{"id":2549,"date":"2010-05-05T20:22:27","date_gmt":"2010-05-05T18:22:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2549"},"modified":"2010-05-05T20:23:19","modified_gmt":"2010-05-05T18:23:19","slug":"%e2%80%9esa-scrutam-cu-calm-fenomenul-literar-romanesc%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9esa-scrutam-cu-calm-fenomenul-literar-romanesc%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"\u201eSa scrutam cu calm fenomenul literar rom\u00e2nesc\u201c"},"content":{"rendered":"

Eugen Negrici in dialog cu Daniel Cristea-Enache<\/strong><\/p>\n

\n

Daniel Cristea-Enache: Stimate domnule Eugen Negrici, succesul cartii \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c a intrecut multe asteptari: poate si pe ale dumneavoastra. Se int\u00e2mpla destul de rar ca o carte de critica sa suscite un asemenea interes; sa se epuizeze un tiraj si sa se traga altul; sa fie comentata si dezbatuta in toate publicatiile culturale… Am vazut ca discutiile in jurul ei s-au mutat si in ceea ce se numeste blogosfera. Oameni care nu pot fi considerati experti in studiul literaturii, dar care au o vie curiozitate fata de formele acesteia, s-au referit \u2013 pentru a le aproba ori contesta \u2013 la unele dintre tezele avansate in carte.
\nEstimati, c\u00e2nd ati scris \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c, ca volumul va avea un asemenea impact? S-a mai int\u00e2mplat ca o carte a dumneavoastra sa st\u00e2rneasca at\u00e2t de multe si aprinse comentarii?<\/em>
\nEugen Negrici: <\/strong>Am stiut, in clipa insasi a redactarii unor capitole ale ei, ale tuturor, de fapt, ca va fi o carte care va contraria si ca vor fi cititori care sa se simta iritati, vexati de spiritul ei taios, inconcesiv.
\nAutorii sunt in masura sa prepare efectele cartilor lor ori numai sa le presimta. Daca punctele de vedere avansate au puterea sa zdruncine convingeri statornicite, consimtite, institutionalizate, sadite ad\u00e2nc in ad\u00e2ncul constiintei cititorilor, faptul da si o satisfactie din speta celor demonice si imboldeste scrisul. Nu e chiar ceva nou impulsul de a calca pe locuri minate si de a st\u00e2rni polemici. In mai toate cartile mele, g\u00e2ndirea producatoare a avansat pe cararea ingusta din marginea prapastiei impinsa de curentii de aer ai primejdiei.
\nG\u00e2ndeste-te ca teza \u201eexpresivitatii involuntare\u201c a fost avansata in 1967 (intr-un articol din \u201eRamuri\u201c) in vremea in care relativitatea valorii, multiplicitatea unghiurilor de receptare, accentul pus pe forta modelatoare a destinatarului erau adevaruri greu de acceptat (de unde si cei doi ani de calatorii pe la toate institutiile cenzurii). Nu putea fi tolerata usor nici indrazneala de a sistematiza poezia si de a descoperi modurile de producere ale ei, de a indica si zonele ramase de acoperit in viitor, in vremea in care pentru foarte multi poezia era inefabila si \u201emisterul\u201c ei inanalizabil. P\u00e2na si energia si inventivitatea cu care am revelat expresivitatea literaturii vechi au avut o motivatie polemica intruc\u00e2t literatura noastra medievala paruse sa ram\u00e2na pe vecie in tarcul sursologilor, filologilor, culturalilor. Dar sa sistematizam si aici putin si sa vedem pe cine ar fi putut tulbura piatra aceasta aruncata in apele linistite ale literaturii.
\nNu mi-a fost greu sa-mi imaginez ca autorii de istorii literare care au apucat sa ne livreze viziunile lor interpretative, straduindu-se in timp sa consolideze tezele, ierarhiile si decupajele lor istorice, se vor simti trasi de m\u00e2neca si opriti din av\u00e2nt. Si tot astfel, aceia dintre ei care au proiecte in curs de cristalizare vor fi prinsi cu piciorul ridicat in aer inainte de a pasi. Situatia in ambele cazuri este incomoda si intruc\u00e2t cunosc bine specia orgolioasa a celor ocupati cu scrisul si cu critica \u2013 specia noastra de fapt -, stiam ca niciunul din ei nu va avea taria sa se revizuiasca, ori macar sa se lase clintit din proiectul lui incremenit, ori macar sa-mi ia in seama tezele. Si ca, mai mult, vor reactiona in consecinta, vehement, autoritar, si eventual patriotic.
\nEra imposibil sa ma sugestionez ca nu voi auzi glasul vibrant si demn al indignarii patriotice.
\nC\u00e2t priveste succesul \u2013 de care vorbesti \u2013 la un public mai larg, daca el, succesul, este real se datoreaza, cred, si titlului care fie ca da oarecari satisfactii masochismului national, fie ca invita la contestare.
\nUn titlu precum \u201eIluzionarile criticilor\u201c, care ar fi fost mai exact si ar fi acoperit mai bine problematica, nu ar fi trezit probabil nici pe departe curiozitatea.
\nAr mai fi ceva. Cred ca multe dintre tezele avansate in carte aveau un inceput de contur in mintea tuturor celor ce au meditat vreodata asupra fenomenului rom\u00e2nesc ori s-au simtit contrariati de opiniile excesive ale unor critici. Cartea nu face dec\u00e2t sa duca la capat si sa dea corp doctrinar g\u00e2ndului incipient al ereziei.
\nRecunosc ca nu stiu sa gestionez o situatie de felul acesta, ca sunt putin speriat de agitatia din jurul cartii. In comunism, am fost obisnuit sa lucrez in transee si din c\u00e2nd in c\u00e2nd sa arat ce mi-a iesit prietenilor care faceau acelasi lucru, departe de agitatia lumii literare. Din motive de siguranta, am si ales culoarul \u2013 ferit de ingerintele ideologice \u2013 al stilisticii, poeticii, si al studiilor de literatura veche. Daca scrierile mele au st\u00e2rnit un oarecare interes atunci, acest interes s-a manifestat in cercul restr\u00e2ns al elitei.<\/p>\n


\nD.C.-E.: In opinia mea, \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c trebuie citita si inteleasa in binom critic cu \u201eLiteratura rom\u00e2na sub comunism\u201c. Un studiu sever-demitizant, taind transversal istoria iluziilor autoconstruite si intretinute in cultura noastra pe timpul regimului trecut, plus o sinteza, sa-i spun asa, constructiva, care extrage din aceeasi perioada si analizeaza tot ceea ce este valoros artistic si a scapat, prin aceasta, ideologizarii fortate.
\nAti reflectat cumva asupra scrierii celor doua carti ca parti ale unei cercetari facute cu rigoare si autoreglare? Sau e vorba despre doua proiecte intelectuale dezvoltate independent, fara o legatura de profunzime intre ele?<\/em>
\nE.N.:<\/strong> Observatia este remarcabila si vine sa-mi confirme sentimentul pe care mi l-a lasat ultima lectura a cartii, cea din preziua intrarii in procesul tipografic.
\nIntre cele doua studii exista o legatura de profunzime si chiar mai mult de at\u00e2t. Mai cu seama ea, perioada comunista a fost un timp al efervescentei mitogenetice. Sentimentul concret al primejdiei si impulsul protector generat de ea au nascut un cult al cartii rom\u00e2nesti si, c\u00e2nd a fost posibil, o tendinta de tabuizare si mitizare a valorilor primejduite.
\nSpiritul critic nu s-a putut manifesta sau a intrat pentru multi ani in hibernare pentru ca apoi, la iesirea din grota stalinista, sa reactioneze inadecvat, iluzion\u00e2ndu-se si iluzion\u00e2nd.
\n\u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c imi ofera, in buna masura, cadrul general al unui posibil volum al III-lea al \u201eLiteraturii rom\u00e2ne sub comunism\u201c, dedicat criticii si istoriei literare.
\nDaca as fi cinic, l-as putea lasa asa, neschimbat si sumbru in semnificatia lui de ansamblu, dar asa cum am extras si analizat tot ce e valoros artistic (in pofida ideologizarii fenomenului literar) in proza, tot astfel voi proceda cu critica si istoria literara.<\/p>\n

D.C.-E.: Opiniile unui autor asupra titlurilor ce-i apartin trebuie exprimate c\u00e2t mai rar si luate, de ceilalti, sub beneficiu de inventar. Oric\u00e2t am fi de obiectivi, ne este imposibil sa ne raportam la ceea ce scriem ca la un text strain, citit, abordat si disecat din afara.
\nIn cazul de fata, critica iluziilor literaturii noastre include in mod vadit si o autocritica. Altfel spus, v-ati recunoscut propriile investitii afective si propriile mitologizari, in corpusul iluzionarii generale si compensatoare.
\nCredeti ca exista si un risc al reversului, al deziluzionarii, al demitizarii? Se poate exagera si in aceasta directie, penaliz\u00e2nd mai mult sau mai profund dec\u00e2t era cazul? Si cine fixeaza acest prag, cine traseaza linia fata de care putem spune ca un construct cultural este mitizant ori demitizant?<\/em>
\nE.N.: <\/strong>Trebuie mai int\u00e2i sa precizez ca nu-ti impartasesc convingerea ca ar fi vorba de un studiu sever demitizant. In proiectul meu nu intra demitizarea, operatie lesnicioasa, la indem\u00e2na multora si la moda. Am fost interesat de revelarea imprejurarilor care fac posibila, si chiar imposibil de evitat, mitizarea, iluzionarea. Si, c\u00e2nd am remarcat tentatia redimensionarii, amplificarii si idealizarii operei unui scriitor, a unei scrieri anume, a unei perioade ori a unei generatii, am facut-o cu imense precautii si recurg\u00e2nd, eventual, la opiniile altora, ale unor critici si istorici literari de prestigiu care nici macar nu-mi impartaseau ideile. Si in orice caz fara satisfactia meschina a dobor\u00e2rii unui soclu si mai cur\u00e2nd intristat de ce trebuie sa fac.
\nDe altfel, nu m-am exclus nici o clipa din procesul iluzionarii, sunt parte din el, mi-am reprezentat trecutul si prezentul sub acelasi impuls protector-compensator, reaction\u00e2nd, la fel ca multi alti intelectuali in fata primejdiei prezente, trecute sau posibile.
\nSingurele locuri din carte unde am fost taios in opinii au fost cele dedicate obsesiilor noastre nobiliare si poleirii trecutului literar indepartat. In acest caz special, tentatiile noastre protocroniste (firesti la un popor cu o istorie nefericita) au fost fortificate de tezele oficiale ale protocronismului ceausist, ceea ce a impins in aberatie si ridicol demersul. Dar daca nu demitizeaza si are un autor care insusi s-a iluzionat, atunci ce vrea sa spuna acest studiu?
\nSpune simplu ca, intrati intr-o noua si fasta etapa istorica in care noi si literatura nu mai avem nevoie de iluzii pentru a supravietui, a venit momentul sa scrutam cu calm fenomenul literar rom\u00e2nesc pentru ca evolutia lui \u2013 pe care o vad optimist \u2013 sa nu plece de pe un fundament mincinos.<\/p>\n

D.C.-E.: Ati scris studii si carti de referinta at\u00e2t pe subiecte de literatura veche, c\u00e2t si pe autori ai modernitatii rom\u00e2nesti. De la Grigore Ureche la Nichita Stanescu, distanta nu vi se pare totusi prea mare? In epoca specializarilor tot mai inguste, mai este posibil un demers critic (\u201estiintific\u201c) care sa acopere analitic epoci, episteme, experiente culturale at\u00e2t de spatiate temporal si, in mod fundamental, diferite?<\/em>
\nE.N.: <\/strong>As putea sa bravez si sa vorbesc despre faptul ca iubesc adversitatea ori ca ma simt bine doar in preajma a ceea ce e foarte vechi sau foarte nou. Ori sa amintesc, sub auspicii semiotice, bizarele similitudini dintre stimulul foarte vechi si foarte nou.
\nPe de alta parte, data fiind putinatatea textelor noastre medievale redactate cu intentie literara, sau a acelora apte de a le fi revelata literaritatea latenta, nu e chiar o performanta sa acoperi (ca specialist in literatura moderna \u2013 sa zicem) si spatiul acestei epoci.
\nExplicatia in cazul meu este insa una simpla si prozaica.
\nDeparte de biblioteca Academiei si pus sa predau, la Craiova, mai toate disciplinele de limba, am realizat \u2013 si nu prea repede, din pacate \u2013 ca as avea nevoie de un domeniu limitat, eventual ferit de ingerintele ideologiei, pe care sa-l explorez in ad\u00e2ncime si cu mijloacele pe care deja le stap\u00e2neam: stilistice, poetice… Ele erau noi in peisajul vechisticii si eficace, intruc\u00e2t \u2013 cum stim de la Kant \u2013 metoda creeaza obiectul. Raspunz\u00e2nd eu insumi impulsurilor compensatoare, speriat de putinatatea si saracia artistica a literaturii vechi, am descoperit, spre a salva aparentele si a intretine iluzia (!), expresivitatea involuntara \u2013 operator de care are nevoie textul care imbatr\u00e2neste si isi pierde atributele literare. Performantele in acest nou domeniu mi-au inlesnit transferul dupa Revolutie la Universitatea Bucuresti, unde profesorul Paul Cornea, decanul de atunci, avea nevoie de un vechist. \u201eMatura noua \u2013 matura bine\u201c mi-a replicat dumnealui, c\u00e2nd i-am marturisit ca nu am predat niciodata literatura veche. Si a fost o experienta dramatica, consumata la o v\u00e2rsta c\u00e2nd elanul ti-l mai da doar cafeaua. Dar a rezultat materia unei \u201eistorii\u201c a literaturii medievale in limba rom\u00e2na (din care am publicat doar volumul int\u00e2i \u2013 despre Poezia medievala). C\u00e2nd, in circumstante pe care nu vreau sa le pomenesc, mi s-a luat cursul de veche si am fost transferat la antipod, adica la \u201econtemporana\u201c, m-am trezit intr-o situatie aproape imposibila: un efort greu de imaginat de delimitare si sistematizare, de organizare a unui material imens; nopti de lectura si relectura etc., la o v\u00e2rsta la care nici cafeaua nu mai iluzioneaza.
\nAici ar trebui sa invoc teoria obstacolului creator si, evident, sa-l citez pe Val\u00e9ry pentru a lasa sa se inteleaga ca sunt multumit de isprava.
\nDe un anumit progres al ideii sunt, totusi, constient. Prin acest efort, mi-am consolidat convingerea mea veche cum ca literatura rom\u00e2na nu are o evolutie organica pe toata intinderea ei cronologica si ca doua perioade se delimiteaza net prin autonomia, trasaturile si determinarile lor specifice: cea medievala si cea scrisa in comunism. Ele solicita instrumente specifice de observare si in orice caz o analiza separata.<\/p>\n

D.C.-E.: Sunteti printre putinii critici literari care mai vorbesc astazi despre Mircea Ciobanu. Dincolo de pretuirea pentru proza lui, exista cumva la dumneavoastra si o datorie de gratitudine pentru editorul Mircea Ciobanu, pentru omul din afara autorului de fictiune? Care sunt scriitorii, profesorii, criticii, mentorii cu care \u2013 din acest unghi uman \u2013 ati fi bucuros sa va reint\u00e2lniti c\u00e2ndva? Ce int\u00e2lniri decisive, sub raport formativ, apar in traiectoria dumneavoastra biografica?<\/em>
\nE.N.: <\/strong>As fi fericit sa nu fiu socotit cel din urma admirator al lui Mircea Ciobanu. Nadajduiesc de asemenea ca \u201eIstoriile\u201c lui Mircea Ciobanu, dupa ce au fost intr-un sf\u00e2rsit reeditate convenabil, sa fie redescoperite in toata splendoarea lor stilistica si introduse in canon impreuna cu poezia sa religioasa \u2013 una din putinele de acest fel si de taria ei de la noi.
\nIsi asteapta editorul un numar urias de insemnari zilnice \u2013 extraordinare ca putere de patrundere si reverberatie ideatica -, caiete intregi de comentarii la scrierile biblice de o subtilitate care le-ar face oric\u00e2nd publicabile in tarile unde conteaza textul si nu traditia.
\nAi dreptate, a fost omul providential al biografiei mele si as fi ramas un belfer universitar, frivol si simpatic, cu CV-ul alcatuit din articolase si comunicari, daca, in 1968, nu ar fi avut ideea nastrusnica de a ma trece intr-un contract fictiv de editare, de a ma pune sa-l semnez si de a ma face, prin telefoane zilnice, sa ma rusinez ca nu-l pot onora.
\nC\u00e2nd, fara nici o experienta anterioara in ale scrisului, dupa un an si jumatate de munca halucinanta, printre cuvintele mele si ale lui Antim, i-am pus manuscrisul pe masa lui de redactor la ESPLA, a ramas blocat. Ma trecuse la \u201erateuri\u201c. Nu se astepta cum nu ma asteptasem nici eu sa duc la capat ceva. \u201eThis was the beginning of a beautiful friendship.\u201c
\nDraga Daniel, ai avut norocul sa cresti in casa unui om remarcabil si stii ce inseamna sa fii in preajma cuiva care iti incarca zilnic moleculele cu spiritul intremator al culturii. Ai cunoscut exceptia.
\nDar te-ai miscat deja si in lumea noastra scriitoriceasca de azi si in cea obisnuita, de toate zilele, si nu cred ca nu ai fost deceptionat de nivelul discutiilor, de amploarea ranchiunelor si de domnia goalei vanitati.
\nMircea Ciobanu era marea exceptie. Rareori poti int\u00e2lni in aceeasi persoana un profesionist al scrisului si un iubitor de literatura, un intelectual de inalta tinuta si care nu si-a pierdut caldura umana a adolescentului, visator si strengar.
\nEruditia, cunostintele lui coplesitoare din domeniul Vechiului Testament, al textelor biblice si al cartilor vechi rom\u00e2nesti se preschimbau in idei fierbinti si in evocari de lumi uitate. Ma imbaiam in lumea lui si ma simteam bine, eu, care rareori ma simt bine. Fireste, in traiectoria mea intelectuala, am avut int\u00e2lniri importante (unele decisive sub raport formativ: Barthes, Eco, Nietzsche), dar cu el, cu Mircea Ciobanu, as fi bucuros sa ma reint\u00e2lnesc c\u00e2ndva.<\/p>\n

D.C.-E.: L-ati int\u00e2lnit, in mai multe r\u00e2nduri, si pe Ion D. Sirbu. V-as ruga sa-i faceti un portret celui ajuns in Isarlikul craiovean, omul cu o existenta at\u00e2t de dramatica si cu o posteritate at\u00e2t de vie.<\/em>
\nE.N.:<\/strong> Nu stiu cum se simt craiovenii, dar eu, dupa doua decenii de la moartea lui I.D. Sirbu, sunt apasat de o mare si grea rusine. Nu am fost alaturi de el at\u00e2ta vreme c\u00e2t ar fi fost bine, chiar rezonabil sa fiu, nu m-am bucurat indeajuns in urbe de sclipitoarea lui prezenta intelectuala, nu am umplut golul din jur cu preaplinul cu care descinsese el in Isarlik. Nu a fost sa fie, ceva nu s-a legat sau, vei vedea, cineva s-a straduit sa desire orice inceput. Daca incerc acum o explicatie, o fac spre a reaminti climatul acela de teroare surda, de suspiciune generalizata, care rareori a favorizat intimitatea reala si cobor\u00e2rea gardei, ca intre prieteni. Ajunsesem universitar sub auspiciile anului de gratie 1964, dar veneam din familia unui ofiter deblocat care nu pierdea nici o ocazie sa-mi aduca aminte, cu o disperare in ochi imposibil de ignorat: c\u00e2t de vulnerabil sunt si cum trebuie sa evit orice bresa in sistemul de zavoare.
\nPrintre sfaturile care m-au ferit de complicatii dar care mi-au imputinat universul si mi-au ad\u00e2ncit izolarea a fost acela de a evita, cu orice pret, pe cei iesiti de cur\u00e2nd din puscariile politice, intruc\u00e2t eliberarea fusese conditionata…
\nSfat nu lipsit de intelepciune daca imi amintesc, si imi amintesc nu fara un frison, fraza spusa \u2013 mai cur\u00e2nd strigata mie cu obida \u2013 de Sirbu, c\u00e2nd devenisem mai apropiati: \u201eNegrici, m-au turnat si ma toarna vechii mei prieteni. Nu sunt suparat, ci doar m\u00e2hnit.\u201c
\nPeste c\u00e2teva luni, unul dintre ei va tine un discurs vibrant si impecabil, ca retorica a elogiului, la inmorm\u00e2ntarea, sub un soare nimicitor, a prozatorului.
\nLa drept vorbind, ceea ce era lasat la vedere, ceea ce punea pe taraba t\u00e2rgului scriitorul Sirbu, era deceptionant. Ani la r\u00e2nd, eu nu am banuit c\u00e2ta nitroglicerina ascund sertarele secretarului literar al Teatrului National \u2013 autorul, la suprafata, al unor piese de oarecare rezonanta patriotica si al unor proze-insectar (\u201eSoarecele B si alte povestiri\u201c).
\nEra al treilea sau al patrulea personaj din Craiova care se recomanda ca fost asistent al lui Blaga, iar eu eram la v\u00e2rsta mefientei si a obrazniciei. De altfel, cred ca si el avea o parere proasta despre produsele intelectuale ale universitatilor comuniste si nu dadea doi bani pe intelighentia craioveana. Nu-mi amintesc cum si c\u00e2nd s-a produs apropierea, dar banuiesc ca un rol l-a avut din nou Mircea Ciobanu, care ma vizita des la Craiova (avid de peisajele sahariene de la Sadova) si care se zbatea sa-i scoata \u201eLupul si Catedrala\u201c. Pretuirea mea pentru Gary a crescut de la o zi la alta odata cu int\u00e2lnirile care se int\u00e2mplau acum sa fie la facultate, la lectoratul francez, unde venea dupa carti. Reticenta treptat s-a topit si s-a preschimbat in entuziasm, caci boala il facuse liber si spectaculos. Regimul insusi era batr\u00e2n si bolnav si intruc\u00e2tva mai liber, si nu prin vointa conducatorului, ci prin lehamitea slugilor lui.
\nIn acest rastimp al coniventelor si al privirilor cu subinteles schimbate intre calai si victime, am izbutit sa obtin aprobarea rectorului pentru organizarea unui ciclu de conferinte, un binevenit \u2013 desi tardiv \u2013 prilej de reint\u00e2lnire a marelui prozator, a universitarului Sirbu cu studentii. Eram m\u00e2ndru de ce izbutisem. Nu s-a legat nici atunci. N-a fost sa fie. Cineva s-a pus intre noi si iarasi am dat gres. Cu numai o ora inaintea primei conferinte, am fost chemat de rector, care, stingherit si rosu la fata, mi-a comunicat ca totul se contramandeaza si ca sunt… sesizari. Si aici mi-a facut cunoscutul, in epoca, gest al degetelor duse la epoleti. M\u00e2na lunga a Securitatii cotrobaia inca dupa muribundul Sirbu.<\/p>\n

D.C.-E.: La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, niste intrebari… tintite. Mai mergeti la v\u00e2natoare? Cum a fost prima oara? Ce s-a schimbat de atunci?<\/em>
\nE.N.:<\/strong> Ah, v\u00e2natoarea, ma temeam ca ma vei tinti cu intrebarea aceasta, care, nu o sa-ti vina sa crezi, ma crispeaza. Pasiunea aceasta si-a pierdut prestigiul cultural si insemnele aristocratice. Declinul ei a inceput demult, as zice ca odata cu acela al literaturii din primii ani bolsevici. As putea dezvolta paralela, dar mi-e lehamite. Atunci s-a legiferat v\u00e2natoarea colectiva si c\u00e2inii (adica stap\u00e2nii nostri si fala v\u00e2natorii) au devenit inutili si neaveniti, iar v\u00e2natorii adevarati, ca si scriitorii adevarati, au inceput sa dispara.
\nAu venit dupa o vreme activistii ceausisti si sefii de institutii socialiste pe care i-a apucat, nu stiu cum, imit\u00e2ndu-l pe v\u00e2natorul sef al R.S.R., dorinta fierbinte de a scotoci coclaurii si de a impusca v\u00e2natul, v\u00e2natul mare, c\u00e2t mai mare cu putinta si c\u00e2t mai repede posibil. Asezati in cele mai bune standuri, in locurile de trecere \u201eobligatorii\u201c, stricau p\u00e2nda palavragind despre sedinte si despre fotbal, infulec\u00e2nd cotletele lor de la bucataria partidului, trag\u00e2nd la int\u00e2mplare si nu o data in vecini. De pe la 11, insa, dadeau semne de impacienta: era de bine sa bifeze si meciul unde, fireste, la tribuna oficiala, se afla tov. secretar judetean. La drept vorbind, ei implineau \u2013 ca si scriitorii oficiali ai regimului \u2013 un ritual al promovarii sociale si, de indata ce ram\u00e2neam singuri, ne vedeam de v\u00e2natoare. Si o faceam mai cur\u00e2nd discret si pe ascuns, cam in felul in care toate lucrurile bune se faceau atunci (inclusiv literatura). Dar ideea pe care populatia infometata si-o formase despre v\u00e2natoare era, la sf\u00e2rsitul regimului, una neagra: o sc\u00e2rboasa ocupatie ceausista.
\nAu aparut, pe urma, imbogatitii Revolutiei, baietii aceia cu cefele pline, rasi in cap, cu gipanele lor mai inalte dec\u00e2t foioasele patriei, cu pustile lor supersofisticate, cu legaturile lor ilicite cu padurarii si sefii de ocoale. Ei au cumparat tot ce se poate cumpara, lu\u00e2nd in arenda suprafete c\u00e2t Oltenia si transform\u00e2nd din nou pe v\u00e2natorii de vocatie in tolerati.
\nCe sa mai spun de tirul la cocina domnului Tiriac si de sutele de victime cu par si copite ale traficului de influenta. Intr-o trista masura, v\u00e2natoarea a devenit o ocupatie triviala. Si te-ntrebi ce-a mai ramas din eleganta si farmecul ei literar. Populatia demonizeaza acest sport, si pe buna dreptate. Ce sa-ti spun, aproape ca mi-e rusine sa recunosc ce a insemnat v\u00e2natoarea in viata mea.
\nSi mai e ceva, Daniel, v\u00e2natoarea apartine unei v\u00e2rste. Dupa ce nu o mai ai, prelungesti artificial senzatiile si suplinesti, precum scriitorii la senectute, prin trucuri stilistice si rememorari, puterea faptuirii.
\nPrietenii, fermecatorii mei prieteni de v\u00e2natoare, au imbatr\u00e2nit sau au murit. Cu ei mai conversez doar in vise si tot acolo bat cr\u00e2ngurile cu nepretuita Fofo, cateaua mea de v\u00e2natoare, cea totdeauna cu noroc. Cr\u00e2ngurile insesi au facut loc vilelor, iar eu insumi ma straduiesc mereu si inutil sa-mi innoiesc garderoba cu haine de v\u00e2natoare si sepci kaki, pentru a sugera prezenta in act si a ma iluziona ca particip.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eugen Negrici in dialog cu Daniel Cristea-Enache Daniel Cristea-Enache: Stimate domnule Eugen Negrici, succesul cartii \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c a intrecut multe asteptari: poate si pe ale dumneavoastra. Se int\u00e2mpla destul de rar ca o carte de critica sa suscite un asemenea interes; sa se epuizeze un tiraj si sa se traga altul; sa fie comentata… Cite\u0219te mai mult »\u201eSa scrutam cu calm fenomenul literar rom\u00e2nesc\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2079,2077,2078],"class_list":["post-2549","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-iluziile-literaturii-romane","tag-eugen-negrici","tag-interviu-cu-eugen-negrici"],"views":2402,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2549","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2549"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2549\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2549"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2549"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2549"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}