Vor aparea in cur\u00e2nd primele trei volume dintr-o cronologie a vietii literare rom\u00e2nesti din perioada 1944-1964. Este un proiect vast, ambitios si, dupa mine, necesar, un proiect la care participa cu precadere cercetatorii tineri din cadrul Institutului \u201eG. Calinescu\u201c al Academiei Rom\u00e2ne. Ideea mea, propun\u00e2ndu-le aceasta tema, a avut si are in continuare doua ratiuni. O ratiune, int\u00e2i, pedagogica: sa-i determin pe tinerii care n-au trait sub comunism (sau au trait doar in anii copilariei si adolescentei) sa cunoasca mai bine viata literara din aceasta perioada. Si cum ar putea s-o cunoasca daca nu citind publicatiile vremii si, in masura in care este posibil, cercet\u00e2nd arhivele publice?… A doua ratiune (ratiunea principala!) a fost aceea de a reconstitui printr-o actiune comuna (citeste: printr-o cercetare atenta, migaloasa, cu maxima obiectivitate!) evenimentele care, in succesiunea lor, adesea confuza si contradictorie, au marcat cea mai sumbra epoca din istoria literaturii rom\u00e2ne si in genere, din istoria moderna a Rom\u00e2niei. Ne-am propus, deocamdata, ca punct de reper aprilie 1964, dar, in mod sigur, nu vom ram\u00e2ne aici. Deja un grup de cercetatori, sarind peste perioada 1964-1990, pregateste o mica istorie a vietii literare de dupa caderea comunismului. O epoca, tot asa, tensionata, confuza, contradictorie. Totul este pus in discutie, ca si in primii ani postbelici, si multe mituri cad. Speram sa putem oferi cititorilor nostri, dupa ce proiectul va ajunge la capat, o fotografie fidela a lumii literare rom\u00e2nesti din ultima jumatate de secol. Numai asa, cu toate documentele in fata, vom putea scrie adevarata istorie a literaturii rom\u00e2ne din aceasta perioada in care se prabuseste un intreg sistem cultural si se pregateste sa-i ia locul altul, de export (sovietic). Nu-i prima data c\u00e2nd se incearca asemenea studii, dar cercetarea noastra isi propune sa faca mai mult: sa despoaie toate publicatiile c\u00e2t de c\u00e2t importante ale vremii si sa inregistreze evenimentele mari si mici care, intr-un chip sau altul, au marcat viata culturala in aceasta faza in care, sa mai spun o data, politica intra brutal in literatura si toate conceptele literaturii sunt rasturnate, iar ideologia (o ideologie unica!) vine la putere. Am reusit? Am incercat, oricum…
\nAu incercat, vreau sa spun, acesti tineri cercetatori care, prin natura lucrurilor, n-au de protejat dec\u00e2t adevarul istoric si n-au de platit nicio polita morala. Ei fac, in fond, un exercitiu de arheologie literara. Un exercitiu erudit, ca sa folosesc o constructie putin oximoronica. Scopul este de a dovedi ca lucrurile sunt totdeauna complexe, c\u00e2nd este vorba de literatura, si ca in domeniul creatiei nu vom gasi niciodata ingeri si demoni in stare pura. In epocile de tranzitie, ei traiesc impreuna si, deseori, in interiorul aceluiasi spirit. Iata, dar, de ce este necesar sa cunoastem, pentru a da o judecata dreapta asupra unui scriitor, opera lui in totalitate, inclusiv manifestarile sale publice care, de multe ori, ne pun in dificultate. Iau exemplul lui G. Calinescu care, in timp ce publica articole politice regretabile in \u201eNatiunea\u201c, in \u201eSensul clasicismului\u201c (1946) recomanda romancierului rom\u00e2n sa paraseasca \u201emistica evenimentului\u201c si sa faca roman de caractere, in traditia balzacianismului. Si tot acum sau mai t\u00e2rziu, intrebat ce este realismul socialist, raspunde printr-o eschiva: \u201enoi stim ce este realismul socialist\u201c si schimba numaidec\u00e2t vorba, incep\u00e2nd sa peroreze despre caligrafie si gradinile decorative… Sau cazul Sadoveanu, Ralea, Philippide… Istorie complicata, vreau sa zic, circumstante care influenteaza negresit comportamentul scriitorului rom\u00e2n care, cu adevarat, sta sub vremi. Si vremurile nu sunt, in mod cert, bune…
\nMai rasfoiesc o data aceste pagini intesate de date si de nume, pagini deseori ins\u00e2ngerate sau innegrite \u2013 cum vrem sa-i spunem \u2013 de propozitii scandaloase, absurde, pline de o ura irationala, si ce observ? Ca intre 1944-1948 cel dint\u00e2i nume care vine in discutie dupa un razboi nimicitor (murisera in el aproximativ un milion de rom\u00e2ni!) este Rebreanu. Tocmai murise si publicistii rom\u00e2ni, cu mici exceptii (exceptie se cheama, de pilda, Dimitrie Gusti \u2013 presedintele Academiei Rom\u00e2ne \u2013 dar Gusti este un om de stiinta, nu publicist), considera ca Rebreanu a fost un agent al Gestapou-lui si, astfel, a tradat pe taranii sai nasaudeni. Cel putin asa scrie N. Carandino, indemn\u00e2ndu-si cititorii sa mearga la morm\u00e2ntul prozatorului, nu pentru a-l pl\u00e2nge, ci \u201epentru a extrage dintr-o penibila viata de om, un simbol si o invatatura\u201c. Simbolul este, desigur, lamentabil \u2013 in viziunea publicistului. Nici poetul Miron Radu Paraschivescu nu are g\u00e2nduri mai bune. Crede si el ca Rebreanu nu are alt drept dec\u00e2t acela de a putrezi in pam\u00e2ntul \u201eprea mult rascolit si prea mult supt de lacustele naziste\u201c. Mai dur dec\u00e2t toti, mai inclement, t\u00e2narul poet Ion Caraion anunta (in \u201eFapta\u201c din 13 sept. 1944) ca n-a murit, in fapt, Rebreanu, ci \u201ea murit un strigoiu, un spectru, a murit un v\u00e2nzator\u201c si ca un popa t\u00e2nar \u201eii va blestema morm\u00e2ntul si amintirea: omagiul de pe urma al fostului agent la Gestapo, Liviu Rebreanu\u201c…
\nEste stilul in care se discuta, in genere, atitudinea morala a scriitorilor zisi colaborationisti. Un stil al violentei motivat, doar, de faptul ca rom\u00e2nii trecusera printr-o istorie grea si, acum, isi reglau conturile. Ce-i curios este faptul ca unii dintre acesti publicisti agresivi (Carandino, Caraion) vor fi tratati mai t\u00e2rziu in acelasi fel: vor infunda puscariile (Ion Caraion pentru 14 ani!) si opera lor va fi scoasa din bibliotecile publice timp de c\u00e2teva decenii.
\nDupa Rebreanu, vin la r\u00e2nd Arghezi apoi Blaga, G. Calinescu si, dupa el, toata critica estetica… Nu mai vorbim de \u201ecriminalii de razboi\u201c sau cei socotiti ca atare, de la Nichifor Crainic si Ion Petrovici, la Eliade si Caraion. Semnalul il da, in cazul lui Arghezi, cum se stie, Miron Radu Paraschivescu care denunta in 1945 pe acest \u201enerusinat impostor\u201c (termenii exista) si operatia de eliminarea lui din literatura se incheie in 1948 odata cu aparitia in \u201eSc\u00e2nteia\u201c a celebrului articol \u201ePoezia putrefactiei si putrefactia poeziei\u201c de Sorin Toma, fiul poetului A. Toma. Acesta luase locul lui Arghezi la Academia Rom\u00e2na. Eliminarea lui Arghezi inseamna, in fapt, eliminarea din istorie a poeziei moderne rom\u00e2nesti. Din fericire, nu s-a int\u00e2mplat aceasta nenorocire pentru ca, dupa aproape un deceniu, Arghezi a revenit in spatiul public si, odata cu el, incet, incet, au revenit si alti poeti ai modernitatii… At\u00e2t c\u00e2t s-a putut si asa cum s-a putut…
\nDar acesta este un proces lung si anevoios. Deocamdata critica literara, dominata de noii ideologi, are alte prioritati: ea discuta, de pilda, despre criza culturii sau despre realismul socialist, cele doua culturi, denunta critica estetica (pseudostiintifica, se intelege), suprarealismul (combatut de un fost suprarealist, Ion Vitner) sau decadentismul culturii occidentale etc… E limpede, supusa acestui tratament de soc (soc ideologic), cultura rom\u00e2na incepe sa se destrame. Isi pierde, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, valorile traditionale si c\u00e2nd un scriitor mare, ca Eminescu, este acceptat, el este acceptat doar cu partea lui \u201ebuna\u201c, \u201eprogresista\u201c (minora, de altfel) si nu cu totalitatea operei sale…
\nSe int\u00e2mpla, in aceasta faza de revizuiri radicale, si lucruri curioase: G. Calinescu (revin la el pentru ca este, cu adevarat, un personaj important in epoca), G. Calinescu, zic, scrie, cum s-a vazut, articole \u201epe linie\u201c, este deputat in Marea Adunare Nationala, si in acelasi timp, este dat afara din Universitate, iar ideologia operei sale critice este denuntata ca fiind antirationalista si antiscientista. Ion Vitner, care este ideologul principal, ideologul de serviciu cel mai de temut in aceasta perioada, publica un studiu amplu despre critica subiectiva in care dovedeste ca autorul \u201eIstoriei literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na in prezent\u201c \u201enu a facut dec\u00e2t sa se lase furat de farmecul funerar al unei ideologii in descompunere\u201c si ca \u201eIstoria…\u201c in cauza nu-i o veritabila istorie a literaturii pentru ca, intre altele, \u201enu pune in lumina elementul de continuu progres al literaturii noastre, ceea ce creste si se dezvolta, in opozitie cu ceea ce este invechit si pe cale de disparitie, nu pune in lumina lupta continua dintre aceste elemente, astfel ca lucrarea d-sale are un aspect liniar, de suprafata, este lipsita de profunzime\u201c…
\nConcluzia este ca, av\u00e2nd at\u00e2tea cusururi, \u201eIstoria\u201c lui G. Calinescu \u201enu deschide nicio perspectiva asupra viitorului\u201c. Ca si c\u00e2nd rostul unei istorii a literaturii este acela de a face preziceri, ca o vrajitoare. C\u00e2nd acelasi G. Calinescu scrie, undeva, ca \u201eun mare scriitor, chiar vinovat sub raport civic, ram\u00e2ne mereu mare scriitor, Rebreanu este Rebreanu oricum si oric\u00e2nd\u201c, Ion Vitner il sanctioneaza pe loc: \u201egeneralizarea aceasta este tipic idealista si este primejdioasa\u201c. Acestea si altele duc pe severul ideolog sa decreteze ca ideile lui G. Calinescu reprezinta, in genere, \u201emanifestarea uneia din cele mai inapoiate g\u00e2ndiri, ca sunt manifestarea decaderii totale a g\u00e2ndirii burgheze, a descompunerii acestei g\u00e2ndiri, manifestata in ceea ce reprezinta mai acut ideologia imperialismului\u201c…
\nNu-i nimic de comentat in marginea acestor propozitii dec\u00e2t, poate, faptul ca sunt totalmente false \u2013 chiar din punctul de vedere marxist \u2013 si ca prin violenta si absurdul lor indica un stil cu totul primitiv de a discuta problemele esteticii si ale criticii literare. Este, dealtminteri, stilul epocii. In acelasi mod, judeca, de exemplu, un alt ideolog (Nestor Ignat) pe Blaga, numindu-l \u201ediletant\u201c si, \u201emistificator\u201c, iar filosofia lui n-ar fi dec\u00e2t \u201eun adevarat t\u00e2rg al desertaciunilor\u201c, \u201eun b\u00e2lci al tuturor mistificarilor\u201c (\u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c, ian. 1946). Pentru a-l discredita total pe filosof, autorul articolului ii pune in seama un intreg \u201earsenal fascist\u201c in lumea conceptelor sale…
\nCriticii din vechea generatie (Ralea, Calinescu, Vianu, Streinu, Cioculescu) vorbesc, in acest scurt rastimp, de un nou umanism sau de un nou clasicism in literatura rom\u00e2na, fara sa-si dea seama ca realismul socialist care se pregatea sa fie impus ca unica metoda de creatie are alt program. G. Calinescu visa, in consens cu oamenii din generatia lui, la o faza a monumentalului in cultura rom\u00e2na, in timp ce un student de-al sau il denunta, in \u201eFlacara\u201c, ca invechit si rau profesor, suger\u00e2nd prin aceasta ca ar fi primejdios sa fie lasat sa vorbeasca in amfiteatru. Va fi, in cur\u00e2nd, eliberat si asa va ram\u00e2ne p\u00e2na la moartea sa… iar teoriile lui despre monumentalitate si despre roman vor fi ignorate, daca nu direct combatute de noii ideologi ai literaturii. Acestia recomanda romanul politic care sa vorbeasca, direct, despre lupta de clasa, despre transformarile din industrie si agricultura si despre \u201eomul nou\u201c si nu (cum g\u00e2ndea G. Calinescu) despre romanul care sa construiasca o tipologie memorabila si sa faca analiza caracterelor, elimin\u00e2nd jurnalismul si, inca odata, \u201emistica evenimentelor\u201c din naratiune.
\nG. Calinescu nu-i singurul care imagineaza in 1945 utopia unei culturi majore in noua istorie care se profileaza. Este suficient sa parcurgem interviurile luate de Ion Biberi in primele luni dupa razboi unor personalitati ale lumii rom\u00e2nesti pentru a vedea ca intelectualii vor sa se implice in actiunea politica si, in genere, nutresc visul \u2013 cum spune acelasi G. Calinescu \u2013 \u201ede-a pieri indaratul faptei\u201c… Altfel zis, viseaza la o creatie grandioasa si impersonala, expresie a lumii din afara. \u201eG\u00e2ndim, cladim si scriem pitic\u201c \u2013 clameaza el in dialogul din \u201eLumea de m\u00e2ine\u201c (1945) \u2013 \u201ene e frica de \u201ecolumna uriasa\u201c, de g\u00e2ndirea absoluta si de literatura caracterologica, de tip milenar; ne obsedeaza cronicul, efemerul, lucrul cu \u201epersonalitate\u201c, critica prin moment\u201c… Propozitii juste, in esenta, viziune buna de critic care are perspectiva artei milenare, in fine, ambitia unui critic de a ridica arta rom\u00e2neasca la nivelul capodoperelor… Numai ca acest vis se spulbera repede si toata lupta lui G. Calinescu cu evenimentul, efemerul, jurnalismul din interiorul literaturii se incheie, cum am precizat deja, cu indepartarea lui din amfiteatrul Universitatii bucurestene unde, in fapt, de-abia fusese acceptat… Ideea sa despre o lume rom\u00e2neasca bazata pe \u201eun cosmopolitism de tip grec\u201c si dorinta lui de a se plimba intr-o tara plina de statui si de catedrale devine, repet, o pura utopie. Dar c\u00e2t de frumoasa si, se va dovedi in anii ce urmeaza, c\u00e2t de inactuala pentru ca, in timp ce criticul face elogiul libertatii creatorului si propune modelul unei arte care nu are de-a face cu normative si constr\u00e2ngeri de orice fel (modelul Renasterii sau modelul Goethe!), ideologii proletcultului vor cere, dimpotriva, o arta supusa draconic normelor de partid…
\nCitit din perspectiva timpului, \u201eSensul clasicismului\u201c pare azi o ultima incercare pe care o face vechea (si temeinica) critica estetica rom\u00e2neasca de a salva principiile autonomiei esteticului intr-o literatura amenintata de dictatura proletariatului. \u201eArta, zic eu, sa stea str\u00e2ns legata de viata absoluta, dar artistul sa se bucure de deplina libertate de a se sublima de evenimente. Arta nu se face cu normative, ci cu libera consimtire. Eminescu a fost un jurnalist eminent, fiindca credea in ce scria. Omul politic sa c\u00e2stige prin mijloace libere pe artist, convins; din constr\u00e2ngere nu reiese dec\u00e2t maculatura. Sa nu uitam ca Maiorescu, seninul in arta, a fost un om politic foarte legat de secolul lui. Lumea de m\u00e2ine o vad intemeiata pe interesul acut de umanitati, pe un cosmopolitism de tipul grec, asa cum a existat printre oamenii Renasterii si ai perioadei Voltaire-Goethe, pe un dispret total de particular. Acum toata straduinta noastra tinde de a face dreptate multimii, de a indeplini conditiile materiale juste, fara de care termenii inaintati ai progresului nu sunt posibili. Unui taran infometat si bolnav nu-i arde de catedrale. Insa in cele din urma tinta e tot spiritul. Dec\u00e2t sa man\u00e2nc sunca intr-o tara fara statui, prefer sa ma hranesc cu masline pe Acropole\u201c. C\u00e2teva propozitii sunt suspecte aici pentru ideologii epocii: \u201eartistul sa se bucure de deplina libertate de a se sublima de evenimente\u201c, \u201edin constr\u00e2ngere nu reiese dec\u00e2t maculatura\u201c, o lume de m\u00e2ine ridicata pe \u201eun cosmopolitism de tip grec\u201c etc., altele sunt \u201eprogresiste\u201c, conformiste.
\n(Va urma)
\n13 iunie 2010<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Vor aparea in cur\u00e2nd primele trei volume dintr-o cronologie a vietii literare rom\u00e2nesti din perioada 1944-1964. Este un proiect vast, ambitios si, dupa mine, necesar, un proiect la care participa cu precadere cercetatorii tineri din cadrul Institutului \u201eG. Calinescu\u201c al Academiei Rom\u00e2ne. Ideea mea, propun\u00e2ndu-le aceasta tema, a avut si are in continuare doua ratiuni.… Cite\u0219te mai mult »O cronologie a vietii literare (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2724],"class_list":["post-3442","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cronologie-a-vietii-literare"],"views":2374,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3442","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3442"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3442\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3442"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3442"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3442"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}