{"id":2536,"date":"2010-05-05T19:53:51","date_gmt":"2010-05-05T17:53:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2536"},"modified":"2010-05-05T19:57:50","modified_gmt":"2010-05-05T17:57:50","slug":"noua-gandire-strategica-george-cristian-maior-si-acceptarea-incertitudinii-ca-principiu-strategic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/noua-gandire-strategica-george-cristian-maior-si-acceptarea-incertitudinii-ca-principiu-strategic\/","title":{"rendered":"Noua G\u00e2ndire strategica. George Cristian Maior si acceptarea incertitudinii ca principiu strategic"},"content":{"rendered":"

G.C. Maior, \u201eIncertitudine. Gandire\u00a0 strategica si relatii internationale in secolul XXI<\/em>\u201c, RAO, 2009, Bucuresti<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Cartea lui George Cristian Maior, \u201eIncertitudine\u201c, aparuta la editura RAO, este un eveniment care marcheaza intrarea Rom\u00e2niei pe o harta a contributiilor stiintifice pe care, din pacate, tara noastra apare rar si \u00een foarte putine domenii. Noua g\u00e2ndire privind arta strategiei include \u00een ultimii ani tot mai multe distinctii si chiar trei Premii Nobel, toate obtinute prin contributii care leaga deciziile, conflictul si teoria jocurilor. Fie ca este vorba de conflicte militare sau de competitie economica, acest nou domeniu interdisciplinar al stiintelor sociale atrage atentia si mai ales este solicitat sa rezolve probleme practice. Lucrarea recenzata aici face parte din familia cartilor care deschid, \u00eentr-o societate, piste noi de cercetare si reflectie, iar autorul se \u00eenscrie \u00een galeria unor autori recenti care studiaza cu succes practica deciziei \u00een conditii de haos si incertitudine, modelarea acestei decizii prin intermediul teoriei jocurilor, grup special de g\u00e2nditori care au re\u00eennoit g\u00e2ndirea strategica clasicizata prin Sun Tsu sau Clausewitz, mereu re\u00eennnoita de cercetatori de la Pentagon, Rand Corporation sau Hudson Institut, Herman Kahn si altii.
\nGeorge Cristian Maior este un fin epistemolog \u00een momentul c\u00e2nd plaseaza \u00eentregul demers sub metafora, operationalizata \u00een concept, de incertitudine. De fapt, fara a avea accente agnostice, autorul considera ca nu putem g\u00e2ndi complexitatea lumii noastre daca pornim de la certitudini care au termen finit de garantie cognitiva. Fara a emite teorii \u00een acest sens, autorul ne face o stralucita demonstratie \u00een capitolul \u00een care ne propune o incitanta dezbatere despre \u201eCum \u00eentelegem lumea internationala \u00een care traim dupa 11 septembrie 2001\u201c. Cit\u00e2ndu-l pe U. Beck, inventatorul sintagmei societatea riscului, care scria ca \u201e\u00een timp de transformare realitatea devine mobila din punct de vedere conceptual\u201c, autorul considera ca 11 septembrie reprezinta tocmai un eveniment \u201etransformational\u201c, pentru o corecta (re)g\u00e2ndire a strategiei geopolitice si de securitate, fiind necesara luarea \u00een considerare a tuturor valentelor create prin acest eveniment. \u00cen fond, 11 septembrie a demonstrat ca nu mai exista o singura ordine internationala, specifica teoriilor clasice asupra relatiilor internationale, ci se vorbeste despre lumi internationale, aflate \u00eentr-o continua interactiune: pe de o parte, lumi ale caror valori sunt pacea, stabilitatea, echilibrul puterilor, care \u00eencearca sa promoveze anumite modele de legitimitate av\u00e2nd \u00een centru libertatea; pe de alta parte, lumi \u00een care prevaleaza instabilitatea, violenta, insecuritatea, razboiul, care \u00eencearca sa interpreteze libertatea \u00eentr-o maniera proprie ori sa-si gaseasca alte ancore culturale sau axiologice. Ca o rezultanta pentru aceste miscari de profunzime contextul \u00een care se desfasoara toata aceasta repozitionare este dominat de globalizare, factor catalizator al relatiilor internationale \u00eentruc\u00e2t constituie fondul interactiunii dintre aceste lumi; consecintele dinamicii globalizarii: progres sau violenta, care duce la destabilizarea ordinii internationale; noul actor al relatiilor internationale este \u201enon-statul\u201c.
\nO alta lectie aplicata de g\u00e2ndire strategica este cea legata de echilibrul puterii \u00een era globalizarii si a modurilor \u00een care, \u00een diferite epoci, ia nastere un model\/ metoda \u2013 asa cum o prezinta principalul exponent al realismului clasic, sorgintea filosofica a acestui principiu, Hans Morgenthau \u2013 \u201ea unei politici internationale prudente, moderate, de bun- simt care ar trebui sa reprezinte ultima ambitie a statelor si a omului de stat care conduce si are \u00een m\u00e2na destinele politicii externe si diplomatiei\u201c (G.C. Maior, op.cit. pag 29). El sustine ca se poate ajunge astfel la o formula capabila sa controleze ambitiile si propensiunea imanenta pentru dominatie a unitatilor individuale. Metafora atasata acestui principiu este cea folosita de istoricul englez William Camden, si anume un \u201ec\u00e2ntar, o balanta\u201c si a \u201egreutatilor de pe c\u00e2ntar\u201c. Atunci c\u00e2nd balanta este \u00een stare de echilibru, exista pace, stabilitate \u00een relatiile internationale. Atunci c\u00e2nd ea este \u00een dezechilibru sau se afla \u00een proces de echilibrare, relatiile internationale sunt \u00eentr-o dinamica turbulenta, care poate \u00eensemna razboi sau poate \u00eensemna o situatie de instabilitate \u00een politica internationala p\u00e2na c\u00e2nd echilibrul se formeaza. O contra perspectiva la principiul echilibrului puterii este abordarea presedintelui american Woodrow Wilson. Echilibrul puterii a fost echivalat cu competitia necontrolata pentru putere a statelor, cu razboiul care vine inevitabil pe acest fundal, cu cauzele ultime si adevarate ale conflictului. Pacea si stabilitatea internationala nu pot si nu trebuie sa fie efectul unui aranjament al unor calcule legate de distributia puterii, de aliante create pentru a configura si a mentine balante de putere.\u00a0 Dimpotriva, chiar aceste calcule artificiale au generat razboaie. Pentru Wilson pacea \u00eesi are radacinile \u00een democratia statelor, \u00een principiul conform caruia \u201eguvernele \u00eesi deriva puterile juste din consimtam\u00e2ntul celor guvernati.
\nConcluzia lui George Cristian Maior este foarte clara: este nevoie sa reg\u00e2ndim conceptul de balanta de putere pentru secolul XXI.\u00a0 Daca pe talerele balantei au fost pusi la \u00eenceput doar agenti statali, \u00een contextul globalizarii agenti non-statali cum ar fi sefii unor multinationale financiare sau transnationale, precum si capii unor grupari teroriste au un impact uneori decisiv asupra politicilor statale. Astfel schemele mecanice ale balantei au acum o aplicabilitate limitata datorita imperativului de reg\u00e2ndire a conceptului astfel \u00eenc\u00e2t acesta sa ia \u00een calcul rolul actorilor non-statali, a obiectivelor at\u00e2t ale vechilor, c\u00e2t si ale noilor actori pe scena internationala, multitudinea de interese si de elemente de putere, statala si non-statala, care transforma peisajul geopolitic global.
\nDeosebit de inovativa este analiza lui Maior \u00eentr-un capitol de reconstructie a instrumentelor conceptuale, ocazie cu care t\u00e2narul expert \u00een analiza strategica analizeaza inflatia sufixului post, inflatia de post ce a impregnat masiv dezbaterile intelectuale privind politica si relatiile internationale; multe universitati au schimbat denumirea cursurilor de relatii internationale \u00een \u201estudii post-Razboi Rece\u201c. Autorul aduce \u00een analiza un analist american, la moda, controversat, dar incitant: Fareed Zakaria, care vorbeste de lumea postamericana, referindu-se la declinul imperiului american, completat de \u201ecresterea restului\u201c. (Europa, China, India, Brazilia). Zakaria afirma ca au existat trei \u201emiscari tectonice\u201c \u00een istoria relatiilor internationale: cresterea influentei Occidentului \u00een secolul al XV-lea, consolidarea puterii Americii, transformarea acesteia \u00een cea mai puternica natiune si \u201emiscarea tectonica\u201c actuala, definita prin \u201erasaritul restului\u201c, lumea post-americana. Conform lui F. Zakaria, lumea postamericana nu este o lume antiamericana, ci pur si simplu o lume care se bazeaza pe o noua ordine si \u00een care puterea este redistribuita altor actori, asta deoarece \u201enici o putere statala (fie ea cea americana) nu are cum sa se ridice decisiv deasupra fortelor inexorabile ale globalizarii \u2013 economice, tehnologice, culturale si, \u00een cele din urma, politice.
\nIdeea de incertitudine, ca metafora si concept integrator apare din urmatorul paradox: puterea care se formeaza este foarte mare, poate mai mare ca niciodata, dar la fel este si gradul de diseminare a ei. Astfel, \u00een ciuda faptului ca actorii pot accesa cu usurinta puterea, nici un actor nu poate detine o asemenea cantitate de putere, \u00eenc\u00e2t sa ajunga la situatia de dominatie absoluta, chiar si pentru un scurt timp. \u00cen fine, autorul american este de parere ca o astfel de situatie duce la foarte multa incertitudine, stare care, de altfel, caracterizeaza tot mai mult secolul XXI. \u00centr-o asemenea lume \u201eputerea absoluta este, mai mult ca niciodata, o iluzie.\u201c Incertitudinea nu mai este o eticheta, ci tinde sa devina tot mai mult un concept operational, cel putin prin perspectiva tendintelor prospective de descoperire a unor \u201eincertitudini \u2013 cheie\u201c.
\nAutorul \u00eei opune conceptului \u201ePost-istorie\u201c utilizat de Fukuyama perspectiva lui Branco Dimitrievici, care percepe post-istoria ca fiind timpul de dupa istorie, un timp al perspectivelor multiple, o situatie ce presupune criterii individuale, deschise si flexibile, un timp al coexistentei unor valori diferite si adesea contradictorii, un spatiu \u00een care noutatea se manifesta \u00een domeniul meta-materialului. Redefinirea istoriei facuta de Branco Dimitrievici ca si c\u00e2mp multilogic fara adevar final este asumata cu curaj de Maior si adoptata ca orizont epistemic pe care se bazeaza, \u00een fond, \u00eentreaga lucrare.
\nFost artizan al negocierilor si pregatirilor armatei rom\u00e2ne pentru integrarea in NATO, Maior face dovada ca, \u00een lumea de astazi, strategia nu e doar militara, ci este necesara o alianta \u00eentre teoreticieni si practicieni, situatie \u00een care, uneori, teoreticienii ajung sa faca lucruri practice. Autorul ne demonstreaza ca, \u00een fata noilor amenintari, trebuie deschise santiere strategice \u2013 ca este urgenta trecerea de la a spune, la a face. \u00cen noile razboaie, \u00een care cunoasterea este o arma tot mai importanta, academicienii se intersecteaza cu practicienii. Intelectualii apararii nationale sunt \u00een fond noii soldati.
\nDe unde vine aceasta necesitate de a schimba logica pregatirii strategiei de aparare nationala? Este vorba de doua concepte cheie pe care G. C. Maior le aduce ca suport pentru \u00eentreaga sa constructie, concepte rezultate din analizele cele mai noi ale stiintelor sociale: statul-retea si non-statul.
\nStatul-retea. Cit\u00e2ndu-l pe Ulrich Beck care propune ca acele concepte care fundamenteaza societatea moderna (casa, familia, clasa, statul, economia, politica) sa fie reg\u00e2ndite din perspectiva cosmopolitanismului metodologic, Maior arata ca trebuie gasita o modalitate de explicare a legaturii dintre forma traditionala a relatiilor internationale (bazate pe stat si teritoriu) si noile forme ale acestor relatii, aparute \u00een urma procesului de globalizare. Este propus conceptul explicativ de stat-retea, elaborat de Manuel Castells. Castells considera ca aceasta este forma finala \u00een care ajung statele supuse schimbarilor de structura si rol\u201c (…), reteaua fiind \u00eenteleasa \u00een sensul unui set de noduri (centre, dupa unii) care genereaza \u201eo structura complexa de comunicare, construita \u00een jurul unui set de obiective care \u00eei asigura simultan unitatea de scop si adaptabilitatea la mediul \u00een care opereaza.\u201c
\nNon-statul. \u00cen contexul actual, conform autorului, non-statul, definit drept \u201eo entitate indefinita politic si strategic, lipsita de atributele nominale si structurale ale statalitatii (inclusiv de teritoriu)\u201c, devine o problema majora pentru relatiile internationale. Un exemplu \u00een acest sens este atacul Al-Qaeda asupra Statelor Unite ale Americii. Robert Cooper utilizeaza urmatoarea sintagma pentru a descrie situatia: \u201eNon-statul ataca acum Statul\u201c. O astfel de grupare non-statala a reusit sa creeze schimbari fundamentale \u00een dinamica relatiilor internationale si sa provoace doua razboaie \u00een Afghanistan si Irak. Non-statul este populat de \u201enoul inamic\u201c, cu forme amorfe si imprecise, cu o viteza, mobilitate si putere \u201elichida\u201c, care nu ocupa un areal geografic determinat, fara centre de greutate, fara cai comerciale care pot fi interzise, fiind astfel dificil de reperat si anihilat prin mecanismele defensive obisnuite ale statelor nationale (inclusiv NATO s-a vazut nevoita sa se reorganizeze \u00een fata acestui nou actor).
\nMaior fixeaza deosebit de expresiv si apasat schimbarea de paradigma: Daca \u00een paradigma clasica, urmarirea obtinerii hegemoniei, echilibrul ulterior de putere \u2013 ambele apanaje ale statelor puternice, bine \u00eenarmate si stabile \u2013 erau sursele principale de conflict, \u00een paradigma post-moderna, statele slabe, sarace, fara forta de decizie \u00een plan international, sunt cele care constituie amenintari latente sau directe la adresa securitatii globale.
\nCe se poate face pentru contracararea acestui efect?
\nG.C. Maior vorbeste despre doua solutii pragmatice, cumulative sau noncumulative: statele slabe sunt ajutate sa-si depaseasca aceasta conditie pentru a putea controla fenomenele care se petrec pe propriul teritoriu si\/sau este necesara o interventie din exterior \u00een restructurarea \u00eenvelisului suveranitatii pentru anihilarea activitatilor ilicite ale organizatiilor adapostite pe teritoriul lor (de exemplu interventia SUA \u00een Afghanistan, Irak).
\nCa si lucrarile precedente, cartea pe care o scrie Maior este vie, traieste, este parca mai tare ca un roman politist: are \u00een sine toate razboaiele. Este vie si pentru ca are o tinta: lupta cu stereotipurile g\u00e2ndirii statice si ideologiile care abunda \u00eenca \u00een analiza relatiilor internationale si conflictelor armate, lucrarea \u201eIncertitudine…\u201c fiind un manifest pentru g\u00e2ndire realista \u2013 post-haos.
\nAs intui aici si o puternica afirmare a schimbarii unor paradigme cognitive: \u201eodata cu aceasta modernitate fluida, oamenii sunt \u00een situatia de a gestiona identitati multiple, iar aceasta activeaza tipare de atitudine sau comportament imprevizibile. De unde incertitudinea fata de viitor, nu doar ca metafora integratoare, dar si ca principiu epistemologic mobilizator de resurse creative si inovative. Noii soldati ai apararii statelor vor trebui sa fie experti \u00een istorie, sociologie, cultura si sa manifeste empatie si \u00eentelegere culturala, sa fie \u00een acelasi timp agenti ai socializarii, dar si fermenti ai schimbarii controlate. Noul razboi este unul cognitiv, un razboi al mintilor, dar si unul al sufletelor\u201c.
\nAutorul \u00eensusi este prototipul unui asemenea soldat universal, inclusiv prin modul \u00een care pune \u00eentreaga lucrare sub semnul metaforei labirintului, preferata de Borges, metafora \u00eensotita de motto-ul drag lui G. C. Maior dupa care Ratiunea (cu R mare) nu va \u00eenceta sa viseze la un plan al Labirintului.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

G.C. Maior, \u201eIncertitudine. Gandire\u00a0 strategica si relatii internationale in secolul XXI\u201c, RAO, 2009, Bucuresti Cartea lui George Cristian Maior, \u201eIncertitudine\u201c, aparuta la editura RAO, este un eveniment care marcheaza intrarea Rom\u00e2niei pe o harta a contributiilor stiintifice pe care, din pacate, tara noastra apare rar si \u00een foarte putine domenii. Noua g\u00e2ndire privind arta strategiei… Cite\u0219te mai mult »Noua G\u00e2ndire strategica. George Cristian Maior si acceptarea incertitudinii ca principiu strategic<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[2065,2066,2064,2067],"class_list":["post-2536","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-incertitudine-gandire-strategica-si-relatii-internationale-in-secolul-xxi","tag-cartea-lui-george-cristian-maior","tag-g-c-maior","tag-noua-gandire-strategica"],"views":4321,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2536","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2536"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2536\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2536"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2536"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2536"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}