{"id":3928,"date":"2010-08-12T10:35:13","date_gmt":"2010-08-12T08:35:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3928"},"modified":"2010-08-12T10:36:03","modified_gmt":"2010-08-12T08:36:03","slug":"gazetarie-dein-provincie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/gazetarie-dein-provincie\/","title":{"rendered":"Gazetarie de\/\u00een provincie"},"content":{"rendered":"

Nu stiu daca intra \u00een categoria sacrificiului de vocatii cazurile \u00een care cineva face lucruri mai ne\u00eensemnate (\u00een ochii altora) dec\u00e2t ar fi putut face; cineva, bunaoara, care \u00een loc sa faca, \u00een regim dovedit de excelenta, critica literara, face gazetarie; si \u00eenca de\/\u00een provincie! Si \u00eenca: \u00een provincie de tot obscura, nici macar resedinta de judet (desi fosta resedinta domneasca)! Ar trebui sa ne garanteze cineva ca \u2013 fie social, fie cultural vorbind \u2013 critica literara e mai \u00eensemnata dec\u00e2t gazetaria. <\/strong><\/em>
\nMicul pasoptism<\/strong>
\nAcesta e cazul regretatului Al. Th. Ionescu, un admirabil critic al cartilor de proza, dar care si-a ocupat mare parte din timp cu gazetaria de Curtea de Arges. Fireste, literatii \u2013 si \u00eendeosebi prozatorii \u2013 vor regreta aceasta ordine de prioritati; dar sunt ei mai multi dec\u00e2t cititorii \u201eArges Expres\u201c-ului \u00een care a activat Al. Th. Ionescu?! Chiar daca Rom\u00e2nia are multi scriitori, ei nu fac, totusi, de un municipiu. Iar daca nu toti locuitorii din Curtea de Arges vor fi citit articolele lui Ionescu, e si mai sigur ca nu toti scriitorii i-ar fi citit comentariile literare. (Asta nu \u00eenseamna, desigur, ca regretele pentru aceasta inversiune de accente nu sunt pe deplin justificate). Fireste, nu un asemenea calcul de audienta va fi motivat optiunea lui Al. Th. Ionescu, chiar daca \u00een materie de glorie (cu raza c\u00e2t de variabila) un critic nu se poate pune cu un ziarist. Determinant pentru aceasta optiune va fi fost pasoptismul idealist lui Al. Th. Ionescu, civismul devotat locului. Caci \u00een buna parte ziaristica lui\u00a0 e una \u201epozitiva\u201c, menita sa edifice civismul local, dar mai ales sa ridice urbea. E drept, partea mai critica a activitatii sale de jurnalist a fost adunata anul trecut, de dl Gheorghe Paun, \u00eentr-un volum de \u201eA(l)titudini\u201c. Tot dl. Gheorghe Paun str\u00e2nge acum \u2013 \u00een \u201eA(l)titudini culturale\u201c, Editura Tiparg, Pitesti, 2010 \u2013 partea mai \u201eculturala\u201c a ziaristicii lui Ionescu, partea mai \u201econstructiva\u201c si mai de suflet, \u00eencerc\u00e2nd, ne spune domnia-sa \u00een \u201eCuv\u00e2nt \u00eenainte\u201c, sa evite \u201epolitica\u201c. Criteriul acesta tematic e greu de tinut, \u00eentruc\u00e2t nu exista o limita c\u00e2t de c\u00e2t perceptibila \u00eentre cultural, social si politic. Argumentele aluneca spontan de pe un domeniu pe altul. Poate ca, din acest punct de vedere, dl Gheorghe Paun n-ar fi trebuit sa fie at\u00e2t de scrupulos si sa taie \u201eparagrafele politice\u201c, las\u00e2nd \u00een locul lor obisnuitele \u201epuncte de suspensie\u201c. Cele doua volume sunt opera de restituire si scrupulul de stiinta a restituirii ar fi trebuit sa prevaleze \u00een locul celui tematic. (De nu vor fi fost la mijloc alte motive, de menajament sau de alte bune intentii). \u00cen fine, sper ca prin aceasta eugenizare nu s-a pierdut prea mult.
\nSelectia privilegiaza, fireste, micile comentarii de carti (de tot felul) pe care Al. Th. Ionescu le-a sustinut \u00een rubricile speciale ale ziarului (una saptam\u00e2nala: \u201eCartea saptam\u00e2nii\u201c). Sunt multe, cam jumatate din materia volumului; toate sunt niste recenzii de recomandare, concis si corect descriptive si \u00eencheiate de regula prin \u00eendemnul de a le citi. Unele sunt carti \u201enationale\u201c sau \u201ecentrale\u201c, altele \u201elocale\u201c. La acestea e cu deosebire atent Al. Th. Ionescu, consemn\u00e2nd toate aparitiile Curtii argesene, de la volumele profesorilor la cele ale elevilor, de la cartile didactice la cele de poezii. Recomandarile sunt calduroase, fie ca e vorba de autori locali (cum e, \u00eentre multe altele, cazul profesorului Marian Mihaescu: \u201e\u00abCitesc la cinci ani\u00bb este cartea cu care parintii si bunicii ar trebui sa \u00eenceapa bibliotecile copiilor sau nepotilor\u201c, p. 118), fie de autori vestiti (\u201eCartea lui Traian Ungureanu \u2013 e vorba de \u00abTehnica neputintei la rom\u00e2ni\u00bb, n.n. \u2013 este un exemplu de cultura politica, de talent literar si, ceea ce e mai important, de rectitudine morala\u201c, p. 240). Nu critica literara (nu multa) face Ionescu \u00een aceste prezentari brevissime, ci, evident, pedagogie. O atentie aparte, nobila, parinteasca, de profesor generos, e acordata tinerilor care \u00eencep sa se remarce. Dar si constructiilor \u201eculturale\u201c locale (cum e un club al oamenilor de arta) si \u00een general tuturor manifestarilor de gen din localitate. Promotor al Curtii de Arges, Al. Th. Ionescu n-are putin de furca nici cu micile orgolii locale, nici cu prejudecatile. Ca un educator se poarta el si cu unele si cu altele, spun\u00e2ndu-si franc parerea: \u201ePrea Sfintia Voastra, iertati-mi \u00eendrazneala, dar sunteti prea \u00eengaduitor cu mediocritatea\u201c \u2013 \u00eei spune aici episcopului Calinic, pastor al unei reviste pornite cam cu veleitari (p. 243). Nu mai putin drastic e cu prejudecatile, de tot tari \u00een provincie, se stie. (Pudibonderia locala, bunaoara, dupa un recital de poezie, da fuga la primarie ca sa-i prezinte primarului nerusinarile citite la biblioteca; \u00een provincie ridicolul nu (mai) ucide, zice Ionescu, enervat, as zice, pe degeaba, caci provincia e eterna si universala). Dar Ionescu nu se poate abtine sa nu fie dirigintele urbei, chiar daca \u00eesi ia seama repede si revine la scepticism si ironie.
\nGazetaria cu ironie<\/strong>
\nCu ironia realizeaza el si cele mai bune efecte de stil; nu stiu daca si pedagogice, desi se admite ca ironia poate avea sporuri educative. Ma tem \u00eensa ca temele ironizate de Al. Th. Ionescu tin ironia doar la nivel de gratuitate, caci ele refera la atitudini impermeabile. Ionescu e \u00een general sobru, de bune intentii imediate si prefera varianta constructiva a comentariului celei corosive. Dar c\u00e2nd limitele (de decenta, bun-simt) i se par prea curajos depasite, lasa slobod un spirit ironic ce se complace \u00een caricatural. Prilejurile sunt, fireste, prea multe pentru asemenea exercitii, dar unele \u201eperformante\u201c de comportament \u00eei asigura o minunata materie de verva. Comportamentele tratate astfel vin din toate sferele, dar cu deosebire din cea politica si mediatica. Iata un astfel de exemplu, prilejuit de emisiunea Big Brother, la care un flacau din Curtea de Arges ar fi facut, zice Ionescu, sex \u00een direct. \u201eEvenimentul\u201c e marcat cum se cuvine pentru istoria orasului: \u201eCetateni ai Curtii de Arges, fiti m\u00e2ndri: orasul nostru reintra \u00een istorie! Figurilor glorioase de voievozi si carturari cu care noi am marcat din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd paginile manualului de istorie, li se mai adauga una, aceea a unui june blond, cu pletele flutur\u00e2nd \u00een v\u00e2nt ca ale unui Fat-Frumos oxigenat, cu trei fire de par \u00een barba ca semn de non-conformism. E Maria sa, Daniel de Arges, care a facut ce nimeni n-a \u00eendraznit: sex la televizor. Si \u00eenca \u00een postul Pastelui!\u201c (p. 13). Ironia face, \u00een astfel de cazuri, spectacol complet, merg\u00e2nd p\u00e2na la propuneri de beatificare a eroului care a salvat urbea de anonimat. Alteori ironia e, s-ar zice, mai cruda, dar probabil tot at\u00e2t de ineficienta: \u201ePentru multe fete din Curtea de Arges (din unele surse aproape o suta la numar), Japonia este tara \u00een care, pun\u00e2ndu-si \u00een valoare aptitudinile corporale si talentele gestuale, ele pot face bani multi si \u00een scurt timp. Cu banii acestia, la primul drum \u00een tara \u00eesi cumpara apartamente cu termopane si \u00eesi \u201eamortesc\u201c iubitii sau \u2013 culmea \u2013 chiar sotii, pentru ca acestia sa mai aiba rabdare o tura-doua si sa le primeasca la fel de dragastos la o noua \u00eentoarcere acasa\u201c (p. 30). Moravurile care-l irita pe Al. Th. Ionescu nu sunt \u00eensa specifice doar Curtii de Arges, asa ca articolele sale se pot considera de caz general.
\nDe altmiteri, de o patologie general rom\u00e2neasca se ocupa el. Nu-s multe, dar sunt acut adecvate fisele de \u201epsihologie\u201c pe care le redacteaza: \u201eRom\u00e2nul si-a facut un titlu de glorie din a nu se lasa calcat nici pe coada, nici pe batatura de la degetul mare al piciorului st\u00e2ng. (…) \u00cen schimb rom\u00e2nul se lasa, cu nonsalanta, calcat \u00een picioare\u201c (p. 121). Cazurile locale sunt doar cazuri ilustrative, prilej de a traduce generalul \u00een concret. Sunt \u00eensa si probleme generale de la sine, fara efort de resemnificare a detaliului local. Intre ele, constant pe primul loc, problemele \u00eenvatam\u00e2ntului, de la cele legate de reforma la cele legate de greve, de la cele privitoare la programa la cele privitoare la examenele \u2013 de capacitate sau bacalaureat. Profesor cu har el \u00eensusi, Ionescu stie bine ce macina \u00eenvatam\u00e2ntul rom\u00e2nesc si diagnosticul lui e \u00eentotdeauna precis. Sunt c\u00e2teva boli ale \u00eenvatam\u00e2ntului asupra carora insista, dar boala cea mai grava i se pare a fi \u201eo mare ruptura \u00eentre sistemul de valori (chiar si morale) pe care le cadelniteaza scoala si sistemul de valori prin care se reuseste \u00een viata\u201c (p. 188). Morala mai tuturor acestor micro-analize dedicate \u00eenvatam\u00e2ntului e ca viata nu valideaza scoala. Desigur, interpretarea acestei concluzii nu consuna, la Ionescu, cu interpretarea pe care i-o dau politicienii; acestia pretind ca scoala nu te pregateste pentru viata si ca, prin urmare, scoala greseste; pentru Al. Th. Ionescu, greseala e a sistemului de \u201eselectie\u201c din societatea noastra. Va fi av\u00e2nd, fara \u00eendoiala, dreptate, dar cum viata bate filmul, cu at\u00e2t mai usor \u00eei vine sa bata scoala.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nu stiu daca intra \u00een categoria sacrificiului de vocatii cazurile \u00een care cineva face lucruri mai ne\u00eensemnate (\u00een ochii altora) dec\u00e2t ar fi putut face; cineva, bunaoara, care \u00een loc sa faca, \u00een regim dovedit de excelenta, critica literara, face gazetarie; si \u00eenca de\/\u00een provincie! Si \u00eenca: \u00een provincie de tot obscura, nici macar resedinta… Cite\u0219te mai mult »Gazetarie de\/\u00een provincie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[212,1711],"class_list":["post-3928","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-al-th-ionescu","tag-critica-literara"],"views":1916,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3928","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3928"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3928\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3928"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3928"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3928"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}