Exista fel de fel de greseli de tipar \u00een operele literare, unele dintre ele au facut glorie, altele au creat legende, altele au schimbat sensuri \u2013 dar greseli tipografice de felul celor pe care le-am identificat \u00een contextul eminescian n-am mai \u00eent\u00e2lnit pe nicaieri. Ele m-au pus pe g\u00e2nduri si m-au facut sa caut argumente \u00een plus pentru a demonstra… ce demonstreaza, de fapt, ele, aceste greseli de tipar comune \u00een primele tiparituri ale poeziilor lui Mihai Eminescu si \u00een editia princeps scoasa de Titu Maiorescu. Numai c\u00e2teva exemple, iubiti cititori, si daca dumneavoastra \u00eentelegeti similitudinile altfel dec\u00e2t mine, sunt foarte dornic sa va ascult.
\nCompar, asadar, textul eminescian din \u201eConvorbiri literare\u201c, revista unde a publicat poetul, si din editia princeps. Eminescu, dupa cum se stie, nu si-a publicat el \u00eensusi volumul de poezii: \u00een 1883, de Craciun, poetul se afla \u00een sanatoriu, l\u00e2nga Viena, iar la Bucuresti, Titu Maiorescu \u00eei scotea cartea. Fel de fel de legende au vrut sa spuna mai \u00eent\u00e2i ca editorul avea la dispozitie caietele eminesciene si a facut singur selectia, apoi ca a facut doar constructia volumului (organizarea poemelor, curgerea lor unul dupa altul) intercal\u00e2nd inedite, gasite ca atare undeva, pe la prietenii poetului sau lasate de poet, \u00eentre poezii publicate, apoi ca lucrase \u00eendelung ultima forma a unor poeme \u00eempreuna cu autorul (cu referire mai ales la punctuatie) si c\u00e2te si mai c\u00e2te. Asta, pentru ca Titu Maiorescu nu a spus niciodata modul de lucru la editia sa: de 11 ori a reeditat \u201ePoesiile\u201c lui M.Eminescu (\u00een 1883, 1885, 1888, la primele 3 editii, poetul era \u00een viata \u2013 editia din 1889 iese imediat dupa moartea lui, apoi, p\u00e2na \u00een 1911, ritmul este dirijat de v\u00e2nzari \u2013 iar Titu Maiorescu adauga poezii noi de la o editie la alta, schimba locul c\u00e2torva \u2013 schimba, desigur, punctuatia care este fluctuanta \u00een toate editiile sale) \u2013 mereu cu aceeasi \u201ePrefata la editia de’nt\u00e2i\u201c care anunta ca poeziile se scot \u00een lipsa poetului din tara etc. \u2013 deci, ca pe un volum obiectiv, editie de autor \u00een absenta autorului, carte neutra fata de el, creatorul ei imediat. \u00centre timp s-a demonstrat pe r\u00e2nd ca Titu Maiorescu n-avea cum sa preia ineditele pentru editia sa din lada de manuscrise pentru ca nu intrase \u00een posesia acestei lazi, ca n-ar fi putut gasi aceste inedite \u00een forma definitiva diseminate pe l\u00e2nga roiul de manuscrise anterioare al fiecarui titlu \u00een parte, ca nu s-a pus de acord cu autorul \u00een privinta punctuatiei nici pentru poemele mari (\u201eLuceafarul\u201c), etc., etc. \u2013 dar tot a ramas vorba ca el este Editorul, adica alcatuitorul, cel care a facut selectia, ordinea poeziilor etc. Este un caz straniu de inadvertenta logica: toate amanuntele unei demonstratii sunt contrazise \u2013 dar concluzia ram\u00e2ne. Cam asta \u00eenseamna, dupa capul meu, o \u201eumbra de idee\u201c \u00een sens eminescian \u2013 sau, mai strict, \u00een sensul \u201eEpigonilor\u201c, iata \u201ecombinarea maiestrita \/a\/ unor lucruri n’esistente\u201c.
\nNu vreau, \u00eensa, sa ma \u00eenflacarez din nou, si sa dau iarasi cu fulgere \u00een: Perpessicius, Ibraileanu, C. Botez, G. Calinescu, Gh. Adamescu \u2013 si toti ceilalti mari editori ai lui Eminescu ce perpetueaza umbra aceasta de idee dupa care arhitectul editiei princeps a fost Maiorescu si numai Maiorescu, etc. Cred ca ar fi mai profitabil sa construim \u2013 si ofer acest argument filologic pe care l-am construit la capatul a c\u00e2tiva ani de… cum sa-i spun? \u2013 nanofilologie comparata s-ar potrivi \u2013 cu speranta ca reusesc sa pastrez tonul si interesul cititorului ca pentru un lucru stiintific iar nu imaginar\/imaginativ. Stim \u00eenca de la Hasdeu ca, \u00een lipsa documentelor istorice, filologia poate oferi solutii sigure prin confruntarea de texte.
\nAvem, asadar, textul tiparit \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c de catre Eminescu \u2013 si textul tiparit \u00een editia princeps de catre Titu Maiorescu. La \u201e\u00cemparat si Proletar\u201c, \u201eConvorbirile\u201c (1 dec. 1874, p. 365) au o greseala de tipar: femeile Comunei din Paris poarta \u201ecumse frigiene\u201c (metateza de tipograf: a plantat litera m \u00eenainte de litera s). Editia princeps (1883) are la fel: \u201ecumse frigiene\u201c (p. 134). Desigur, editia a II-a \u00eendreapta.
\n\u00cen \u201ePovestea codrului\u201c (1 mart. 1878, p.453) alta greseala de tipar \u00een \u201eConvorbiri\u201c: \u00cempreju-ne s-aduna, pentru \u00eemprejuru-ne (lipseste o silaba, ru, poate ca tipograful graseia frantuzeste sau era apelpist). Editia princeps are la fel: \u00cempreju-ne (p.125). Si la fel: editia a II-a \u00eendreapta.
\nLa \u201eRugaciunea unui dac\u201c, \u201eConvorbirile literare\u201c (1 sept. 1879, p. 242) scapa negatia, \u00eentr-un vers: \u201eSa cer a tale daruri, genunchi si frunte plec\u201c, pentru \u201enu plec\u201c. Editia princeps are la fel: \u201eSa cer a tale daruri, genunchi si frunte plec,\/ Spre ura si blastemuri as vrea sa te \u00eenduplec\u201c (p. 24), cu al doilea vers corect, dar av\u00e2nd, firesc, un picior \u00een plus si cer\u00e2nd accent nefiresc pe \u201e\u00eenduplec\u201c. Editia a doua Maiorescu (1885) are aceeasi greseala \u00een primul vers (lipsa negatiei) \u2013 dar versul urmator: \u201eSpre ura si blastamuri as vrea sa te ‘nduplec\u201c, editorul d\u00e2ndu-si seama ca trebuie sa elimine un picior pentru ritm, si fort\u00e2nd, astfel, accentul: \u201esa te ‘ndupl\u00e9c\u201c. \u00cen editia a treia Titu Maiorescu depisteaza greseala, pune negatia: \u201egenunchi si frunte nu plec\u201c, dar pastreaza versul urmator scurtat: \u201eas vrea sa te ‘nduplec\u201c. Si \u00een editia a patra, din 1889 (imediat dupa moartea lui Eminescu) se pastreaza astfel, abia \u00een editia a cincea (1890) editorul gasind, prin deductie, versurile corecte: \u201enu plec \u2013 sa te \u00eenduplec\u201c.
\nO alta greseala din \u201eConvorbiri literare\u201c (1 feb. 1879, p.420) trecuta \u00een editia princeps (p. 32) la \u201eO ram\u00e2i\u201c: revista are \u201eSueram l’a a ei chemare\u201c, cu aceasta ciudata dublare a articolului. Identica este forma din editia princeps.
\nAcestea sunt greseli cu rol de martor, si vom vedea ce ne semnalizeaza ele \u00een lipsa informatiilor documentare.
\nNu una, nu doua, trei sau patru greseli de tipar din \u201eConvorbiri literare\u201c trec identice \u00een editia princeps scoasa de Maiorescu \u00een 1883, ci numarul lor trece de 30 (noi nu le-am numarat, dar le semnalam punctual la fiecare poezie \u00een parte). Pe de alta parte, \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c mai sunt c\u00e2teva greseli pe care editia princeps le corecteaza (\u00een \u201eStrigoii\u201c: \u201esfiiicios\u201c, cu 3 i, revine la \u201esfiicios\u201c; nu cred ca aici este greseala de tipar \u00eensa: autorul a tiparit cu 3 i pentru rostire\/recitare cu o intonatie deosebita; pentru ca necesita lungi discutii, nu insist asupra altor \u201egreseli\u201c prezente \u00een revista si \u201e\u00eendreptate\u201c \u00een editie). Editia princeps are, la r\u00e2ndul ei, c\u00e2teva greseli proprii.
\nNumai aceasta unda a celor comune ne intereseaza \u2013 si consideram ca alta explicatie nu exista, dec\u00e2t ca Titu Maiorescu a dat la tipar, pentru volum, textul deja imprimat din \u201eConvorbiri literare\u201c. Breasla tipografilor fiind foarte dezvoltata \u00een epoca (practic, este una dintre marile noastre industrii: la defilarea de la 1 Mai 1881 are carul alegoric propriu), culegerea \u201eoarba\u201c a literelor era foarte obisnuita ceea ce face ca un text cu greseli sa fie cules chiar cu acele greseli: zetarul sau culegatorul nu-si bate capul sa citeasca ori sa \u00eendrepte cu de la sine putere. Am putea presupune ca materialul odata cules pentru revista se pastra \u00een rastel, astfel ca zatul din 1874 (de la \u201e\u00cemparat si proletar\u201c) putea fi refolosit \u00een 1883 pentru carte. Greu de crezut ca se imobiliza at\u00e2ta plumb pentru at\u00e2ta timp \u2013 dar chiar asa fiind, teoria de mai jos nu se schimba. Doar ca revista foloseste o litera \u2013 cartea, alta (corp si familie diferite). Sa zicem ca tehnic se putea face convertirea si avem, totusi, de-a face cu zatul: scenariul nostru nu se schimba nici chiar \u00een aceasta ipoteza.
\nCredem, asadar, ca nu suntem deloc departe de adevar daca afirmam ca Maiorescu avea taieturi din revista, textele tiparite facute teanc, fila peste fila, puse \u00eentr-o ordine anumita. \u00cen fond, de ce lipsesc aceste taieturi din lada cu manuscrise a lui Eminescu? El \u00eensusi nu-si pastra textele sale tiparite \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c? Traditia maioresciana (de fapt, simpla relatare a lui I. E. Toroutiu, fara a cita vreo sursa) spune ca poeziile pentru editia princeps au fost copiate de fiica criticului, Livia Maiorescu. Nu putea o m\u00e2na omeneasca, de intelectual, sa copieze greseli de tipar precum \u201ecumse\u201c \u00een loc de \u201ecusme\u201c,\u201c l’a a ei\u201c \u00een loc de \u201el’a ei\u201c si asa mai departe p\u00e2na la 30-35 de cazuri.
\nPot fi taieturi din revista, poate fi chiar zatul initial \u2013 vorba este ca greselile de la prima tiparitura trec prin corectura editorului nesesizate.
\nIpoteza taieturilor din revista (pe care am sustinut-o \u00eentr-o lucrare de doctorat si \u00een c\u00e2teva texte din 1998-1999) trebuie, \u00eensa, revizuita, deoarece \u00een anul 2000 a aparut o noua marturie documentara privind editia princeps: scrisoarea poetului catre Veronica Micle din 8 februarie 1882 (vezi editia D-nei Cristina Zarifopol-Illias, p. 188, cu facsimil la p. 189). Se cunostea raspunsul Veronicai Micle la aceasta scrisoare, datat de ea 10 februarie 1882, publicat \u00eenca din 1910, cu acel P.S. al ei: \u201eSunt foarte multumita ca tu vrei sa-ti editezi frumoasele tale versuri\u201c (textul original este \u00een franceza, editorul ofera traducerea sa) \u2013 dar nu i s-a dat crezare pe motiv ca scrisoarea era publicata de Octav Minar, nume rezervat \u00een eminescologie (cu \u00eendreptatire \u2013 dar pe nedrept; pot explica paradoxul, separat). Poetul scrie aici asa: \u201e…Titus \u00eemi propune sa-mi editez versurile si am si luat de la el volumul 1870-71 din \u201eConvorbiri\u201c unde strau \u201eVenere si Madona\u201c si \u201eEpigonii\u201c. Vai Muti, ce greseli de ritm si rima, c\u00e2te nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putinta a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar \u00een sf\u00e2rsit sa cercam.\u201c
\nAcest fragment de scrisoare ne pune \u00een mare dificultate dupa ce ne-am construit scenariul taieturilor din revista sau al zatului pastrat \u00een tipografie. Cel mai simplu ar fi sa nu luam \u00een seama informatia, preval\u00e2ndu-ne de faptul ca n-am vazut scrisoarea \u00een original ci doar \u00een copie fotografiata: daca este o \u201eplastografie\u201c, cum ar zice venerabilul nenea Trahanache (ori cum zicea G. Calinescu despre scrisorile editate de O. Minar la fel, cu fotocopii \u2013 dar tot fara a permite cuiva sa vada \u201edocomentul\u201c, sa-l pipaie, sa-l studieze autoptic)? E greu de crezut ca la 1882 Eminescu nu-si recunostea poeziile publicate \u00een 1870, cu numai 12 ani \u00een urma \u2013 ba, \u00eenca, poezii pe care le pastra \u00een lada sa de manuscrise, poezii comentate cu citate ample de Titu Maiorescu \u00een \u201eCriticele\u201c sale (editia \u00eent\u00e2i e din 1874)… At\u00e2t de dur sa-l fi lucrat \u201emorbul ziaristic\u201c \u00eenc\u00e2t sa-i fi schimbat mentalitatea? \u00centr-o alta scrisoare din acelasi lot al D-nei Cristina Zarifopol-Illias el \u00eei marturiseste Veronicai Micle ca are de g\u00e2nd sa \u00eencheie cariera poetica pentru ca se crede predestinat catre proza. Fie… Lui nu-i plac \u2013 iar ea \u00eei raspunde: \u201e…frumoasele tale poezii\u201c; ca \u00eentr-un dialog al surzilor. E vorba de stilul epistolar, \u00een fond, cu inerente familiarisme ori accente autoironice.
\nDin facsimil vedem, \u00eensa, ca, \u00een anul 1870, cifra 7 este scrisa apasat peste 6. A avut deci intentia sa scrie anul 1869-1870. \u201eConvorbirile\u201c \u00eencep cu luna martie, deci Tomul IV contine materia 1 martie 1870 \u2013 1 februarie 1871, iar Eminescu a debutat cu \u201eVenere si Madona\u201c la 15 aprilie 1870; el retine ca a fost \u00eentr-o primavara \u2013 si crede ca este vorba de tomul III, 1 martie 1869 \u2013 1 februarie 1870, dar se corecteaza la minut av\u00e2nd volumul \u00een fata si observ\u00e2ndu-l. Nu detine, asadar, un volum propriu \u2013 si nici taieturi nu are sau numere disparate cu poeziile lui tiparite: poate la asta se va fi referit Titu Maiorescu atunci c\u00e2nd spunea, \u00een \u201ePrefata la editia de’nt\u00e2i\u201c ca poetul a fost \u201eprea nepasator de soarta lucrarilor sale\u201c, poate ca-l mustra \u00een scris ca nu-si pastreaza arhiva proprie tiparita. Ram\u00e2ne, oricum, ciudat: Eminescu are at\u00e2tea manuscrise de care nu se debaraseaza, at\u00e2tea taieturi din ziare (articole politice), unele prelucrate sumar pentru recules \u00een format de carte, si propriile sale poezii tiparite nu si le pastreaza…
\nDa, numai ca \u201enonsensuri\u201c, \u201egreseli\u201c etc. nu prea sunt de gasit \u00een primele doua poezii ale lui, ci mai degraba \u00een \u201eMortuas est!\u201c, publicata exact la 1 martie 1871, \u00een primul numar, ultimele doua file din tomul urmator, al V\u2013 lea: imediat sub textul poeziei revista tipareste acest anunt: \u201eAnul IV a Convorbirilor (1 Martie 1870 \u2013 1 Martie 1871) brosat \u00eentr-un volum se afla spre v\u00e2nzare de acum \u00eenainte la libraria Junimei din Iassi si la libraria Domnilor Socec et comp. din Bucuresci…\u201c De ce nu se refera poetul si la aceasta poezie c\u00e2nd vorbeste de \u201egreseli de ritm si rima\u201c, de \u201enonsensuri\u201c si \u201ecuvinte stranii\u201c? Referitor la \u201eMortua est!\u201c, Titu Maiorescu observase \u00eenca din 1871, \u00een \u201eDirectia noua…\u201c, ca \u00een ea \u201esunt greseli ce trebuiesc neaparat \u00eendreptate\u201c, \u201emulte rime rele\u201c, etc. N-are nimic de spus Eminescu \u00een 1882 despre aceasta poezie care a iscat, la publicare, chiar ironii \u00een \u201eRevista contimporana\u201c ori \u00een cuplete de teatru? Vom reveni, desigur (\u00een editia princeps sunt c\u00e2teva schimbari fata de \u201eConvorbiri\u201c \u2013 iar celelalte doua poezii ram\u00e2n aproape neschimbate).
\nEste limpede ca poetul n-a avut timp sa citeasca textele pentru aceasta scrisoare, doar a rasfoit volumul \u00een graba si vorbeste de \u201enonsensuri\u201c etc. din amintiri, transfer\u00e2nd scandalurile de presa care au \u00eensotit publicarea poeziei \u201eMortua est!\u201c catre \u201eVenere si Madona\u201c si \u201eEpigonii\u201c. Este, repetam, si autoironie aici, si aluzie la \u201eCriticele\u201c lui Maiorescu: suntem, doar, \u00een interiorul stilului epistolar. Viitorul sau volum se afla la \u00eenceputul \u00eenceputului, abia se preurseste: \u00eenca este o negatie \u2013 sau: \u201eera din r\u00e2ndul celor, ce n-au fost niciodata\u201c.
\nTrebuie sa fac, \u00eensa, legatura cu o discutie pe care am avut-o cu Profesorul George Muntean \u00een anul 2000 tocmai pe tema editiei princeps Eminescu. D\u00e2nsul \u00eemi spune ca, prin anii ’60 ai secolului trecut, \u00eensusi Perpessicius (caruia i-a fost secretar la Institut) era preocupat de o alta ipoteza dec\u00e2t cele lansate p\u00e2na la el si de catre el \u00eensusi \u00een legatura cu editia princeps: posibilitatea ca editia sa se fi lucrat direct dupa tomurile \u201eConvorbirilor literare\u201c, cu semne puse unde trebuiesc culese poeziile, cu opis pentru ordinea lor, teancuri de inedite si locul unde trebuiesc intercalate, etc. E usor de imaginat ca asta presupune o inginerie \u00eentreaga, cu liste si semne \u2013 de care Eminescu ar fi fost foarte capabil. Daca ne g\u00e2ndim ca, \u00een 1930, C. Botez a lucrat complicata sa editie Eminescu \u00eentr-un mod asemanator (dadea la tipar diferite parti din carte indic\u00e2nd unde-si are locul fiecare) \u2013 putem sa acceptam ca era un modus operandi la cei vechi.
\n\u00cen fine, daca aceasta scrisoare este adevarata \u2013 si daca avem dovada ca la acest lot de scrisori a avut acces, \u00een anii ’50-’60 ai secolului trecut, si Augustin Z. N. Pop (a publicat, de aici, 3 scrisori cu facsimilul lor) \u2013 nimic nu ne \u00eempiedica sa presupunem ca Perpessicius a citit marturia dar n-a fost lasat s-o foloseasca, adica proprietarul nu i-a dat-o spre tipar. El dezvolta doar verbal ipoteze de lucru \u2013 retinute, iata, de secretarul sau, profesorul George Muntean. Altfel, Perperssicius comenteaza destul de des editia princeps \u00een notele din editia sa, consider\u00e2nd initial ca Maiorescu este editorul deplin, dar pe parcurs \u00eendoindu-se tot mai apasat (cine altul dec\u00e2t autorul putea organiza succesiunea \u201eSatirelor\u201c sau a celor 4 elegii cu titlul \u201eMai am un singur dor\u201c? etc.) \u2013 p\u00e2na c\u00e2nd va ajunge sa afirme ca i se pare din ce \u00een ce mai plauzibil ca Maiorescu sa fi primit manuscrisul cartii ca pe un \u201epachet\u201c \u00eenvestit cu toate obisnuintele unei trimiteri postale. Trebuie spus ca aceasta dilema privind paternitatea editiei princeps domina notele critice ale lui Perpessicius \u2013 si, desi nu poate scapa de tirania traditiei (care atribuie lui Maiorescu adunarea si organizarea materialului pentru carte), totusi el lanseaza ipoteze noi de lucru; \u00een ceea ce ne priveste, pe acestea le-am urmat.
\nRevenind la momentul 8 februarie 1882, data c\u00e2nd Eminescu este determinat sa-si construiasca un volum propriu de poezii, trebuiesc facute c\u00e2teva corelari. Mai \u00eent\u00e2i, din septembrie 1881 el nu mai publica nimic \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c, ciclul \u201eScrisorilor\u201c (martie \u2013 septembrie 1881) put\u00e2nd foarte bine sa stea sub semnul celei de-a doua: \u201eDe ce pana mea ram\u00e2ne \u00een cerneala ma \u00eentrebi\u201c. Acum \u00eencepe marele santier al \u201eLuceafarului\u201c, cu lecturile publice (Maiorescu \u00eel citeste si c\u00e2nd merge \u00een vizite private, si c\u00e2nd autorul nu este de fata) consemnate chiar de presa, cu \u2013 de pilda \u2013 anuntarea surselor poemului de catre Moses Gaster \u00eenainte de tiparirea lui, cu tendinta de a se face din acest poem un fel de lucrare colectiva (drept pentru care poetul \u00eel publica la Viena, nu \u00een \u201eConvorbiri\u201c). Din acesti ani: 1881-1882-1883 dateaza (pot fi datate dupa scris, h\u00e2rtie, vecinatati etc.) cele mai multe ciorne manuscrise la ineditele eminesciene din editia princeps. Este un interval suficient de mare: 8 februarie 1882 \u2013 28 iunie 1883 (data fatidica: \u00een aceasta zi \u201epana lui s-a fr\u00e2nt\u201c) pentru elaborarea unui volum de versuri prin \u00eembinarea poeziilor tiparite deja cu altele noi. Am vazut, din marturiile lui Slavici, cum scria Eminescu \u00een aceasta perioada, total absorbit de eufonie. \u00cen v\u00e2rful carierei sale ziaristice, prin anul 1881, Eminescu nu mai crede \u00een poezie, vrea sa se desparta de aceasta etapa din viata sa; probabil ca acest soc al recitirii propriei poezii si propunerea lui Titu Maiorescu de a-si face un volum \u2013 \u00eel readuc la poezia \u00een sine. Titu Maiorescu era un foarte bun psiholog \u2013 si nu este exclus sa fi intuit criza si sa fi stiut remediul. Oricum, \u00een privinta teancului final pentru tipar, banuim ca poetul n-a stricat tomurile lui Maiorescu sa si-l confectioneze: sistemul trimiterilor, intuit de Perpessicius si deductibil din scrisoarea poetului citata mai sus, poate functiona.
\nRam\u00e2ne, \u00eensa, ceea ce am \u00eenteles ca este tot vointa poetului: textele tiparite \u00een 1870-1871 trec neschimbate \u00een editia din 1883, cu \u201egreseli\u201c de ritm, de rima, nonsensuri, etc. Am discutat pe marginea poemului \u201eDe-or trece anii\u201c despre forme echivalente grafic \u00een poezia lui Eminescu \u00een general: este una dintre explicatii: la a doua lectura, mai apasata, poetul gireaza, \u00een 1882, formele din 1870 pentru ca resimte retorica, accepta accentele, pentru ca \u00een general sistemul pe care l-a aplicat este congruent cu cel la care a ajuns mai t\u00e2rziu \u2013 oricum, nu e distonant fata de acesta.
\nTrebuie sa mergem, \u00eensa, mai departe si sa amintim ca exista o marturie documentara privind editia princeps: este o scrisoare a lui Titu Maiorescu, din decembrie 1883, catre sora sa, Emilia Humpel (scrisoarea a fost publicata mult dupa moartea criticului, prin anii ’30). Aici el scrie ca abia a trimis la tipar ultima coala tipografica si cartea urmeaza sa iasa \u00een cur\u00e2nd. Titu Maiorescu spune negru pe alb: ultima coala tipografica No 20. Lucrurile se petrec \u00een 12 decembrie 1883, si cartea va iesi \u00een 25 aceeasi luna. Dar cartea contine, poate verifica oricine, nu 20 de coli tipografice, ci 19, numerotate de la 1 la 19. Din aceasta marturie documentara rezulta ca editia princeps trebuia sa mai aiba o coala editoriala, adica \u00eenca 16 pagini, si aceste pagini s-au ratacit, s-au pierdut (din cauza procedeului dificil al trimiterilor? Din cauza grabei pentru tipar?) \u2013 oricum, cartea contine 19 coli.
\nDocumentul poate fi, desigur, atacat: poate ca Titu Maiorescu nu tine minte c\u00e2te coli editoriale a corectat. Da, dar documentul n-a fost atacat nici de I. E. Torutiu, care l-a publicat, nici de Perpessicius ori de ceilalti editori si comentatori ai lui Eminescu: toata lumea ia de bune cele scrise de Maiorescu \u00een sensul ca el este editorul, deci el a organizat volumul, el l-a urmarit la tipar etc. Vom reveni asupra acestei coli editoriale pierdute, pentru ca lucrul merita o tratare separata. Retinem \u00een chip de concluzie partiala, ca aceasta scrisoare este al doilea \u201eact de nastere\u201c al editiei princeps, care atesta ca Maiorescu a scos-o. De fapt, ca sa ne pastram \u00een simetriile vietii, scrisoarea poetului din 8 februarie 1882 este actul de nastere \u2013 iar scrisoarea editorului din 12 decembrie 1883 este… actul de botez al cartii.
\nCum sa ne explicam scaparea istoricilor literari, faptul ca nimeni n-a verificat c\u00e2te coli editoriale are editia princeps? Vom spune, mai \u00eent\u00e2i, ca aceasta editie era foarte rara, tinuta sub lacat \u00een biblioteci sau la colectionari, considerata mai ales obiect de lux (bibliofilie), nestudiata ca text. Nimeni n-a mai facut o confruntare aplicata, completa a acestei editii cu textele din \u201eConvorbiri literare\u201c.
\nUndeva, \u00een treacat, E. Lovinescu vorbeste de greseli comune \u00een revista si \u00een editiile Maiorescu, dar \u00een editii, fara a specifica \u00een care dintre ele: el \u00eensusi \u00eel editeaza pe Eminescu dupa editia a XI-a Maiorescu, cea pe care o are la \u00eendem\u00e2na, si lucrurile sunt comic de \u00eencurcate, caci Ibraileanu \u00eei reproseaza greseli de text, E. Lovinescu afirma ca a luat exact dupa Maiorescu, Ibraileanu revine cu textul din Maiorescu pentru a-i demonstra ca \u00eenseala cititorii… Ibraileanu \u00eel verifica, \u00eensa, cu editia a VI-a Maiorescu. \u00cen contextul acestei polemici interbelice s-ar fi putut face \u201emarea descoperire\u201c ca editiile Maiorescu difera una de alta \u2013 dar combatantii se opresc, fiecare \u00een parte, la aplauzele grupului sau de sustinatori. De altfel, nici Perpessicius, \u00een 1939, n-a vazut toate editiile Maiorescu (si specifica onest la \u201eTabloul editiilor\u201c acest lucru); abia \u00een anii ’70 ai secolului trecut editiile Maiorescu vor fi str\u00e2nse toate la un loc, \u00eentr-un singur loc: la Biblioteca Academiei Rom\u00e2ne, prin efortul si insistenta lui Serban Cioculescu.
\nAcestea ar fi asa-zise circumstante atenuante. \u00cen principiu, \u00eensa, editorii lui Eminescu, aceia care studiaza cu adevarat sursele (manuscrisele, revistele unde a publicat poetul si editiile anterioare) semnaleaza prompt ca \u00een \u201eConvorbiri\u201c este o greseala: \u201ecumse\u201c \u00een loc de \u201ecusme\u201c, dar nu stiu, sau nu vad ca greseala (ca toate celelalte) trece si la Maiorescu. Editorii lui Eminescu au, \u00een general, aceasta conditie de a se afla la mijloc, \u00eentre poet si primul sau critic si editor. Ei \u00eel stimeaza si pe Eminescu \u2013 si pe Maiorescu. Ei vor sa \u00eempace, peste timp, \u00een traditie, doua mari personalitati ale culturii rom\u00e2ne \u2013 si de aceea trec, uneori, cu vederea peste \u201easperitati\u201c, se fac ca nu observa unele lucruri etc. \u00centr-un cuv\u00e2nt, ei sacrifica la doi zei \u00een acelasi timp, \u00een acelasi templu (principiul vechi elen: \u201eZeii-si primesc aparte cinstirea fiecare\u201c, vezi Eschil, \u201eAgamemnon\u201c). Energia se dozeaza, astfel, fortamente pe doua compartimente \u2013 catre poet si catre critic. \u00centr-un fel, putem spune ca editarea poeziei lui Eminescu este istoria echilibrului si dezechilibrului acestei balante \u2013 iar Perpessicius este, totusi, acela care tine talgerele \u00een tremurul cel mai mic. Problema este, \u00een fondul ei, categorica: trebuie separat Maiorescu de Eminescu pentru a sti c\u00e2t mai exact care este meritul fiecaruia \u00een parte. Altfel, ei doi traiesc \u00een amestec de idei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Exista fel de fel de greseli de tipar \u00een operele literare, unele dintre ele au facut glorie, altele au creat legende, altele au schimbat sensuri \u2013 dar greseli tipografice de felul celor pe care le-am identificat \u00een contextul eminescian n-am mai \u00eent\u00e2lnit pe nicaieri. Ele m-au pus pe g\u00e2nduri si m-au facut sa caut argumente… Cite\u0219te mai mult »Greseli marturisitoare<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2517,2518,3557,91,2519,1630,2653],"class_list":["post-3152","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-greseli-de-tipar","tag-legende","tag-m-eminescu","tag-n-georgescu","tag-sensuri-schimbate-greseli","tag-texte-eminescu","tag-titu-maiorescu"],"views":3198,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3152","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3152"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3152\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3152"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3152"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3152"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}