Se vorbeste tot mai des \u00een ultima vreme despre turnura g\u00e2ndirii heideggeriene, despre schimbarea radicala de perspectiva suferita de catre aceasta g\u00e2ndire, \u00een efortul sau de a deschide drumuri si orizonturi necercetate \u00eenca. La fel de bine vorbim despre o turnura a g\u00e2ndirii lui Edith Stein, o turnura care are \u00eensa un sens contrar celei heideggeriene, dar si o semnificatie mai profunda \u2013 caci implica schimbarea radicala a \u00eentregii vieti a celei care avea sa devina Sf\u00e2nta Tereza Benedicta a Crucii. Daca Heidegger \u00eesi \u00eencepea drumul filosofic \u00een sfera teologiei, g\u00e2ndirea lui se va departa treptat de originile sale, ajung\u00e2nd, \u00een cele din urma, sa se raporteze la teologie \u00eentr-un mod foarte critic, identific\u00e2nd-o cu o epoca a metafizicii care s-a consumat ca acoperire si deghizare a celui dint\u00e2i \u00eenceput, cel al lumii grecesti. De cealalta parte, provenind dintr-o familie de evrei, Edith Stein avea sa-si \u00eenceapa parcursul filosofic sub \u00eendrumarea lui Husserl si sub fascinatia exercitata de noua \u201eepoca\u201c (epoch\u00e9) a fenomenologiei. Ea avea sa descopere abia mult mai t\u00e2rziu, dupa lectura scrierii Terezei de \u00c1vila, \u201eCastelul sufletului\u201c, o cale care avea sa o poarte \u00eentr-o cu totul alta lume. La fel ca Heidegger \u2013 a carui filozofie timpurie mai ales poarta amprenta pregnanta a traditiei crestine \u2013 Edith Stein nu a renuntat \u00een niciun caz la metoda fenomenologica si la perspectiva dob\u00e2ndita prin intermediul acesteia, ci a continuat sa o cultive, \u00eensa pe un alt plan, subordon\u00e2nd-o si pun\u00e2nd-o \u00een slujba adevarurilor revelate, si deschiz\u00e2nd, prin intermediul ei, un dialog nu numai cu Aristotel sau Platon, ci mai ales cu Toma d’Aquino, cel care i-a fost cel de-al doilea maestru.
\nCu toate ca drumurile lor s-au consumat \u00een directii opuse, capodopera heideggeriana, \u201eFiinta si timp\u201c, a exercitat o puternica influenta asupra g\u00e2ndirii steiniene, fapt atestat mai presus de orice, de voluminoasa anexa dedicata g\u00e2ndirii heideggeriene \u00een general si acestei carti \u00een special, cuprinsa \u00een lucrare, fundamentala a g\u00e2ndirii lui Edith Stein: \u201eFiinta finita si fiinta eterna\u201c. Daca un dialog \u00eentre Edith Stein si Martin Heidegger este posibil \u00een ciuda diferentelor decisive dintre cei doi g\u00e2nditori si a sferelor diferite din care face parte, atunci ea trebuie sa aiba drept punct de pornire aceasta discutie deschisa de Edith Stein asupra celebrei lucrari heideggeriene, din care voi oferi un foarte scurt fragment:
\n2. Este fidela analiza
\nDasein-ului?
\nNu se vorbeste nicaieri \u00een mod explicit, \u00eensa poate fi foarte bine luat drept de la sine-\u00eenteles faptul ca aceasta analiza a Dasein-ului poate cu greu avea pretentii de completitudine. Determinatiile fundamentale ale fiintei umane \u2013 i.e. situarea afectiva, starea de aruncare si \u00eentelegerea \u2013 trebuie sa se mentina \u00eentr-o generalitate foarte nedeterminata, pentru ca ele nu iau \u00een considerare caracterul specific al fiintei trupului si cel al fiintei sufletului. (\u201eSituarea afectiva\u201c mi se pare foarte importanta pentru a cerceta fiinta trupului si cea a sufletului si modul \u00een care acestea doua se raporteaza una la cealalta, fara sa poata fi totusi lamurit, pe de alta parte, sensul lor deplin, at\u00e2t timp c\u00e2t ele nu sunt observate \u00een desfasurarea lor ca fiinta a trupului si fiinta a sufletului). Incompletitudinea nu exclude \u00eensa faptul ca ceea a fost scos la iveala reprezinta o imagine autentica a fiintei umane. Elaborarea constitutiei fundamentale amintite mai devreme si a modificarilor ei \u00een cele doua moduri diferite ale fiintei cotidiene si fiintei autentice poate fi desemnata drept desav\u00e2rsita. De altfel, ei i se datoreaza \u00een mare masura, influenta puternica si staruitoare a cartii. Este \u00eensa aceasta constitutie fundamentala valorificata \u00een directia unei clarificari c\u00e2t de cuprinzatoare cu putinta a fiintei umane? Nu se opreste uneori \u00eentr-un mod surprinzator cercetarea de la a face anumite trimiteri care se impun, \u00eentr-un mod imperios chiar, \u00een urma a ceea ce a fost scos la lumina?
\nFiinta umana este desemnata ca fiind \u201earuncata\u201c. Acest termen exprima cu precadere faptul ca omul se descopera pe sine \u00een existenta fara a sti cum a ajuns el la existenta, faptul ca el nu este de la sine si prin sine si ca nici de la fiinta sa proprie el nu poate astepta sa primeasca un raspuns \u00een privinta \u201e\u00eencotro\u201c-ului sau. \u00centrebarea privitoare la \u201e\u00eencotro\u201c nu este \u00eensa astfel \u00eenlaturata definitiv. Se poate \u00eencerca trecerea ei sub tacere \u00eentr-un mod \u00eenca mai violent sau poate fi respinsa ca fiind lipsita de sens, \u00eensa tine de caracterul specific \u2013 indicat mai devreme \u2013 al fiintei umane ca aceasta \u00eentrebare sa fie din nou ridicata fara a putea fi tagaduita, viz\u00e2nd o fiinta \u00eentemeiata \u00een sine si care sa \u00eentemeieze aceasta fiinta lipsita de temei, viz\u00e2nd o fiinta care sa-l arunce pe \u201ecel aruncat\u201c. Starea de aruncare se vadeste astfel drept creaturalitate .
\nDescrierea Dasein-ului cotidian este foarte sugestiva, ca si cea a faptului-de-a-fi-\u00een-lume, a comertului cu lucrurile dirijat de preocupare, a faptului-de-a-fi-laolalta cu ceilalti. Poate fi, de asemenea, fara obiectii admis ca viata umana este \u201e\u00een prima instanta si cel mai adesea\u201c viata-laolalta cu altii \u00een forme traditionale, \u00eenainte ca fiinta proprie si autentica sa iasa la iveala\u00a0 \u2013 o idee care a fost deja \u00een mod limpede reliefata de catre Max Scheler. Sunt \u00eensa aceste temeiuri ontologice suficient clarificate prin distinctia \u00eentre \u201esinele impersonal\u201c si \u201esinele autentic\u201c, si prin desemnarea lor ca \u201eexistentiali\u201c sau ca \u201eforme de existenta\u201c? Ce trebuie sa \u00eentelegem prin \u201eexistential\u201c s-a spus \u00een repetate r\u00e2nduri: ceea ce apartine existentei ca atare. Iar prin existenta trebuie sa concepem fiinta unei fiintari care are drept miza \u00een fiinta ei \u00eensusi aceasta fiinta, adica fiinta umana \u00een privinta caracterului sau specific diferit de alte moduri de fiinta. Pe de alta parte, expresia \u201eforma\u201c este lasata \u00eentr-o echivocitate absoluta. Si stim din cercetarile \u00eentreprinse \u00een aceasta carte c\u00e2t de necesara ar fi fost lamurirea acestui concept. Nu putem dob\u00e2ndi astfel, prin expresia de \u201eforma a existentei\u201c, nicio lamurire asupra sensului raportului reciproc dintre sinele impersonal si cel autentic. Faptul ca existentei \u00eei apartine un \u201ecine\u201c sau un sine este desigur limpede. \u00censa ce distinge acest \u201eexistential\u201c \u00een raport cu altii (cum ar fi, de exemplu, faptul-de-a-fi-\u00een-lume sau \u201e\u00eentelegerea\u201c)? Si, din nou, \u00een ce raport de fiinta se afla sinele impersonal si sinele autentic? Nu este limpede ca \u00een constitutia de fiinta a omului sinelui \u00eei revine un rol cu totul privilegiat pe care nu \u00eel \u00eemparte cu niciun alt existential? Si nu a facut Heidegger de la bun \u00eenceput imposibila lamurirea necesara a acestui rol privilegiat, refuz\u00e2nd sa vorbeasca despre \u201eeu\u201c sau \u201epersoana\u201c, \u00een loc de a urmari semnificatiile posibile ale acestor concepte? Din perspectiva clarificarii mai devreme obtinute a sensului acestor termeni putem risca totusi afirmatia ca ceea ce Heidegger intentioneaza sa redea prin \u201esine\u201c este faptul-de-a-fi-persoana al omului. Iar privilegierea faptului-de-a-fi-persoana fata de toate celelalte structuri care apartin fiintei omului consta \u00een aceea ca persoana este, ca atare, purtatorul tuturor celorlalti \u201eexistentiali\u201c.
\nPoate fi pretins ca \u201esinele autentic\u201c si \u201eimpersonalul \u201ese\u201c trebuie priviti \u00een sens deplin ca persoana? Cred ca \u201eflecareala\u201c se ia prea mult \u00een serios, fac\u00e2ndu-se \u201eimpersonalului se\u201c o asemenea onoare. Pentru a merge la radacina problemei trebuie vazut ceva mai de aproape care este adevarata semnificatie a \u201eimpersonalului se\u201c. s\u2026t.
\nCe poate asadar \u00eensemna fuga \u00een impersonalul \u201ese\u201c? Cine este cel care fuge? Din fata carui lucru fuge si \u00eencotro fuge? Individualul fuge \u2013 ni s-a spus \u2013 de fiinta sa cea mai proprie si cea mai autentica ce este o fiinta solitara si responsabila, \u00eentr-o comunitate mai restr\u00e2nsa ori mai larga. Astfel se poate discuta, strict vorbind, despre \u201efuga\u201c abia atunci c\u00e2nd individul a ajuns mai \u00eent\u00e2i la fiinta sa autentica si la constiinta responsabilitatii sale. Prima \u201eexistenta\u201c sDaseint \u00een care omul se descopera pe sine ca fiind \u201earuncat\u201c, nu este cea solitara, ci cea laolalta cu ceilalti: \u201efaptul-de-a-fi-laolalta\u201c. Din punctul de vedere ontologic, fiinta individuala si cea laolalta sunt co-originare \u00een om, temporal \u00eensa viata sa individuala constienta \u00eencepe mai t\u00e2rziu dec\u00e2t fiinta-laolalta. El face ceea ce \u00eei vede pe altii fac\u00e2nd si \u00eempreuna cu ei, fiind condus si sprijinit de catre comunitate. Iar acest lucru este perfect \u00een ordine, at\u00e2t timp c\u00e2t lui nu i se cere altceva. El are nevoie de o convocare la fiinta cea mai proprie si cea mai autentica. C\u00e2nd aceasta chemare este auzita si \u00eenteleasa, dar c\u00e2nd ei nu-i este data ascultare, abia atunci \u00eencepe fuga de fiinta si de responsabilitatea proprie. Si abia atunci \u201efiinta-laolalta\u201c devine fiinta \u201eneautentica\u201c, sau \u2013 mai bine spus \u2013 fiinta \u201eim-proprie\u201c . Fiinta-laolalta ca atare nu este im-proprie. Persoana are deopotriva vocatia fiintei laolalta cu ceilalti ca si cea a celei individuale. \u00censa pentru putea raspunde ambelor chemari din \u201einterior\u201c, \u00een modul cu totul special al fiecareia, fiinta umana trebuie sa paraseasca mai \u00eent\u00e2i supunerea \u00een care traieste \u2013 si trebuie sa traiasca \u2013 \u00een prima instanta. Fiinta sa autentica are nevoie de \u00eendrumarea fiintei-laolalta cu ceilalti, la fel cum ea ar trebui sa le serveasca altora drept ghid si sa le fie de folos s469t. Acest fapt trebuie trecut cu vederea daca nu vrem sa acceptam evolutia drept trasatura fundamentala a fiintei umane; si trebuie sa facem abstractie de dezvoltare daca negam omului o esenta diferita de existenta sa, a carei dezvoltare temporala este.
\nDaca se recunoaste ca individul are nevoie de comunitatea care \u00eel sustine \u2013 p\u00e2na la desteptarea fiintei sale autentice \u201eprin excelenta\u201c, \u201edintr-o anumita perspectiva\u201c (ca membru, mai precis) \u00eentotdeauna \u2013 si ca unei comunitati apartin spirite calauzitoare care \u00eei modeleaza si determina formele ei cu caracter viu, atunci nu mai este posibil ca \u201eimpersonalul \u201ese\u201c sa fie conceput ca forma cazuta a sinelui si nici ca nimic altceva. El nu desemneaza o persoana \u00een sensul autentic al cuv\u00e2ntului, ci un grup de persoane care se afla \u00eentr-o comunitate si a caror existenta se potriveste formelor acesteia.
\nOdata cu desteptarea individului la viata sa individuala \u00eencepe responsabilitatea sa. Se poate vorbi despre o responsabilitate a comunitatii care este diferita de cea a individualului, \u00eensa ea este purtata de membrii comunitatii \u00een diferite masuri: toti cei care sunt capabili \u2013 adica cei care s-au desteptat la viata individuala \u2013 poarta aceasta responsabilitate, \u00eensa \u201econducatorul\u201c poarta aceasta responsabilitate \u00eentr-o masura mai mare dec\u00e2t ceilalti.
\nSa revenim acum la chestiunea privitoare la \u201eceea ce trebuie citit\u201c. \u00cen mod cert, \u00eentr-o comunitate exista oameni care sunt, mai degraba dec\u00e2t altii, capabili sa judece ce poate contribui la o educatie autentica a mintii. Ei poarta atunci o responsabilitate sporita \u00een aceasta privinta, si este absolut potrivit ca aceia care sunt mai putin capabili de o astfel de judecata sa se lase ghidati de catre ei. \u00cen chemarea catre \u201eimpersonalul \u201ese\u201c\u201e se afla un rest de \u00eentelegere a faptului ca fiecare comunitate este depozitara unei comori de \u00eentelepciune mostenite la care individualul nu ajunge \u00een interiorul domeniului sau restr\u00e2ns si \u00een sfera sa modesta, si de la care nu se poate retine fara mari pierderi. \u201eCaderea\u201c consta \u00eensa \u00een aceea ca adeseori cei care \u201edau tonul\u201c nu sunt \u00een niciun caz cei care au vocatia de \u00eenvatat, si ca acestia \u00eesi exprima judecata gresita \u00eentr-un mod iresponsabil. Pe de alta parte, masele se supun \u00eentr-un mod iresponsabil judecatii acestora si le permit sa-i dirijeze atunci c\u00e2nd s-ar impune o atitudine independenta si responsabila. \u201eIresponsabil\u201c nu \u00eenseamna aici, asadar, ca oamenii nu ar avea nicio responsabilitate, ci ca ei nu vor sa fie constienti de ea, \u00eencerc\u00e2nd sa faca abstractie de ea. Aici avem \u00eentr-adevar de a face cu o fuga de existenta proprie si autentica. Faptul ca ea este posibila este \u00eentemeiat \u00een fiinta umana \u00eensasi \u2013 putem spune deopotriva, fara grija: \u00een esenta umana: \u00een faptul ca viata sa cuprinde o multitudine de comportamente posibile, si ca libertatea sa \u00eei permite sa se sacrifice sau sa dea \u00eenapoi, sa se situeze \u00eentr-o parte sau \u00eentr-alta. Aceasta fuga este de asemenea \u00eentemeiata \u00een legatura naturala reciproca dintre oameni, \u00een impulsul de a \u201elua parte\u201c si de a-si c\u00e2stiga respectul: instinctul celor mai \u201eputernici\u201c de a c\u00e2stiga altii de partea lor, instinctul celor \u201eslabi\u201c de se adapta si de a-si asigura locul, fac\u00e2nd tuturor \u201epe plac\u201c. \u00cen aceste instincte este exprimata grija cu privire la propria putinta de a fi, \u00een care, potrivit conceptiei heideggeriene, rezida \u201eexistenta\u201c \u00eentr-un mod pe deplin originar. Cum stau lucrurile \u00een aceasta privinta va trebui analizat \u00een cur\u00e2nd. Mai \u00eent\u00e2i \u00eensa, \u00eentrebarea privitoare la \u201ecadere\u201c necesita mai departe lamurire.
\nNu viata ca atare \u00eentr-o comunitate si faptul de a te lasa condus ca atare constituie caderea, ci participarea indistincta la aceasta comunitate cu costurile propriei vieti, la care suntem chemati prin ignorarea \u201echemarii constiintei\u201c. \u00cen masura \u00een care Dasein-ul este cazut, el nu este nici viata individuala autentica, nici viata autentica laolalta cu ceilalti. Suna \u00eensa foarte straniu atunci c\u00e2nd Heidegger considera ca Dasein-ul cazut nu trebuie conceput \u00een sensul unei \u201ede-caderi\u201c dintr-o stare originara mai pura si mai \u00eenalta.\u00a0 Ce sens are sa vorbesti despre \u201ede-cadere\u201c sVerfallt fara sa ai \u00een vedere o \u201ecadere\u201c sFallt? (Acelasi lucru se poate spune, \u00een mod corespunzator, despre \u201efaptul-de-a-fi-aruncat\u201c si \u201earuncare\u201c). Chiar si argumentarea admisa mai \u00eenainte este foarte putin, convingatoare: pentru ca fiinta cazuta (ea este numita chiar \u201ene-fiinta\u201c) este \u00een prima instanta modul de fiinta al Dasein-ului, cel \u00een care el se mentine cel mai adesea, faptul-de-a-fi-cazut nu poate fi \u00eenteles drept cadere. Daca fiinta umana medie si cotidiana este desemnata drept fiinta cazuta, acest lucru este posibil numai \u00een contrast cu o fiinta autentica despre care trebuie sa avem de asemenea o anumita cunoastere. Iar \u00een raport cu fiinta cazuta, cea autentica este cea ontologic vorbind mai originara. O alta problema priveste modul \u00een care trebuie conceput raportul temporal dintre cele doua. Situatia este neclara la Heidegger, pentru ca el nu tine seama de distinctia dintre saltul de la o treapta evolutiva anterioara la fiinta autentica si recuperarea dintr-o stare degenerata. Ascensiunea de la nedesav\u00e2rsirea unei trepte evolutive anterioare la o fiinta mai desav\u00e2rsita este posibila \u00een cadrul ordinii naturale. Dintr-o stare degenerata \u00eensa nu se poate ridica nimeni, potrivit ordinii naturale, catre o stare mai desav\u00e2rsita. Orice de-cadere presupune de asemenea din punct de vedere temporal o cadere care sa o preceada: nu neaparat \u00een existenta individualului, \u00eensa ca eveniment istoric, sub ale carui efecte se afla acesta. Modul specific al caderii, asa cum \u00eel cunoastem din revelatie, nu poate fi derivat din afirmatia de mai sus. \u00censa putem spune ca doctrina bisericii despre pacatul originar reprezinta rezolvarea enigmei care rezulta din prezentarea heideggeriana a Dasein-ului cazut s\u2026t\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Se vorbeste tot mai des \u00een ultima vreme despre turnura g\u00e2ndirii heideggeriene, despre schimbarea radicala de perspectiva suferita de catre aceasta g\u00e2ndire, \u00een efortul sau de a deschide drumuri si orizonturi necercetate \u00eenca. La fel de bine vorbim despre o turnura a g\u00e2ndirii lui Edith Stein, o turnura care are \u00eensa un sens contrar celei… Cite\u0219te mai mult »Edith Stein si Martin Heidegger. Posibilitatea unui dialog<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2798,2800,337,2799,2801,2802],"class_list":["post-3553","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-dasein","tag-edith-stein","tag-filosofie","tag-heidegger","tag-sfanta-tereza-benedicta-a-crucii","tag-teologie"],"views":2290,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3553","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3553"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3553\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3553"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3553"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3553"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}