Decretul\u2013lege din 4 noiembrie 1944 \u2013 reprodus in paginile revistei \u201eCultura\u201c (nr. 51 din 24 dec. 2009) \u2013 inlesneste limpezirea situatiei juridice a Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 141), p\u00e2na la sf\u00e2rsitul lui octombrie 1947. Aflam ca si dupa 23 aprilie 1939, palatul a fost inchiriat de Presedintia Consiliului de Ministri, p\u00e2na la 15 aprilie 1943, c\u00e2nd sediul guvernului Rom\u00e2niei s\u2013a mutat in noul Palat Victoria, din piata cu acelasi nume. Interesant este faptul ca seful guvernului rom\u00e2n \u2013 maresalul Ion Antonescu \u2013 recomanda ministrului de Interne \u2013 g\u2013ral Dumitru I. Popescu \u2013 sa negocieze cu Maria Cantacuzino\u2013Enescu un nou contract de inchiriere a Palatului Cantacuzino, p\u00e2na in aprilie 1945. Palatul Cantacuzino apare in toate actele juridice si oficiale ca proprietate exclusiva a d\u2013nei Maria Cantacuzino. Proprietara accepta propunerea ministrului de Interne, contractul de inchiriere se semneaza in timp util, astfel ca palatul este reamenajat si ocupat, in aprilie 1943, de \u201eservicii speciale\u201c ale Internelor, sediul central al acestui minister continu\u00e2nd sa fie in impozanta cladire din Piata Palatului, astazi a Revolutiei sfostul sediu al CC\u2013PCRt.
\nIn zilele de dupa 23 august 1944, la ordinul lui Hitler, aviatia germana a bombardat sever Bucurestiul, a nimicit Teatrul National, sediul guvernului rom\u00e2n, Palatul Victoria \u2013 proiectat de arhitectul Duiliu Marcu \u2013 a carui constructie incepuse in anii 1937\u201338 \u2013 si alte edificii. Inca din 26 august ’44, regele Mihai si seful guvernului \u2013 g\u2013ral Constantin Sanatescu \u2013 au ordonat evacuarea serviciilor Ministerului de Interne din Palatul Cantacuzino si amenajarea palatului, din nou, ca resedinta a Presedintiei Consiliului de Ministri.
\nIn raportul catre rege, presedintele Consiliului de Ministri scrie ca Palatul Cantacuzino a fost \u201eutilizat aproape 12 ani exclusiv numai de Presedintia Consiliului de Ministri…\u201c Seful guvernului nu gresea, deoarece din 23 aprilie 1933 si p\u00e2na in 23 aprilie 1945 (c\u00e2nd expira contractul de inchiriere cu Ministerul de Interne) sunt exact 12 ani!
\nPrevazatori, noii conducatori ai Rom\u00e2niei au initiat un nou contract de inchiriere cu proprietara, Maria Cantacuzino, pe o durata de 2 \u00bd, \u201eincep\u00e2nd de la 23 aprilie 1945\u201c, c\u00e2nd urma sa expire contractul de inchiriere convenit si semnat cu Ministerul de Interne. Noul contract de inchiriere a Palatului Cantacuzino, pentru Presedintia Consiliului de Ministri, consfintit juridic printr\u2013un decret\u2013lege \u2013 semnat de seful statului \u2013 avea o durata precisa: 23 APRILIE 1945 \u2013 23 OCTOMBRIE 1947 \u2013 adica 2\u00bd ani. Decretul\u2013lege fusese, in prealabil, aprobat intr\u2013o sedinta a Consiliului de Ministri, contractul era girat de guvern, nu era emanatia\/initiativa unui minister. Textul enunta explicit toate conditiile economico\u2013financiare acceptate de chirias si de proprietar, at\u00e2t chiria anuala c\u00e2t si facilitatile oferite de chirias proprietarului \u2013 un credit\u2013avans necesar pentru reparatii la instalatia electrica, la cea de incalzire etc.
\nCercetarea arhivelor arata ca Presedintia Consiliului de Ministri a functionat in Palatul Cantacuzino p\u00e2na in iulie 1947, c\u00e2nd s\u2013a mutat, temporar (p\u00e2na la inceputul lui 1952), in Casa Vernescu, pe Calea Victoriei, deoarece refacerea Palatului Victoria a fost destul de dificila…
\nAcestea sunt datele concrete ale trecerii Palatului Cantacuzino din folosinta Presedintiei Consilului de Ministri \u2013 chirias legal p\u00e2na in 23 OCTOMBRIE 1947 \u2013 in folosinta Academiei Rom\u00e2ne, care stabileste aici sediul noului institut academic, Institutul de Studii Rom\u00e2no\u2013Sovietice. De buna seama, conducerea Academei a beneficiat de aprobarea Consiliului de Ministri, dar si de acordul olograf al proprietarului, Maria Cantacuzino, cu care s\u2013a convenit o intelegere, conform marturiei (din 1955) acad. Andrei Radulescu, presedinte al Academiei in perioada 1946\u2013 august 1948.
\nIn lumina acestor date, afirmatia d\u2013nei Irina Spirescu \u2013 despre o asa\u2013zisa \u201econfiscare abuziva\u201cs?t a Palatului Cantacuzino de catre \u201eautoritatile comuniste\u201cs?t, in iunie 1947 \u2013 este o abdicare, voita sau nu, de la adevarul istoric, o falsificare a realitatilor si faptelor: atunci, pe l\u00e2nga altele, nu aveam inca in Rom\u00e2nia \u201eautoritati comuniste\u201c; in plus, guvernul Rom\u00e2niei platise, la zi, chiria proprietarei, d\u2013na Maria Cantacuzino. Asa cum decretul\u2013lege \u2013 publicat in \u201eCultura\u201c \u2013 a fost identificat intre miile de acte ce zac in arhive, se vor descoperi si documentele privind intelegerea din 1947, parafata intre Academia Rom\u00e2na si familia Maria Cantacuzino si acad. George Enescu.
\nActele din arhive si notele si relatarile din presa anilor 1947\u201348 arata ca autoritatile centrale din Rom\u00e2nia au intretinut relatii constante si amicale cu Maria Cantacuzino si George Enescu, rezidenti la Paris. Maestrul si sotia sa depusesera dosare de donatie a unor proprietati din tara catre Academia Rom\u00e2na, apoi \u2013 dupa cum se va vedea \u2013 s\u2013au adresat direct sefului guvernului, Petru Groza si altor membri ai Consiliului de Ministri. In calitate de compozitor (drepturi de autor), deputat si academician, maestrul primea drepturile banesti cuvenite, iar personalul Legatiei Rom\u00e2niei de la Paris a pastrat relatii cu George Enescu si sotia sa, cetateni rom\u00e2ni.
\nD\u2013na Irina Spirescu scrie in \u201eCultura\u201c ca \u201e…la 3 iunie 1947, in palat a fost inaugurat, in prezenta patriarhului Aleksei al Moscovei si a membrilor guvernului Groza, Institutul de Studii Rom\u00e2no\u2013Sovietice\u201c. Aceasta informatie comporta unele comentarii si amendamente absolut necesare, in vederea restabilirii faptelor reale, unele cu semnificatii istorice. Bunaoara, inaugurarea institutului a avut loc in ziua de \u201emiercuri, 4 Iunie 1947, dupa masa\u201c, data comunicata de ziarele \u201eUniversul\u201c, snr. 123, joi 5 iunie 1947, p. 1t, \u201eNatiunea\u201c s5 iunie 1947, p. 4t si celelalte cotidiane. In schimb, saptam\u00e2nalul \u201eVeac nou\u201c s7 iunie 1947, p. 4t informeaza gresit \u201e3 iunie 1947\u201c s?t. Surprinzator apare faptul ca toate cotidianele bucurestene \u2013 incep\u00e2nd cu \u201eUniversul\u201c si termin\u00e2nd cu \u201eNatiunea\u201c \u2013 NU mentioneaza cladirea in care s\u2013a oficiat inaugurarea institutului. Este adevarat ca \u201eUniversul\u201c si \u201eNatiunea\u201c prezinta informatii ample despre personalitatile care au asistat la ceremonia de inaugurare, incep\u00e2nd cu patriarhul Aleksei si suita de clerici rusi care\u2013l insoteau, apoi membrii Comisiei Aliate de Control, ai Ambasadei URSS, membrii guvernului Groza, reprezentantii tuturor partidelor de la guvernare, ai Primariei Bucurestiului, precum si alti invitati, inregistrati conform regulilor protocolare: Gr. Preoteasa, secretar general al M.A.E.; George Ivascu, directorul Presei; Ana Pauker, Miron Constantinescu si I. Chisinevschi, urmati de numerosi oameni de stiinta, litere si arte, in prima linie fiind C. I. Parhon, Emil Racovita si incheind cu H. K. Zambaccian.
\nRevista \u201eVeac nou\u201c ofera unele date absente in alte cotidiane. De pilda, se arata ca inaugurarea Institutului de Studii Rom\u00e2no\u2013Sovietice a avut loc \u201ein palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei\u201c, cu adaosul: \u201eImportanta cladire si\u2013a deschis portile pentru a primi pe distinsii oaspeti…\u201c Intre invitati s\u2013au aflat si conducatorii Institutelor Culturale ale unor tari europene. Este citat, intre altii, Manzzoni, directorul Institutului Italian de Cultura din Bucuresti. Au luat cuv\u00e2ntul, la inaugurarea desfasurata in Palatul Cantacuzino, prof. St. S. Nicolau, membru coresp. al Academiei, directorul noului institut, Petru Groza, ambasadorul sovietic, patriarhul Aleksei, acad. C. I. Parhon si prof. Al. Rosetti, rectorul Universitatii din Bucuresti.
\nIdeea infiintarii unui institut academic dedicat cunoasterii culturii si stiintelor din URSS a fost enuntata public de presedintele Academiei Rom\u00e2ne \u2013 savantul jurist Andrei Radulescu \u2013 in cuv\u00e2ntarea rostita la \u201emarea festivitate organizata de ARLUS, inchinata prieteniei rom\u00e2no\u2013sovietice\u201c, de la Ateneul Rom\u00e2n, in prezenta regelui Mihai si a tuturor factorilor de conducere ai statului rom\u00e2n, din 20 oct. 1946: \u201eIntarirea prieteniei rom\u00e2no\u2013sovietice\u201c \u2013 declara acad. A. Radulescu \u2013 trebuie sa se intemeieze \u201epe cunoasterea reciproca\u201c, prin asigurarea relatiilor trainice \u201eintre Academia Rom\u00e2na si savantii sovietici…\u201c.
\nDe altminteri, publicatiile din Bucuresti contin informatii bogate despre ceea ce s\u2013ar putea numi curiozitatea cercurilor intelectuale din tarile occidentale si America fata de \u201efenomenul sovietic\u201c. Apar informatii ample cu privire la infiintarea feluritelor asociatii si societati sovieto\u2013franceze, institute de studii anglo\u2013sovietice etc. Se constata ca membrii de autentica autoritate ai Academiei Rom\u00e2ne au staruit in vederea infiintarii unui Institut de Studii Rom\u00e2no\u2013Sovietice in cadrul inaltului for stiintific.
\nT\u00e2narul scriitor Mihail Cosma s1922\u20131978t a realizat un interviu cu profesorul St. S. Nicolau, directorul noului institut, textul fiind reprodus in \u201eVeac nou\u201c snr. 25, 14 iunie 1947, p. 2t, sub titlul \u201eO mare opera de cultura. Declaratiile lui Stefan Nicolau…\u201c Interviul a fost inregistrat la Institutul de Igiena, nu la Palatul Cantacuzino. La intrebarea \u2013 \u201eCine ajuta noul Institut infiintat de Academie?\u201c \u2013 St. S. Nicolau da un raspuns edificator: \u201eNe ajuta cei mai straluciti intelectuali ai tarii. Numarul celor care si\u2013au dat adeziunea la aceasta opera e impresionant si e o garantie de reusita. Ii avem pe d\u2013nii prof. dr. C. I. Parhon, maestrul George Enescu, maestul Mihail Sadoveanu, prof. Al. Rosetti, prof. A. Otetea, prof. Vasile M\u00e2rza, prof. Craciun, prof. Cs\u00f6g\u00f6r, rectorul Univ. Maghiare, prof. E. Petrovici, Florica Bagdasar, prof. Emil Racovita, prof. L. Patrascanu, prof. C. Daicoviciu, prof. E. Condurachi, parintele Gala Galaction, prof. I. Iordan, Gaal G\u00e1b\u00f3r, prof. C. Balmus, prof. S. Stoilov, prof. Al. Graur, prof. N. Gh. Lupu, prof. S. Sanielevici, A. K. Zambaccian, prof. M. Andrei.\u201c St. S. Nicolau preciza in alt raspuns: \u201eInstitutul va fi un centru de cercetare stiintifica\u201c si \u201enu unul de propaganda\u201c.
\nIn acei ani, Academia Rom\u00e2na functiona dupa Statutul vechi \u2013 din 1923 \u2013 si era condusa de acad. A. Radulescu, presedinte, 3 vicepresedinti, Stefan Ciobanu, Nicolae Banescu si Gheorghe Spacu si secretarul general, acad. Al. Lapedatu. Erau membri in prezidiu: D. Caracostea, Silviu Dragomir si N. Vasilescu\u2013Carpen. Dupa c\u00e2te stim, nici unul nu optase, in acei ani, pentru ideologia PCR, ci dimpotriva, toti nutrisera, in deceniile interbelice, convingeri liberale, taraniste ori cuziste, motiv pentru a fi, mai t\u00e2rziu, arestati (St. Ciobanu, D. Caracostea, Silviu Dragomir si Al. Lapedatu). Ei au votat, in 1947, pentru infiintarea Institutului de Studii Rom\u00e2no\u2013Sovietice, in vederea cunoasterii si inchegarii de relatii stiintifice si culturale cu oamenii de stiinta din URSS. In 1947, Academia Rom\u00e2na nu era integrata in sistemul institutional al statului, ci era autonoma, nu avea buget prevazut in Bugetul de Stat, functiona pe baza veniturilor proprii, provenite din gospodarirea averilor dob\u00e2ndite de\u2013a lungul deceniilor. Ca institutie autonoma avea relatii institutionale exclusiv cu seful guvernului, iar \u201eprotectorul\u201c ei si presedinte de onoare era seful statului, intre 1944 si 1947 inclusiv, regele Mihai. In acea perioada s’44\u2013’47t legatura guvernului cu Academia Rom\u00e2na o asigura oficial Gh. Tatarascu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Externe, din iunie 1937 si membru de onoare al Academiei. Si Patriarhul Rom\u00e2niei \u2013 Nicodim \u2013 era membru de onoare al Academiei, din 1918.
\nAceste date atesta, indiscutabil, faptul ca Palatul Cantacuzino a trecut, in iunie 1947, din folosinta Presedintiei Consiliului de Ministri, in cea a Academiei Rom\u00e2ne, pentru Institutul de Studii Rom\u00e2no\u2013Sovietice, operatie juridica rezolvata cu incuviintarea d\u2013nei Maria Cantacuzino, proprietara legala a palatului si anexelor sale. Intelegerea dintre conducerea Academiei Rom\u00e2ne si proprietara \u2013 conform legii \u2013 a intrat in vigoare de la data de 23 octombrie 1947, c\u00e2nd a expirat contractul de inchiriere a palatului de catre Presedintia Consiliului de Ministri al Rom\u00e2niei.
\nIn prima parte a acestor note s\u201eCultura\u201c, nr. 51 \/ 2009t am aratat ca situatia juridica a Palatului Cantacuzino a revenit in atentia autoritatilor in anii 1953\u2013’54, odata cu efectuarea \u201erecensam\u00e2ntului monumentelor de cultura\u201c. Comisia de recenzare a inregistrat Palatul Cantacuzino (\u201eCasa cu lei\u201c, de pe Calea Victoriei 141, proprietatea d\u2013nei Maria Cantacuzino, de la Paris) ca MONUMENT de ARHITECTURA, sub protectia statului, in conformitate cu noua Lege 661 privind restaurarea si folosirea monumentelor de cultura, din aprilie 1955. Palatul Cantacuzino a fost selectat si inregistrat, cu incuviintarea proprietarei, intre \u201emonumentele de arhitectura\u201c din Bucuresti ce urmau a fi restaurate cu prioritate.
\nIn urma intelegerii intervenite intre conducatorii Ministerului Culturii, ai Uniunii Compozitorilor si Maria Cantacuzino\u2013Enescu, consiliata de juristi din Paris si reprezentantul din tara \u2013 Romeo Draghici \u2013 s\u2013a convenit asupra elaborarii unei hotar\u00e2ri a Consiliului de Ministri privind infiintarea in Bucuresti, in Palatul Cantacuzino, a \u201eMuzeului Muzicii Rom\u00e2nesti\u201c, care sa poarte numele \u201eGEORGE ENESCU\u201c, sa fie institutie de stat pendinte de Ministerul Culturii, persoana juridica cu toate drepturile si obligatiile prevazute de lege. Av\u00e2nd in vedere ca asemenea institutie se crea pentru prima data in spatiul rom\u00e2nesc, autorii proiectului au convins pe liderii RPR ca Muzeul \u201eGeorge Enescu\u201c din Bucuresti sa se infiinteze printr\u2013o Hotar\u00e2re de stat. sAutorii proiectului de hotar\u00e2re din 1956 \u2013 ministrul Culturii, prim\u2013secretarul Uniunii Compozitorilor, seful Sectiei de Stiinta si Cultura a CC si Romeo Draghici, reprezentantul proprietarei \u2013 au refuzat ca Muzeul National \u201eGeorge Enescu\u201c sa fie infiintat prin ordin ministerial sau al Primariei Generale (Sfatul Popular al Municipiului Bucuresti)t. D\u2013na Maria Cantacuzino\u2013Enescu a acceptat ca statul, tutelarul de drept al Muzeului \u201eGeorge Enescu\u201c din Palatul Cantacuzino, sa instaleze, in partea de cladire neocupata de muzeu, Uniunea Compozitorilor, fara nici o obligatie pecuniara. Asa se face ca \u2013 incep\u00e2nd din 1956 \u2013 au convietuit si lucrat impreuna, pentru propasirea artei muzicale rom\u00e2nesti, Muzeul \u201eGeorge Enescu\u201c, director Romeo Draghici si Uniunea Compozitorilor, prim\u2013secretar al Comitetului de conducere, maestrul Ion Dumitrescu.
\nIn vara lui 1967, proprietara complexului (Palatul Cantacuzino, anexele lui si terenul aferent, Calea Victoriei 141) \u2013 Maria Cantacuzino \u2013 propune guvernului Rom\u00e2niei urmatorul Act de donatie, pe care\u2013l reproducem al\u00e3turat, spre informarea cititorilor revistei \u201eCultura\u201c sa fost publicat si in revista \u201eMuzica\u201c, nr.4 \/ 2007, p. 92t.
\nPost scriptum
\nEste meritul d\u2013nei Irina Spirescu ca aminteste despre prezenta la Bucuresti a patriarhului Aleksei, insotit de o impozanta delegatie a Bisericii Ortodoxe Ruse.
\nVizita era raspunsul la invitatia Sinodului Bisericii Ortodoxe Rom\u00e2ne si a patriarhului Rom\u00e2niei, Nicodim, care fusese primit, in anul 1946, la Moscova, de patriarhul Aleksei si avusese discutii nu numai despre chestiuni ecumenice, ci si asupra unor probleme politice, legate de tratativele de la Conferinta de Pace de la Paris. Iorgu Iordan \u2013 atunci ambasador al Rom\u00e2niei la Moscova \u2013 remarca in Memorii svol. III, 1979, p. 51t: \u201eAlta vizita importanta, aceasta oficiala si, prin urmare, cu implicatii politice, a fost a patriarhului Nicodim.\u201c Acest moment al relatiilor postbelice dintre Rom\u00e2nia si URSS nu a fost inca cercetat pornind de la documentele din arhivele sovietice si rom\u00e2nesti, in vederea decantarii tuturor implicatiilor si semnificatiilor contextului politico\u2013umanitar din anii campaniei rom\u00e2nesti la est de Prut si Nistru…
\nIn relatarile momentelor vizitei \u2013 publicate de \u201eUniversul\u201c si \u201eNatiunea\u201c \u2013 surprinzatoare sunt locurile din Rom\u00e2nia vizitate de clericii rusi. De pilda, trenul oficial pleaca din gara Iasi spre Ghimes\u2013Palanca, in tinuturile secuiesti unde, prin gari, clericilor oaspeti li se fac primiri populare cu mii de credinciosi. Lu\u00e2nd calea Vaii Oltului, trenul ajunge la Sinaia. Aici are loc o ceremonie fastuoasa, organizata cu ocazia primirii oaspetilor la Peles, de catre regele Mihai, Regina Mama si toti membrii guvernului Petru Groza. Dupa o vizita la Curtea de Arges, Aleksei si delegatia ce\u2013l insotea participa la festivitatile oficiale din Bucuresti legate de infiintarea institutului academic.
\nConform cererii patriarhului Aleksei, la 5 iunie 1947, delegatia ecumenica din URSS soseste la Cluj, unde i se face o primire triumfala. Episcopul Colan declara, in Catedrala din Cluj, intre altele: \u201eNu vom uita niciodata ca prin jertfa eroica a ostasilor sovietici, al caror monument impodobeste piata Catedralei noastre, jerta infratita cu a vitejilor nostri ostasi, Transilvania a fost eliberata si intregita in dreptele ei hotare\u201c. Patriarhul Aleksei \u2013 multumind pentru \u201emareata primire\u201c in \u201ecapitala Transilvaniei\u201c \u2013 arata ca \u201eacest lucru dovedeste ca poporul rom\u00e2n cinsteste cu toata taria si dragostea credinta sa stramoseasca\u201c, in final indemn\u00e2nd pe reprezentantii altor confesiuni \u201espre unire. Deci daca dupa adevar marturisim pe Christos si\u2013l iubim, nici o impartire confesionala intre noi nu poate sa ne desparta\u201c.
\nDe la Cluj, ierarhii rusi pleaca la Sibiu, unde mitropolitul Balan si clericii din regiunea sudica a Transilvaniei le fac o primire populara la fel de grandioasa. De la Sibiu calatoresc la Simeria, Batia si Deva, de unde trenul oficial ii duce la Timisoara, aici fiind prezenta si o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Serbia.
\nRevenind la Bucuresti, dupa concertul de muzica religioasa si populara de la Ateneu si receptia oferita la Cercul Militar, patriarhul Aleksei si delegatia de inalte fete bisericesti \u2013 insotiti de patriarhul Nicodim si inalti clerici rom\u00e2ni \u2013 calatoresc in Moldova snoastrat, la manastirile Neamt, Varatec, Agapia, inainteaza spre nord \u2013 in Bucovina \u2013 si se opresc la Suceava, ajung la Sucevita, care i\u2013a inc\u00e2ntat pe oaspeti, apoi la Bogdana, in Radauti, de unde pleaca spre Iasi. Aici sunt int\u00e2mpinati de mitropolitul Moldovei, numerosi clerici si poporeni. Dupa vizite protocolare la Catedrala Mitropoliei, reprezentantii ortodoxiei ruse fac cunostinta cu zecile de monumente istorice din capitala vechii provincii rom\u00e2nesti.
\nAcest eveniment \u2013 in aparenta ecumenic, incarcat cu manifestari publice religioase \u2013 merita o cercetare temeinica, deoarece s\u2013a suprapus cu vremurile in care se desfasurau, la Paris, tratativele politico\u2013militare legate de Conferinta de Pace, iar forurile legislative ale tarilor participante incepusera, in primavara lui 1947, procedurile legale de ratificare a Tratatelor incheiate si acceptate de guvernele tarilor respective, inclusiv de Rom\u00e2nia.
\n2010<\/p>\n
Note:<\/strong>
\n1 Decretul\u2013lege nr. 478 din 10 dec. 1954 \u2013\u201cprivitor la donatiile facute statului\u201c\u2013 completeaza legile referitoare la donatii, publicate dupa 1923, printre altele, modific\u00e2nd un articol din Legea nr. 11 din 14 ian. 1944 promulgata de Ion Antonescu. Art. 2 din decretul\u2013lege 478\/1954 prevede: \u201eDonatiile oferite ministerelor, altor organe centrale de Stat, institutiilor centrale care depind de Consiliul de Ministri al RPR, precum si institutiilor bugetare care fac parte din sistemul acestora seste cazul donatiei de fata \u2013 n.n.t se accepta de catre ministru sau conducatorul organului, ori institutiei de stat.\u201c Legiuitorul facea distinctie clara intre donatiile oferite institutiilor centrale ale statului si cele oferite institutiilor de stat locale (Primarii, sfaturi populare etc.). Ca atare, CSCA (ministerul Artelor, Culturii etc.) nu putea \u2013 legea interzicea \u2013 sa transfere donatiile primite\/acceptate catre terti \u2013 sfaturi populare, primarii sau altor institutii de stat locale.<\/p><\/blockquote>\nACT DE DONATIE<\/strong>
\nSubsemnata Maria George Enescu, domiciliata in localitatea Vevey \u2013 Elvetia, Hotel des Trois Corronnes, prin procurator Romeo Draghici, domiciliat in Bucuresti Calea Victoriei 141, raion \u201e30 Decembrie\u201c, imputernicit prin procura legalizata de notarul public dr. Oliver Matthey din Bale\u2013Ville Elvetia sub nr. 15 din 28 august 1967, semnatura fiind legalizata succesiv de organele de stat elvetiene si de Ambasada Republicii Socialiste Rom\u00e2nia, legalizarea Ambasadei rom\u00e2ne fiind inregistrata sub nr. 259 din 30 august 1967, in calitate de donatoare, donez irevocabil, liber de orice sarcini, Muzeului \u201eGeorge Enescu\u201c din Bucuresti, imobilul proprietatea mea format din trei corpuri de cladiri, cu tot terenul aferent inclusiv curtea, situat in Bucuresti, raionul \u201e30 Decembrie\u201c, Calea Victoriei nr. 141.
\nImobilul mentionat mai sus il donez in urmatoarele conditii:
\n1. Muzeul \u201eGeorge Enescu\u201c ce poarta numele marelui disparut si care prin activitatea ce depune, ii cinsteste memoria si numele, sa nu fie impiedicat niciodata de nimeni in continuarea menirii sale si sa ram\u00e2na in permanenta si sub tutela exclusiva a Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta.
\n2. Domnul Romeo Draghici si sotia sa sa aiba in permanenta si total dreptul de a locui in imobilul alaturat muzeului, astfel cum d\u00e2nsii locuiesc in prezent.
\nNerespectarea totala sau partiala a uneia din clauzele aratate mai sus, atrage de la sine revocarea imediata si fara vreo formalitate a acestei transmisiuni de drepturi ce face obiectul prezentului act.
\nComitetul de Stat pentru Cultura si Arta, conform art. 2 din Decretul nr. 478\/954 privind donatiile facute Statului,s1t prin vicepresedintele Ion Moraru, numit in aceasta functie prin Hotar\u00e2rea Consiliului de Ministri nr. 599\/962 av\u00e2nd si delegatia nr. 6058\/967 data de presedintele acestui Comitet, accepta do\u2013 natia facuta Muzeului \u201eGeorge Enescu\u201c, infiintat prin Hotar\u00e2rea Consiliului de Ministri nr. 1075\/956, in conditiile mentionate mai sus.
\nMuzeul \u201eGeorge Enescu\u201c, prin Butoianu Nicolae \u2013 sef sectie la acest muzeu, imputernicit prin de\u2013legatia nr. 6098\/29.IX.1967, data de Comitetul de Stat pentru Cultura si Arta, accepta donatia in conditiile mentionate mai sus.<\/p>\n\n<\/blockquote>\n
Donatoare,
\nMaria George Enescu
\nPrin procurator,
\nRomeo Draghici<\/p>\nComitetul de Stat pentru Cultura si Arta
\nvicepresedinte,
\nI. Moraru<\/p>\nDonatar,
\nMuzeul \u201eG. Enescu\u201c, Sef sectie muzeu,
\nN. Butoianu
\nConf. Delegatiei C.S.C.A.
\nnr. 6098\/1967<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Decretul\u2013lege din 4 noiembrie 1944 \u2013 reprodus in paginile revistei \u201eCultura\u201c (nr. 51 din 24 dec. 2009) \u2013 inlesneste limpezirea situatiei juridice a Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 141), p\u00e2na la sf\u00e2rsitul lui octombrie 1947. Aflam ca si dupa 23 aprilie 1939, palatul a fost inchiriat de Presedintia Consiliului de Ministri, p\u00e2na la 15 aprilie 1943,… Cite\u0219te mai mult »Palatul Cantacuzino, obiect al unor ridicole diversiuni politice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2024,2022,2023,515],"class_list":["post-2483","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-inchiriere-a-palatului-cantacuzino","tag-ion-antonescu","tag-maria-cantacuzinoenescu","tag-palatul-cantacuzino"],"views":4571,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2483","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2483"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2483\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2483"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2483"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2483"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}