{"id":2844,"date":"2010-05-27T06:39:55","date_gmt":"2010-05-27T04:39:55","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2844"},"modified":"2010-05-27T06:40:23","modified_gmt":"2010-05-27T04:40:23","slug":"arta-iubirii-si-arta-scrierii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arta-iubirii-si-arta-scrierii\/","title":{"rendered":"Arta iubirii si arta scrierii"},"content":{"rendered":"

Hong Ying, \u201eK: Arta iubirii\u201c<\/em>, traducere de Maria Berza, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2010.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Julian Bell este nimeni altul dec\u00e2t fiul Vanessei Bell, nepotul Virginiei Woolf si un soi de copil teribil (si, desigur, rasfatat!) al Grupului Bloomsbury. Ajuns in China, in anii ’30, pentru a preda cursuri de literatura engleza la o universitate din provincia Wuhan, t\u00e2narul o cunoaste pe Lin Cheng, o frumoasa si ispititoare autoare de proza scurta, admirata in cercurile intelectuale ale vremii, mai cu seama in cadrul Societatii \u201eLuna Noua\u201c (apropiata de grupul britanic) si, nu in ultimul r\u00e2nd, sotia decanului facultatii unde nestap\u00e2nitul si vanitosul Bell este angajat pentru un an. Lin e o femeie pasionala si senzuala, perfecta cunoscatoare a practicilor sexuale daoiste, alaturi de care Julian va trai o mare pasiune, care, insa, va sf\u00e2rsi tragic, pe fondul gravelor tulburari sociale si politice care marcau China epocii respective. Cel putin asa aflam din romanul lui Hong Ying, \u201eK. Arta iubirii\u201c, publicat in anul 1999, in Taiwan, o carte care a determinat un protest vehement venit din partea descendentilor profesorului Cheng si a fost chiar interzisa in China, in urma unui rasunator proces. Care, desigur, a transformat romanul autoarei (de origine chineza, actualmente rezidenta in Marea Britanie) intr-un veritabil obiect demn de interesul si curiozitatea publicului cititor din cele mai diverse spatii culturale.
\nUn romantic anacronic<\/strong>
\nIdentitatea celei care l-a facut pe Julian Bell sa-si puna sub semnul intrebarii majoritatea convingerilor estetice si erotice la care ajunsese p\u00e2na atunci suscita inca dezbateri aprinse, datele concrete \u2013 existente in corespondenta purtata cu mama sa (unele scrisori trad\u00e2nd chiar un vag complex al lui Oedip) \u2013 fiind suficient de putine, mai cu seama deoarece t\u00e2narul insusi o numeste, intotdeauna si invariabil, K pe cea care il fermecase.\u00a0 Scopul esential \u2013 sau macar unul din scopurile \u2013 romanului lui Hong Ying pare a fi tocmai acela de a umple golurile din aceasta poveste. Nu int\u00e2mplator, cartea poarta titlul \u201eK. Arta iubirii\u201c, caci autoarea o desemneaza, implicit, in felul acesta, pe frumoasa Lin drept personaj central al istoriei relatate. Si nu int\u00e2mplator, actiunea, retrospectiva, prinsa ca intr-o rama de imaginea mortii lui Julian (pe frontul din Spania) si de aceea a sinuciderii lui Lin, accentueaza foarte mult c\u00e2teva simboluri si imagini consacrate in lumea chineza, in primul r\u00e2nd pe aceea a batistei de matase galbena, av\u00e2nd brodata, intr-un colt, initiala K. Fara indoiala, culoarea aceasta are, ea insasi, o profunda incarcatura erotica, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t Lin i-o face chiar ea cadou lui Julian dupa una din int\u00e2lnirile lor de dragoste. Dar, la o lectura atenta, cititorul atent la detalii va remarca o perfecta suprapunere de planuri si o importanta coordonata livresca a romanului de fata, caci tot o batista, cea mestesugit brodata a lui Lin Dayiu, frumoasa, delicata si senzuala iubita a lui Baoyu, era obiectul erotic prin excelenta si in marea carte a literaturii chineze de secol XVIII, \u201eVisul din Pavilionul Rosu\u201c.
\nDorindu-si sa evite cliseele at\u00e2t de prezente oric\u00e2nd vine vorba despre spatiul cultural al Chinei, Hong Ying construieste o poveste de dragoste nu doar exotica, ci si socanta in multe din datele sale. Nu doar pentru ca protagonistii provin din lumi at\u00e2t de diferite, ci si pentru ca, aleg\u00e2nd sa le istoriseasca povestea, autoarea isi transforma romanul intr-o carte extrem de erotica \u2013 acuzata chiar de pornografie in China \u2013 si care aduce in minte o parte din strategiile utilizate de D. H. Lawrence in \u201eAmantul doamnei Chatterley\u201c. Caci Lin il instruieste pe Julian (cel care se credea, dupa cele unsprezece femei care ii marcasera deja existenta, expert in ale dragostei!), in \u201earta iubirii\u201c, asa cum o invatase ea insasi din mai multe carti interzise si din relatarile propriei sale mame. In consecinta, cu toate ca autoarea plaseaza actiunea pe un fundal istoric extrem de sumbru, ceea ce cititorul retine la prima lectura sunt, desigur, mai cu seama momentele de intimitate si de pasiune dintre Julian si Lin. Cu toate acestea, \u201erasist\u201c, asa cum Lin insasi il caracterizeaza spre final, egoist si vanitos, t\u00e2narul decide sa o paraseasca pe frumoasa lui amanta, dupa momentul c\u00e2nd sunt descoperiti de sotul acesteia, Julian fiind convins fiind ca ceea ce ii unise \u2013 pasager \u2013 fusese doar atractia fizica. In fapt, Hong Ying sugereaza in repetate r\u00e2nduri ca Lin a fost marea dragoste a t\u00e2narului Bell si ca doar m\u00e2ndria lui excesiva l-a impiedicat sa recunoasca acest lucru. Subiectul in sine, dupa cum se vede, este mai degraba sarac, iar planul istoriei, menit a creiona si a sublinia cadrul int\u00e2lnirii celor doi e insuficient realizat, c\u00e2ta vreme invazia japoneza sau atrocitatile comise chiar si dupa crudul razboi civil care a sf\u00e2siat China sunt prezentate doar pasager, iar singura reactie a lui Julian atunci c\u00e2nd e confruntat cu dura realitate a Asiei e intrebarea repetata \u201eDe ce?\u201c (\u201eDe ce, cum e posibil sa se int\u00e2mple asa ceva, de ce at\u00e2ta cruzime?\u201c) Fara indoiala, Lin ii e net superioara din toate punctele de vedere acestui anacronic erou romantic, incapabil sa se adapteze noii lumi unde ajunge sa traiasca, vis\u00e2nd mereu batalii eroice, dar nereusind sa inteleaga resorturile adevarate ale conflictelor de aici. In plus, din pacate, in anumite momente, autoarea insasi reuseste sa piarda masura, dar nu, asa cum ne-am astepta, poate, dupa lectura c\u00e2torva zeci de pagini, prin accentuarea exagerata a scenelor erotice extrem de explicite, ci prin c\u00e2teva sublinieri menite a marca simbolismul atotprezent si, adesea, prea cautat din \u201eK. Arta iubirii\u201c, antologic fiind momentul c\u00e2nd Lin declara nici mai mult, nici mai putin ca, daca ar fi sa aiba un copil, ea si Julian vor avea o fetita, iar aceasta ar trebui numita Hong (\u201eCurcubeu\u201c) \u2013 cel mai frumos nume chinezesc cu putinta si, deloc int\u00e2mplator, tocmai numele autoarei cartii de fata…
\nIubirea si Orientul<\/strong>
\nPrin ce rezista, atunci, acest roman, dincolo de paginile mai mult sau mai putin socante, dincolo de numele de scriitori presarate la tot pasul (caci de la T. S. Eliot, al carui \u201eC\u00e2ntec de dragoste al lui J. Alfred Prufrock\u201c, menit a simboliza imaginea poetica a celor doi protagonisti, sau E. M. Forster, se ajunge la Virginia Woolf ori Roger Fry), dincolo de anumite exagerari sau simplificari excesive a semnificatiei credintelor si practicilor spirituale ori fizice din lumea chineza (sa nu uitam, totusi, ca daoismul nu se reduce la \u201earta iubirii\u201c, ci reprezinta cu mult mai mult, fiind deopotriva o religie si o scoala filosofica fondata in secolul IV i.e.n., bazata pe ideile exprimate de Lao-zi in scrierea \u201eDao de jing\u201c (\u201eCartea Caii si Virtutii\u201c), \u201edao\u201c insemn\u00e2nd \u201ecalea de urmat\u201c si nefiind o categorie etica, ci una universala, cosmica, echivalenta intruc\u00e2tva logos-ului heraclitian)? In primul r\u00e2nd, prin amanuntul \u2013 important \u2013 ca autoarea reuseste sa m\u00e2nuiasca cu suficienta abilitate planul livresc, in sensul ca romanul de fata incearca sa \u201eciteasca\u201c si sa \u201e(re)interpreteze\u201c nu doar destinul unei \u201eKatherine Mansfield a Orientului\u201c, asa cum a fost numita, uneori, Lin, ci si o serie de texte celebre \u2013 si cunoscute, fara indoiala, cititorului mai putin aplecat sa retina doar scenele fierbinti. Astfel, in buna descendenta a lui Ovidiu, Hong Ying creeaza o Ars amandi in cheie asiatica si construieste o carte ce mizeaza mult pe implicatiile erotismului, doar pentru a demonstra ca acesta este legat in mod esential de dragoste, nelimit\u00e2ndu-se strict la activitatea sexuala. Ca acest lucru fusese demonstrat de Octavio Paz, cu c\u00e2tiva ani buni in urma e adevarat (\u201eErotismul e sexualitate socializata si transfigurata prin imaginatia si vointa omeneasca, este inventie, variatiune fara sf\u00e2rsit, in timp ce sexul este intotdeauna acelasi\u201c, aflam din \u201eDubla flacara\u201c) \u2013 dar la fel de adevarat ram\u00e2ne efortul lui Hong Ying de a aduce in China amintita demonstratie. Ca ea mizeaza, in ciuda declaratiei proprii de a evita cliseele, tocmai pe c\u00e2teva din cliseele consacrate (barbati si femei, razboi si revolutie, Orient si Occident, yin si yang) aceasta tine, desigur, de dificultatea de a spune convingator o astfel de poveste de dragoste si de a trata un astfel de subiect care ar ridica si in calea unui scriitor mai experimentat dec\u00e2t Hong Ying importante piedici \u2013 dintre care, probabil, cea mai mare este de a clarifica ce-i uneste, totusi, pe Julian si pe Lin in afara laturii fizice si de ce aceasta pasiune erotica ar fi menita sa invinga moartea, prin fervoarea de-a dreptul mistica, asa cum sugereaza finalul romanului.
\nDar mai e ceva ce nu trebuie uitat, un amanunt care, oric\u00e2t de neesential ar putea sa para, se dovedeste important la o lectura atenta, si anume sublinierea destinului tragic al protagonistilor acestei povesti de dragoste. \u201eNumai dragostea nefericita are istorie\u201c, afirma Denis de Rougemont in studiul sau \u201eIubirea si Occidentul\u201c, eseistul incerc\u00e2nd sa demonstreze, pornind de la exemplul povestii lui Tristan si a Isoldei, ca iubirea fericita se mistuie fara a lasa urme mari si ca pasiunea, la fel ca si marea literatura incepe abia de la un anumit grad de insatisfactie in dragoste, mai exact, dupa ce, macar la nivel simbolic, se ia act de prezenta \u201eregelui Marc\u201c. In \u201eK. Arta iubirii\u201c, Marc se numeste, evident, Cheng si nu e rege, ci profesor universitar… Dar situatia ram\u00e2ne aceeasi si, in ciuda aparentelor, rezista ca atare chiar si la o lectura atenta, dovada ca pasiunea se naste din negatie, obstacolul nefac\u00e2nd altceva dec\u00e2t sa o incite si sa o potenteze \u2013 si dovada ca Hong Ying nu e straina nici de traditia liricii trubaduresti, pe care o completeaza, insa, cu scene desprinse parca din \u201ePacientul englez\u201c al lui Michael Ondaatje, daca e sa ne g\u00e2ndim doar la carnetelul gasit asupra lui Julian, in Spania. Se vede, astfel ca, daca pentru autorii din vechime, erosul era un adevarat zeu, pentru cei contemporani, el devine o veritabila problema \u2013 tematica, stilistica si simbolica. Hong Ying e pe deplin constienta de acest aspect, intuind ca, pentru a o tine departe de clisee, arta iubirii trebuie transformata in arta a scrierii, caci, pentru a-l cita din nou pe Octavio Paz, literatura e menita sa erotizeze limbajul si lumea, caci ea insasi, prin felul ei propriu de actiune, este deja erotism. Este exact ceea ce \u201eK. Arta iubirii\u201c incearca \u2013 si, nu o data, trebuie sa recunoastem \u2013 chiar reuseste sa faca.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Hong Ying, \u201eK: Arta iubirii\u201c, traducere de Maria Berza, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2010. Julian Bell este nimeni altul dec\u00e2t fiul Vanessei Bell, nepotul Virginiei Woolf si un soi de copil teribil (si, desigur, rasfatat!) al Grupului Bloomsbury. Ajuns in China, in anii ’30, pentru a preda cursuri de literatura engleza la o universitate din… Cite\u0219te mai mult »Arta iubirii si arta scrierii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2277,2275,2276],"class_list":["post-2844","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-grupul-bloomsbury","tag-julian-bell","tag-nepotul-virginiei-woolf"],"views":4369,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2844","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2844"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2844\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2844"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2844"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2844"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}