{"id":3728,"date":"2010-07-29T11:08:42","date_gmt":"2010-07-29T09:08:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3728"},"modified":"2010-07-29T11:09:38","modified_gmt":"2010-07-29T09:09:38","slug":"singurul-dumnezeu-disponibil","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/singurul-dumnezeu-disponibil\/","title":{"rendered":"Singurul Dumnezeu disponibil"},"content":{"rendered":"

Liviu Barsan, Asylant, <\/em>
\nBucuresti, Editura Curtea Veche, 2009, 424 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n


\nA doua carte a lui Liviu Birsan \u2013 \u201eAsylant\u201c \u2013 se individualizeaza prin consistenta personajelor. Nu int\u00e2lnim \u201efiinte de h\u00e2rtie\u201c cu valoare de auxiliare ale int\u00e2mplarilor. Ci fiinte cu probleme, aflate in lupta pentru supravietuire. Totusi, nimeni nu crede ca se afla intr-o jungla. Hedonismul ii impiedica sa aiba sentimente sau constiinta. Situatia se schimba c\u00e2nd cunosc experienta fundamentala: moartea.<\/strong><\/em>
\nFabulatie placata pe livresc<\/strong>
\nCheia romanului se gaseste in titlu. Inainte de inceputul cartii, prozatorul precizeaza ca termenul e din limba germana, desemn\u00e2nd \u201epersoana care a cerut azil, fiind luata in evidentele unui stat inainte de a obtine statutul de refugiat\u201c. Av\u00e2nd la indem\u00e2na explicatia de tip dictionar, putem alege suficiente cai de acces in roman. Cea mai eficienta ar fi sa asemanam volumul cu o corabie in deriva. Traseul parcurs de personajul principal seamana cu o \u201eOdisee\u201c rasturnata. Evenimentele nu converg spre regasirea identitatii si a spatiului familiar\/ familial. Dimpotriva. Catre o fuga de sine. Protagonistul nu-si cauta radacinile. Fuge si hoinareste, agat\u00e2ndu-se de orice clipa care ii scoate din \u201enormalitatea\u201c.
\n\u201eAsylant\u201c se impune si prin stiinta autorului de a transforma stereotipiile in nuclee epice. Orice prejudecata, discriminare, tic sau trasatura culturala distinctiva se transforma in v\u00e2nt favorabil pentru naratiune. Constat cu placere ca Liviu Birsan se pricepe sa ia in raspar locurile comune. Uneori le trateaza cu umor zdravan. Alteori dinamiteaza limba de lemn a democratiei. Si, nu in ultimul r\u00e2nd, bulverseaza, cre\u00e2nd situatii socante pentru mentalitatea comuna despre tabuuri si persoanele cu dizabilitati. Granita dintre senzational si veridic este incerta. O suma de fapte sunt cam trase de par, integrate defectuos, menite numai sa dilate romanul.
\nProza lui Liviu Birsan se alimenteaza din situatii neverosimile. In scena initiala, trei barbati rom\u00e2ni, de profesie hoti, azilanti in Spandau, l\u00e2nga Berlinul de putin timp reunificat, merg la un bordel. Din grup face parte si un orb erotoman si masochist de circa douazeci de ani. Cunoscut printre refugiati ca Herr Orbison, t\u00e2narul are o memorie formidabila a chipurilor. Palmele sale nu uita nicio figura pe care a pipait-o. Asa isi da seama ca fata platita este Olga, v\u00e2nzatoarea de l\u00e2nga liceul de nevazatori la care studiase: \u201eIti plimbi inca o data degetele pe suprafata lui Euris. s\u2026t Dupa cum oamenilor ce vad li se intuneca privirea c\u00e2nd sunt tulburati peste masura, tie ti se intuneca degetele. Cu toate astea n-ai nicio indoiala. E ea\u201c (p. 14).
\nPerceptia ca situatiile relatate sunt exagerate se accentueaza c\u00e2nd imigrantul scoate din buzunar o pereche de zaruri din aur care, aruncate, pica intotdeauna pe dubla mare: sase \u2013 sase. Cele doua instrumente ale norocului poarta o poveste cusuta cu ata alba. Sunt un cadou din partea diavolului. Instrumentele norocului chior il fac pe azilant sa vada atunci c\u00e2nd le tine in m\u00e2na. Oricum, nu stim mai mult dec\u00e2t spune naratorul, adica Herr Orbison. Ochii lui ne indruma printr-un univers fara culoare, fara nuante.
\nOrbecaim printr-un circuit labirintic al fabulatiei placate pe livresc. C\u00e2teva precizari culturale discrete, function\u00e2nd ca prolepse, asaza cartea in siajul homeric. In lagarul unde e gazduit de statul german, nevazatorul primeste de la o batr\u00e2na \u201eIliada\u201c in Braille. Ilie Nastase, caci asa se numea daca trebuia sa dea cu subsemnatul la politie, ii multumeste binefacatoarei, dar ii marturiseste dificultatile sale cu limba tarii de adoptie: \u201eO sa-mi ia zece ani\u201c (p. 56). At\u00e2t i-a luat lui Ulise ca sa revina acasa. Raspunsul vine prompt, pregatindu-l pe t\u00e2narul \u201ematelot\u201c pentru o calatorie interminabila: \u201eNicio problema. O carte ca asta e pentru o viata intreaga\u201c. Destinul Herr Orbison de ratacitor, de azilant alienat, se contureaza in precizarea referitoare la etimologia poetului antic: \u201eIn greceste, Homer inseamna ostatic\u201c (p. 66). Prizonier prin dizabilitatea innascuta, t\u00e2narul crede ca va fi liber daca se sustrage regulilor de vietuire ale comunitatii. Fura pentru a se intretine. Stie ca in cur\u00e2nd va fi nevoit sa paraseasca tara-gazda, fiindca i-a expirat permisul de sedere, insa nu se agita. Se va instala in alta parte. De bani, va face rost.
\nDubios, tarat si parazit pentru societatea care il tolereaza in marginile ei, azilantul nu poate dec\u00e2t\u00a0 sa vagabondeze. Viata lui trece exclusiv prin nevoi fiziologice. Pe de o parte, modul acesta de a-si petrece vremea il scapa de robotizare, reprezinta forma de protest in fata muncii ordonate la birou. Refuz\u00e2nd sa se conformeze, reuseste sa se adapteze, sa se schimbe in permanenta: \u201eMunca e handicapul celor ce vad. Handicapul meu imi ajunge.\/\/ s\u2026t Oric\u00e2t m-as stradui, nu inteleg lumea lor. Se scoala la ore fixe, man\u00e2nca la ore fixe. R\u00e2d mereu de aceleasi prostii. Se culca cu aceeasi femeie. Au credite si sefi cretini care ii fac cu ou si cu otet. Au niste repere in viata\u201c (p. 42). Pe de alta parte, Herr Orbison devine captiv in haosul unei existente fara orizont. Nu cere dec\u00e2t sa traiasca fara griji. Singurul sau ideal este sa o sechestreze pe Olga-Euris si sa o \u201eadmire\u201c ca pe o exponata de muzeu.
\nSensul vietii<\/strong>
\nPerseverent in obsesii, naratorul porneste intr-o noapte s-o rapeasca pe prostituata. Si, impreuna cu doi azilanti, Giani Cercel si Pablo Costache, porneste in cautarea tinerei. O gaseste in obisnuitul \u201epunct de lucru\u201c, alaturi de un proxenet. Planul nu da gres. Cei trei il bat zdravan pe insotitor, p\u00e2na ce ram\u00e2ne inconstient. O prind pe Olga si o \u201etransporta\u201c in noua locuinta a rom\u00e2nilor: o casa parasita. Auzind a doua zi la televizor ca agresatul decedase, Herr Orbison se g\u00e2ndeste sa plece din Germania, impreuna cu Pablo Costache si Olga. Mirosind necazul, Cercel le-o luase inainte, alerg\u00e2nd si in m\u00e2ini probabil. Nevazatorul nu alege orbeste noua destinatie. Apare m\u00e2na destinului. G\u00fcnther Freidenk, un batr\u00e2n om de afaceri, bogat si bolnav, il invitase sa ia parte la ultima lui croaziera, ce incepea din Tenerife. P\u00e2na sa ajunga in Insulele Canare, Pablo Costache si Olga au ragaz sa conceapa un copil. Desi gravida, femeia nu-si pierde farmecele. Nu renunta nici la vechile indeletniciri. Meseria o ajuta sa-l pacaleasca pe un \u201eclient\u201c, caruia ii fura masina. Fugarii ajung in portul spaniol, il int\u00e2lnesc pe G\u00fcnther si pornesc spre Republica Dominicana.
\nDin acest punct, registrul romanului se schimba. Pasesc pe drumul descoperirii vocatiilor. Sunt pagini excelente, in care miticul si initiaticul se strecoara in orice experienta. Calatorind pe ape, azilantii isi deprind rolurile sacre. De la distractii erotice si lenevire la soare, Herr Orbison, Olga, Pablo Costache, G\u00fcnther si Malika, dama de companie a celui din urma, ajung sa cunoasca fragilitatea esentei umane. Magnatul german ii conduce printr-un rai al placerilor amagitoare. Le asigura banii necesari sa scape de griji. Ii manipuleaza. Ii plateste ca sa-l insoteasca p\u00e2na la moarte. E calauza care le dezvaluie taria in slabiciune si dragostea in interes. E singurul Dumnezeu disponibil, cum afirma t\u00e2narul orb: \u201eDumnezeu e doar un batr\u00e2n muribund la marginea unei piscine. E un batr\u00e2n sado-masochist foarte singur. Ii place sa se joace cu destinele celor din jur\u201c (p. 396).
\nProblemele apar c\u00e2nd Pablo Costache vrea sa-l omoare pe unul dintre numerosi amanti ai Olgai. Crima planificata concureaza cu o scena dintr-un film de m\u00e2na a doua. Barbatul se izbeste cu iahtul lui G\u00fcnther de ambarcatiunea \u201ebibicului\u201c. Prea le infloreste c\u00e2teodata scriitorul! Rom\u00e2nul intra la puscarie. Dar pentru tentativa de omor. Peste putin, i se naste fiul, lipsit de afectiunea parinteasca din primele zile. Tatal inchis. Mama la tratament din pricina unei depresii post-partum. Herr Orbison si Malika se ocupa de Bebe. Ambii invata sa-i inlocuiasca pe cei doi absenti.
\nSirul generatiilor se continua. Vitalitatea micutului contrasteaza cu starea tot mai precara a lui G\u00fcnther. Miliardarul se transforma intr-un bebelus in v\u00e2rsta. Imobilizat la pat, se plimba in fotoliu rulant sau carat in brate. Malika ii schimba si lui scutecele. Moartea iminenta a protectorului ii ingrozeste pe pasageri. Banii lui inseamna liniste si siguranta ca detinutul va fi eliberat. Si nu doar at\u00e2t. Fara batr\u00e2n, sunt dezorientati. P\u00e2na sa dispara G\u00fcnther, se produce o calamitate. Uraganul devasteaza Republica Dominicana. E clipa c\u00e2nd fiecare azilant intelege menirea propriei vieti. Olga se rupe definitiv de orice datorie materna. De fapt, renunta la sine ca sa-i ajute pe sinistrati. Se calugareste, fac\u00e2ndu-l pe povestitor sa rosteasca un adevar hagiografic: \u201eT\u00e2rfele pot deveni cele mai bune sfinte\u201c (p. 407). Oricum, locul fostei prostituate fusese luat deja de amanta lui G\u00fcnther. Iar Bebe a rasplatit-o pentru devotament: \u201eA zis, prima oara, \u201emama\u201c. I s-a adresat Malikai, bineinteles\u201c (p. 413).
\nLa final, G\u00fcnther isi considera misiunea incheiata si se sinucide, arunc\u00e2ndu-se in mare de pe bordul iahtului. Herr Orbison o imbratiseaza pe Malika, iar aceasta il tine la piept pe micut. Familia s-a intregit cu un tata. In sf\u00e2rsit, orbul a vazut. Si-a zarit drumul. Fericirea. Si-a aflat sensul si-si continua calatoria de-o viata.
\nIn partile cele mai reusite, \u201eAsylant\u201c e un roman splendid. Liviu Birsan leaga intr-un nod gordian coordoantele livresti ale realului. Incercati sa-l despicati! Nu veti cuceri nimic.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Liviu Barsan, Asylant, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2009, 424 p. A doua carte a lui Liviu Birsan \u2013 \u201eAsylant\u201c \u2013 se individualizeaza prin consistenta personajelor. Nu int\u00e2lnim \u201efiinte de h\u00e2rtie\u201c cu valoare de auxiliare ale int\u00e2mplarilor. Ci fiinte cu probleme, aflate in lupta pentru supravietuire. Totusi, nimeni nu crede ca se afla intr-o jungla. Hedonismul… Cite\u0219te mai mult »Singurul Dumnezeu disponibil<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2918,2917],"class_list":["post-3728","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-asylant","tag-liviu-barsan"],"views":1664,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3728","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3728"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3728\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3728"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3728"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3728"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}