{"id":2480,"date":"2010-04-29T12:53:47","date_gmt":"2010-04-29T10:53:47","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2480"},"modified":"2010-04-29T12:54:06","modified_gmt":"2010-04-29T10:54:06","slug":"insurectie-estetica-la-tudor-arghezi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/insurectie-estetica-la-tudor-arghezi\/","title":{"rendered":"Insurectie estetica la Tudor Arghezi"},"content":{"rendered":"

1.Absurdul \u00een
\n\u201eTablete din Tara de Kuty\u201c<\/strong>
\nTudor Arghezi este primul important scriitor care bruscheaza, constant si deliberat, normele scrisului de p\u00e2na la el. Nu este singurul. A-i cita \u00een compania lui pe Ion Barbu si pe cei aparuti ceva mai t\u00e2rziu, Nichita Stanescu sau Fanus Neagu, nu ar fi o eroare. Arghezi, \u00eensa, deschide poarta mare a insurgentilor de geniu care depasesc simplele tentative de nesupunere academica sau dogmatica. De canon, cum se spune prea des astazi. \u00cen treacat, amintesc \u00eencercarile grupului suprarealistilor, frondisti cu program, dar ei sustin cu rezultate discutabile, mediocre chiar, sensul superior al esteticii si nu ies (exceptiile sunt rarisime) din zona artei minore. Spre deosebire de suprarealisti, mai cu seama de copiii de suflet ai acestora, dadaistii, scriitorii mari si adevarati nu neaga, ci continua orgoliosi altfel valorile care i-au precedat. Ei sparg scoarta care tinde sa creasca peste ceea ce a fost si sa devina \u00een cotidian comun. Si antreneaza literatura rom\u00e2na pe calea schimbarii. Meritul lor nu se cantoneaza \u00een orgoliul razvratirii, ci \u00een calitatea \u00eennoirii. Ei ne invita sa ne salvam \u2013 estetic vorbind \u2013, din plictiseala pe care o instaleaza epigonismul \u00een realul diurn. Noua calitate poate fi \u201emasurabila\u201c iar unul dintre \u201einstrumentele de masura\u201c\u00a0 ni-l garanteaza estetica. Spiritul de libertate al omului modern \u2013 Arghezi este un om modern -, nu conduce la vanitatea razboiului cu predecesorii si nici la declinul memoriei prin anularea admiratiei. Cred ca nu ar fi gresit sa punem \u00een relatie modernismul superior cu rationalismul clasic \u00een raportul logic: totul prin ratiune, ratiune \u00een totul. Diferenta dintre un artist insurgent mare, cazul Arghezi, si frondistii suprarealisti, cazul Tristan Tzara sau Geo Bogza (acesta mai ales din perioada \u201eJurnalului de sex\u201c) este data de valoare. Si, extrapol\u00e2nd, de orientare cum scrie G. Calinescu: \u201e…dadaismul nu era dec\u00e2t o mistificatie si o demonstratie estetica negativa\u201c. Sustin\u00e2nd ca frumosul artistic este o valoare estetica, Tudor Vianu pune conceptual lumina mai puternica pe substanta creatiei: \u201e…valoarea estetica nu trebuie confundata cu opera de arta, adica cu obiectul sau cu bunul estetic. Un obiect nu devine pentru noi estetic dec\u00e2t atunci c\u00e2nd \u00eel g\u00e2ndesc \u00een sfera valorii respective\u201c.
\nInsurectia estetica a lui Arghezi este totala si cuprinde esentialul componentelor artei literare: limba, fabulatia, imagistica. Structurile obisnuite sunt rupte brutal, realul este invadat de imaginar. Temele alese sunt insolite. Cititorul este condus insidios sa descopere frumosul \u00een alta parte dec\u00e2t crede ca este posibil. De fapt, nici nu este convins ca va descoperi frumosul acolo unde i se propune, dar continua sa-i caute urmele si-l va lua, \u00een final, ca atare. Relevat, frumosul de care vorbea Vianu, care este altceva dec\u00e2t frumosul \u201evizibil\u201c, este noua calitate a creatiei moderne. Este posibil sa se iveasca din supranatural sau din inexplicabil. Nu este nevoie sa fie si probat. Constructia \u00eembraca adesea camasa parabolei iar oximoronul, care permite explozia ironiei prin asocieri bizare si contradictorii, ajunge la Arghezi o predilectie stilistica. \u00cen \u201eCimitirul Buna-Vestire\u201c doi indivizi pretind ca au \u00eenviat. Sunt adusi pentru verificare la intendentul cimitirului si se constata ca nu apar \u00een registre. \u00cenvierea mortilor ia amploare si lumea este \u00eengrozita. Va trebui constituit un tribunal \u00een toata regula pentru a se afla adevarul. Este un fel de \u201eJudecata de apoi\u201c banalizata cu t\u00e2lc. Suntem \u00een plin suprarealism, evident. \u00cen alta parte, \u201eTablete din Tara de Kuty\u201c, suntem proiectati \u00een fantastic. Fabulosul modifica realul si impresia ca, totusi, \u00eent\u00e2mplarile sunt posibile face naratiunea credibila odata cu acceptarea ideii ca suntem \u00eentr-o parabola. Conditia este ca si cititorul sa ia \u00een serios absurdul si sa-l identifice cu lumea reala. Kuty se \u00eenfatiseaza ca \u201efericitul tinut \u00een care nu este nevoie sa ai capital, instalatie sau marfa ca sa produci alta marfa; este de ajuns o combinatie\u201c. Nu este greu sa ne imaginam ca Arghezi vorbeste de o tara numita Rom\u00e2nia (volumul este publicat \u00een 1933) \u00een care arbitrarul, chiar si grotescul, se instalasera \u00een toate structurile, \u00eei afectau toate articulatiile sociale, administrative si politice. Ne vom convinge rapid parcurg\u00e2nd aceasta parabola reportericeasca. Suprarealismul, cu preponderenta tehnicii folosite putin mai t\u00e2rziu \u00een teatrul absurdului, este, estetic vorbind, preferinta pentru dezvoltarea subiectului parabolei.
\nTrei carturari, un reporter, Mnir si Kuic pleaca \u00eentr-o tara imaginara. Pentru a se dumiri \u00een ce lume au ajuns, mai bine spus pe ce lume traiesc, \u00eentr-o academie din noua tara li se dau lamuriri. Vor descoperi o alta ordine \u00een care nefirescul devine firesc si esential. Vor trebui sa intre \u00een \u201enormalul\u201c acestei lumi ca nimic sa nu-i tulbure.
\nMinistrul de finante le explica modul \u00een care a pus capat haosului produs \u00een viata publica de neregulile financiare. (Atentie la tehnica \u201edislocarii\u201c sintactice cautata, ma \u00eentreb?, de scriitor parca pentru a \u00eengrosa absurdul situatiei): \u201eCa sa capatam, la un popor, care nu cunostea nici bronzul, nici cositorul, nici industria turnatoriei, parale, \u00eenceputul trebuia exprimat printr-o valoare curenta, recunoscuta \u00een toate continentele… Am introdus, asa dara, moneta (sic!), care pentru Kuty se numeste Kanci.\u201c Un stat care se respecta introduce impozitul, nu-i asa? \u00cen Tara de Kuty a fost\u00a0 instaurat nu numai un astfel de instrument regulator, ci si o regula de folosinta: \u201eInsul Kuti era chemat la Perceptie, unde figura \u00een acelasi timp Siguranta si Jandarmeria. \u00cent\u00e2i, i se aducea la cunostinta ca desi cetatean, el era un bandit, toti cetatenii unui Stat fiind prin definitie banditi, \u00eempotriva carora se apara Statul, acesta av\u00e2nd caderea, \u00een vederea de a se putea apara, sa provoace. Deci Kuti era \u00eent\u00e2i batut bine. Daca nu-i vom putea lua altceva, cel putin ne alegem cu at\u00e2t, scrie Regulamentul, ca l-am batut\u201c.
\n\u00centr-o astfel de tara istoricii sunt preocupati si ei de preistorie. Cercet\u00e2nd, si-au descoperit stramosii: filintii si basogii, care traiau \u00een \u00eentelepciunea disputelor. Firesc, nu?! Istoria este sustinuta, ca oriunde, de legende. Cei trei oaspeti \u00een Tara de Kuty trebuie sa-si revada cunostintele. De exemplu, legenda potopului din timpul lui Noe este putin diferita dec\u00e2t cea pe care o stiau ei din Biblie. Iat-o \u00een varianta academicienilor din Kuty: Noe nu descoperise \u201erotunditatea\u201c Terrei, asa ca a crezut ca potopul cuprinsese pam\u00e2ntul \u00eentreg. Academicienii Kuty stabilesc adevarul: \u201eDupa ultimele date ale stiintei, Noe a fost mai degraba un gospodar predecesor al lui Amundsen si care si-a propus sa puie \u00een mare prima nava de plutit si, ca sa-si asigure mese regulate si oua a luat cotete si animale de taiat\u201c. Noe va ajunge \u00een mijlocul apelor pe furtuna, \u201esi \u00een lipsa totala a unui sfetnic capabil sa-i dea o \u00eendrumare, catre insulele Madeire, unde creste un strugure suculent, Noe, \u00eengenunchiat, a vorbit cu Dumnezeu, prezent la \u00eenecurile tuturor vapoarelor p\u00e2na \u00een timpurile de azi\u201c.
\nO institutie sociala ca aceea a casatoriei este conceputa pe principiul functionalitatii: \u201enasc\u00e2ndu-se \u00een conditiuni deosebite si din materiale disarmonice\u201c multe dintre ele \u201esunt contradictorii\u201c. Pentru \u00eendreptarea lucrurilor se gaseste un model \u00een mediul imediat: \u201e\u00cen vreme ce o uzina fabrica suruburi o alta uzina fabrica piulite, cui \u00eei trebuie una din doua cauta o \u00eemparechere\u201c. Logica cuplului este simpla: \u201eUn nasture fara cheotoare si o cheotoare fara nasturele ei, reprezinta un dezechilibru…\u201c.
\n\u00cen Tara de Kuty universul balanseaza \u00eentre imposibil si nefiresc. Automatismele invadeaza totul. Orasul \u00een care ajung cei trei vilegiaturisti este ciudat, locuitorii schimba la perioade fixe, automat si fara motiv, c\u00e2te ceva. Orasul este locuit de \u201eo populatie blajina care, neav\u00e2nd ce face, schimba numele lucrurilor si ale demnitatilor la fiecare zece ani, cel putin odata\u201c. Reactia celor trei este asemanatoare cu cea a lui Guliver \u00een tara piticilor: se trezesc \u00eentr-o lume pe care nu o considera ostila. S-a mai vorbit despre \u201ealegoria de tip swiftian\u201c \u00een cazul \u201eTabletei din Tara de Kuty\u201c. O diferenta exista, totusi, altfel Arghezi ar fi un scriitor obisnuit. Reporterul, Mnir si Kuik nu se minuneaza de ceea ce descopera, ci constata detasat diferenta pe care o trateaza cu \u00eengaduinta, fara curiozitati. Tara de Kuty nu este o lume diferita ca aceea a piticilor \u00een care se trezeste Guliver, ci o tara a absurdului. Aici, un ins cu initiative tine \u201esa str\u00e2nga edificiile de acelasi fel \u00eentr-un singur loc, bisericile cu bisericile, gradinile cu gradinile\u201c. O extravaganta bizara, dar cu \u201escop\u201c: \u201ecanalurile de pilda trebuiau scoase din pam\u00e2nt, ca sa nu-l mai incomodeze si \u00eengramadite, ca \u00een santierul unei fabrici de tuburi de beton, la diametrul si lungimile lor, \u00een stive demonstrative \u00een mijlocul unui parc cu lac, iar becurile aveau sa fie scoase din oras si \u00eengropate \u00een lac, ca sa-l lumineze pe dedesubt \u00een culori\u201c. Astfel, absurdul devine norma.
\nCu ochiul de azi putem sa descoperim noi unghiuri de\u00a0 atac ale estetismului arghezian. Francezii sunt socotiti inovatori de formule, de anti-ceva: anti-roman, anti-teatru, vom avea chiar si anti-jurnal. Nu numai francezii, ci si strainii integrati culturii franceze. Eugen Ionescu, Arthur Adamov si Samuel Beckett sunt clasicii teatrului absurd at\u00e2t de cultivat o vreme la Paris. Dar \u201eabsurdul\u201c ca idee si tehnica aparuta la suprarealisti \u2013 nu spun o noutate \u2013, are radacini \u00een literatura rom\u00e2na, nu este proprietate exclusiva a culturii franceze. Nici macar teatrul absurdului. \u201eSuprarealismul rom\u00e2n este, prin Urmuz, anterior celui francez si independent\u201c crede G. Calinescu. Absurdul, dupa cum se vede \u00een \u201eTablete din Tara de Kuty\u201c (scrise \u00een perioada 1925-1933), este consistent si naucitor. \u201eNu-l mai luam cu noi (\u00een voiajul spre tara ciudata, n.n.), hotar\u00ee Mnir. Te pomenesti ca ne face o boroboata pe sus si ne cere sa-l azv\u00e2rlim din avion\u201c.<\/p>\n

Nici un comentariu din care s-ar putea \u00eentelege ca Arghezi are obiectii la logica lui Mnir. Sau: \u201eTocmai trecea o biserica pe dedesubtul nostru\u201c (vor regasi ceva asemanator la Chagall). \u201eAnarhia rasp\u00e2ndirii robinetelor \u00een tot orasul poate fi suprimata prin str\u00e2ngerea celor 250.000 de robinete \u00eentr-un singur loc: debitul poate fi matematic supravegheat\u201c. Morfologia umana se modifica \u00een aceeasi indiferenta a scriitorului. O femeie doreste sa devina \u201eprezidenta\u201c \u00een aceasta exotica tara pun\u00e2nd o conditie: \u201eTot ce va rog este ca suprim\u00e2nd conventiile dintre sexe sa ma considerati ca pe unul de-ai vostri, sa faceti abstractie de structura sexului meu, care prin functiile ce \u00eendeplineste de o viata \u00eentreaga, se apropie cu onoare de structura sexului masculin\u201c. (Amatorii de divagatii pot porni de la acest paragraf si sa-l plaseze pe Arghezi chiar \u00eentre post-modernisti!). Rugamintea st\u00e2rneste oaspetilor o curiozitate: \u201e\u2013 Atunci, permite-mi o \u00eentrebare. Ce utilizati la dv. acasa? Presupun\u00e2nd bine\u00eenteles, imita Kuik accentul doctoral, ca nu va \u00eenmultiti prin rugaciuni si c\u00e2ntari de psalm?\u201c.
\nArghezi perverteste logica simpla: curmala este \u201eun fruct cu coaja \u00eenauntru\u201c, \u201ealeg\u00e2ndu-ne cu putinul, \u00eenca mult…\u201c (ceva mai \u00eenainte, un personaj al lui Caragiale accepta si el sucit evidenta: \u201ecurat murdar\u201c). Lingvistic, sintaxa limbii rom\u00e2ne (si asa neasezata!) sufera ultragieri majore. Obisnuita, p\u00e2na la exasperare, devine dislocarea: \u201eBinefacerile automobilului gonesc femeia nu numai din tara ei dar si din sexul, cu care ne-au deprins batr\u00e2nii, specializati \u00een doua unice sexe depline, sa ne facem socotelile vietii\u201c; \u201emarginea ochilor neagra\u201c; \u201eChibritul devine Regie, dimpreuna cu tutunul si cu sarea, pe care a descoperit-o ling\u00e2nd padurile, cireada\u201c. Modificarile, este important, se produc \u00een interiorul stilisticii, nu \u00een cel al gratuitatilor. \u00centr-un dialog, Arghezi pune doi literati sa vorbeasca despre plata pacatului uciderii \u00een viata de apoi, \u00een focurile Gheenei imaginata cu un adaos de pretentie intelectuala fata de cea din viziunea populara. Ghehena, cum ortografiaza scriitorul, se afla \u00een pam\u00e2nt \u201eacolo unde \u00eencepe temperatura, focul interior\u201c. Terenul logicii este preferat de scriitor pentru ironizarea snobismului. Scriitorul introduce o discutie despre mitologia greaca pentru a pregati tratamentul naucitor si a-si trimite personajul, as spune cu placere, \u00een derizoriu: \u201eGrecii astia cunosteau si lucrurile pe care le ignorau\u201c. Tabloul c\u00e2stiga \u00een \u201epretiozitate\u201c iar, stilistic, este fascinant: \u201e\u2013 Extraordinar popor! zise al doilea romancier, scul\u00e2ndu-se de jos si evoc\u00e2nd cu gesticulari st\u00e2lpii, colonadele. Venera fara brate si ghimpele baiatului din talpa piciorului. Mi se pare ca si asta a fost grec, adaose el, asez\u00e2ndu-se pe scaun ca Pericle\u201c. Hazul involuntar al relatarii face sa acceptam fara rezerve dislocarea sintactica la care recurge Arghezi. Este superfluu sa precizez ca ar fi fost corect \u201eghimpele din talpa piciorului baiatului\u201c nu \u201eghimpele baiatului din talpa piciorului \u201e\u2013 Dar, suntem \u00een Tara de Kuty!
\nRecitindu-l, unde \u00eel mai plasam pe Arghezi \u00een curentele sau tehnicile literare? Este un scriitor modern, desigur. Dar \u00een care zona a modernismului \u00eei gasim conexiunile cele mai potrivite? Absurdul, am vazut, este o preferinta \u00een \u201eTablete din Tara de Kuty\u201c. \u00cen \u201eCimitirul Buna-Vestire\u201c registrul se va schimba aproape sensibil.
\nFantasticul din proza lui Mircea Eliade nu-si schimba tratamentul literar. Ram\u00e2ne neschimbat p\u00e2na la consacrarea unei formule.
\nArghezi este mobil. Nu se supune usor unui canon.
\n2.Expresionismul\u00a0 arghezian \u00een \u201eCimitirul Buna-Vestire\u201c<\/strong>
\nExersat \u00een Europa de Nord cu multa insistenta si obsesie, expresionismul se instaleaza mai viguros \u00een aceasta parte a continentului dupa 1900. \u00cen plin suprarealism frontierele dintre preferintele conceptuale sunt trecute cu usurinta. Un adevar verificabil este acela ca noutatea estetica se va manifesta cu mai multa vigoare \u00een artele plastice, mai ales \u00een gravura. Este posibil sa nu fie vorba de o vanitate a belgienilor care socotesc ca botezul curentului ar fi legat de inovatiile \u00een arta plastica ale unui Albert Servaes si apoi ale lui Constant Permeke. Ce vrea sa fie expresionismul? Initial, definirea este confuza, cu trimiteri la fantezii lirice: sa traiesti existenta ca o mare viziune; sa apropii omul de sentiment; sa strabati drumul spre punctul nodal si sa revii la originea lucrurilor; sa creezi o noua viziune despre lume; \u00een totul sa cauti umanul si divinul; sa pui fiecare lucru, fiecare fapt, fiecare emotie \u00een raport cu eternitatea. Am rezumat consideratiile teoretice ale flamandului Emile Langui emise \u00eentr-o prefata la un excelent volum (ceva mai vechi, din 1970) intitulat \u201eL’Expressionnisme en Belgique\u201c. Ele pot servi la o lectura noua a ciudatului \u201eCimitirul Buna-Vestire\u201c, \u201eroman\u201c, cum a fost botezat initial de Arghezi si aparut \u00een 1936.
\nUn intelectual este folosit cu cinism pentru urcarea treptelor politice sau academice de catre cei care \u00eei cunosc valoarea. Scrie teze de doctorat, alcatuieste discursuri ce vor fi citite \u00een Parlament sau \u00een ocazii publice de tot felul de veleitari. Sarmanul munceste cu g\u00e2ndul ca va exista o rasplata, ca va veni momentul sa fie si el ajutat, nu cu bani, ci cu interventii prin care sa \u00eei fie recunoscute drepturile c\u00e2stigate onest si cu truda. Asteptau, el si familia, iesirea meritata din umilinta. Beneficiarii muncii lui vor continua sa-l trateze drept un servitor umil, condamnat sa traiasca \u00een obscuritate. C\u00e2nd li se cere interventia, ca sa scape de el, \u00eel vor ajuta sa devina… intendent de cimitir. Socul este imens pentru familie (evident si pentru cititor), dar \u00eenteleptul anonim se resemneaza.
\nSolutia lui Arghezi urmareste sa loveasca c\u00e2t mai stupid. Existenta, cum spunea Emile Langui, va fi traita de Gulica, eroul romanului, printr-o \u201eapropiere de sentiment\u201c. El intuise rezolvarea \u201eprotectorilor\u201c cunosc\u00e2nd-le prea bine caracterele venale. De aceea, accepta sa fie intendentul mortilor spre disperarea sotiei. O calmeaza impasibil c\u00e2nd se instaleaza \u00een casa din cimitir iar noua conditie i se pare \u201eca un preludiu de Rai\u201c: \u201e\u2013 Electricitatea merge perfect, adaogai. E de mirare, \u00eentr-o institutie publica sa nu fie instalatiile defecte\u201c. Diferenta dintre asteptari \u00eendreptatite si conditia \u00een care intra personajul este anulata prin ignorarea superioara a nereusitei. Se \u201eapropiase de sentiment\u201c \u00een acel fel straniu, at\u00e2t de arghezian. Pentru el \u201econteau\u201c de-acum functionarea institutiilor publice! Nu viata alaturi de mortii din cimitir traita cu si \u00een disperarea familiei. Vom \u00eentelege sensul parabolei c\u00e2nd scriitorul ne va oferi o mica cheie: sotia intendentului va da viata unui copil chiar \u00een cimitir! Intrarea \u00een noua conditie, de viu printre morti, este oarba, universul mic capata importanta stupida: \u201eAcum, descoperirea c\u00e2torva urme totus(i) de civilizatie exterioara, nu este perfect concludenta si ram\u00e2ne de studiat \u00een detalii, confrunt\u00e2ndu-le de aproape cu epoca\u201c.
\nIntendentul de cimitir intra \u00eentr-un fel de intimitate cu moartea, se adapteaza si accepta sa-si poarte crucea vietii printre morti. Din cimitir el continua sa priveasca chiar cu un plus de sarcasm pe cei care i-au trecut prin viata si l-au umilit. Micimea omeneasca o cunoaste si, cum stie ca nu are leac, o constata rece si dispretuitor. Constr\u00e2ngerile vin treptat, dar nu-l schimba: \u201eFac\u00e2ndu-mi socoteala ca nu plateste ministrul, a carui zg\u00e2rcenie economiseste si apa florilor primite cadou, am renuntat la unicul fel de m\u00e2ncare al casniciei si m-am hotar\u00e2t sa rezist exploziei oratorice a partizanilor nuantei, urdinarii verbale, gainatului intelectual si exalarii vehemente a principiilor, balansate cu o masa buna\u201c. A exala (sic!) \u00eenseamna emanarea de mirosuri. Daca mai este vorba si de principii vehemente, atunci ne facem o idee de \u201eatmosfera\u201c rezultata. Carturarului cu sperante \u00eendreptatite de a deveni universitar, ajuns\u00a0 intendent de cimitir, i se iveste astfel recompensa. Ea este data de puterea de a dispretui. Dispretul este suveran si se consuma \u00een formol lingvistic. Drumul spre \u201epunctul nodal\u201c si revenirea la originea lucrurilor se face nu prin abandonarea, ci prin ad\u00e2ncirea viziunii vechi. Despre cineva scrie necrutator, exers\u00e2nd tehnica naturalista greu de suportat p\u00e2na si la citit: \u201eIndivid foarte bogat, din capitala. Profesiune: treizeci si doua de mosii, patru amante, cincizeci de cosmetice si saptezeci de ani. Masaj, pictura si grima. Noaptea se chinuieste mascat \u00eentr-un pansament de felii de carne vie cu s\u00e2nge, ca sa-si \u00eentretie o rumeneala \u00eentre ochii batr\u00e2ni si coltul gurii cu elasticul \u00eenmuiat\u201c. O parodie de viata ce staruia \u00eenca \u00een acel individ cerea, trivial evident, un tribut. El \u201eplatea la poarta casei un albanez, si, \u00een c\u00e2teva imobile, cumparase pentru satisfactiile hoitului sau elegant, cravasat cu cantarida, o seama de profesioniste\u201c.
\nIntendentul este razbunat pentru ingratitudinea cu care a fost tratat de cei care se catarasera spre putere pe umerii lui. Morti, acestia devin insipizi si flasci. \u00cenviat, ministrul caruia alta data \u00eei scrisese discursuri se \u00eenfatiseaza spasit si vinovat \u00een fata lui. \u201eFostul\u201c \u00eesi aduce aminte cum asteptase moartea predecesorului sa-i ia locul \u201e\u00eencredintat ca\u00a0 reprezinta si ca a nascocit, dupa moartea sefului temut, o nuanta, ca un ucenic de frizer, iesit de la stap\u00e2n, o pomada vazuta la patron, cu grasime, culoare si vanilina\u201c. Acum intendentul exulta, lamurit ca cinismul grosier si fariseismul nu-i facusera, cum credeau \u00een zbaterile lor pentru putere, nemuritori \u201edaca mor cu un grad mai mare si cu o decoratie mai mult…\u201c. Trisori si mincinosi, odata \u00eenviati, \u201efostii\u201c resimt apasarea pacatului. Reflectia intendentului: \u201eNefericirea oamenilor vine de la usurinta cu care se lasa pacaliti, complicata cu orgoliul ca pot si ei pacali pe altii. Cu c\u00e2t e mai absurda minciuna, cu at\u00e2t prestigiul ei sporeste. O sumedenie de papusi de c\u00e2rpa si paie tin lumea \u00eenlantuita de c\u00e2ltii si tar\u00e2tele lor\u201c.
\nP\u00e2na aici, \u201eCimitirul Buna-Vestire\u201c ar putea fi un reportaj-pamflet. Coca expresionismului \u00eencepe sa dospeasca odata cu tabloul iesirii mortilor din cimitire si cu invazia lor \u00een oras. \u201e\u00cenvierea\u201c la Arghezi \u00eesi pierde deliberat din spectaculozitate. \u00centr-un spatiu obisnuit, \u00eentr-o lume normala, mortii \u00eenvie fara nici o prevestire si se risipesc peste tot. \u00cenvierea lor nu are nimic din cunostintele omului obisnuit despre viata de dincolo si cea care va veni dupa Judecata de apoi. Ei apar pe nesimtite \u00een oras si, recunoscuti, provoaca stupoare si frica. Primii descoperiti sunt adusi pentru verificare cu registrele cimitirului si identificare. \u00cenvierea lor nu este considerata o minune, ci o frauda. Halucinant! Lumea este contrariata pentru ca, prin comportamentul lor, re\u00eenviatii nu se deosebesc cu nimic de cei ce n-au murit \u00eenca. Aparent numai, pentru ca altfel se va constata ca nu mai pot muri nici macar de glont. \u00cen final descoperim ca dintre morti \u201eau fost arestati urmatorii pentru port de nume ilicit: Mihail Kogalniceanu, C.A.Rosetti, Veniamin Kostaki si asa-numitul Alexandru cel Bun. Au mai fost prinsi, \u00eentr-alte provincii, un Dimitrie Cantemir, un Tudor zis din Vladimiri, si altii, iar jandarmii mai sunt pe urmele, fugarite prin padurile Snagovului, Ardealului si ale Bucovinei, ale c\u00e2torva sefi de banda, porecliti Tepes, Mihai si Stefan\u201c. Cel mai tulburator pentru procurori se va dovedi un Mihai, acuzatul Numarul Unu, care pretinde ca este Eminescu:
\n\u201e\u2013 Ce fel de Eminescu esti?, \u00eentreaba presedintele, documentar.
\n\u2013 Mihai.
\n\u2013 N-am \u00eentrebat asta. Ce fel de Mihai Eminescu? A mai fost unul acum cincizeci de ani.
\n\u2013 Acelasi, raspunse acuzatul Numarul Unu.
\n\u2013 Celalalt a murit.
\n\u2013 Si pe urma a \u00eenviat si s-a ivit din nou.
\n\u2013 Cum a \u00eenviat si cum s-a ivit? Ce vrei sa spui dumneata? O singura \u00eenviere se cunoaste: a lui Iisus.
\n\u2013 El a fost cel dint\u00e2i care a \u00eenviat. Acum sunt mai multi. Dar si Iisus a \u00eenviat de mai multe ori, rastignit de mai multe ori\u201c.
\nSuntem \u00een plina parabola, evident, dar cheia se clarifica treptat: dreptul la nemurire \u00eel da Creatia. Odata cu cei care au creat \u201ebeneficiaza\u201c de \u00eenviere si altii, creatii. Tabloul este inversul celui al Apocalipsei. Un omulet apare \u00eentr-un t\u00e2rziu \u00een fata anchetatorului si pretinde ca a \u00eenviat, dar nu-i vine nici lui a crede. Anchetatorul, dupa at\u00e2ta tevatura, era deja lamurit de venirea \u00cenvierii si-i spune omuletului ca nu se \u00eenseala, ca a \u00eenviat. Convins ca anchetarea mortilor \u00eenviati, pe care o condusese, scosese un nou adevar la lumina, \u00eel sfatuieste: \u201e\u2013 Du-te \u00een multime si mergi cu ea \u00eenainte…\u201c.
\nExpresionism viguros. \u00cen volum vom asista la marile evenimente din viata obisnuita: nasterea, casatoria, moartea. Detaliile intra \u00een fresca at\u00e2t c\u00e2t sa \u00eengroase tabloul. Putem depista un anumit schematism. Exista un evident gust al scriitorului pentru anecdotica. Siluetele din cimitir, apoi mortii din oras nu au trairi, ci produc emotii, stupoare. De fapt stari de groaza. Se crede ca se va intra \u00een logica ciclului invers, moartea spre viata. Dar nu mai este posibil. Esentialul, nasterea adica, nu este reproductibila, este unica. Este altceva dec\u00e2t \u00cenvierea. Desigur, la Arghezi vom regasi neaosismul cu energia lui particulara, at\u00e2t de specifica \u00een opera scriitorului. Dar esentialul este altundeva. Ca la toti marii reprezentanti ai acestui curent, expresionismul lui este asigurat de puterea uriasa a imaginii obtinuta prin dilatarea fortei. Cred ca numai handicapul de limba a facut ca opera lui Arghezi sa nu aiba circulatia si faima celei a unui Maeterlinck, de exemplu, oric\u00e2t de mari ar fi diferentele \u00een scopurile tematice alese. Diferenta o da unghiul de abordare a motivului religios, dar acesta ar fi trebuit sa fi st\u00e2rnit si mai mult interesul. Diferitul si la unul si la celalalt fata de academic este obtinut prin subversiune si prin rabat la acel totul prin ratiune. Totul este sacrificat excesiv ironic si persiflant la Arghezi, \u00eengrosat si caricaturizat. Si, totusi, artistic vorbind, personajele lui sunt din galeria expresionistilor flamanzi. Imaginile care \u00eemi staruie \u00een minte recitindu-l acum pe Arghezi din \u201eCimitirul Buna-Vestire\u201c, chiar si din \u201eTablete din Tara de Kuty\u201c, sunt apropiate celor din tablourile lui James Ensor \u201eIntriga\u201c (1890), \u201eMastile singuratice\u201c (1892) si, mai ales, \u201eIntrarea lui Christos \u00een Bruxelles\u201c (1888). Chistos \u00een Bruxelles?, ne \u00eentrebam contrariati vaz\u00e2nd tabloul. Da, este posibil prin schimbarea viziunii. Expresionismul \u00een acea etapa \u00eensemna mister si tulburare a sufletului, predilectie pentru fortele revoltate \u00eempotriva ordinii. Pasiunile umane nu au intermediar, devin capricioase, adica fara logica, dar puternice. Intensitatea este traita cu maximum de inflexibilitate. Arghezi este plin de malitie, desface un univers, mic sau mare, uman sau social, politic sau moral, si-l reface dupa bunul plac. Estetica lui Arghezi atrage distorsionarea si \u00eengrosarea expresiei realului. Suprarealist si expresionist \u00een acelasi timp, scriitorul recurge la fantezie si sarcasm \u00een tratarea vietii si mortii. Tabloul este unul al mascaradei (\u00een sensul de teatru de masti) grotesti. Mastile lui Ensor! Mortii ies din morminte noaptea si se plimba prin cimitir si prin oras fara un interes, apatici p\u00e2na si la stabilirea identitatii lor. Macabrul se instaureaza \u00een viata obisnuita si o modifica pe nesimtite si complet. Orasul traieste de-a-ndoaselea, bolnavii nu mai merg la medici, nebunii ies din ospicii \u00een deplina sanatate intelectuala, nu mai naste nimeni, nu mai moare nimeni. \u00centre morti si vii nu mai exista diferente. C\u00e2nd deosebirea este, totusi, descoperita, intervine spaima si teama. Re-acomodarea cu \u201emortii vii\u201c presupune recunoasterea. Eminescu, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Mihail Kogalniceanu descumpanesc re\u00eenviati. \u00cen final, cei chemati sa ancheteze si sa pedepseasca mortii care pretind ca au \u00eenviat vor accepta rusinati ca sunt comuni si \u00eenvinsi. \u00cenvierea devine o \u201erealitate\u201c. \u00cen fata avalansei probelor de \u00eenviere, tribunalul improvizat pentru judecarea mortilor se vede inutil si constr\u00e2ns sa recunoasca:
\n\u201e\u2013Au \u00eenviat mortii!, domnule acuzator, zise prezidentul, nu vezi?
\n\u2013 Adevarat?, zise acuzatorul.
\n\u2013 Adevarat. Au \u00eenviat…..
\n\u2013 Adevarat! Adevarat! Adevarat! Striga cu bucurie clocotul lumii… Acuzatorul simti \u00een el tresarire de cremene sc\u00e2nteiata, si, scul\u00e2ndu-se din jet, \u00eencepu sa c\u00e2nte si el cu corurile ce-l cuprinsera la mijloc:
\nSfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte.
\nSi se pierdu \u00een slava lor\u201c.
\nArghezi transforma \u00een \u00eentregime preceptul dogmatic al \u00cenvierii de la care porneste, \u00eel ia ca pretext si creeaza o pagina memorabila de expresionism \u00een literatura rom\u00e2na. Nu suntem \u00een fata unui text religios, evident; aici este diferenta \u00eentre el si Maeterlinck. Scriitorul rom\u00e2n ram\u00e2ne cel pe care \u00eel descoperea Pompiliu Constantinescu \u00een \u201eFlori de mucigai\u201c, si anume poetul \u201e\u00eenchis \u00eentre zidurile scunde ale unei umanitati \u00een care sentimentele aproape au murit\u201c.
\nCred ca si observatia lui Dumitru Micu, facuta prin 1968, ram\u00e2ne \u00eenca valabila la o lectura \u201enoua\u201c a lui Arghezi: \u201eUn procedeu frecvent \u00een \u201eCimitirul Buna-Vestire si \u00een alte scrieri e convertirea trivialului \u00een instrument expresiv\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

1.Absurdul \u00een \u201eTablete din Tara de Kuty\u201c Tudor Arghezi este primul important scriitor care bruscheaza, constant si deliberat, normele scrisului de p\u00e2na la el. Nu este singurul. A-i cita \u00een compania lui pe Ion Barbu si pe cei aparuti ceva mai t\u00e2rziu, Nichita Stanescu sau Fanus Neagu, nu ar fi o eroare. Arghezi, \u00eensa, deschide… Cite\u0219te mai mult »Insurectie estetica la Tudor Arghezi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2021,2019,2018,2020],"class_list":["post-2480","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cimitirul-buna-vestire","tag-tablete-din-tara-de-kuty","tag-estetica-la-tudor-arghezi","tag-expresionismul-arghezian"],"views":4520,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2480","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2480"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2480\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2480"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2480"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2480"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}