Am auzit de prea multe ori opinia c\u0103 o carte este precum femeia: nu trebuie s-o atingi nici m\u0103car cu o floare. Cu at\u00e2t mai pu\u0163in cu creionul chimic \/ dermatograf. Dac\u0103 e\u015fti un \u201eadev\u0103rat\u201c cititor, trebuie s\u0103 prive\u015fti cartea ca pe un obiect sacru (Borges chiar credea \u00een aceast\u0103 sacralitate), de la mare distan\u0163\u0103, \u00eenfiorat. Cine s-ar apuca s\u0103-\u015fi scrie impresiile pe s\u00e2nul lui Venus din Milo? Doar un barbar, un p\u0103g\u00een \u015fi un neispr\u0103vit. Deci, nu scrie\u0163i pe c\u0103r\u0163i, nu \u00eendoi\u0163i paginile, a\u015feza\u0163i-le, pentru totdeauna, \u00eentr-o vitrin\u0103.
\nOri de c\u00e2te ori o citesc (sau o aud slobozit\u0103 de la mari \u00een\u0103l\u0163imi academice), opinia aceasta m\u0103 face s\u0103 sar \u00een sus, ca ars. M\u0103 irit\u0103, m\u0103 scoate din s\u0103rite, devin irascibil. Avem de a face, ne\u00eendoios, cu opinia unui biblioman. Nu \u015fti\u0163i ce este un biblioman? Bibliomanul pre\u0163uie\u015fte mai mult obiectul carte dec\u00e2t faptul lecturii ei. Posesia obiectului \u00eei ajunge. Se mul\u0163ume\u015fte s\u0103-l contemple din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd (o dat\u0103 la cinci ani) \u015fi \u00eel p\u0103streaz\u0103 \u00een dulap, dup\u0103 un geam.
\nSigur, \u00eensemn\u0103rile marginale nu sunt de admis pe c\u0103r\u0163ile care nu-\u0163i apar\u0163in, pe c\u0103r\u0163ile publice, \u00een tomurile amabile ale prietenilor. De asta nu-mi place s\u0103 \u00eemprumut c\u0103r\u0163i de la al\u0163ii (ori de la bibliotec\u0103). Le \u00eemprumut numai \u015fi numai \u00een cazuri de mare necesitate, c\u00e2nd nu mai g\u0103sesc nici o cale de a-mi procura \/ achizi\u0163iona o carte, o publica\u0163ie, un studiu, un text indispensabil, f\u0103r\u0103 de care a\u015f p\u0103rea incult \u015fi \u00eenapoiat. \u015ei le citesc f\u0103r\u0103 pl\u0103cere. Cu ging\u0103\u015fii rigide. Parc\u0103 a\u015f purta m\u0103nu\u015fi de chirurg \u015fi o p\u00e2nz\u0103 pe gur\u0103 ca s\u0103 nu transmit vreun bacil (sau s\u0103 iau unul). \u0162in cartea departe de ochi, departe de respira\u0163ia mea contagioas\u0103.
\nDeci, nu-mi plac c\u0103r\u0163ile de \u00eemprumut. Sunt ca femeile altora. Le admiri f\u0103r\u0103 a cuteza s\u0103 le pip\u0103i. \u015ei, dup\u0103 legea veche, admir\u00e2ndu-le prea tare, tot comi\u0163i un p\u0103cat strig\u0103tor la cer. \u0162i-ai asigurat chinurile iadului, de\u015fi, practic, n-ai f\u0103cut nimic.
\nDar legea veche e aspr\u0103 \u015fi, poate, inactual\u0103. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, de ce a creat bunul Dumnezeu frumosul, entitatea feminin\u0103? De ce a dat b\u0103rbatului, spre solu\u0163ie, \u201eproblema femeiasc\u0103\u201c, aceea despre care a vorbit undeva, \u00een chip memorabil, Tatiana Tolstaia? Ca s\u0103 le \u0163ii sub obroc, s\u0103 le ascunzi de privirea tuturor celorlal\u0163i? Nu cinste\u015fti cu adev\u0103rat o femeie dac\u0103 nu-i dai un mic semn de pre\u0163uire, o ochead\u0103, dac\u0103 nu-i s\u0103ru\u0163i m\u0103car unghia de la degetul mic al m\u00e2inii drepte, dac\u0103 nu-i reci\u0163i \u00een genunchi m\u0103car un sonet \u00eendr\u0103gostit.
\n\u00cen pofida opiniei cu privire la virginitatea sacrosanct\u0103 a c\u0103r\u0163ilor, nu po\u0163i citi o lucrare f\u0103r\u0103 s-o adnotezi. Dac\u0103 nu faci asta, \u00eenseamn\u0103 c\u0103, de fapt, n-o cite\u015fti. O \u0163ii \u00een palme \u015fi o mu\u0163i de colo colo degeaba. Nu-\u0163i va r\u0103m\u00eene nimic \u00een minte. Cite\u015fti ca s\u0103 scrii (o alt\u0103 carte, cartea ta). \u015ei scrii ca s\u0103 pricepi. N-o spun primul. \u00ce\u0163i plac o propozi\u0163ie, un pasaj, tragi o linie sub\u0163ire pe sub ele: aici vei g\u0103si \u00eentotdeauna ceva pre\u0163ios.
\n\u00ce\u0163i vine un g\u00eend nea\u015fteptat de profund, te miri tu \u00eensu\u015fi de profunzimea lui, dar trebuie s\u0103 str\u0103ba\u0163i lucrarea mai departe, nu te po\u0163i opri din lectur\u0103. Dac\u0103 nu-\u0163i rezumi imediat g\u00e2ndul, ri\u015fti, totu\u015fi, s\u0103-l pierzi. Notezi un cuv\u00e2nt pe margine, s\u0103 nu-\u0163i ui\u0163i ipoteza. \u00ce\u0163i place o pagin\u0103: 19 sau 55, de pild\u0103. Scrii cifra undeva, pe o foaie alb\u0103, c\u00eend exist\u0103 una, de\u015fi am v\u0103zut \u015fi c\u0103r\u0163i f\u0103r\u0103 astfel de pagini. Pe dosul copertei, sub titlu, \u00eentr-un loc u\u015for de g\u0103sit, notezi un termen, o liter\u0103. Ori la final, dup\u0103 sumarul volumului, dac\u0103 nu vrei s\u0103 scrii chiar l\u00e2ng\u0103 titlu \u015fi autor, fiindc\u0103 e\u015fti foarte modest.
\nDin p\u0103cate, c\u0103r\u0163ile de azi nu mai \u00eencurajeaz\u0103 adnot\u0103rile, exerci\u0163iul voios al min\u0163ii, fantezia exegetic\u0103, asocia\u0163iunile libere. Au prea pu\u0163in spa\u0163iu alb, la marginea r\u00e2ndului, deasupra paginii, dedesubt. Sunt tip\u0103rite, \u00een cel mai fast caz, meschin. Unde sunt c\u0103r\u0163ile de alt\u0103dat\u0103? Unde z\u0103pezile? Unde din\u0163ii \u00eentregi, f\u0103r\u0103 o carie? Nimic nu mai e cum a fost.
\nA adnota o carte (id est a g\u00e2ndi pornind de la ea) reprezint\u0103 o art\u0103, un me\u015fte\u015fug subtil, un talent ob\u0163inut cu imens efort. Aceast\u0103 art\u0103 e foarte veche. Scribii medievali, cititorii de ambe sexe au f\u0103cut adesea adnot\u0103ri, corec\u0163ii, au ameliorat textul. Coleridge a devenit vestit pentru \u00eensemn\u0103rile sale (circulau printre cunoscu\u0163i), lumea \u00eei d\u0103ruia c\u0103r\u0163i tocmai pentru a le adnota; a l\u0103sat c\u00e2teva sute de pagini de \u00eensemn\u0103ri marginale. Nici Edgar Allan Poe nu a fost str\u0103in de acest obicei.
\nDe\u015fi ne \u00eendrept\u0103m viguros spre o er\u0103 a e-book-ului, arta adnot\u0103rilor ar trebui negre\u015fit predat\u0103 \u00een \u015fcoli. Eu am \u00eenv\u0103\u0163at-o t\u00e2rziu. Dar de subliniat am subliniat dintotdeauna. Ea nu se rezum\u0103, \u00een nici un caz, la aruncarea \u00een pagin\u0103 a unor semne de \u00eentrebare, cum procedam odinioar\u0103. \u00censeamn\u0103 pur \u015fi simplu s\u0103 notezi g\u00e2nduri.
\nPute\u0163i g\u0103si \u00eendrum\u0103ri \u00een acest sens la Umberto Eco \u015fi, mai cu seam\u0103, \u00een lucrarea Cum se face o tez\u0103 de licen\u0163\u0103. Eco ne sf\u0103tuie\u015fte insistent s\u0103 subliniem c\u0103r\u0163ile cu mai multe culori, la fiecare lectur\u0103 cu o alt\u0103 nuan\u0163\u0103 cromatic\u0103. I-am urmat exemplul \u00eentocmai: pentru note, folosesc verde, pentru a bara un pasaj, ro\u015fu, pentru pasajele deprimate, plumbul creionului. O vreme, am folosit \u015fi f\u00e2\u015fii de h\u00e2rtie ca ajutor mnemotehnic. Dar astfel de h\u00e2rtii \/ fi\u015fe se pierd repede, cad, dispar \u00een neant. Unii le lipesc cu scotch \u015fi c\u0103r\u0163ile lor iau aspectul unui clasor, al unui ierbar. O lucrare care mi-a fost de folos acum un deceniu \u015fi mai bine: H. J. Jackson, Marginalia: Readers Writing in Books, 2001. Prezint\u0103 c\u00e2teva cazuri senza\u0163ionale de glosatori (T. H. White, printre ei).
\nSubliniezi pentru c\u0103 ai de g\u00e2nd s\u0103 recite\u015fti, s\u0103 reg\u0103se\u015fti c\u00e2t se poate de repede un pasaj semnificativ. Mi-am dorit de multe ori, c\u00e2nd aveam mult de scris, s\u0103 recitesc m\u0103car c\u00e2teva pagini din Demonii, din Anna Karenina, din Muntele vr\u0103jit, din eseurile lui Montaigne. Nu am \u00eentotdeauna timp s\u0103 recitesc \u00een \u00eentregime un volum. Citesc o pagin\u0103, un capitol, frunz\u0103resc \u00een c\u0103utarea enun\u0163urilor semnificative. Dac\u0103 n-a\u015f fi l\u0103sat un indiciu al trecerii mele prin via\u0163\u0103 \u015fi prin carte, dac\u0103 n-a\u015f fi subliniat enun\u0163ul, mi-ar fi fost foarte greu. Aproape imposibil.
\n\u00cen Pourquoi lire? (Grasset, 2010), Charles Dantzig spune \u00een chipul cel mai neted c\u0103 cite\u015fte pentru a scrie pe c\u0103r\u0163i (\u015fi apoi despre ele). De c\u00e2nd se \u015ftie, \u015fi-a dorit c\u0103r\u0163i care s\u0103-i apar\u0163in\u0103 \u00een exclusivitate. Destinul lor va depinde de-acum \u00eenainte doar de el. Va sublinia ce i se pare interesant, va redacta comentarii. Este singura modalitate de a citi \u00een\u0163elept. Cititul se \u00eenso\u0163e\u015fte obligatoriu cu scrisul. Sunt acte concomitente. Iat\u0103 \u015fi concluzia lui Dantzig: \u201eDac\u0103 v-a\u015f ar\u0103ta volumele mele din opera lui Proust, a\u0163i \u00een\u0163elege de ce \u00eemi cump\u0103r periodic noi edi\u0163ii\u201c.
\nUn clasicist pasionat de marginalii a exclamat c\u00e2ndva, numai pe jum\u0103tate ironic: \u201eExist\u0103 motive diverse de a achizi\u0163iona c\u0103r\u0163i. Unii le cump\u0103r\u0103 pentru con\u0163inut \u015fi \u0103sta constituie, dup\u0103 mintea mea, un motiv foarte vulgar; al\u0163ii cump\u0103r\u0103 c\u0103r\u0163i pentru leg\u0103tura lor, \u015fi motivul lor este un pic mai temeinic \u015fi nu chiar at\u00e2t de vulgar precum cel dint\u00e2i; al\u0163ii cump\u0103r\u0103 c\u0103r\u0163i pentru tip\u0103ritur\u0103, pentru aspect, \u015fi \u0103sta este pe bun\u0103 dreptate un motiv foarte bun; dar adev\u0103ratul motiv de a cump\u0103ra c\u0103r\u0163i este marginea paginii! Cerceteaz\u0103 mereu marginea paginilor!\u201c.
\nDac\u0103 iube\u015fti cu adev\u0103rat o carte, scrie pe ea. \u00cenainte de orice, a citi \u00eenseamn\u0103 a reflecta. Las\u0103 m\u0103car o urm\u0103 a iubirii tale.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Am auzit de prea multe ori opinia c\u0103 o carte este precum femeia: nu trebuie s-o atingi nici m\u0103car cu o floare. Cu at\u00e2t mai pu\u0163in cu creionul chimic \/ dermatograf. Dac\u0103 e\u015fti un \u201eadev\u0103rat\u201c cititor, trebuie s\u0103 prive\u015fti cartea ca pe un obiect sacru (Borges chiar credea \u00een aceast\u0103 sacralitate), de la mare distan\u0163\u0103,… Cite\u0219te mai mult »Dac\u0103 iube\u015fti cu adev\u0103rat o carte<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[],"class_list":["post-24334","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor"],"views":2091,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/24334","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=24334"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/24334\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":24335,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/24334\/revisions\/24335"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=24334"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=24334"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=24334"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}