{"id":3732,"date":"2010-07-29T11:12:33","date_gmt":"2010-07-29T09:12:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3732"},"modified":"2010-07-29T11:12:47","modified_gmt":"2010-07-29T09:12:47","slug":"despre-violenta-si-suferinta","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/despre-violenta-si-suferinta\/","title":{"rendered":"Despre violenta si suferinta"},"content":{"rendered":"

Evelio Rosero, Armatele<\/em>,
\ntraducere de Carmen Sp\u00e2nu, Bucuresti, IBU Publishing, 2009.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Evenimentele prezentate de scriitorul columbian Evelio Rosero in romanul sau \u201eArmatele\u201c (\u201eLos Ej\u00e9rcitos\u201c, 2007) ar putea sa se petreaca la fel de bine in San Salvador, in Guatemala ori in Nicaragua anilor ’80 \u2013 ’90. Sau, asa cum se int\u00e2mpla de fapt, in Columbia. Tara care, asemenea oricarui alt teritoriu dominat de confruntari militare sau paramilitare, a fost, vreme de decenii, un adevarat teatru al nesf\u00e2rsitelor violente, al unei imense suferinte umane, al unei infruntari permanente intre dorinta de viata a oamenilor obisnuiti si moartea care parea a incepe sa domine, incetul cu incetul, totul. Caci, av\u00e2nd actiunea plasata in San Jos\u00e9, o mica localitate rurala columbiana (fictionala, desigur, dar reprezent\u00e2nd o alta fata a umanitatii din aceasta parte a lumii, structural diferita de aceea din Macondo, celebrul topos din romanul lui Gabriel Garc\u00eda M\u00e1rquez, \u201eUn veac de singuratate\u201c), cartea lui Rosero descrie modul in care traieste (sau in care se stinge) populatia, si asa din ce in de mai redusa numeric, de aici. <\/strong><\/em>
\n\u201eInca un mort…
\nspre rusinea celor vii\u201c<\/strong>
\nIzolati de restul tarii si al lumii (capitala insasi pare a se afla la o departare de-a dreptul astronomica, drumul p\u00e2na acolo fiind, in contextul int\u00e2mplarilor relatate, un plan aproape utopic), oamenii se vad, practic, inconjurati din toate partile de conflicte dure si s\u00e2ngeroase pe care nici nu le inteleg si nici nu le pot controla, dar care ajung sa le guverneze existenta si sa le determine chiar si cele mai neinsemnate actiuni ale vietii de fiecare zi. Infruntarile cele mai crude au loc, desigur, intre militantii de guerilla si fortele armate nationale, numai ca victimele teribilelor confruntari sunt, cel mai adesea, oamenii simpli care, practic, nu stiu cu certitudine care sunt scopurile (sau marile mize, fie ele politice sau financiare!…) ale luptelor care ii prind mereu la mijloc. Astfel ca locuitorii din San Jos\u00e9 vor ajunge sa se teama la fel de mult de ofiterii federali ca si de periculosii traficanti de droguri din cine stie ce cartel mai nou sau mai vechi, c\u00e2ta vreme nici unii si nici ceilalti nu tin seama absolut deloc de distrugerile pe care le provoaca fara incetare satului si c\u00e2ta vreme cetatenii obisnuiti nu sunt, pentru fiecare in parte din armatele combatante, altceva dec\u00e2t eventuale si foarte posibile \u201evictime colaterale\u201c rezultate, nu o data, in urma a ceea ce, in ultimii ani, ne-am obisnuit sa numim, dupa modelul impus de buletinele de stiri, \u201efriendly fire\u201c… In fond, de aici si titlul acestui tulburator roman, \u201eArmatele\u201c, autorul suger\u00e2nd, prin intermediul termenului pe care il foloseste, ca nu mai conteaza absolut deloc din partea carei armate vine glontul care ucide, tortionarul care chinuieste, forta bruta care distruge si provoaca suferinta. Tema fundamentala a romanului se dovedeste, deci, a fi \u201eviolenta mereu arbitrara, irationala si intotdeauna lipsita de masura ce va distruge, in cele din urma, o intreaga comunitate\u201c, dupa cum s-a exprimat insusi juriul care a recompensat romanul acesta cu prestigiosul Premiu Literar Tusquets. In fond, scriitorul abordeaza, aici, nenumaratele forme ale aceleiasi violente ce marcheaza istoria foarte recenta a Columbiei \u2013 fie ca e vorba de violenta armatei nationale menita, chipurile, a reinstaura ordinea, fie de cea a grupurilor traficantilor de droguri, fie de aceea a insurgentilor din Fortele Armate Revolutionare din Columbia (temuta grupare FARC). \u201eInca un mort, din cauza violentei. Spre rusinea celor vii\u201c, expresia care se repeta de c\u00e2teva ori pe parcursul cartii, devine, practic, adevarata emblema a intregului universul fictional din San Jos\u00e9.
\nColaborationismul fara obiect<\/strong>
\nSi, cu toate ca avem de-a face cu un roman centrat pe o asemenea tema, incerc\u00e2nd \u2013 si reusind, de la prima si p\u00e2na la ultima pagina \u2013 sa cuantifice, cu mijloacele literaturii, efectele dezumanizante ale cruzimilor carora inocentii locuitori din zonele rurale columbiene le cad victime, Evelio Rosero stie cum sa-si construiasca discursul in asa fel inc\u00e2t cartea sa nu se transforme nici o clipa in text (pseudo)politic, si nici in scriere dominata de retorica discursiva si, din pacate, intotdeauna gaunoasa. Pentru a reusi sa ajunga la acest rezultat \u2013 si sa convinga in adevaratul sens al cuv\u00e2ntului! \u2013 scriitorul alege sa prezinte toate aceste forme ale violentei, precum si teribilele lor efecte, prin intermediul lui Ismael, fost profesor, acum pensionar, in v\u00e2rsta de saptezeci de ani, om lipsit, in mod funciar, de dorinta de a adera la vreo ideologie, fiind preocupat mai degraba de durerile de genunchi, de temporarele sale pierderi de memorie si chiar de un mic viciu (contemplarea frumoasei sale vecine, Geraldina, care are obiceiul sa se plimbe goala prin gradina, spre indignarea sotiei lui, Otilia, decisa sa-l determine sa inceteze cu acest obicei). Numai ca intr-o zi, pe neasteptate, totul se schimba, iar existenta cel putin partial tihnita de p\u00e2na atunci e pusa, deodata, sub semnul intrebarii: intreaga localitate San Jos\u00e9 se transforma in c\u00e2mpul de lupta unde se infrunta armatele inamice, ai caror soldati n-au nimic de-a face cu satul, dar sunt decisi, pe de alta parte, sa nu tina absolut deloc seama de el. Pentru Ismael, evenimentele iau o turnura cu at\u00e2t mai dramatica, cu c\u00e2t totul incepe exact in vreme ce el se afla la Claudino, un vraci din munti, pentru a-si trata genunchiul bolnav \u2013 iar la intoarcerea acasa afla de la vecini ca Otilia, ingrijorata, plecase in cautarea lui, insa disparuse, de atunci, fara urma. Tot restul cartii urmareste incercarile disperate ale lui Ismael de a o regasi, Evelio Rosero detin\u00e2nd arta de a recompune, indirect, intregul trecut al unui cuplu care nici nu mai avea nevoie de cuvinte pentru a comunica si stiind sa sublinieze chiar si detaliile care dadeau culoare vietii in doi: pisicile hranite la anumite ore, pestii din micul bazin din gradina, cafeaua preparata dupa anumite retete, toate spulberate o data cu disparitia Otiliei. Lumea intreaga pare, de altfel, a deveni de nerecunoscut in doar c\u00e2teva ore: unii dintre vecinii lui Ismael sunt acuzati de \u201ecolaborationism\u201c si, cu toate ca acesta nu e defel dovedit si nici nu se precizeaza cu sau pentru cine ar fi \u201ecolaborat\u201c, suspectii vor fi executati sumar in plina strada, iar cei ramasi in viata, ingroziti, isi aduna in graba lucrurile de valoare si decid sa-si abandoneze locuintele si sa plece nici ei nu stiu unde, dar, cu siguranta, undeva unde sa nu mai vada doar moarte la orice pas. De aici va izvori, insa, dupa cum Evelio Rosero insusi a explicat, \u201eun alt gen de violenta, cea urbana, c\u00e2ta vreme multi dintre cei siliti sa se refugieze din calea conflictelor armate vor ajunge in marile orase, unde vor fura, din simplul motiv ca nu vor gasi nici un mijloc de a-si agonisi p\u00e2inea ce de fiecare zi.\u201c Ismael, insa, va decide sa ram\u00e2na acasa, doar aici put\u00e2ndu-si mentine iluzia ca o va regasi pe Otilia. In plus, dupa cum el insusi constata, \u201eei pleaca, eu ram\u00e2n, dar in realitate exista vreo diferenta?\u201c
\nDespre trecut, fara patima<\/strong>
\nPe de alta parte, romanul nu devine nici o clipa lacrimogen, scriitorul fiind maestru in a gasi de fiecare data tonul cu adevarat potrivit int\u00e2mplarilor relatate, de a fi personal sau chiar liric, dar cu o intensitate si o profunzime mai rar int\u00e2lnite in literatura ultimilor ani. Av\u00e2nd ceva din precizia exprimarii jurnalistice, dar si din pregnanta vizuala a unei naratiuni ce se dezvolta de-a dreptul cinematografic, \u201eArmatele\u201c reprezinta o lectura tulburatoare, fac\u00e2nd cititorul sa cunoasca in mod profund personajele (privite, intotdeauna, la nivelul celei mai emotionate umanitati), cartea sa fiind situata integral la polul opus statisticii reci si indiferente ce inregistreaza doar cifra victimelor ramase in urma unuia sau altuia din numeroasele confruntari militare care au sf\u00e2siat lumea columbiana a ultimelor decenii. Incerc\u00e2nd sa explice modul in care a ajuns sa se opreasca asupra unui astfel de subiect, Evelio Rosero va afirma ca insasi suferinta resimtita de at\u00e2tia si at\u00e2tia conationali ai sai a fost determinanta in demersul sau artistic. Mai mult, autorul a incercat ca, prin scenele descrise si situatiile prezentate in aceasta carte, sa zdruncine indiferenta de care, din pacate, lumea contemporana e mult prea adesea dominata, caci, spune el, \u201ein fiecare zi auzim la stiri vorbindu-se despre \u201evictime\u201c si despre \u201ecifra totala a mortilor\u201c, insa fara a se da o prea mare importanta cauzelor care le provoaca, in Columbia sau aiurea, totul reduc\u00e2ndu-se la amanuntele care tin, oarecum, de socul jurnalisticii comerciale si nimic mai mult.\u201c De aici accentul pus de autor pe latura umana a protagonistilor sai, dar si perspectiva narativa, influentata, partial, de marii realisti rusi ai secolului al XIX-lea, pentru opera carora Evelio Rosero si-a exprimat adesea intreaga admiratie. Si tot de aici, capacitatea romancierului de a spune marile adevaruri ale trecutului si prezentului Columbiei fara patima \u2013 insa si cu o luciditate extrema si, uneori, de-a dreptul dureroasa, precum si curajul de a depasi, de-a lungul intregii carti, nivelul superficial si comercial la care, adesea, istoriile inspirate de astfel de situatii tind sa se opreasca.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Evelio Rosero, Armatele, traducere de Carmen Sp\u00e2nu, Bucuresti, IBU Publishing, 2009. Evenimentele prezentate de scriitorul columbian Evelio Rosero in romanul sau \u201eArmatele\u201c (\u201eLos Ej\u00e9rcitos\u201c, 2007) ar putea sa se petreaca la fel de bine in San Salvador, in Guatemala ori in Nicaragua anilor ’80 \u2013 ’90. Sau, asa cum se int\u00e2mpla de fapt, in Columbia.… Cite\u0219te mai mult »Despre violenta si suferinta<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2920,2919,2921],"class_list":["post-3732","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-armatele","tag-evelio-rosero","tag-roman-columbian-literatura-columbiana"],"views":1622,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3732","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3732"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3732\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3732"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3732"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3732"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}