Ion Biberi (medic psihiatru, prozator joycian si eseist) care provoaca aceste dialoguri\u00a0 cu oamenii de cultura din doua generatii (de la Sadoveanu si Enescu la Petre Pandrea si Geo Dumitrescu) este de parere ca lumea de m\u00e2ine va fi o lume a traditiilor culturale si educative si ca stiinta va avea un rol esential \u00een acest proces de devenire sociala. Este convins, de altfel, ca a sosit momentul de a recomanda, \u201eo conceptie eroica si activista a viitorului civilizatiei\u201c… Despre eroism si activism\u00a0 vorbesc, \u00eenca de pe acum (1945), si ideologii noului sistem si se va vorbi, asurzitor, \u00een deceniile urmatoare. Dar ce semnificatie au aceste vorbe terorizante nu se spune… Nu spun nici\u00a0 cei care pornesc, ca Ion Biberi, de la principiile stiintelor pozitive… Orice sens am da acestor termeni, un fapt este cert: abia iesiti dintr-o istorie decimanta, intelectualii rom\u00e2ni se pregatesc, plini de sperante, sa intre \u00een alta istorie care, se va dovedi ulterior, nu este deloc mai putin traumatizanta. Dar, deocamdata, ei fabrica, \u00een 1945, utopii personale. George Enescu vrea sa se sustraga \u201evicisitudinilor si evenimentelor vietii\u201c pentru a putea sa se dedice muzicii. Este ofensat de brutalitatile lumii si crede, \u00een genere, ca \u201eomenirea a degenerat, moralmente vorbind, \u00een beneficiul afirmarii fizice\u201c… \u201eNu mai sunt de acord cu omul\u201c \u2013 declara el. Nu-i de acord nici cu violentele care au invadat arta. \u201eUnde este adevarata ad\u00e2ncime a artei, lirismul?\u201c, \u00eentreaba el, evident dezaprobator… Mai calm, Sadoveanu crede \u00een evolutia pozitiva a lumii, o evolutie globala. \u201eCa urc\u00e2nd pe o spirala infinita \u00een vesnic progres sufletesc, intelectual\u201c , fara sa ia \u00een calcul \u201eblastamatiile\u201c istoriei, cum le zice el \u00een alt timp.\u00a0 Scrie o carte pe an (\u00een 20 de zile de lucru) si, \u00een restul timpului, este stupar, sahist, pescar, v\u00e2nator. Face, cu alte cuvinte, ce-i place. \u201eAm nevoie de lene, de reculegeri\u201c \u2013 mai precizeaza el \u00een plina agitatie a istoriei. Nu face nicio deosebire \u00eentre Natura si Dumnezeu, socotind ca \u201eceea ce este inteligenta \u00een lucruri este Dumnezeire\u201c. Nu se duce \u00een chip obisnuit la biserica, dar se considera\u00a0 un spirit profund religios \u00een sensul lui Ioan Evanghelistul \u2013 \u201ela\u00a0 \u00eenceput a fost Cuv\u00e2ntul\u201c…\u00a0 Justificare ambigua. Un mistic al cuv\u00e2ntului care fundamenteaza literatura sau un mistic \u00een sensul Evangheliei?. Oricare ar fi \u00eentelesul acestei fraze, fapt sigur este ca autorul \u201eBaltagului\u201c nu-i \u00eenfricosat de istoria ce se pregateste sa acapareze scena lumii rom\u00e2nesti.
\nMai prevazator pentru ca a patit mai multe \u00een istorie, Arghezi nu stie, \u00een 1945, care poate sa fie forma ideala a lumii, stie doar ca esentiala e, \u00een orice forma de viata, fericirea individului. \u201eChezasia unei societati fericite este putinta de perfectionare indefinita a individului\u201c \u2013 spune el. \u00cen privinta literaturii e mai sceptic dec\u00e2t altii: \u201e\u201cLumea de m\u00e2ine\u201c?\u00a0 Ce-o fi \u00eensemn\u00e2nd acest vocabular de iluzii, pe care \u00eel aud \u00een c\u00e2teva limbi de zeci de ani de zile, c\u00e2nd sincer, si c\u00e2nd ipocrit? Cine vorbeste \u00een toate epocile de lumea de m\u00e2ine? Lumea de azi. \u00cen literatura, cel putin, lumea de ieri a fost calitativ \u00eentotdeauna mai buna dec\u00e2t cea de azi. Pomeneai de Pascal. C\u00e2nd a scris Pascal? Acum peste 300 de ani. La ce fel de lum\u00e2nare de ceara a scris pana lui inegalata de confortabilul ev al becului electric? Sa nu uitam manuscrisele, ca Biblia, care sunt opera celui mai \u00eentunecat trecut, al opaitului de seu si ulei.\u201c Modelele lui Arghezi sunt, dupa c\u00e2t se observa, \u00eendepartate si de lumea de m\u00e2ine si de lumea prezenta. Raspuns tipic arghezian, raspuns \u00een dodii, \u00een raspar cu vizionarismul colectivist al ideologilor: poetul se g\u00e2ndeste la fericirea individului, nu a maselor, iar \u00een ce priveste modelele literaturii, el propune scrierile sacre (Biblia) si opera unui filosof mistic (Pascal).
\nSociologul Dimitrie Gusti vrea sa constituie o stiinta a natiunii rom\u00e2ne care ar putea avea consecinte pozitive asupra organizarii statului rom\u00e2n. \u201ePentru a nu degenera \u00een oligarhie si birocratie, democratia trebuie sa construiasca Statul de jos \u00een sus si nu invers\u201c \u2013 precizeaza acest om \u00eenvatat si prob cu g\u00e2ndul la o democratie sociala care, dupa el, ar fi\u00a0 \u201eidealul si, desigur, realitatea \u00eenjghebarii sociale de m\u00e2ine\u201c… Criticul Mihai Ralea propune \u201eun umanism socialist\u201c \u00een sensul dat acestui concept de Malraux si de doctrinarii rusi mai noi. Concept vast, concept abstract, concept care, s-a dovedit mai t\u00e2rziu, justifica toate injustitiile. Spre deosebire de Arghezi, Ralea combate viziunea romantica, individualista si recomanda \u201eadeziunea spirituala a omului la colectivitate\u201c… Vianu este atras de problemele devenirii, istoriei, creatiei si are, \u00een chip hotar\u00e2t, o conceptie \u201eactivista a lumii\u201c. \u201e\u00centeleg cultura ca o transformare a Naturii \u00een sensul vederilor si exigentelor omului\u201c… Esteticianul detesta pe \u201eomul de vorbe, de formule, de av\u00e2nturi nereflectate\u201c si imagineaza ca, \u00een tara lui Mitica, se poate instala o civilizatie a muncii si a lucrului bine facut: \u201ePoate ca pentru prima oara \u00een Istorie, entuziasmul pentru munca, convingerea ad\u00e2nca a omului \u00een valoarea etica a muncii si dezvoltarea fortei de munca ajung acum la treapta lor cea mai \u00eenalta. De abia acum, cultura umana a \u00eengaduit o libertate totala, sa nadajduim definitiva, a muncii. Istoria a ajuns la stadiul \u00een care munca reprezinta constiinta unei \u00eenaltari a omului deasupra lui \u00eensusi. Caci omul nu trebuie sa fie robul, ci domnul muncii. Muncitorul trebuie sa aiba fata de munca fervoarea pe care o are un artist fata de opera pe care o \u00eenfaptuieste. Va trebui sa aiba aceeasi libertate fata de munca.\u201c Alice Voinescu, spirit crestin cu profunde studii filosofice, crede \u00eentr-o \u201eordine inteligenta a lumii\u201c si este convinsa ca \u00een prezenta unei realitati divine lumea va evolua de la inconstient la constient… Peste c\u00e2tiva ani va fi exclusa din viata intelectuala si va cunoaste ororile detentiei…
\nIdealul t\u00e2narului iacobin Petre Pandrea este, \u00een 1945, sa traiasca \u201e\u00een contemplatie, ca taran, \u00eentr-un colhoz pe Baragan\u201c si, sceptic, crede ca lumea ce va veni va fi propice pentru oamenii politici, pentru sociologi si jurnalisti si deloc pentru artisti: \u201ePentru noi, artistii, iubite domnule doctor Biberi, va fi o epoca neinteresanta. Vom renunta la arta, vom asista \u00een continuare la auto-mutilarea noastra, si vom fi mereu jurnalisti, sociologi, economisti, avocati sau medici de prim ajutor… Nicio placere: Arta e suprema bucurie…\u201c
\nVorbele sale s-au adeverit \u00een ceea ce priveste conditia artistilor. Nu s-a \u00eenfaptuit \u00eensa visul lui de a trai, \u00een contemplatie, ca un taran \u00eentr-un colhoz. Om de st\u00e2nga \u00eenainte de razboi, Petre Pandrea a \u00eenfundat puscariile comuniste atunci c\u00e2nd comunistii pe care \u00eei aparase, ca avocat, au venit la putere. Destin tragic. Avea dreptate sa-si manifeste, \u00een 1945, ura lui absoluta \u00eempotriva guvernantilor: \u201eSa-ti marturisesc oroarea mea \u00eempotriva unei societati canibalice, dezgustul permanent pentru acaparatori, ura incendiara pentru insensibilitatea bovina a tuturor guvernantilor (fara exceptie), fata de intelectualitatea rom\u00e2na? Marea mizerie si umilinta a intelectualilor n-o cunosc nici zarzavagiii speculanti, nici pescarul, nici tutungiul si nici macelarul meu de la sabotaj, cu at\u00e2t mai putin politicianul, \u00eengrasati din p\u00e2nda tuturor loviturilor si a \u00eenv\u00e2rtelilor rapide\u201c. Geo Dumitrescu \u2013 reprezentant de marca al generatiei tinere \u2013 este\u00a0 sentimental, uraste pe prosti, vrea sa scrie o monografie critica si pioasa a lui Caragiale si promite sa lupte neabatut \u00eempotriva cartilor de istorie si a formalismului burghez. Discursul lui este revolutionar si optimist: \u201eastept momentul\u00a0 sa ma integrez convingator si deplin \u00een frontul lumii de m\u00e2ine, pentru realizarea careia admit orice metoda si orice pret si scuz orice faradelege trecatoare\u201c. Momentul a venit, dar nu asa cum \u00eel astepta autorul \u201eLibertatii de a trage cu pusca\u201c: timp de un deceniu si mai bine poezia lui va fi pusa la index, iar el, ca individ, va fi oprimat de sistemul pe care \u00eel elogiaza cu ardoare \u00een 1945 si caruia \u00eei scuza, dinainte, orice metoda si orice faradelege trecatoare (teribila imprudenta, rea premonitie!). Faradelegea l-a lovit si pe poet si aproape pe toti scriitorii din generatia sa.
\nCum se vede, intelectualii rom\u00e2ni, tineri si batr\u00e2ni, imagineaza la \u00eenceputul epocii postbelice o lume a valorilor umaniste, o lume dreapta si armonioasa, \u00een fine, o lume a creatiei majore si a fericirii individului. O utopie aproape generala. Cu mici exceptii (Sadoveanu, Ralea), aproape toti acesti intelectuali visatori vor plati greu fantasmele lor. Unii cu \u00eenchisoarea, altii cu marginalizarea sociala si literara…
\n*
\nTrec\u00e2nd peste alte subiecte si alte campanii care domina presa din acesti ani tulburi, cum ar fi, de pilda, problema epurarii din universitate si din viata publica \u00een genere (liste de colaborationisti, denunturi, incriminari grave etc.), doua nume si doua teme trebuie mentionate \u00een acest tablou de epoca: Ermilov si Kemenov, doi teoreticieni sovietici, tradusi si prezentati ca niste veritabili legislatori literari \u00een presa rom\u00e2neasca. Unul (Ermilov) defineste realismul socialist cu o sinteza superioara de realism si romantism plus ideologia revolutionara a clasei muncitoare, celalalt (Kemenov) \u00eenfatiseaza cultura occidentala ca o \u201erevolta \u00een genunchi\u201c \u00eentr-un proces, fundamental, de decadenta. Aceste idei si aceste sintagme au facut cariera si au circulat \u00een viata literara rom\u00e2neasca aproape doua decenii si, \u00een functie de ele, a fost judecata literatura… Judecata si \u201e\u00eendrumata\u201c (un termen care se repeta). \u201e\u00cendrumarea\u201c literaturii devine o problema de stat. Ideea \u201eliteraturii angajate\u201c, care \u00een termenii lui Sartre are o conotatie umanista, \u00een estul Europei este \u00eensotita de \u00eendrumare si cenzura ideologica. Faptul se vede si din fragmentele ce urmeaza si o sa se vada mai bine \u00een textele aparute \u00een \u201eobsedantul deceniu\u201c (anii \u201850) atunci c\u00e2nd literatura devine \u2013 cum se spune \u00een documentele oficiale \u2013 \u201eo problema de partid\u201c, iar criticii literari (nu toti, dar o buna parte) devin \u00eendrumatorii ei obstinati, adica cenzorii intoleranti…
\nAr fi cu toate acestea o eroare sa socotim ca literatura rom\u00e2na, chiar \u00een aceste circumstante, este un desert irecuperabil si ca nicio scriere valoroasa si nicio judecata corecta n-a fost data, de nimeni. Volumele de fata dovedesc ca \u00eentre 1944-1948 vocea lui G. Calinescu este \u00eenca ascultata si ca Serban Cioculescu, Vladimir Streinu si tinerii critici (Al. Piru, Adrian Marino, Ov. S. Crohmalniceanu si altii) pot \u00eenca sa dea judecati drepte despre poetii din ceea ce mai t\u00e2rziu s-a numit \u201egeneratia pierduta\u201c (Geo Dumitrescu, Caraion, Tonegaru, Doinas) sau despre debutul lui Petru Dumitriu si Marin Preda…
\nAsadar: oferim celor interesati o cronologie a vietii literare care nu trebuie confundata, \u00een niciun chip, cu o istorie a vietii literare din primii ani de dupa razboi, dar care, \u00een intentiile noastre, poate pregati aparitia unei asemenea istorii, cu dramele, obsesiile, violentele si mistificarile ei…<\/p>\n
13 iunie 2010<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Ion Biberi (medic psihiatru, prozator joycian si eseist) care provoaca aceste dialoguri\u00a0 cu oamenii de cultura din doua generatii (de la Sadoveanu si Enescu la Petre Pandrea si Geo Dumitrescu) este de parere ca lumea de m\u00e2ine va fi o lume a traditiilor culturale si educative si ca stiinta va avea un rol esential \u00een… Cite\u0219te mai mult »O cronologie a vietii literare (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2724,2787],"class_list":["post-3539","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cronologie-a-vietii-literare","tag-intelectualii-romani"],"views":2104,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3539","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3539"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3539\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3539"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3539"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3539"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}