{"id":2949,"date":"2010-06-09T14:44:18","date_gmt":"2010-06-09T12:44:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2949"},"modified":"2010-06-09T14:46:19","modified_gmt":"2010-06-09T12:46:19","slug":"detinutul-ion-ioanid","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/detinutul-ion-ioanid\/","title":{"rendered":"Detinutul Ion Ioanid"},"content":{"rendered":"

La v\u00e2rsta de douazeci si trei de ani, in 1949, Ion Ioanid este arestat si anchetat timp de opt zile de Securitate, pentru vina de a fi \u201eorganizat\u201c dactilografierea unui text pe care un prieten al sau urma sa-l trimita clandestin in Occident. Desi este torturat cu bestialitate, t\u00e2narul uita repede episodul si, vreme de trei ani, traieste fara griji in Bucuresti, unde este stabilita si mama sa. (Tatal, un cunoscut si respectat om politic, proprietarul unor intinse pam\u00e2nturi la Ilovat, in judetul Mehedinti, murise in 1940.)
\nIn 1952, Ion Ioanid este arestat din nou, pe neasteptate, pentru aceeasi vina si \u2013 dupa un simulacru de proces \u2013 condamnat la douazeci de ani de munca silnica. Petrece in total doisprezece ani in inchisorile comuniste din Rom\u00e2nia, intruc\u00e2t in 1964 \u2013 odata cu alti detinuti politici gratiati de guvernul de la Bucuresti sub presiunea opiniei publice internationale \u2013 este eliberat.
\nDe-a lungul celor doisprezece ani de calvar a trecut prin numeroase penitenciare si lagare \u2013 Vacaresti, Jilava, Pitesti, Cavnic, Oradea, Aiud etc. \u2013, iar la un moment dat, in 1953, a si evadat si a fost liber timp de o suta de zile, p\u00e2na c\u00e2nd l-a capturat din nou Securitatea.<\/strong><\/em>
\nIn 1969 cere si obtine azil politic in R. F. G., unde este angajat la postul de radio \u201eEuropa Libera\u201c. Vocea sa clara si melodioasa, cu inflexiuni ironice, specializata in lectura stirilor, este binecunoscuta de ascultatorii acestui post de radio. La indemnul cunoscutilor sai, Ion Ioanid isi scrie, timp de mai multi ani, memoriile de fost detinut politic (dactilograma depasind doua mii de pagini). Auzind de existenta lor, Georgeta Dimisianu, eminenta editoare, a luat initiativa publicarii lor in mai multe volume, la Editura Albatros, unde era redactor-sef. Intregul ciclu poarta titlul \u2013 dat de editor cu asentimentul autorului \u2013 \u201eInchisoarea noastra cea de toate zilele\u201c.
\nDaca ar fi existat si un subtitlu, acesta ar fi putut fi \u201eDoisprezece ani din viata lui Ivan Denisovici\u201c sau \u201eRaportul lui Ion Ioanid catre El Greco\u201c sau \u201eO suta de romane posibile despre inchisorile comuniste din Rom\u00e2nia\u201c.
\nAr fi putut fi \u201eDoisprezece ani din viata lui Ivan Denisovici\u201c pentru ca, asemenea lui Soljenitin, autorul rom\u00e2n descrie minutios viata din inchisoare, cu deosebirea ca, in loc sa se limiteze la un esantion, trece in revista toate zilele traite in detentie. Memoria sa este prodigioasa, uimitoare si totusi… omeneasca. Nu functioneaza ca un computer, are si lacune, dar tocmai aceasta confera reconstituirii un profund dramatism. In volumul I (referitor la anii 1949 si 1952-1954) exista de exemplu o lista de 162 de detinuti cunoscuti in lagarul dela Cavnic, iar in volumul II (consacrat perioadei 1953-1955) \u2013 o alta lista, cuprinz\u00e2nd 277 de prizonieri din inchisoarea de la Pitesti. Pe aceste liste sunt mentionate numele celor inchisi, date biografice despre ei, gesturi (nobile sau regretabile) pe care le-au facut in inchisoare, informatii referitoare la modul cum si-au gasit moartea sau cum au reusit sa supravietuiasca etc.
\nDespre unii tovarasi ai sai de suferinta Ion Ioanid isi aduce aminte foarte multe, despre altii \u2013 doar c\u00e2teva atitudini sau replici, iar uneori numai numele. Drept urmare, listele te fac sa te g\u00e2ndesti la un registru cu toate rubricile completate minutios, din care insa, la un moment dat, umezeala a sters partial cuvintele scrise cu cerneala. Avem de fapt o imagine a actiunii devastatoare a timpului asupra unei memorii iesite din comun.
\nAceasta memorie constituie ea insasi o forma eroica de opozitie fata de regimul comunist, care nu urmareste altceva dec\u00e2t sa-i faca pe oameni sa uite ce-au fost, sa uite in ultima instanta insusi faptul ca au fost oameni, ca sa-i poata transforma intr-o populatie informa, amorala. Daca ar fi stiut ce bine intelege si cu ce precizie tine minte detinutul Ion Ioanid tot ce se int\u00e2mpla in jurul lui, gardienii l-ar fi considerat, fara indoiala, extrem de periculos, de parca i-ar fi descoperit la perchezitie un aparat de fotografiat, si ar fi avut grija sa-l lichideze pe inoportunul martor. Din fericire, privirea sa nu se deosebea prea mult de a celorlalti, declicul inregistrarii fiecarei scene nu se auzea si, p\u00e2na la urma, martorul a ramas in viata.
\nNu numai personajele s-au pastrat astfel in memoria lui Ion Ioanid, ci si zilele petrecute in detentie, aproape toate cele peste patru mii de zile, in ordine cronologica. Ca si in cazul oamenilor evocati, unele zile sunt reconstituite amanuntit, altele amintite in treacat, iar altele se contopesc intr-un fel de timp aluvionar, indistinct. Totusi, si in aceasta privinta, memoria autorului se dovedeste uimitoare. Sute si sute de intervaluri de c\u00e2te douazeci si patru de ore sunt pur si simplu recuperate din trecutul obscur si aduse in plina lumina, in prezentul etern al literaturii.
\nAsistam la scene care ne cutremura. Ii vedem pe detinuti \u2013 oameni din elita societatii rom\u00e2nesti \u2013 plimb\u00e2ndu-se de dimineata p\u00e2na seara in celule la fel de mici ca si custile dintr-o gradina zoologica sau dormind pe pardoseala de piatra umeda si rece, slabi, bolnavi, cu fruntea nem\u00e2ng\u00e2iata de nici o m\u00e2na ocrotitoare. Ii vedem pe aceiasi detinuti torturati cu salbaticie de catre oameni inferiori lor din punct de vedere intelectual si moral. Luam parte la momente de impresionanta solidaritate umana, impotriva careia nu pot sta nici zidurile groase de piatra, strabatute de semnalele prin care prizonierii isi trimit mesaje. Urmarim cu inima str\u00e2nsa adevarate dueluri psihologice intre oamenii de caracter si cei tentati sa-i tradeze, din dorinta de a obtine unele avantaje. Ii insotim nevazuti, ca si cum am face parte din familiile lor, pe cei dusi in fata plutoanelor de executie. Nici una dintre evocarile vietii din inchisorile comuniste din cele care s-au tiparit p\u00e2na acum la noi sau in alte tari nu dovedeste aceasta forta de cuprindere a infernului in totalitatea sa.
\n\u201eO zi din viata lui Ivan Denisovici\u201c are, poate, mai mare expresivitate artistica, d\u00e2ndu-ne impresia ca ne aflam, pentru o zi, in lagarul stalinist, ca il indragim pe erou si ca apoi il abandonam pentru totdeauna, ceea ce ne insufla p\u00e2na la urma si un vag sentiment de culpabilitate. In \u201eInchisoarea noastra cea de toate zilele\u201c se int\u00e2mpla insa altfel, efectul literar nu este cautat niciodata, dar p\u00e2na la urma acumularea de situatii reale ne copleseste si ne creeaza senzatia ca tot ceea ce citim reprezinta propriile noastre amintiri. De altfel, cartea ne face sa intelegem ca si in afara inchisorilor am trait ca fiinte captive, cu mentiunea ca regimul de detentie era mai diluat. Aceasta inseamna ca suferintele la care eram supusi erau mai usoare, mai suportabile, dar si ca actele de impotrivire aveau o mai mica incarcatura de eroism. In lumea inchisorilor evocata de Ion Ioanid, cruzimii si josniciei calailor li se opuneau, printr-un fel de polarizare, gesturi de o admirabila frumusete morala facute de detinuti.
\nSpuneam ca un subtitlu ar fi putut fi si \u201eRaportul lui Ion Ioanid catre El Greco\u201c, g\u00e2ndindu-ne la celebra carte a lui Kazantzakis. Este vorba de acelasi ton, care nu are nimic din vehementa unui act vindicativ sau din insistenta unei lamentatii si care ne face, intr-adevar, sa ne imaginam stilul unui raport catre o instanta suprema (Dumnezeu sau istoria sau constiinta umanitatii). Ion Ioanid scrie pentru a fi de folos celor care se vor stradui c\u00e2ndva sa inteleaga ce s-a int\u00e2mplat in Rom\u00e2nia dupa razboi. Isi estompeaza p\u00e2na la minimum subiectivismul si incearca sa descrie complet tot ce a trait, prezent\u00e2ndu-se pe sine ca pe unul dintre personajele secundare. Nu are cultul eului, nu gaseste o voluptate vicioasa in retrairea propriei sale vieti. Daca totusi se refera de multe ori la sine este numai pentru ca experienta facuta de el insusi o cunoaste cel mai bine. Procedeaza cu generozitatea discreta cu care unii oameni isi lasa corpul, prin testament, unor facultati de medicina, pentru a contribui la progresul stiintei.
\nBineinteles ca p\u00e2na la urma tocmai aceasta atitudine rationala, modesta, cooperanta il transforma intr-un personaj de neuitat. Sunt evidentiate diferite etape ale maturizarii sale: dintr-un t\u00e2nar care ia viata in usor, el se transforma p\u00e2na la urma intr-un barbat responsabil. Anticomunismul este la el initial un tip de sensibilitate si abia pe parcurs devine o ideologie.
\nTonul \u201ealb\u201c, despre care s-a mai vorbit, are, ca sa ne exprimam astfel, o anumita nuanta: exprima o disciplina interioara, o capacitate de depasire a oricarei vanitati si nu un obiectivism dus p\u00e2na la cinism sau o pedanterie maniacala. Ca dovada, relatarea se \u201ecoloreaza\u201c adeseori de o unda de tandrete sau chiar de umor.
\nIn sf\u00e2rsit, am aratat ca memoriilor li s-ar fi potrivit si subtitlul \u201eO suta de romane posibile despre inchisorile comuniste din Rom\u00e2nia\u201c lu\u00e2nd in considerare numeroasele \u2013 practic, inepuizabilele \u2013 sugestii literare pe care le cuprinde textul. Un roman de mare forta epica inclus in primul volum il constituie, bineinteles, povestea evadarii si a celor trei luni si ceva traite in libertate, in Bucurestiul cuprins de animatia grotesca a pregatirilor pentru Festivalul International al Tineretului si, apoi, pe un santier de constructii din provincie. Istoria lui Papillon, exclusiv picaresca si exotica, pare o istorie de b\u00e2lci pe l\u00e2nga aceea a evadatilor din mina de la Cavnic, oameni adevarati, cu constiinta, implicati intr-o aventura care ii face sa inteleaga, poate pentru prima data in viata, propria lor tara. Numeroase alte subiecte de roman pot fi gasite, insa, si in volumele urmatoare. Povestea ceasului, pe care t\u00e2narul detinut incearca prin toate mijloacele, expun\u00e2ndu-se unor pedepse drastice, sa-l pastreze in magazia inchisorii de la Aiud, pentru ca nu cumva, expediat de gardieni prin posta mamei lui, sa-i creeze acesteia impresia ca i-a murit fiul, reprezinta un asemenea subiect. La fel ar putea fi luate in discutie cronica razboiului psihologic dintre detinuti si Ducu Cioc\u00e2lteu \u2013 omul ezitant care sf\u00e2rseste prin a-si trada tovarasii de detentie \u2013, episodul aparitiei miraculoase, in curtea inchisorii, printre dalele din pavaj, a unei plante in legatura cu care te intrebi cum a avut rabdare sa creasca, sa infloreasca si sa rodeasca, biografia lui Ion Bogdan, care, desi fiu al unui comunist, ajunge sa inteleaga pe cont propriu ca trebuie sa lupte impotriva comunismului, iar c\u00e2nd este condamnat la moarte, refuza cu ind\u00e2rjire sa fie salvat prin relatiile tatalui sau, relatarea despre ciorile din preajma inchisorii care, dispretuite si alungate de toata lumea, isi gasesc refugiu in lumea puscariasilor si asa mai departe. Materia epica dintr-o suta de romane scrise de autori inventivi, dar lipsiti de experienta existentiala nu echivaleaza nici pe departe cu materia epica din aceste memorii scrise fara veleitati literare.
\nFara veleitati literare, dar cu un evident, indiscutabil talent de scriitor. In Rom\u00e2nia, se pare, doua milioane de oameni au fost inchisi din motive politice in cei patruzeci si cinci de ani de guvernare comunista, pedepsele lor insum\u00e2nd aproximativ douazeci de milioane de ani de detentie si de munca silnica. Din tot acest ocean de suferinta, Ion Ioanid reuseste, tocmai datorita talentului sau, sa extraga esentialul. El povesteste intr-adevar totul, insa prin aceasta trebuie sa intelegem tot ce merita povestit. Monotonia exasperanta a vietii de inchisoare nu-si face niciodata loc in paginile cartii. In ritualul chinului si umilintei, repetat zi de zi, Ion Ioanid cauta de fiecare data ceea ce este inedit si semnificativ, astfel inc\u00e2t \u201eraportul\u201c sau, prezentat noua ca unei instante supreme, ne mentine mereu treaz interesul si ne creeaza chiar o stare de surescitare. Citim cu febrilitate fraza dupa fraza si intoarcem paginile nerabdatori, vr\u00e2nd sa mergem p\u00e2na la capat cu initierea noastra, sa bem p\u00e2na la fund paharul amaraciunii din care au fost obligati sa bea cei mai buni, mai inteligenti si mai frumosi oameni ai acestei tari.
\n*
\nFoarte originala este descrierea conditiilor de viata din inchisori. Ion Ioanid depaseste obisnuita incriminare a mizeriei cumplite, care contribuie, alaturi de munca silnica si de tortura, la exterminarea detinutilor. El are, in multe imprejurari, atitudinea lui Robinson Crusoe, care, ajung\u00e2nd pe o insula necunoscuta, isi invinge repede disperarea si inventariaz\u00e3 mijloacele de supravietuire puse la dispozitie de noul sau mediu de viata. Ori de c\u00e2te ori istoriseste cum a fost transferat intr-o noua inchisoare, memorialistul trece in revista elementele a caror descoperire l-au bucurat la vremea respectiva: o ferestruica ingusta permit\u00e2nd contemplarea unui mic fragment de cer, accesul la un WC al gardienilor din care putea fi pescuit c\u00e2te un petec de ziar, pentru aflarea ultimelor stiri despre viata internationala, existenta in vecinatatea inchisorii a unei paduri emitatoare de efluvii de aer proaspat etc. Aceasta tratare a unui spatiu kafkian ca un mediu de viata, care poate fi amenajat si valorificat, exprima o extraordinara vitalitate, o neclintita incredere in ratiune si civilizatie si are un efect tonic asupra cititorului.
\nPrincipalul personaj al romanului este, bineinteles, autorul insusi, un om minunat, care ram\u00e2ne generos si demn chiar si in situatii care pe altii ii dezumanizeaza. Remarcabil este faptul ca memorialistul nu ciopleste de zor la propria sa statuie, principala sa preocupare fiind sa evidentieze nobletea celor din jur, fie ei tovarasi de detentie, oameni din afara inchisorii sau chiar soldati de paza. Insa tocmai aceasta lasare a sa pe un plan secundar, tocmai aceasta bucurie de a descoperi frumusetea sufleteasca a semenilor il transforma pe narator intr-un personaj luminos.
\nUn om legat in lanturi si infometat, batut fara mila si tinut in frig, umilit necontenit si tratat ca o fiinta de care nu este nevoie si a carui moarte ar fi considerat\u00e3 o binefacere pentru societate, un asemenea om gaseste in sine puterea de a inregistra si a saluta fiecare gest de omenie venit din partea altora. Aceasta generozitate este cu at\u00e2t mai impresionanta cu c\u00e2t nu apartine unui naiv. Ion Ioanid stie bine ce ticalosi sunt comisarii politici, securistii si gardienii care ii supun pe detinuti unui regim de exterminare. Intelege in profunzime monstruozitatea sistemului comunist si a aparatului sau represiv. Dar aceasta nu-l determina sa cada intr-o mizantropie neagra si nediferentiata.
\nIn volumul 5 este vorba despre ultimii doi ani ai detentiei, petrecuti in Balta Brailei. Bolnavi, flam\u00e2nzi, devitaminizati, detinutii politici sunt fericiti sa-si procure, c\u00e2nd au ocazia si c\u00e2nd reusesc sa insele vigilenta paznicilor, c\u00e2te o mladita verde de salcie, pe care s-o striveasca intre dinti ca sa-i simta gustul primavaratic. La un moment dat, c\u00e2nd trec in convoi printr-un sat, impinsi si admonestati de gardieni, li se face un dar extraordinar: femeile din sat, care ii privesc de la portile caselor, le arunca, spontan, c\u00e2teva mere.
\nAsa cum buzele lor uscate se bucura simtind atingerea marului proaspat, asa se bucura sufletul lui Ion Ioanid, insetat de dragoste, primind aceasta dovada de solidaritate umana.
\nUn episod la fel de impresionant se refera la apropierea sufleteasca dintre detinutii care repara soba unui gardian, la el acasa, si sotia gardianului. Iata, int\u00e2i, portretul femeii, realizat cu arta:
\n\u201eDin casa ne-a iesit in int\u00e2mpinare o femeie, inca t\u00e2nara, dar ofilita si la fel de neingrijita ca si ograda nematurata si plina de gunoaie. Se putea spune ca se prezenta armonios de sleampata din cap picioare. Mergea t\u00e2rs\u00e2indu-si picioarele desculte in niste galosi de cauciuc prea mari, purt\u00e2nd inca urmele noroiului din vremea zilelor ploioase. De frig, isi str\u00e2ngea la piept cojocelul de oaie fara m\u00e2neci, imbracat peste rochia inflorata, de finet, decolorata si cu tivul desprins, iar de sub basmaua de sub cap, si ea de o culoare dubioasa, ii at\u00e2rnau c\u00e2teva suvite de par blond spalacit.\u201c
\nSi iata, acum, si dialogul dintre cei doi sobari improvizati si nevasta de gardian:
\n\u201eLa un moment dat, fac\u00e2ndu-ni-se sete, am rugat-o sa ne dea apa de baut.
\n\u2013 Sa va dau ceva de m\u00e2ncare, ca v-o fi foame. Dar n-am in casa dec\u00e2t niste slanina si p\u00e2ine!
\n\u2013 Nu. Multumim. Nu vrem dec\u00e2t apa de baut! \u2013 i-am raspuns am\u00e2ndoi pe un ton sec, aproape taios.
\nFemeia a inteles si a avut o iesire sincera de revolta fata de reprosul pe care il ghicise in raspunsul nostru:
\n\u2013 Sau nu vreti sa primiti de la mine fiindca barbatul meu e militian?! Sa stiti insa ca si noi suntem oameni! Barbatul meu stie c\u00e2t de greu o duceti, dar ce poate sa faca?
\n\u2013 Poate sa nu mai bata oamenii! \u2013 i-a sarit lui Nelu tandara.
\nRenunt\u00e2nd sa ne mai tinem de intelegere, ne-am angajat in discutie cu femeia si i-am povestit cum ne trateaza gardienii in lagar. Ne-a marturisit si ea ca auzise de barbatu-su ca se purta rau cu detinutii. Mai ales c\u00e2nd pleca beat la serviciu.
\n\u2013 Mereu ii spun sa se poarte omeneste cu detinutii, ca o sa-l bata Dumnezeu, dar c\u00e2nd se imbata nu mai stie de el si ma bate si pe mine!
\nCu inca c\u00e2teva vorbe de acest fel, femeia a reusit sa ne inmoaie inima si sa ne dezarmeze. Ind\u00e2rjirea noastra s-a topit, fac\u00e2nd loc unei mai mari intelegeri pentru soarta nefericitei femei, in sufletul careia, in ciuda aspectului ei mizerabil si a faptului ca era nevasta unei brute de gardian, continua sa p\u00e2lp\u00e2ie flacara omeniei.\u201c
\nAcesta este tonul cartii, ton care ne emotioneaza si ne cucereste. La incheierea lecturii aproape regretam ca n-am petrecut si noi c\u00e2tiva ani in inchisoare, ca detinuti politici, ca sa avem prilejul de a trai in preajma unui om ca Ion Ioanid.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

La v\u00e2rsta de douazeci si trei de ani, in 1949, Ion Ioanid este arestat si anchetat timp de opt zile de Securitate, pentru vina de a fi \u201eorganizat\u201c dactilografierea unui text pe care un prieten al sau urma sa-l trimita clandestin in Occident. Desi este torturat cu bestialitate, t\u00e2narul uita repede episodul si, vreme de… Cite\u0219te mai mult »Detinutul Ion Ioanid<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2383,2382,2384],"class_list":["post-2949","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-inchisoarea-noastra-cea-de-toate-zilele","tag-detinutul-ion-ioanid","tag-ioan-ioanid"],"views":4411,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2949","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2949"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2949\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2949"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2949"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2949"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}