{"id":3061,"date":"2010-06-10T10:18:57","date_gmt":"2010-06-10T08:18:57","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=3061"},"modified":"2010-06-10T10:19:43","modified_gmt":"2010-06-10T08:19:43","slug":"luceafarul-cel-melancolic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/luceafarul-cel-melancolic\/","title":{"rendered":"Luceafarul cel melancolic"},"content":{"rendered":"

Aparuta in 2002, la Editura Fundatiei Cultural Rom\u00e2ne, cartea regretatului profesor George Gana \u201eMelancolia lui Eminescu\u201c este una din cele mai riguroase cercetari, scrisa dupa 1989, la adresa operei eminesciene. <\/strong>
\nDovezi ale caracterului melancolic al poetului gasim at\u00e2t in amintirile contemporanilor sai c\u00e2t si in unele autocaracterizari. Spre exemplu, atunci c\u00e2nd l-a int\u00e2lnit prima oara pe Eminescu, I.L. Caragiale a fost impresionat, printre altele, si de \u201eun z\u00e2mbet trist si ad\u00e2nc melancolic\u201c. Cu acelasi z\u00e2mbet l-a int\u00e2mpinat poetul si pe Iacob Negruzzi in cafeneaua vieneza unde junimistul intrase sa il cunoasca pe autotul \u201eEpigonilor\u201c. Mite Kremnitz ar fi dorit sa-l smulga din \u201enegura melancoliei\u201c, iar Alexandru Vlahuta vede, in figura de t\u00e2nar zeu a lui Eminescu, o expresie de \u201enespusa bunatate si melancolie.\u201c Poetul insusi ii scrie, la 20 septembrie 1877, lui Slavici: \u201etu stii foarte bine c-am fost totdeauna caracter melancolic.\u201c
\nPe l\u00e2nga aceste detalii de ordin biografic se inscriu si aspecte ale unei opere guvernate de zodia tristetii. Cel mai citat poem in sprijinul acestei teorii a fost publicat in 1876 si poarta chiar titlul \u201eMelancolie\u201c. La origine, printre manuscrisele eminesciene, \u201eMelancolie\u201c apare ca un fragment de monolog al lui Stefanita, personajul principal al dramei \u201eStefan cel T\u00e2nar\u201c, databila undeva intre 1868-1871. Dar este oare potrivit sa identificam surse ale melancoliei in opera pornind de la trasaturile de caracter ale autorului? George Gana considera ca \u201emelancolia pe care o exprima opera este mai mult si in mare masura altceva dec\u00e2t melancolia temperamentala a poetului, care a constituit insa fondul organic pe care s-au altoit experiente de viata si de cultura. Temperamentul in sine e o notiune psihologica si a face din poezie expresia lui directa inseamna a o psihologiza si a o transforma in simplu document al individualitatii scriitorului. Notiunea trebuie deci largita, facuta sa cuprinda nu numai predispozitii si date naturale, ci si ceea ce au facut din acestea contemplarea si asumarea existentei. Nu trebuie ignorat apoi ca melancolia se integreaza intr-o finalitate artistica, transform\u00e2ndu-se, fara a-si pierde autenticitatea, din traire in element de constructie poetica.\u201c Demarcatia intre temperament si opera este esentiala. Una este personalitatea umana si alta personalitatea creatoare a aceluiasi individ; iar pentru un artist, de talia lui Eminescu, cu at\u00e2t mai mult. Fondul sau melancolic rezoneaza, amplicficat in toate straturile operei, chiar si in scrieerile polemice gazetaresti. Analiza a facut-o, cu destule observatii pertinente, Ioan Stanomir. Asadar, poetul nostru national ajunge, in cele din urma, cu melancolia-i caracteristica in patologic: psihiatrul Ion Nica si neuropatologul Ovidiu Vuia vorbesc despre o \u201epsihoza maniaco-depresiva\u201c. Mai mult, doctorul Nica este de parere ca daca se poate vorbi de o hiba, care sa se fi transmis ereditar, in constitutia poetului, aceasta este melancolia pe care poetul, ca si alti frati si surori ale lui, ar fi mostenit-o de la mama sa, alaturi de \u201epredispozitia spre visare\u201c.
\nVorbind despre poetica lui Baudelaire, Jean Starobinski inventeaza sintagma \u201ebestiarul melancoliei\u201c care poate fi folosita si in cercetarea operei poetului rom\u00e2n: paienjenii, soarecii ca simboluri ale timpului care devoreaza totul au devenit, ca si teiul sau floarea albastra, marci identitare ale scrisului eminescian. Dupa aceasta faza incipienta de visare, de exuberanta a imaginarului, se trece la profunzimea versului care infatiseaza mult mai intim episoade ale propriului destin, astfel ajung\u00e2ndu-se la \u201eLuceafarul\u201c \u2013 expresie a deplinei maturitati creatoare a lui Eminescu; care ca poem-simbol, observa George Gana, \u201ecu tot aerul de naratiune si cu toata proiectia in mitic, este un poem fundamental liric, cu structura dramatica. Scris in ultimii ani de viata creatoare si terminat inainte de prabusirea intelectuala, el are si un caracter de suma, cumul\u00e2nd in coplexitatea lui mari teme ale operei eminesciene, ca iubirea, visul, conditia existentiala a omului si aceea a geniului, geneza continua, viziunea metaforica, toposuri caracteristice ca marea, cerul, padurea, castelul.\u201c
\nIntregul decor este unul care aminteste de poetii englezi ai metafizicului. O paralela intre, sa spunem, William Blake si Eminescu este usor de facut daca luam ca argument textul \u201eLuceafarului\u201c. O t\u00e2nara fata de imparat se indragosteste de un astru care ii apare in vis metamorfozat la inceput intr-un t\u00e2nar voievod si mai apoi intr-un demon trist si g\u00e2nditor, am\u00e2ndoua proiectiile av\u00e2nd frumusetea si stralucirea lumilor ceresti dar si recea paloare a nemuririi, care i se pare fetei de imparat a fi fata unui mort. Simbolul acesta este des int\u00e2lnit la Eminescu. In \u201ePe l\u00e2nga plopii fara sot\u201c, indragostitul isi priveste fostul amor \u201ec-un rece ochi de mort\u201c. Diferenta ontica dintre femeia care doreste sa se implineasca in \u201ecercul str\u00e2mt\u201c si Luceafarul nemuritor dar rece vine, mai degraba, din opozitia dintre conceptele de viata si moarte dec\u00e2t din opozitia dintre naturile sub care doi protagonisti isi duc existenta, de vreme ce Luceafarul ar putea deveni un simplu muritor.
\nDar, in esenta sa, Hyperion este un veritabil duh al melancoliei \u2013 fapt sugerat at\u00e2t de atributele pe care este menit sa le indeplineasca (stea a orientarii, calauzeste corabiile pe msicatoarele carari ale mariilor) c\u00e2t si de propriile-i dorinte (reintoarcerea in repaos). Si acest personaj, ca majoritatea in opera eminesciana, a suportat modificari in variante succesive ale aceleiasi teme. Bunaoara, in \u201eFata-n gradina de aur\u201c, personajul nemuritor care aspira la ora de iubire este un zmeu care se poate preface in stea, in ploaie, in curcubeu sau intr-un t\u00e2nar frumos. De remarcat insa ca, schimb\u00e2ndu-si forma, geniile eminesciene, vorba lui Maiorescu, nu isi schimba fondul; ele ram\u00e2n\u00e2nd, pe mai departe, aceiasi insetati de cunoastere si contemplare si, aceiasi razvratiti, chiar daca nu impotriva ordinii existentiale, totusi impotriva propriului lor destin. Spre finalul poemului in care, ca si Hyperion este si el tradat, Zmeul arunca asupra celor doi indragostiti un blestem \u2013 \u201eUn chin s-aveti: de-a nu muri deodata!\u201c Episodul aminteste de razbunarea zeilor, act specific mitologiei grecesti. In schimb, Luceafarul rosteste, cu melancolie, un adevar legat de conditia sa care poate fi socotit o concluzie a asumarii proriei identitati, o intelegere a menirii sale in raport cu acele \u201echipuri de lut\u201c de care fusese o clipa atras; intr-una din variantele poemului versurile finale fiind si mai semnificative in acest sens: \u201eTraind in cercul vostru str\u00e2mt\/ Iubirea va petrece.\u201c
\nVorbeam, la inceputul acestor r\u00e2nduri, despre melancolie ca semn distinctiv al personalitatii umane si creatoare a lui M. Eminescu. Aceasta melancolie a lasat ecouri care sonorizeaza si receptarea critica a poetului. Consult\u00e2nd dactilogramele Ioanei Em. Petrescu, pentru reeditarea in noua serie \u201eEminesciana\u201c a studiului despre \u201eModele cosmologice si viziune poetica\u201c, Ioana Bot restabileste titlul initial al lucrarii: \u201eEminescu \u2013 poet tragic\u201c. Asadar, si pentru reputatul critic de la Cluj Eminescu era un spirit melancolic, chiar daca acest lucru este mai degraba sugerat dec\u00e2t analizat. Deci, fie ca urmarim amintirile despre Eminescu sau exegeza despre literatura sa, biografia sau opera, ajungem de multe ori la concluzia ca substanta scrisului sau este melancolia.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Aparuta in 2002, la Editura Fundatiei Cultural Rom\u00e2ne, cartea regretatului profesor George Gana \u201eMelancolia lui Eminescu\u201c este una din cele mai riguroase cercetari, scrisa dupa 1989, la adresa operei eminesciene. Dovezi ale caracterului melancolic al poetului gasim at\u00e2t in amintirile contemporanilor sai c\u00e2t si in unele autocaracterizari. Spre exemplu, atunci c\u00e2nd l-a int\u00e2lnit prima oara… Cite\u0219te mai mult »Luceafarul cel melancolic<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2451,1994,2452,2450],"class_list":["post-3061","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-melancolia-lui-eminescu","tag-cercetare","tag-opera-eminesciana","tag-profesor-george-gana"],"views":5316,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3061","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=3061"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/3061\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=3061"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=3061"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=3061"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}