{"id":3623,"date":"2010-07-22T14:36:13","date_gmt":"2010-07-22T12:36:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3623"},"modified":"2010-07-22T14:37:03","modified_gmt":"2010-07-22T12:37:03","slug":"romanul-%e2%80%9enescris%e2%80%9c-al-gabrielei-adamesteanu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/romanul-%e2%80%9enescris%e2%80%9c-al-gabrielei-adamesteanu\/","title":{"rendered":"Romanul \u201enescris\u201c al Gabrielei Adamesteanu"},"content":{"rendered":"

Gabriela Adamesteanu, Provizorat<\/em>,
\nPolirom, 2010, 450 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

<\/strong><\/em><\/p>\n

C\u00e2nd aproape nimeni n-o mai credita pe Gabriela Adamesteanu drept o prozatoare contemporana activa (\u201eDimineata pierduta\u201c era deja pusa la naftalina \u00een seria capodoperelor rom\u00e2nesti postbelice), romanul \u201e\u00cent\u00e2lnirea\u201c din 2003 venea sa contrazica flagrant prejudecatile publicului. La impresia abandonarii literaturii au contribuit, ce-i drept, at\u00e2t activitatea sustinuta ca redactor-sef la \u201e22\u201c, c\u00e2t si glosele autoarei cu privire la stringenta parasirii mesei de scris \u00een favoarea zgomotului strazii. Numai ca acest abandon trebuie neaparat nuantat: o data, pentru ca revizuirea la aproape fiecare editie a romanelor republicate dupa ’90 \u2013 sunt eliminate sau refacute complet fragmente \u00eentregi \u2013 dovedeste ca, atunci c\u00e2nd nu scrie, Gabriela Adamesteanu rescrie. \u00cen al doilea r\u00e2nd, lungile pauze resuscitate de reveniri spectaculoase nu pot fi calificate drept dezertari, de vreme ce ele reflecta ritmul interior al operei scriitoarei. C\u00e2ntarind, ca niciun prozator rom\u00e2n din perioada postbelica (din toate timpurile?), fiecare nuanta si modific\u00e2nd permanent perspectivele, Gabriela Adamesteanu se recomanda drept cel mai fidel si mai exigent cititor al propriei opere. Surprinzator e ca nici \u201eDimineata pierduta\u201c, decretata prompt \u00een epoca drept reusita de proportii, nu scapa vigilentei perfectioniste a prozatoarei, care pare sa-si pastreze o suspiciune constructiva fata de aprecierile criticilor. \u00cendelung gestate, romanele ei, cu toate versiunile aferente, sunt rezultatele unui proces de close-writing aproape maniacal.<\/strong><\/em>
\nUn roman politic<\/strong>
\nPermanenta scriere ca rescriere da seama at\u00e2t de dexteritatile compozitionale ale autoarei, c\u00e2t si de plasa densa de teme care-i traverseaza volumele de la debut p\u00e2na azi. \u201eProvizorat\u201c, cel mai recent roman si, sunt convins, una dintre cartile-eveniment de anul acesta, probeaza, daca mai era nevoie, faptul ca Gabriela Adamesteanu e o scriitoare cu un imaginar unitar si obsesiv. La fel ca toti eroii sai, prozatoarea poseda o memorie \u00eencarcata, centrifuga, care da mereu t\u00e2rcoale acelorasi preocupari \u00een speranta unei (auto)clarificari definitive, dar parca mereu am\u00e2nate. \u201eProvizorat\u201c are, din acest punct de vedere, un statut cu totul special. Caci, dincolo de problematicile comune (tema culpabilitatii si a memoriei, melanjul dintre destinul individual si cel national, ratacirea pe coridoarele istoriei), el re\u00eennoada propriu-zis cu imaginarul din primul roman, \u201eDrumul egal al fiecarei zile\u201c. \u00censa, desi pare ca o ia pe Letitia Branea de unde o lasase la \u00eenceputul carierei scriitoricesti, Gabriela Adamesteanu modifica total viziunea si mizele romanului. Din acest punct de vedere \u201eProvizorat\u201c e at\u00e2t o continuare, c\u00e2t mai ales o rescriere, daca tinem cont de faptul ca destule pasaje \u2013 rememorarile femeii mature despre istoria familiei \u2013 sunt reluate acum din alt unghi. Ce lucruri importante au ramas, asadar, nespuse cu privire la lumea Letitiei Branea, b\u00e2ntuind imaginatia prozatoarei mai bine de trei decenii?
\nDaca \u00een \u201eDrumul egal al fiecarei zile\u201c tema centrala era formarea unei adolescente retractile si timide dar dornice de a se integra (proza se \u00eencheie cu consfintirea relatiei cu Petru Arcan, t\u00e2nar lector universitar, cale directa spre propulsarea sociala), abia \u00een \u201eProvizorat\u201c devine evident mobilul profund al nelinistilor femeii. Fragilitatea pusa \u00een primul roman pe seama instabilitatii general-valabile a adolescentei dob\u00e2ndeste, \u00een \u201eProvizorat\u201c, o coloratura social-politica aparte. Aluziile la presupusa vinovatie a familiei Branea, apropiata \u00een tinerete de miscarile legionare, pareau, \u00een \u201eDrumul egal al fiecarei zile\u201c, doar fr\u00e2nturi \u00eenregistrate \u00eent\u00e2mplator, la lumina difuza a inconstientului, de sensibilitatea adolescentei. \u00cen textul de azi \u00eensa, ele ocupa prim-planul naratiunii. \u201eProvizorat\u201c poate fi considerat, de aceea, cel dint\u00e2i roman propriu-zis politic al Gabrielei Adamesteanu, pe care si-ar fi dorit probabil sa-l scrie de la bun \u00eenceput. Ceea ce nu \u00eenseamna c\u00e2tusi de putin ca romanul are teza sau ca prozatoarea condamna fara drept de apel epoci sau regimuri, ci doar ca motivatia politica, avuta \u00een vedere \u00eenca din prima parte a acestei saga familiale, rabufneste acum la suprafata textului.
\nPoliticul e cu at\u00e2t mai insidios cu c\u00e2t se edifica nu pornind de la evenimentialul mare, ci de la relatia c\u00e2t se poate de nevinovata uman \u2013 adulterina, ce-i drept \u2013 dintre Letitia Arcan si colegul sau de serviciu, Sorin Olaru. Majoritatea montajelor extrem de inteligente ale scriitoarei (inclusiv metoda de lucru o imita pe cea a romanului din 1975) refac aliajul ireductibil dintre pasiune si politica. Cea mai mare parte a relatiei se consuma \u00een camera \u00eemprumutata de Sorin de la un coleg de lucru, astfel \u00eenc\u00e2t dragostea \u201ede la 9.30 la 11.30 dimineata\u201c devine legea generala a existentei cuplului timp de aproape doua decenii. O dragoste lucida, la lumina zilei, dar care musteste de \u00eentrebari, suspiciuni si dileme. Daca mobilul apropierii dintre cei doi ram\u00e2ne, alaturi de fiorul sexual, \u00eencrederea reciproca si capacitatea de confesiune totala \u00eentr-o lume \u00een care microfonul Securitatii tine loc de lum\u00e2nare intimitatilor dintre amanti, tot din confesiune deriva, culmea, si morbul \u00eenstrainarii. Caci, \u00een mod paradoxal, pe masura ce se dezgolesc sufleteste \u00een fata celuilalt, at\u00e2t Sorin, c\u00e2t si Letitia devin tot mai nesiguri de propria persoana si exponential mai ne\u00eencrezatori \u00een povestea celuilalt. Scotocind permanent \u00een memorie, Sorin \u00eesi da seama ca, de fapt, seful de cadre din abstracta Cladire \u00een care lucreaza stie mai multe despre istoria familiei sale dec\u00e2t el \u00eensusi. La fel, Letitia \u00eesi descopera \u00een unchiul Ion, tatal adoptiv care a crescut-o \u00een absenta celui real, un militant legionar. Numai ca at\u00e2t golurile din memorie, c\u00e2t si faptele compromitatoare se transforma \u00een atavisme ancestrale, caci prin destinul Letitiei din \u201eProvizorat\u201c, Gabriela Adamesteanu probeaza cu excelente mijloace literare felul \u00een care se naturalizeaza culpele politice ale familiei. Daca nu mai sufera, ca parintii sau bunicii de arestari si represiuni propriu-zise, prima generatie formata pe deplin \u00een comunism (\u201eGeneratia norocoasa\u201c e titlul unui capitol), sufera de pe urma falsificarii \u2013 de nu a scufundarii integrale a \u2013 lumii dinainte. Consecinta imediata? O aplatizare totala a constiintei, trairea exclusiva sub imperiul prezentului si a necesitatilor imediate. Tipologia umana din \u201eProvizorat\u201c, de la care nu fac exceptie nici Letitia sau Sorin, e aceea a omului unidimensional \u2013 \u00een alt sens dec\u00e2t cel consacrat de Marcuse -, marcat de \u00eenchiderea tuturor orizonturilor: temporal (trecutul e blocat, iar cele mai mici planificari de viitor devin imposibile din cauza imprevizibilitatii regimului), spatial (pentru Letitia, strainatatea e la fel de inaccesibila ca viata de apoi: \u201eMai ram\u00e2nea ca si ea sa alunece spre lumea colorata, dar aici visul se rupea. Letitia nu reusea sa si-o imagineze, asa cum nu \u00eesi putea imaginea lumea invizibila \u00een care plecase unchiul Ion\u201c.), politic sau cultural: \u201eCiteau cam aceleasi carti, se duceau la aceleasi filme, comentau totul \u00eempreuna.\u201c
\nComunismul glossy<\/strong>
\nGrava nu e at\u00e2t limitarea propriu-zisa, c\u00e2t malformatiile provocate psihologiei individuale. \u00centr-o lume guvernata de astfel de reguli, cel mai sincer om devine inautentic \u00een raport cu sine si duplicitar \u00een relatie cu ceilalti. Aceasta e teza extrem de profunda, neformulata ca atare, dar care irizeaza fiecare pagina din roman. De altfel, prin focalizarea asupra unei perioade celebrate \u00eendeobste ca \u201efericita\u201c \u00een istoria regimului comunist, \u201eProvizorat\u201c poate fi citit ca o replica la adresa romanelor obsedantului deceniu. Cartea reprezinta excelenta monografie a sf\u00e2rsitului anilor ?60 si \u00eenceputul anilor ?70 (desi autoarea e zg\u00e2rcita cu referintele temporale precise), c\u00e2nd alb-negrul lumii comuniste se coloreaza prin fr\u00e2nturi de obiceiuri si produse occidentale. Prozatoarea \u00eenregistreaza cu un acut simt al mondenitatilor, dar si cu ironie, nu doar toate marcile straine patrunse mai mult sau mai putin clandestin \u00een recuzita cotidianului rom\u00e2nesc, ci si toate modalitatile de distractie ale noii generatii de comunisti. Misterioasa Cladire (probabil un minister responsabil cu cultura sau cu propaganda) nu e o tipica fabrica stalinista preocupata permanent de depasirea planului de lucru, ci mai degraba un loc al loisir-ului, \u00een care angajatii sporovaiesc, flirteaza, asculta muzica americana, \u00eesi etaleaza tinutele sau participa la party-uri si ceaiuri dansante. De nu un high-life de-a dreptul, macar burghezia incipienta a comunismului, cu aspectul ei glossy, pulseaza \u00een romanul Gabrielei Adamesteanu. Vechile brute propagandistice sunt \u00eenlocuite de niste tehnocrati impecabili, costumati office, care presteaza servicii de advertising \u00een favoarea regimului comunist. Sorin Olaru, inocentul amant al Letitiei, e, \u00een viata cealalta din Cladire, nici mai mult nici mai putin dec\u00e2t elegantul secretar cu propaganda, veritabil business-man al ideologiei comuniste, capabil sa citeasca si sa prevada precum un economist la bursa toate mecanismele divinatorii ale regimului: \u201eUn Zeus incult si capricios, pe care slujitorii \u00eel servesc, dispretuindu-l si pregatindu-i scenariile de tradare, trimite din Olimpul Comitetului Central semnale contradictorii care ajung p\u00e2na pe tabla de sah a institutiei. Acolo, \u00eenca t\u00e2narul sef de sectie este cu ochii \u00een patru sa le recepteze. Cine, \u00een afara de el, ar mai fi capabil sa descifreze sansa lui Titus de viitor director corobor\u00e2nd mica stire din \u00abSc\u00e2nteia\u00bb despre vizita senatorilor americani Mondale si Brooke (…) cu informatia, culeasa \u00eent\u00e2mplator, ca Ghita Dumitru, cumnatul lui Marga, \u00eesi cauta un translator de \u00eencredere \u00een locul celui propus de Ambasada americana ca sa \u00eentovaraseasca doi americani habauci?\u201c.
\nDaca nimic din atrocitatile unui sistem represiv nu-si face loc \u00een romanul Gabrielei Adamesteanu (perioada e calma, \u00een ciuda c\u00e2torva cobor\u00e2ri ale treptelor liberalizarii), falsele promisiuni de normalitate erodeaza pe nesimtite destinele acestor oameni. Remarcabila e \u00een roman \u2013 si \u00eentr-adevar, aici, Gabriela Adamesteanu \u00eesi probeaza \u00eenca o data calitatile de mare prozatoare \u2013 trecerea insesizabila de la un provizorat fericit, al \u00eencrederii si al sperantei (la \u00eenceput protagonistii sunt niste oameni proaspat iesiti din adolescenta, usuratici si plini de proiecte de viata) catre un provizorat stagnant, semn al \u00eenchistarii si al \u00eemb\u00e2tr\u00e2nirii premature. Tragedia acestei lumi rezida \u00een faptul ca linia despartitoare dintre provizoratul bun si cel rau e invizibila. Aproape nimic notabil nu se petrece \u00een cei douazeci de ani pe care prozatoarea \u00eei contrage \u00eentr-o clipa prin prezentul permanent al naratiunii si prin insistenta asupra acelorasi cadre, situatii sau obsesii. Ne dam seama numai la final ca Letitia s-a metamorfozat peste noapte \u00eentr-o femeie perfect transparenta, fara secrete, dar si lipsita de sentiment (\u201esi-a dat seama ca durerea o lasase, de parca s-ar fi \u00eensanatosit, brusc, nu mai simtea dec\u00e2t rosatura cizmei\u201c), iar Sorin, \u00eentr-un ridicol \u201ebaiat de 40 de ani\u201c.
\nRam\u00e2n cu regretul de a nu fi spus mai nimic despre sectiunile pe transversala istoriei cu care Gabriela Adamesteanu ne-a obisnuit deja din romanele anterioare. Specialista \u00een caligrafierea lumilor \u00een palimpsest, prozatoarea nu face doar monografia lumii comuniste, ci descrie destinul \u00eenvolburat al celor doua familii (Branea si Olaru) \u00een timpul ascensiunii legionare si a dictaturii antonesciene. Las cititorului placerea de a descoperi personaje memorabile precum Nelly si Virgil Olaru sau Traian si Caius Branea, care parcurg toate, cu peripetii si t\u00e2lcuri existentiale diferite, traseul accidentat de la can-can-ul politic de salon, asezonat cu sampanie si pricomigdale, la \u00eencrustarea ideologiei \u00een propria carne. Cel mai specific roman al prozatoarei, mai libera ca niciodata de a pune \u00een toate ecuatiile posibile individualul si politicul, \u201eProvizorat\u201c probeaza faptul ca Gabriela Adamesteanu s-a \u00eentors definitiv la literatura si ca lucreaza \u00een continuare la epopeea tulburatoare a \u00eenfatisarii \u201eomului subt vremi\u201c.<\/p>\n


\n<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gabriela Adamesteanu, Provizorat, Polirom, 2010, 450 p. C\u00e2nd aproape nimeni n-o mai credita pe Gabriela Adamesteanu drept o prozatoare contemporana activa (\u201eDimineata pierduta\u201c era deja pusa la naftalina \u00een seria capodoperelor rom\u00e2nesti postbelice), romanul \u201e\u00cent\u00e2lnirea\u201c din 2003 venea sa contrazica flagrant prejudecatile publicului. La impresia abandonarii literaturii au contribuit, ce-i drept, at\u00e2t activitatea sustinuta ca… Cite\u0219te mai mult »Romanul \u201enescris\u201c al Gabrielei Adamesteanu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[185,925,2842,2843],"class_list":["post-3623","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-comunism","tag-gabriela-adamesteanu","tag-high-life-in-cominism","tag-provizorat"],"views":2547,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3623","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3623"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3623\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3623"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3623"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3623"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}