Anul 1993 nu este unul foarte fecund pentru Andre Agassi. \u00cemprejurarile si propriile greseli \u00eei fac viata o rana vie. Personalitate complexa, acesta nu dispune de resurse sa \u201espliteze\u201c planul profesional de registrul existentei private. Resping\u00e2nd aproape natural, ca de la sine, schizoidia \u2013 ceea ce depune marturie despre dezechilibrul lui nonpsihoid, ci doar nevrotic \u2013, Las Vegas Kid o da \u00een bara tenisistic atunci c\u00e2nd viata afectiva nu functioneaza. Si e omeneste sa fie asa, asta doar daca nu te numesti cumva Laver, Borg, Sampras ori Federer. Dar Agassi este doar… Agassi, deci va fi ciclotimic si se va dovedi cumplit de vulnerabil \u00een fata evenimentelor ce-i bulverseaza existenta. Prin urmare, \u00een 1993 el c\u00e2stiga doar doua turnee, medii ca importanta, la Scottsdale si San Francisco, face un meci mare, dar pe care-l pierde \u00een cinci seturi, contra lui Sampras, \u00een sferturi la Wimbledon, si izbuteste contraperformanta de a fi eliminat \u00eenca din primul tur la US Open, fiind \u00eenfr\u00e2nt de suedezul Thomas Enquist.
\nDe altfel, \u00een majoritatea timpului Andre a lipsit din circuit, pentru a se reface \u00een urma operatiei la poignet-ul m\u00e2inii drepte. Depresiv dupa despartirea de Wendi Stewart, si-a cautat alinarea \u00een prietenia spirituala cu o femeie mai matura, actrita Barbra Streisand. Dar asta nu era de ajuns. Colac peste pupaza, coach-ul si mentorul sau \u201ede-o viata\u201c, Nick Bollettieri, l-a lasat si-acesta cu buza umflata, pretinz\u00e2nd o imposibilitate de a continua colaborarea. Av\u00e2ndu-l alaturi doar pe nelipsitul Gil Reyes, Agassi experimenteaza o epoca a eclipsei \u2013 dupa ce \u00een 1992 fusese vedeta \u00een ascensiune a ATP-ului, totul culmin\u00e2nd cu triumful londonez si cu transformarea sa \u00een totem al grupului japonez Canon, cel care l-a metamorfozat pe blondul din desert \u00eentr-un purtator de imagine al noii generatii. Dar de la logo-ul \u201eImaginea conteaza\u201c p\u00e2na la lipsa de continut generata de caderea psihica, fizica si sportiva agassiana mai era cale lunga.
\nDevenit cumva prizonier al unui succes fals, cel bazat pe contractele grase cu diferite companii comerciale multinationale, Agassi pierduse \u00eentr-un fel contactul cu realitatea relevanta, cea a terenului de tenis. Promov\u00e2nd imaginea Canon-ului si induc\u00e2nd \u00een multimea fanilor sai ideea ca doar ceea ce se vede (si e construit sa se vada) detine importanta, Andre devenise pe undeva captivul unei perceptii monstruoase. Anume, ca e at\u00e2t de superficial si de maniac \u00eentru cele mondene si de bussines, \u00eenc\u00e2t sportul alb i-a fost doar pretext, nu si vocatie. Ce mai, un teribilist \u00eeng\u00e2mfat, un talentat care si-a v\u00e2ndut darul pe arginti multi!
\nCam asa g\u00e2ndeau despre Andre numerosi comentatori din domeniu pe la \u00eenceputul anilor ’90… iar maniera \u00een care Agassi maturul consemneaza propria-i perceptie este de la sine elocventa: \u201eDe-a lungul timpului, sloganul \u00eencepe sa ma defineasca. Gazetarii sportivi realizeaza o legatura \u00eentre mesajul sau si natura mea profunda, \u00eentre logica sa si esenta personalitatii mele. Ei afirma ca acolo se gaseste \u00eentreaga mea filosofie, ca aceea este religia mea si nu ezita sa pronosticheze ca tot asa va suna si epitaful pietrei mele de morm\u00e2nt. Ei mai spun ca nu voi fi niciodata altceva dec\u00e2t o imagine, ca nu am nici o substanta \u2013 si asta pentru ca nu am c\u00e2stigat niciodata vreun turneu de Mare Slem. Si adauga ca acest slogan este dovada ca nu sunt dec\u00e2t un trisor, care profita de reputatia c\u00e2stigata si se preocupa doar de bani, nu si de tenis… Acest slogan omniprezent si valul de ostilitate, de critici si de sarcasm pe care el \u00eel declanseaza este teribil de graitor. Ma simt tradat. Tradat de agentia de publicitate, de responsabilii de la Canon, de jurnalistii sportivi, ba chiar si de fani. Ma simt parasit. Ma gasesc \u00een aceeasi stare de spirit ca atunci c\u00e2nd am descalecat la Academia Bollettieri\u201c (op. cit., ed. fr., pp. 175-176).
\nDesigur, Agassi depasise acea faza a sentimentului de impostura, caci nu numai ca jucase trei finale de Mare Slem, pierz\u00e2ndu-le, dar o si c\u00e2stigase pe a patra \u2013 cea mai importanta si cea mai putin probabila ca-i va fi la \u00eendem\u00e2na, finala de la Wimbledon. Doar ca \u00een tenis, vorba lui Tiriac, o \u00eenfr\u00e2ngere sterge din amintirea publicului zece victorii! Depresiv, ba chiar disperat, \u00een cautarea unui umar erotic pe care sa pl\u00e2nga si care sa-l ajute la refacerea imaginii de sine, el accepta \u00een cele din urma \u201elipeala\u201c \u00een orb pe care i-o promite o prietena comuna lui si lui Kenny G. Aceasta \u00eei spune ca o t\u00e2nara actrita foarte atragatoare si deosebit de inteligenta este singura si disponibila, ba chiar ca nutreste o anumita admiratie pentru el. Brooke Shields, caci despre ea este vorba, nu-i este tocmai la \u00eendem\u00e2na geografic, caci este plecata la o turnare \u00een Africa de Sud, iar Andre simte ca timpul nu mai are rabdare cu inima sa. \u00censa agentul de legatura \u00eesi face de minune datoria, caci un fax din tara lui Mandela \u00eel scoate pe tenisman din letargie.
\nSchimbul epistolar, \u00een ciuda ciudateniei sale, se intensifica, iar cei doi
\najung sa-si faca tot felul de confidente, profit\u00e2nd si de distanta imensa care abstractizeaza si, deopotriva, idealizeaza relatia pe cale sa se \u00eenfiripe. \u00cencrucis\u00e2ndu-se \u00eent\u00e2ia oara la Los Angeles, unde am\u00e2ndoi au de realizat filmari, Andre un interviu si Brooke scene dintr-o productie, se \u00eent\u00e2lnesc, mai \u00eent\u00e2i sub atenta supraveghere a doamnei Shields, apoi singuri, lu\u00e2nd masa la \u201ePasta Maria\u201c, unul dintre cele mai bune restaurante italienesti din orasul \u00eengerilor. Cei doi descopera ca \u00eempartasesc pasiunea pentru ecranizarea cartii lui C.S. Lewis, \u201eUmbrele inimii\u201c. Ei stiu replici pe de rost si, la lumina lum\u00e2narilor, iubirea-i gata.
\n\u00centre timp, sportivul din Vegas \u00eesi relanseaza cariera, se regaseste, iar Brooke \u00eei este alaturi. El \u00eel convinge pe Brad Gilbert sa-i devina antrenor, iar colaborarea cu acesta \u00eesi vadeste destul de repede roadele. \u00cen 1994 Andre c\u00e2stiga US Open, dupa un sfert de finala memorabil, de cinci seturi, contra lui Michael Chang, si dupa o finala de toata frumusetea \u00eempotriva germanului Michael Stich. \u00cen 1995, el va triumfa si la Melbourne, la prima participare, ceea ce reprezinta un record, \u00eenving\u00e2ndu-l \u00een finala pe eternul sau rival Pete Sampras. Tot \u00een acel an pierde finala de la US Open \u00een fata aceluiasi Sampras, dar atinge prima treapta a podiumului ATP, unde ram\u00e2ne timp de treizeci de saptamani, adaug\u00e2nd si un alt record palmaresului personal, douazeci si sase de victorii consecutive \u00een circuit. Sunt ani buni, care-i vor stimula curajul de a se g\u00e2ndi serios la un mariaj cu actrita hollywoodiana.
\nRelatia va avea totusi o evolutie tumultuoasa, p\u00e2na c\u00e2nd Andre Agassi se va hotar\u00ee sa o ceara pe Brooke Shields \u00een casatorie. Se simteau bine alaturi, aveau ce-si spune, dar felul de viata obositor, prea socializant si destul de patetic pe care-l agrea actrita nu convenea prea mult tipului dintr-o bucata care era tenismanul. Ba odata, c\u00e2nd a \u00eensotit-o pe un platou de filmare unde Brooke trebuia sa se sarute cu partenerul ei de serial si apoi sa-i linga m\u00e2na, trag\u00e2nd nu stiu c\u00e2te duble, l-a enervat \u00een asa hal pe Andre, \u00eenc\u00e2t acesta a parasit furios studioul. Era destul de clar ca lucrurile nu aveau cum sa dureze, \u00eensa omul desertului fusese \u00eentotdeauna fidel promisiunilor facute. Chiar intuind ca mariajul nu putea sa reziste, el si-a facut datoria, sper\u00e2nd nebuneste \u00eentr-o minune. Care, bine\u00eenteles, nu a venit niciodata.
\n\u00censa romantic si tandru Agassi a stiut tot timpul sa fie. C\u00e2nd i-a cerut lui Brooke m\u00e2na, a facut-o la Paris, pe malul Senei, dupa o cina fabuloasa, daruindu-i o bijuterie scumpa. Ce-i drept, momentul fusese precedat de un incident cu un clochard parizian, iar Andre a presimtit ca semnul acesta nu e deloc de bun augur pentru viitorul lor mariaj. Iar daca totusi pragul a fost trecut, asta nu \u00eenseamna ca lucrurile se vor fi ameliorat \u00een relatia lor. Dincolo de amor si de fascinatie, comunicarea \u00eencepe sa schioapete, sotii descoperind ca, de fapt, mare lucru nu au \u00een comun. Complexat de lipsa studiilor sale si de imposibilitatea de a mima snobismul, Las Vegas Kid, \u00een ciuda inteligentei native, realizeaza ca mare lucru nu \u00eempartaseste cu eroii universului ce o fascineaza pe Brooke. Andre consemneaza net: \u201eEa ma acuza ca refuz sa ma integrez \u00een lumea pe care-o iubeste. Spune ca nu sunt deschis \u00een fata noilor experiente si a \u00eent\u00e2lnirilor \u00een premiera. Ca nu ma intereseaza sa ies cu prietenii ei. \u00cen felul asta ratez \u00een fiecare seara \u00eent\u00e2lnirea cu tot felul de genii- scriitori, actori, muzicieni, realizatori TV si de film. \u00cemi mai reproseaza ca refuz sa iau parte la vernisarea unor galerii de arta, ca ratez premiere mondiale, noi piese de teatru, proiectii private de film. Poate ca asa este, \u00eensa tot ce pot sa fac \u00een aceasta perioada este sa ram\u00e2n acasa, sa privesc la televizor si poate, dar nu e sigur, caci depinde de starea mea de spirit, sa-i invit pe J.P. si pe Joni la cina sdoi buni prieteni, casatoriti de cur\u00e2nd, n.m.t\u201c (op. cit., p. 360).
\n\u00centr-adevar, coplesit de depresie, absent din viata court-ului, caz\u00e2nd p\u00e2na pe locul 141 mondial \u00een noiembrie si disput\u00e2nd doar douazeci si patru de meciuri \u00een acel sezon, eliminat \u00een sase turnee la r\u00e2nd \u00een faza incipienta, Agassi chiar traieste o experienta-limita \u00een 1997, anul casatoriei sale cu Brooke. Nimic nu-i iese. Dragostea, prietenia, \u00eencrederea, placerea de a juca tenis, performantele \u2013 totul este prabusit. Urmeaza, ca un corolar, episodul cu metamfetamina, punct de maximum al cobor\u00e2sului agassian. Apoi, ca o bomboana pe coliva, vine si clipa despartirii de sotie, una nu oficiala (se va produce \u00een 1999, la fix doi ani de la casatorie), dar reala si radicala. Brooke \u00eei spune ca de fapt nu mai traiesc \u00eempreuna, ca au devenit doi straini, ca nu e fericita cu el. Andre \u00eesi face imediat bagajul (o cafetiera, cafea jamaicana, c\u00e2teva haine si un tablou daruit de Brooke) si pleaca, demar\u00e2nd \u00een tromba la volanul superbei cabriolete albe Eldorado Cadillac, editie 1976. Andre \u00eesi aminteste de acea noapte \u00eengrozitoare: \u201eDoi kilometri mai t\u00e2rziu, izbucnesc \u00een lacrimi. Pl\u00e2ng\u00e2nd si conduc\u00e2nd prin ceata care se lasa, abia de mai disting coroana cromata a masinii. Dar continui sa conduc, fara ragaz, p\u00e2na c\u00e2nd ajung la San Bernardino. Ceata s-a transformat \u00een ninsoare\u201c (op. cit., p. 366).
\nNici nu se putea moment mai semnificativ pentru despartirea de Brooke…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Anul 1993 nu este unul foarte fecund pentru Andre Agassi. \u00cemprejurarile si propriile greseli \u00eei fac viata o rana vie. Personalitate complexa, acesta nu dispune de resurse sa \u201espliteze\u201c planul profesional de registrul existentei private. Resping\u00e2nd aproape natural, ca de la sine, schizoidia \u2013 ceea ce depune marturie despre dezechilibrul lui nonpsihoid, ci doar nevrotic… Cite\u0219te mai mult »Agassi. O autobiografie (12)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2116,863],"class_list":["post-2610","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-agassi-o-autobiografie","tag-andre-agassi"],"views":13640,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2610","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2610"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2610\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2610"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2610"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2610"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}