{"id":2698,"date":"2010-05-12T19:58:58","date_gmt":"2010-05-12T17:58:58","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2698"},"modified":"2010-05-20T16:13:48","modified_gmt":"2010-05-20T14:13:48","slug":"%e2%80%9eeram-un-exilat-maghiar-in-budapesta%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9eeram-un-exilat-maghiar-in-budapesta%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"G. M. TAM\u00c1S: Eram un exilat maghiar in Budapesta"},"content":{"rendered":"

\u2013 G\u00c1SP\u00c1R MIKL\u00d3S TAM\u00c1S in dialog cu IMRE SZEMAN \u2013<\/strong><\/p>\n

St\u00e2nga si marxismul in Europa de Est<\/strong><\/p>\n


\nG\u00e1sp\u00e1r Mikl\u00f3s Tam\u00e1s (n. 1948) e de multa vreme una dintre cele mai importante voci politice europene. De formatie filosof, autor a numeroase lucrari de specialitate si articole, G. M. Tam\u00e1s poseda o cunoastere intima a istoriei politice a secolelor XX si XXI. Disident marcant in anii ’80 si parlamentar in primii ani dupa caderea comunismului, in ultimii douazeci de ani Tam\u00e1s s-a orientat tot mai decis spre st\u00e2nga. A pastrat mereu un interes deosebit pentru problematici de justitie politica si sociala, pe care le trateaza in continuare at\u00e2t in scrierile sale teoretice si politice (este un colaborator regulat al \u201eTLS\u201c si al celor mai importante cotidiane maghiare), c\u00e2t si explicit, prin actiunile sale politice \u2013 iata un fel de a-ti trai ideile si convingerile care ar trebui sa functioneze ca model pentru st\u00e2nga contemporana.<\/strong><\/em><\/p>\n

Chiar daca lucrarile sale au fost traduse in multe limbi (inclusiv in engleza), ideile si pozitiile sale ar merita totusi o mai larga circulatie in r\u00e2ndurile cititorilor de limba engleza. Desi un interlocutor de calibru
\n(v. recentele dezbateri cu Slavoj Zizek) si descris odata drept un V\u00e1clav Havel al Ungariei, se pare ca Tam\u00e1s n-a ajuns inca acel g\u00e2nditor public global care ar fi putut deveni, iar vinovate de asta ar fi tocmai conceptiile lui politice c\u00e2teodata \u201ederaiate\u201c de la standardele radarelor contemporane.
\nAcest interviu este o introducere spre o alta perspectiva asupra existentei unui remarcabil g\u00e2nditor si activist si incearca sa puna in lumina faptul ca dramele politice si sociale din tarile mici, ca Ungaria, pot oferi importante si utile semnificatii altor forte politice de pe mapamond.
\nInterviul a fost realizat in februarie 2010. Notele si explicatiile imi apartin. <\/strong><\/em>
\nImre Szeman<\/strong><\/p>\n

Imre Szeman: Povestiti-ne putin despre familia dumneavoastra si despre educatia primita.<\/em>
\nG\u00e1sp\u00e1r Mikl\u00f3s Tam\u00e1s: <\/strong>Mi-am petrecut prima jumatate a vietii (din 1948-1978) in Transilvania, Rom\u00e2nia, in orasul Cluj (Kolozsv\u00e1r). Asta poate fi ceva de neinteles pentru cititorii dumneavoastra: anume o viata in spatele careia a curs, in acelasi timp, o alta viata impletita cu marile drame (si farse) ale secolului al XX-lea. Intr-un fel insa, am avut norocul sa fiu copilul unui cuplu de comunisti \u2013 tatal meu era scriitor si jurnalist, mama era sora medicala, ambii fac\u00e2nd parte din minoritatea maghiara de aici (care, in orasul meu, era de fapt o majoritate la acea vreme), mama av\u00e2nd si radacini evreiesti \u2013 si am\u00e2ndoi facusera ani lungi de inchisoare inainte de 1945. Proveneau din vechea miscare ilegalista, cu idei si convingeri atipice locului si momentului: tata stia, de pilda, sa vada de gospodarie si sa aiba grija de mine \u2013 chestiuni absolut de neimaginat pentru un barbat din vremea lui. Mama era cu sapte ani mai mare dec\u00e2t tata, si intre ei se crease o legatura de camaraderie familiara doar mediilor socialiste de altadata.
\nConversatiile se purtau mereu \u201ela nivel inalt\u201c si nivelul inalt nu era rezervat numai intelectualilor. Unele dintre cunostintele noastre, muncitori devotati, din scoala veche, nu-si pierdeau timpul cu discutii despre fotbal si starea vremii si nu pregetau sa puna pe tapet soarta lumii, sa discute chestiuni de arta sau despre voiajul in cosmos. Am crescut cu Goethe, Walter Scott, Victor Hugo, Tolstoi, Maupassant \u2013 si Brahms, Schumann, Malher. Acestea erau reperele. C\u00e2nd eram bolnav, tata imi citea epopeile de secol XIX ale lui V\u00f6r\u00f6smarty si Arany (1) si grozavele carti sovietice pentru copii. In culmea dictaturii, a fram\u00e2ntarilor politice si a lipsurilor de tot felul, noi am avut parte de o copilarie aproape victoriana. Nici \u201ecultura a tineretului\u201c, nici muzica rock, nici calatorii \u2013 doar o multime de carti, lectii de muzica si plimbari in parc.
\nParintii mei si cei mai multi dintre apropiatii lor \u2013 legati de amintirile opresiunilor si persecutiilor de dinainte de razboi \u2013 au fost teribil de dezamagiti de regimul lor, la vremea c\u00e2nd eu incepeam sa-mi formez o constiinta politica dincolo de imaginile romantice din cartile despre Revolutia din Octombrie. Ca bolsevici internationali si etnici maghiari, au fost extrem de socati de neasteptata turnura nationalista a regimului, de c\u00e2rpaceala politica, de esecul economic, de intruziunea serviciilor secrete si de imbecilitatea cenzurii, combinate cu meschinaria sicofantilor \u201enoii culturi\u201c. Unii dintre ei au infundat puscariile din nou. Ceea ce e insa foarte greu de explicat astazi este faptul ca, in ciuda tuturor dezamagirilor, acesti oameni se simteau parte a unui destin istoric \u2013 o istorie care nu implica neaparat un deznodam\u00e2nt fericit \u2013 si nu concepeau sa renunte la singura cauza pentru care merita sa traiesti: lupta pentru eliberarea umanitatii.
\nChiar daca vehicularea acestui deziderat devenise evident o strategie de fatada, ei au continuat sa-i citeasca pe Brecht si pe Sartre, au cautat puncte de contact in Guatemala sau in Indonezia, au incercat sa inteleaga ce se petrece in Uniunea Sovietica \u2013 considerata in anii 1960 un inamic al conducerii politice din Rom\u00e2nia, care-si clama independenta printr-un discurs sovin si anti-minoritar \u2013 citind carti, azi uitate, ca memoriile lui Konstantin Paustovsky (2).
\nPoate voi fi fiind un provincial \u2013 si chiar am fost \u2013 dar niciodata nu m-am simtit un provincial.<\/p>\n

Mi-am privit c\u00e2teodata parintii cu condescendenta. Universul lor revolutionar era unul imaginar. Partidul lor daduse gir unui sistem represiv, idiot si fara speranta; era ceva de speriat si totusi nimeni nu-l putea lua in serios. Arta si filosofia lui oficiala erau de tot r\u00e2sul, cu sforaielile lor patriotice. Aceleasi vechi metehne ale urcarii la putere. Insa ceea ce nu tinea de microcosmul parintilor mei si al celorlalti batr\u00e2ni intelectuali comunisti \u2013 cu universalismul lor, cu profunda lor empatie pentru toti acei oropsiti ai soartei, cu puritanismul si altruismul lor, cu pasiunea lor pentru citit si invatat \u2013 era lumea aceea de mic-burghezi, baieti interesati de sport, fete, slagare italienesti siropoase (numele Domenico Modguno si Adriano Celentano va spun ceva?) si de vorbaria fara miza, mereu ocupati sa-i ia in tarbaca pe grasul clasei ori pe insul cu mici defecte de pronuntie.
\nScoala n-a insemnat nimic pentru mine. Educatia am primit-o acasa, la teatru, la concert, prin lectiile de pian sau de vioara si apoi la biblioteca. Poate ca vorbesc doar pe intelesul batr\u00e2nilor \u2013 unii dintre ei mai tineri dec\u00e2t mine, dar unii care se comporta si par asa, batr\u00e2ni \u2013 al acelora care mi-au adus in dar, de ziua mea, \u201eSalariu, pret si profit\u201c de Marx sau \u201eCalatoriile\u201c lui Goethe in Italia, sau Dickens si Gottfried Keller, sau Stendhal. Am ascultat\u00a0 piese la radio cu tranzistori; era epoca de glorie pentru H\u00f6rspiele spiese radiofonicet si puteam sa receptionam pe atunci Radio Budapesta, care reprezenta pentru noi nu numai centrul culturii noastre nationale, dar cumva, reprezenta chiar Vestul.
\nApoi, la universitate, am studiat clasicii si filosofia, m-am casatorit destul de devreme, am intrat in viata politica inainte de a absolvi, am devenit redactor la un saptam\u00e2nal de limba maghiara, am publicat eseuri de filosofie si de literatura, am fost urmarit si hartuit de politia politica, am fost concediat si trecut pe lista neagra, am avut interdictie de semnatura \u2013 dar cartea mea despre Descartes (\u201eDescartes a m\u00f3dszerr\u00f6l\u201c, 1977) a reusit cumva sa apara \u2013 si in sf\u00e2rsit am fost expulzat din Rom\u00e2nia.<\/p>\n

N-am vrut sa plec in Vest, chiar daca mi-ar fi fost mai usor acolo dec\u00e2t in Ungaria, unde proasta mea reputatie ma insotise. Eram un scriitor maghiar si cu toate astea voiau sa ma arunce afara din Europa de Est. \u201eEi\u201c inca isi mai doresc asta, dar eu nu cred c-or sa reuseasca. Dar, din pacate, \u201eei\u201c sunt acum mai aproape de atingerea acestui scop dec\u00e2t au fost vreodata regimurile Ceausescu si K\u00e1d\u00e1r, cot la cot. In c\u00e2tiva ani, am devenit un inamic frustrat al sistemului, un sistem care insa nu pare a indreptati nici macar o speranta infima.
\nA fost o fericire sa scap din acea gura de iad, Transilvania, dar acolo a fost, totusi, Heimat-ul meu, in ciuda faptului de a fi fost persecutat ca etnic maghiar. Ma simt in intregime solidar cu Rom\u00e2nia, o tara chinuita si umilita; nationalismul etnic \u2013 macar in ce-i priveste pe maghiari \u2013 s-a atenuat intre timp si am astazi relatii de fraternitate cu rom\u00e2nii. Acolo ma simt, iar, acasa. Particip chiar, cu modestele mele resurse, la diferite actiuni si initiative in Rom\u00e2nia, fapt care ma bucura enorm.<\/p>\n

I. S.: Cum ati descrie din punct de vedere intelectual si politic experienta din timpul regimului lui J\u00e1nos K\u00e1d\u00e1r (conducator al Ungariei intre 1956 si 1988)?<\/em><\/strong><\/p>\n

<\/strong><\/p>\n

G.M.T.:<\/strong> Cazul mea a fost unul atipic. In primul r\u00e2nd, eram un emigrat maghiar (un imigrant, un exilat politic) in Ungaria \u2013 ciudat lucru de buna seama. C\u00e2nd am ajuns in Budapesta, m-am alaturat \u201eopozitiei democratice\u201c, acea firava retea a disidentilor. Cunosteam deja ideile lor directoare din vizite precedente si eram considerat aliatul lor transilvanean. A trebuit sa am mare grija la inceput, p\u00e2na mi-am obtinut documentele, cetatenia, permisul de munca si toate celelalte, asa ca prima oara am publicat in samizdat si numai cu pseudonim \u2013 dar am renuntat la precautii dupa lovitura de stat a lui Jaruzelski, in Polonia (13 decembrie 1981), si prin urmare am fost concediat de la catedra de filosofie a Universitatii din Budapesta sE\u00f6tv\u00f6s Lor\u00e1nd Tudom\u00e1nyegyetemt.
\nEvident insa ca particularitatile interesului sistemului fata de adversarii lui n-ar trebui generalizate. Cultura acelor ani era un melanj de scepticism extrem \u2013 si cumva bizar \u2013 si o energie creatoare exploziva; de asemenea, era o cultura foarte conservatoare politic. Toate elementele unei traditii a st\u00e2ngii disparusera, iar reactiile la criza continua a regimului nu erau indreptate impotriva decadentei sale prezente, ci impotriva indepartatelor sale origini revolutionare.
\nO masiva ostilitate impotriva aspectelor \u201ehegemoniei\u201c culturale socialiste \u2013 angajament, altruism, solidaritate cu cei oprimati, primatul Ideii au ajuns sa fie vazute ca parte a unei conceptii doctrinare, totalitariste, fanatice sau dogmatice \u2013 a erupt in asa hal inc\u00e2t cel mai admirat critic al timpului mi-a spus ca uraste \u201eFidelio\u201c fiindca era \u201eo ticaloasa opera bolsevica\u201c. Cei mai iubiti g\u00e2nditori erau asadar Wittgenstein, Heidegger si Max Weber. C\u00e2t am fost profesor, am predat filosofia romantica germana de la sJohann Georgt Hamann la Schelling, inclusiv Franz von Baader si Novalis. Partidul \u201ecomunist\u201c abandonase \u201eideologia\u201c in favoarea \u201eprofesionalismului\u201c, pragmatismului si a verbiajului tehnocratic, nemaidorindu-se si nemaifiind nevoie de mobilizare.
\nAsta insemna \u2013 asa cum am aratat in eseul meu \u201eMarx in 1989\u201c (care urmeaza sa apara in revista \u201eAngelaki\u201c) \u2013 ca Partidul (singurul partid cu majuscula) din toate tarile socialiste construite pe model sovietic era organizat (si acesta era principiul lui ascuns, intim) nu teritorial, ci la locul de munca, dizolv\u00e2nd astfel clasica dihotomie social democratica intre sindicate si partidul politic. Partidul era prezent la punctul de productie (la fel ca si principalul sau rival revolutionar \u2013 comitetul muncitoresc), spre deosebire de partidele burgheze, organizate pe circumscriptii si districte electorale care includ domiciliile cetatenilor \u2013 adica de partide care fac apel la simpatizantii si la votantii lor in calitate de consumatori, de proprietari de locuinte si detinatori de idei, i.e. in calitatea lor de cetateni privati. Chiar daca Partidul renuntase de mult la socialism, fibra lui profunda ramasese revolutionara de vreme ce era inca intim legata de clasa muncitoare si sustinea o politica egalitara.<\/p>\n

Celulele de partid in fabrici erau nuclee de putere, vizand serviciile sociale, educatia si mobilizarea propagandistica: ei luptau pentru influenta cu mijloacele administratiei. Secretarii de partid din intrepriderile mari reprezentau coloana vertebrala a regimului; indivizii proveniti din clasa muncitoare erau favorizati de sistem: li se ofereau locuri de munca, posibilitati de promovare, acces la invatam\u00e2ntul superior. Patronajul exercitat de organizatiile din intreprinderi a reprezentat pentru o vreme o forta care a asigurat mobilitatea si ascensiunea proletariatului industrial, impotriva tot mai accentuatelor inechitati ale capitalismului de stat (o societate de clasa, la urma urmelor), cu inerentele sale ierarhii si indiscutabilele opresiuni, exploatari si rigiditati culturale. Contraponderea reprezentata de partid avea nevoie de o permanenta mobilizare, care, in absenta unor obiective socialiste autentice, trebuia sa fie macar una morala. Ei bine, fix cu lipsa acestui tip de mobilizare au inceput sa se confrunte d\u00e2nsii incep\u00e2nd cu anii 1970.
\nOdata cu reducerea la tacere a scolii lui Luk\u00e1cs, care initiase crearea unei st\u00e2ngi est-europene in 1973, si cu aproximativ concomitenta descompunere a grupului \u201ePraxis\u201c in Iugoslavia, ultimele reminiscente ale cercetarii marxiste, ale criticii si ale dezbaterilor de tip marxist au fost anihilate(3). In loc de mobilizare, Partidul promova neutralizarea si a inceput sa defineasca termenul de \u201esucces\u201c exact ca adversarul sau vestic, prin \u201ebunastare\u201c si stat asistential: crestere a salariilor, ascensiune economica, explozie a consumului si a consumismului, industrie de divertisment si tot tac\u00e2mul. In loc sa ofere o alternativa la oferta Vestului, a intrat in competitie cu el \u2013 si a pierdut. Partidul insusi iar nu altcineva a echivalat fervoarea revolutionara cu o campanie terorista; de vreme ce stalinismul fusese identificat cu revolutia, de-stalinizarea trebuia sa insemne pace interna, dispensare de orice ideologie si reforme de piata.
\nExista totusi si c\u00e2teva particularitati specifice cazului maghiar. In primul r\u00e2nd, amintirea lui 1956 (centrata pe ideea de independenta nationala si democratie electorala competitiva), apoi exceptionala magnitudine a Shoah-ului in spatiul maghiar i-au determinat pe fruntasii partidului comunist maghiar \u2013 ca si pe omologii lor din Germania de Est \u2013 aiba rezerve in ce priveste inlocuirea marxism-leninismului cu nationalismul. Nationalismul salbatic extins sub diverse forme in Polonia, Cehoslovacia, Rom\u00e2nia, Albania, Rusia, China si Vietnamul din acea vreme a fost aproape absent in Ungaria \u2013 asadar aici n-am avut o cultura oficiala cu sperietorile si cu plictisitoarele ritualuri aferente, ceea ce insemna ca erau mai putine tabuuri, mai putina cenzura, mai multa deschidere si, in genere, mai multa relaxare. Printr-un nivel de viata mai ridicat, alaturi de aceasta absenta a constr\u00e2ngerii ideologice si un subtil, indulgent hedonism, Ungaria a devenit un spatiu r\u00e2vnit in Blocul Estic. Oamenii puteau sa calatoreasca (nu si eu \u2013 fiindca eram un disident, iar prin tarile vecine disidentii puteau sa calatoreasca \u2013 cu un bilet numai de \u201edus\u201c insa, spre exilul occidental), presa era bogat informata si vie (la acea vreme arata aproape capitalist, eman\u00e2nd discret atractia exercitata de Vest \u2013 eroii mediatici ai momentului nefiind cu siguranta Brejnev sau Andropov, ci Willy Brandt si apoi Mrs. Thatcher).
\nPartidul era m\u00e2ndru ca aveam o literatura excelenta, ca artele infloreau, ca stiintele sociale atinsesera un nivel ridicat. Estetismul umpluse golul lasat de defuncta dogma revolutionara. Totul sclipea, dar totul era, din pacate, lipsit de continut. Termenul \u201ereforme\u201c incepuse deja, in anii 1970, sa insemne ce inseamna azi: reforma de piata, masuri anti-egalitare, restr\u00e2ngerea influentei statului, a redistribuirii si planificarii. In comparatie cu stalinismul care insemnase numai teroare si sacrificii, parea o epoca\u00a0 progresista, moderna si libera. Socialismul trimitea la griul, terifiantul, represivul trecut, fiindu-i retras chiar atuul sau traditional: o imagine a Noului; o demitere a ierarhiei \u2013 adica a societatii organizate, a civilizatiei asa cum o stim \u2013 fusese marea ispita, diabolic-imensa speranta\u00a0 a comunismului: un viitor fara exploatarea muncii. Iar daca comunismul nu mai reprezinta, intr-un anume sens, viitorul, atunci el nu mai inseamna nimic. Si cam asta a inceput sa se int\u00e2mple in anii 1970-1980: nimic.
\n(Va urma)<\/p>\n

<\/strong><\/p>\n

Traducere din limba engleza de Teodora Dumitru<\/strong><\/p>\n

Acest interviu a fost publicat in \u201eMediations. Journal of the Marxist Literary Group\u201c, volume 24, no. 2, 2010. Traducerea de fata apare cu acordul autorului.<\/strong><\/em><\/p>\n

\n

Note:<\/strong>
\n(1) E vorba de Mih\u00e1ly V\u00f6r\u00f6smarty (1800-1855), unul dintre marii dramaturgi si poeti maghiari din secolul al XIX-lea, si de scriitorul J\u00e1nos Arany (1817-1882), cunoscut pentru trilogia sa trat\u00e2nd viata legendarului nobil Mikl\u00f3s Toldi.
\n(2) Konstantin Pautovsky (1892-1968), un important scriitor sovietic, nominailizat la Nobelul pentru literatura in 1965 \u2013 premiu care i-a revenit in cele din urma lui Mihail Solohov.
\n(3) Autorul se refera la grupul de
\nintelectuali din jurul lui Georg Luk\u00e1cs, cunoscut sub numele de \u201eScoala de la Budapesta\u201c, dintre care faceau parte Agnes Heller, Ferenc Feh\u00e9r, Gy\u00f6rgy M\u00e1rkus si Mih\u00e1ly Vajda. Vezi Ferenc Feh\u00e9r & Agnes Heller, eds., \u201eReconstructing Aesthetics: Writings of the Budapest School\u201c (New York: Blackwell, 1986) si Andr\u00e1s Heged\u00fcs, ed., \u201eThe Humanisation of Socialism: Writings of the Budapest School\u201c (London: Allison and Busby, 1976).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u2013 G\u00c1SP\u00c1R MIKL\u00d3S TAM\u00c1S in dialog cu IMRE SZEMAN \u2013 St\u00e2nga si marxismul in Europa de Est G\u00e1sp\u00e1r Mikl\u00f3s Tam\u00e1s (n. 1948) e de multa vreme una dintre cele mai importante voci politice europene. De formatie filosof, autor a numeroase lucrari de specialitate si articole, G. M. Tam\u00e1s poseda o cunoastere intima a istoriei politice… Cite\u0219te mai mult »G. M. TAM\u00c1S: Eram un exilat maghiar in Budapesta<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17,3],"tags":[2181,2180,2179],"class_list":["post-2698","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","category-politica","tag-imre-szeman","tag-interviu-cu-gaspar-miklos-tamas","tag-stanga-si-marxismul-in-europa-de-est"],"views":2793,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2698","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2698"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2698\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2698"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2698"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2698"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}