{"id":2968,"date":"2010-06-09T15:00:48","date_gmt":"2010-06-09T13:00:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2968"},"modified":"2010-06-09T15:01:34","modified_gmt":"2010-06-09T13:01:34","slug":"grade-etilirice","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/grade-etilirice\/","title":{"rendered":"Grade etilirice"},"content":{"rendered":"

Radu Vancu, \u201eMonstrul fericit<\/em>\u201c, Chisinau, Editura Cartier, colectia \u201eRotonda\u201c, 76 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

\u201eMonstrul fericit\u201c nu constituie cea mai buna carte semnata de Radu Vancu. Insa are o importanta sporita, spre deosebire de \u201eBiographia litteraria\u201c, intruc\u00e2t confirma valoarea unui scriitor care, pe l\u00e2nga faptul ca se arata unul dintre liderii poetilor aparuti la inceputul mileniului, a si facut saltul in alta categorie. De acum, autorul sibian inceteaza sa concureze exclusiv cu \u201edouamiistii\u201c, dat fiind ca s-a desprins de tutela lui Mircea Ivanescu. Si, lucru si mai insemnat, nu pastreaza niciun element din retorica neagra si revoltata a lui Caraion si Bogza, at\u00e2t de lipicioasa in scrisul colegilor de generatie. Totusi, nu trebuie sa credem ca Radu Vancu e un unicat. Are dreptate Cosmin Ciotlos (\u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 20, 2009) sa remarce afinitatea cu Radu Andriescu (acela din \u201ePuntile Stanlinskaya\u201c). Exista si detalii de istorie literara ce atesta aceasta simetrie poetica. De exemplu, in \u201ePadurea metalurgica\u201c (2008), poetul iesean a inclus textul \u201ePoezie academica\u201c, av\u00e2nd ca motto versurile de inceput ale unui poem de Radu Vancu – \u201eFetita cu chibrituri\u201c: \u201eA naibii chestie, sa stau prins in sedinta\/ de catedra, tot tresarind, tot ascult\u00e2ndu-le merdivodajul\u201c (p. 8). Situatia seamana cu o avanpremiera editoriala, dar probabil ca membrul \u201eClubului 8\u201c a cunoscut poezia din presa sau de la o lectura publica.
\nUn \u201ePoem\u201c<\/strong>
\nNu ma surprinde ca volumul e subintitulat \u201ePoem\u201c. Recitit riguros, observam ca poezia initiala – \u201eKapital\u201c – functioneaza ca impuls generator pentru celelalte. Sa nu confundam cu variatiunea pe tema! Radu Vancu nu schimba pozitia pieselor, recompun\u00e2nd acelasi puzzle. Poemul creste in concentratie, se distileaza, capata nuante si arome. Gasim in \u201eKapital\u201c destule dintre trasaturile care definesc \u201eMonstrul fericit\u201c. Autoironia se combina cu mimarea livrescului, rezult\u00e2nd o distantare at\u00e2t de viata vazuta prin lentilele aburite ale fictiunii, c\u00e2t si de poetii etilozofi precum Verlaine. Poezia lui Radu Vancu din \u201eMonstrul fericit\u201c pare leacul celor lucizi, a celor bolnavi de prea multa lume, a celor care nu se refugiaza in bautura, ca sa scape de \u201erealitate\u201c, ci pentru ca vad totul altminteri. Versurile nu duhnesc, iar presupusa interpretare socialista se dovedeste o antifraza menita sa ia in raspar cliseele culturale: \u201ePaispe beri e rau, paispe beri plus o jumatate de vodca e bine.\/ E limpede, Marx a avut dreptate:\/ 500 de ml sunt demonstratia ideala\/ ca, de la un punct incolo,\/ cantitatea se transforma in calitate.\/ Cei ce beau il au pe Marx in suflet,\/ fie ca stiu, fie ca nu. De aia discutiile din cr\u00e2smele din Rom\u00e2nia\/ seamana cu discutiile din \u201ePosedatii\u201c lui Dosto\u201c (\u201eKapital\u201c, p. 7). De fapt, nimic nu \u201ee limpede\u201c. Ca si literatura, viata nu reprezinta dec\u00e2t o facatura.
\nInc\u00e2nta la Radu Vancu seriozitatea prefacuta. Sobrietatea nu-si are rostul intr-o existenta intretinuta de iluzii. Anonimi sau nu, alcoolicii formeaza o secta, vener\u00e2nd un profet care, desi sustinea ca religia este \u201eopiul popoarelor\u201c, a propagat, la r\u00e2ndul sau, un drog: \u201eorice ateu socialist care bea cu nadejde\/ se transforma, dupa o anumita cantitate, intr-un anarhist mistic\u201c (ibidem). Degringolada e starea care caracterizeaza poemele din volum, dar ea nu contine nimic tragic. Fiecare moment se incadreaza in \u201enormalitate\u201c. Panica, degradarea, betia fac parte din viata oricarui individ, iar o halba in plus produce revelatii la fel de rizibile ca si cele apocaliptice: \u201etotul e perfect in cea mai buna dintre lumile posibile.\/ Da, pe lume sunt ziare, evenimente,\/ fiara a cobor\u00e2t,\/\/ semnele vremurilor inseamna insa mai mult spuma\/ sleindu-se in halba dec\u00e2t inima sleindu-se in piept,\/ de asta se cade ca paharul sa fie intotdeauna plin\u201c (\u201eDomnia cantitatii si semnele vremurilor\u201c, p. 15).
\nDeficitare sunt poeziile care se citesc incrucisat. Deranjeaza ca autorul a lasat la vedere mecanismele de generare a sensului. Descoperind indiciile textuale care ghideaza lectura, sesizam ca autorul cade in capcana ideii univoce. In debutul din \u201eReply (la un mail al lui Stefan Manasia)\u201c, poetul foloseste din nou discursul sarcastic. Tocmai banalitatea rostita sec, lipsita de emfaza, dezvaluie brutalitatea cotidianului si dezumanizarea: \u201eImi scrii s-o las mai moale cu pileala,\/ iar tonul intelept al mailului tau\/ dovedeste ca sentimentul moral chiar poate exista.\/ Nimic altceva n-am de obiectat\/ dec\u00e2t ca de pileala nu te lasi tu\/ ci, dimpotriva, c\u00e2nd se satura ea\/ te lasa ca pe o pilitura de axoni si dendrite\/ pe care niciun c\u00e2mp magnetic n-o poate ordona\/\/ s\u2026t C\u00e2ndva pileala se va lasa de mine\u201c (p. 40). Poemul isi pierde din consistenta c\u00e2nd previziunea se implineste in \u201eDrosophila mistica\u201c, in care doar vicioasa musculita de otet, prin natura sa, mai are iluminari: \u201eCe ratata afacere si sticla asta cu gin,\/ (…) Betia adevarata n-a venit. \/ Alcoolul n-a facut de data asta nimic pentru mine\/\/ O musculita de otet sta nemiscata de c\u00e2teva minute\/ l\u00e2nga pahar, astept\u00e2nd-o probabil\/ pe cea prinsa sub fundul paharului\u201c (p. 44). Poetul inceteaza sa aiba trairi extatice, de parca Bachus s-a retras intr-un colt al universului si izbucneste in hohote de r\u00e2s vaz\u00e2nd ca adoratorii gradelor etilice se imbata, dar nu ajung neofiti. Zeul ii abandoneaza pe \u201ecredinciosii\u201c care il incurca: \u201eAlcoolul face tot mai putin pentru mine,\/ ca un prieten bun la care am apelat\/ p\u00e2na am ajuns sa-i stau in g\u00e2t.\/ Si, Doamne, se bea tare greu fara epifanie\u201c (\u201eElegie pentru un mare prieten\u201c, p. 46).
\nExorcizari esuate<\/strong>
\nCele mai substantiale versuri din \u201eMonstrul fericit\u201c se leaga de trauma sinuciderii parintelui. Prin urmare, biografemul reprezinta unitatea minimala a poemelor respective. Tin\u00e2nd cont ca \u201eBiographia litteraria\u201c continea o sectiune denumita \u201eamintiri pentru tatal meu\u201c, devine clar ca scriitorul nu a inlaturat din memorie imaginea mortii. Nici nu cred ca si-a propus asta, fiindca astfel temperatura lui lirica ram\u00e2ne clocotitoare. Scrisul nu exorcizeaza. Din contra. Atrofiaza sensibilitatea.\u00a0 Inca un amanunt filologic. In placheta de fata, Radu Vancu rescrie poezia \u201eamintiri\u201c (prima din \u201eBiographia litteraria\u201c), rezult\u00e2nd \u201eAdevaratele amintiri\u201c. Din forma precedenta, poetul pastreaza aproape neschimbata (intervin mici indreptari ortografice) ultima strofa: \u201eC\u00e2nd s-a sp\u00e2nzurat, p\u00e2na au venit aia de la SMURD\/ i-am facut respiratie artificiala – ultimul aer iesea din plam\u00e2nul g\u00e2f\u00e2it\/ si viata plutea in jur si moartea plutea in jur si cumva absurd\/ am g\u00e2ndit ca mai respira, imi venea sa zburd\/ si aerul lui era aerul meu si eu n-am murit inca, si surd\/ am auzit paramedicul zic\u00e2nd: e mort. Amintirile te fac fericit\u201c (p. 10). Asistam la o scena alerta, critica, plina de trepidatie si disperare. In jurul muribundului agonic, se imbulzesc o seama de personaje secundare, incerc\u00e2nd sa-l resusciteze. Cititorul simte ca i s-au spart timpanele si nu aude agitatia. Trecutul ca un film mut cu fantome e singurul adapost.
\nMetaforele isi fac loc in episodul inmorm\u00e2ntarii defunctului: \u201eLumea noua (amintire pentru tatal meu)\u201c. Tristetea a amutit. Memoria pastreaza doar imagini alb-negru. Sicriul intruchipeaza deopotriva un pradator si o mama protectoare: \u201eLumea ta se sf\u00e2rsea cu animalul de lemn,\/ cu pielea aspra si rece, in burta caruia\/ erai inchis. Oameni priceputi\/ au asezat cu grija in pam\u00e2nt\/ animalul bej cu puiul in marsupiu\/ si au tras pam\u00e2ntul deasupra ca o cortina\u201c (p. 13). Tronul il scoate de pe scena lumii, ca sa-l aseze pe altul imparatesc, fiindca oricine are un paradis pe care il merita. Exasperarea se preschimba in bucurie ingrozita, ca si cum poetul ar primi revelatia finala: \u201eSi aerul s-a tras atunci ca o cortina\/ si am vazut lumea noua: te odihneai in a saptea ta zi,\/ cu jumatate de rachiu alb in fata, fericit ca un rege,\/ astept\u00e2ndu-ma cu paharul pregatit\u201c (ibidem).
\nUn poem cu final deficitar e \u201eViata de proximitate. Seara\u201c. Intins prea tare, arcul tensiunii cedeaza. Versurile creeaza o atmosfera gotica. Fiul cauta morm\u00e2ntul parintelui, incercat de vina uitarii. Loc de int\u00e2lnire si de impacare, cimitirul e, in aceeasi masura, spatiul recuperarii si al groazei. Gestul barbatului de a face lumina cu telefonul mobil o terorizeaza pe insotitoare: \u201eCitesc la lumina de pe displayul Philipsului\/ numele de pe cruci, ca s-o gasesc pe a tatalui meu\/ (n-am mai fost de aproape zece ani pe aici)\/ Cami ma asteapta pe alee, zgribulita toata de frig\/ si de groaza de cimitire; s\u2026t\u201c (p. 25). Incerc\u00e2nd sa tempereze intensitatea emotiilor, Radu Vancu intrebuinteaza o analogie cu decesul lui Noica. At\u00e2t alegerea, c\u00e2t si momentul inserarii sunt gresite. Deoarece, pe de o parte, intervine o nepotrivire cu registrul stilistic anterior, iar, pe de alta parte, diminueaza atentia, duc\u00e2nd la perceptia ca sf\u00e2rsitul textului se scalda intr-o glumita fara miez: \u201es\u2026t In orice caz,\/ caut\u00e2nd printre cruci, cu Cami tremur\u00e2nd alaturi, imi aud mintea\/ clantanind si mormaind intruna cu vocea lui tata:\/ so-ri-cel-bur-tos-la-sa-bur-ta-n-jos-ca-vi-ne-pi-si-ca-si-ti-\/pa-pa-bur-ti-ca!\u201c. Or, incercarea de a revedea inscriptia funerara se numara printre secventele de maxima profunzime ale cartii. Regasirea locului de veci seamana cu imbunarea spectrului patern. Cautatorul pare insa condamnat sa rataceasca intr-un labirint blestemat, in care suiera, ca o ghilotina, glasul nelinistii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Radu Vancu, \u201eMonstrul fericit\u201c, Chisinau, Editura Cartier, colectia \u201eRotonda\u201c, 76 p. \u201eMonstrul fericit\u201c nu constituie cea mai buna carte semnata de Radu Vancu. Insa are o importanta sporita, spre deosebire de \u201eBiographia litteraria\u201c, intruc\u00e2t confirma valoarea unui scriitor care, pe l\u00e2nga faptul ca se arata unul dintre liderii poetilor aparuti la inceputul mileniului, a si… Cite\u0219te mai mult »Grade etilirice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2399,1044],"class_list":["post-2968","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-monstrul-fericit","tag-radu-vancu"],"views":2625,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2968","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2968"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2968\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2968"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2968"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2968"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}