Aflu din presa culturala a ultimelor luni ca scriitorul X a publicat \u00een 2009 un eseu incitant despre criticii literari ai generatiei sale, despre prestatia lor meritorie \u00een domeniu, dar si despre delasarile, dezertarile si chiar \u201etradarile\u201c unora dintre ei \u00een raport cu misia publica asumata. Volumul cuprinde o viziune personala \u2013 inevitabil subiectiva \u2013 despre responsabilitate si vocatie, despre curaj si lasitate, despre conformism si dizidenta \u00een exercitarea profesiunii de critic. X \u201eare curajul de a da cartile pe fata si de a spune ceea ce altii discuta doar pe ascuns sau se tem sa discute \u00een vreun fel oarecare\u201c \u2013 a apreciat, recent, unul dintre criticii portretizati \u00een eseu. Provocatoare (pornind chiar de la titlu), \u00eendrazneata \u00een evaluari, acida pe alocuri, cartea lui X nu putea sa nu \u201etulbure apele\u201c, sa nu provoace reactii.
\nPrintre ele si cea a lui Y (de ani buni Y are \u00een breasla faima unui \u201eneobosit contestatar\u201c). Reactia lui este nu doar una dezaprobatoare, ci contine, pare-se, un atac inelegant la adresa cartii si a autorului ei. \u201eO triserie\u201c, apreciaza Z, autor apropiat lui X, care publica la r\u00e2ndul sau un articol prin care intentioneaza sa deconstruiasca adevaratele intentii ale lui Y si sa apere \u00een acest fel cartea lui X (dar si pe X \u00een calitate de autor). Se presupune ca, \u00een ciuda atasamentelor sale personale, inevitabil partizane, Z nu intentioneaza sa-si asume pur si simplu rolul de avocat al lui X, ci sa apere o pozitie de principiu, anumite valori. Prin urmare, potrivit prezumtiei de onestitate, Z nu respinge critica si nu contesta nimanui dreptul la critica, ci vrea numai sa denunte un abuz.
\nPentru cititorul mai putin avizat aceasta disputa pare o cearta \u201e\u00een familie\u201c (o cearta cu si \u00eentre intelectuali), o \u201ene\u00eentelegere\u201c \u00eentre personalitati creatoare din generatii si grupari de interese diferite, rabufnirea unei rivalitati mai vechi, vizibil inflamata de politizarea exagerata a culturii rom\u00e2ne din perioada postdecembrista. Totodata, acelasi cititor ar gasi probabil complet fireasca o atare situatie conflictuala de vreme ce protagonistii, absorbiti de pathosul unui discurs subiectiv, uzeaza mai mult de judecati bazate pe afectare dec\u00e2t pe argumentare. De obicei, \u00een cadrul unui asemenea tip de discurs intereseaza mai mult persoanele dec\u00e2t ideile lor, printre mijloacele folosite pentru a convinge conteaza mai degraba portretele dec\u00e2t lanturile argumentative. \u201eA da cartile pe fata\u201c nu te conduce de fiecare data la adevar (\u00een sens semantic, \u00een sensul adecvarii). Te-ar putea afunda \u00een mitologie.
\nDesigur, lucrurile sunt sau ar putea fi mult mai complicate dec\u00e2t le prezint eu. Ceea ce ma intereseaza acum nu e \u00eensa determinismul obscur al acestei confruntari. Am \u00eencercat sa ram\u00e2n la suprafata intrigii, sa ma situez fata de ea \u00eentr-o perspectiva pur tehnica, motiv pentru care nici nu am redat numele persoanelor implicate. Mai precis, aici vreau sa trag spuza pe o alta turta: ma folosesc de acest \u201ecaz\u201c (ulterior am sa mut discutia \u00een alte coordonate) pentru a arata cum functioneaza pretentia ca instrument sau mecanism de uzurpare a realitatii.
\nAting acum, punctual, chestiunea care ma intereseaza. La un moment dat Z face urmatoarea remarca despre articolul lui Y: \u201eUn text pretins polemic\u2026\u201c. Cititorul simte ca ultimele doua cuvinte au o forta semantica speciala, reprezent\u00e2nd o manusa simbolica aruncata provocator \u00een ringul disputei discursive. Ce sens are aici cuv\u00e2ntul \u201epretins\u201c? Din perspectiva pragmaticii comunicarii, ce atitudini sau acte sunt presupuse de utilizarea unui astfel de limbaj? \u00cen ce consta contrafacerea pe care o pune \u00een lucru tehnica pretentiala? Cum am putea sa distingem \u00eentre realitate si ipostaza ei (abil) falsificata? Cum putem recunoaste carcasa goala a unei pretentii disimulative? Apoi, nu exista pericolul ca aprecierea pe care o face Z despre textul lui Y sa stea ea \u00eensasi sub semnul unei pretentii de acelasi tip, ceea ce i-ar slabi, daca nu chiar i-ar anula, credibilitatea?
\nSa ne reamintim: polemica, fie ea si virulenta, este forma civilizata, elevata a discutiei \u00een contradictoriu, pe o tema data, \u00eentre sustinatori calificati si de buna credinta ai adevarului. Radacinile ei istorice ar putea fi plasate \u00een maieutica socratica, ulterior \u00een dialectica dialogurilor platoniciene. De mii de ani, arta oratoriei si pledoariile din salile de judecata au exploatat si cizelat aceasta forma a disputei argumentative. Prin urmare, polemica reprezinta o tehnica intelectuala cu o venerabila traditie, al carei canon a fost consacrat prin standarde formale si etice bine sedimentate. Ea capata forta si stralucire doar \u00een tiparele cordialitatii. Ea este o lupta, dar una cavalereasca, \u00een numele unor valori considerate supraindividuale.
\nPrin natura ei, polemica se centreaza pe contestarea legitimitatii principiilor sau ideilor oponentului, respingerea concluziilor obtinute ori a evaluarilor propuse de acesta, punerea la \u00eendoiala a corectitudinii sau obiectivitatii argumentelor lui etc. Altfel spus, polemica nu este o cearta purtata cu mijloacele insalubre ale invectivei. \u00cen economia de ansamblu a oricarei polemici ironia, umorul, ingeniozitatea perspectivei, efectele oratorice de un fel sau altul trebuie sa serveasca argumentarii, nu sa o substituie. Este o disputa de idei, de principii, sustinuta cu argumente rationale, menita sa dezvaluie sau sa capteze adevarul, nicidecum o suita de insinuari si atacuri la persoana, nascociri sau minciuni menite sa serveasca interese straine de adevar. Evident, orice abatere, involuntara sau deliberata, de la acest canon conduce la pervertirea polemicii, a finalitatii ei specifice, la transformarea ei \u00eentr-o ignobila rafuiala.
\nOr, din argumentarea lui Z, \u00eentelegem ca Y s-a folosit \u00een articolul sau critic de mijloace ce tin de forma polemicii si ca textul sau a ramas la acest strat, adica a adoptat doar \u201etonul\u201c, \u201eaerul\u201c, deci aparenta polemicii. \u00cen spatele acesteia, ni se spune, nu \u00eent\u00e2lnim nimic altceva dec\u00e2t penibila tentativa a calomnierii. \u00cen mod deliberat, Y s-a folosit de masca polemicii pentru a ataca o persoana, pentru a demola prestigiul ei moral si profesional recurg\u00e2nd la imunde insinuari, trecere sub tacere a unor fapte si \u00eent\u00e2mplari, prezentarea denaturata a altora, rostirea unor jumatati de adevaruri, toate acestea tin\u00e2nd de recuzita calomniei. \u00cen spatele pretentiei de a polemiza s-a aflat intentia lui Y de a lovi sub centura, intentie condamnabila sub raport etic. De fapt, aici s-ar putea detecta o dubla culpa morala: intentia defaimarii unui om (cu ale carui idei ai dreptul sa nu fii de acord) si folosirea abuziva (disimulativa) a unei tehnici onorabile pentru un scop neonorabil.
\nExpresia \u201eun text pretins polemic\u201c (asemenea altor expresii consacrate de limba naturala precum \u201eo procedura pretins democratica\u201c, \u201eun model pretins stiintific\u201c, \u201eun gest pretins moral\u201c, \u201eun crez pretins crestin\u201c s.a.) comunica \u00een esenta o evaluare negativa, dublata de o contestare a autenticitatii. Expresii de acest tip capata functia de eticheta aplicabila \u00een diversele situatii de comunicare ori de c\u00e2te ori se petrece un atentat la realitate, la adevar. Ele semnaleaza un abuz, o pervertire, \u00een ultima instanta o impostura ce se cuvine demascata. Intentia lui Z era sa ne comunice ca Y, persoana altminteri avizata asupra naturii polemicii, capabila sa o recunoasca si chiar sa o utilizeze \u00een varianta ei autentica, vrea \u2013 de aceasta data \u2013 sa ne duca de nas, sa ne \u00eensele, proced\u00e2nd la mistificarea realitatii. Altfel spus, Y lucreaza cu dezinvoltura la trapezul pretentiilor folosindu-se de plasa bunei credinte a cititorilor, aflati \u00een imposibilitatea de a verifica adevarul celor sustinute de el.
\nSub aspect pragmatic ar fi de semnalat si faptul ca, la nivelul sau de discurs, Z ridica el \u00eensusi o pretentie de validitate pe care \u00eencearca s-o legitimeze argumentativ \u00een cadrul unei polemici asumate. E cu neputinta sa asertezi ceva fara sa te transformi, prin aceasta, \u00eentr-un pretendent. Nu poti juca acest rol pun\u00e2ndu-l tu \u00eensuti la \u00eendoiala, fac\u00e2nd cu ochiul publicului. Altfel spus, orice locutor este condamnat la propria pretentie de validitate. Finalmente, Z ar vrea ca aprecierea sa-i fie acceptata ca \u00eendreptatita (de \u201einstanta\u201c cititorilor, aflati \u00een postura de \u201ejudecatori\u201c) si sa primeasca (de la ei) valoare de \u201esentinta definitiva\u201c.
\nSe verifica \u00eenca o data faptul ca (cel putin) unele din pretentiile noastre sunt simple proclamari, elemente de \u201estil\u201c integrate artei de a convinge, servind de minune auto\u00eenselarii sau imposturii. \u201ePretendentul\u201c (de aceasta data de formatie literar-umanista) doreste sa convinga, sa c\u00e2stige credibilitate (poate chiar prestigiu) \u00een maniera retorica (pathetica si nu alethica), stiind el ca, oricum, \u00een lumea omului, adevarul traieste cel mai adesea pe credit, ca verosimilul nu este adevarul \u00eensusi, dar poate fi.
\nLucrurile capata \u00eensa alte proportii si prezinta alte consecinte atunci c\u00e2nd, depasind zona discursivitatii, patrundem \u00een realitatea sociala, acolo unde pretentiile sunt nu doar artificii \u201estilistice\u201c ori simple asertatii, ci forme de viata, de organizare birocratica. Nu mai e vorba de o simpla retorica a pretentiilor, ci de institutionalizarea lor \u00een mediul culturii, \u00een sfera politicii. Fenomenul a fost semnalat si, \u00een parte macar, teoretizat de Titu Maiorescu \u00een articolul sau \u201e\u00cen contra directiei de astazi \u00een cultura rom\u00e2na\u201c (1867), articol de \u00eentindere modesta, dar care a cunoscut \u00een timp o audienta culturala fabuloasa. Autorul a gasit si formula menita sa rezume fenomenul, formula care a capatat de atunci o mare putere de circulatie: \u201eformele fara fond\u201c. (Dupa cum se vede, mai degraba ca o ironie a soartei dec\u00e2t ca o fatalitate, iata-ne din nou printre critici, de aceasta data printre criticii altui veac, acela ce avea sa puna bazele modernitatii noastre).
\nConservator prin valorile \u00eempartasite, prin optiunile si angajamentele lui politice, Maiorescu a criticat de pe aceasta pozitie preluarea mimetica \u00een viata noastra publica (nu doar \u00een cultura) a principiilor, sloganurilor, ritualurilor si institutiilor civilizatiei europene occidentale, ne\u00eenradacinate \u00eensa, dupa parerea sa, \u00een modul de trai al poporului rom\u00e2n, ceea ce le dadea un aer de artificialitate. Popoarele \u201emici\u201c imita fatalmente pe cele \u201emari\u201c, cei ce n-au apucat sa-si \u00eenchege forme rodnice de viata \u00eencearca sa le preia de la cei care au avut mai multa pricepere sau sansa \u00een aceasta privinta. Fenomenul imitatiei si contagiunii, al preluarii unor modele de comportament si tehnici functioneaza ca o lege a istoriei. N-ar fi nimic rau \u00een asta, daca imitatia nu ar ram\u00e2ne la nivelul aparentelor, daca nu ar lua chipul \u201estricacios\u201c al \u201eformelor fara fond\u201c, sustine marele critic junimist. (\u00cen \u201eEpigonii\u201c, 1870, Eminescu depl\u00e2ngea \u201espoiala\u201c, \u201elustrul fara baza\u201c, ur\u00e2tenia si goliciunea sufleteasca a contemporanilor sai: \u201eNoi \u00een noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!\u201c. Cu alte mijloace, Caragiale a criticat si el mistificarea rom\u00e2neasca a democratiei, decalajul dintre realitate si aparenta, contrastul dintre aspiratii si mijloace, \u201emofturile\u201c si \u201etoanele\u201c ridicole crescute din superficialitatea unora care \u00eesi traiesc istoria mai mult \u00een \u00eenchipuire).
\nPrin intermediul elitelor cultivate, cuprinz\u00e2nd \u00eendeosebi tineri plecati la studii \u00een Franta, Austria sau Germania, rom\u00e2nii au adoptat cu repeziciune formele civilizatiei apusene, dar golite de spiritul lor, caci \u00een alcatuirea sufletului autohton lipseste continutul (\u201efondul\u201c) care sa le faca indispensabile. Pe scurt, formele vietii publice civilizate sunt pentru rom\u00e2ni un bun de import. \u201eAvem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar si o constitutiune. Dar \u00een realitate toate aceste sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar\u2026\u201c.
\n\u201eNeadevarul\u201c \u2013 acesta era, \u00een viziunea liderului Junimii, viciul radical ce molipsise viata publica si cultura rom\u00e2nilor \u00een a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Cu \u201eneadevar \u00eenauntru\u201c si cu \u201epretentie \u00een afara\u201c am imitat doar si am falsificat \u201etoate formele civilizatiunii moderne\u201c. Marginirea, superficialitatea, dar mai ales vanitatea explica acest viciu ruinator pentru autenticitatea si valoarea culturii. Ce-i drept, Maiorescu exprima o pozitie radicala (criticata ulterior, \u00eencep\u00e2nd cu E. Lovinescu): mai bine fara scoala dec\u00e2t cu una rea; pe plan general, mai bine fara cultura dec\u00e2t cu una falsa, caci \u201ecu o cultura falsa nu poate trai un popor\u201c. Argumentarea \u00eei era pe alocuri sofistica, afectata de petitio principii, astfel \u00eenc\u00e2t (nu doar sub acest aspect) s-a putut vorbi cu temei de \u201econtradictia\u201c lui Maiorescu. Totusi nu putem trece cu vederea justetea unora din aprecierile sale: fara fondul lor firesc, \u201eformele se discrediteaza cu totul \u00een opinia publica\u201c, ajung obiect de batjocura si dispret. \u00cen cele din urma, obosit de neputinta si amagirea acestor forme goale, spiritul public se va anemia, risc\u00e2nd sa se stinga prin nepasare. Acesta e marea \u201estricaciune\u201c pe care formele fara fond o provoaca \u00een viata unui popor.
\nS-a spus ca Maiorescu nu a fost un autentic sef de partid sau de familie politica, \u00een ciuda multiplelor functii publice pe care si le-a asumat \u00een cei patruzeci si cinci de ani de prezenta \u00een viata politica; ca el a fost, ne\u00eendoios, un om educat, cu un accentuat simt al valorii, un competent si rafinat formator de opinie, un critic literar redutabil, un impecabil functionar public, dar nu un adevarat om politic \u00eenarmat, cum ar fi fost firesc, si cu o solida filosofie politica. Si totusi, Maiorescu nu s-a multumit sa denunte \u201eartificiul\u201c si \u201ecaricatura\u201c, \u201eformele deserte cu care ne-am \u00eeng\u00e2mfat pana acum\u201c, el a dorit sincer sa se implice, sa mobilizeze inteligenta nationala, sa regenereze spiritul public, \u201esa destepte vointa de a pune fundamentul adevarat acolo unde se afla astazi numai pretentii iluzorii\u201c. Era convins ca actul guvernarii are nevoie de cultura, ca politica e precedata de o hermeneutica, respectiv ca elita intelectuala trebuie sa se constituie \u00eentr-o clasa de interpreti ai adevarului. Era felul lui de a pleda pentru accesul intelectualilor la putere.
\nA luptat pentru descurajarea mediocritatilor, pentru asanarea culturii si a vietii publice de putregaiul imposturii. Desi \u00eei era adversar pe tar\u00e2mul ideilor, C. Dobrogeanu-Gherea i-a apreciat sincer efortul de a demasca multimea de \u201emarginiti\u201c, \u201enulitati\u201c, \u201esecaturi\u201c ce \u201eaveau dorinta si \u00eendrazneala sa ceara un loc \u00een literatura rom\u00e2neasca\u201c: \u201edl. Maiorescu a avut glas destul de tare si destula autoritate a da \u00een laturi pe acesti \u00eendrazneti pretentiosi\u201c.
\nDar nu doar \u00een literatura r\u00e2vneau sa-si faca loc tot felul de impostori, c\u00e2t mai ales \u00een economie, administratie si politica. Calatorind \u00een mai multe r\u00e2nduri prin Europa, Dinicu Golescu constata cu amaraciune existenta unor decalaje uriase care ne desparteau de standardele civilizatiei occidentale. El \u00eei \u00eendemna pe politicieni, \u00eendeosebi pe tineri, sa ia aminte la performantele acestei lumi, sa dovedeasca \u00een privinta imitatiei masura si \u00eendrazneala, dar \u201e\u00eendrazneala cea fara de obraznicie, ci numai pe c\u00e2t se cuvine (la omenire)\u201c.
\n\u00cen \u201eCiocoii vechi si noi\u201c, Nicolae Filimon s-a ocupat de acei \u201eamagitori\u201c care, \u201ed\u00e2ndu-si ton de mari capitalisti\u201c, nu se g\u00e2ndeau dec\u00e2t cum sa \u00eensele, sa fure, sa fraudeze si sa ruineze societatea rom\u00e2neasca. \u00cen Prolog, autorul scria la 1860: \u201eNimic nu este mai periculos, pentru un stat ce voieste a se reorganiza, dec\u00e2t a da fr\u00e2nele guvernului \u00een m\u00e2inile parvenitilor, meniti din conceptiune a fi slugi si educati \u00eentr-un mod cum sa poata scoata lapte din piatra cu orice pret!\u201c Vanitatea, lacomia, incompetenta \u00eentretin rugul pretentiilor mincinoase. Aceasta uzurpare a realitatii prin pretentii iluzorii, are la noi, dupa cum vedem, radacini ad\u00e2nci si urme vechi.
\nGrija pentru viitorul tarii cere, \u00een orice timp, curajul de a recunoaste si de a demasca impostura, minciuna, \u201etriseria\u201c. \u00cemi pare ca aceasta atentionare ram\u00e2ne valabila si astazi, c\u00e2nd, narcotizati de propriile pretentii, traim \u00een buna masura \u00eenca \u00een matca neadevarului. Din zorii epocii moderne p\u00e2na \u00een etapa postcomunista a istoriei ei, Rom\u00e2nia traieste tot \u00eentr-o pretentie.
\nSuntem tentati sa criticam doar aberantele pretentii ale vechiului regim totalitar. Ar trebui sa luam \u00eensa \u00een calcul si uluitoarele pretentii politicianiste ale prezentului: maimutarirea democratiei sub forma partidocratiei; pretentia aiuritoare a premierului (imit\u00e2ndu-l pe presedinte) de a vorbi \u00een numele \u201erom\u00e2nilor\u201c, asmutindu-i de fapt pe unii \u00eempotriva altora; pretentia modernizarii statului prin amputarea Parlamentului; pretentia guvernantilor de a reforma sistemul de sanatate si \u00eenvatam\u00e2ntul; pretentia unora de a ocupa un fotoliu parlamentar doar pentru ca au bani ori pentru ca stiu sa c\u00e2nte pe scena sau la nunti, sa se scal\u00e2mbaie \u00een emisiuni tv de prost-gust etc.
\nPe vremea lui Maiorescu, rom\u00e2nului \u00eei intrase \u00een cap ca s-a nascut poet, iar destoinicul critic si formator de opinie s-a straduit sa-l vindece de aceasta pretentie himerica. Cine si cum ar putea sa ne vindece de actuala isterie a pretentiilor?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Aflu din presa culturala a ultimelor luni ca scriitorul X a publicat \u00een 2009 un eseu incitant despre criticii literari ai generatiei sale, despre prestatia lor meritorie \u00een domeniu, dar si despre delasarile, dezertarile si chiar \u201etradarile\u201c unora dintre ei \u00een raport cu misia publica asumata. Volumul cuprinde o viziune personala \u2013 inevitabil subiectiva \u2013… Cite\u0219te mai mult »Neadevarul pretentiilor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-2510","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":2407,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2510","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2510"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2510\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2510"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2510"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2510"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}