{"id":3343,"date":"2010-07-01T16:08:08","date_gmt":"2010-07-01T14:08:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3343"},"modified":"2011-04-12T16:16:06","modified_gmt":"2011-04-12T14:16:06","slug":"prefata-lui-maiorescu-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/prefata-lui-maiorescu-i\/","title":{"rendered":"Prefata lui Maiorescu (I)"},"content":{"rendered":"

Prefata la editia dintai<\/strong>
\nColectia de fata cuprinde toate poesiile lui Eminescu publicate in \u201eConvorbiri literare\u201c de vreo doisprezece ani incoace, precum si cele aflate p\u00e2na scum numai in manuscript pe la unele persoane particulare.
\nPublicarea se face in lipsa poetului din tara. El a fost totdeauna prea impersonal si prea nepasator de soarta lucrarilor sale, pentru a fi putut fi induplecat sa se ingrijeasca insusi de o asemenea culegere, cu toata staruinta amicilor sai literari.
\nPoesiile, asa cum se presinta in paginile urmatoare, nu sunt dar revazute de Eminescu si sunt prin urmare lipsite de indreptarile ce avea de gand sa le faca, cel putin la cele mai vechi (\u201eVenere si Madona\u201c, \u201eMortua est!\u201c, \u201eEgipetul\u201c, \u201eNoaptea\u201c, \u201eInger de paza\u201c, \u201eImparat si proletar\u201c, \u201eRugaciunea unui dac\u201c, \u201eInger si demon\u201c).
\nDaca totusi am publicat si aceste poesii, impreuna cu celelalte, asa cum se gasesc, am facut-o dintr-un simtimant de datorie literara. Trebuiau sa devie mai usor accesibile pentru iubitorii de literatura noastra toate scrierilor poetice, chiar si cele incepatoare, ale unui autor, care a fost inzestrat cu darul de a intrupa adanca sa simtire si cele mat inalte gandiri intr-o frumuste de forme, supt al carei farmec limba romana pare a primi o noua viata.
\nBucuresti, decembrie 1883.
\nT Maiorescu
\nTextul acesta a fost scris de Titu Maiorescu dup\u00e3 6\/18 decembrie 1883 (\u201eii mai scriu numai o scurta prefata\u201c o anunta el pe Emilia Humpel in epistola din 6\/18 decembrie 1883, in ziua in care transmitea la tipografie ultima coala editoriala corectata, a 20-a) \u2013 deci, dupa corectura intreag\u00e3 a manuscrisului-martor. Va deveni text canonic al tuturor editiilor Maiorescu, sub titlul \u201ePrefata la editia d’intai\u201c. In editia princeps nu are titlu.
\nCele patru paragrafe ale acestei prefete propun si o simetrie cifrica interesanta privind numarul de cuvinte. Primul paragraf are 32 de cuvinte (cu titlul presupus, \u201eprefata\u201c, 33 de cuvinte). Cel de-al doilea paragraf are 8 cuvinte pentru prima propozitie si 33 de cuvinte pentru cea de-a doua. Cel de-al treilea paragraf are 33 de cuvinte pana la paranteza, si 8 titluri de poezii in paranteza, facand un fel de \u201erima imbratisata\u201c cu paragraful doi. Al patrulea paragraf are 23 de cuvinte pentru prima fraza si 55 de cuvinte pentru cea de-a doua, un total de 78 de cuvinte la care, daca se adauga data, locul si semnatura, adica inc\u00e3 patru cuvinte, rezulta cifra de 82 (41+41, adica insumarea cuvintelor din paragraful doi si trei). Nu cunoastem sensul acestei (acestor) parole, in care cifrele 8 si 33 par a juca un rol \u2013 iar pentru un posibil \u201ejoc\u201c cu locul de ordine al poeziilor, cu numarul de litere din numele poetului (Eminescu = 8 litere, nume anuntat de doua ori in text), etc., chiar daca am fi pregatiti, nu avem repere spre a estima unde poate duce. Aceste relatii simetrice au ciudateniile lor, si atesta, inca o data, ca actele si marturiile privind viata tarzie a lui Eminescu (darea lui afara din presa, mai ales, declararea publica a bolii psihice etc.) \u2013 sunt invaluite intr-un mister fabricat.
\nCele opt poezii eminesciene citate de Titu Maiorescu, pentru care editorul crede ca sunt lipsite de indreptarile ce avea de gand sa le faca, cel putin la cele mai vechi, au urmatoarea ordine in editie (punem si cronologia in paranteza):
\n15. \u201eVenere si Madona\u201c (1870)
\n23. \u201eMortua est!\u201c (1871)
\n25. \u201eEgipetul\u201c (1870)
\n24. \u201eNoaptea\u201c (1871)
\n32. \u201eInger de paza\u201c (1871)
\n39. \u201eImparat si proletar\u201c (1874)
\n7. \u201eRugaciunea unui dac\u201c (1879)
\n29. \u201eInger si demon\u201c (1873)
\nIn afara de prima poezie, \u201eVenere si Madona\u201c, debutul lui Eminescu in \u201eConvorbiri literare\u201c, deci un inceput, celelalte nu respecta ordinea cronologica a publicarii poeziilor. Nu este respectata nici ordinea lor din editie. De ce le citeaza editorul in aceasta ordine? Surprinde, apoi, includerea \u201eRugaciunii unui dac\u201c (publicata de Eminescu in CL, la 1 septembrie 1879) printre poeziile \u201emai vechi\u201c. Pana la \u201eRugaciunea unui dac\u201c, Eminescu publicase in \u201eConvorbiri literare\u201c: \u201eEpigonii\u201c (15 august 1870), \u201eMortua est!\u201c (1 martie 1871), \u201eInger de paza \u2013 Noaptea\u201c (15 iunie 1871), \u201eEgipetul\u201c (1 octombrie 1972), \u201eInger si demon\u201c (1 aprilie 1973), \u201eFloare albastra\u201c (idem, ibidem), \u201eImparat si proletar\u201c (1 decembrie 1874), \u201eMelancolie\u201c, \u201eCr\u00e3iasa din povesti\u201c, \u201eLacul\u201c, \u201eDorinta\u201c (1 septembrie 1876), \u201eCalin\u201c (1 noiembrie 1876), \u201eStrigoii\u201c (1 decembrie 1876), \u201ePovestea codrului\u201c, \u201ePovestea teiului\u201c, \u201eSinguratate\u201c, \u201eDeparte sunt de tine\u201c (1 martie 1878), \u201ePajul Cupidon\u201c, \u201eO, ramai\u201c, \u201ePe aceeasi ulicioara\u201c (1 februarie 1879) \u2013 dupa care urmeaza grupajul din 1 septembrie 1879, in care se include si \u201eRugaciunea unui dac\u201c (\u201eDe cate ori iubito…\u201c, \u201eRugaciunea unui dac\u201c, \u201eAtat de frageda\u201c).
\nIata, asadar, un total de 21 de poezii, pana la grupajul din 1 septembrie 1879, dintre care Titu Maiorescu crede ca, fiind poezii mai vechi, Eminescu avea de gand sa le indrepte pe acestea 8… Ulterior, la acest lot editorul va mai adauga trei poezii. Considerand ca \u201eRugaciunea unui dac\u201c este o \u201escapare\u201c, pana la \u201eImparat si proletar\u201c (1 decembrie 1874) raman poeziile din lista de mai sus. In fond, cu totul socanta ramane neincluderea printre poeziile mai vechi a \u201eEpigonilor\u201c (1870) \u2013 ca sa nu mai vorbim de \u201eFloare albastra\u201c, ori de \u201eStrigoii\u201c (la tiparirea careia Maiorescu reactionase prin cunoscuta scrisoare, cerand indreptari din partea poetului; indreptari pentru ce? \u2013 in vederea unei republicari, desigur!).Titu Maiorescu nu alege aceste opt poezii mai vechi ale lui Eminescu nici dupa un ghid al greselilor posibile, considerate ca atare de catre critic: in afara de finalul \u201eRugaciunii unui dac\u201c (omisiunea negatiei), aceste opt poezii nu ridica dificultati editorului (formele mai greoaie din \u201eImparat si proletar\u201c le rezolva prin punctuatie). Altele sunt poeziile dificile pentru un editor eminescian, oricare ar fi e1. Alegerea intamplatoare a exemplelor, dupa memorie, daca este intr-adevar intamplatoare, cum rezulta de altfel, denota ca Maiorescu nu era familiarizat cu cronologia expresa a poeziilor lui Eminescu (datele publicarii). Presupunand ca el tine cont de data debutului lui Eminescu la \u201eConvorbiri literare\u201c, 15 aprilie 1870 cu prima poezie din lista sa \u201eVenere si Madona\u201c, ramanem surprinsi sa constatam ca aproximeaza timpul scurs de la acesta data pana la editia pe care o scoate la… \u201evreo doisprezece ani\u201c. Din aprilie 1870 pana in decembrie 1883 sunt aproape… vreo 14.
\nRamane cert faptul ca Titu Maiorescu este surprins de prezenta, in aceasta \u201ecolecte\u201c, a poeziilor de tinerete (unele dintre ele) ale lui Eminescu.
\nCu totul interesant este, in aceasta prefata, paragraful al doilea: \u201ePublicarea se face in lipsa poetului din tara\u201c. S-ar putea crede ca este un anunt simplu: Eminescu nu se afla in tara \u2013 si, prin urmare, indreptarile de ultim moment nu are cine le face. Despre indreptari, insa, se va vorbi in paragraful urmator, al treilea. Lipsa poetului din tara este legata de alt ceva: \u201eEl a fost totdeauna prea impersonal si prea nepasator de soarta lucrarilor sale, pentru a fi induplecat sa se ingrijeasca insusi de o asemenea culegere, cu toate staruintele amicilor sai literari\u201c. Lipsa poetului din tara este legata, de catre Titu Maiorescu, de ingrijirea unei \u201easemenea culegeri\u201c: cartea se tipareste pentru ca el nu este de fata, lipsa lui inlesneste tiparirea. Tiparirea \u2013 ori alcatuirea colectiei\/culegerii?! Amicii sai literari au staruit pe langa el, dar nu 1-au putut indupleca. Indupleca, in ce privinta: sa tipareasca (sa-si ia grija tiparirii) \u2013 ori sa alcatuiasca o colectie\/culegere? Prea impersonal \u2013 si prea nepasator cu soarta lucrarilor sale, Eminescu? \u2013 Cu soarta lucrarilor tiparite, desigur, ori facute publice dupa lectura (publica). S-a ocupat, asadar, altcineva de \u201esoarta lucrarilor sale\u201c? Textul antologiei atesta ca piesele s-au tiparit, fiecare in parte, dupa tipariturile din \u201eConvorbiri\u201c (aceleasi greseli). Intre taieturile din \u201eConvorbiri\u201c (sau in tomurile revistei, la semne bine stabilite) se aflau, insa, poezii transcrise caligrafic de Eminescu pentru tipar (ineditele din grupajele separate). Titu Maiorescu insusi insistase in 1881 pe langa poet sa-si faca un volum de versuri si-i daduse aceste tomuri din biblioteca sa\u2026 In aceasta declaratie de editor nu se mai regaseste informatia; este ca si cum, in termeni juridici, Titu Maiorescu nu ar recunoaste ca i-a cerut poetului sa-si lucreze volumul. Pe cale de consecinta (pentru ca dovada exista, e vorba de scrisoarea lui Eminescu din 8 februarie 1882 catre Veronica Micle unde-i spune: \u201eTitus imi propune sa-mi editez versurile\u2026\u201c), urmeaza ca Eminescu n-a discutat cu el despre volum \u2013 de la aceasta propunere pana la iesirea poetului din viata publica (28 iunie 1883), nu s-au consultat asupra sumarului, punctuatiei, formelor etc. Sunt atestate numeroase discutii intre ei doi pe marginea \u201eLuceafarului\u201c (discutii consemnate chiar de Titu Maiorescui in jurnalul sau) \u2013 dar ele s-au marginit strict la acesta: in declaratia de mai sus asta afirma editorul, ca Eminescu n-a luat in seama staruintele amicilor literari de a-si edita poeziile, deci nu i-a luat in seama sfatul din februarie 1882. Se intelege limpede ca lui nu-i vine sa creada ca Eminescu insusi a organizat volumul. Maiorescu intra, de fapt, in posesia volumului manufacturat, a \u201epachetului\u201c cum spune Perpessicius \u2013 pe ce cai, insa, nu stim; asa cum nu stim pe ce cai va intra criticul in posesia lazii cu manuscrise a lui Eminescu \u2013 si-si face urmatorul rationament: El a fost totdeauna prea impersonal si prea nepasator de soarta lucrarilor sale, pentru a fi putut fi induplecat sa se ingrijeasca insusi de o asemenea culegere, cu toata staruinta amicilor sai literari. Deci: nu el a facut culegerea. Nu a lui este responsabilitatea textului. Fiind facuta, totusi \u2013 trebuie publicata, cu atat mai mult cu cat este absent (din tara), ca un fel de surpriza \u2013 dar si din datorie fata de literatura romana.
\nIn felul acesta cred ca mai cade un mit: acela ca prin volumul de poezii Titu Maiorescu a voit si a reusit sa salveze si sa impuna lumii poetul dupa prabusirea ziaristului Eminescu. Nicidecum: lucrurile au o evolutie naturala, fireasca, \u201eziaristul\u201c Eminescu, el insusi, munceste intens la definitivarea volumului sau de versuri, la construirea lui \u2013 dar iata ca nu are timp sa puna ultimele tuse, ca sa zicem asa, adica sa-si faca singur corectura: evenimentele din 28 iunie vin brusc cu avalansa lor. N-are timp nici macar sa transmita cuiva sensul constructiei, scenariul cartii. Nici macar Ioan Slavici, la care sedea in gazda si care-i vedea framantarile, nu intelege ca el scrie incontinuu si rasscrie, bate tactul, recita noaptea, reia recitarea etc. \u2013 pentru ca-si studiaza poezia: Slavici gaseste de cuviinta sa ne spuna ca acestea erau manifestari ale nebuniei lui Eminescu! Ni se pare din ce in ce mai plauzibil ca in privinta volumului de poezii avem de-a face cu un accident. El, acest volum in organizarea de autor cu acele trimiteri ingineresti de la o poezie la alta, cu intercalarile, etc. \u2013 ar fi putut fi dus chiar de catre autor la tipografie pentru a fi cules si, dupa accident, tipografia, ramanand descoperita, ar fi putut apela la Titu Maiorescu pentru a scoate lucrurile din impas.
\nStudii recente (la descoperirile d-lui Toma Dulciu ma refer) denota ca s-a lucrat mult coperta cartii, in figurile florale ale careia se poate citi, staganografic, numele \u201eVeronica Micle\u201c: daca este asa \u2013 cine ar fi acoperit\/ascuns numele Ei \u2013 si cu ce scop? E absurd sa vedem un fel de \u201econspiratie\u201c prin care Titu Maiorescu si \u201egrupul sau\u201c o pun acolo pe femeie in mod conventional ca s-o culpabilizeze (numai ei stiind de ce\u2026). De ce, in fond, cand Ea este prezenta peste tot in volum? Mai degraba autorul insusi, Eminescu, sau cel cu care lucra el aceasta coperta, ii plaseaza numele, ca pe un omagiu ascuns de ochii lumii. S-a facut statistica vocabularului editiei princeps si s-a stabilit ca cel mai frecvent cuvant al ei este pronumele personal de persoana a III-a singular: Ea cu 3.068 de ocurente si, pe acelasi loc, tot cu 3.068 de ocurente, El. Se poate spune ca intregul volum este o dedicatie \u201ePerechii umane\u201c, cuplului masculin-feminin: ce e mai simplu decat sa vedem in scrierea staganografica de pe coperta numele Ei ascuns, sub numele Lui in clar? Revenind, o coperta lucrata cu atata migala inseamna nu numai timp, dar si consultari, proiecte, probe. Este foarte posibil ca Eminescu sa fi fost un obisnuit al tipografiei Socec-Teclu in aceste luni.
\nAm stabilit, apoi, ca el a mai intocmit o lista cu poezii inedite din viitorul volum, si pentru revista \u201eConvorbiri literare\u201c de la Iasi: se preocupa de carte, dar si de lansarea ei dupa aparitie.
\nToate acestea sunt ipoteze de lucru. Revenind la Titu Maiorescu, noi constatam ca el descrie o imprejurare dedusa, nu o situatie de fapt. Nu motiveaza de ce (daca) el, Titu Maiorescu, a luat initiativa de a aduna poeziile lui Eminescu, de a le adauga celor publicate pe cele aflate in manuscrise, si de ce le publica. Nu declara expres, explicit, ca e1, Titu Maiorescu, a facut aceasta munca. Reiese oarecum fapta unui grup de prieteni. Ca el a facut efectiv corectura? \u2013 Asta se va descoperi peste ani si ani, odata cu scoaterea la iveala a scrisorilor sale, a insemnarilor zilnice, a altor marturii \u2013 precum cea de mai sus ca el a staruit sa se faca volumul. Acum, in 1883-1884, cititorul acestei carti nu afla cine a editat-o de fapt. Titlul volumului este \u2013 sa nu uitam \u2013 POESII de M. Eminescu, nu M. Eminescu: POESII. In primele randuri editorul vorbeste de \u201ecolectie \/ culegere\u201c. Este ceva ca si anonim, cum ar fi o culegere de folclor.
\nParagraful al treilea incepe si mai explicit: \u201ePoesiile, asa cum se prezinta in paginile urmatoare, nu sunt dar revazute de Eminescu\u201c… Nu se refera numai la indreptari grafice \u2013 ci si la modul cum se prezinta poeziile in paginile urmatoare. Practic, descrie un manuscris ce urmeaza a fi citit. Singurul \u201egir\u201c editorial pe care-1 da Titu Maiorescu este pentru aceste opt poezii pe care le considera mai vechi: \u201eDaca totusi am publicat si aceste poezii, impreuna cu celelalte, asa cum se gasesc, am facut-o dintr-un simtimant de datorie literara\u201c. In virtutea aceluiasi \u201esimtimant\u201c se puteau publica poezii si mai vechi de-ale lui Eminescu, de la \u201eFamilia\u201c; formula este de circumstanta, editorul observa ca cele opt poezii in discutie construiesc, sunt piese de baza in antologie \u2013 si-si motiveaza neputinta de a le exclude, pe generalitati. El a vorbit, pentru a treia ori a patra oara, de aceste poezii… \u201easa cum se gasesc\u201c. A definit, deci, in continuare, manuscrisul pe care-1 poseda. Intreaga aceasta prefata este construita din termeni ambigui, are o dubla intentonalitate, editorul pare mai degraba a se apara pe sine insusi. Instaureaza, astfel, duplicitatea in eminescologie \u2013 mergandu-se pana acolo incat i s-a atribuit lui Titu Maiorescu chiar selectia editiei din decembrie 1883.
\nAceasta prefata-stas se repeta si la editiile a II-a si a III-a, cand Eminescu era inca in viata, nu se mai afla in strainatate\u2026 Se stie ca poetul nu si-a recunoscut, de altfel, acest volum. Mai exact spus: dupa ce l-a daruit, cu o dedicatie in limba germana, medicului sau curant de la Oberdoebling, in primele zile ale lui 1884, mai tarziu, prin 1886, a avut o reactie violenta, spargand vitrina unei librarii din Iasi, luandu-si de acolo volumul si calcandu-si-1 in picioare, dupa unii biografi. Nu stim ce se poate deduce de aici. Poetul si-a cerut insistent, continuu, lada lui de manuscrise inapoi, in scrisori emotionante, fiind mai intai ingrijorat de soarta ei, apoi nedumerit ca nu i se restituie, rugandu-si prietenul sa i-o pastreze. A intentionat o anti-editie Maiorescu prin V G. Mortun, dar aceasta se va publica abia dupa moartea sa. Nu a colaborat cu editorul nici la editia a doua, nici la editia a treia. Prefata-stas a lui Titu Maiorescu pare a-l impiedica, intr-un fel, pe poet de a-si lua in stapanire opera, si a-1 provoca la o reactie: nu se cunoaste vreuna. Desi volumul este organizat de el insusi pana in cele mai mici amanunte, totusi nu si-1 reia in formula proprie. O posibilitate \u2013 pe care am presupus-o de mai de ori \u2013 ar fi ca unele schimbari de amanunt, totusi, 1-au deranjat: se pierde o coala editoriala, cum am vazut. Ar mai fi posibilitatea ca sa-1 fi surprins migrarea, din volum, a elegiei \u201eMai am un singur dor\u201c, care a devenit cantec de petrecere si \u2013 mai grav! \u2013 cantec de cheta, insotind demersul tinerilor sau mai varstnicilor socialisti, care s-au angajat intr-o campanie de anvergura nationala sa stranga bani pentru \u201ebietul Eminescu\u201c. O asemenea campanie ii bara, de altfel, drumul spre presa, cum observa inca G. Ibraileanu.
\nO alta cauza pentru care el insusi nu-si reia in formula proprie volumul ar (putea) fi distonanta flagranta fata de editia existenta. Nu e vorba numai de greseli: in privinta acestora, inca in scrisoarea sa din iarna Titu Maiorescu il anunta: \u201eAcum trebuie sa mai stii ca volumul de poezii ti l-a publicat Socec dupa indemnul meu in Decembrie anul trecut (\u2026) si de pe acum trebuie sa te gandesti la editia a doua, care va fi reclamata pe la toamna, si in care vei putea face toate indreptarile ce le crezi de trebuinta\u201c. Este vorba, insa, si de omisiuni de poezii (cele care vor fi recuperate punctual de catre V.G.Mortun), de strofe \u2013 dar mai ales este vorba de punctuatie, de acea virgula maioresciana care face din mistica poemului \u2013 psihologie. V.G.Mortun arata, intr-un interviu din 1914 acordat lui Al. Serban, ca Eminescu innegrise editia pe care i-a scos-o Titu Maiorescu: \u201eaproape toate paginile erau corectate cu creionul si purtau pe ici pe colo strofe adaugite\u201c, noteaza Al. Serban insusi vazand exemplarul de lucru (care din pacate nu s-a pastrat).
\nCe se intelege de aici? A-si fi editat (publicat) poetul insusi volumul de poezii, dupa editia scoasa de Maiorescu, ar fi insemnat un scandal. Era alt volum, o reparatie care se cuvenea explicata public. Ar fi putut Titu Maiorescu suporta asa ceva? Ar fi putut Mihai Eminescu suporta consecintele? Suporta climatul nostru cultural de la 1884-1889, cu un Eminescu bolnav sau sanatos, nu se mai stie, dar tinut ca un Ioan Botezatorul in temnita Botosanilor? Stiu ca acestea sunt probleme care mai bine nu s-ar pune \u2013 pentru ca nu s-au pus niciodata \u2013 dar faptele au ajuns sa le ceara. Prin editiile sale succesive Titu Maiorescu nu face altceva decat sa se apere \u2013 iar principiul in virtutea caruia actioneaza-reactioneaza este evident: el il considera pe Eminescu iresponsabil, pierdut intelectualiceste. Cu vorbele sale din scrisoarea din 3\/15 iunie 1888 catre \u2013 atentie! \u2013 redactia \u201eAlmanahului Romania Juna\u201c care-i cere sfatul pentru a doua aparitie: \u201eDe la Eminescu s-ar cuveni, poate, sa reproduceti ultimiele trei poezii, facute dupa publicarea editiei a doua a volumului sau de poeme, desi aparute in \u00abConvorbiri\u00bb (doua in trecut, a treia va aparea in nr. Conv. din Iulie). Eminescu tot mai traieste, desi este intelectual pierdut; fiindca traieste, trebuie sa figureze in Almanach\u201c. Nu catre o persoana particulara spune asta Titu Maiorescu, ci catre un grup, oarecum catre o institutie: este ca si o afirmatie publica. In fond, numai un Eminescu iresponsabil justifica editia lui Titu Maiorescu \u2013 si numai aceasta prefata explica de ce: criticul a facut ce se putea omeneste face cu un text care i-a parvenit nu se stie cum. (Va urma)<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Prefata la editia dintai Colectia de fata cuprinde toate poesiile lui Eminescu publicate in \u201eConvorbiri literare\u201c de vreo doisprezece ani incoace, precum si cele aflate p\u00e2na scum numai in manuscript pe la unele persoane particulare. Publicarea se face in lipsa poetului din tara. El a fost totdeauna prea impersonal si prea nepasator de soarta lucrarilor… Cite\u0219te mai mult »Prefata lui Maiorescu (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2652,1949,668,91,2653],"class_list":["post-3343","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-convorbiri-literare","tag-eminescu","tag-maiorescu","tag-n-georgescu","tag-titu-maiorescu"],"views":5458,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3343","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3343"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3343\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3343"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3343"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3343"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}