{"id":2468,"date":"2010-04-29T12:43:23","date_gmt":"2010-04-29T10:43:23","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2468"},"modified":"2010-04-29T12:44:12","modified_gmt":"2010-04-29T10:44:12","slug":"convorbiri-cu-dan-c-mihailescu-3","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/convorbiri-cu-dan-c-mihailescu-3\/","title":{"rendered":"Convorbiri cu Dan C. Mihailescu"},"content":{"rendered":"

\u2013 Aveti sentimentul ca v-ati risipit in activitatea critic-publicistica, sau, dimpotriva, ca tot ceea ce ati lasat in urma, in coloanele de ziar, are cheag?<\/strong>
\n\u2013 Oh, Doamne, risipirea la scriitorul rom\u00e2n!!! Pai ce altceva este mai constant, mai v\u00e2rtos, mai blestemat si totodata mai feeric in istoria noastra literara? Si nu numai literara, fiindca aproape toata elita si-a deturnat mai mult sau mai putin inutil energiile intru disolutia vocatiei originare. S-a spus demult ca debutam genial si sf\u00e2rsim provincial. Sa ia cineva corespondenta intelectualului rom\u00e2n \u2013 fie viitori savanti, fie avocati, filosofi, poeti, politicieni, medici, ingineri, financiari, sociologi, geografi etc. \u2013 din vremea studiilor la Paris, Berlin, Viena s.a.m.d., sa compare elanurile si proiectele fabuloase de acolo cu realitatile de dupa intoarcerea in tara! Aproape fara exceptie, toate carierele si-au tradat \u2013 uneori deliberat, din ratiuni pecuniare ori chemari politice, alteori obligat de arcanele destinului, sau pur si simplu inconstient \u2013 in cele din urma idealurile studentiei. Eminescu este si aici v\u00e2rful absolut. Intotdeauna m-a coplesit, m-a revoltat, m-a ingrozit caderea lui infioratoare de la minunile atotcuprinzatoare ale junetii lui austriece catre verile redactionale de la \u201eTimpul\u201c! Sigur, uneori ma intrebam daca era de preferat un Eminescu septuagenar, parlamentar sau ambasador, instalat confortabil la Curte ca Alecsandri, insurat cu vreo Frau Kremnitz, tatal c\u00e2torva copii, autorul unui raft de volume somptuos legate, si care sa repete implinirile maturitatii goetheene, in dauna abisalitatii adolescentine. Sa-l regret pe posibilul filosof-logician-estetician Maiorescu, privindu-i ca pe o suma de fleacuri activitatea politica? Sa ma intreb c\u00e2ta poezie ar mai fi scris Arghezi, sau c\u00e2ta istorie Iorga, in locul publicisticii lor uriase? C\u00e2te romane ar mai fi scris Rebreanu daca nu-l pompau arghirofil in halul cunoscut sotia si fiica, oblig\u00e2ndu-l la tot felul de angajamente social-politic-administrative? Ce biblioteca ar fi umplut Andrei Plesu cu propriile-i, zeci, de eseuri si sinteze in istoria picturii, daca n-ar fi simtit, nu doar efectele drogului gazetariei, dar si misia social-culturala in guverne sau la NEC! Sau ce ar fi insemnat un Gabriel Liiceanu in fata unor amfiteatre cu sute de studenti la filosofie, precum Heidegger, autor de tomuri savante de fenomenologie, daca n-ar fi fost sa ne umple at\u00e2t de stralucitor cu Humanitasul, cale de aproape doua decenii, golul inspaim\u00e2ntator din sincronizarea cu filosofia, istoriografia, politologia, memorialistica, sociologia celei de-a doua jumatati a veacului 20!
\nC\u00e2te virtuale cariere de cercetatori, savanti in speologie, microbiologie, chimie, matematica etc. au fost ingenuncheate, pe de o parte de precaritatea sistemului, iar pe de alta \u2013 de imperioasa necesitate didactica, av\u00e2nd, aceasta, o dubla motivatie: cea strict financiara, de supravietuire, dar si una ideala, de \u201emisionarism\u201c, pe care intelectualul nostru si-a asumat-o intotdeauna. Relatia e comparabila cu alt viciu fermecator al fiintei noastre spirituale: fascinatia enciclopedismului in dauna specializarii. Refuzul net al verticalului, al cantonarii in odihna prafoasa a nisei, unde totusi domnesti irevocabil, paralel cu hipnoza cuprinderii pe orizontala, a histrionismului care farmeca saloanele, dar vaduveste bibliotecile.
\nAcuma, de buna seama ca lucrurile pot fi privite si de pe malul celalalt, al reusitelor. Daca pot fantaza pe seama latentelor carturaresti nevalorizate in cazul unor Ion Ghica, Balcescu sau Hasdeu, in schimb nu se poate zice ca Eliade, Blaga ori Eugen Ionescu nu si-au rotunjit perfect lumile spirituale, in ciuda cheltuirii fiintei fiecaruia pe diverse \u201epiete\u201c de idei, in frivolitati monden-teatrale, diplomatice etc. Ca sa nu mai vorbim de critica literara, unde risipirea foiletonistica a facut in majoritatea cazurilor importante casa buna cu inchegarea marilor sinteze: Lovinescu, Calinescu, Manolescu, Simion. Fata de ei, sigur, Pompiliu Constantinescu ram\u00e2ne un risipit sclipitor, iar Radu G. Teposu, cel de dupa 1989, un impatimit al ziaristicii care i-a fagocitat marele talent critic.
\nSi tot asa, putem glosa mult pe seama relatiei implinirilor cu esecul (fata de vocatiile initiale si de asteptarile posteritatii) la Kogalniceanu si Simion Mehedinti, la Dimitrie Gusti (teoreticianul sociolog, fata de facatorul de institutii, animatorul echipelor regale si coordonatorul de cercetari colective), ca si la Mircea Vulcanescu, ultradotatul cultural, care putea face la fel de bine filosofia religiei, geostrategie, poezie, etnologie, dar care, opt\u00e2nd pentru Directia Vamilor, a ales \u201ecultul slujirii\u201c intr-o (pseudo)risipire exemplara.
\nTotusi: revenind la acel Eminescu care nu doar ca nu si-a mai dat doctoratul, dar si-a parasit hugolienele planuri de Panorame ale desertaciunilor pentru a-si vlagui inutil talentul, credintele si curatia morala in rapoartele revizorului scolar si nebunia gazetariei, trebuie sa ne intrebam iar si iar de ce at\u00e2ta geniala \u2013 dar inconstienta \u2013 risipire la I.L. Caragiale? Patru piese superbe in patru, cinci ani \u2013 si nimic in ceilalti douazeci, c\u00e2nd totul l-ar fi indreptatit la o creativitate dramatica \u201emacar\u201c (!) moli\u00e8resca ? Nu se poate, e ceva putred aici. E ceva care-l deturneaza aproape invariabil pe scriitorul nostru de la tiparele constructiei temeinice de tip germanic, de la rotunjirea propriilor sisteme teoretice, de la buna raceala a dictionarelor si istoriilor literare. Sa fie temperamentul latin? Logoreea levantina? Mercantilismul si carierismul? Sistemul social mereu precar, indemn\u00e2nd la fusereala, diletantism, miticism spumos, dar alienant?
\nIar c\u00e2nd ne apuca si pe noi mania arhitecturilor masc\u00e2nd frustrari de breasla si deliruri de grandoare, dam in… Adrian Marino! Adica in sindromul omonim! Iata o tenace vointa de putere, sinteza si ne-cheltuire, al carei final a fost exact opusul ei: risipirea!
\nVenind la prezent: faptul ca ne-au suplimatara de la EVZ (Nicolae Manolescu, Radu Paraschivescu, matale, eu, parca si altii) nu cred ca se datoreaza ratiunilor de ordin financiar. Drepturile noastre de autor nu cred ca rivalizau lunar cu benzina redactiei plus cafeaua si apa minerala. Dar nici nu vreau sa ne mai intrebam de ce si cum. Fapt este ca tot in acest octombrie 2009 aud ca ni se extermina si \u201eIdeile in dialog\u201c, ceea ce este mult mai grav. Pentru ca o recenzie inca-ti mai poti plasa ici si colo, dar rubricile noastre din revista lui Patapievici mi-e teama ca ne vor ram\u00e2ne niste dulci fantasme pe tot restul vietii. Gata cu \u201eViata literara\u201c.
\nDar ce, crezi ca ma vindec de priapismul cronicaresc? Crezi ca voi profita de asa o palma racoritoare a destinului ca sa ma-nfund in \u201eistoria generatiei ’27\u201c? Ti-ai gasit! Mi-e cu neputinta sa traiesc o saptam\u00e2na fara rubrica. In fond, la ce bun sa te aduni, daca nu ca sa te risipesti?!?
\n\u2013 (…) Va inteleg perfect c\u00e2nd spuneti: \u201eMi-e cu neputinta sa traiesc o saptam\u00e2na fara rubrica.\u201c Semnez si eu acest enunt. Intrebarea este: de ce?<\/strong>
\nE vorba despre dorinta de a dialoga mereu cu cititorul, cu publicul, de a dimensiona acest public, de a scrie pentru c\u00e2t mai multi? Vreti, vrem popularitate? Va doriti succes social, prin p\u00e2rghia gazetariei culturale? Vreti comunicare reala ori acea notorietate pe care o vizeaza orice scriitor? Haideti sa analizam si sa psihanalizam putin aceasta risipire pe frontul criticii de int\u00e2mpinare si al publicisticii consistente.
\n\u2013 Propun ca motto in peisaj acel \u201ema cheama patria\u201c din corespondenta berlineza a lui Caragiale, numai pe jumatate giumbuslucar si autoparodic. In fond, alerg\u00e2nd frenetic la\u00a0 int\u00e2lnirile electorale ale liberal-conservatorilor lui Takita Ionescu \u201eGura de aur\u201c, nenea Iancu, omul care persiflase genial toate viciile electorale \u201edaco-romane\u201c si se deghizase funambulesc, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, in junimist, radical, socialist, conservator, liberal si inca altele, intra impetuos, de buna voie, in malaxorul grotesc al politicii, fara ezitare, fara rusine, fara limite. De ce?
\nFiindca, neav\u00e2nd o adevarata traditie seculara intens culturala, scriitorul rom\u00e2n nu s-a multumit niciodata cu masa lui de scris, manuscrisele si condeiul, cu sotia iubitoare, copiii zglobii, c\u00e2inele, pisica, livada, svartul de la cafenea si, eventual, o amanta alegra, generoasa, domestic adoratoare. Nu. El s-a simtit invariabil chemat la misia sacra, la opera de educare a natiei, de salvgardare a fiintei nationale, de infaptuire a idealurilor etnopsihologice si autosacrificiu pe altarul intereselor comune. Continuitate istorica, omogenitate etnica, unitate nationala. Lupta cu ungurii asupritori, cu panslavismul cotropitor, cu cizma germana si fesul turcesc, cu grecimea arghirofila, evreimea camatareasca si armenitatea subtila. Lupta cu analfabetismul, antipatriotismul, ciocoismul, cosmopolitismul, maghiarismul, lupta cu aversiunea antivalaha in Ardeal, cu rusofilia moldava si germanismul bucovinean, cu levantinismul si moravurile otomane in Sud, cu lesii, tatarii si ucrainienii in Nord. Cum sa nu faca el publicistica militanta? Cum sa nu fie francofil, bosofil, rusofil, xenofob sau xenofil? Cum sa cultive teatrul de bulevard, c\u00e2nd tara are nevoie, ma-ntelegi, de dramaturgie patriotica si piese educative? Cum sa-si alinte el prometeicele, epopeicele, savantele, universalele proiecte juvenile, c\u00e2nd tara are nevoie de misionari, bibliotecari, gazetari, inspectori scolari, traducatori, editori, entertaineri, inclusiv ministri ai culturii, ori, da, agenti DIE animati si motivati de sfinte ratiuni geostrategice?
\nTextul e moft. Subtextul si contextul fac legea. Politizarea p\u00e2na in esenta a actului cultural a facut ca mai toate energiile strict artistice rom\u00e2nesti \u2013 la 1848 ca la 1968, la 1920 ca la 1940, 1980, 1990 si 2010 \u2013 sa se (su)puna mai devreme sau mai t\u00e2rziu la obada nationala, in jugul \u201emisiei sociale\u201c. Nimeni nu se vrea retras in biblioteca sau la mosie, in strainatate, in subsolurile vietii universitare sau in vreun foisor eminamente spiritual. Mai toata lumea se viseaza exponentiala, v\u00e2rf de lance, berbece de spart porti, flamura invingatoare, coada de paun sau creasta de cocos. Ce naiba, se vede de la o posta ca nu ne simtim bine tac\u00e2nd masonic in constructia strategica si surfil\u00e2nd arhitecturile indelung experimentate, ca ne repugna catedrala si adoram improvizatia, ca avem un refuz organic fata de proiectele \u201emagnum\u201c si veneram microfilia, arderea la foc mic, c\u00e2rnatul prajit sub coviltir, in dauna perspectivelor grandioase, resimtite, acestea, ca opinteli megalomaniace, cu toate ca nu sunt, de regula, dec\u00e2t prospectiile firesti ale unei forte naturale.
\nCe e mai rau acuma e ca au dat peste noi relativismul absolutizant, minimalismul, epicureismul \u201emiserupist\u201c, amalgamarea postmodernista, pe scurt: haosul bine organizat, astfel inc\u00e2t p\u00e2na si ce era umbra de efort, firava intentie de ambitie constructiva, va capitula in favoarea nimicniciei, a netrebniciei valahe care-l innebunea p\u00e2na la lacrima pe bietul Noica.
\nVorba lui Eminescu: \u201e\u2018tu-i neamul nevoii…!\u201c<\/p>\n

\n

Fragment dintr-un volum de Convorbiri cu Dan C. Mihailescu, in lucru<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u2013 Aveti sentimentul ca v-ati risipit in activitatea critic-publicistica, sau, dimpotriva, ca tot ceea ce ati lasat in urma, in coloanele de ziar, are cheag? \u2013 Oh, Doamne, risipirea la scriitorul rom\u00e2n!!! Pai ce altceva este mai constant, mai v\u00e2rtos, mai blestemat si totodata mai feeric in istoria noastra literara? Si nu numai literara, fiindca… Cite\u0219te mai mult »Convorbiri cu Dan C. Mihailescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-2468","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2701,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2468","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2468"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2468\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2468"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2468"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2468"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}