{"id":3352,"date":"2010-07-01T16:19:55","date_gmt":"2010-07-01T14:19:55","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3352"},"modified":"2011-03-23T13:21:58","modified_gmt":"2011-03-23T11:21:58","slug":"marin-sorescu-%e2%80%93-%e2%80%9ela-lilieci%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/marin-sorescu-%e2%80%93-%e2%80%9ela-lilieci%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Marin Sorescu \u2013 \u201eLa Lilieci\u201c"},"content":{"rendered":"

Publicam \u00een acest numar prima parte a unui dosar dedicat ciclului sorescian \u201eLa Lilieci\u201c, care a cunoscut \u00een ultimul an doua reeditari: \u201eLa Lilieci\u201c (I-VI), cu zece texte recent
\nrecuperate, editie stabilita si \u00eengrijita de Sorina Sorescu, \u00eensotita de interviuri cu Marin Sorescu, un dosar de referinte critice
\nsi un interviu cu George Sorescu, Editura Art, 2009; si \u201eLa Lilieci\u201c, 2 vol. (I-III si IV-VI), editie stabilita si \u00eengrijita de Sorina Sorescu, prefata de Ion Pop, tabel cronologic de Mihaela Constantinescu-Podocea, referinte critice de Sorina Sorescu, \u201eJurnalul National\u201c \u2013 Editura Art, Colectia \u201eBiblioteca pentru toti\u201c, 2010.
\n<\/strong><\/em>Dosarul de fata e alcatuit din comunicari prezentate \u00een cadrul celei de-a treia editii a Colocviului International \u201eMarin Sorescu\u201c, desfasurat la Craiova \u00een perioada 4-5 iunie 2010, sub genericul \u201e\u00abLa Lilieci\u00bb si \u00ablumile\u00bb folclorului rom\u00e2nesc\u201c. \u00cei multumim pe aceasta cale d-nei Sorina Sorescu pentru
\namabilitatea de a ne fi pus la dispozitie textele de mai jos.<\/p>\n

Textul ca loc de veci<\/strong><\/p>\n

ION POP<\/strong><\/p>\n

\u201eLa Lilieci\u201c, se stie, este numele unui loc de veci, al unui cimitir din Bulzestii Olteniei lui Marin Sorescu. Adica al unui spatiu cu vieti si nume \u00eengropate printre tufele de flori cu acelasi nume, asociind violetul ori albul funerare cu vitalul verde. Un muzeu, s-ar zice, \u00een aer liber, de biografii c\u00e2ndva traite, recompuse acum din cioburi ale fostelor vase de lut, expuse \u00een marea vitrina deschisa spre cer, un \u201emurmur nentrerupt de epitafe\u201c, cu expresia argheziana din \u201eArheologie\u201c. Este, cum s-a tot repetat, un Spoon River autohton, \u00eensa \u00een formule mult diversificate, \u00een care se asociaza osmotic monologul preluat si perfect \u00eensusit de catre poet al sutelor de personaje chemate pe scena rurala, povestirea degajata cu aer de snoava taraneasca, secventa de basm si invocatia magica, imprecatia, umorul anecdotei, confesiunea mediata, si ea, de \u201emasti\u201c ale eului, rareori directa. S-ar putea face \u2013 de ce nu? \u2013 si o trimitere la \u201eCimitirul vesel\u201c maramuresean, cu schitele sale de vieti \u00eenscrise pe crucile de lemn, cu figurile primitiv sculptate ale unei umanitati elementare, abia desprinse din pam\u00e2ntul originar, pentru a se \u00eentoarce, sur\u00e2z\u00e2nd sau oft\u00e2nd, \u00een biblica tar\u00e2na.
\nO culminare de subminari
\n\u00cen opera lui Marin Sorescu, suita celor sase carti tiparite \u00eentre anii 1973-1998 marcheaza, desigur, punctul cel mai avansat al mizei sale pe autenticitatea scrisului. Poetul pare a se dispensa aici cu totul de orice conventie, metafora si simbolul sunt ca si absente, liricul cedeaza, de altfel, locul \u2013 cum s-a tot observat \u2013 epicului si dramaticului, notatia realista, \u201ebruta\u201c, a faptului de viata se impune pregnant, sustinuta de realismul lingvistic, dus p\u00e2na la vocabula si expresia locala cea mai particularizata, necesit\u00e2nd, pentru a fi mai larg \u00eenteleasa, un destul de \u00eentins glosar. Insolita \u00een context, experienta scripturala din \u201eLa Lilieci\u201c nu este, totusi, dec\u00e2t extrema unor cautari anuntate \u00eenca de la debut cu parodiile din \u201eSingur printre poeti\u201c (1964), adica a unor demersuri de subminare a conventiei literare. Amendata si \u00eengrosata caricatural-parodic \u00een textele altor confrati, aceasta va fi urmarita imediat \u00een \u00eensusi \u201ejocul lumii\u201c, la nivelul structurilor viziunii poetice definitorii tocmai prin punerea \u00een evidenta a acelor mecanisme si manifestari stereotipe, mecanice, placate pe viul comportamentului uman firesc \u2013 de unde si puternicul efect comic cu tente grotesti, nota general \u201ecarnavalesca\u201c a spectacolului regizat abil de autor. Obsesia autenticitatii se stravede si aici ca revers al acestor manifestari cumva schematizate ale trairii, iar, pe de alta parte, actiunea de \u201edesolemnizare\u201c a gesticulatiei lirice, cobor\u00e2rea din registrele \u00eenalte ale viziunii spre faptul comun, cotidian, \u201eprozaic\u201c, era tot o marca a \u201edemocratizarii\u201c comunicarii si a apropierii de o viata a lumii mai fireasca. Familiaritatea cu pozitiile \u201enobile\u201c din diversele ierarhii, cosmice, istorice, sociale, spirituale, aparuse mult accentuata \u00een \u201ePoeme\u201c-le din 1965 si \u00een cartile urmatoare, p\u00e2na la \u201eTineretea lui Don Quijote\u201c (1968) ori \u201eTusiti\u201c (1970), \u00een concurenta, totusi, cu tentatia manieristului \u201ejoc al ideilor cu fantezia\u201c. Caci ceea ce se c\u00e2stiga ca naturalete a discursului eliberat de retorica traditionala era cumpanit de un alt soi de artificiu, al mecanismului cumulativ de translatii dinspre amendata retorica a imaginarului \u201e\u00eenalt\u201c spre expresia ca si derizorie a relatiei dintre subiect si banalitatea lumii din jur. Numai ca Sorescu nu s-a oprit aici, ci a insistat \u00een actiunea de subminare mai de mult \u00eenceputa, atac\u00e2nd \u00een forta conventionalul \u00eentr-unul dintre spatiile afective cele mai delicate \u2013 al \u201ediscursului amoros\u201c. Deconstructia acestui tip de discurs era \u00eempinsa foarte departe \u00een carti precum \u201eDesc\u00e2ntoteca\u201c (1976) si \u201eSarbatorile itinerante\u201c (1968), \u00een intentia de a oferi \u201efelii de viata\u201c, c\u00e2te o \u201epoveste\u201c curg\u00e2nd \u201epe firul apei, ca-n viata\u201c, cu demontari ironice la tot pasul ale post\u00farilor afectate de cliseu, admit\u00e2nd, chiar \u00een exces, redundanta, diluarea discursului \u00eentr-un fel de bavardaj frivol, devalorizant cu stiinta sau cu nestiinta, tocmai fiindca ispita autenticului devenise din ce \u00een ce mai dominatoare. Cealalta subminare importanta a tuturor poetismelor romantico-moderniste, \u00eentreprinsa de \u201egeneratia ’80\u201c se gasea altfel devansata, nu fara a aminti de mai batr\u00e2nul trubadur ironic Minulescu ori de mai recentul Geo Dumitrescu.
\nConventia autenticitatii
\nFata de aceste anticipari soresciene, \u201eLa Lilieci\u201c face, \u00eensa, un pas enorm, de vreme ce se decide acum sa sacrifice (aproape) orice mediere, fie si subminata ironic si umoristic, a \u201epoetizarii\u201c, prin forta expresiva a \u201econcretului\u201c, a trairii directe, prin \u00eenregistrarea neutra, \u201edocumentara\u201c, cum s-a spus, a \u00eent\u00e2mplarilor din viata comunitatii satesti a Bulzestilor natali. Se stie, \u00eensa, iarasi foarte bine ca, odata trecut \u00een pagina poemului, \u201edocumentarul\u201c trece si un prag inevitabil catre simbolic, fie el unul mult diminuat \u2013 si e tocmai ceea ce \u00eent\u00e2mpla, fericit, \u00een marea suita \u201eepopeica\u201c a \u201eLiliecilor\u201c. Caci deplasat spre epic si teatral, discursul poetic e astfel doar \u201edelegat\u201c unor masti, \u00eentr-un proces de disimulare complexa a subiectului, care preia acum rolurile de \u00eenregistrator al unor \u201einformatori\u201c folclorici, ipostaze ale naratorului de snoave capabil si sa mimeze scene si mici actiuni \u201edramatice\u201c, pe claviaturi diversificate, de la comic, grotesc si chiar tragic. Distanta dintre eul poetic si faptul de viata e astfel ca si anulata, nu fara a lasa sa se ghiceasca inevitabila, cumva paradoxala de data aceasta, \u201econventie a autenticitatii\u201c. Confesiunea nu, totusi, absenta \u00een totalitate, domina \u00eensa viziunea carnavalesca a lumii ca spectacol, cu implicari, dar mai ales cu distante de spectator destins. E acel \u201eteatru mare c\u00e2t satul\u201c, definit ca atare \u00eentr-un poem, acea \u201epanorama\u201c \u00een ramele careia pot aparea evenimente dintre cele mai comice, dar si cu accente de tragic atenuat, dupa cum evenimentul poate fi pur lingvistic, cu pitoresti derulari de nume, porecle, sonoritati prin care regiunea Olteniei s-a si individualizat, de altfel, pe harta expresivitatii lingvistice rom\u00e2nesti. E cota de gratuitate pe care o ofera abundent aceste texte de minunata inventivitate, tot at\u00e2tea etichete colorate \u00een stare sa schiteze caractere si comportamente, reunind trairi momentane si experiente istorice.
\nCa este vorba de o imensa \u00eenscenare ne sugereaza si formula inspirat gasita de poet pentru micul teritoriu al satului, aceea de \u201efor rom\u00e2n\u201c, de incinta suficienta siesi: \u201eSatul e \u00eenchis ca o cetate.\/ Totul se afla \u00eenauntru. C\u00e2nd vine de la c\u00e2mp,\/ Omul parca trage scara potecii dupa el.\/ Ce se petrece \u00een afara e un alt tar\u00e2m,\/ Unde ajungi calare pe pajura,\/ Ori scobor\u00e2ndu-te printr-o f\u00e2nt\u00e2na parasita.\/ Forul rom\u00e2n e capatul podului varuit\/ Ori poiana cu iarba verde\u201c… Spatiu \u00een fond simbolic, asadar, cum e si cel al teatrului, al lacaselor de cult, al chiar \u201eforului\u201c unde viata cetatii trece \u00een regim cvasiemblematic, devine ad\u00e2nc reprezentativa. Uz\u00e2nd de o asemenea caracterizare, poetul ofera si sugestia statutului ambiguu al acestei lumi autosuficiente, situata \u00eentre real si fictiv, \u00eentre \u201edocumentar\u201c si simbolic. Iar daca regimul carnavalesc al viziunii domina, nota de ritualitate mai grava, de emotie si de nostalgie, de elegie reprimata, nu poate fi, nici ea, ascunsa. Caci, daca are o \u00eenfatisare de imens mozaic, fragmentele aparent dispersate se aduna aluvionar, purtate de respiratia epopeica a ansamblului, modelat \u00een tipare pe care le ghicim stravechi, care au modelat acest univers si \u00een care a continuat sa functioneze \u00een pestrita suita de variatiuni pe temele mari ale existentei perene.
\nPoezia ca ritual surdinizat
\nSi satul sorescian este, \u00een felul sau o \u201emonada\u201c, cum numise Blaga spatiul-centru al lumii, deschis spre o zariste cosmica si \u00een virtutea unui destin emanat din vesnicie; numai ca \u2013 si diferenta e esentiala \u2013 perspectiva si atitudinea solemn-metafizica lipsesc la poetul oltean, dupa cum e total absenta stilizarea, acel hieratism al gestului si desenului vizionar ce articula mai cur\u00e2nd o lume de efigii sacre, dec\u00e2t \u00eenregistrari \u201ebrute\u201c ale faptului de viata concret. Or, la Sorescu, tocmai aceasta din urma primeaza: poezia, scrisul tind sa se identifice realitatii imediate, cel putin asa cum a fost ea traita \u00een virtutea unei traditii ancestrale, puternic particularizate regional. Poetul de acum nu mai idealizeaza aceasta lume, care nu mai e pentru el un alt \u201espatiu mioritic\u201c, nu evidentiaza rupturi dramatice pe care sa le traiasca acut ca pe tot at\u00e2tea stari de criza si de alienare de \u201eoriginar\u201c; este, cum spuneam, mai \u201erealist\u201c si mai tranzitiv \u00een expresie. Dar e limpede ca aceasta \u201erealitate\u201c e una care a fost, profund modificata, alterata, transformata de istoria mai noua, postbelica (evocata, aceasta, cu o privire \u00een care stiutul \u201er\u00e2su\u2019-pl\u00e2nsu\u2019 comunica intim), \u2013 si marea poveste a \u201eLiliecilor\u201c e de citit mai cur\u00e2nd \u00een aceasta perspectiva evocatoare, fiind \u00een mare masura, de-acum, un univers muzeistic \u2013 de vieti si limbaje \u00eengropate \u00een incinta etern conservatoare numita \u201eLa Lilieci\u201c. \u00cen ultima instanta, o pastreaza si o salveaza scrisul, litera solidara p\u00e2na la identificare cu spiritul locurilor, spre care \u00eesi \u00eentoarce cititorii, invitati la un ritual surdinizat, dar nu mai putin tulburator, \u00een ciuda \u201edemitizarilor\u201c punctuale. Adica textul ca adevarat loc de veci pentru un \u201efor rom\u00e2n\u201c despre care numai el mai poate si, mai ales, va mai putea da seama de acum \u00eenainte \u00een chip credibil.<\/p>\n

\u201eLa Lilieci\u201c
\n\u00een grila optzecista<\/strong><\/p>\n

COSMIN BORZA<\/strong><\/p>\n

Publicat \u00eentr-o perioada foarte extinsa (1973 \u2013 primul volum, 1977 \u2013 cel de-al doilea, 1980 \u2013 cartea a treia, 1988 \u2013 a patra, 1995 \u2013 a cincea si, postum, \u00een 1998, al saselea volum), ciclul \u201eLa Lilieci\u201c anticipeaza cu macar cinci ani primele forme de manifestare a \u201eoptzecismului\u201c si continua sa apara \u00een timp ce studiile legitimatoare ale teoreticienilor \u201epostmodernismului\u201c rom\u00e2nesc (analizele lui Cartarescu, Lefter, Musina ori Craciun) sunt publicate \u00een reviste sau \u00een editii cu tiraje consistente. Iar aceasta contemporaneitate, chiar concomitenta editoriala, genereaza \u2013 as \u00eendrazni sa afirm \u2013 poate cea mai paradoxala, tensionata si convulsiva relatie artistica din istoria literaturii rom\u00e2ne postbelice. Mecanismele de atractie si de respingere instituite de contactul \u201eLiliecilor\u201c cu optzecismul si viceversa sunt at\u00e2t de complexe \u00eenc\u00e2t ar necesita spatiul unui \u00eentreg volum. Ma voi margini la elementele aparent evidente, care implica, \u00eensa, un set de nuante simptomatice pentru modul \u00een care s-a scris literatura si despre literatura \u00een spatiul autohton din deceniile de final ale secolului al XX-lea.
\nOptzecisti vs. saizecisti
\nDoua sunt \u2013 dupa cum se stie prea bine \u2013 directiile de individualizare si de legitimare ale orientarii teoretice hard specifice \u201eoptzecismului\u201c rom\u00e2nesc: pe de o parte, delimitarea fata de generatia poetica anterioara, pe de cealalta, impunerea unei noi paradigme creatoare. \u00centr-un raspuns la o ancheta din 1984 a revistei \u201eAteneu\u201c, Ioan Buduca \u2013 unul dintre criticii \u00een voga din anii ’80 \u2013 rezuma \u00een acesti termeni mutatia pe care tinerii scriitori ai perioadei ar produce-o \u00een literatura rom\u00e2na: \u201e…dupa ciclul metaphorionic, mitic si liric al generatiei poetice anterioare, reactia normala nu poate fi reprezentata dec\u00e2t de un alt ciclu, prozaic, demitizant si antiliric. (…) Eul liric fictiv a cedat toate drepturile de autor eului biografic real.\u201c1 \u00cen acelasi loc, un alt critic important, Al. Cistelecan construieste un veritabil sinopsis al opozitiei dintre \u201esaizecism\u201c si \u201eoptzecism\u201c: \u201eNotele comune ale ultimei generatii nu sunt, \u00eensa, nici mai multe, nici mai suparatoare si nici mai pregnante dec\u00e2t ale generatiei ’60. Sunt doar altele: acolo jubilatia si senzorialitatea, aici \u2013 deceptia si cerebralitatea; de o parte incantatia si declamatia, de cealalta prozaismul si ironia; \u00een locul angajarii conventionale, sarcasmul neconventional; (…) Amanti ai viziunii, cei dint\u00e2i, victime ale meditatiei \u2013 ceilalti. \u00cen vreme ce unii sunt niste rasfatati ai limbii, ceilalti sunt niste truditori ai limbajului. Unora le z\u00e2mbea dulce iluzia, celorlalti le r\u00e2njeste dezamagirea.\u201c2
\nMai fatisa (de vreme ce nu \u00eei numeste explicit pe poetii saizecisti), dar la fel de incisiva si de delimitativa e abordarea lui Mircea Cartarescu din 1986: \u201eO liniste imensa, suspecta, emana din \u00eentreaga poezie modernista \u00een acest secol nelinistit. Astazi, caracterul dictatorial al vazului \u00een poezie cu tot ce implica el (renuntarea la umanism, la comunicare la placerea lecturii, la caldura si catifelarea vocii) a capatat dimensiunile unui dezastru. (…) Din poemele unui modernist, chiar remarcabile estetic, nu putem sti cine este de fapt acel poet, cum traieste, ce g\u00e2ndeste despre viata. Fr\u00e2ngerea puntii dintre text si referent, salutara la sf\u00e2rsitul secolului trecut, a devenit azi insuportabila. Nu se mai poate respira \u00een niste tipare poetice care pierd denotatul \u00eentr-o pulbere de conotatii\u201c3.
\nValentele mesianico-programatice ale unor atare interventii autolegitimatoare nu sunt atenuate nici dupa depasirea contextului imediat al conturarii noii orientari poetice. Astfel, la aproape 20 de ani distanta de la articolele amintite (si de la numeroase alte asemenea), Gheorghe Craciun publica un studiu considerat revolutionar pentru abordarea liricii autohtone, promov\u00e2nd directia poeziei tranzitive, \u00eensa, c\u00e2nd ofera o configuratie \u201esaizecismului\u201c, perspectiva sa aminteste de aceiasi ani ’80. Mai \u00eent\u00e2i, teoreticianul contesta prospetimea si noutatea poetilor saizecisti de vreme ce ei \u201erepun \u00een functiune niste retorici de-a gata\u201c de factura blagiana, eminesciana, simbolista, suprarealista, ba chiar traditionalist-g\u00e2ndirista. Apoi, gradat, Craciun \u00eencarca toate particularitatile poetice ale predecesorilor cu conotatii depreciative: fara a avea nimic \u201espectaculos\u201c fenomenul poetic saizecist se caracterizeaza printr-un \u201eimplacabil continut estetizant\u201c, printr-un limbaj \u201eexpansiv, metaforic, navalnic si d\u00e2nd senzatia de spontaneitate\u201c, poetii din deceniul sapte cad \u201e\u00eentr-un soi de anistorism al creatiei, ireal si inofensiv\u201c; ca si c\u00e2nd nu ar lua parte la o realitate a suferintei, a mizeriei si plictiselii, dominata de limba de lemn a ideologicului, acestia \u201epar sa traiasca \u00een cea mai buna dintre lumile posibile. Pe ei nu-i intereseaza realitatea, ci poezia. Ei vor sa o apere de imixtiunile banale ale vietii, se feresc de adevarurile existentei cotidiene ca dracul de tam\u00e2ie si cred ca daca poezia lor poate regasi temele marii noastre literaturi interbelice totul e rezolvat (…) Fundamentala ram\u00e2ne la ei incapacitatea de raportare la real\u201c4. Evident, cei ce vin dupa \u201eabulicii\u201c saizecisti vor institui cu adevarat ruptura, noutatea, valoarea si vor aborda: \u201ebiografia omului comun, adevarurile vietii cotidiene, colocvialiatea vorbirii, anonimatul existentei, normalitatea starilor, sentimentelor si reactiilor, revolta morala, atitudinea civica, meditatia deschisa, linia empirismului si analitismului englez asupra limitelor limbajului si ale poeziei, autenticitatea, sinceritatea, directetea rostirii.\u201c5
\nNu mai ram\u00e2ne dec\u00e2t un pas p\u00e2na ca Ion Bogdan Lefter sa identifice si termenii opozitiei. Daca ai sai congeneri sunt post-modernisti, scriitorii din urma cu un deceniu sau doua nu pot fi dec\u00e2t \u201eneo-modernisti\u201c6. Daca \u201epost\u201c \u00eenseamna evolutie, mutatie, progres, \u201eneo\u201c ajunge sinonimul lui \u201etardo\u201c, adica regres, \u00eencremenire \u00een proiect. \u201eSaizecistii\u201c ar fi datati, \u00een timp ce \u201eoptzecistii\u201c ar constitui paradigma revolutionara, superioara estetic si existential precedentei.
\n\u201eLa Lilieci\u201c prin vamile generationiste
\nP\u00e2na la un punct, aceasta desfasurare multifatetata de forte nu ar trebui sa surprinda prea mult. \u00cen lupta pentru puterea culturala, \u00een cadrul procesului de \u00eenlocuire a unui sistem poetic cu un altul, mecanismele aplatizarii, generalizarii, \u00eenserierii produselor concurente fac parte din regulile jocului. P\u00e2na sa se ajunga la delimitari teoretice valabile de ordin tematic, vizionar ori stilistic, legitimarea unei noi generatii se fundamenteaza dintotdeauna si oriunde pe exagerari, nedreptatiri, precum si pe tactici obscure de discreditare. Optzecistii impun doar o grila prin care percep preponderent \u00een negativ creatiile predecesorilor cu scopul individualizarii propriei orientari estetice.
\nProblemele apar, \u00eensa, \u00een momentul \u00een care filtrele generationiste tind sa blocheze\/deformeze iremediabil accesul la creatie. Un astfel de caz e constituit de opera poetica a lui Marin Sorescu si, \u00een special, de \u201eLa Lilieci\u201c. O lectura oric\u00e2t de rapida a textelor din volumele soresciene scoate \u00een evidenta similitudinea dintre particularitatile stilistico-vizionare, chiar tematice, ale acestor poezii narative si caracteristicile optzecismului poetic. Astfel, atitudinea prozaica, demitizanta, antilirica invocata de Ioan Buduca se pliaza perfect pe stilul lui Sorescu, dupa cum ironia, sarcasmul neconventional, subminarea vizionarismului, apelul la un limbaj referential, denotativ, dimensiunea oral-auditiva a lirismului (de care vorbeau Al. Cistelecan si Mircea Cartarescu) cadreaza cu versurile din \u201eLa Lilieci\u201c. \u201eSaizecistul\u201c Sorescu ar fi, \u00een consecinta, un \u201eoptzecist\u201c avant la lettre, iar criticii deceniului noua par a scrie despre poetica sa c\u00e2nd \u00eesi conceptualizeaza propria maniera estetica.
\nSi totusi, \u00een ciuda faptului ca \u201eLa Lilieci\u201c cunoaste o foarte larga receptare de presa \u00een deceniul noua, cu toate ca e asociat cu paradigma lor creatoare, pentru criticii si scriitorii optzecisti, volumul aproape ca nu exista. \u00centre 1973 si 1990, o singura cronica, ce a lui Al. Th. Ionescu, e semnata de un reprezentant al generatiei optzeciste7! Iar atunci c\u00e2nd scriu despre el, raportarea e construita \u00een sensul minimalizarii influentei estetice ori al discreditarii formulei literare. \u00cen studiul amintit aici, \u201eAisbergul poeziei moderne\u201c, Gheorghe Craciun nu analizeaza volumul, dar clameaza: \u201eacest gen de poezie colorata si galagioasa, situata la gradul zero al limbajului cotidian, cu zone savuroase de umor si ironie, nu va avea influenta asupra poeziei noastre a momentului si nu se va constitui nici \u00eentr-un element semnificativ al background-ului creator al tinerilor poeti ai anilor ’80\u201c8. Totodata, Mircea Cartarescu \u00eei ofera lui Sorescu patru pagini \u00een \u201ePostmodernismul rom\u00e2nesc\u201c, mustind nu de interpretari, ci de etichete preponderent caricaturale. Poetul ar asuma doar \u201easpectele exterioare ale postmodernismului\u201c9, textele sale sunt dezamagitoare \u00een momentul recitirii, devin \u201eplicticoase prin repetitie\u201c asemenea \u201eunor glume pe care deja le stiai\u201c10; umorul sorescian e \u201egrosier\u201c, poezia nu coboara \u00een strada, ci \u00een \u201eulita\u201c, iar finalul fragmentului cartarescian se \u00eencheie apoteotic: \u201e\u00abLa Lilieci\u00bb poate fi o scriere postmoderna, dar te \u00eentrebi daca ea este si poezie\u201c11.
\n\u201eOptzecist\u201c conform autodefinirilor scriitorilor deceniului noua, ciclul \u201eLa Lilieci\u201c nu este asumat de optzecisti nici ca reprezentativ pentru formula lor creatoare, nici macar ca factor de influenta estetica. Ca nu este asa, ca s-ar putea sa fie exact pe dos, nu e foarte dificil de dovedit. Se poate demonstra destul de aplicat ca \u201eUn potop de simpatii\u201c (Petre Stoica), \u201eEgloga\u201c (Ioana Ieronim) ori \u201eBucolicele\u201c (Mircea Cartarescu) \u00eesi gasesc un reper formator \u00een \u201eLa Lilieci\u201c, dupa cum poate fi sustinuta cu argumente credibile ipoteza ca doar o politica de natura culturala motiveaza delimitarea optzecistilor. Poezia lui Marin Sorescu ajunge, astfel, sa imprime amintitei \u201egrile optzeciste\u201c un efect de bumerang. Nu doar ca noutatea formulei lor estetice poate sa fie contestata, dar, dupa un examen comparatist, Sorescu devine mai \u201epostmodern\u201c dec\u00e2t cei mai importanti reprezentanti ai poeziei cotidianului din deceniul noua. De altfel, \u00eentr-un articol substantial din revista \u201eCultura\u201c, Teodora Dumitru se \u00eentreaba retorico-ironic daca nu cumva raceala optzecistilor fata de scrierile soresciene e justificata prin teama acestora ca \u00eentreg programul lor estetic nu ar postula dec\u00e2t \u201eprofetii despre trecut\u201c, caci majoritatea elementelor considerate noutate absoluta si brand generationist sunt de mult valorificate de Sorescu: \u201eProdusul oferit de Sorescu a fost refuzat de optzecisti, pentru ca, \u00eentr-o oarecare maniera, facea inutila vorbaria si lupta pentru legitimare a postmodernismului \u00een Rom\u00e2nia. Formula estetica, indeterminarea, dialogismul, oralitatea, carnavalescul, epicizarea liricului si liricizarea epicului s-au putut \u00eent\u00e2mpla si fara interventionismul si dirijismul teoretic al optzecismului.\u201c12
\nDincolo de optzecism
\nDiscutia poate continua la nesf\u00e2rsit, \u00eensa cred ca pentru configurarea rolului grilei optzeciste asupra interpretarii ciclului \u201eLa Lilieci\u201c nici gradul \u00een care poetica soresciana a influentat optzecismul, nici motivatiile ideologice ale atitudinii paradoxale a scriitorilor generatiei ’80 nu reprezinta piste analitice foarte profitabile.
\nMai adecvata \u00eemi pare depasirea exceselor de interpretare aduse de raportarea \u201eLiliecilor\u201c la optzecism. Astfel, pentru cei care doreau sa dovedeasca cu orice chip precedenta ciclului fata de paradigma postmodernista prozaismul, minimalismul, tranzitivitatea, cotidianismul au devenit concepte exclusiviste de analiza. De la experimentatul Eugen Simion care proclama absenta \u201esacrului\u201c, \u201emiticului\u201c, \u201emetafizicului\u201c din lumea soresciana13 si p\u00e2na la abordarea exagerata a Anei Maria Tupan care \u00eel asociaza pe poet orientarii deconstructiviste14, o serie de exegeti au \u00eencercat sa \u00eenserieze poetica ciclului \u00een tiparele unui postmodernism autohton. De altfel, cei mai importanti exegeti din anii ’60 ajung sa \u00eel defineasca pe Sorescu \u00een termenii noii generatii. \u00cen volumul din 1987, \u201eDespre poezie\u201c, Nicolae Manolescu afirma ca \u00een volumul \u201eLa Lilieci\u201c \u201epostmodernismul anilor ’80 \u00eesi afla o sursa pe care va trebui sa o recunoasca \u00eentr-o buna zi\u201c15. Totodata, Eugen Simion \u00eesi revizuieste termenii \u00eencadrarii c\u00e2nd schimba titlul dat capitolului despre Marin Sorescu din \u201eScriitori rom\u00e2ni de azi\u201c: sectiunea intitulata \u00een editia din 1974 \u201eIronisti si fantezisti\u201c e modificata \u00een 1998 \u00een \u201eIronie, fantezie, postmodernitate\u201c16. Mai mult, \u00een prefata la o antologie pentru \u201euz scolar\u201c (de aceea judecatile sunt si mai simptomatice), \u201ePoezii alese\u201c, Ion Buzera afirma ca Sorescu ram\u00e2ne \u201ecel mai bun scriitor postmodern din istoria literaturii rom\u00e2ne\u201c17. Pe de alta parte, efortul altor critici a fost de a demonstra ca procedeele antilirice, \u201erealiste\u201c, monografice, minimalist-cotidiene constituie doar crusta experimentala sub care se manifesta latent temele si problematicile esentiale ale literaturii mari, canonice.
\nRareori a fost schitata tensiunea creatoare instituita \u00eentre cei doi poli inseparabili ai poeziei din \u201eLa Lilieci\u201c. Or, tocmai din aceasta perspectiva poate fi \u00eenteleasa cu adevarat reticenta optzecistilor fata de creatia soresciana. Pentru el, poezia cotidianului, poezia tranzitiva nu \u00eenseamna aglomerare de elemente \u201ereale\u201c, banale, nu e sinonima transcrierii aseptice. Obiectivitatea si neimplicarea subiectului liric sunt doar aparente, sunt doar o strategie creatoare. \u00cen fapt, poezia valoroasa optzecista nu sf\u00e2rseste \u00een a asuma un alt mecanism liric, dupa cum demonstreaza foarte aplicat Simona Popescu \u00een articolul \u201eSensul poeziei, astazi\u201c: \u201eO adevarata poezie a realului ar trebui sa fie vizionara \u00een simplitatea ei aparenta, simbolica si complexa, construita pe o structura mentala de profunzime, cu grija ascunsa \u00een straturile textuale. Selectia \u00abmaterialului\u00bb (lumea sub toate formele ei haotice) apartine \u00een aceasta poezie unui Subiect care urmareste o coerenta semnificativa, incluz\u00e2nd toate gesturile noastre marunte, cele mai banale (repet\u00e2nd elemente mitice uitate), scoase din mecanica uzuala si re\u00eenvestite cu substanta (sensibilitate, spirit, simboluri etc.). (…) Obiectele, decupajele, detaliile nu sunt adunate ca \u00eentr-un magazin universal. Poezia de care vorbesc nu e una a \u00ablipiturilor\u00bb, ci a faptelor, lucrurilor, personajelor \u00een legatura, reconstruind filmul (imagine, miscare, sunet, senzatii simultane si nu doar sugestie) care uneste subiect si obiect dupa alte legi\u201c18.
\nDar pentru a ajunge la acceptarea respectivei abordari, a fost necesar ca \u201eLiliecii\u201c sorescieni sa treaca prin invocatul filtru \u201eoptzecist\u201c. (\u00cen paranteza fie spus, ar fi de cercetat \u00eentr-un studiu de \u201ecritica a criticii\u201c, strategiile \u00eenscenate de critici pentru a-si revizui judecatile initiale referitoare la ciclul lui Sorescu: Mirela Roznoveanu \u00eesi contesta \u00een 1981 afirmatia din 1973 ca volumul contine \u201eproza curata\u201c, Eugen Simion accentueaza mai putin latura parodica si ironica a textelor, miz\u00e2nd \u2013 dupa lectura celui de-al treilea volum \u2013 pe concretetea limbajului si pe datele aparent nesemnificative ce contureaza lumea Bulzestiului, iar Nicolae Manolescu recunoaste \u00een 1987 ca abia \u00een acel moment poate asuma deplin mutatia substantiala produsa de Sorescu \u00een poezia autohtona contemporana). Doar dupa ce volumele lui Sorescu \u00eenceteaza sa mai constituie un caz controversat de istorie literara, doar odata ce exegeza renunta la demersul obsesiv de a-l integra fara rest pe Sorescu \u00eentr-o paradigma literara modernista ori postmodernista, \u201echeile\u201c de lectura adecvate pot deveni functionale.
\nFirescul \u2013 o posibila \u201echeie\u201c
\nde lectura
\nMai mult dec\u00e2t aspectele parodice, ironice, burlesti, umoristice, intertextuale si metatextuale, cu implicatii metafizice, esentialist-mitice, ori, dimpotriva, biografiste, minimalist-cotidiene, substantiala \u00een \u201eLa Lilieci\u201c \u00eemi pare a fi dimensiunea asa-zis \u201econstructiva\u201c si integratoare a discursului liric. Fundamentala pentru viziunea soresciana din acest ciclu ram\u00e2ne propensiunea pentru surprinderea autentica \u2013 nu neaparat verosimila \u2013 a firescului existential. Nu e vorba nici de un firesc al personajelor ce populeaza Bulzestiul, nici de cel al filtrelor subiective prin care satul e privit, ci de acela impus de ritmurile vietii. Simptomatice \u00een acest sens sunt si observatiile (revizuite ale) lui Ion Pop, care analizeaza viziunea carnavalesca, teatrala a textelor din \u201eLa Lilieci\u201c pentru a concluziona ca \u201eorice fapt de viata poate deveni, astfel, spectacol, situabil c\u00e2nd la limita comediei, c\u00e2nd mai dramatic, dar fara nici un accent emfatic \u2013 caci av\u00e2ntul retoric e cenzurat de \u00eensusi firescul vietii \u00een care se amesteca de toate, si bune, si rele, si frumosul, si ur\u00e2tul, si sarbatorescul ori tragicul sumbru\u201c19.
\nFirescul ridicat la grad de concept \u2013 iata categoria niciodata devenita estetica potrivita, cred, pentru a surprinde proiectul literar \u00eentreprins de Sorescu \u00een \u201eLa Lilieci\u201c. E tocmai ceea ce au propovaduit teoreticienii optzecismului, \u00eensa demersul a fost mai degraba ratat din cauza prea numeroaselor experimente lirice initiate de scriitorii generatiei. \u00cen schimb, volumele soresciene asuma un veritabil elogiu al normalitatii, al \u201eadevarului\u201c vietii at\u00e2t la nivel vizionar, c\u00e2t si stilistic. Daca textele ciclului \u00eendreptatesc evidentierea unor procedee de demitizare ori de reificare, precum si dezvaluirea unor demersuri parodice sau ironice, acestea nu pot fi considerate scopuri ale poeziei, ci doar instrumente ale ei.
\nDin considerente de spatiu, ma voi margini la un singur exemplu. Demersul poetic sorescian e c\u00e2t se poate de semnificativ \u00een ceea ce priveste configurarea imaginii mortii, cunoscuta supratema a \u201eLiliecilor\u201c. Cu toate ca moartea sta sub semnul unor formule ce depasesc sfera umanului, \u201easa i-a fost dat\u201c, \u201es-a-ncuibat moartea-n om, n-ai ce-i face!\u201c, fenomenalizarile ei tin de legile viului, iar nu de un mister transcendental. \u00cen \u201eCununia\u201c \u2013 unul dintre textele cel mai disponibile unei interpretari alegorice \u2013 e descrisa o scena menita \u00een aparenta sa st\u00e2rneasca r\u00e2sul si o lectura \u00een cheie parodica fata de mioritica alaturare a mortii cu nunta. Doi batr\u00e2ni accepta, sub presiunea \u201egurii satului\u201c (\u201eCa nu e bine sa mori necununat\/ Ca popa zice ca e preacurvie\u201c), sa se casatoreasca religios chiar \u00een timp ce \u201emireasa\u201c \u00eesi traieste ultimele clipe. Ritualul se pastreaza doar prin mecanicitatea lui, asa \u00eenc\u00e2t comicul de situatie si elementele de absurd pigmenteaza concomitent doua dintre misterele crestinatatii: nunta si moartea. Mireasa este \u00eempodobita cu \u201elam\u00e2ita pe cap\u201c, are un pat de blane si cerga traditionala, \u00eensa \u201etrage sa moara\u201c chiar \u00een timp ce preotul o cununa cu barbatul care cinsteste momentul st\u00e2nd drept doar datorita bastonului. Z\u00e2mbetul de pe chipul ei nu se datoreaza bucuriei aduse de maritis sau vreunui extaz mistic generat de momentul trecerii \u00een nefiinta, ci e doar un simulacru impus de diformitati fizionomice. Tot astfel, si datina religioasa functioneaza \u00een gol, de vreme ce, \u00een timp ce \u00eesi da duhul, nasii \u00eel \u00eendeamna pe preot sa o spovedeasca pe loc, sa \u00eei faca \u201etoate ale\/ Bisericii odata \u2013 de la botez p\u00e2na la grijanie…\u201c. Toate elementele ce ar putea conferi momentului dimensiune metafizica sunt, \u00een consecinta, vidate de substanta. \u00cen schimb, oamenii \u00eesi rec\u00e2stiga concretetea, naturaletea: \u201eSi ginerele a mai trait vreo sapte-opt ani,\/ Vaduv din ziua nuntii, dar cu copii batr\u00e2ni si\/ Nepoti \u00eensurati.\u201c. Moartea nu e cobor\u00e2ta \u00een banal sau \u00een \u201eulita\u201c (cum \u00eencerca Mircea Cartarescu sa ironizeze formula soresciana), ci e adusa \u00een firesc, dezvaluindu-i-se latura autentic umana de dincolo de ritualuri, de masti sociale ori de artificiale volute metafizice.
\nBine\u00eenteles, pentru \u00eemplinirea demersului, deritualizarea mortii implica o ritualizare a discursului poetic. Pentru ca \u2013 asa cum lasa sa se \u00eenteleaga secventele de viata si de … moarte decupate de Sorescu \u00een \u201eLa Lilieci\u201c \u2013 \u00een momentul pierderii timpului sacru, odata ce transcendenta se dovedeste a fi goala nu izolarea \u00een universuri \u201esecunde\u201c compensatorii ori \u00een melancolii nihiliste ofera solutia, ci tocmai umplerea imanentului terestru cu \u00eent\u00e2mplari, senzatii, experiente. Un veritabil extaz al firescului caracterizeaza textele soresciene, asa \u00eenc\u00e2t fiintele ce populeaza Bulzestiul pot asuma cu egala placere de a trai\/de a descoperi si burlescul, si grotescul, si tragediile, si \u00eemplinirile cotidiene.
\nDar pentru a putea fi cu adevarat abordata aceasta pista interpretativa, e necesara asumarea unui instrumentar analitic necunoscut p\u00e2na \u00een ultimele decenii. Tocmai de aceea, consider ca \u2013 dincolo de nedreptatirea c\u00e2t se poate de vadita a \u201eLiliecilor\u201c lui Marin Sorescu \u2013 optzecismul autohton a facilitat impunerea unei noi atitudini fata de poezia celui care trebuia sa le fie principal precursor si model creator. Ca \u00eentotdeauna \u00een literaturile ce ating un nivel acceptabil de maturizare, o contextualizare istorica potrivita e sinonima asumarii unei perspective critice adecvate. Si din acest punct de vedere, creatia lui Marin Sorescu e exemplara.<\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1. Ioan Buduca, \u201eBanda lui M\u00f6ebus\u201c, \u00een \u201eAteneu\u201c, nr. 5, mai 1984, apud. Gheorghe Craciun (coord.), \u201eCompetitia continua. Generatia ’80 \u00een texte teoretice\u201c, colectia ’80, seria \u201eAntologii\u201c, Editura Paralela 45, Pitesti, 1999, editia a II-a, p. 15.
\n2. Al. Cistelecan, \u201eGeneratia si polii ei\u201c, \u00een \u201eAteneu\u201c, nr. 5, mai 1984, apud. Gheorghe Craciun (coord.), op. cit., pp. 54-55.
\n3. Mircea Cartarescu, \u201eCuvinte \u00eempotriva masinii de scris\u201c, \u00een \u201eCaiete critice\u201c, nr. 1-2, 1986, apud Gheorghe Craciun (coord.), op. cit., p. 116.
\n4. Gheorghe Craciun, \u201eAisbergul poeziei moderne\u201c, Editura Paralela 45, Pitesti, 2002, pp. 276-277.
\n5. Ibidem, p. 282
\n6. Cf. articolul lui Ion Bogdan Lefter din \u201eObservator cultural\u201c (nr. 157, 25 februarie 2003) intitulat \u201eNeomodernismul. Pe marginea unui concept cultural\u201c, unde criticul si teoreticianul \u201eoptzecist\u201c \u00eesi asuma paternitatea acestei titulaturi: \u201eL-am folosit mai \u00eent\u00e2i \u00een cursurile mele despre \u00abmod\u00e9le culturale\u00bb de la filologia bucuresteana, \u00eencep\u00e2nd de la mijlocul deceniului trecut, l-am definit \u00een eseul despre \u00abLiteratura anilor ’60-’70: experimentul ca despartire de neomodernism\u00bb (1997, reluat \u00een volumele despre experimentul literar rom\u00e2nesc postbelic pe care
\nl-am semnat \u00eempreuna cu Monica Spiridon si Gheorghe Craciun \u00een 1998 si 1999, precum si \u00een \u00abPostmodernism…\u00bb), introduc\u00e2ndu-l apoi \u00een perioada pe care am propus-o pentru literatura ultimelor doua secole \u00een \u00abRecapitularea modernitatii\u00bb (2000, capitolul \u00abPentru o noua secventialitate a istoriei literaturii rom\u00e2ne\u00bb). (…) cu meritele istorice ale \u00abredescoperirii esteticului\u00bb sau cu cele ale \u00eempingerii limbajelor p\u00e2na la ultimele si cele mai rafinate consecinte, \u00abvalurile\u00bb de autori care au dominat scena noastra literara \u00een deceniile 7 si 8 ale secolului XX au construit nu o prelungire pura si simpla a modernitatii precomuniste, ci una \u00abnoua\u00bb, care a \u00eensemnat mai \u00eent\u00e2i reacomodarea cu limbajele estetice, metaforice, simbolice, \u00een forme ingenui, dupa care traseul catre \u00eencifrare si catre abstractionismul extrem a fost parcurs rapid, ca-ntr-un replay accelerat, ca la derularea cu viteza excesiva a unor imagini pe un ecran\u201c.
\n7. Cf. Gheorghe Boris Lungu, \u201eReceptarea \u00een epoca a poeziei lui Marin Sorescu (1964-1989)\u201c, Editura Fundatiei \u201eMarin Sorescu\u201c, Bucuresti, 1998.
\n8. Gheorghe Craciun, op. cit., p. 278.
\n9. Mircea Cartarescu, \u201ePostmodernismul rom\u00e2nesc\u201c, postfata de Paul Cornea, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, p. 323.
\n10. Ibidem, p. 324.
\n11. Ibidem, p. 327.
\n12. Passim. Teodora Dumitru, \u201eUsor cu optzecismul pe scari\u201c, \u00een \u201eCultura\u201c, nr. 43, 10 decembrie 2006, p. 21.
\n13. Eugen Simion, \u201ePoezia epicului\u201c, \u00een \u201eLuceafarul\u201c, nr. 46, 18 noiembrie 1978, p. 6.
\n14. Passim. Ana Maria Tupan, \u201eMarin Sorescu si deconstructivismul\u201c, Editura Scrisul Rom\u00e2nesc, Craiova, 1995.
\n15. Nicolae Manolescu, \u201eDespre poezie\u201c, colectia \u201eFrontiera\u201c, Editura Aula, Brasov, 2002, editia a II-a, p. 197.
\n16. Cf. Eugen Simion, \u201eScriitori rom\u00e2ni de azi\u201c, vol. I, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 1974 (prima editie), 1978 (a II-a editie), precum si editia din 1998 (4 vol., Editura Litera, Bucuresti ).
\n17. Ion Buzera, \u201ePrefata\u201c, \u00een Marin Sorescu, \u201ePoezii alese. Antologie pentru uz scolar\u201c, antologie, prefata si repere biobibliografice de Ion Buzera, Editura Art, Bucuresti, 2006, p. 14.
\n18. Simona Popescu, \u201eSensul poeziei, astazi\u201c, \u00een \u201eDialog\u201c, nr. 121-122, decembrie, 1987, apud. Gheorghe Craciun (coord.), \u201eCompetitia continua. Generatia ’80 \u00een texte teoretice\u201c, ed. cit., pp. 179-180. Desi nu e locul pentru o astfel de discutie aici, merita mentionat faptul ca nici studiile teoretice ce au c\u00e2stigat o anume \u201eclasicitate\u201c dedicate poeziei tranzitive, narative, enuntiative, prozaice, biografice etc. nu se pot ocoli o atare abordare \u00een momentul \u00een care \u00eentreprind o analiza profesionista a textelor poetice pe care le invoca. Ma refer aici at\u00e2t la cartea lui Gheorghe Craciun, \u201eAisbergul poeziei moderne\u201c, ed. cit., dar si la studiile lui Jovan Hristi?, \u201eFormele literaturii moderne\u201c (\u00een rom\u00e2neste de Voislava Stoianovici, colectia \u201eEseuri\u201c, editura Univers, Bucuresti, 1973), Serge Fauchereau, \u201eIntroducere \u00een poezia americana moderna\u201c (traducere, prefata si tabel cronologic de Stefan Stoenescu, colectia \u201eBiblioteca pentru toti\u201c, Editura Minerva, Bucuresti, 1974) ori Alfonso Berardinelli, \u201eLa poesia verso la prosa. Controversie sulla lirica moderna\u201c (Editura Bollati Boringhieri, Torino, 1994).
\n19. Ion Pop, \u201e\u00cen \u00abforul rom\u00e2n\u00bb\u201c, prefata la Marin Sorescu, \u201eLa Lilieci (I-III)\u201c, colectia \u201eBiblioteca pentru toti\u201c, ed. stabilita si \u00eengrijita de Sorina Sorescu, tabel cronologic de Mihaela Constantinescu-Podocea, referinte critice de Sorina Sorescu, Editura Art, Bucuresti, 2010, p. 30.<\/p><\/blockquote>\n

\u201eMiorita\u201c lui Marin Sorescu<\/strong><\/p>\n

<\/strong><\/p>\n

SABINA ISPAS<\/strong><\/p>\n

\u201eIar de la ceasul al saselea s-a facut \u00eentuneric peste tot pam\u00e2ntul, p\u00e2na la ceasul al noualea. Iar \u00een ceasul al noualea a strigat Iisus cu glas mare…\u201c (\u201eBiblia\u201c, \u201eMatei\u201c, 27, 45). Eclipsa din \u201eEvanghelia\u201c lui Matei ne ofera imaginea tipica a fenomenului purtator de mesaj emblematic care \u00eei avertizeaza pe oameni ca moartea prin care va trece Rascumparatorul va fi salvatoare pentru viata (vesnica) a celor ce-L vor urma. Este tipul perfect al mesajului de m\u00e2ntuire prin moarte si re\u00eenviere. Reversibilitatea eclipsei de soare este garantia vietii. Si \u00een traditia populara rom\u00e2neasca eclipsa este un semn de rau augur, care anunta evenimente nefaste, nenorociri \u2013 seceta, molima, razboi, moarte si disolutie.
\nIstoria unui sacrificiu
\n\u201eEclipsa de soare\u201c este titlul uneia dintre poeziile lui Marin Sorescu din Cartea a VI-a a ciclului \u201eLa Lilieci\u201c, de o cutremuratoare intensitate si ad\u00e2ncime a trairilor. Este istoria drumului chinuitor si plin de \u00eendoieli pe care trebuie sa-l strabata omul care traieste \u00een vremea c\u00e2nd \u201ese construieste socialismul\u201c alaturi de animalul cu care trebuie sa-si achite datoria catre stat \u2013 \u201ecota de carne\u201c care, daca nu este data la vreme, \u201eiar se majoreaza\u201c \u2013, spre centrul unde se adunau toate animalele destinate sacrificiului, pentru ca oamenii acelei or\u00e2nduiri sa traiasca, pentru scurta vreme, \u00een liniste. Si atunci c\u00e2nd trebuie sa porneasca cei doi \u2013 om si animal \u2013 la drum, a aparut pe cer semnul vestitor de moarte: \u201eC\u00e2nd sa ies cu ea din curte,\/ O data s-a-ntunecat pam\u00e2ntul… C\u00e2inele s-a speriat\/ Si-a sarit peste poarta \u2013 o poarta \u00eenalta, peste\/ Trei metri. Ailalti c\u00e2ini urlau…\/ Gainile c\u00e2ntau cocoseste, cocosii c\u00e2r\u00e2iau…\/ Unii mai si c\u00e2ntau… Si se lasase frigul.\u201c Pam\u00e2ntul si vietuitoarele lui simt primejdia mortii pe care o degaja \u00eentreruperea brusca a succesiunii firesti a luminii si \u00eentunericului. Pasarile si animalele cunosc si urmeaza cursul normal al vietii, iar omul pipaie, simte pusul vital al pam\u00e2ntului: \u201eAveam \u00een m\u00e2na niste f\u00e2n, parca s-a brumat.\/ H\u00e2rletele l-am lasat \u00eenfipt \u00een pam\u00e2nt.\/ Pam\u00e2ntul amortise \u00een c\u00e2teva clipite.\/ Ce-o fi? Sf\u00e2rsitul pam\u00e2ntului?\u201c Perceptia nefirescului si a unei potentiale primejdii se datoreaza informatiei traditionale pe care individul o detine si care \u00eel sensibilizeaza altfel dec\u00e2t educatia institutionalizata: \u201eZiua amiaza mare\/ ntuneric de sa-si v\u00e2ri degetele-n ochi… O bezna de-aia plina\/ de spaime… Si astrul disparuse de tot,\/ Ca Dumnezeu care-si \u00eentoarce dintr-o data fata de la oameni,\/ ram\u00e2n \u00een bezna, si-ncepe iadul…\u201c Aceasta se \u00eent\u00e2lneste cu experienta cotidiana a taranului \u00eenregimentat \u00een utopica si apasatoarea \u201econstructie a socialismului\u201c \u00een care i se impun norme anume g\u00e2ndite pentru a-i ritmiciza actiunile si a-l subordona ideologiei sistemului (opresor) dominator: \u201eNe-ar fi spus ei sdaca era sf\u00e2rsitul pam\u00e2ntului, n.n.t …m-am g\u00e2ndit, ne-ar fi spus, ca sa\/ \u00cencetam constructia socialismului\/ Ma g\u00e2ndeam… Ne anuntau, \u00een vreun fel… Si nu ne-ar fi\/ Mai cerut cota de carne.\u201c
\nEclipsa de soare din poezia lui M. Sorescu este, cu adevarat, prevestitoare de moarte, dar nu moartea pam\u00e2ntului, nu a omenirii sau macar a unui om oarecare, ci a unei fapturi inocente, o fiinta creata, ca si omul \u2013 \u201eo noatina mare, nu fatase niciodata\u201c \u2013, prin uciderea careia urmeaza sa fie achitata datoria acestuia fata de o or\u00e2nduire insensibila la valoarea vietii, careia el trebuie sa-i dea \u201ecota de carne\u201c: \u201eDa trebuia sa ajung\/ \u00cen ziua aia cu ea la Balcesti, s-o dau de cota\/ Musai \u00een ziua aia, ca ne amenintasera ca daca nu,\/ Iar se majoreaza.\u201c Se poate stabili un paralelism \u00eentre evenimentele traite de eroul liric si evenimentele din evangheliile despre rastignirea lui Iisus numit \u201emielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii\u201c. Se poate invoca si imaginea bunului pastor, cel care ajuta oaia obosita sau ratacita sa vietuiasca alaturi de celelalte si care acum este obligat sa o ajute sa ajunga la locul de sacrificiu \u2013 un alt rol al pastorului caruia circumstante nefiresti din viata oamenilor \u00eei modifica functia si valorile: \u201eEi, acum, oi duce-o eu cum oi duce-o,\/ O pacalesc \u00een vreun fel\/…\/ O luam \u00een brate, dupa aia \u00een spinare…\/ Eu cred c-am dus-o mai mult \u00een c\u00e2rca…\/ Mi s-a facut mila de ea…\/ \u00cei spuneam povesti,\/ \u00cei c\u00e2ntam din fluier.\u201c
\n\u201eRegina oilor\u201c
\nDespre \u201eMiorita\u201c, oaia nazdravana sau oaia prooroaca s-a scris mai ales atunci c\u00e2nd s-au analizat textele poetice ale baladei si colindei, cu referire speciala la destinul eroului \u2013 ciobanul mioritic pentru uciderea caruia se urzeste un complot; este un omor care nu vom sti niciodata daca s-a petrecut sau nu, pentru ca nicio varianta a baladei sau colindului nu ne spune asta. \u00cen \u201eMiorita\u201c pe care o cunoastem din numeroase variante publicate de-a lungul unui un secol si jumatate \u2013 s-au scurs 158 de ani de la publicarea variantei lui V. Alecsandri \u00een volumul \u201ePoezii poporale. Balade\u201c din 1852 \u2013, nu moare nimeni. Moartea ciobanului este posibila, ca si salvarea lui de la moarte. El se poate lupta, poate cere ajutorul c\u00e2inilor credinciosi sau poate fugi din calea primejdiei pe care i-a prevestit-o oaia prooroaca. Despre ea, \u201eregina oilor\u201c, am scris \u00eentr-un studiu publicat \u00een 2001 (\u201eLegenda despre \u201eregina oilor\u201c\u201e, \u00een \u201ePovestea c\u00e2ntata. Studii de etnografie si folclor\u201c, Bucuresti). Atunci am numit \u201eMiorita\u201c balada despre \u201edragostea responsabila.\/…\/ Un c\u00e2ntec despre nevoia omului de cunoastere, asumarea responsabilitatii ce decurge din aceasta si a tariei de a accepta pozitivul si negativul ca posibile rezolvari ale starilor conflictuale\u201c. \u00cen materialul acela am acordat atentie acestui personaj, oaia oraculara, nazdravana sau prooroaca si, implicit, motivului care a dat si continua sa dea numele tuturor variantelor tipologice (balada si colind), desi \u00een unele colinde oaia \u201eminunata\u201c nici nu este amintita. \u201eMiorita\u201c, \u201emioara\u201c, cea pe care am asimilat-o cu \u201eregina oilor\u201c, are calitati divinatorii speciale, darul premonitiei \u2013 care pentru oameni este o harisma primita de la Duhul Sf\u00e2nt \u2013, datorita nasterii sale petrecuta \u00eentr-un timp marcat de sacru si cunoaste care va fi destinul pastorului si al turmei sale, \u00een cursul unui \u00eentreg an.
\nPersonajul principal al poemului \u201eEclipsa de soare\u201c este \u201eo mioara alba… care nu fatase niciodata\u201c. Era inocenta, curata avea calitatile necesare animalelor recomandate pentru sacrificiul pe care omul trebuie sa-l aduca pentru rascumpararea pacatelor sale, conform \u00eendrumarilor din \u201eVechiul Testament\u201c. Multe vinovatii are omul pe care trebuie sa le stearga prin jertfa de s\u00e2nge. \u201eC\u00e2nd cineva, chemat fiind martor, a auzit cuvintele juram\u00e2ntului si a cazut \u00een pacat, fiindca n-a marturisit ce a vazut sau ce a stiut, el \u00eesi va purta vinovatia sa\/…\/ Sau daca cineva, \u00een aprinderea m\u00e2niei, se va jura cu gura sa sa faca rau sau sa faca bine si orice ar putea sa spuna un om la m\u00e2nie, cu juram\u00e2nt, fara sa-si dea seama, iar mai pe urma \u00eesi vine \u00een fire, \u00een toate aceste \u00eemprejurari el va fi vinovat\u201c (\u201eLeviticul\u201c, 5, 1, 4). Multe vinovatii sunt atribuite omului care construieste societatea socialista, pe care el nu le cunoaste, dar pe care trebuie sa le rascumpere prin multe tipuri de jertfe.
\nO alegorie teologala
\nMioara urca drumul calvarului alaturi de stap\u00e2nul sau, \u00eentre cei doi dezvolt\u00e2ndu-se o relatie de comunicare aproape spirituala; am\u00e2ndoi sufera si traiesc laolalta agonia drumului spre moarte \u2013 una fizica a nevinovatului animal si o alta afectiva, o sf\u00e2siere sufleteasca a celui ce este constr\u00e2ns sa decida care va fi faptura potrivita sa-i preia responsabilitatea sociala si sa plateasca pentru asta, sa rascumpere linistea si, poate, libertatea lui. Am\u00e2ndoi urca o Golgota, un drum ars de soarele care se ridicase dupa \u00eentunecare: \u201eEra o poteca, drept de la Bitita, \u00een deal,\/ Trecea si peste sosea si peste Aninoasa.\/E, pe-acolo…\/ …\/ Se pusese un soare\/ Dupa eclipsa aia…\u201c \u2013 om si animal \u00eencep sa-si contopeasca faptura \u2013 \u201emiroseam am\u00e2ndoi a usuc…\/ Eram plin de l\u00e2na\/ Nu mai puteam deloc.\u201c
\nMesajul poemului este transmis printr-o succesiune de actiuni la care participa sau pe care le executa, le traiesc cele doua fapturi \u2013 noi le-am numi creatii, nu ale hazardului, care nu are rol \u00een aceasta tragedie, ci ale lui Dumnezeu. Omul, fiinta creata dupa chipul Sau, simte mila, remuscarea, traieste constient drama stap\u00e2nului care duce spre moarte o faptura iubita: \u201eCe l-am ocar\u00e2t atunci pe-ala\/ Cu mustata, care ne veghea pacea!…\u201c Pentru prima oara \u00een textul poemului se \u00eentrezareste aceasta posibila asociere cu textul \u201eLeviticului\u201c si o interpretare posibila din perspectiva teologica.
\n\u00cen drumul spre locul unde se preda \u201ecota de carne\u201c, mioara sufera s\u00e2ngerari ca si \u201emielul lui Dumnezeu: Am tras de ea pe coasta la vale.\/ \u00cesi zdrelise si urechea si ochiul \u2013 \u00eei daduse s\u00e2ngele.\/ Mai treceau vitele si se uita la ele,\/ Asa gales si fara putere…\u201c Ca si cel care, tributar slabiciunii omenesti, a sperat sa evite dureroasa agonie \u2013 \u201eParintele meu, de este cu putinta, treaca de la mine paharul acesta\u201c (\u201eMatei\u201c, 26, 39) \u2013 si mioara, \u201e…ce sa mearga de buna voie?\/ O oaie singura, era cald…\/ Si trage si \u00eempinge-o… si roag-o… si cheam-o\/ Saraca!… de la o vreme se molesise si ea si eu.\/ Se lasase moarta. Nu voia sa se mai scoale nici \u00een picioare.\/ La \u00eenceput ….nu voise s-o ia din loc\/ Din cauza eclipsei de soare\u201c care o avertiza ca merge spre moarte. Dar nu poate scapa pentru ca este hotar\u00e2t \u2013 de cei care cer cota de carne si de cel care trebuie sa o dea \u2013 ca va fi rascumparatoare: \u201eTineam de oaie, sa nu scape\/ Ca abia o prinsesem… si din cauza eclipsei\/ B\u00e2rsana behaia si tremura ca varga.\u201c
\nSpovedania vinovata
\nO neasteptata schimbare de ton exprima gravitatea deosebita cu care omul, fiinta dominatoare si slaba, totodata \u2013 pentru ca nu poate salva faptura pe care o are \u00een grija si fata de care simte afectiune, nu se poate \u00eempotrivi hotar\u00e2rilor autoritatii despotice si nici nu se g\u00e2ndeste sa o faca \u2013 priveste evenimentele \u00een desfasurare c\u00e2nd \u00eesi da seama ca oaia stie ce i se pregateste: \u201eOaia avea straluminari de constiinta,\/ Se ridica si cu botu-n pam\u00e2nt, parca ar fi cautat cine\/ Stie ce iarba fermecata, care s-o salveze.\u201c Si stap\u00e2nul oii se chinuie sa-si poarte greutatea rascumparatoare, si cade si el sub povara sarcinii care \u00eei este pusa \u00een socoteala, amintind de caderea biblica sub povara crucii: \u201eSta moarta \u00eentinsa la pam\u00e2nt…\/Si iar trebuia s-o car \u00een spinare…\/ pe la jumatatea drumului \u2013 sunt 12 kilometri buni\/ P\u00e2na la Balcesti \u2013 m-a lasat puterea.\/ Doamne! Nu pot s-o mai iau nici acasa,\/ Mai departe nu mai sunt \u00een stare sa merg.\/ O las aici!\u201c
\n\u00cen \u201eLevitic\u201c sunt descrise, \u00een detaliu, calitatile pe care trebuie sa le aiba animalele de sacrificiu \u2013 \u201eIar daca prinosul lui va fi jertfa de pace si daca o va aduce din cireada,\/…\/ s-o aduca fara cusur, \u00een fata Domnului\u201c (\u201eLevitic\u201c, 3,1); \u201eEra o mioara alba. O noatina mare, nu fatase niciodata\u201c (\u201eEclipsa de soare\u201c) \u2013, ritualurile de sacrificiu si gesturile sacrificatorilor, \u00eentre care sunt amintite si transarea si pregatirea partilor din trupul animalului sacrificat dupa normele rituale ce trebuie respectate pentru ca jertfa sa-si \u00eemplineasca scopul. \u201eDeci daca el a cazut \u00een pacat prin vreunul din aceste chipuri, atunci sa marturiseasca pacatul sav\u00e2rsit, Si sa aduca Domnului ca ispasa pentru pacatul sav\u00e2rsit o mioara din turma, sau o capra, ca jertfa pentru pacat si preotul sa faca ispasirea pacatului si pacatul \u00eei va fi iertat\u201c (\u201eLeviticul\u201c, 5, 5-6). Asemenea moment este descris \u00een poemul lui Sorescu \u00een ceea ce am numit, \u00een r\u00e2ndurile de mai jos, \u201espovedania, marturisirea\u201c eroului liric. \u00cen stradania lui de a fi onest cu cea care va fi sacrificata, \u00een cele din urma \u00eei dezvaluie adevarul despre cele ce urmeaza sa i se \u00eent\u00e2mple, tot asa cum oaia nazdravana i-a povestit ciobanului mioritic despre complotul celor care \u201epe la apus de soare\u201c si-au pus \u00een g\u00e2nd sa-i scurteze firul vietii: \u201eI-am spus Miorita: \u2013 Pe-un picior de plai\/ Pe-o gura de rai…\/ Si la urma, \u00een proza\u201c \u2013 pentru ca urma sa fie o ucidere adevarata, fara nici o posibila scapare \u2013 \u201ecum or s-o omoare\/ Acolo la baza, or s-o beleasca\/ Doi macelari cu m\u00e2necile suflecate\u201c. Cuvintele \u00eenfatiseaza, \u00een acest pasaj, o cruzime de-a dreptul barbara si ne-am putea \u00eentreba daca, chinuit de remuscari, stap\u00e2nul nu cauta sa scape de ele printr-un discurs cinic la care apeleaza, adesea, omul aflat \u00een situatii st\u00e2njenitoare. Am interpreta, \u00eensa, acest pasaj ca o spovedanie, o marturisire a adevarului pe care trebuia sa-l cunoasca acea faptura nevinovata cu care omul \u00eempartasise spaimele eclipsei si chinul drumului aceluia spre moarte. Marturisirea vinovatiei si cainta sunt acte necesare dob\u00e2ndirii iertarii, dupa recomandarile \u201eLeviticului\u201c.
\nO moarte pentru \u201eceilalti\u201c
\nConstiinta datoriei sacrificiului pe care trebuie sa-l accepte, fie si pentru m\u00e2ntuirea unui singur om, daca nu chiar pentru a unui \u00eentreg \u201etrup de semeni\u201c adunati laolalta \u2013 oile din turmele care sunt m\u00e2nate pe drum constituie si ele o alegorie a grupurilor umane \u2013 este trezita de procesul comunicarii directe \u00eentre animale. Limbajul, pe care numai ele \u00eel cunosc, iar omul \u00eel intuieste, o determina pe mioara purtatoare a acestui destin tragic sa accepte cu bucurie moartea pentru ca ceilalti sau celelalte sa vietuiasca \u201e\u00een pace\u201c. Moartea-nunta care o asteapta la Balcesti, unde se str\u00e2nge \u201ecota de carne\u201c ceruta de \u201eregimul asta\u201c care \u201ea dat beleaua peste noi\u201c, oameni si animale, devine o chemare spre care \u201enoatina mare\u201c a lui Sorescu se duce cu bucurie. \u00cemplineste rolul pe care i l-au rezervat semenii \u2013 oile din turma \u2013, stap\u00e2nul si puterea impersonala, autoritara, care se manifesta prin mijlocirea unor functionari \u2013 \u201eala cu mustata\u201c \u2013 si a doi macelari platiti \u201ecu m\u00e2necile suflecate\u201c. Pe cea din urma parte a drumului, care ar fi putut fi cea mai dureroasa, omul si animalul alearga spre moarte ca spre o izbavire: \u201eSi s-a pus turma aia pe behait… ca ziceai ca iar a venit eclipsa\/ si noatina, cum zacea asa, mai mult moarta,\/ S-a ridicat si-a luat-o la fuga…\/ Nu ma puteam tine dupa ea…\/ \u2013 Stai, nebuno, nebunatico, unde-o iei asa? Ho, sa vin si eu… ca mergem… la nunta la Balcesti.\u201c
\nTextul poemului \u201eEclipsa de soare\u201c are valentele unei initieri \u00een tainele mortii, mai aproape, ca mesaj, de \u201eMiorita\u201c cu functie de colind de mort, dar are tiparele de g\u00e2ndire ale unui c\u00e2ntec funebru de petrecut, at\u00e2t de familiar purtatorilor culturii traditionale oltenesti. Ce ram\u00e2ne emblematic si tulburator este nivelul de ad\u00e2ncime la care a ajuns poetul \u00een \u00eentelegerea culturii traditionale si genialitatea cu care a transpus g\u00e2ndirea rom\u00e2neasca asupra vietii si mortii \u00een tipare universale.
\n\u00centreaga poezie poate fi asemanata unei alegorii despre om si rolul lui \u00een micul univers pe care-l controleaza. Stap\u00e2n si servitor, prea slab sa hotarasca singur, nu suficient de fatalist sa se retraga \u00een afara evenimentelor \u2013 \u201eMa duc acum, ca m\u00e2ine nu mi-o mai primesc.\/ \u2013 Ma, Nicolae, nu te duce, ca poate p\u00e2na m\u00e2ine se scufunda\/ Pam\u00e2ntul…\u201c \u2013 autoritar de circumstanta, milos si cu izbucniri spontane de cruzime, omul, alaturi de animal, creatii am\u00e2ndoi, descopera, \u00eempreuna, care le este rolul pe pam\u00e2ntul pe care cred ca vietuiesc: sa \u00eenvete sa moara. Drumul \u00eei duce spre destinatia oricarui purtator de viata terestra.
\nIncluderea \u00een ciclul \u201eLa Lilieci\u201c a poemului despre sacrificiul mioarei nevinovate, proiectat \u00een angrenajul social apasator al unui cadru de viata dictatorial, implacabil, ne ajuta sa descifram un alt mesaj, cel despre puterea pe care viata o dob\u00e2ndeste asupra mortii ca urmare a unui sacrificiu liber consimtit, constient, \u00eemplinit pentru \u201eceilalti\u201c.
\nMiorita lui Sorescu si Mielul lui Dumnezeu
\nDupa traditia pastrata \u00eenca \u00een sudul Rom\u00e2niei, c\u00e2nd moare un t\u00e2nar, la morm\u00e2nt, l\u00e2nga cruce, se planteaza un pom \u2013 c\u00e2ndva un brad, mai recent un pom fructifer, mar, par si, mai nou, un trandafir urcator; foarte des, un liliac. Liliacul este un arbust care pastreaza muguri verzi \u00een timpul iernii si este printre cei dint\u00e2i care \u00eenfrunzesc primavara; el este folosit si pentru divinatie \u00een perioada dintre Sf. Andrei si Anul Nou. Liliacul preia sau continua sa poarte simbolica vietii care se regenereaza, specifica mai ales bradului. \u201eLiliecii\u201c sunt arbusti plantati \u00een cimitirul satului Bulzesti. Acolo este locul spre care se \u00eendreapta sau se vor \u00eendrepta toti, muritorii. Liliecii din cimitirul satului sunt argumentele vii ale puterii pe care viata o dob\u00e2ndeste asupra mortii, dupa ce s-a \u00eemplinit sacrificiul de pe cruce. Chiar aceasta drama, pe care am numit-o hristica, a mioarei si a stap\u00e2nului si \u00eensotitorului ei traita pe drumul care \u00eei \u00eenvata ce este moartea este plasata, de fapt, \u00eentr-un context al \u00eencrederii \u00een puterea vietii pe care o garanteaza tufele de liliac ce s-au adunat si s-au rasp\u00e2ndit peste morminte.
\nAm numit poemul \u201eEclipsa de soare\u201c, \u00een \u00eencercarea aceasta de interpretare, \u201eMiorita lui Marin Sorescu\u201c si am comentat, personal si subiectiv, un text cu totul special, pe care l-am perceput ca pe un purtator de mesaj hristic asa cum, uneori, a fost interpretat si textul baladei populare, poate mai apropiat de cuvintele \u201eiata mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii\u201c.
\nFiecare v\u00e2rsta dispune de propria informatie si de posibilitati de recitire, reinterpretare si regasire a sinelui \u00eentr-un text literar care \u00eei este familiar. Recitind ciclul \u201eLa Lilieci\u201c, am descifrat, dintr-o alta perspectiva, tragismul poeziei lui Sorescu. Credem ca niciodata un text poetic nu este interpretat la fel de doi analisti si ca un folclorist \u00eel nuanteaza altfel dec\u00e2t un literat. Alaturi de calitatea de a fi cititor fidel, ne-am asumat-o si pe cea de folclorist, dar nu si pe cele de critic sau exeget. Am simtit, mai mult ca alta data, lipsa unui studiu asupra misticii lui Marin Sorescu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Publicam \u00een acest numar prima parte a unui dosar dedicat ciclului sorescian \u201eLa Lilieci\u201c, care a cunoscut \u00een ultimul an doua reeditari: \u201eLa Lilieci\u201c (I-VI), cu zece texte recent recuperate, editie stabilita si \u00eengrijita de Sorina Sorescu, \u00eensotita de interviuri cu Marin Sorescu, un dosar de referinte critice si un interviu cu George Sorescu, Editura… Cite\u0219te mai mult »Marin Sorescu \u2013 \u201eLa Lilieci\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1614,4222,2659,1479,1613,2660,5119,2661],"class_list":["post-3352","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-la-lilieci","tag-cosmin-borza","tag-folclor-romanesc","tag-ion-pop","tag-marin-sorescu","tag-opera-lui-marin-sorescu","tag-sabina-ispas","tag-subminarea-conventiei-literare"],"views":13549,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3352","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3352"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3352\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3352"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3352"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3352"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}