Au\u00a0 fost multi ani de tacere, dupa inlaturarea nedreapta a lui Nicolae Titulescu, la 29 august 1936, si, cu at\u00e2t mai multi, dupa moartea sa prematura, la 17 martie 1941.
\nDupa ani de partiala sau totala interdictie, cunoscuti in timpul dictaturii carliste si al dictaturii antonesciene, at\u00e2t in Capitala, c\u00e2t si in provincie au aparut texte evocatoare si omagiale av\u00e2ndu-l in centrul lor pe Nicolae Titulescu.
\nIn urma cu 65 de ani, la 23 noiembrie 1945, intr-un asemenea context politic, Lucian Blaga a sustinut o ampla conferinta despre Nicolae Titulescu, la Cluj, in sala Colegiului Academic.
\nAtunci si Acolo, in Transilvania, dupa restabilirea Administratiei rom\u00e2nesti pe intreg teritoriul ei, Lucian Blaga si-a inscris cu stralucire numele in galeria celor prezenti la \u201ereinvierea lui Titulescu\u201c.
\nClimatul politic de dupa 23 august 1944 a impus celor care au semnat sau au vorbit despre Titulescu o abordare diferita fata de ceea ce oferea tara pe c\u00e2nd aceasta era mai mult sau mai putin democratica, dar, oricum, independenta.
\nTara invinsa, Rom\u00e2nia a cunoscut ocupatia timp de aproape 15 ani. Trupele sovietice au stationat pe teritoriul tarii noastre din 1944 p\u00e2na in 1958.
\nAtacurile publice impotriva Sovietelor au fost interzise cu desav\u00e2rsire. Cenzura militara actiona prompt si implacabil, iar riscul de a fi aruncat in inchisoare era maxim pentru orice suspect sau invinuit. Concomitent, elogiile la adresa Uniunii Sovietice s-au inmultit, devenind din ce in ce mai calde, pentru a ajunge de-a dreptul desantate.
\nDin convingere sau din oportunism, imensa majoritate a celor care au scris sau au vorbit despre Nicolae Titulescu in perioada ocupatiei sovietice au supralicitat pe seama politicii sale de normalizare si dezvoltare a relatiilor Rom\u00e2niei cu Uniunea Sovietica. Evaluarile multor oameni politici si ziaristi au fost nu rareori doar exagerate, ci de-a dreptul incorecte, uit\u00e2ndu-se doua adevaruri esentiale, si anume ca Nicolae Titulescu a fost un pro-occidental, un filo-francez si un filo-englez, un anticomunist convins si indefectibil.
\nR\u00e2ndurile conferintei lui Lucian Blaga apartin unui g\u00e2nditor, unui om care a trecut prin doua veacuri, care a cunoscut doua razboaie mondiale, care a trait suferintele c\u00e2torva generatii de rom\u00e2ni, care a meditat asupra destinului istoric al poporului rom\u00e2n, oprindu-se, de asta data si nu int\u00e2mplator, asupra lui Nicolae Titulescu, unul din parintii fondatori ai Rom\u00e2niei Mari, un mare european care, dincolo de orice subiectivitati, ram\u00e2ne poate cea mai mare figura a diplomatiei secolului XX.
\nAm toate motivele sa cred ca Lucian Blaga nu a ales int\u00e2mplator ceasul pronuntarii acestei conferinte.
\nDupa ce, la 3 mai 1915, la Ploiesti, rostea acel celebru discurs \u201eInima Rom\u00e2niei\u201c, pledoaria pentru revenirea Transilvaniei in granitele sale firesti, la 4 iunie 1920, Nicolae Titulescu semnase la Trianon tratatul prin care se recunostea hotar\u00e2rea plebiscitara a unirii Transilvaniei cu tara.
\nIn calitatea lui de fiu al Transilvaniei, s-a inclinat cu piosenie in fata memoriei lui Nicolae Titulescu, omul care a trait si a ars pentru readucerea acestui binecuv\u00e2ntat colt de tara in granitele Rom\u00e2niei, pentru apararea integritatii noastre teritoriale impotriva tuturor atentatelor revizioniste, omul care s-a stins c\u00e2nd trupul ei a fost sf\u00e2rtecat cu sprijinul Germaniei hitleriste si Italiei mussoliniene.
\nCa fost demnitar, intr-un timp in care incepuse v\u00e2natoarea de vrajitoare, Lucian Blaga a fost obligat sa observe maxima circumspectie. Unii dintre exponentii fostului regim fusesera deja arestati, altii aveau sa fie arestati. Simtea el insusi sabia lui Damocles deasupra propriului cap.
\nCu inteligenta si diplomatie, Lucian Blaga a ocolit zonele periculoase, parerile partizane. Nu a dezavuat pe fostii guvernanti, nu i-a laudat pe noii guvernanti, ci, mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, nu a pronuntat nici un cuv\u00e2nt despre omniprezentul si atotputernicul ocupant.
\nInaugur\u00e2ndu-si alocutiunea la Colegiul Academic din Cluj, Lucian Blaga afirma:
\n\u201eCeea ce veti auzi astazi nu este propriu-zis o conferinta despre Niculae Titulescu, si nici macar o expunere succinta asupra personalitatii, ideilor si activitatii acestui om politic si mare diplomat. Ambitia mea e alta. As dori sa va fac un portret al lui Titulescu dupa amintiri personale. Av\u00e2nd avantajul de a-l fi cunoscut mai de-aproape, gasesc ca sunt dator sa va prezint mai inainte de orice o figura palpit\u00e2nd in mediul sau de toate zilele, un om viu \u2013 asa cum ar fi putut sa-l vada oricine ar fi avut norocul sa-i calce pragul. Ingaduiti-mi sa va previn de la inceput asupra modestelor mele intentii, ca sa nu asteptati altceva dec\u00e2t ce sunt hotar\u00e2t sa va dau. Voi incerca asadar sa evoc unele situatii si momente, c\u00e2nd mai solemne, c\u00e2nd mai intime, datorita carora cel mult prea cur\u00e2nd disparut va prinde viata chiar in imaginatia d-voastra. Si poate ca voi reusi sa nu deceptionez cu totul nici pe aceia dintre d-voastra, care ar dori sa cunoasca nu numai pe Titulescu-omul, ci si anume idei ale sale.\u201c
\nTextul conferintei este ambivalent, cuprinz\u00e2nd at\u00e2t pagini cu caracter autobiografic, c\u00e2t si pagini de analiza cu vocatie monografica, intersectate de amintiri.
\nBlaga l-a int\u00e2lnit fizic pe Titulescu in 1928.
\nDesi nu fusese numit in Ministerul Afacerilor Straine de Nicolae Titulescu, Lucian Blaga avea sa-l considere pe Nicolae Titulescu \u201epatronul\u201c diplomatiei rom\u00e2nesti, chiar de atunci, si cu at\u00e2t mai mult dupa aceea.
\nDupa misiuni relativ scurte la Varsovia si Praga, Blaga a fost transferat in Elvetia. De la Berna, Blaga avea sa se deplaseze la Geneva in mai multe r\u00e2nduri, din dorinta de a vizita Palatul Wilson, de a cunoaste mecanismele si oamenii Societatii Natiunilor si de a-l vedea, inainte de toate, la lucru pe Nicolae Titulescu, care ocupa de ani buni un loc preferat pe prima pagina a presei internationale.
\nAsemenea multor altor rom\u00e2ni sau straini, v\u00e2rstnici sau adolescenti, civili sau militari, barbati sau femei, laici sau canonici, Blaga era macinat de dorinta de a-l int\u00e2lni pe Titulescu.
\n\u201eAflasem la legatie ca Niculae Titulescu, ministrul de Externe al tarii noastre, contrar obiceiului sau de a nu poposi pe tarmul Lacului Leman mai mult dec\u00e2t durau sesiunile Ligii Natiunilor, se gasea inca la Geneva. Ce piedici n-as fi incercat sa inving pentru a aparea intr-o zi in fata lui, ca sa-l cunosc! Era in epoca marelui proces al optantilor maghiari. Titulescu, aparatorul vajnic al tezei rom\u00e2nesti in acest proces, ce umpluse cu ecourile sale toata presa internationala, suferise in sesiunea din ianuarie o infr\u00e2ngere. Acum eram, dupa cum spusei, in aprilie.\u201c
\nDesi venise sa-l vada pe Titulescu, Blaga nu s-a int\u00e2lnit, in acel aprilie, dec\u00e2t cu zvonurile, conturate cu aparenta delicatete, dar preluate si difuzate cu un soi de fervoare orgolioasa de toti cei ce gravitau in jurul Palatului Wilson. Din timiditate, din frica de a-l tulbura pe Titulescu intr-un moment de mare tensiune, pentru tara si pentru el insusi, Blaga a am\u00e2nat int\u00e2lnirea cu Patronul, dar a retinut cu fidelitate atmosfera din acele zile, reproduc\u00e2nd-o peste un deceniu si jumatate cu fidelitate.
\n\u201eGeneva isi arata aspectul normal, corect, calvin, cam amortit, pe care desigur nu putea sa-l aiba in timpul miscat al sesiunilor Ligii, c\u00e2nd delegatii si comisiile tuturor semintiilor de pe glob se adunau aci, ocup\u00e2nd toate hotelele, si c\u00e2nd claxoanele prea multe ale vehicolelor speriau pescarusii, ce zburau peste lac. Prin Palatul Ligii nu circulau acum dec\u00e2t functionarii permanenti, plini de curtoazie, ai institutiei. Dintre marile figuri ale vietii, politice si diplomatice, numai Titulescu mai ramasese in localitate. Era de luni de zile bolnav. Din c\u00e2nd in c\u00e2nd zvonurile, ce scapau dintre peretii bolnavului, st\u00e2rneau ingrijorare. Titulescu sta intr-o camera la H\u00f4tel des Bergues, primind numai pe cei c\u00e2tiva colaboratori ai sai. Nimenea, nici chiar cei mai indiscreti dintre amicii sai, n-ar fi putut spune care anume era boala ce-l consuma. El era totusi bolnav. Greu bolnav de-o boala imponderabila si fara de identitate precisa in tratatele de medicina. Bolnav de flacara launtrica, ce-l ardea, reduc\u00e2ndu-i existenta p\u00e2na la limitele p\u00e2lp\u00e2irii. Geniul sau nu putea sa suporte esecul, ce intervenise prin jocul contingentelor, si pregatea, in febre de vulcan acoperit, revansa pentru sesiunea ce trebuia sa aiba loc in iunie. Grava temperatura creatoare, simtul extrem al raspunderii, dorul de revansa sub semnul unei dreptati colective si irezistibila ardoare a posedatului, nu-i mai dadeau ragaz, ii desfiintasera somnul si-i problematizasera insasi fiinta: aceasta era boala sacra a lui Titulescu.\u201c<\/p>\n
Spre deosebire de ceilalti, Blaga nu vedea doar numere, volume, culori, afisate si palpabile, el intra in intimitatea lui Titulescu pentru a descoperi si c\u00e2ntari imponderabile si pentru a putea spune: iata-i spiritul! Sporindu-i gradul de asteptare si temerea de surprize, Blaga revine la Geneva doua luni mai t\u00e2rziu pentru a consemna prima int\u00e2lnire directa cu Nicolae Titulescu.
\n\u201eUnul din cei mai pretuiti colaboratori ai lui Titulescu mi-a pregatit int\u00e2ia audienta, care trezea in mine tot potentialul de sfiiciune, sub povara careia sufeream din totdeauna. Titulescu era inca tot in pat. Infatisarea era a unui bolnav, dar verva \u2013 a unui spirit rasfatat de-un intreg continent. Nu mi-a ingaduit aproape deloc sa vorbesc, ceea ce, data fiind inclinarea mea invincibila spre tacere, mi-a convenit din cale afara. Omul din fata mea, viu ca o flacara pusa la incercari de adieri invizibile, acesta era asadar Titulescu! Avea o fata de \u00abasiat\u00bb fara v\u00e2rsta, cu unele trasaturi de copil, dar cu luciri de nedescris in ochi, unde se aduna toata viata. At\u00e2ta luminozitate cerea neaparat boala trupului, ca un necesar complement. Dupa c\u00e2teva intrebari si raspunsuri de rigoare, el a prins sa-mi vorbeasca despre procesul optantilor. Intra in domeniul sau cu acea siguranta a miscarilor pe care ti-o da o patrie secreta. Mi-a aratat cu o bucurie ingenua volumul gata tiparit, pe care intentiona sa-l lanseze in ziua c\u00e2nd va ajunge procesul in dezbaterea Ligii. Si a inceput sa argumenteze, ridic\u00e2nd, cu minunata usurinta, blocuri ciclopice in fata mea. Am fost nevoit sa fac eforturi din cele mai grele pentru a-i putea urmari dialectica, eu, care eram, oricum, destul de obisnuit, din alte domenii, cu salturile de la premise trecute sub tacere, la concluzii, ce par mai mult surprize dec\u00e2t concluzii. Prin energia si subtilitatea acestui joc dialectic, prin vioiciunea acestei incrucisari de spade cu un adversar, care pentru el era totdeauna prezent, Titulescu imi facea impresia unei fiinte de alt ordin dec\u00e2t cel uman. De unde s-a cobor\u00e2t in fata mea si datorita caror imprejurari s-a putut intrupa? Atunci, ca si mai t\u00e2rziu, in at\u00e2tea alte situatii in care ne reint\u00e2lneam, mi-am spus: Da, Titulescu este cea mai stralucita inteligenta ce am int\u00e2lnit-o in viata. Un fel de intrupare a inteligentei, inteleasa ca arhetip. Cu aceeasi ocazie mi-am dat int\u00e2ia oara seama si de darul sau stilistic, fac\u00e2nd fata oricaror exigente. Avea Titulescu un dar de a defini, o eleganta si o economie a expresiei, pe care n-as putea sa le compar dec\u00e2t cu ale filosofului Bergson. Titulescu m-a retinut vreo doua ore. Revenea necontenit asupra procesului. Nu numai atunci, ci si de at\u00e2tea ori mai t\u00e2rziu, el mi-a citit si din carnetele sale cu insemnari zilnice, unde-si nota, c\u00e2teodata foarte dramatic, conversatiile ce le avea cu marii oameni de stat ai timpului. (Istoria ultimelor decenii nu se va putea scrie fara de a se cunoaste aceste insemnari ale lui Titulescu. Sa speram ca pretioasele documente nu s-au pierdut!) C\u00e2nd am dat sa ies din camera lui Titulescu, i-am spus: \u00abDomnule ministru, daca in ziua dezbaterii veti face o pledoarie ca aceea de adineaori, cred ca nu va fi nevoie sa lansati volumul!\u00bb\u201c.
\nBlaga avea sa devina, in acel iunie 1928, martor la unul dintre cele mai stralucite dueluri diplomatice dintre cele doua razboaie mondiale, pun\u00e2nd fata in fata doi mari juristi, doi straluciti oratori. Arhivele n-au pastrat dec\u00e2t putine minute de sunet sau de imagine cu Nicolae Titulescu. Blaga insa a fost acolo! Cu fabuloasa-i memorie, cu o inegalabila capacitate de a retine intotdeauna esentialul, dar si toate elementele de culoare ce individualizeaza clipa, ne aduce pe noi toti martori la acel eveniment unic, las\u00e2ndu-ne sa traim tensiunea confruntarii.
\n\u201eC\u00e2teva zile mai apoi avu loc la Liga sedinta in care urma sa se dezbata procesul. Spectacolul se anunta palpitant. Toata lumea simtea ca chestiunea a ajuns la o cotitura decisiva. In memorabila dupa-amiaza, sala dezbaterii era arhiplina. Numai cu multa osteneala mi-am putut face loc printre corespondentii ziarelor din cele patru puncte cardinale. Din inghesuiala puteam totusi sa urmaresc cele ce aveau sa se int\u00e2mple. In jurul mesei Consiliului apareau delegatii diverselor state, figuri ale jocului de sah international. Unele nume mari, astazi disparute.
\nIsi facuse aparitia si contele Apponyi, inalt, zvelt, adus putin din umeri, cu barba de intelept, cu un foarte pronuntat profil de vultur batr\u00e2n. Era contele fara indoiala o figura dintre cele mai impresionante, chiar si numai prin infatisarea sa fizica. Cumpaneam avantajele si dezavantajele posibile \u2013 in duelul ce trebuia sa inceapa. Pe Apponyi il stiam si ca pe un stralucit dialectician filosofic. Luase parte, intr-un timp nu tocmai departat, la niste discutii in cadrul unui congres filosofic condus de contele Keyserling, seful scoalei de la Darmstadt. Mai stiam de asemenea ca propaganda sustinuta de mosierii maghiari s-a priceput sa exploateze cu suprema dibacie rezistentele firesti, pe care legiuirile burgheze ale Europei le opuneau unui act revolutionar cum a fost reforma agrara din Rom\u00e2nia. Vaz\u00e2nd pe Apponyi mi-am zis: redutabil adversar! Si fata de-un asemenea adversar si intr-o atmosfera de atare natura, Titulescu va trebui sa apere legitimitatea reformei agrare si sa justifice exproprierea mosierilor maghiari, adica a mosierilor care aveau pam\u00e2nt in tara noastra, dar optasera pentru cetatenia maghiara.
\nA intrat apoi in sala Titulescu, inalt si el, galbui, de-un calm stap\u00e2nit. Multimea cu sute de capete s-a intors spre el si un freamat de curiozitate trecu peste bancile corespondentilor: Titulescu! Am simtit din aceasta rumoare imensul prestigiu de care Titulescu se bucura in opinia internationala. Era int\u00e2ia oara, dupa patru luni, ca Titulescu parasea camera hotelului. Boala sacra lua sf\u00e2rsit.
\nLupta, ce se anuntase tot at\u00e2t de dramatica, cum fusese si cea din ianuarie, n-a mai avut loc in acea dupa-amiaza, caci lupta grea, neauzita, fusese data in afara de sala, in ceasurile premergatoare sedintei. Nu mai luam parte dec\u00e2t la un epilog de tunete dupa furtuna. In sedinta, Titulescu a citit cu un glas de metal nobil si de-o transparenta cuceritoare o declaratie, arat\u00e2nd punctul de vedere rom\u00e2nesc. Presedintele Ligii s-a raliat apoi in numele Consiliului Ligii la acest punct de vedere rom\u00e2nesc. Uluit de cele ce se petrec, contele Apponyi, luat evident prin surpriza, a ridicat nasul de vultur si a rostit ca un fel de protest. Totul a fost insa in zadar. Procesul optantilor a ajuns intr-adevar la o cotitura, de unde nu mai era cu putinta o intoarcere. Si daca nu ma insel, Titulescu n-a mai fost nevoit sa lanseze volumul.
\nAsa l-am cunoscut pe Titulescu.\u201c
\nRostita in urma cu 65 de ani, conferinta lui Blaga ne prilejuieste peste timp int\u00e2lnirea nu at\u00e2t cu diplomatul Blaga, c\u00e2t cu observatorul atent si analistul profund ce a fost, cu un psiholog incercat si un portretist rafinat, cu harul marilor intuitii si al definitiilor sintetice, imbracate in formule poetice.
\nBlaga a avut bucuria, marturisita orgolios, de a afirma: \u201eAni in sir, apoi, am avut prilejuri dese de a-i urmari si de a-i admira activitatea pe scena internationala\u201c.
\nCu siguranta, Blaga l-a urmarit cu g\u00e2ndul pe Titulescu in toate marile amfiteatre, la universitati multicentenare, la tribune parlamentare, in Rom\u00e2nia, in tari prietene sau mai putin prietene, i-a ascultat sau i-a citit marile pledoarii la Societatea Natiunilor, in Adunare sau Consiliu, ce au facut sa rasune una dintre cele mai frumoase si prestigioase voci ale ratiunii si inteligentei rom\u00e2nesti.
\nTitulescu si l-a pastrat aproape pe Blaga \u2013 p\u00e2na ce guvernantii de la Bucuresti i-au taiat sefului diplomatiei rom\u00e2nesti, nedrept si ignobil, firul prezentei active pe scena politica rom\u00e2neasca si diplomatica internationala \u2013, arat\u00e2ndu-i pretuire si afectiune, ca multor altor scriitori rom\u00e2ni c\u00e2stigati pentru o diplomatie culturala autentica.
\nCu spontaneitatea marilor generosi, a doua zi dupa ce-l va primi acasa pentru o discutie, Titulescu il va invita din nou pe Blaga, asez\u00e2ndu-l la \u201ecina cea de taina\u201c in care invatatorul staruie cu ucenicii pentru a gasi tarii si lumii o solutie izbavitoare, izvor\u00e2ta din adevar, ratiune si dragoste de om.
\nOrice rugaminte formulata lui de Titulescu, in dorinta de a gasi raspuns unei intrebari presante, devine pentru Blaga o obsesie fericita, dar devoratoare.
\nBlaga a parcurs rapid, in relatia cu Titulescu, intregul drum de la statutul de subaltern in ierarhia Ministerului de Externe la acela de intim al Patronului. Titulescu si Blaga ajung la situatia rarisima in care, cei doi, g\u00e2nduri\/suflete gemene, adauga indicibile semne simpatiei si empatiei, pentru a ilustra o identitate de intelesuri si a conjuga un noian de aspiratii nationale.<\/p>\n
In 1933, Blaga are sansa sa petreaca c\u00e2teva zile alaturi de Titulescu la Bad Gastein, unde Patronul venise sa se odihneasca.
\nIn int\u00e2lnirea cu Titulescu, totul i se parea interesant p\u00e2na la fascinant lui Blaga, de la gestul discret p\u00e2na la g\u00e2ndul abia schitat, de la tacerea introspectiei grave p\u00e2na la interjectia descoperirii unei noi idei generatoare si sustinatoare de ampla demonstratie.
\nPeste timp, Blaga ii arata indatorire lui Titulescu, pentru a-l fi facut nu doar martor, ci pentru a-l fi luat parte la acele savante cautari creatoare de solutii intr-o lume in care demonii razboiului isi faceau subtil aparitia din subteranele relatiilor internationale.
\n\u201eTitulescu era totdeauna in cautarea unor formule ce puteau sa devina lozinci indrumatoare. El isi pregatea si isi netezea formulele cu o rabdare si cu o r\u00e2vna de slefuitor de diamante. Le incerca de-o mie de ori toate nuantele, reflexele, umbrele, p\u00e2na c\u00e2nd formulele incepeau sa palpite prin propria lor lumina. Toate stiutele stradanii, ce s-au depus in activitatea diplomatica, din anii aceia, in vederea definirii juridice a agresiunii, nu sunt straine nici de sugestiile, nici de modul de a lucra ale lui Titulescu. Nu m-as incumeta sa spun ca in conversatia, ce-am avut la Bad Gastein cu Titulescu, el si-ar fi aratat ideile in cuvinte intocmai, dar expunerile sale, in care se calcula cu tot felul de eventualitati si in care interveneau cele mai variate ipoteze, pentru care Titulescu, ca orice mare diplomat, isi rezerva o anume libertate a miscarilor, expunerile sale, zic, se miscau pe aceasta linie.
\nAsa g\u00e2ndea Titulescu. El avea in cap liniile mari ale unei conceptii, dar, pe axe viguros schitate, el socotea cu nenumarate detalii, chiar putin probabile, dar nu excluse, pentru care isi potrivea totalitatea reactiei conditionate. In esafodajul ideilor sale, totdeauna indraznete, desi erau cele mai adesea de natura defensiva, el punea o uluitoare precizie si prudenta juridica, si inca o data o exceptionala pasiune a formularii. In situatii noi, Titulescu nu se marginea niciodata sa raspunda cu formule uzate. C\u00e2nd bunaoara propaganda pentru revizuirile teritoriale, ce ne ameninta integritatea, luase proportii, Titulescu a stiut sa raspunda: nu revizuire, ci sublimarea, spiritualizarea frontierelor!\u201c
\nBlaga il urmareste pe Titulescu pentru a intelege sursa unor momente de revolta, pentru a inregistra spre o indelungata disectie o diatriba viz\u00e2nd pe unul care juca la loterie soarta tarii sale, dar si pentru a distinge bucuros nevoia Patronului de natura la care timpul si ritmul cotidianului nu-i lasa dec\u00e2t priviri tangentiale.
\nC\u00e2ti vor putea zice, asemenea lui Blaga, ca au surprins in genele lui Titulescu un margaritar de emotie ascult\u00e2nd un grup de copii c\u00e2nt\u00e2nd un imn al bucuriei de Mozart, la care, prin daruire si suferinta, avea dreptul sa se impartaseasca mai mult dec\u00e2t altii.
\nTitulescu a fost mereu obligat sa-si intrerupa momentele de necesara destindere, sa abandoneze lumina solara regeneratoare a verilor mediteraneene sau maretia deconectanta a platourilor montane elvetiene, pentru a reveni rapid in zona real-politik-ului.
\n\u201eCa orice posedat, el recadea necontenit in preocuparile sale. s\u2026t Demonii problemelor nu-i ingaduiau nicio clipa de destindere\u2026 El devora problemele si era devorat de probleme.\u201c
\nIn aerul Vienei, Blaga a simtit mai mult dec\u00e2t in alta parte duhul lui Titulescu. A imprumutat ceva din duhul acestuia din nevoia de regenerare personala.
\nDin fericire, s-au pastrat c\u00e2teva fotografii imortaliz\u00e2nd trecerea lui Titulescu prin Viena si int\u00e2lnirea sa cu cei care constituiau inima si sufletul Legatiei Rom\u00e2niei din capitala Austriei. In imagini de data certa, din 8 octombrie 1933 si 21 mai 1935, se regasesc alaturi Nicolae Titulescu, ministru de Externe al Rom\u00e2niei, Catherine Titulescu, Caius Brediceanu, trimis extraordinar si ministru plenipotentiar; Raoul Bossy, consilier de legatie, Lucian Blaga, consilier de presa, Cornelia Blaga, Nicolae Raicoviceanu, consilier juridic cu rangul de ministru plenipotentiar cls. II, secretar personal al lui Nicolae Titulescu.
\nPe peronul Garii din Viena, Blaga si Titulescu s-au int\u00e2lnit simbolic c\u00e2ndva, in 1935-1936, sub aura lui Avram Iancu. Sufletele lor au vibrat pereche, pastr\u00e2nd peste timp, p\u00e2na la moarte, in intimitatea constiintelor lor incercate si traumatizate de sf\u00e2rtecarea Transilvaniei, efigia acestui martir.
\n\u201eAu trecut vreo c\u00e2teva saptam\u00e2ni. C\u00e2nd Titulescu s-a intors din nou spre tara, m-am infiintat iarasi la gara. De asta data nu mai intentiona sa se opreasca si la Viena, dec\u00e2t pentru cele c\u00e2teva minute indicate in itinerarul obisnuit al expresului. Am urcat in vagonul sau, i-am comunicat unele noutati austriece, foarte in graba si cu teama nervoasa in calc\u00e2ie sa nu porneasca trenul. Mi-a spus si d\u00e2nsul c\u00e2te ceva din ispravile sale. Torpilase nu mai stiu ce combinatie internationala, ce putea sa devina primejdioasa pentru micile state. Apoi m-am dat jos pe peron, caci se auzeau semnale de plecare. Dupa ce am cobor\u00e2t, m-am apropiat de o fereastra a vagonului, unde aparuse capul lui Titulescu, care ma chema cu glas tare: \u00abBlaga, vino sa-ti spun ceva\u2026\u00bb si fara de nicio legatura cu cele ce discutaseram adineaori, Titulescu incepu, fara nicio cazna, sa recite din memorie niste versuri din Avram Iancu:
\nIn padure
\ntoate pasarile dorm,
\nnumai una n-are somn,
\ncata sa se faca om.
\n\u00abNu stiu de ce, dar tare-mi plac mie aceste versuri\u00bb, incheie Titulescu, in timp ce trenul se punea in miscare. Ne-am mai facut un semn, pe urma nu l-am mai vazut. Ramasesem inca o bucata de timp cu capul descoperit, pe peron, cu g\u00e2ndul departe. Titulescu recitase versurile in care vorbeam despre marea pasare mitologica din Muntii Apuseni, care, in piesa mea, sta de paza l\u00e2nga inima neamului. Si astazi, at\u00e2tia ani dupa cele int\u00e2mplate atunci, mi se pare ca banuiesc de ce Titulescu a recitat acele versuri: \u201eIn padure toate pasarile dorm, numai una n-are somn, cata sa se faca om\u201c\u2026 Titulescu simtea pesemne, subconstient, o inrudire intre insomnia sf\u00e2nta a acelei paseri de veghe si insomnia sa. Caci si el suferea de insomnie l\u00e2nga destinele tarii, de-o insomnie blestemata pentru el si pentru noi, caci ea avea sa-l destrame inainte de vreme, inc\u00e2t astazi, la o rascruce cum nu a fost alta vreodata, c\u00e2nd am avea asa de mare nevoie de veghea lui, el nu mai este printre noi.\u201c
\nAduc\u00e2nd astazi, aici, un omagiu acestor doua mari constiinte ale neamului rom\u00e2nesc, acestor doua cariatide ale fiintei nationale, figuri emblematice care vor pastra neamului nostru pentru totdeauna o identitate inconfundabila, indraznesc sa cred ca Lucian Blaga a formulat atunci cea mai profunda si frumoasa judecata istorica c\u00e2nd l-a incoronat pe Titulescu cu suferinta de a fi trait insomnie l\u00e2nga destinele tarii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Au\u00a0 fost multi ani de tacere, dupa inlaturarea nedreapta a lui Nicolae Titulescu, la 29 august 1936, si, cu at\u00e2t mai multi, dupa moartea sa prematura, la 17 martie 1941. Dupa ani de partiala sau totala interdictie, cunoscuti in timpul dictaturii carliste si al dictaturii antonesciene, at\u00e2t in Capitala, c\u00e2t si in provincie au aparut… Cite\u0219te mai mult »Blaga – Titulescu La \u201eCina cea de taina\u201c a destinului rom\u00e2nesc<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-2972","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":4450,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2972","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2972"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2972\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2972"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2972"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2972"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}