{"id":3536,"date":"2010-07-15T13:04:10","date_gmt":"2010-07-15T11:04:10","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3536"},"modified":"2010-07-15T13:04:48","modified_gmt":"2010-07-15T11:04:48","slug":"critica-intre-viata-literara-si-lumea-literaturii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/critica-intre-viata-literara-si-lumea-literaturii\/","title":{"rendered":"Critica \u00eentre viata literara si lumea literaturii"},"content":{"rendered":"

<\/strong><\/em><\/p>\n

Generatia literara a saizecistilor a beneficiat de prestatia surprinzator (si salutar) de moderna si de matura, dupa o epoca de dogmatism ideologic si estetic, a unor critici \u2013 Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Lucian Raicu \u2013 pe care \u00eei caracterizam \u00eentr-un articol despre primul (si) ca performeri ai naratiunii de idei si ai portretisticii, \u00een linia regala a celor trei mari \u2013 cei mai mari: Ibraileanu, Lovinescu si, mai ales, Calinescu. O linie\/o traditie pe care, \u00een trecat fie zis, Adrian Marino, carturar de incontestabila valoare, dar resentimentar si lipsit de talent literar, o repudiaza ca fiind pagubitoare si, vai!, nesincrona cu evolutia criticii occidentale. (Obsesia punctelor cardinale i-a b\u00e2ntuit si \u00eei b\u00e2ntuie chiar si pe intelectuali de anvergura care, altminteri, fac mult caz de spirit critic si analiza lucida. De altfel, \u00een \u201eViata unui om singur\u201c, Marino scrie negru pe alb ca literatura universala \u201ese confunda numai cu literatura occidentala\u201c. O asemenea aberatie nici nu merita sa fie luata \u00een seama, darmite sa o mai si comentezi, desi, \u00een ce ma priveste, am comis aceasta eroare \u00een cronica scrisa \u201ela cald\u201c, adica la aparitia cartii).<\/strong><\/em>
\nDe retinut portretul pe care i-l creioneaza lui Lucian Raicu, Alex. Stefanescu, din care \u201eextrag\u201c aceasta trasatura pregnanta: \u201eDatorita capacitatii sale de a reconstitui \u201eviata secreta\u201c a scriitorilor, Lucian Raicu realizeaza biografii (spirituale) si portrete (psihologice) remarcabile, greu de uitat. El poate fi considerat, \u00een aceasta directie, un succesor al lui G. Calinescu, \u00een comparatie cu care nu este la fel de spectaculos, dar pe care \u00eel \u00eentrece \u00een ceea ce-l priveste caldura sufleteasca investita. Proza critica a lui Lucian Raicu seamana cu proza ruseasca\u201c. Si \u00eenca: \u201eLucian Raicu \u00eei portretizeaza decis si emotionant, ca si cum i-ar fi cunoscut, pe scriitorii din alte secole, ca Eminescu sau Gogol, a caror opera a examinat-o cu o extraordinara capacitate de receptare a mesajului existential\u201c.
\n\u00centr-adevar, pentru autorul celor doua studii monografice consacrate lui Rebreanu si Gogol, dar si pentru comentatorul cartilor contemporanilor sai, scriitorii mari sau importanti traiesc, sunt perceputi \u00eentr-o simultaneitate ce tine \u00een primul r\u00e2nd de viata si lumea literaturii. \u00censusi criticul Raicu a fost si este un personaj mai mult al vietii literaturii dec\u00e2t al trecatoarei vieti literare. Cine i-a citit, de pilda, volumul \u201ePrintre contemporani\u201c a putut constata ca portretele sale sunt asa-zic\u00e2nd portrete interioare, vazute adica dinspre opera care numai ea conteaza \u00een ordinea spiritului creator. \u00centr-un amplu interviu pe care i-l luam \u00een urma cu aproape 35 de ani, \u00eemi replica atunci c\u00e2nd, vorbind despre Rebreanu si Gogol, foloseam calificativul \u201eclasici\u201c: \u201eTocmai asta e, nu-i consider \u201edoi clasici\u201c. Daca ajungem la concluzia ca sunt clasici, n-avem nimic de adaugat\u201c. Lui Lucian Raicu marii scriitori din oricare epoca \u00eei sunt contemporani, tocmai pentru ca ei, prin opera lor, sunt atemporali. Adevaratul Marin Preda este cel din \u201eMorometii\u201c sau din \u201eCel mai iubit dintre pam\u00e2nteni\u201c si nu cel \u00een carne si oase pe care, de altfel, criticul l-a cunoscut bine si cu care a fost prieten. Gogol si Rebreanu, Eminescu si Labis sunt at\u00e2t de contemporani cu Lucian Raicu, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t scrisul, analizele, portretele acestuia sunt \u201e\u00eencalzite\u201c de admiratie. Criticul construieste afirm\u00e2nd. Cine stie sa citeasca \u2013 pentru a-i prelua o expresie \u2013 vede \u00eensa ca negatia, conditie sine qua non a spiritului critic, nu lipseste. Lucian Raicu neaga discret, dar nu mai putin ferm si \u00eentemeiat, sau neaga select\u00e2nd. Nu oricine \u00eesi poate permite luxul de a nu spune niciodata raspicat nu \u00een critica. \u00cen \u201eCritica \u2013 forma de viata\u201c (titlu simptomatic \u00een ceea ce priveste practica scrisului sau), Lucian Raicu ilustreaza \u201ears poetica\u201c unui critic cu vocatia admiratiei, caruia \u201ev\u00e2narea\u201c cu voluptate, uneori bolnavicioasa, perversa, a defectelor unei opere i se pare \u201eo satisfactie de cea mai proasta calitate\u201c. Indirect el se autodefineste: \u201eEnumerarea cusururilor unei opere nu este, \u00een sine, o operatie prea complicata, daca nu ne da sentimentul ca, dincolo de opera \u00een chestiune si de posibilele ei \u201edefecte\u201c contine ceva revelator, un nucleu viu, incitant, o perspectiva, \u00een stare sa ne surprinda, sa zdruncine inertia, imaginea constituita, sa ofere altceva \u00een loc, si daca se poate, o valoare mai profunda decat cea demolata, sau cel putin perspectiva ei\u201c.
\nPe multi dintre profesionistii (cu si fara ghilimele) scrisului mi-i pot imagina practic\u00e2nd alte meserii. Nu putini ar fi chiar recomandabil sa o si faca, adica sa treaca la alte \u00eendeletniciri. Pentru Lucian Raicu, \u00eensa, scrisul, literatura tin de vocatie, de destin. \u00cen ceea ce-l priveste, literatura este un lucru at\u00e2t de \u00eenalt, at\u00e2t de important, at\u00e2t de legat de esenta conditiei umane, \u00eenc\u00e2t a-l \u00eendeparta de ea, a-l \u201eexila\u201c din lumea literaturii ar fi ca o condamnare la moarte spirituala. Poti sa-l exilezi din lumea literara \u2013 si, \u00eentr-un fel, el s-a autoexilat, cel putin din cea rom\u00e2neasca, \u00een deceniul al noulea al secolului trecut, stabilindu-se la Paris \u2013, dar nu si din cea a literaturii. O dovedesc fie si numai eseurile sub forma de epistole trimise unui saptam\u00e2nal din tara, aparute nu demult \u00eentr-un volum, la Cartea Rom\u00e2neasca. Raicu a optat pentru critica, deoarece, \u00een conceptia sa, critica este \u201eadevaratul \u201emediu\u201c al literaturii\u201c, fara de care \u201eliteratura s-ar sufoca\u201c. \u00cen interviul pomenit \u00eemi marturisea: \u201eMa trec fiori amintindu-mi de cuvintele lui Ion Barbu (initial adversar furios) despre E. Lovinescu: \u201eEl, singura noastra ratiune de a scrie\u2026\u201c. Daca aceasta e Critica (cu majuscula), nu e usor sa fii critic\u201c. Cu at\u00e2t mai angajanta si mai nelinistitoare este concluzia din aceasta ultima fraza, cu c\u00e2t ea a fost pronuntata de cel pentru care \u201eCriticul este \u201eegalul\u201c scriitorului despre care scrie. Dar aceasta egalitate nu se c\u00e2stiga prin impertinenta si opacitate, ci prin atentie cordiala si prin supunere la obiect\u201c.
\nLucian Raicu a fost, cum se stie, coleg la Scoala de Literatura cu Nicolae Labis. A scris texte de referinta si cea mai buna carte despre poetul \u201eprimelor iubiri\u201c si al \u201eluptei cu inertia\u201c (publicata \u00een 1977). Cei doi \u2013 Labis si Raicu \u2013 au avut sansa de a-l cunoaste, la Iasi, \u201ecel mai tulburator oras al tarii\u201c, \u00een care se nascuse, pe G. Margarit. Putini \u00eesi mai aduc astazi aminte de cel mai stralucit discipol al lui Calinescu, figura cu totul insolita a \u201eobsedantului deceniu\u201c, un adevarat mentor pentru cei din generatia lui Labis. \u00cen comparatie cu alti elevi eminenti ai \u201edivinului\u201c \u2013 Alexandru Piru, Adrian Marino, George Ivascu \u2013 Margarit avea, cum ar zice Patapievici, un fel de geniu. O distinsa si \u00eenvatata Doamna, colega lui G. Margarit la Facultatea de Litere a Universitatii din Iasi, mi-a relatat un schimb de replici taioase pe o tema estetica \u00eentre acesta si G. Calinescu. Profesorul a \u00eencheiat discutia spun\u00e2ndu-i: \u201eDomnule Margarit, dumneata esti de o inteligenta periculoasa chiar si pentru mine!\u201c. Nu cred sa-i mai fi facut cuiva Calinescu o asemenea declaratie\u2026 Iata cum ni-l evoca Lucian Raicu, \u00een cursul convorbirii mele cu domnia sa, pe care criticul a publicat-o \u00een volumul \u201ePractica scrisului si experienta lecturii\u201c si din care a citat si Alex. Stefanescu \u00een admirabilul portret: \u201eN-as putea vorbi de perioada ieseana, traita alaturi de Labis \u00een c\u00e2teva calatorii de neuitat, fara a-l aminti ca prezenta tutelara pe George Margarit. Generatia mea, \u00een frunte cu Labis, \u00eei datoreaza enorm. Aceasta datorie nu va putea fi niciodata platita. \u00centr-o epoca de grabita neglijare a valorilor de cultura, cum a fost aceea \u00een care am deschis eu ochii, G. Margarit ne-a trezit la realitate. Cartile lui E. Lovinescu nu apareau pe atunci, dar Margarit ne-a dezvaluit odata ca El este cel mai de seama critic rom\u00e2n \u2013 si ne citea cu glas tare, cu timbrul sau inimitabil din \u201eMemorii\u201c, din \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201c. Margarit i l-a pus \u00een m\u00e2na lui Labis pe Rimbaud si i-a spus sec ca daca nu-l citeste cum trebuie poate sa-si ia ramas bun de la poezie. \u201eViolenta\u201c de \u00eenalta factura spirituala a lui G. Margarit, sarcasmele sale necrutatoare au fost un mediu de \u201epurificare\u201c pentru noi; nu tocmai usor de suportat, avea arareori, pentru ceea ce \u00eencepusem sa facem, o vorba \u00eencurajatoare, dar \u00eensasi atentia lui, oric\u00e2t de \u201ecritica\u201c, valora mai mult dec\u00e2t cuv\u00e2ntul direct stimulator. Va trebui sa vorbim odata cum trebuie despre prezenta lui G. Margarit. \u00cen procesul de substantiala modernizare a liricii lui Labis, petrecut cu viteza unui miracol \u00een ultimii doi ani de viata ai poetului, G. Margarit a jucat un rol comparabil cu al marilor critici \u00een evolutia at\u00e2tor mari scriitori. Cuv\u00e2ntul pe care-l rostea cu dispret suveran era: \u201epasunism\u201c. El facea cu stralucire distinctia \u00eentre Moldova superficiala si cea esentiala, care a dat pe Eminescu, pe Ibraileanu, pe Sadoveanu, pe Lovinescu\u201c.
\nNorocoasa, as spune providentiala, \u00eent\u00e2lnire \u00eentre Labis, Poetul \u201ecu vocatie de inaugurator\u201c, cu \u201eceva \u00eenalt si voievodal\u201c, cu o existenta meteorica \u00een care nu au existat \u201emomente nule\u201c, si intelectualul de rasa rara, G. Margarit, al carui destin avea sa se fr\u00e2nga, si el, prematur si nu mai putin tragic. I-a ramas Criticului, autorului de naratiuni de idei, Lucian Raicu, datoria \u2013 pe care si-a onorat-o \u2013 de a-i portretiza cu aceeasi pana fina si \u00eencalzita de o neostoita iubire fata de lumea si viata literaturii, cu care a scris despre Eminescu, Gogol sau Rebreanu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Generatia literara a saizecistilor a beneficiat de prestatia surprinzator (si salutar) de moderna si de matura, dupa o epoca de dogmatism ideologic si estetic, a unor critici \u2013 Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Lucian Raicu \u2013 pe care \u00eei caracterizam \u00eentr-un articol despre primul (si) ca performeri ai naratiunii de idei si ai portretisticii,… Cite\u0219te mai mult »Critica \u00eentre viata literara si lumea literaturii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1625,1141,2785,2786,1055,124,2784,563],"class_list":["post-3536","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-adrian-marino","tag-eugen-simion","tag-literatura-anilor-60","tag-literatura-saizecista","tag-lucian-raicu","tag-nicolae-manolescu","tag-saizecisti","tag-valeriu-cristea"],"views":2896,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3536","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3536"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3536\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3536"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3536"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3536"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}