{"id":3457,"date":"2010-07-08T15:10:45","date_gmt":"2010-07-08T13:10:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3457"},"modified":"2010-07-08T15:11:01","modified_gmt":"2010-07-08T13:11:01","slug":"ce-inseamna-un-muzeu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ce-inseamna-un-muzeu\/","title":{"rendered":"Ce inseamna un muzeu"},"content":{"rendered":"


\nSigur ca toata lumea stie ce inseamna un muzeu. Este locul acela unde te duci cu scoala sau cu parintii, c\u00e2nd esti copil, si pe care il vizitezi c\u00e2nd te duci in strainatate \u2013 ca nu se face sa nu te lauzi, in fata prietenilor, ca ai vizitat Luvrul, daca tot ai ajuns la Paris… Cel putin, pentru multi conationali, educati sau nu in bezmetica noastra contemporaneitate, cam la at\u00e2t se reduce muzeul. Este adevarat ca, pentru adolescentii care au norocul sa traiasca in marile orase, muzeul poate deveni un loc cool, in care merita sa te duci, cu ocazia Noptii muzeelor, c\u00e2nd poti sa stai p\u00e2na t\u00e2rziu, cu gasca, in oras, spun\u00e2ndu-le parintilor ca ai fost la muzeu, mai ales ca\u2026 e moca.<\/strong><\/em>
\nDa, exagerez. Stiu ca nu e pentru toata lumea asa. Dar nu pot sa nu imi marturisesc disperarea, c\u00e2nd aud bucuresteni cu pretentii de intelectuali care ma intreaba, senin, daca, in Capitala, in afara de Muzeul Satului mai e vreun altul deschis, ca le vin niste straini in vizita si n-au unde sa-i duca.
\nSi cum am ajuns aici? Ce mai e muzeul azi, in lume si la noi? De ce (nu) ne plac muzeele? La aceste intrebari si la altele, de acest fel, vom incerca sa raspundem, c\u00e2t ne vor tine puterile, in paginile revistei \u201eCultura\u201c.
\nAm auzit oameni care declarau ca nu le plac muzeele, asa cum nu le place opera, de exemplu, pentru ca sunt niste institutii vetuste, prafuite, intimidante, si care vor sa iti bage cunostintele in cap, cu lingura, c\u00e2nd tu vrei doar sa te relaxezi. Ideea ca muzeul trebuie sa fie un sprijin pentru sistemul educational nu e nici noua, nici rom\u00e2neasca. In Occident, spiritul protestant s-a int\u00e2lnit cu g\u00e2ndirea revolutionara impusa in Franta, asez\u00e2nd muzeul printre institutiile care trebuie sa contribuie la formarea tinerelor generatii si care, totodata, trebuie sa puna la dispozitie poporului comorile accesibile, p\u00e2na atunci, doar celor avantajati prin nastere. Acest mod de a vedea lucrurile a dus la inmultirea muzeelor publice peste tot, in Europa, de la sf\u00e2rsitul secolului al XVIII-lea, p\u00e2na dupa al Doilea Razboi Mondial. Aparute drept institutii \u201epopulare\u201c, menite sa educe masele, muzeele au devenit, tot mai mult, embleme ale elitei burgheze, locuri apreciate doar de cunoscatori si de profesori. Desi au avut, de la inceput, rolul de a fi deschise publicului, de a fi dedicate acestuia, incetul cu incetul, muzeele au fost instap\u00e2nite de cei care se aflau in slujba lor, de cei care, colection\u00e2nd si cercet\u00e2nd obiectele colectionate (fapt absolut firesc si necesar), au inceput sa uite ca trebuie sa faca acest lucru in beneficiul, in primul r\u00e2nd, al celor care le calca pragul; au inceput sa uite, asadar, ca muzeele au fost deschise publicului, tocmai pentru a nu pastra doar la dispozitia unui grup restr\u00e2ns de favorizati comorile culturii lumii. Chiar daca faceau acest lucru din perspectiva omului de stiinta, pasionat de obiectul cercetarii sale, custozii colectiilor marilor muzee europene (si, din secolul XX, si americane \u2013 dar, din cauza specificului aparitiei muzeelor americane, intr-o mai mica masura) au inceput sa neglijeze publicul. Reactia acestuia a fost una fireasca: s-a indepartat de un loc ce devenea din ce in ce mai neprietenos, apropiindu-se de tot felul de alte \u201edistractii\u201c care devenisera populare (si, totodata, din ce in ce mai accesibile), de la cinematograf si radio, p\u00e2na la televiziune si turism de masa. Muzeele au devenit, peste tot, in Europa, dupa al Doilea Razboi Mondial, locuri ale establishment-ului cultural si politic.
\nEvident ca au fost oameni care si-au dat seama ca lucrurile nu pot sa ram\u00e2na asa. Unul dintre ei, poate cel mai celebru muzeolog care nu a lucrat in viata lui intr-un muzeu, este Kenneth Hudson. Atras, mai int\u00e2i, de arheologia industriala, pe care a teoretizat-o intr-o carte (1) aparuta c\u00e2nd industria britanica incepuse, deja, sa se schimbe radical si sa abandoneze ramura constructiilor de masini si a mineritului (chiar daca urmarile politice s-au vazut ceva mai t\u00e2rziu, in timpul guvernarii Thatcher, care a constatat si a decontat iesirea completa a regatului din epoca industriala si trecerea in cea post-industriala), Hudson a fost contrariat de faptul ca muzeele britanice, in deceniul al saptelea al secolului trecut, pareau niste institutii croite spre propria lor reproducere, fara a oferi ceva fundamental societatii, in ansamblul sau, in pofida faptului ca erau finantate, mai mult sau mai putin generos, de intreaga societate. Reflectiile sale, aparute intr-o carte publicata in 1975 si tradusa, la scurta vreme, de Georgeta Cioc\u00e2ltea, in rom\u00e2neste (2), au socat intelectualitatea europeana si, nu dupa mult timp, pe cea nord-americana. Hudson a cerut, vehement, asumarea statutului public al muzeelor, in sensul real al termenului: fiind institutii finantate public, ele trebuie sa fie, in cea mai mare masura posibila, accesibile publicului. Pentru a se face mai bine inteles, Hudson a si infiintat, in 1974, impreuna cu John Letts, o organizatie neguvernamentala menita sa promoveze un tip de muzeu accesibil celor mai largi categorii ale publicului si, totodata (sau, mai corect spus, implicit) inovative. Premisa de la care a pornit Hudson era simpla: daca publicul s-a indepartat de muzee, acest lucru s-a int\u00e2mplat nu pentru ca publicul a devenit mai prost, ci pentru ca muzeele nu au tinut pasul cu schimbarile sociale si au devenit plictisitoare. Pentru ca, totusi, publicul este cel care le finanteaza, direct sau indirect, singura solutie morala este aceea ca muzeele sa faca efortul de a redeveni interesante pentru publicul contemporan. Fiind un europenist convins, in raspar cu multi dintre conationalii sai britanici (Hudson era de altfel, unul dintre putinii englezi pe care i-am auzit vorbind, cu aceeasi naturalete, si in franceza, si germana, si av\u00e2nd destul de intinse cunostinte de latina, italiana, spaniola si rusa), organizatia s-a numit European Museum of the Year Award (traducerea care s-a impus, in rom\u00e2na, este Premiul Muzeului European al Anului), si latura sa vizibila era aceea de a oferi, anual, un premiu unui muzeu european, care sa corespunda descrierii de muzeu nou, deschis \u2013 din toate punctele de vedere \u2013 publicului. Organizatia, ca si Premiul, in sine, au devenit cunoscute in Rom\u00e2nia doua decenii mai t\u00e2rziu… Dar, despre asta, vom vorbi cu alt prilej.
\nHudson nu a facut dec\u00e2t sa constate o stare de fapt europeana si sa ofere solutii adecvate, mai ales, continentului nostru. Americanii avusesera un soc similar, din timpul revoltelor sociale ale deceniului sapte. Francezii, cu al lor ’68, intelesesera ca intregul sistem institutional cultural nu mai era acceptabil pentru o societate care avea nevoie de un nou tip de libertate si de un alt fel de democratie.
\nEra momentul nasterii muzeului contemporan. Un muzeu pe care abia acum incercam si noi, in Rom\u00e2nia, sa il intelegem, dupa ce c\u00e2tiva vizionari au inceput, de doua decenii, sa il construiasca. Putintica rabdare, p\u00e2na saptam\u00e2nile urmatoare si vom vedea cum si cine.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sigur ca toata lumea stie ce inseamna un muzeu. Este locul acela unde te duci cu scoala sau cu parintii, c\u00e2nd esti copil, si pe care il vizitezi c\u00e2nd te duci in strainatate \u2013 ca nu se face sa nu te lauzi, in fata prietenilor, ca ai vizitat Luvrul, daca tot ai ajuns la Paris…… Cite\u0219te mai mult »Ce inseamna un muzeu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[2728],"class_list":["post-3457","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-muzee-ce-este-un-muzeu"],"views":5316,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3457","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3457"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3457\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3457"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3457"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3457"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}