{"id":3657,"date":"2010-07-22T15:01:11","date_gmt":"2010-07-22T13:01:11","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3657"},"modified":"2010-09-23T21:14:13","modified_gmt":"2010-09-23T19:14:13","slug":"vara-se-numara-hibrizii-%e2%80%9ethe-losers%e2%80%9c-de-sylvain-white","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/vara-se-numara-hibrizii-%e2%80%9ethe-losers%e2%80%9c-de-sylvain-white\/","title":{"rendered":"Vara se numara hibrizii: \u201eThe Losers\u201c de Sylvain White"},"content":{"rendered":"

Curiozitatea la care face apel titlul acestei premiere de vara ram\u00e2ne intacta si dupa cele 97 de minute de film. De ce \u201eThe Losers\u201c si nu altcumva, Dumnezeu stie. <\/strong><\/em><\/p>\n

Secventele de lupta arata ca si cum le-ar fi regizat un gamer puber care a vazut de prea multe ori \u201eCommando\u201c cu Arnold Schwartzenegger. Daca la realizarea filmului a colaborat vreun consultant militar, aportul lui se va fi limitat la atribuirea de grade celor cinci \u201eloseri\u201c si la studiul amanuntit al seriilor Bond si \u201eMisiune imposibila\u201c. Lupta dintre Clay si Aisha e reeditarea infruntarii din \u201eGoldeneye\u201c dintre 007 si Xenia Onatopp, tot de acolo e baza aeriana a lui Max, ale carui ambitii le-a nutrit Elliot Carver inaintea lui, in \u201eTomorrrow Never Dies\u201c (1997).
\nNuantele sunt pentru loseri<\/strong>
\nInterpretat de Jason Patric, negativul lui \u201eThe Losers\u201c e un Ernst Stavros Blofeld mai t\u00e2nar si mai nevropat. Asemeni acestuia, asemeni lui Dr. No, Emilio Largo, Max Zorin, Renard sau Le Chiffre din seria Bond, personajul negativ din filmul lui Sylvain White e marcat de un handicap fizic direct observabil, in cazul de fata m\u00e2na mutilata. Altfel spus, e at\u00e2t de rau, inc\u00e2t rautatea asta se vede cu ochiul liber.
\nDaca, in basmele rom\u00e2nesti, omul cel sp\u00e2n poarta pecetea unui betesug fizic, aceasta se int\u00e2mpla pentru a echilibra c\u00e2t de c\u00e2t balanta: negativul basmelor se bizuie pe viclenie, pozitivul, pe propriul sau curaj si pe lupta dreapta. Astfel prevenit, protagonistul, desi nu face de regula absolut nimic, macar il recunoaste pe sp\u00e2n ca fiind un posibil pericol, amintindu-si de povata paterna (si ignor\u00e2nd-o). M\u00e2inile mecanice ale lui Dr. No din primul Bond si m\u00e2na inmanusata a lui Max sunt insemnul rautatii lor absolute, cu diferenta ca, in cel de-al doilea caz, acest insemn nu ii ajuta pe \u201eloseri\u201c sa inteleaga ce ii poate pielea si, inarm\u00e2ndu-se cu arsenalul adecvat, sa triumfe, ci e mai degraba g\u00e2ndit pentru un al treilea membru al ecuatiei: publicul.
\nPe de alta parte, nu trec zece minute din film si \u201ethe losers\u201c salveaza un autobuz intreg de copii de la moarte sigura, risc\u00e2ndu-si ei insisi viata. In cadrul acestei operatiuni de salvare, Clay, Cougar, Jensen, Rogue si Pooch ucid vagoane de anonimi, dar asta nu prea mai conteaza, at\u00e2ta timp c\u00e2t copiii au fost salvati. Aceste stridente care deschid filmul primeaza asupra putinelor informatii pe care le mai primim pe parcurs (despre \u201eloseri\u201c sau despre Max) si le acopera cu succes pe acelea pe care nu le mai primim deloc. E simplu: cei cinci au salvat copiii si au toate membrele intregi, deci sunt buni, in timp ce personajul lui Patric i-a omor\u00e2t si are o m\u00e2na diforma, deci e rau.
\nNivelul bate actul<\/strong>
\nDesi are nume de joc video, \u201eShoot’Em Up\u201c arata ca o ecranizare a unei benzi desenate (sau cel putin ca ceea ce stim noi ca ar trebui sa fie o astfel de ecranizare, de la \u201eSin City\u201c incoace). \u201eThe Losers\u201c chiar e o ecranizare a unei benzi desenate, dar arata ca un joc video. La un moment dat vedem fragmente intregi dintr-o lupta prin ochii unuia dintre participanti, in afara de adversar, care incaseaza lovituri cu nemiluita, nu vedem dec\u00e2t pumnii agresorului. Nu e un artificiu de filmare, e o perspectiva elementara \u2013 singura \u2013 in jocurile first person shooter. C\u00e2nd cei cinci iau cu asalt o coloana de blindate, eforturile lor de a-si camufla intentiile sunt minime. Jensen se deghizeaza in v\u00e2nzator ambulant de hot dog, Clay arunca o fumigena si cam at\u00e2t, trag cu totii de la c\u00e2tiva metri distanta cu tot felul de tunuri mai mari sau mai mici, nimeni nu-i vede. E invizibilitatea pe care o capeti in unele jocuri (sau o redare doar cu numele a modului stealth). C\u00e2nd echipa de mercenari ucide toata populatia adulta a unei tabere de teroristi, fiecare inamic dobor\u00e2t il vedem cu freeze frame in momentul impactului, de la Max Payne e o conditie sine qua non pentru orice shooter care se respecta, in timp ce eliberarea ostaticilor e un moment la fel de familiar jucatorului de Counterstrike precum sunt meciurile de fotbal vazute cu prietenii in reclamele la bere.
\nSimplist si dator\u00e2nd mai mult genului shooter dec\u00e2t cinema-ului de actiune, \u201eThe Losers\u201c e deseori mai explicit dec\u00e2t e cazul. Tot felul de chestii care n-au cum sa treaca pe l\u00e2nga noi sunt marcate si prin dialog, tautologie suparatoare si care ascunde o parere nu foarte buna a scenaristilor Peter Berg si James Vanderbilt despre publicul lor.
\nCa un meci de fotbal cu un comentariu inept, \u201eThe Losers\u201c nu pierde cine stie ce vazut fara sonor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Curiozitatea la care face apel titlul acestei premiere de vara ram\u00e2ne intacta si dupa cele 97 de minute de film. De ce \u201eThe Losers\u201c si nu altcumva, Dumnezeu stie. Secventele de lupta arata ca si cum le-ar fi regizat un gamer puber care a vazut de prea multe ori \u201eCommando\u201c cu Arnold Schwartzenegger. Daca la… Cite\u0219te mai mult »Vara se numara hibrizii: \u201eThe Losers\u201c de Sylvain White<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[2860,150,83,2861],"class_list":["post-3657","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-the-losers","tag-cinema","tag-film","tag-sylvain-white"],"views":3077,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3657","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3657"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3657\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3657"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3657"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3657"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}