{"id":2508,"date":"2010-04-29T13:29:36","date_gmt":"2010-04-29T11:29:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2508"},"modified":"2010-04-29T13:29:36","modified_gmt":"2010-04-29T11:29:36","slug":"actorul-si-eternul-sau-podium","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/actorul-si-eternul-sau-podium\/","title":{"rendered":"Actorul si eternul sau podium"},"content":{"rendered":"

<\/p>\n

Va mai amintiti din comentariile trecute ca la noi exista un singur festival-concurs dedicat recitalurilor actoricesti? Asta daca nu luam \u00een considerare Gala Hop, confruntare cu limita de v\u00e2rsta, unde sunt admisi doar participantii care nu au depasit cu mult anul de absolvire. Competitia deschisa actorilor de toate v\u00e2rstele a fost conceputa \u00een 2005 de cei doi directori ai Teatrului Municipal \u201eGeorge Bacovia\u201c din Bacau, Adrian Gazdaru si Gabriel Dutu. Acum, \u00een 2010, Gala Star, \u00een ciuda greutatilor dictate de criza, a ajuns la a cincea editie. Un remember al anilor trecuti arata ca printre one-man-show-urile prezentate s-au numarat spectacole memorabile, ca \u201eTrei\u201c, \u00een regia lui Theo Herghelegiu, cu recitalurile lui Pavel B\u00e2rsan, Dana Voicu si Richard Bovnoczki sau cel al actritei nipone Yumiko Tsuji \u00een \u201eFemeile lui Picasso. Olga\u201c de Brian McAvera, de la Teatrul Kaze din Japonia, \u00een regia lui Petru Vutcarau. Printre productiile valoroase s-au mai strecurat, evident, si buruieni. Dar media generala de la sf\u00e2rsitul Galelor Star da, de fiecare data, cu plus. Ca si \u00een cazul acestui an, c\u00e2nd selectia celor zece recitaluri participante s-a facut din peste treizeci. <\/strong><\/em>
\nC\u00e2teva comentarii (doar)
\npe marginea celor vazute: <\/strong><\/p>\n


\n\u201eIspitirile Sf\u00e2ntului Anton\u201c<\/strong>
\n\u00cen spectacolul \u201eIspitirile Sf\u00e2ntului Anton\u201c dupa Flaubert, regia si scenografia Filip Odangiu, evolueaza Eliza Tuturman, distinsa, pentru acelasi recital, cu Premiul special al juriului la Gala T\u00e2narului Actor \u00een 2008. Optiunea juriului de atunci pare cel putin bizara c\u00e2ta vreme vocea firava a actritei participante la un concurs de actorie nu s-a auzit din r\u00e2ndul al doilea. Iar c\u00e2nd interpreta s-a mai \u00eentors si cu spatele, situatia a devenit cu adevarat (ne)dramatica, publicului fiindu-i absolut imposibil sa capteze macar un cuvintel. Si daca regizorul a mai avut si inspiratia sa-i puna muzica… atunci, ei bine, nu se mai distingea chiar nimic. Asta dupa ce textul decupat din Flaubert, schitat si fragmentat, fara coerenta, fara \u00eenceput si fara dezvoltare, s-a dovedit, oricum, greu de urmarit.
\nSpectacolul aduna mai degraba imagini si cadre exterioare \u00eenchegate preponderent pictural (tipul indian, asiatic, cad\u00e2na care danseaza din buric, calugarul buddhist etc.). Actrita evolueaza nu ca pe scena, \u00eentr-un personaj dilematic, ci ca la un examen de actorie unde trebuie sa bifeze 1) stiinta intonatiei teatrale, 2) usurinta de a intra \u00een pielea mai multor caractere, 3) expresivitatea corporala. Nimic legat \u00eensa, iar interiorizarea lipseste cu desav\u00e2rsire. Mult mai daruita \u00een limbajul corporal, \u00een gesturi, atitudini si dansuri, Eliza Tuturman ram\u00e2ne prizoniera exotismului, elud\u00e2nd complet dialogul interior. O optiune nejustificata c\u00e2ta vreme ispitele Sf\u00e2ntului Anton se petrec nu numai \u00een datele carnii si ale vanitatii, ale erosului si avutiei, dar si conceptual. Diavolul \u00eel ispiteste pe sf\u00e2nt cu simetrii de genul iluzia e realitate, iar aparenta e esenta, nu exista substanta, binele se afla \u00een stare de echivalenta cu raul s.cl. Or, sa joci exterior o asemenea problematica \u00eenseamna sa ratezi chiar problema de fond. Oricum, intentia spectacolului conceput de Filip Odangiu ram\u00e2ne, si dupa caderea cortinei, o mare enigma. Trecerile \u00eentre scene se fac neglijent, interpreta se schimba repede dupa un paravan, box\u00e2nd cu lampadarul, fara sa-si lase siesi sau sa ofere publicului timp pentru aprofundare. Conceptia regizorului se pastreaza inexpugnabil camuflata de momentele pitoresti, cu egipteanca asezata cu piciorul lateral, ca \u00een reprezentarile de gen, fara perspectiva si fara dinamica, cu dervisul care se \u00eenv\u00e2rte etc. At\u00e2ta doar ca la sf\u00e2rsitul acestei demonstratii publicul se \u00eentreaba legitim: despre ce a fost vorba aici?
\n\u201eOscar si Buni Roz\u201c<\/strong>
\nDin aceeasi categorie \u2013 intentii bune, rezultate nu tocmai pe masura asteptarii \u2013, face parte si recitalul \u201eOscar si Buni Roz\u201c, dupa Eric Emmanuel Schmitt, de la Teatrul National \u201eRadu Stanca\u201c Sibiu, \u00een interpretarea Dianei Gratiela Fufezan, t\u00e2nara actrita cu destule roluri remarcabile la activ, printre care probabil cel mai bun exemplu ram\u00e2ne \u201eNora\u201c \u00een regia lui Radu Nica.
\nCeea ce lipseste fundamental recitalului sau e regia. Pe scena, vreo c\u00e2teva obiecte: un fotoliu pe care actrita se asterne ca sa spuna povestea, o cutiuta pe care se mai asaza din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd sa se odihneasca, o cescuta de ceai si ursuletul copilului \u2013 ultimele ram\u00e2n\u00e2nd complet neatinse. Diana Fufezan interpreteaza doua roluri carora le pastreaza coerenta: Oscar, copilul de zece ani care moare de leucemie, si Buni Roz, asistenta care \u00eel \u00eengrijeste. \u00cen partitura baietelului, actrita, cu date expresive, e sprintara si de o inocenta jucausa. Ar fi fost premisele unei prestatii poate valoroase daca interpreta nu s-ar fi ultragrabit, \u00eenghesuind replicile ca din pusca sau rostindu-le monocrom, aproape fara gesturi, fara crescendo, fara pauze si cu insuficiente nuante.
\n\u201eLumina \u00eentunericului\u201c<\/strong>
\nNu e nici o surpriza faptul ca regizorul poate face minuni si \u00een cazul unui spectacol cu un singur personaj, ca \u201eLumina \u00eentunericului\u201c, dupa Matei Visniec, de la Teatrul de Vest Resita, \u00een regia lui Dan Vasile si interpretarea lui Dan Mirea. De data aceasta, o montare veritabila, cu regie, scenografie, lumini si… sens. Spatiul g\u00e2ndit de scenograful N.D. Vladulescu e compus dintr-o rampa care traverseaza sala \u2013 malul marii plin de nisip, cum se va dovedi la sf\u00e2rsit \u2013, un telescop demontabil si o luminita. De fapt, ultima e luminita-c\u00e2ine care \u00eensoteste un orb. Ati intuit, desigur, parabola ofertantului text al lui Visniec care plasmuieste lumi cu usurinta si construieste ambiguitati cum respira. Luminita purtata de nevazator e c\u00e2ine, cum insista personajul, e doar plasmuire a orbului singur, un al doilea suflet cu care se cearta si se \u00eempaca toata ziua buna ziua sau, \u00een cod metafizic, echivalenta a destinului surd? Sau poate simbol al credintei, al lui Dumnezeu, al sensului? Evident, toate \u00een acelasi timp. Visniec stie prea bine sa creeze texte si subtexte din situatiile cele mai simple \u00een aparenta. Orbul sau, cu aer beckettian, \u00eesi c\u00e2stiga p\u00e2inea invit\u00e2nd lumea sa vada la telescop cerul cu doi banuti si luna cu unul.
\nDin amestecul de simboluri, luminita \u2013 \u00eentuneric (ce poate fi mai de nevazut pentru un orb dec\u00e2t o\u00a0 luminita?), din dialogul cu un Celalalt cu existenta ipotetica, fie alterego, fie fiinta de necontrolat, fie Dumnezeu, fie speranta, c\u00e2nd prezenta, c\u00e2nd absenta, c\u00e2nd certa, c\u00e2nd incerta, se naste, cu ajutorul unui actor si a c\u00e2torva obiecte, o \u00eentreaga problematica. Finalul aduce gradul maxim de ambiguizare. Luminita-c\u00e2ine \u00eel conduce pe orb, aflat \u00eentr-o permanenta relatie de ura-tandrete cu \u00eensotitorul sau, spre o mare apocaliptica. Din ea apar nenumarati alti c\u00e2ini-\u00eengeri ai destinului \u00een cautarea stap\u00e2nilor care nu mai exista. Drumul e implacabil, personajul \u00eesi scoate ochelarii, vede lumina, dialogheaza cu cineva enigmatic si se afunda \u00een ceata. Locul sau este luat de un orb-copil, cu o noua luminita-c\u00e2ine, cu aceleasi gesturi, aceeasi pozitie, aceeasi \u00eendeletnicire. P\u00e2na c\u00e2nd lumina i se asaza si lui pe chip.
\nHotar\u00e2t, acesta e genul de text si regie care ajuta actorul. Dan Mirea joaca pe doua registre fundamentale (poate prea putine pentru c\u00e2t de ofertanta ar fi fost partitura!), afectiunea si agresivitatea fata de c\u00e2ine, implorare si disperare, apoi revolta transformata \u00een violenta pe masura ce personajul ajunge la capatul puterilor.
\n\u201eBufonul regelui\u201c<\/strong>
\nCu siguranta, dintre spectacolele vazute de mine (din pacate, nu toate, de aceea unele premiate lipsesc din acest comentariu), cel mai valoros recital a fost al lui Radu Botar, \u201eBufonul regelui\u201c, dupa Shakespeare si Victor Eftimiu, de la Teatrul de Nord din Satu Mare. Spectacol si actor exemplar! De altfel, Radu Botar a primit, alaturi de actorul japonez Yoshiyuki Shibata, Premiul pentru cel mai bun recital masculin si Premiul Stefan Iordache, premiu acordat de catre publicul bacauan.
\nSpectacolul sau se compune dintr-un colaj de fragmente celebre din Shakespeare sudate prin tema comuna a bufonului cinic, cel care spune adevarul, ironiz\u00e2nd ab initio pretentiile de sens din orice discurs si descoperind cu program desertaciunea \u00een spatele dragostei, credintei sau a altor nobile aparente. Suna cunoscut! Dar ce bucurie sa auzi poezia si retorica shakespeareana interpretate cu talent, energie, profesionalism si tehnica, fie ca replicile \u00eei apartin lui Iago, Caliban, groparului din Hamlet sau Shylock! Seva versurilor se pastreaza intacta \u00een interpretarea lui Radu Botar, care infiltreaza \u00een spectacol si un strop de interactiune moderna ca la carte. Actorul priveste fix \u00een ochii spectatorilor, \u00eei \u00eemparte \u00een doua si \u00eei pune sa c\u00e2nte refrenul din \u201eA douasprezecea noapte\u201c, \u201eHei, ce ploaie si ce v\u00e2nt\u201c, joaca dragostea cu fetele din primul r\u00e2nd, acopera toata scena, sare, topaie, se muta la st\u00e2nga, la dreapta, pe centru. Debordeaza de energie \u00een explozii impresionante, apoi schimba imediat registrul. Stie sa se foloseasca de orice obiect: de exemplu, de craniul lui Yorick, cu care dialogheaza la \u00eenceput, \u00een cusca, exact ca \u00een teatrul de papusi. C\u00e2nta, apoi face c\u00e2tiva pasi de step. Radu Botar are voce si dictie perfecta, rotunjeste cuvintele si stap\u00e2neste impecabil stiinta replicii Marelui Will. Soapta lui se aude clar, fata \u00eesi modifica expresia cu o rapiditate uimitoare. M\u00e2inile sale nervoase sunt prinse tot timpul \u00eentr-un joc expresiv. Actorul stie sa puna accentele pe sens si sa imprime textului crescendo fara sa strige, sa faca pauze, sa ritmeze, sa schimbe registrul, si c\u00e2nd e bufonul care joaca un dandy, si c\u00e2nd e dracul, si c\u00e2nd e hot. E exuberanta \u00een sine.
\nO singura concluzie: c\u00e2t de captivant poate fi teatrul clasic daca e bine interpretat!
\nPalmaresul<\/strong>
\nJuriul, format din actorii Coca Bloos si Mircea Diaconu si din teatrologul Octavian Saiu, a decernat Marele Premiu si trofeul Galei Star actorului american Aaron Braxton, absolvent al Universitatii de Stat din San Diego.
\n\u201eDid you do your homework?\u201c \u2013 recitalul c\u00e2stigator, pe un text ce \u00eei apartine interpretului (regizat de catre Kathleen Rubin) este cronica unei realitati tragi-comice a procesului de \u00eenvatam\u00e2nt din Statele Unite, calatoria unui profesor prin birocratia acestui sistem. Idealist, crez\u00e2nd ca detine toate raspunsurile, profesorul \u00eesi va da seama ca, uneori, cele mai emotionante lectii \u00een viata vin, de fapt, din partea celor pe care crede ca trebuie sa \u00eei salveze.
\nGiorgiana Elena Popan, actrita a Teatrului\u00a0 Clasic \u201eIon Slavici\u201c din Arad, a c\u00e2stigat Premiul pentru cel mai bun recital feminin, \u201eNebuna dupa tine\u201c, dupa Emmanuel Adelly, \u00een scenografia lui Tudor Lucanu.
\nPremiul pentru cel mai bun recital masculin a fost acordat ex aequo actorilor Yoshiyuki Shibata (absolvent al Academiei de Televiziune si Film din Yokohama, Japonia; director al Federatiei Companiilor Teatrale din Japonia si creatorul Companiei Teatrale, \u00een 1980), pentru spectacolul \u201eKoI\u201c de Shoichi Ozawa, \u00een regia lui Den Fujita si scenografia lui Masako Sazanami, si Radu Botar (actor al Teatrului de Nord din Satu Mare), pentru recitalul \u201eBufonul regelui\u201c, dupa William Shakespeare si Victor Eftimiu.
\nLui Radu Botar i-a fost decernat, de asemenea, si Premiul Stefan Iordache, premiu acordat de catre publicul bacauan.<\/p>\n

Ca \u00een fiecare an, \u00een timpul zilei s-au desfasurat one-man-show-urile din concurs, iar serile s-au \u00eencheiat cu recitaluri ale unor mari actori. Ele nu fac obiectul acestui comentariu, dar n-as putea \u00eencheia fara sa amintesc de bucuria produsa de spectacolul pe care l-am vazut si ras-vazut cu vreo treizeci de ani \u00een urma, \u201ePagini din Craii de Curtea Veche\u201c, \u00een interpretarea lui Alexandru Repan. Nu sunt multi actori care sa stie sa reproduca savoarea si bogatia de expresie a limbii rom\u00e2ne. E drept ca nu prea sunt nici multe montari care sa le… \u201eacceseze\u201c azi! Alexandru Repan, \u00eentr-unul dintre spectacolele sale de glorie, gradeaza cu atentie, cu voce calda si puternica, accelereaza si pune pauze cu sens, interpreteaza cu noblete, da culoare specifica fiecarui personaj, variaza savant registrele, muta accentele cu c\u00e2te un gest subtil, comenteaza textul prin atitudini discrete si… fascineaza publicul \u00een fiecare moment. Ce lectie de actorie!
\nAcestea fiind spuse, asteptam Gala Star cu numarul sase!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Va mai amintiti din comentariile trecute ca la noi exista un singur festival-concurs dedicat recitalurilor actoricesti? Asta daca nu luam \u00een considerare Gala Hop, confruntare cu limita de v\u00e2rsta, unde sunt admisi doar participantii care nu au depasit cu mult anul de absolvire. Competitia deschisa actorilor de toate v\u00e2rstele a fost conceputa \u00een 2005 de… Cite\u0219te mai mult »Actorul si eternul sau podium<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[2048,2044,2047,2046,2045,2043,2042],"class_list":["post-2508","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-bufonul-regelui","tag-ispitirile-sfantului-anton","tag-lumina-intunericului","tag-nora","tag-oscar-si-buni-roz","tag-2043","tag-gala-star"],"views":2878,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2508","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2508"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2508\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2508"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2508"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2508"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}