{"id":3979,"date":"2010-08-12T11:25:40","date_gmt":"2010-08-12T09:25:40","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3979"},"modified":"2010-08-12T11:26:03","modified_gmt":"2010-08-12T09:26:03","slug":"cum-se-corecteaza-%e2%80%9ethe-new-yorker%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cum-se-corecteaza-%e2%80%9ethe-new-yorker%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Cum se corecteaza \u201eThe New Yorker\u201c"},"content":{"rendered":"

Mary Norris lucreaza la cea mai prestigioasa revista literara americana, \u201eThe New Yorker\u201c, de 31 de ani; a lucrat mai int\u00e2i in biblioteca editoriala, apoi in departamentul de colationare si, in ultimii ani, in biroul de corectura al publicatiei. Agentul literar Andy Ross realizeaza, pe blogul sau personal (andyrossagency.wordpress.com), un interviu cu Mary Norris prin intermediul caruia putem sa tragem cu ochiul spre complicata bucatarie redactionala a publicatiei americane.<\/strong><\/em>
\nVoi reda c\u00e2teva fragmente din interviu, incerc\u00e2nd sa explic functiile si procesele redactionale printr-o echivalare aproximativa cu cele rom\u00e2nesti; astfel, copy editor-ul sau line editor-ul e un corector care citeste un text cuv\u00e2nt cu cuv\u00e2nt, indrept\u00e2nd mai ales greselile de gramatica; O.K.’er-ul sau querry proofreader-ul e un corector ale carui adnotari (querries) vor fi mai apoi aprobate de un redactor (editor); corectorul factual (fact checker-ul) e un documentarist care verifica elementele de continut ale textului, pe baza unor cercetari in profunzime. In mod evident, in sistemul editorial rom\u00e2nesc in care corectorii si redactorii, fie ca lucreaza pentru o revista sau pentru o editura, mica sau mare, sunt oameni buni la toate, pentru unele functii si procese nu exista echivalenti.
\nCe-i drept, nici publicatii literare precum \u201eThe New Yorker\u201c nu exista in Rom\u00e2nia si, probabil, nici in Europa: cu o vechime de 85 de ani, revista americana are un tiraj de peste 1 milion de exemplare pe saptam\u00e2na; numarul abonamentelor, la sf\u00e2rsitul lui 2009, era de 1,011,821, iar 85% dintre cititorii \u201eThe New Yorker\u201c isi innoiesc abonamentele in fiecare an.
\nBucataria redactiei functioneaza in felul urmator: \u201eExista patru O.K.’er-i angajati full time, ca si o echipa de sase corectori, care pot functiona ca O.K.’er-i c\u00e2nd avem nevoie de ei. In principal, in ziua in care un material trebuie predat la tipar, il citesti si ii dai redactorului ciorna ta cu adnotari, care contine, de asemenea, si adnotarile unui al doilea corector, iar dupa ce redactorul a introdus toate modificarile acceptabile si a trimis noua varianta la departamentul tehnic, citesti acea noua varianta. Uneori are loc o \u201eint\u00e2lnire de predare\u201c, c\u00e2nd redactorul, scriitorul, corectorul factual si O.K.’er-ul discuta impreuna ciorna unei pagini si stabilesc modificarile finale. Apoi O.K.’er-ul copiaza aceste modificari pe o ciorna curata numita Lector (pentru a pastra sirul corecturilor), le introduce in fisierul electronic si trimite textul revizuit inapoi la paginare. Urmatoarea varianta e comparata cu ciorna Lectorului de o alta echipa de corectori \u2013 cititorii din schimbul de noapte. Sistemul e plin de redundante si de plase de siguranta\u201c.
\nMary Norris e, in nomenclatorul \u201eThe New Yorker\u201c, un copy editor. Fisa postului din cadrul publicatiei americane, explica ea, e diferita de cea din edituri sau din alte redactii ale unor reviste. \u201eNoi avem un birou de corectura, iar treaba unui copy editor e sa faca prima trecere printr-un material, c\u00e2nd manuscrisul e \u201earanjat\u201c, adica e pus in pagina pentru tiparire si difuzare. In aceasta etapa, copy editor-ul face modificari minime, de ortografie si punctuatie, pentru a le adapta stilului de la \u00abThe New Yorker\u00bb. Poate ati observat ca noi scriem \u00abtheatre\u00bb precum britanicii, invers\u00e2nd \u00aber\u00bb in \u00abre\u00bb, si punem consoane duble dupa sufixe (\u00abtravelled\u00bb si nu \u00abtraveled\u00bb) (…) Scriem cu litere numerele rotunde, chiar si pe cele mari. Copy editor-ul nu face nici un fel de modificari de interpretare\u201c.
\nUrmatoarea etapa, care nu va mai fi int\u00e2lnita in nici o alta redactie din lume, e cea a \u201egouldarii\u201c unui material. \u201eAcesta era domeniul legendarei Eleanor Gould Packard, o specialista in gramatica si un geniu, al carei vechi birou il ocup eu acum, desi nu sunt nici o specialista in gramatica nici un geniu (cu exceptia afacerilor imobiliare: biroul are o perspectiva superba). Unul dintre querry proofreader-i, in ziua in care nu lucreaza ca O.K.’er pe un material, citeste spalturile unui text care e programat pentru un numar viitor, corect\u00e2nd, desigur, ortografia si punctuatia, dar fac\u00e2nd si sugestii mai subtile. Querry proofreader-ii de la \u00abThe New Yorker\u00bb sunt, probabil, mai aproape de line editori-ii de la alte publicatii. Trecem prin material de doua ori. Indreptam redundantele. Incercam sa imbunatatim propozitiile, asigur\u00e2ndu-ne ca autorul spune ceea ce intentioneaza sa spuna. Fixatia lui Eleanor Gould era claritatea, iar eu am preluat-o, in mare, de la ea. In esenta, citesti materialul intr-un mod c\u00e2t mai amanuntit\u201c.
\nProcesul corecturii nu se opreste insa aici. \u201eC\u00e2nd un material e programat sa apara in revista, il citim din nou, de doua ori. Dupa cum deja am spus, pe l\u00e2nga O.K.’er fiecare material are un al doilea cititor, care dubleaza O.K.’er-ul. Dupa care O.K.’er-ul are datoria sa mai citeasca o data materialul, pentru a se asigura ca nu s-au introdus greseli, si pentru a netezi textul. Uneori limbajul unui corector factual nu se omogenizeaza cu vocea scriitorului, chiar daca acesti corectori lucreaza indeaproape cu scriitorii. Orice material adaugat de scriitor sau de corectorul factual trebuie sa treaca prin procesul de copy editing. Asta dureaza at\u00e2t c\u00e2t e necesar, nu rupem usa la 6 P.M.\u201c
\nCel mai important lucru la \u201eThe New Yorker\u201c, spune Mary Norris, e sa respecti voia scriitorului. \u201eScriitorii nu trebuie sa faca tot ceea ce vrem noi \u2013 noi facem sugestii. Idealul ar fi sa-i dam redactorului o ciorna si toate sugestiile noastre sa fie aprobate. Uneori observi ca unele sugestii nu au fost acceptate, asa ca, daca ceva te supara, incerci din nou. Uneori ii epuizezi p\u00e2na cedeaza, alteori te dai batut\u201c.
\nUna dintre satisfactiile muncii de redactie ar fi aceea ca ea se bazeaza pe intregul background al lui Mary Norris: \u201eStiu putina italiana si putina greaca, ceea ce uneori poate fi de ajutor. Intr-un r\u00e2nd am descoperit o greseala in engleza medie (si chiar intr-un material de Andrew Porter) \u2013 singura data c\u00e2nd diploma mea universitara a avut o utilitate practica. Stiu numele aeroportului din Cleveland, si asta poate fi folositor c\u00e2nd citesti o opera de fictiune a unui scriitor din sud care inventeaza lucruri despre nordul statului Ohio. Si poate sa te ajute la m\u00e2ntuire sa gasesti o intrebuintare practica pentru tainele romano-catolicismului\u201c.
\nCea mai importanta calitate pentru a lucra intr-un astfel de birou de corectura e, in sf\u00e2rsit, indoiala de sine. \u201eE mereu un lucru bun ca, inainte de a schimba ceva, sa te opresti si sa te intrebi daca asta e o greseala sau daca scriitorul a facut acest lucru cu un scop. C\u00e2nd citesti un text de cinci sau de mai multe ori, e tentant sa crezi ca trebuie sa fie perfect, insa e necesar sa fii atent dupa orice ti-ar fi putut scapa. Vigilenta perpetua! De asemenea, e de folos sa ai lecturi largi (si temeinice), si sa fi observat, in timpul acestor lecturi, cum se ortografiaza cuvintele. Desigur, trebuie sa fii atent la detalii \u2013 trebuie sa fii un pic chitibusar, dar sa fii constructiv in chitibusareala. Trebuie sa iubesti limba. Si trebuie sa treci peste m\u00e2ndrie si sa pui in functiune si corectorul de text automat\u201c.
\nIn \u201eThe New Yorker\u201c au publicat, de-a lungul timpului, opere de fictiune, eseuri si reportaje John Cheever, Roald Dahl, Haruki Murakami, Vladimir Nabokov, John O’Hara, Philip Roth, J.D. Salinger, John Updike, Eudora Welty, E. B. White si Richard Yates.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mary Norris lucreaza la cea mai prestigioasa revista literara americana, \u201eThe New Yorker\u201c, de 31 de ani; a lucrat mai int\u00e2i in biblioteca editoriala, apoi in departamentul de colationare si, in ultimii ani, in biroul de corectura al publicatiei. Agentul literar Andy Ross realizeaza, pe blogul sau personal (andyrossagency.wordpress.com), un interviu cu Mary Norris prin… Cite\u0219te mai mult »Cum se corecteaza \u201eThe New Yorker\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[3091,3094,3092,3093],"class_list":["post-3979","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-the-new-yorker","tag-corectori-reviste","tag-jurnalism-in-america","tag-revista-literara-mod-de-lucru"],"views":2759,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3979","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3979"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3979\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3979"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3979"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3979"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}