu zi, orchestrata cu cinism de undeva de aiurea. Astfel, cu totii suntem, deja, \u201eCu sufletul la gura\u201c.
\n\u201eEuropa noastra\u201c este semnul unei deposedari a Occidentului, precum acesta a facut-o prelu\u00e2nd zestrea orientala. America repeta mecanismul, aplic\u00e2ndu-l drastic vechiului nostru continent. Disperarea godardiana este, astfel, la locul ei, pe punctul de a exploda. \u00cen fond, \u201eSauve qui peut la vie\u201c.
\nC\u00e2t mai\u00a0 sunt de ale noastre \u201eNoile umanitati\u201c? Cum se interfereaza ele pe fundalul unui prezent mediteranean \u00een disolutie? \u00cen ciuda prodigioasei imagerii, usor taxabile ca banala, \u201eFilm Socialisme\u201c contine germenele unei revolte implicite, dar, mai cu seama, al rezistentei la evolutii bulversante, pline de riscuri din ce \u00een ce mai accentuate. Ermetic, \u00een\u00a0 masura \u00een care este si grandilocvent, discursul autorului este \u201egodardian\u201c \u00eenainte de orice, dar el trebuie luat, mai ales, si ca un avertisment la ipoteza conform careia democratiile pot duce la tiranie si dictatura, iar de aici la razboi civil. Nu putem trai o eterna \u00eenc\u00e2ntare pornind de la viziunea godardeana, desi \u00een noul sau film nu avem la fiecare centimetru de pelicula un nou morm\u00e2nt, precum \u00een \u201eHistoire(s)\u201c.
\nFanii acestui stil regasesc trasaturile sale de baza: pulverizarea povestirii, dar si a personajelor, aglomerarea de citate, convocarea extraselor, planuri fixe, cadraje deraiate,\u00a0 jocuri literale, asumarea fotografica a unei hipertrofieri vizuale generale, \u00een balans cu orizonturile abstracte ale dialogurilor fortate, imposibil de asimilat, lipsite de orice fel de functionalitate epica si de coerenta \u00eentr-o convorbire normala, o sintaxa greu de \u00eembl\u00e2nzit, forma unui agitatorism fara tinta precisa, jocul cu cinematograful si cu lumea lui, refuzul racordurilor, iconoclastia paradoxala a unei republici a egalitarismelor, refuzul limbajului traditional \u00een schimbul unuia \u00eenca necristalizat, expus ca experiment, asocierea inteligentei stralucite cu banalitatea unor solutii, refuzul programatic de a \u00eenc\u00e2nta, alungarea oricarei impresii culinare prin convocarea perpetua, insistenta, a luciditatii, bararea constanta, programatica a oricaror reziduuri proprii efectelor de \u201e\u00eenc\u00e2ntare\u201c.
\nTocmai de aceea, filmele lui Godard sunt, \u00een primul r\u00e2nd, (non)spectacole \u00een sine. Trebuie sa le luam ca atare, asa cum ne sunt propuse, ca unicate ale unei inteligente artistice provocatoare. Ele se manifesta nu o data intempestiv, precum un vulcan \u00een eruptie, cu idei inconfortabile pe un cer al placidei obisnuinte de a trai fara a g\u00e2ndi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eFilm Socialisme\u201c \u2013 o opera-manifest, demonstratia polemica a unui maestru al provocarii si al ambiguitatii C\u00e2nd spui Godard, apelul la memorie devine obligatoriu, cu deosebire la bazele Noului Val, caruia geniul sau i-a dat consistenta. C\u00e2nd spui Godard, trebuie sa-l vezi pe cel mai elvetian dintre cineastii francezi \u2013 cum l-am putea considera \u2013, cocotat… Cite\u0219te mai mult »Jean-Luc Godard, octogenarul care a refuzat sa vina la Cannes<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[3148,2328,3147],"class_list":["post-4079","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-film-socialisme","tag-cannes","tag-jean-luc-godard"],"views":2496,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4079","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4079"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4079\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4079"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4079"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4079"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}