Mihail Sebastian a debutat ca prozator prin niste \u201eFragmente dintr-un carnet gasit\u201c\u00a0 (1932), un jurnal gidian cu temele generatiei sale (generatia care cere primatul spiritului si impune \u00een literatura ca punct esential \u201eexperienta\u201c): aventura cunoasterii, sentimentul tragicului, ratarea, sfintenia, pasiunile lucide, revolta spiritului si eliberarea simturilor etc. Sunt si motivele epicii lui Eliade din aceasta faza insurgenta a \u201egeneratiei tinere\u201c… Proza lui Sebastian este, \u00een fapt, o autofictiune sub forma unui jurnal gasit (o strategie epica rasp\u00e2ndita \u00een secolul anterior!), scris de un intelectual care e de parere ca lumea este opera ratata a lui Dumnezeu si ca \u201eexperienta\u201c individului nu serveste la nimic. Primele propozitii din jurnal ne avertizeaza \u00een acest sens: \u201eO experienta. Am oroare de termenul asta (…). Eu nu pot sa traiesc cu foaia de observatie \u00een m\u00e2na\u201c… Naratorul \u2013 care \u00een aceasta naratiune eseistica nu are nume \u2013 noteaza, totusi, \u00eent\u00e2mplarile prin care trece, face observatii despre femeile pe care le \u00eent\u00e2lneste, defineste natura pasiunilor pe care le cunoaste, \u00een fine, se confeseaza si judeca faptele (actele) din confesiunea sa cu un sentiment, e drept, de plictiseala si dezamagire. \u00cesi scrie, cu un cuv\u00e2nt, experientele, chiar daca teoretic le detesta. \u201eNegationismul\u201c intra de altfel \u00een filosofia de existenta a acestei generatii de tineri decisi sa schimbe, nu numai preocuparile literaturii, dar si stilul lumii rom\u00e2nesti.
\n\u00cen carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de \u201eumilinta de a rata\u201c \u2013 o umilinta pe care personajul lui Sebastian n-o cunoaste pentru ca el se considera dinainte un ratat, de dezgustul de viata si, \u00een genere, de mediocritatea inerenta a existentei, de crize sufletesti, contestate si acestea. Eroul din interiorul acestor notatii lipsite \u00een chip deliberat de \u201earta\u201c s-a instalat demult \u00een inima tragicului, este absent, nu are crize sufletesti si considera iubirea o \u201eocupatie secundara\u201c. Nu iubeste nici conceptele si nu face nicio deosebire \u00eentre bun si rau, ur\u00e2t si frumos. C\u00e2t despre morala, lucrurile sunt si mai clare: \u201enu cunosc nici un sf\u00e2nt moral (…). Morala si sfintenia se exclud\u201c. Morala lui este sa accepte cu scepticism ceea ce exista, binele si raul deodata. Prietenul sau, medicul M.D., apara drepturile inteligentei, drepturi pe care personajul acesta sastisit de tot ce exista nu le recomanda. \u201eTragedia de a nu fi \u00eenteles?\u201c \u2013 \u00eentreaba el, si raspunsul sceptic vine numaidec\u00e2t: \u201eNu cunosc; vreti sa spuneti placerea, patima, extazul de a nu fi \u00eenteles\u201c… Ne\u00eentelegerea \u00eei pare, dar, o bucurie a spiritului. \u00cel urase pe Descartes, nu se stie prea bine de ce, si mai zice o data ca opera lui Dumnezeu este corupta p\u00e2na \u00een ad\u00e2ncuri. (\u201etot e mizerabil si meschin si abject\u201c). Are sentimentul ca traieste \u00een provizoriu si este constient de \u201epacatul nedesav\u00e2rsirii\u201c. Cunoaste bine singuratatea si aspira la insensibilitatea pietrelor. \u00cenainte de a \u00eencepe ceva, t\u00e2narul acesta egotist, iesit din eseurile lui Stendhal si din prozele lui Gide (Perpessicius sesizeaza corect aceasta alianta), cumuleaza toate scepticismele lumii intelectuale si vorbeste de \u201einutilitatea oricarei experiente\u201c. El admira doar \u201edemnitatea copacilor\u201c pentru ca acestia se iubesc fara efuziune.
\nEroul egotist e francez si nu are respect pentru pasiunile \u00een care nu intra si \u201eun dram de ostilitate\u201c. \u201eE principiul lor viril, lucid si permanent\u201c. Filosofia lui de existenta, daca accepta una, se bazeaza pe \u201eo mare lene si un precis simt al desartaciunii\u201c. Viseaza o moarte fara metafizica: o moarte \u201ecuminte, familiara, fara mister\u201c, deosebindu-se la acest punct \u2013 nu va fi, de altfel, singurul \u2013 de eroii lui Eliade. Se deosebeste si \u00een ceea ce priveste iubirea. C\u00e2nd \u00eent\u00e2lneste pe romantioasa E, o trateaza cu plictiseala si se desparte tot asa de ea, convins dinainte ca totul este iluzie si desertaciune. Nu cauta nici aventura (tema predilecta a literaturii tinere din epoca) si, \u00een genere, eroul acestor fragmente nu asteapta nimic si, \u00een consecinta, nu cauta nimic. Nu crede, practic, \u00een nicio valoare, si cinismul lui dezabuzat aminteste de amoralismul personajelor lui Gide, modelul tinerilor prozatori rom\u00e2ni dupa razboi. Mircea Eliade \u00eencercase, cu c\u00e2tiva ani \u00een urma, doua romane gidiene (\u201eRomanul adolecentului miop\u201c si \u201eGaudeamus…\u201c) ramase \u00een manuscris. Sebastian nu mizeaza \u00eensa pe dramele constiintei si pe varianta existentei tragice.
\nSe vede limpede ca personajul-narator din aceste exercitii epice, dominant eseistice, este nedeterminat, singura lui dimensiune sesizabila este negatia. Negatia, paradoxal, ca o forma de inertie. Unicul act existential pe care \u00eel asteapta este \u00eemplinirea unui miracol. \u00cesi recunoaste o dispozitie \u00een acest sens, fara a preciza de ce natura ar putea fi miracolul si de unde ar putea rasari \u00eentr-o lume fara sensuri majore. Pare, de aceea, un erou abstract scos din eseistica negationista a lui Cioran. Un Cioran minimalizat, fara mituri, usor ridiculizat… Epic vorbind, \u201eFragmentele\u201c reprezinta un experiment, si, de ne-am baza doar pe el, n-am banui un posibil prozator. Mai mult epicism exista \u00een articolele critice ale lui Sebastian si \u00een reflectiile lui morale, remarcabile \u00eenca de la \u00eenceput.
\n*
\nEpicul este mai bogat si observatia psihologica mai profunda \u00een \u201eFemei\u201c (1933), o aditiune de portrete, scene de viata si mici naratiuni din dosarul de existenta al lui Stefan Valeriu, intelectual mai putin cinic dec\u00e2t naratorul din carnetul gasit pe Pont Mirabeau. Este si el, \u00een fond, un \u201eamoralist\u201c mai curios, mai disponibil, \u00een fine, un observator mai bun al psihologiei feminine. Trece prin mai multe experiente erotice (Ren\u00e9e, Marthe, Odette, Arabella) si le observa cu o raceala de moralist cultivat. Portretele si reflectiile privind comportamentul femeii \u00een situatii delicate (\u00een esenta: \u00een momentele de intimitate, atunci c\u00e2nd simturile exploadeaza si morala este \u00een primejdie) au consistenta si, de data aceasta, confirma un prozator autentic mai degraba din clasa lui Stendhal dec\u00e2t a lui Gide. Aceasta vrea sa spuna ca pentru prozatorul Mihail Sebastian arta prozatorului\u00a0 se bizuie, \u00een esenta, pe capacitatea de a observa pasiunile si de a reflecta \u00een privinta naturii si complexitatii lor. \u00cen ceea ce priveste femeia, el nu accepta ideea lui Gide (sau, cel putin nu o exprima) ca femeia nu are caracter, ci numai instincte, si nici ideea ca i-ar lipsi sentimentul tragicului. Este mai aproape de parerea Virginiei Woolf, si anume ca femeia este, \u00een iubire, rareori frivola si reactia ei merge de la instinct spre drama. \u00cen \u201eFemei\u201c \u00eent\u00e2lnim o varietate de tipuri feminine, toate definite \u00een functie de complexul (comportamentul) lor erotic. Figuratia epica \u00een naratiune este redusa, at\u00e2t c\u00e2t face posibila analiza si portretul. Abia scapat de un examen de doctorat, rom\u00e2nul Stefan Valeriu merge \u00eentr-o pensiune din Alpi si acolo da peste o lume pestrita, venita de peste tot. Ren\u00e9e Rey este sotia unui fermier din Tunisia, Marthe Bonneau coboara din Paris, Odette Mignon \u2013 de 18 ani \u2013 vine nu se stie de unde si dispare dupa o noapte de pomina. Prilej pentru lucidul Stefan Valeriu (un personaj care revine \u00een prozele lui Mihail Sebastian) sa remarce reactiile lor \u00een aceasta comedie a moravurilor care este existenta mondena. Marthe reprezinta tipul femeii austere (\u201efrumusetea ei este grava si stap\u00e2nita\u201c), \u00eentr-o nesf\u00e2rsita stare de veghe, o varianta a Doamnei T. \u00een lumea cosmopolita. M\u00e2inile ei (m\u00e2na este \u00een acest cod al senzualitatii un punct de reper) sunt ferme, si discursul ei nu tradeaza nicio tulburare afectiva. Naratorul lui Sebastian o urmareste cu atentie si-i analizeaza cu oarecare cruzime gesturile, femeia frumoasa si austera face la fel, iar relatia dintre ei nu-i dec\u00e2t un joc al privirilor si al judecatilor nerostite. C\u00e2nd sunt, totusi, comunicate, propozitiile nu depasesc sfera corectitudinii sentimentale. Enigmatica si seducatoare cu masura, orgolioasa si inaccesibila, de o mondenitate studiata, Marthe Bonneau pare scoasa dintr-un roman de analiza de la \u00eenceputul modernitatii.
\nC\u00e2nd ea paraseste pensiunea, lui Stefan Valeriu \u00eei cade \u00een brate, la propriu, Ren\u00e9e, mai putin sofisticata, tipul femeii cu pasiuni rapide si dezordonate, urmate de scurte cainte. \u201eRen\u00e9e este cea mai goala femeie din lume\u201c, spune despre ea naratorul, fac\u00e2ndu-i un portret lipsit de grandoare si poezie, \u00eentr-un stil exact, normal prozaic. Stil epic bun, stil de proza moderna, anticalofila, \u00een traditia stendhalienilor: \u201eRen\u00e9e Rey are un trup ur\u00e2t, m\u00eeini foarte delicate, subtiri si fragile la \u00eencheietura, picioarele sperioase, obrazul brun, buzele arse de o permanenta febra si ochii umbriti. \u00cembracata, are, \u00een ciuda rochilor ei bine taiate, un aer st\u00e2ngaci care le face straine de ea si nepotrivite. Numai seara, c\u00e2nd se face frig si \u00eesi arunca pe umeri salul ei de matase brodata, care o \u00eenvaluie toata, \u00eesi rec\u00e2stiga gratia de planta, pe care Stefan i-o observase, cu indiferenta, de altminteri, din primul ceas. Goala, devine mult mai t\u00e2nara dec\u00e2t este si soldurile i se deseneaza crud, impudic din cauza coapselor lungi de adolescenta.\u201c
\nProzatorul face aici si \u00een naratiunile ce urmeaza studii de caz si, cum s-a observat, schiteaza portrete urmate de reflectiile sale asupra acestor pasiuni de vacanta. L\u00e2nga Ren\u00e9e, tunisianca disponibila si cu remuscari de sotie virtuoasa, apare \u00een acest tablou al pasiunilor mondene Odette Mignon, o adolescenta inteligenta, concupiscenta, rautacioasa si virgina. Este din clasa tinerilor (adolecentilor) insoumis care populeaza literatura de la \u00eenceputul secolului al XX-lea. \u00cei aflam si \u00een primele romane (unele ramase \u00een manuscris, cum am aratat) ale lui Eliade. Sebastian aduce varianta lui, pun\u00e2nd accent, \u00een portret, pe ideea de pasiune turbulenta si imprevizibila, mofturoasa, specifica senzualitatii tinere. Odette \u00eel tine pe scepticul Stefan la usa o noapte \u00eentreaga, apoi, a doua seara, \u00eel asteapta goala \u00een camera lui, dupa care dispare fara urme… \u00cen nomenclatorul sentimental al lui Mihail Sebastian, Odette ilustreaza adolescenta misterioasa si insurgenta care \u00eesi \u00eencepe viata sexuala printr-un act gratuit, ca eroii lui Gide.
\nArabella, alt personaj din colectie, este artista la circ, cu o biografie \u00eencarcata si o fire blajina, fara mari discrepante \u00een comportament.<\/p>\n
\u201eAvea un gust de miez de p\u00e2ine\u201c, spune despre ea naratorul \u2013 acelasi Stefan Valeriu, expert medic, acum, trimis \u00een misie \u00een Franta. Iubeste \u00een taina si fara speranta o Maria ramasa \u00een tara si, \u00eendragostit de Arabella, ram\u00e2ne la Paris si duce alaturi de ea o viata de boem. Medicul expert, aflam aici, este si el un \u201einsoumis\u201c \u00een varianta bucuresteana, adica rebel esuat \u00een boema, un celibatar predestinat, ostil ideii de casnicie. De aceea vagabondeaza de la o femeie la alta si nu se lasa niciodata \u201efixat\u201c. Reuseste \u00eentr-o oarecare masura sa-l \u00eembl\u00e2nzeasca Arabella, care nu-i deloc tipul femeii pasionate si intelectuale, este doar o femeie t\u00e2nara \u201edestinsa \u00een lene si indiferenta\u201c, o \u201evoluptate odihnita\u201c, noteaza prozatorul. Artista si, aparent, usor accesibila, ea nu admite frivolitatile si, c\u00e2nd este dusa sa participe la o \u201epartuza\u201c, se scandalizeaza. Sincera, loiala, fara mari dileme \u00eesi paraseste trupa si-l urmeaza pe medicul rom\u00e2n boem, c\u00e2nta prin barurile pariziene pentru a c\u00e2stiga bani (descrierea boemei artiste pariziene este remarcabila \u00een naratiune) si \u00eentr-o zi pleaca, d\u00e2ndu-i sfaturi utile ca o sotie grijulie care se duce la piata:
\n\u201eDaca se face frig, Stefan, sa-si pui seara paltonul. Mai ales spre lac, e racoare!\u201c…
\n\u00cen fragmentul intitulat \u201eMaria\u201c prozatorul schimba naratorul si \u00eentr-o oarecare masura tipologia: cel care observa si se confeseaza, aici, este personajul feminin. Tot el este cel care suporta agresiunea iubirii. Maria este o femeie inteligenta, analitica si… captiva. Captiva unei iubiri de care nu este multumita si din care nu poate si, la urma urmei, nici nu vrea sa iasa. Iubeste un barbat orgolios si puternic (Andrei) si este iubita fara sanse, se poate deduce printre r\u00e2nduri, de nestatornicul Stefan Valeriu, naratorul de p\u00e2na acum. Maria se confeseaza \u00een scris celui din urma, analiz\u00e2ndu-si pasiunea \u00een care s-a instalat. Este, ca literatura, proza cea mai buna din volumul \u201eFemei\u201c. O proza analitica \u00een stilul lui Anton Holban. Maria ilustreaza femeia inteligenta dedicata, p\u00e2na la umilinta, unui sentiment. \u201eUn temperament de castelana\u201c, o recomanda prozatorul \u00een fisa pe care i-o \u00eentocmeste. O castelana, trebuie adaugat, care este bucuroasa atunci c\u00e2nd serveste un despot capricios. Andrei a intrat \u00een viata ei \u00eentr-un moment de neatentie si oboseala, dupa un divort traumatizant. E brutal si cinic, uneori, obscen, un mic aventurier terorist, zice ea resemnata: \u201eam mers prea departe ca sa ma \u00eentorc, sunt prea obosita ca sa sf\u00e2rsesc. Un amor mi se pare un lucru at\u00e2t de complicat, un angrenaj at\u00e2t de apasator si minutios, \u00eenc\u00e2t mi-e imposibil sa ma desfac dintre rotitele lui, sa tai legaturile marunte care ma fixeaza, sa trec peste asediul tuturor detaliilor din care a crescut si \u00eentre care m-a \u00eenchis. Sunt conventii fizice \u00eentre mine si Andrei, sunt prejudecati comune, sunt deprinderi, al caror gust de pasiune l-am pierdut poate sau l-am uitat, dar de care nu ma pot desparti, pentru ca stiu ca \u00een momentul acela ar redeveni chinuitoare, \u00eentocmai ca o m\u00e2na bolnava, care te lasa \u00een pace at\u00e2ta vreme c\u00e2t o tii fixa,\u00a0 dar care te scutura de durere, \u00een clipa \u00een care, din nebagare de seama, ai miscat-o din loc. Mi-e frica sa ma apropii de rana asta veche, care se cheama un amor si simt ca e nemasurat mai bine sa las regretele si revoltele mele \u00een pace, \u00een straturile lor sufletesti, azi calme, pentru ca, cel putin aici ma aflu, sunt o cunostinta veche a lor si ma simt oarecum la mine acasa. \u00cen ziua \u00een care as sti ca Andrei n-are sa mai sune niciodata la poarta mea \u2013 sunetul lui poruncitor si scurt, pe care \u00eel recunosc \u00eentre o mie \u2013 ma voi gasi dezorientata pentru totdeauna\u201c.
\nPrizoniera acestei pasiuni nefericite nu-i, totusi, victima clasica \u00een amor, femeia, adica, robita de simturi si inerta spiritual. Discursul ei arata o anumita complexitate intelectuala si o capacitate, iarasi, remarcabila de a-si analiza pasiunile, erorile, slabiciunile. Un tip de feminitate care a aparut \u00een proza rom\u00e2neasca relativ t\u00e2rziu. L-au introdus proustienii, Holban si, \u00eenaintea lui, Hortensia Papadat-Bengescu. Sebastian \u00eel studiaza pe un fragment redus, folosind procedeul confesiunii. Un jurnal intim, \u00een fapt, sub forma unei epistole adresate unui barbat (Stefan) pentru care are un sentiment de dragoste-prietenoasa. Lucida, afectuoasa Maria pretuieste, dar nu-l primeste \u00een intimitatea ei. Prefera sa ram\u00e2na captiva despotului frivol si neloial Andrei. De ce? \u201ePentru ca asa a fost sa fie\u201c, raspunde ea, cu sentimentul fatalitatii. Are, totusi, o justificare mai precisa: a intrat \u00een joc \u00eentr-un moment de confuzie (\u201ec\u00e2nd lasase usile deschise si storurile ridicate\u201c) si, fara sa vrea, jocul i-a paralizat vointa: \u201eMulta vreme m-am crezut libera, l-am privit detasat si, pentru motivul ca \u00eel judecam cu raceala, constienta de toate defectele lui amuzante, aveam naivitatea sa ma cred independenta de el si gata sa primesc oric\u00e2nd, cu inima usoara, o despartire\u201c \u2013 explica ea. O logica sentimentala nu stiu c\u00e2t de credibila \u00een planul existentei comune, dar verosimila \u00een plan epic. Capacitatea de a-si medita pasiunea \u00eenrobitoare diferentiaza si impune acest personaj \u00een golirea feminitatii pe care o prezinta, \u00een stilul unei proze eseistice, Mihail Sebastian.
\nEmilia, ultimul tablol din expozitie, \u00eenfatiseaza femeia monstruoasa si discreta ca o c\u00e2rtita, \u00eensotita cu Irimia C. Irimia, t\u00e2nar din Ialomita ajuns student la Paris. Prozatorul mai schimba o data stilul epic \u00een sensul ca prezinta personajele din afara, cu un efort de obiectivitate. Emilia, fata ur\u00e2ta si tacuta se uneste cu taranul din Ialomita si moare c\u00e2nd naste un copil. Comentariul sarcastic al prozatorului este superficial \u00een naratiune, dar portretul femeii ur\u00e2te si \u00eengaduitoare este bun, ca si acela al lui Irimia C. Irimia care, \u00een ciuda \u00eenfatisarii lui primitive (cel putin asa \u00eel prezinta naratorul Stefan Valeriu, boemul sceptic si seducator), respecta \u00een frivolul Paris morala lui de plugar valah (se \u00eensoara cu ur\u00e2ta Emilia numai pentru ca fusese \u201efecioara\u201c!)…
\nEstetic vorbind, talentul epic al lui Sebastian (analiza psihica fina, eseu romanesc, stil despovarat de obsesia literaturii\u00a0 \u201efrumoase\u201c, \u00een fine, stil modern, sincronic) se reveleaza \u00een aceste fragmente care studiaza educatia sentimentala a unui intelectual dezabuzat si seducator. A \u00eenceput sa le scrie, marturiseste \u00eentr-o \u00eensemnare din 25 febr. 1933, \u00een 1929 la Bucuresti, le-a continuat \u00een 1931 la Paris si le-a \u00eencheiat \u00een 1933 la Breaza. \u201eO carte de vacanta\u201c, zice el, scrisa cu bucurie (\u201eam scris-o numai cu soare mult\u201c). Altadata (7 aug. 1933, spune ca a scris-o \u201ecu lene\u201c si ca se desolidarizeaza de eroul sau (\u201edeclar ritos ca ma desolidarizez\u201c). Tot acum se apara de ideea de a fi scris o carte autobiografica pentru a nu i se atribui, probabil, aventurile prin care trece personajul sau.
\nCe-i de retinut \u00een aceste exercitii inteligente, opera unui prozator la curent cu evolutia romanului european, este \u00eencercarea lui de a aduce o tipologie feminina mai complexa si, prin aceasta, mai originala \u00een proza rom\u00e2neasca si de a sincroniza stilul epic. Prin stil se \u00eentelege, \u00eenainte de orice, un mod de a vedea individul. \u00cen cazul de fata e vorba de confruntarea, pe tema eternului subiect al erosului, dintre sase femei si un narator\/ martor\/ seducator care le observa si noteaza ceea ce observa (si, \u00een parte, traieste) \u00eentr-o proza, complet neinteresata de frumusetea ei formala. Stil exact, nemetaforic, \u00eentr-un limbaj direct, simplu, preponderent eseistic. \u00cen admiratia lui Gide si Proust, t\u00e2narul Mihail Sebastian (c\u00e2nd \u00eencepe sa-si redacteze cartea, autorul are 22 de ani!) urmeaza, totusi, stilisticeste pe Stendhal… Este din acest punct de vedere \u00een consens cu prozatorii din generatia sa: Holban, Camil Petrescu si Eliade. Din articolele critice (sa nu uitam ca, \u00eenainte de a fi prozator si dramaturg, Mihail Sebastian este un comentator avizat si statornic al fenomenului literar si ca opera lui esentiala este cea de critic literar!), deducem ca citea \u00een aceasta perioada, \u00een afara de Stendhal, Proust si Gide, pe C\u00e9line, Joyce, John Dos Passos, tot acum sau ceva mai t\u00e2rziu pe Virginia Woolf, Unamuno, Samuel Butler, iar dintre rom\u00e2ni pe Hortensia Papadat-Bengescu si Holban… Sunt, \u00een genere, lecturile generatiei tinere de prozatori din deceniile trei si patru. Sebastian, ca si Mircea Eliade, nu ignora, sa se observe,\u00a0 romanul anglo-saxon…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Mihail Sebastian a debutat ca prozator prin niste \u201eFragmente dintr-un carnet gasit\u201c\u00a0 (1932), un jurnal gidian cu temele generatiei sale (generatia care cere primatul spiritului si impune \u00een literatura ca punct esential \u201eexperienta\u201c): aventura cunoasterii, sentimentul tragicului, ratarea, sfintenia, pasiunile lucide, revolta spiritului si eliberarea simturilor etc. Sunt si motivele epicii lui Eliade din aceasta… Cite\u0219te mai mult »Prozele lui Mihail Sebastian (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3058,1314,3057],"class_list":["post-3938","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-fragmente-dintr-un-carnet-gasit","tag-mihail-sebastian","tag-proza-lui-mihail-sebastian"],"views":2403,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3938","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3938"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3938\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3938"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3938"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3938"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}