{"id":2848,"date":"2010-05-27T06:48:03","date_gmt":"2010-05-27T04:48:03","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2848"},"modified":"2010-05-27T06:50:32","modified_gmt":"2010-05-27T04:50:32","slug":"ground-zero","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ground-zero\/","title":{"rendered":"Ground Zero"},"content":{"rendered":"

Cartea rom\u00e2neasc\u00e3<\/strong><\/p>\n


\n<\/strong><\/p>\n

Bedros Horasangian, Miss Perfumado si alte femei,<\/em> Editura Leda, Bucuresti, 2009, 320 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Aparut in excelente conditii grafice si la o editura cu buna difuzare, volumul de povestiri al lui Bedros Horasangian, \u201eMiss Perfumado si alte femei\u201c, n-a st\u00e2rnit, p\u00e2na acum, interesul de lectura al cronicarilor nostri. De ce, nu-mi explic. Cu exceptia lui Marius Chivu, semnatarul unei recenzii in \u201eDilema veche\u201c, criticii de int\u00e2mpinare n-au gasit nici timpul, nici cheful de a parcurge o carte care, fara a rupe in doua istoria prozei rom\u00e2nesti, se numara printre cele mai importante aparitii editoriale ale anului trecut.<\/strong><\/em><\/p>\n

Se va ajunge la o situatie paradoxala: in loc sa accesam noutatile literare prin filtrul criticilor de prima instanta, ii vom testa pe acestia observ\u00e2nd gradul in care ignora, rateaza sau pur si simplu nu inregistreaza cartile semnificative. Depl\u00e2ngem \u201epaguboasa\u201c democratie a internetului, care va lichida, nu-i asa?, ierarhiile critic-scriitoricesti, dar iata ca in acest caz \u2013 si in altele \u2013 putem gasi pe net exact acele comentarii si interpretari pe care le-am fi asteptat de la cronicarii oficiali.
\nE drept ca primele doua dintre cele treisprezece povestiri ale volumului sunt cele mai putin reusite. Daca am citi un roman, l-am putea scuza pe autor cu argumentul ca se \u201eincalzeste\u201c, intr\u00e2nd mai greu in ritmul si tensiunile formatului mare. Dar intruc\u00e2t e vorba despre texte autonomizate epic si risipite, istoric-geografic, in diferite puncte existentiale, vom sesiza, o data cu defectele lor de fabricatie, fabricatia insasi, adica modul de operare folosit de Bedros Horasangian. Fiindca o proza antologica isi ascunde mai bine textura si structura dec\u00e2t una care, neizbutita fiind, ti le baga in ochi; iar daca lectura nu te mai absoarbe, ai intreaga atentie indreptata spre acele constituente care nu reusesc sa faca un intreg.
\nSi \u201eRoxanne\u201c (de c\u00e2teva file), si \u201eNatasa\u201c (de trei ori mai mare) arata felul in care autorul ataca pagina alba, prin baleierea diferitelor zone de realitate culturala. In intregul volum, aceasta realitate culturala se va citi in doua sensuri, ambele tari: o data ca o anumita amprenta socio-culturala, un spatiu dat al hartii globale, cu o dinamica specifica si o atmosfera minutios recompusa; iar apoi, ca o realitate propriu-zisa a culturii, de o amplitudine si o profunzime ce o fac sa transpara in g\u00e2ndurile, imaginile si frazele personajelor. Ecuatia lui Bedros Horasangian e una curioasa: cu prea putine necunoscute. Problema autorului este identificarea acelui registru prozastic in care referintele culturale (deconcertante, banuiesc, pentru Marius Chivu) pot fi inserate in spatiul de miscare al personajelor. Cel masculin din \u201eRoxanne\u201c, refugiat ca de obicei in Central Park, cu fata spre locul unde a fost impuscat John Lennon, are \u201ein cap si in suflet o intreaga arhiva. Foldere de informatii stocate\u201c. \u201eL\u00e2nga Plaza Hotel \u2013 remarca el \u2013 caii fornaie cum doar in carti mai gasesti\u201c. Acest accent nu-i apartine cumva prozatorului? In schimbarea rapida a persoanelor gramaticale, perspectiva autorului intra neavenit in terenul rezervat personajului, strapuns in final, absolut neasteptat, de niste gloante lichidatoare. Incheierea, cu o noua trimitere culturala (\u201eCentral Park e tot acolo. Salinger tace in continuare.\u201c), este a Autorelui, dar asta nu mai poate salva o proza indeajuns de artificiala, de \u201efacuta\u201c.
\n\u201eNatasa\u201c e si mai complicata, si mai locvace, un fel de poligon de incercari narative pentru un scriitor care vrea sa faca de toate: si evocare a unui timp istoric prins in formolul totalitar, si cronica \u201emarunta\u201c, a secventelor de viata posibila totusi oric\u00e2nd si oriunde, si realism documentar, si parabola de reconversie fictionala a nenorocirilor, in context, inevitabile (un personaj se numeste Natasa Rostova, altul, Bezuhov). Nici aceasta povestire nu-i iese lui Bedros Horasangian, indic\u00e2nd insa culoarul de ulterioara performare. Din fraza ampla si amestecata (specialitatea prozatorului), sa izolam formula ce va fi c\u00e2stigatoare in aproape toate celelalte texte din \u201eMiss Perfumado si alte femei\u201c: \u201esi uite asa ajungem in stricta actualitate, Ground Zero al Prozei, unde, ce si c\u00e2nd se int\u00e2mpla se si noteaza in aceeasi clipa\u201c (p. 39).
\nUn Ground Zero ce nu va fi insa unul \u201eautentist\u201c, cu eliminarea exploziva a oricarei interfete intre faptul nud si fixarea lui pe h\u00e2rtie. Dimpotriva, povestirile de fata ajung la acest nivel, venind de undeva dinapoi, din urma unor vieti consumate sau a unor v\u00e2rste ce vor trece ireversibil. Prezentul prozei nu este aici punctul de unde incepe sa ruleze o experienta, ci un plan declinant, daca nu punctul terminus. Aceasta reteaza ori diminueaza considerabil evolutia personajului, care apare mortificat sau sleit. James Jay Oliver, saxofonistul negru din \u201eLady Day\u201c (bucata de rezistenta a volumului) este chiar mort in debutul povestirii \u2013 ceea ce nu impiedica in vreun fel curgerea acesteia, asa cum se int\u00e2mpla si intr-un film de calibrul lui \u201eAmerican Beauty\u201c. Indiferent de v\u00e2rsta pe care o au (de la pensionara de 65 de ani Noemi la tinerele de douazeci Marisa sau Eleni, trec\u00e2nd prin v\u00e2rsta critica a maturitatii, de ambele sexe), personajele povestirilor se simt sufocate de o viata care trece prea repede si cu prea putine momente de bucurie. Fiecare dintre ele asteapta ceva ce nu mai vine \u2013 sau a pierdut deja, in prezentul povestirii, ceva ce nu se va mai repeta. Pentru saxofonistul american alerg\u00e2nd dupa un contract la Berlin, int\u00e2lnirea accidentala cu Karin va fi un fapt de ordinul miraculosului. Pentru ca (filozofia lui de viata e convingatoare, desi nelinistitoare) \u201espun o banalitate, viata e plictisitoare, asa-zisele noutati sunt putine, vorbitul la telefon nu ne scapa de micile-marile nelinisti, am\u00e2nam raspunsuri, ce este esential se consuma p\u00e2na la 25 de ani, c\u00e2t esti t\u00e2nar cu adevarat. Apoi intervine rutina, se umfla si se sparge balonul cu iluzii, urmeaza repetitia, lunga supravietuire, conformismul, etica, morala, istoria mare si mica, Dumnezeu binecuv\u00e2nteaza o lunga agonie.\u201c (pp. 114-115). In alt colt al lumii, portughezul focos Ricardo (cu sotie si cu amanta oficiala) suspina cam din aceleasi motive. Nu se poate spune despre el ca n-a trait p\u00e2na la 42 de ani, dar asta \u2013 si asa \u2013 a fost toata viata lui? \u201eOboseala at\u00e2tor ani rataciti fara voia nimanui. Necazuri, bucurii, f\u00e2sii lungi de sentimente, parca nici n-a apucat sa traiasca cu adevarat. Aromele unor zile si nopti.\u201c (p. 246).
\nDe remarcat ca Bedros Horasangian nu face o proza \u201edeprimista\u201c, impregnata de o viziune mohor\u00e2t-unificatoare. Autorul masoara, in schimb, distanta dintre aspiratiile unor personaje suficient de lucide si dezamagirile pe care chiar aceasta luciditate le extrage din examenul vietii lor. Iar prozatorul \u201eoptzecist\u201c are, pe aproape intreaga intindere a celor unsprezece povestiri la care ma refer, tactul de a nu interveni cu o voce exterioara, amplificata de boxele autoritatii auctoriale. De acum incolo \u201eeroii\u201c sunt lasati, asa zic\u00e2nd, singuri in pagina, confrunt\u00e2ndu-si trecutul mai apropiat sau mai indepartat si incerc\u00e2nd sa iasa cumva din inertia in care traiesc. Astfel, foarte t\u00e2nara Eleni din \u201eLady Midnight\u201c (o alta povestire de top) fuge pur si simplu de-acasa, din Istanbulul bine specificat ca atmosfera si colorit, spre Parisul tuturor proiectiilor si fantasmelor culturale. Intreprinzatorul Ricardo o sterge cu iubirea, proaspata, a vietii lui, ajung\u00e2nd dupa toate probabilitatile in Australia. Lesbiana Carol, suspin\u00e2nd inca, in recea Canada, dupa Anahid a ei, se g\u00e2ndeste tot mai serios ca nici Chelsea Branca nu e de lepadat. Tot saxofonistul care c\u00e2nta dumnezeieste si are, viu-mort, darul argumentatiei defineste cel mai exact in ce consta libertatea lui: intr-un \u201espatiu de manevra\u201c, insignifiant pentru restul lumii, esential in ce-l priveste.
\nDe parca ar vrea sa largeasca acest spatiu, d\u00e2nd o m\u00e2na de ajutor figurilor de h\u00e2rtie, Bedros Horasangian schimba in \u201eIsabelle\u201c registrul realist al prozei, substituindu-l printr-unul fantastic-comic. Personajul feminin titular, parizianca suta la suta, dar parasita, h\u00e9las!, de un Jean Pierre plecat cu o Jojo la Bordeaux, ajunge sa se int\u00e2lneasca in propria casa cu un soricel mai putin artist dec\u00e2t cel din \u201eRatatouille\u201c, dar la fel de inteligent si inimos. Povestirea, excelent condusa si montata, e surprinzatoare prin firescul dialogurilor dintre cei doi \u201eparteneri\u201c care ajung sa-si c\u00e2stige increderea unul altuia. Finalul fiind… dupa voia cititorului: intr-o varianta, Isabelle il omoara in baie pe soricel (scena formidabila), dupa care se sinucide; in cealalta, soricelul scapa cu viata si apare, in viata deodata minunata a femeii, ca un barbat cu care merita sa fugi.
\nDaca, trag\u00e2nd al doilea loz, c\u00e2stigator, Isabelle moare ca personaj realist si se topeste odata cu soricelul in fericirea unui cuplu supranatural, alte femei din \u201eMiss Perfumado…\u201c au mai putin noroc, ram\u00e2n\u00e2nd captive in cercul prea bine cunoscut al vietii lor. Kiki Iguazu e asasinata (nu se stie de cine, nu se stie de ce), reapar\u00e2nd in ultima povestire, dar intr-un moment anterior al biografiei ei; iar un personaj intru totul cumsecade ca pensionara Noemi moare intr-o explozie de nimic anuntata, exact la timp pentru ca autorul sa-si rotunjeasca, fortat-literaturizant, un text p\u00e2na atunci extrem de firesc. Onorabile ram\u00e2n \u201eLady Rain\u201c (in decor grecesc), \u201eMarisa\u201c (cu epistole trimise, traditional, intr-o lume in care distantele, practic, au disparut) si \u201eMiss Perfumado\u201c, care incheie volumul. Memorabila este, pe l\u00e2nga cele deja mentionate (\u201eLady Day\u201c, \u201eLady Midnight\u201c si \u201eIsabelle\u201c), o povestire derulata in decor napolitan si intitulata \u201eGiulietta\u201c, dupa numele nevestei mai tinere si autoritare a unui corect si supus contabil. Un contabil principal si un personaj aflat, ca barbat, sub papuc, dar care compenseaza inferioritatea in relatia conjugala printr-o evolutie inmarmuritoare de protagonist al povestirii. Nu o sa stric, prin devoalari, efectul izbitor al acestei bucati, din paginile careia se vede, printre altele, c\u00e2t de bine i-a citit Bedros Horasangian pe marii rusi. E insa limpede ca, in toate cele patru reusite incontestabile ale volumului de fata, autorul dubleaza scanarea socio-culturala si observatia psihologica printr-o combinare pe c\u00e2t de dificila, pe at\u00e2t de inspirata de coduri fictionale si registre prozastice.
\nCaci, revenind la acel exploziv, initiator ground zero al fictiunii, prozatorul stie cum sa foloseasca la maximum prezentul problematic al \u201eeroilor\u201c sai. Toate misc\u00e2ndu-se foarte repede in jur, punctul fix al personajului care se pune in chestiune poate fi cu usurinta vazut pe harta. Iar daca, aici si acum, nu mi se int\u00e2mpla mai nimic (ceea ce ma intriga, ma nemultumeste, ma revolta si ma sc\u00e2rbeste), atunci g\u00e2ndurile mele vor merge inapoi, in trecut, inspre ceea ce amintirea retine ca fiind, altadata, frumos, interesant, emotionant, viu. Prezentul secatuit si chiar sec sustine astfel toate etajele subterane, pline de veselie si, poate, fericire din memoria existentei anterioare. Inca o data, saxofonistul se dovedeste capabil sa sesizeze aceasta relatie, in care lumea din jur minimizeaza si pune in surdina trecutul personal, dar si trecutul personal, odata reinsufletit, ecraneaza realitatea inconjuratoare. Iata punctul pe i: \u201eFac\u00e2nd un efort sa percep realitatea din jur, voiam sa uit tot trecutul, senzatii, stari, amintiri, mici-mari evenimente ce au traversat c\u00e2ndva propria mea existenta. Si care mai salasluiau undeva prin strafundurile memoriei.\u201c (p. 103). Si contrapunctul, preferat de majoritatea personajelor din carte: \u201edeschizi fel de fel de paranteze ca sa nu-ti scape nici un detaliu, acum am timp suficient pentru asa ceva. Nu poti afla totul despre un om, din avion sau submarin, poti sa pui pe el o mie de sateliti. Sa nu ma las furat de nimicuri, acum c\u00e2nd ma intorc in trecut. (…) Micile detalii care dau consistenta, umplu goluri, alcatuiesc imagini, un spatiu in care, de ce nu, pot aparea si oameni. Nu-mi reusea nimic.\u201c (p. 110).
\nSimplu spus, in \u201eMiss Perfumado si alte femei\u201c lui Bedros Horasangian ii reuseste.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cartea rom\u00e2neasc\u00e3 Bedros Horasangian, Miss Perfumado si alte femei, Editura Leda, Bucuresti, 2009, 320 p. Aparut in excelente conditii grafice si la o editura cu buna difuzare, volumul de povestiri al lui Bedros Horasangian, \u201eMiss Perfumado si alte femei\u201c, n-a st\u00e2rnit, p\u00e2na acum, interesul de lectura al cronicarilor nostri. De ce, nu-mi explic. Cu exceptia… Cite\u0219te mai mult »Ground Zero<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2279,2237,2280,2281,1206,2278],"class_list":["post-2848","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-aparitii-editoriale-2009","tag-bedros-horasangian","tag-carti-semnificative","tag-critca-de-intampinare","tag-critici","tag-miss-perfumado-si-alte-femei"],"views":2677,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2848","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2848"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2848\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2848"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2848"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2848"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}