{"id":3064,"date":"2010-06-10T10:21:26","date_gmt":"2010-06-10T08:21:26","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3064"},"modified":"2010-06-10T10:23:03","modified_gmt":"2010-06-10T08:23:03","slug":"sudan-the-other-side-of-paradise","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sudan-the-other-side-of-paradise\/","title":{"rendered":"SUDAN: The Other Side of Paradise"},"content":{"rendered":"

Fitzgerald, \u00een luna martie, socotind civilizatia primitiva like Carl Lewis at Olympic Games, a c\u00e2stigat premiul Nobel, dar nimic nu l-a adus inapoi pe tatal acestuia p\u00e2na ce un claxon de Nissan Patrol, sub dogoritorul soare sudanez, ar izbuti sa se fortifice cu o doza de ironie groasa, peste care turnam imaginea noastra despre lume.
\nSimplu ca buna ziua!
\nS-a g\u00e2ndit cineva la asta?<\/strong><\/em>
\nElla Fitzgerald was not Scott Fitzgerald’s Wife
\nFitzgerald si-a inceput povestirea \u201eBaiatul bogat\u201c (1926) astfel: \u201eLasati-ma sa va spun ceva despre cei bogati. Ei sunt diferiti de mine si de tine\u201c. Foarte la obiect.
\nZece ani mai t\u00e2rziu, Hemingway a tinut sa puna la punct veneratia romantica fata de bogati a \u201esarmanului\u201c Fitzgerald, preciz\u00e2ndu-i, in editia originala a povestirii \u201eZapezile din Kilimanjaro\u201c, natura exacta a acelei deosebiri: \u201eDa, au mai multi bani\u201c.
\nAcest raspuns frust, pe seama caruia se poate comenta indelung, a facut istorie. S-a canonizat. Il poti gasi in multe carti. Motivul pentru care a sedus e acela ca, redus la esenta, exprima un oaresice adevar. Bogatul difera de sarac fiindca are bani. In rest, e la fel ca ala sarac.
\nCum sa nu te inc\u00e2nte? Plus ca o zice Hemingway.
\nCei nedispusi sa accepte asemenea sentinte abstracte au declarat ca raspunsul lui Hemingway reprezinta doar o facila si tentanta minimalizare a diferentelor ce separa o categorie de oameni de alta.
\nSi, daca stai bine sa te g\u00e2ndesti\u2026
\nDar ce voiam eu sa spun era ca acest celebru schimb de replici, insusit de multi ca veridic, nu a avut niciodata loc.
\nAsta da lovitura de teatru!
\nZelda was Zelda Sayre
\nIn luna martie, am fost patru zile intr-un LRP (Long Range Patrol) in Mayom Town. Usor traumatizant. Apa potabila si Coca-Cola fierbeau in sticle dupa doua ore, nu exista loc unde sa te ascunzi de soare, dormeam afara, la temperaturi de peste 35 de grade in toiul noptii, corbii planau infometati deasupra noastra, incumet\u00e2ndu-se chiar sa plonjeze razant ca sa-ti fure m\u00e2ncarea din farfurie, viermii isi dadeau drumul din v\u00e2rful plasei de t\u00e2ntari pe fata noastra\u2026
\nEram insotiti de militarii indieni din forta de protectie si de un jurnalist de la BBC, curios sa afle cum isi indeplinesc datoria bravii observatori militari din cadrul fortelor ONU.
\nIn a doua seara, un capitan german, Jorgen, m-a intrebat daca imi este cunoscuta tehnica prin care nemtii prind de veste ca in orasul lor au aparut rom\u00e2ni. Isi dadeau seama in felul urmator:
\n\u2013 The Polish guys lock the doors from their cars.
\nImediat i s-a alaturat un italian, Alberto, care, atention\u00e2ndu-ma ca rom\u00e2nii nu sunt prea iubiti in Italia, a desfasurat in fata mea o lista de motive justificative.
\nCe asteptau din partea mea? Sa neg? Sa confirm? L-am intrebat pe neamt de ce a simtit nevoia sa imi vorbeasca de asta si a facut un gest larg spre zona in care ne aflam. In mijlocul Africii. Inconjurati de zdrente si de mizerie. De corbi si de vegetatie uscata. De cerul de deasupra si de legea morala din tine. Dar legea morala, sub indiferent ce forma s-ar infatisa, dispare intr-un peisaj ca asta. In care noi decupaseram o bucatica sa ne aranjam micul nostru coltisor civilizat. O cisterna cu apa, o bucatarie de campanie, corturi pentru soldati, c\u00e2teva scaune si paturi rabatabile.
\nPerimetrul nostru era izolat de exterior printr-o spirala de s\u00e2rma ghimpata inalta de 40 de centimetri. Dincolo de ea, la primele ore ale zilei se adunau copii murdari si semigoi, aparuti de nicaieri, sa priveasca de pe margine spectacolul oferit de extraterestri. Care obisnuiau sa se trezeasca dimineata la sase sa-si faca toaleta, sa se spele pe dinti, sa-si puna pe ei haine curate, sa-si bea cafeaua si, inainte de a pleca in patrula, sa dea gata un mic dejun indian copios.
\nMicul dejun aproape ca iti statea in g\u00e2t. Te intorceai cu spatele, ori iti pironeai ochii in pam\u00e2nt, straduindu-te sa ignori prezenta picilor. La 7 dimineata, erau deja vreo zece-cincisprezece holb\u00e2ndu-se la tine. Toata ziua stateau acolo. Nu se indurau sa plece, prezenta extraterestrilor in acel loc era un eveniment mult prea neobisnuit ca sa riste sa-l piarda.
\nC\u00e2nd aruncam sticlele de plastic, se grabeau sa le ia. Se impingeau unii pe altii si se certau pentru ele. Sticle goale. Fara apa. Caci apa o beam noi. Ei aveau apa lor, de care fuseseram preveniti sa nu ne atingem nicicum. Te imbolnaveai instant. Noi nu ne puteam m\u00e2ndri cu un organism rezistent, imun la bacterii, ca al localnicilor.
\nBun, si fiindca se plictisea, fiindca timpul curgea greu, temperaturile ne ingrozeau si eram inconjurati de monumentale suprafete de nimic dezolant, Jorgen mi-a explicat cum functioneaza flerul german c\u00e2nd vine vorba de adulmecat rom\u00e2ni in burguri iar eu, z\u00e2mbind, am inghitit gluma lui xenofoba. Ei se amuzau, am considerat ca trebuie de asemenea sa ma amuz. Obisnuiesc sa fac din astea.
\nL-am intrebat inca o data de ce a trebuit sa imi spuna gluma. In locul lui a raspuns Alberto:
\n\u2013 You have to live with that.
\nLe-am recomandat am\u00e2ndurora sa nu-si faca griji in privinta mea.
\nZelda was the youngest daughter of an Alabama Supreme Court judge
\nEnciclopedistii francezi opuneau ignoranta salbaticului negru sofisticariei aristocratiei de la curtea lui Ludovic al XVI-lea, socotind civilizatia primitiva africana drept alternativa salvatoare la societatea egoista a intereselor particulare si a institutiilor ei complicate, prin al caror hatis de legi contradictorii omul obisnuit mai mult se opintea dec\u00e2t reusea sa razbata.
\nDesigur, logica progresului a pus capat acestei aiureli iluministe.
\nDesigur, aceaasi logica a progresului a socotit ca, daca japonezii au sarit din feudalism direct in epoca moderna, si sudanezii vor putea sa se catapulteze din epoca primitiva in era Internetului.
\nDesigur, s-a inselat!
\nScott Fitzgerald named
\nZelda his \u201egolden girl\u201c
\nDoua saptam\u00e2ni mai t\u00e2rziu dupa intoarcerea din LRP, am fost trimis cu Jorgen intr-o patrula prin Bentiu. Numai noi. C\u00e2nd am ajuns in centru, l-am intrebat daca are cunostinta de felul in care rom\u00e2nii depisteaza prezenta germanilor intr-un oras rom\u00e2nesc. Nu stia. L-am informat.
\n-Well, Jorgen, am inceput, when the germs come into town, all the Jewish guys go crazy\u2026 and they start running like Carl Lewis at the Olympic Games.
\nSi am adaugat:
\n-You have to live with that!
\nCa un facut, Jorgen nu a mai vorbit aproape deloc cu mine din acel moment. S-a bosumflat. Trosc-pleosc. Trebuia sa-i amintesc c\u00e2t de mult
\nm-am amuzat eu la gluma lui?
\nDar imbufnari din astea se tot int\u00e2mpla. Nu mai demult de c\u00e2teva secole, Ludovic al XV-lea facuse botic si intentionase sa porneasca un razboi impotriva lui Frederic cel Mare al Prusiei deoarece acesta isi botezase c\u00e2inele cu care impartea patul Pompadour, maitresse en titre a regelui francez la vremea respectiva.
\nIn July, 1909, Scott Fitzgerald’s father ended a letter with these words. \u201eI enclose \u00a51,00. Spend it liberally, generously, carefully, judiciously, sensibly\u2026\u201c
\nCe-au decazut si ripostele la bosumflari in ultima vreme! De la razboaie, la bancuri cu evrei!
\n\u201e\u2026Get from it pleasure, wisdom, health, and experience\u201c
\nStiam ca riposta mea avea in vedere o zona mult mai sensibila dec\u00e2t remarca lui, dar ma consola g\u00e2ndul ca nu am inceput primul. Asa ca nu mi-am cerut scuze, dar am cautat sa indulcesc lovitura, pomenindu-i de cartea lui Bernard Schlinck, de filmul cu Kate Winslet, despre cancelarul Willy Brandt si gestul sau de umilinta din timpul vizitei la Varsovia, care m-a emotionat, i-am zis ca anul trecut cineva nascut in Rom\u00e2nia si care acum e cetatean german a c\u00e2stigat premiul Nobel, dar nimic nu l-a adus inapoi.
\nSi astfel ne-am coplesit unul pe celalalt cu defecte nationale, imaginare sau reale, trecute si prezente, cu amintiri dureroase si trasaturi reprobabile, d\u00e2nd liber unui suvoi de reprosuri mascate, debitate cu volubilitate si pe un ton hazliu, in care nu stiu c\u00e2t de mult credea fiecare.
\nLa fel de usor ne-am fi putut reprosa lipsurile din zodiacul chinezesc, european si indian \u2013 cumulate. Nu ar fi fost mare diferenta.
\nDar nu m-am oprit.
\nM-am dus apoi la Alberto si i-am zis ca, acum un deceniu, rom\u00e2nii erau acuzati ca discrimineaza minoritatea rroma, lipsind-o de drepturi, de educatie si, implicit, de sansele integrarii in societate. Recent, aceasta categorie defavorizata, impreuna cu alti rom\u00e2ni, ce se considera la fel de defavorizati in tara lor, s-a mutat in Italia, iar italienii se confrunta cu aceleasi probleme.
\nNoi nu le-am rezolvat, dar nici ei nu se descurca mai stralucit.
\n\u2013 Acum ii trimiteti inapoi, ca sunt cetateni rom\u00e2ni. Dar ei se vor intoarce in Italia, pentru ca se considera mai mult cetateni europeni dec\u00e2t rom\u00e2ni.
\nSi am adaugat:
\n\u2013 You have to live with that.
\nL-am intrebat ce parere isi face in legatura cu asta.
\nScott Fitzgerald was a distant relative of Francis Scott Key, who wrote \u201eThe Star-Spangled Banner\u201c, United States’ national anthem
\nDevenise un tic verbal aceasta expresie.
\nZelda was very beautiful. Scott loved her very much
\nSi acum, alte fapte: un ofiter sudanez mi-a marturisit ca e bine sa omori americani. Tot el, la ora cinci a amiezii, lasa totul deoparte, intinde un covoras pe pam\u00e2nt si, cu fata orientata catre Mecca, incepe sa se roage.
\nDoi ofiteri norvegieni, colegi cu mine, nu au auzit de Alain Delon, dar acelasi ofiter sudanez care mi-a recomandat deliciile scurtarii vietii americanilor a marturisit ca acesta e un faimos actor francez. Un ofiter rus credea ca Al Bano&Romina Power sunt c\u00e2ntareti rom\u00e2ni, iar un capitan american, bun prieten cu romancierul Codrescu, venit in vara anului trecut in Rom\u00e2nia pentru o prezentare la Ministerul Apararii, m-a intrebat daca Citr\u00f6enul C1 in care i-am facut turul Bucurestiului este o masina autohtona.
\nUn ofiter tailandez credea ca Dracula este in Statele Unite, un doctor din Bentiu a studiat medicina la o universitate rom\u00e2neasca, un ofiter sri-lankez era convins ca patria mea inca mai prospera sub longeviva domnie lui Ceausescu, un ofiter rom\u00e2n (eu) era convins ca Turnurile Petronas se afla in Bangkok…
\nOfiterii africani, indieni si australieni rostesc Minia, Mina, Mini, Mine, Mihi… niciunul nu poate pronunta corect frumosul nume rom\u00e2nesc Mihnea… dar norvegienilor, belgienilor, canadienilor si rusilor le reuseste de minune…
\nThey both were very beautiful. Damned and beautiful
\nOfiterii canadieni, neozeelandezi si australieni vorbesc impecabil engleza, un ofiter belgian vorbeste foarte bine engleza, germana si franceza, ofiterii germani vorbesc bine engleza, la fel ca norvegienii si danezii, ofiterii rom\u00e2ni se exprima si ei in engleza, ba reusesc chiar sa poarte o discutie nostalgica de cinci secunde cu colegii lor rusi, ofiterii rusi tin pasul cu engleza rom\u00e2nilor dar, in schimb, vorbesc mult mai bine rusa dec\u00e2t acestia, ofiterii africani vorbesc o engleza care, la a treia repetare, devine parca mai inteligibila, ofiterii indieni utilizeaza o engleza data pe forward, un ofiter kirghiz utilizeaza o pseudoengleza…
\nSi tot asa…
\n\u201eI loved my father \u2013 always deep in my subconscious I have referred judgements back to him, stot what he would have thought or done\u201c
\nUn localnic din Abiemnom caruia i s-au furat vitele a fost impuscat mortal de catre cel pe care il suspecta, criminalul a fugit, iar politia l-a bagat la inchisoare pe tatal acestuia p\u00e2na ce fiul se va preda. Un ofiter SPLA care ne insoteste in patrule a spus ca asemenea manevre ale fortelor de ordine dau roade mult mai frecvent dec\u00e2t s-ar putea crede.
\nFrom the manuscript \u201eThe Death of My father\u201c, written by S. Fitzgerald in 1931
\nNumai tata sa nu fii!
\n\u201eIn a house below the average on a street above the average\u201c \u2013 so Francis describes one of the houses he spent his youth from Summit Avenue, St. Paul, Minnesota, United States
\nPe piata imobiliara, un tukul (o locuinta din paie, tipic sudaneza, asemanatoare celei pe care o sufla v\u00e2ntul in desenele animate cu cei trei purcelusi) costa 500$ c\u00e2nd este realizata din cea mai buna iarba si te tine circa sase ani. Un tukul mai putin fitos, din iarba obisnuita, te duce la 250$ si te tine doi ani.
\nSudanezilor le place sa locuiasca in astea de 250$.
\nDe ce?
\nAsa sunt ei, dubiosi.
\nCeea ce face atractive tukul-urile pe piata imobiliara sudaneza e ca, daca vrei sa cumperi unul, nu ai nevoie sa realizezi cadastrul si sa mergi la notar pentru intocmirea contractului.
\nDoar cumperi terenul (400 mp=250$), faci rost de paie si il aduci pe mesterul Manole.
\nSimplu ca buna ziua!
\nSi ai si doi ani garantie! Ca la laptop-uri!
\nFoarte tare!
\nWhen Scott Fitzgerald’s grandfather died in 1877, he left a million-dollar wholesale grocery bussiness and a personal fortune of over \u00a5250,000
\nBatr\u00e2nul John, in v\u00e2rsta de 70 de ani, c\u00e2ndva ofiter SPLA, primeste de la chiriasi, intruc\u00e2t are grija de superbul nostru hotel \u201eParadise\u201c si ne face diverse comisioane, echivalentul a 50$ in pounds sudanezi. Bani in m\u00e2na. C\u00e2t e ziua de lunga sta in camaruta lui din paie, ori pe o lada in fata portii, ori da foc la vreascuri si la sticlele de plastic adunate peste zi, iar in momentele, nu prea dese, c\u00e2nd un claxon de Nissan Patrol razbate p\u00e2na la el, isi t\u00e2raste prin interiorul curtii picioarele str\u00e2mbe, lovite in timpul razboiului, ca sa ne deschida poarta.
\nNe mai dam si noi jos din masina sa deschidem poarta, caci batr\u00e2nul John se misca prea incet. Si nici nu ne dor picioarele!
\nDin c\u00e2nd in c\u00e2nd, ii rasplatim munca de majordom si bodyguard fac\u00e2ndu-i cinste cu o bere, d\u00e2ndu-i o conserva sau orice altceva. Ultima data i-am oferit o pereche de ochelari de soare care se zg\u00e2riasera si un tricou pe care scria: \u201eVote for free elections. Sudan 2010\u201c. Il primisem de la UN si, fiindca se patase la spalare, i l-am daruit batr\u00e2nului John. Mi-a multumit, iar tricoul a inceput sa-l poarte chiar de a doua zi.
\nOchelarii i-a daruit unui nepot.
\nBatr\u00e2nul John are 10 nepoti.
\nSa-i traiasca!
\nSa se faca mari si frumosi!
\nSi sa aiba toti o viata indestulata si fericita, alaturi de niste muierusti simpatice si dragastoase!
\nThe stories which most clearly and connectedly explore Francis Scott Fitzgerald’s youth are the nine Basil Duke Lee stories
\nNu ca acei copii din Pakur care, in zilele c\u00e2nd tipi inarmati din regiunea Warrap vin sa le fure vitele date in grija, sunt ucisi. Din c\u00e2nd in c\u00e2nd ii mai lasa sa si scape, dar, io-te, ultima oara au murit cinci. Trupurile lor mici lasate pe c\u00e2mp, sub dogoritorul soare sudanez. I-au ars warrapii de pe fata p\u00e2m\u00e2ntului, i-a mai ars si soarele. A citit cineva despre ei c\u00e2nd si-a deschis casuta de mail de pe yahoo sa-si verifice horoscopul? Ca se tot int\u00e2mpla d-astea in Sudan. Asa, mai pe neanuntate. In acel Sudan unde aparatul de fotografiat e o extravaganta iesita din comun. Unde nu exista electricitate si apa potabila. Unde supravietuirea inseamna ca personajele lui Golding ar trai in conditii mult mai putin prietenoase si luxuriante. (Ca veni vorba de \u201eImparatul mustelor\u201c, acei copii cu v\u00e2rste intre 6 si 12 ani nu ar fi rezistat pe caldura coplesitoare descrisa in roman mai mult de o saptam\u00e2na. La pariu pe oric\u00e2t.)
\nEight of his stories appeared in the \u201eSaturday Evening Post\u201c from April 1928, to April, 1929
\nDa, dom’le, copii\u2026 ce sa le faci!
\nAt St. Paul Academy (1908-1911), Scott Fitzgerald wrote a considerable amount of juvenile writing, particularly of plays for which he was often writer, producer and actor
\nNimic, deoarece in mintea lor, daca rostesti cuvinte cu rezonanta, precum Washington, Moscova sau Paris, nu rezoneaza nicio semnificiatie. Iar acesti copii se fac mari. Poate nu neaparat veseli si frumosi ca nepotii batr\u00e2nului John, dar destul de mari sa ii vezi plimb\u00e2ndu-se prin orice payom din Sudul Sudanului, doi c\u00e2te doi, tin\u00e2ndu-se de m\u00e2na, cu Kalasnikovul pe umar. De care devin mai atasati dec\u00e2t de muierustile lor simpatice si dragastoase, ce cara pe cap bidoane de 20 de litri pline cu apa de la o distanta de c\u00e2tiva kilometri.
\nSi, la suparare, poate nu ar izbuti sa se fortifice cu o doza de ironie groasa, cum a facut rom\u00e2nul, raspunz\u00e2nd invaziei germane prin fabricarea unei glumite verboten menita sa-i denunte vulnerabilitatea. Poate sistemul lui de autoaparare ar consta intr-un soi ceva mai rudimentar de ironie.
\nPoate ironia lui in fata unei agresiuni verbale va sta in forta Kalasnikovului.
\nS-a g\u00e2ndit cineva la asta?
\nFrancis Scott Fitzgerald’s first great love was Ginevra King
\nMadeyl. Ieri, 26 mai, abia ce ne-am intors din patrula. Patrula aeriana. Cu elicopterul. A fost o nebunie. Ca toti astia din Madeyl voiau sa se pozeze. Si eu nu pricepeam de ce. Nici acum nu pricep. La ce le folosea sa apara in fotografiile unuia care, peste c\u00e2teva luni, urma sa se intoarca din Sudan in Rom\u00e2nia?
\nDar intelege-te daca ai cu cine!!!
\nLe-am promis ca data viitoare c\u00e2nd vom ajunge in acel loc, voi printa pozele cu ei. Sper sa ma tin de cuv\u00e2nt. Ca, de obicei, promit la sanchi. Nimeni nu ma verifica. Mai ales aici.
\nIn Madeyl fusese lasata o unitate militara intreaga. Lasata sa se descurce. In februarie inlocuisera pe altii. Venisera soldatii cu nevestele si copiii. Tot familionul. Sedeau acolo, claie peste gramada. Din ratiuni de strategie militara. Departe de civilizatia sudaneza care, ma rog, e ea insasi departe de civilizatie.
\nC\u00e2t urmau sa stea? P\u00e2na la noi dispozitii.
\nO prietena imi povestea mai demult ca intr-o zi, plimb\u00e2ndu-se pe Sena, i-a aparut in fata ochilor o priveliste ce semana p\u00e2na la detaliu cu nu stiu ce tablou impresionist de la Luvru. Eu, ca sa ma insinuez in limbajul vizual al tipei, citeam in Madeyl \u201eDesertul tatarilor\u201c de Buzatti. O varianta mai brutala, cu niste Giovanni Drogo mai putin filozofici cu privire la sensul existentei, c\u00e2t preocupati, mai degraba, de modul in care sa supravietuiasca acestei existente.
\nFoarte indaratnici acesti Drogo sudanezi din Madeyl.<\/p>\n

impreuna cu alti rom\u00e2ni, ce se considera la fel de defavorizati in tara lor, s-a mutat in Italia, iar italienii se confrunta cu aceleasi probleme.
\nNoi nu le-am rezolvat, dar nici ei nu se descurca mai stralucit.
\n\u2013 Acum ii trimiteti inapoi, ca sunt cetateni rom\u00e2ni. Dar ei se vor intoarce in Italia, pentru ca se considera mai mult cetateni europeni dec\u00e2t rom\u00e2ni.
\nSi am adaugat:
\n\u2013 You have to live with that.
\nL-am intrebat ce parere isi face in legatura cu asta.
\nScott Fitzgerald was a distant relative of Francis Scott Key, who wrote \u201eThe Star-Spangled Banner\u201c, United States’ national anthem
\nDevenise un tic verbal aceasta expresie.
\nZelda was very beautiful. Scott loved her very much
\nSi acum, alte fapte: un ofiter sudanez mi-a marturisit ca e bine sa omori americani. Tot el, la ora cinci a amiezii, lasa totul deoparte, intinde un covoras pe pam\u00e2nt si, cu fata orientata catre Mecca, incepe sa se roage.
\nDoi ofiteri norvegieni, colegi cu mine, nu au auzit de Alain Delon, dar acelasi ofiter sudanez care mi-a recomandat deliciile scurtarii vietii americanilor a marturisit ca acesta e un faimos actor francez. Un ofiter rus credea ca Al Bano&Romina Power sunt c\u00e2ntareti rom\u00e2ni, iar un capitan american, bun prieten cu romancierul Codrescu, venit in vara anului trecut in Rom\u00e2nia pentru o prezentare la Ministerul Apararii, m-a intrebat daca Citr\u00f6enul C1 in care i-am facut turul Bucurestiului este o masina autohtona.
\nUn ofiter tailandez credea ca Dracula este in Statele Unite, un doctor din Bentiu a studiat medicina la o universitate rom\u00e2neasca, un ofiter sri-lankez era convins ca patria mea inca mai prospera sub longeviva domnie lui Ceausescu, un ofiter rom\u00e2n (eu) era convins ca Turnurile Petronas se afla in Bangkok…
\nOfiterii africani, indieni si australieni rostesc Minia, Mina, Mini, Mine, Mihi… niciunul nu poate pronunta corect frumosul nume rom\u00e2nesc Mihnea… dar norvegienilor, belgienilor, canadienilor si rusilor le reuseste de minune…
\nThey both were very beautiful. Damned and beautiful
\nOfiterii canadieni, neozeelandezi si australieni vorbesc impecabil engleza, un ofiter belgian vorbeste foarte bine engleza, germana si franceza, ofiterii germani vorbesc bine engleza, la fel ca norvegienii si danezii, ofiterii rom\u00e2ni se exprima si ei in engleza, ba reusesc chiar sa poarte o discutie nostalgica de cinci secunde cu colegii lor rusi, ofiterii rusi tin pasul cu engleza rom\u00e2nilor dar, in schimb, vorbesc mult mai bine rusa dec\u00e2t acestia, ofiterii africani vorbesc o engleza care, la a treia repetare, devine parca mai inteligibila, ofiterii indieni utilizeaza o engleza data pe forward, un ofiter kirghiz utilizeaza o pseudoengleza…
\nSi tot asa…
\n\u201eI loved my father \u2013 always deep in my subconscious I have referred judgements back to him, stot what he would have thought or done\u201c
\nUn localnic din Abiemnom caruia i s-au furat vitele a fost impuscat mortal de catre cel pe care il suspecta, criminalul a fugit, iar politia l-a bagat la inchisoare pe tatal acestuia p\u00e2na ce fiul se va preda. Un ofiter SPLA care ne insoteste in patrule a spus ca asemenea manevre ale fortelor de ordine dau roade mult mai frecvent dec\u00e2t s-ar putea crede.
\nFrom the manuscript \u201eThe Death of My father\u201c, written by S. Fitzgerald in 1931
\nNumai tata sa nu fii!
\n\u201eIn a house below the average on a street above the average\u201c \u2013 so Francis describes one of the houses he spent his youth from Summit Avenue, St. Paul, Minnesota, United States
\nPe piata imobiliara, un tukul (o locuinta din paie, tipic sudaneza, asemanatoare celei pe care o sufla v\u00e2ntul in desenele animate cu cei trei purcelusi) costa 500$ c\u00e2nd este realizata din cea mai buna iarba si te tine circa sase ani. Un tukul mai putin fitos, din iarba obisnuita, te duce la 250$ si te tine doi ani.
\nSudanezilor le place sa locuiasca in astea de 250$.
\nDe ce?
\nAsa sunt ei, dubiosi.
\nCeea ce face atractive tukul-urile pe piata imobiliara sudaneza e ca, daca vrei sa cumperi unul, nu ai nevoie sa realizezi cadastrul si sa mergi la notar pentru intocmirea contractului.
\nDoar cumperi terenul (400 mp=250$), faci rost de paie si il aduci pe mesterul Manole.
\nSimplu ca buna ziua!
\nSi ai si doi ani garantie! Ca la laptop-uri!
\nFoarte tare!
\nWhen Scott Fitzgerald’s grandfather died in 1877, he left a million-dollar wholesale grocery bussiness and a personal fortune of over \u00a5250,000
\nBatr\u00e2nul John, in v\u00e2rsta de 70 de ani, c\u00e2ndva ofiter SPLA, primeste de la chiriasi, intruc\u00e2t are grija de superbul nostru hotel \u201eParadise\u201c si ne face diverse comisioane, echivalentul a 50$ in pounds sudanezi. Bani in m\u00e2na. C\u00e2t e ziua de lunga sta in camaruta lui din paie, ori pe o lada in fata portii, ori da foc la vreascuri si la sticlele de plastic adunate peste zi, iar in momentele, nu prea dese, c\u00e2nd un claxon de Nissan Patrol razbate p\u00e2na la el, isi t\u00e2raste prin interiorul curtii picioarele str\u00e2mbe, lovite in timpul razboiului, ca sa ne deschida poarta.
\nNe mai dam si noi jos din masina sa deschidem poarta, caci batr\u00e2nul John se misca prea incet. Si nici nu ne dor picioarele!
\nDin c\u00e2nd in c\u00e2nd, ii rasplatim munca de majordom si bodyguard fac\u00e2ndu-i cinste cu o bere, d\u00e2ndu-i o conserva sau orice altceva. Ultima data i-am oferit o pereche de ochelari de soare care se zg\u00e2riasera si un tricou pe care scria: \u201eVote for free elections. Sudan 2010\u201c. Il primisem de la UN si, fiindca se patase la spalare, i l-am daruit batr\u00e2nului John. Mi-a multumit, iar tricoul a inceput sa-l poarte chiar de a doua zi.
\nOchelarii i-a daruit unui nepot.
\nBatr\u00e2nul John are 10 nepoti.
\nSa-i traiasca!
\nSa se faca mari si frumosi!
\nSi sa aiba toti o viata indestulata si fericita, alaturi de niste muierusti simpatice si dragastoase!
\nThe stories which most clearly and connectedly explore Francis Scott Fitzgerald’s youth are the nine Basil Duke Lee stories
\nNu ca acei copii din Pakur care, in zilele c\u00e2nd tipi inarmati din regiunea Warrap vin sa le fure vitele date in grija, sunt ucisi. Din c\u00e2nd in c\u00e2nd ii mai lasa sa si scape, dar, io-te, ultima oara au murit cinci. Trupurile lor mici lasate pe c\u00e2mp, sub dogoritorul soare sudanez. I-au ars warrapii de pe fata p\u00e2m\u00e2ntului, i-a mai ars si soarele. A citit cineva despre ei c\u00e2nd si-a deschis casuta de mail de pe yahoo sa-si verifice horoscopul? Ca se tot int\u00e2mpla d-astea in Sudan. Asa, mai pe neanuntate. In acel Sudan unde aparatul de fotografiat e o extravaganta iesita din comun. Unde nu exista electricitate si apa potabila. Unde supravietuirea inseamna ca personajele lui Golding ar trai in conditii mult mai putin prietenoase si luxuriante. (Ca veni vorba de \u201eImparatul mustelor\u201c, acei copii cu v\u00e2rste intre 6 si 12 ani nu ar fi rezistat pe caldura coplesitoare descrisa in roman mai mult de o saptam\u00e2na. La pariu pe oric\u00e2t.)
\nEight of his stories appeared in the \u201eSaturday Evening Post\u201c from April 1928, to April, 1929
\nDa, dom’le, copii\u2026 ce sa le faci!
\nAt St. Paul Academy (1908-1911), Scott Fitzgerald wrote a considerable amount of juvenile writing, particularly of plays for which he was often writer, producer and actor
\nNimic, deoarece in mintea lor, daca rostesti cuvinte cu rezonanta, precum Washington, Moscova sau Paris, nu rezoneaza nicio semnificiatie. Iar acesti copii se fac mari. Poate nu neaparat veseli si frumosi ca nepotii batr\u00e2nului John, dar destul de mari sa ii vezi plimb\u00e2ndu-se prin orice payom din Sudul Sudanului, doi c\u00e2te doi, tin\u00e2ndu-se de m\u00e2na, cu Kalasnikovul pe umar. De care devin mai atasati dec\u00e2t de muierustile lor simpatice si dragastoase, ce cara pe cap bidoane de 20 de litri pline cu apa de la o distanta de c\u00e2tiva kilometri.
\nSi, la suparare, poate nu ar izbuti sa se fortifice cu o doza de ironie groasa, cum a facut rom\u00e2nul, raspunz\u00e2nd invaziei germane prin fabricarea unei glumite verboten menita sa-i denunte vulnerabilitatea. Poate sistemul lui de autoaparare ar consta intr-un soi ceva mai rudimentar de ironie.
\nPoate ironia lui in fata unei agresiuni verbale va sta in forta Kalasnikovului.
\nS-a g\u00e2ndit cineva la asta?
\nFrancis Scott Fitzgerald’s first great love was Ginevra King
\nMadeyl. Ieri, 26 mai, abia ce ne-am intors din patrula. Patrula aeriana. Cu elicopterul. A fost o nebunie. Ca toti astia din Madeyl voiau sa se pozeze. Si eu nu pricepeam de ce. Nici acum nu pricep. La ce le folosea sa apara in fotografiile unuia care, peste c\u00e2teva luni, urma sa se intoarca din Sudan in Rom\u00e2nia?
\nDar intelege-te daca ai cu cine!!!
\nLe-am promis ca data viitoare c\u00e2nd vom ajunge in acel loc, voi printa pozele cu ei. Sper sa ma tin de cuv\u00e2nt. Ca, de obicei, promit la sanchi. Nimeni nu ma verifica. Mai ales aici.
\nIn Madeyl fusese lasata o unitate militara intreaga. Lasata sa se descurce. In februarie inlocuisera pe altii. Venisera soldatii cu nevestele si copiii. Tot familionul. Sedeau acolo, claie peste gramada. Din ratiuni de strategie militara. Departe de civilizatia sudaneza care, ma rog, e ea insasi departe de civilizatie.
\nC\u00e2t urmau sa stea? P\u00e2na la noi dispozitii.
\nO prietena imi povestea mai demult ca intr-o zi, plimb\u00e2ndu-se pe Sena, i-a aparut in fata ochilor o priveliste ce semana p\u00e2na la detaliu cu nu stiu ce tablou impresionist de la Luvru. Eu, ca sa ma insinuez in limbajul vizual al tipei, citeam in Madeyl \u201eDesertul tatarilor\u201c de Buzatti. O varianta mai brutala, cu niste Giovanni Drogo mai putin filozofici cu privire la sensul existentei, c\u00e2t preocupati, mai degraba, de modul in care sa supravietuiasca acestei existente.
\nFoarte indaratnici acesti Drogo sudanezi din Madeyl.<\/p>\n

Ginevra King was a Chicago girl who enjoyed the wealth and social position to which Scott Fitzgerald was always drawn
\nSezonul ploios era in plina forma, iar g\u00e2ndacii, t\u00e2ntarii si mustele erau peste tot. Nu aveau masini, nu aveau m\u00e2ncare, nu aveau medicamente, nu exista mijloc de comunicatie. Nici macar prin telefon. Cea mai apropiata localitate era la opt ore de mers. Pe jos. Din plimbaricile mele sudaneze, acel loc, oriunde\/oricare ar fi fost, nu putea fi dec\u00e2t cu vreo doi centimetri mai breaz dec\u00e2t Madeyl. Maxim zece.
\n\u2013 Si daca se imbolnaveste cineva, intreba patrol-leader-ul, Kevin, un canadian, ce se int\u00e2mpla?
\nAmuzati-va!
\n\u2013 Il lasam sa se vindece.
\n\u2013 Si daca nu se vindeca?
\n\u2013 Eeee\u2026
\nLe-am zis ca vom incerca sa asmutim World Food Programme, Malaria Consortium, Medicine Sans Frontiere, toate organizatiile spre Madeyl. Numai sa ne-asculte!
\nKevin l-a intrebat pe colonel, comandantul acestei garnizoane ascunse, daca il deranjeaza sa-si aprinda o tigara si, galant, i-a oferit una. I-a si aprins-o. Colonelul a tras trei fumuri si a pasat tigara loctiitorului sau. Acesta a tras doua fumuri si a dat-o mai departe.
\nAu facut posta toata tigara.
\nKevin i-a mai oferit colonelului o tigara, apoi i-a oferit tot pachetul. Mikola, un locotenent rus, a renuntat, de asemenea, la pachetul sau de tigari.
\nA fost frumos din partea lui.
\nSi in timp ce noi discutam cu colonelul, afara se certau doi soldati. A tipat colonelul o data dar nu s-a int\u00e2mplat nimic. Cearta a continuat. A continuat, intr-un colt al garnizoanei, si c\u00e2nd noi am iesit sa facem niste poze de grup. Ba a continuat si c\u00e2nd noi ne-am carabanit spre elicopter.
\nInainte sa urc in el, le-am promis celor din Madeyl ca le voi aduce pozele scoase la imprimanta. Sa vedem acum!
\n\u201eI was Dick Whittington up from the country gaping at the trained bears\u201c, Fitzgerald wrote in 1932, describing his first impressions of New York
\nInc\u00e2t, daca ai fi citit fie si un singur roman de Nora Roberts, ti-ar veni sa te intrebi: oare cum se manifesta iubirea romantica aici? Sau, daca ai ambitii de Hasek si Vonnegut: cum arata destinul intr-un astfel de loc militarizat, pustiu, salbatic si lipsit de minime resurse? Cum se desfasoara o viata de om pe acest Tralfamadore?
\nPoti spune viata DE OM?
\nDepinde. Locuitorii de pe planeta Tralfamadore sterpelisera un specimen uman si il urmareau asa cum oamenii de pe Pam\u00e2nt studiaza o girafa la gradina zoologica. Cu aceeasi inc\u00e2ntata si nedisimulata curiozitate copilareasca. Se holbau la el ca la o ciudatenie a universului.
\nLa fel ai fi privit tu, daca ai veni aici.
\nPrin urmare, daca te consideri OM, de ce te-ar privi alt OM ca pe o fiinta a carei m\u00e2na e foarte fericit sa o str\u00e2nga sau, macar, in a carei apropieree foarte fericit sa se afle?
\nSpune!
\nO alta intrebare: cum ar fi aratat un roman al lui Danielle Steel sau Jackie Collins daca aceste necrutatoare portretiste ale high-life-ului american si fiice de diplomati si de impresari ar fi fost fiicele unui cuplu Dinka, respectiv Nuer? Saul Bellow era dornic sa-i citeasca pe Proust al papuasilor si pe Tolstoi al zulusilor. Eu sunt mai rezonabil: ma multumesc cu Nora Roberts a tribului Dinka.
\nDeci, cum ar imagina Nora, Jackie sau Danielle un happy-end romantic in Sudanul de Sud?
\nSi o ultima intrebare: cum ar fi imaginat Rudoiu un blind-date daca ar fi fost ofiter SPLA si nu MapN si ar fi trait intr-un tukul din Bentiu si nu intr-un palat din Bucuresti?
\nBuna intrebare. Mai ales ca Rudoiu, din zvonurile purtate pe aripile prafului sudanez p\u00e2na la urechile mele, chiar locuieste la ora actuala in ceva care seamana binisor cu un tukul.\u00a0 Adevarat, cu un tukul bengos, de 500$. Si nu din paie, ci din caramida!
\nCe e, e!
\nOne memorable summer, F. Scott Fitzgerald directed \u201eThe captured Shadow\u201c, a play written by fifteen-year-old F. Scott Fitzgerald. F. Scott Fitzgerald also played the lead.
\nCaci, poftim, toata lumea stie ca germanii sunt harnici si punctuali, italienii, amanti irezistibili, chinezii, pe c\u00e2t de multi, pe at\u00e2t de obedienti, rusii, mafioti si betivani, polonezii si rom\u00e2nii, manglitori si codosi (si oleaca poeti), arabii, teroristi, jidovii, rapace, francezii, romantici \u2013 desi Jorgen, germanul, mi-a zis ca ar fi o natie superficiala (sic!) \u2013, iar sudanezii, lenesi\u2026
\nDa, oricine iti va spune asta despre sudanezi. Ca nu le arde de munca si ca trag m\u00e2ta de coada c\u00e2t pot. Ca nu le pasa sa-si schimbe viata. Si se complac in mizerie si saracie. Ca armata SPLA numai a armata regulata nu arata, iar in organismul social sudanez, un milion de ani de acum incolo, nu va prinde radacini niciun caracter institutional autentic\u2026
\nDaca ma-ntelegi tu pe mine\u2026
\nAnd now for something
\ncompletely different
\nApropo, sudanezii din Unity State man\u00e2nca cu m\u00e2na. Va vine sa credeti? Chiar si la restaurant. Oriunde. Si nici ca se sinchisesc.
\nA preluat si baiatu’ aceste maniere dezgustatoare in timpul patrulelor. Impreuna cu norvegienii, belgienii, egiptenii si restul! Sa vezi ce m\u00e2ini unsuroase avem dupa ce terminam de halit pr\u00e2nzul!
\nBine ca nu e maica-mea aici!
\nAsa zicem toti, de fiecare data. Dupa care r\u00e2dem.
\nCe sa facem si noi!
\nThe end of something
\ncompletely different
\nThomas Mann scria in \u201eConsideratiile unui apolitic\u201c ca \u201egermanitatea este cultura, sufletul, libertatea, arta \u2013 nu civilizatia, societatea, dreptul de vot, literatura\u201c. Asertiuni prea dificile ca sa poata fi digerate si verificate, asezonabile, dupa opinia mea, \u201egermanitatii\u201c pe c\u00e2t i se potriveste oceanului exclusiv culoarea albastra, verde sau gri\u2026 dar si daca lucrurile ar (mai) sta astfel, neindoielnic influenta ereditatii biologice si a mediului geografic nu este dintre cele mai nesemnificative.
\nFiti atenti la asta!
\nOri, daca nu blamezi neamtul pentru ceea ce zice Mann ca este si nu este, de ce ai zabovi cu dispret la sufletul sudanez fiindca alcatuirea sa interna respinge grefarea pe forma sa sociala externa a ideii de investitii si democratie, a principiului concurentei si al initiativei, consider\u00e2ndu-le niste corpuri straine si de neinteles?
\nAcum, la asta!
\nDaca un om oarecare \u2013 din indiferent ce tara \u2013 nu obisnuieste sa vada lumea prin ochii lui Aristotel, daca un pianist nu are aptitudini innascute ca sa devina atlet de performanta si un poet nu e indeobste sortit sa ajunga CEO la Vodafone, de ce ar parea ciudat ca un sudanez nu g\u00e2ndeste dupa sablonul occidental?
\nSi, in fine, la asta!
\nDe ce multi au senzatia ca, tocmai din acest motiv, ei nici macar nu g\u00e2ndesc?
\nIn \u201eHe Thinks He’s Wonderful\u201c (1928), Basil’s aspirations tally almost precisely with Fitzgerald’s: \u201eHe wanted to be a great writer, a great athlete, popular, brilliant, romantic and always happy\u201c
\nUn soldat sudanez a fost impuscat in burta si fortele ONU l-au transportat la spitalul din Bentiu. A fost internat, medicii l-au bandajat si, dupa c\u00e2teva zile, i-au dat drumul.
\n\u2013 Zboara, sudanezule, zboara!
\nMai incolo, peste c\u00e2teva saptam\u00e2ni, patrul\u00e2nd prin Bentiu, m-am oprit cu Andreas, un maior norvegian, la spital, c-asa era trecut in sarcina noastra. Il asteptam pe dr. Sabino Arop, directorul spitalului, sa ne dea ultimele noutati. Andreas s-a uitat brusc la mine.
\n\u2013 Nici macar nu l-au operat, stii? Asa ceva nu s-ar int\u00e2mpla in tara mea.
\nTara lui era Norvegia.
\n\u2013 S-a insanatosit?, l-a intrebat Andreas pe dr. Arop, c\u00e2nd acesta ne-a invitat in biroul lui.
\n\u2013 Da.
\n\u2013 Unde este acum?
\n\u2013 Acasa.
\nSi am trecut la problemele cu care se confrunta spitalul. Ca de obicei, duceau lipsa de instrumente chirurgicale, nu aveau cum sa le sterilizeze, masa de operatie era veche si necorespunzator dotata, medicamentele, putine\u2026
\nC\u00e2nd am iesit din spital, Andreas a aratat spre notitele mele din agenda si a repetat:
\n\u2013 In tara mea niciodata n-ai sa int\u00e2lnesti o situatie ca asta! E degradant ce se int\u00e2mpla aici! N-au respect pentru cea mai elementara igiena. Ce sa mai zic de oameni!
\nSe infuriase tare.
\nL-am intrebat daca l-ar inc\u00e2nta sa bem un karkadir (ceai rosu). A fost de acord. Ne-am suit in masina si am plecat.
\nBut when the story was revised for inclusion in Taps at Reveille, Fitzgerald left out both \u201ea great writer\u201c and \u201eromantic\u201c
\nPe drum, Andreas mi-a marturisit ca picteaza, dar ca i-a fost rusine sa isi aduca cele trebuincioase aici, fiindca ar fi r\u00e2s ceilalti ofiteri de el. I-am zis c-ar trebui sa-l doara-n cot.
\nA spus ca va reflecta la punctul meu de vedere.
\nAcum e acasa, in concediu.
\nSunt curios daca va aduce pensula si sevaletul dupa el aici, in Bentiu, Unity State, Sudan.
\nAr fi o premiera, daca ar face-o.
\nWhy would he do this?
\nSundanezii sunt o amestecatura eterogena de triburi de crescatori de animale care, sub aspectul evolutiei sociale, au trait mii de ani intr-o eterna copilarie.
\nUn popor de inocenti.
\nActualul lor mars spre civilizatie aduce cu cruciada copiilor. Dureros, cu enorme sacrificii si, din capul locului, fara speranta. Eliberarea Ierusalimului sudanez, ceea ce am putea numi renuntarea la vechiul stil primitiv de viata si crearea unei existente decente pe temelii rationale, nu s-a petrecut.
\nNici nu se va petrece in cur\u00e2nd.
\nIn schimb, Biserici ale Sfintilor Inocenti ar trebui sa fie peste tot.
\nNu sunt niciunde.
\nLe-am putea noi oferi c\u00e2teva biserici. Ca, slava Domnului, nu ducem lipsa!
\nAnd now, again, for something completely different
\n\u201eRam-Ram\u201c inseamna \u201eSa traiti\u201c, iar \u201eSab Tik Tak\u201c ar bate undeva spre \u201eIn regula, bine, ok\u201c in indiana. Mi-au explicat soldatii de la forta de protectie. Pe de alta parte, eu l-am invatat pe un coreean (din sud, nu din nord) cum se spune \u201eGam sa hap ni da\u201c in rom\u00e2na. I-am zis ca \u201eMultumesc\u201c.
\nMai am si altele. Cum ar fi in araba.
\nLe-am notat pe toate intr-un carnetel gri. Il port cu mine in buzunarul de la piept. Zi si noapte.
\nZic, nu strica sa invatam din c\u00e2nd in c\u00e2nd c\u00e2te o expresie straina. Sa ne primenim nitel bagajul de cunostinte inutile!
\nThe end of something
\ncompletely different
\nMistourile pe seama g\u00e2ndirii africane au capatat amploare odata cu descoperirile geografice de pe continentul negru din secolul al XIX-lea. De atunci au tot inflorit. Ca ciupercile.
\nColonizatorilor li se parea ciudat ca cineva ar putea concepe un punct de vedere asupra lumii \u2013 de aici si de dincolo \u2013 realizat dupa o reteta proprie, si nu in acord cu dogmele occidentale.
\nDin fericire, toti suntem sudanezii cuiva!
\nIn \u201eThe Freshest Boy\u201c, Basil
\ngathers \u201ethat life for everybody was a struggle, sometimes
\nmagnificent from a distance, but always difficult and surprisingly simple and a little sad\u201c
\nIndienii de la forta de protectie din Bentiu au cultivat cu succes, pe o parcela din acel blestemat pam\u00e2nt sudanez, floarea soarelui, castraveti, ceapa si rosii si vreo trei soiuri de flori, dovedind astfel c\u00e2t de roditor este acesta.
\nSurprinzator e ca localnicii nu se inghesuie sa le urmeze exemplul.
\nBaiatu’ a gasit doua explicatii.
\nPrima, extrasa pe filon istoric, e ca in Sudan, majoritatea populatiilor au considerat cresterea animalelor ocupatia nobila prin excelenta, refuz\u00e2nd cu obstinatie sa se sedentarizeze si converteasca la cultivarea pam\u00e2ntului.
\nSi, ca sa se inteleaga mai bine: asa cum, in Rom\u00e2nia zilelor noastre, a promova ceea ce cineva numea \u201ethe culture of contentment\u201c in ceea ce altcineva numea \u201ejust-feel-good-society\u201c e jobul nobil, prin excelenta, care nu poate fi sustinut opt\u00e2nd prin a fi taran, tot asa, pentru sudanezi, plimbatul \u201ezeilor cu botul umed\u201c pe pasunile uscate din Abiemnom reprezinta o mare chestie\u2026
\nQuisque suos patimur manes, ar zice Virgiliu, adica : \u201eNe faurim destinul prin felul in care ne alegem zeii\u201c. Si ii plimba, ar trebui adaugat.
\nAceasta e prima explicatie cu care, personal, ma multumesc\u2026
\nAnd now for something
\ncompletely different
\nMai sus e vorba chiar de poetul Virgiliu si nu de vreun observator militar din team-site Bentiu, Unity State, Sudan, pe care l-am rugat sa imi scrie o chestie in limba lui.
\nAcum, na, mai stiu si eu c\u00e2te ceva!!!
\nThe end of something
\ncompletely different
\nA doua explicatie, pentru cei mofturosi, ar consta in montarea unei rocade indraznete pe tabla de sah a geografiei, mofturosii trebuind sa-si lase tara de bastina si sa petreaca p\u00e2na la noi dispozitii in Madeyl.
\nBaiatu’ isi ia angajamentul sa scoata la imprimanta poze cu ei ori de c\u00e2te ori va trece prin zona sa afle in ce stadiu se gasesc rasadurile lor de rosii. De ceapa. De floarea soarelui. Si de ce-or mai cultiva ei.
\nAccording to Fitzgerald, \u201eAbsolution\u201c (1922) was written as a beginning for \u201eGatsby\u201c
\nViata particulara a lui Scott Fitzgerald a fost o neintrerupta dulce-amara snobareala. Pentru el, ca si pentru dragalasa de Zelda, uzantele lumii bune aveau un farmec atavic. Se topeau dupa ele.
\nIntr-o scrisoare adresata lui Hemingway, Scott Fitzgerald ii atragea atentia ca bogatii il fascineaza doar in masura in care posedau cel mai inalt sarm sau distinctie. De asemenea, tot in acea scrisoare ii cerea sa-i scoata numele din \u201eZapezile din Kilimanjaro\u201c.
\nN-a fost o problema. In editiile viitoare, \u201epoor Scott Fitzgerald\u201c a devenit \u201epoor Julian\u201c In povestire.
\nCeea ce putini cunosc e ca tocmai Hemingway fusese cel care declarase in timpul unui pr\u00e2nz ca \u201eincepe sa-i cunoasca pe cei bogati\u201c, iar criticul literar Mary Colum, cea care raspunsese ca singura diferenta intre bogati si saraci e ca primii au mai multi bani. Replica pe care el si-a insusit-o si atribuit-o in povestirea de mai sus, inlocuindu-se cu Fitzgerald.
\nDar multa lume nu a tinut cont de adevar. Legenda a prevalat asupra realitatii. La fel cum multa lume crede ca Frankenstein este monstrul. O confuzie des int\u00e2lnita. Aceeasi confuzie care se face intre distinctie si bogatie. Scott Fitzgerald a fost clar: sunt chestiuni diferite. Ca sa facem lumina si asupra celuilalt aspect: Frankenstein era omul de stiinta, cel care a creat monstrul, nu monstrul.
\nSi Vonnegut isi lamureste cititorii asupra acestui amanunt.
\n\u2026but close readers of that novel will recognize that only superficial resemblances tie Rudolph Miller and James Gatz together
\nSarmul, distinctia sau bunatatea nu se gasesc pe toate drumurile.
\nBanii le pun in valoare intr-o forma superficiala.
\nSe stie. Ar trebui sa se stie. Dar nu se stie.
\nRobert Redford was Jay Gatsby and Mia Farrow was Daisy Buchanan in a movie, but the movie was not a box-office hit
\nC\u00e2nd, in fine, dupa vizita la spitalul din Bentiu, am oprit masina sa bem un karkadir si sa fumam o narghilea, Andreas devenise iar preocupat. Dar nu din cauza discutiei cu doctorul Sabino Arop. Fiica lui cea mare implinea in cur\u00e2nd 14 ani si urma sa fie confirmata in cadrul religiei sale. Andreas trebuia, impreuna cu fosta sotie, sa ii cumpere o rochie, iar rochia costa 6000 de euro. Era vorba de o rochie traditionala norvegiana, ce continea mult argint si pe care toate fetele norvegiene doresc sa o poarte cu aceasta ocazie.
\n\u2013 Andreas, i-am zis, cifra asta e indecent sa o pronunti oriunde, darmite in Sudan!
\nCauta sa scada cumva pretul la 5000 de euro, dar parea imposibil. Impreuna cu ceremonia, petrecerea si cadourile, tot farafast\u00e2cul se ridica la aproximativ 20 000 de euro. Partea lui era jumatate. I se parea scump.
\nDe aceea era necajit.
\nPeste alti doi ani, cealalta fiica a lui avea sa implineasca 14 ani, dar pentru ca Brigitte locuia in alta regiune, se astepta ca rochia ei de confirmare sa coste 8000 de euro. Din cauza argintului. Intra si mai mult.
\n\u201eLet me tell about the very rich. They are different from you and me. They possess and enjoy early, and it does something to them, makes them soft where we were hard, and…\u201c
\nL\u00e2nga noi, doua fete, in v\u00e2rsta de 16-17 ani, care serveau acolo, tocmai se asezasera sa man\u00e2nce. Nu erau sudaneze, ci din Eritreea. Purtau slapi din plastic, rochii dintr-o tesatura subtire si viu colorata, infasurate in jurul corpului p\u00e2na deasupra s\u00e2nilor si legate intr-o parte pe umarul drept, bluze gri cu m\u00e2neci lungi, iar capul le era impodobit cu un batic din acelasi material cu rochia. Pe un scaun aflat intre ele asezasera un platou rotund din cositor cu trei farfurii: una cu boabe de fasole facute ca o pasta, una cu ceapa si p\u00e2ine si a treia cu bucatele de carne intr-un sos rosu, gros.
\nEram singurii clienti. Se codeau, susoteau intre ele, apoi cea mai curajoasa ne-a invitat sa ne alaturam lor la masa. Andreas nu dorea sa le jigneasca si a propus sa acceptam, dar eu eram patrol-leader in acea zi si am zis nu. M-am ridicat si am platit. Patrol-leader-ul plateste intotdeauna. Asa e regula.
\n4 ceaiuri si o narghilea, c\u00e2t am consumat am\u00e2ndoi, au costat 4 RON. Cu tot cu bacsis.
\nMai putin de un euro.
\nAndreas era la fel de posomor\u00e2t si eu ajunsesem in aceeasi stare ca el, dar fara vreo cauza anume.
\nNe-am intors in team-site foarte abatuti.
\n\u201e…cynical where we are trustfull, in a way that, unless you were born rich, it is very difficult to understand…\u201c
\nDesigur, pentru cele doua fete insasi culoarea pielii noastre era un semn de distinctie, ca sa nu zic ca ne considerau niste Cresus!
\n\u00centrupam acele particularitati supreme care-l zapacisera pe Fitzgerald o viata intreaga. Carora le \u00eenchinase opera.
\nEram bogatii cuiva.
\nSi nu facusem nimic pentru asta. Ne dadusem putin osteneala sa ne nastem. At\u00e2ta tot.
\nFloare la ureche!
\n\u201eThis midnight my desire will see, shadowed among the embers, furled in flame, the splendor and the
\nsadness of the world\u201c
\nNu-s sigur, dar poate\u2026
\nPoate frustrarea celor bogati izvoraste din invidia pe care le-o rezerva altii si din fericirea pe care acestia considera ca ar gasi-o daca ar fi in locul lor. Pentru ca aici se afla greutatea cea mai mare: nimeni nu se poate transpune in celalalt, fiecare traieste in lumea sa singulara.
\nSuntem efectul propriei noastre creatii launtrice, in care distilam apartenente si aparente. Si nu doar pe noi ne inventam in acord cu niste mituri si fantezii convenabile, ci si pe ceilalti. Iar c\u00e2nd revendicam fara discernam\u00e2nt trasaturi personale dintr-o entitate abstracta, cum ar fi fiinta nationala, apartenentele insele pot fi niste aparente, in vreme ce aparentele, izvor\u00e2te din simpla lor raportare la o serie de caracteristici imuabile, specifice unui grup oarecare, pot crea confuzii si prejudecati, frustrare si tensiune.
\nCe ram\u00e2ne din tot? Un melanj invizibil de istorie si fictiune, de sansa si ghinion, de indrazneala si supunere, aptitudini si defecte, preferinte si fobii, responsabilitate si lasitate, noblete si abjectiune si seria antonimelor poate fi prelungita\u2026
\nPeste care turnam imaginea noastra despre lume\u2026
\n\u201eI hope she’ll be a fool \u2013 that’s the best thing a girl can be in this world, a beautiful little fool\u201c
\nO imagine cu multe portiuni blurate, dar care nu ne impiedica, siguri de adevarul speculatiilor noastre metafizice, sa impachetam pe altii in ambalaje cu etichete compromise de explicatiile pe care istoria sf\u00e2rseste mai mereu prin a le dezminti, a le condamna sau macar ajusta. Nici macar nu ne deranjeaza. Continuam la nesf\u00e2rsit a rosti stereotipii si ne declinam de fiecare data raspunderea pentru ele, intruc\u00e2t nu ne apartin, nu sunt constatari personale, ci adevaruri sociologice, dovedite statistic, iar recursul la concluzii empirice e calea cea mai sigura si convingatoare de respingere a idolului \u201eliberului arbitru\u201c, elu…
\nAnd now, again, for something
\ncompletely different
\nUltima isterie rabufnind din patologicul national : \u201eI bet Romania can get 1 million fans before any other European Country\u201c.
\nPe Facebook. Acolo, cine are cont, poate face cunostinta cu acest concurs virtual de masurare a patriotismului european.
\nBun, si daca ungurii fac rost de un milion de click-uri inaintea Rom\u00e2niei, ce?
\nIar daca Nutu Camataru, din racoarea celulei sale, isi creeaza o mie de conturi, singur-singurel, numai si numai pentru a ajuta Rom\u00e2nia sa c\u00e2stige pariul \u2013 pariul cu cine? \u2013, demonstreaza ce?
\nNu imi e clar: ce se int\u00e2mpla cu Rom\u00e2nia daca atinge milionul si ce dovedesc \u201efanii\u201c\u2026
\nSi nu pot sa-mi scot din cap asta!
\nThe end of something
\ncompletely different
\n…d\u00e2nd faptul ca tocmai liberul arbitru e cel care isi manifesta vointa racol\u00e2nd si ignor\u00e2nd preferential doar anumite \u201eadevaruri\u201c acceptate dintru inceput ca eterne si indiscutabile.
\nPreponderent, aceste diatribe condescendente si zeflemitoare la adresa altora le auzi din partea celor care, sanatos plantati in teritoriul si substanta lor nationala, constienti de grandoarea lor colectiva (materiala, spirituala ori ambele) si aserviti subiectiv ideii pe care si-o fac despre ea, abuzeaza de aceasta imagine in v\u00e2rful careia se catara spre a-i scruta pe ceilalti, repet\u00e2nd \u201eevidente\u201c pe care nimeni nu se mai apuca sa le verifice si care, din generatie in generatie, fac inconjorul planetei asemenea unei faimoase vorbe de duh, sediment\u00e2ndu-se in constiinta universala cu forta unei axiome matematice.
\nUite-asa ram\u00e2ne un fapt comun ca nemtii se trag din Goethe si Mercedez Benz, ca francezii sunt descendentii lui Voltaire si Napoleon, englezii sunt urmasii lui Common Law si ai lui Shakespeare, americanii sunt rudele de s\u00e2nge ale lui Marilyn Monroe, Kobe Briant si William James, egiptenii s-au nascut in piramide, iar rom\u00e2nii, ca sa arate ca nu fura masini si nu dau in cap oamenilor, ii flutura pe Brincusi si Eliade, cu care se identifica.
\nJudy Jones, the girl in Fitzgerald’s story \u201eWinter Dreams\u201c (1924), was a woman who \u201esimply made men
\nconscious to the highest degree of her physical loveliness\u201c
\nSudanezii, fiindca nu au parte, precum alte natii, de un pedigree nobil si maiestuos, nici de vedete cu care sa ia ochii planetei si nici de un trecut presarat de laurii unor personalitati care, in genere, acolo unde au existat, si-au luat-o bine pe coaja in tara unde au trait, str\u00e2ng m\u00e2na bucuros celor care ii baga in seama, raspund respectuos la chestionarele ce li se arata, insir\u00e2ndu-si mortii si bolile din ultima saptam\u00e2na, si se intreaba daca venirea acestor Billy Pilgrim e un semnal ca planeta Tralfamadore pe care traiesc ei actualmente va gravita intr-o zi, asemenea Lunii, in jurul P\u00e2m\u00e2ntului.
\nDar, se cunoaste, sunt prea lenesi, indiferenti si spalati pe creier pentru un asemenea efort\u2026
\nInsa, oric\u00e2t de nepasatori se arata sudanezii cu destinul lor, eu am nesabuinta sa sustin ca Alberto, italianul, aduce cu Michelangelo cel mult in privinta formei nasului, ca Jorgen, germanul, are in comun cu Hegel c\u00e2te are cu Hitler, Katarina Witt si Michael Ballack, iar Rudoiu, rom\u00e2nul, seamana cu Brincusi exact c\u00e2t reuseste Eliade sa sara la paralele si Nadia Comaneci sa scrie despre samanism.
\nKentucky Flash Flash
\nFiindca nu suntem in stare sa spunem cine suntem si ne este teama sa fim luati drept altii, ne masluim identitatea si plagiem profiluri in care, din nu stiu ce motiv, credem ca si cum ne-ar apartine.
\nDupa care, insufletiti de puterea deplinei sigurante de sine, ne trezim vorbind: ca ala mangleste, ala este asa, ala se crede\u2026
\nStabilim sentinte dupa bunul plac, convinsi ca procedam intr-o maniera stiintifica acolo unde verdictul nu este unul de bun-simt, devenim irascibili c\u00e2nd suntem contrazisi si, in general, ne place sa credem ca lucrurile stau asa cum ne convine.
\nDar adevarul e ca suntem de o ignoranta ucigatoare si, in nenumarate aspecte, habar nu avem pe ce lume traim.
\nWe have to live with that!
\nFly-Eby<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Fitzgerald, \u00een luna martie, socotind civilizatia primitiva like Carl Lewis at Olympic Games, a c\u00e2stigat premiul Nobel, dar nimic nu l-a adus inapoi pe tatal acestuia p\u00e2na ce un claxon de Nissan Patrol, sub dogoritorul soare sudanez, ar izbuti sa se fortifice cu o doza de ironie groasa, peste care turnam imaginea noastra despre lume.… Cite\u0219te mai mult »SUDAN: The Other Side of Paradise<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[56],"tags":[2454,1801,2453,1800],"class_list":["post-3064","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-antropologica","tag-premiul-nobel","tag-reportaj-sudan","tag-scott-fitzgerald","tag-sudan"],"views":3358,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3064","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3064"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3064\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3064"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3064"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3064"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}