\u00cen Prefa\u0163a de la Jurnalul unei scriitoare, Leonard Woolf, so\u0163ul autoarei, atrage aten\u0163ia cititorului asupra unor aspecte importante \u00een receptarea \u015fi interpretarea paginilor legate de via\u0163a Virginiei Woolf. Mai \u00eent\u00e2i, afl\u0103m despre scriitoare c\u0103 a \u00eenceput s\u0103 consemneze date \u00een jurnal \u00een 1915, ultima \u00eensemnare fiind f\u0103cut\u0103 cu patru zile \u00eenainte s\u0103 moar\u0103, \u00een 1941. Un lucru important, subliniat adesea \u00een aceast\u0103 Prefa\u0163\u0103, \u0163ine de faptul c\u0103 jurnalul este alc\u0103tuit din extrase ale volumelor originale a c\u0103ror selec\u0163ie a fost f\u0103cut\u0103 de so\u0163ul scriitoarei: \u201eAm citit cu aten\u0163ie cele dou\u0103zeci \u015fi \u015fase de volume ale jurnalului ei \u015fi am extras pentru acest volum tot ceea ce prive\u015fte activitatea sa de scriitoare\u201c. \u00centr-adev\u0103r, Jurnalul con\u0163ine pu\u0163ine date biografice legate de Virginia Woolf \u00een compara\u0163ie cu abunden\u0163a aspectelor ce \u0163in de via\u0163a ei intelectual\u0103 \u015fi de activitatea de scriitoare. Prin urmare, Jurnalul nu dezv\u0103luie tot despre autoarea lui, fiind doar \u201eo foarte mic\u0103 parte din manuscris\u201c. Insisten\u0163a lui Leonard Woolf asupra acestui aspect vine din dorin\u0163a lui de a nu crea o imagine eronat\u0103 despre autoare, \u201ealtfel cartea va da o imagine foarte denaturat\u0103 a vie\u0163ii \u015fi caracterului autoarei\u201c.
\nPrin urmare, varianta publicat\u0103 de Leonard Woolf omite aspectele legate de via\u0163a intim\u0103 a scriitoarei, dar \u015fi men\u0163iunile ce trimiteau la persoane cu care aceasta interac\u0163ionase, \u00eenc\u0103 \u00een via\u0163\u0103 \u00een momentul public\u0103rii jurnalului: \u201eJurnalul este prea personal pentru a putea fi publicat \u00een \u00eentregime at\u00e2ta timp c\u00e2t tr\u0103iesc numeroase persoane la care se face aluzie\u201c. F\u0103r\u0103 \u00eendoial\u0103, t\u0103cerile ce \u00eentrerup cursivitatea Jurnalului, care uneori \u0163in s\u0103pt\u0103m\u00e2ni \u00eentregi, reprezint\u0103 urmarea deciziilor luate de Leonard Woolf. \u00cen alte cazuri, \u00eens\u0103, autoarea face singur\u0103 observa\u0163ii legate de pauzele mai mari dintre datele consemn\u0103rilor, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 dea \u015fi explica\u0163ii: \u201e\u00centr-adev\u0103r, este ru\u015finos. Au trecut cincisprezece zile din luna noiembrie \u015fi jurnalul meu n-a beneficiat de mine. Dar c\u00e2nd nu scriu nimic, se poate presupune cu temei c\u0103 am bro\u015fat c\u0103r\u0163i, c\u0103 am luat ceaiul la ora cinci \u015fi c\u0103 dup\u0103 aceea am f\u0103cut o plimbare\u201c. \u00cen\u0163elegem astfel c\u0103 not\u0103rile \u00een Jurnal nu se fac neap\u0103rat zilnic, c\u0103 autoarea opereaz\u0103 o selec\u0163ie de informa\u0163ii importante, interesante, demne de a fi notate din via\u0163a celei care \u00eel scrie.
\n\u201eSalut, scumpa mea fantom\u0103!\u201c
\nVirginia Woolf \u00ee\u015fi consider\u0103 Jurnalul depozitar al evenimentelor \u015fi st\u0103rilor pe care ea le-a tr\u0103it \u00een cursul vie\u0163ii, consemnate pentru a fi apoi recitite de o variant\u0103 viitoare a sinelui. Autoarea notez\u0103 mar\u0163i, 9 martie 1920: \u201eMi-o \u00eenchipui, ajuns\u0103 la b\u0103tr\u00e2ne\u0163e, pe Virginia pun\u00e2ndu-\u015fi ochelarii s\u0103 citeasc\u0103 aceast\u0103 \u00eensemnare din martie 1920, ceea ce m\u0103 \u00eencurajeaz\u0103 s\u0103 continui\u201c. \u00cen aceste c\u00e2teva r\u00e2nduri, autoarea Jurnalului pare c\u0103 se deta\u015feaz\u0103 de sine, proiect\u00e2nd \u00een text o alt\u0103 Virginie Woolf, diferit\u0103, cel pu\u0163in din punct de vedere al distan\u0163ei temporale. Prin urmare, g\u00e2ndul c\u0103 prin intermediul Jurnalulului b\u0103tr\u00e2na Virginia Woolf \u00ee\u015fi va putea rec\u0103p\u0103ta amintirile care i s-ar fi \u015fters din memorie \u00eei ofer\u0103 autoarei imboldul de a-\u015fi continua consemn\u0103rile. Jurnalul devine astfel o cale de comunicare \u00eentre cele dou\u0103 variante ale sinelui. Numai a\u015fa se explic\u0103 adresarea direct\u0103: \u201eSalut, scumpa mea fantom\u0103!\u201c. Mai mult, autoarea noteaz\u0103 la un moment dat c\u0103 Jurnalul trebuie s\u0103 constituie \u201egraficul progresului\u201c \u00een activitatea sa artistic\u0103. Cu alte cuvinte, Jurnalul trebuie s\u0103 re\u0163in\u0103 momentele importante din activitatea sa de scriitoare pentru ca \u00een final, recitind paginile, aceasta s\u0103-\u015fi observe propria evolu\u0163ie, trecerea de la scriitoare \u201eratat\u0103\u201c, de la scrisul \u201eur\u00e2t\u201c \u015fi de la stilul \u201er\u0103mas \u00een\u0163epenit\u201c p\u00e2n\u0103 la imaginea unei scriitoare adev\u0103rate, remarcabile prin \u201emetoda personal\u0103\u201c de a scrie, dar \u015fi prin con\u0163inutul \u201ebogat, profund, cursiv, tare ca piatra \u015fi lucitor ca diamantul\u201c al operelor sale.
\nO alt\u0103 func\u0163ie atribuit\u0103 de scriitoare propriului jurnal reiese dintr-o \u00eensemnare din data de vineri, 8 aprilie, 1921: \u201eAr trebui s\u0103 scriu de zor la Camera lui Jacob, dar nu pot. Deoarece acest jurnal este o b\u0103tr\u00e2n\u0103 confident\u0103 plin\u0103 de bun\u0103voin\u0163\u0103 \u015fi cu chipul f\u0103r\u0103 expresie, am s\u0103 \u00eencerc s\u0103 explic de ce nu pot\u201c. \u00cen acest caz, jurnalul scriitoarei nu mai are simpla valoare a unui depozitar; el devine un personaj de \u00eencredere, chiar un prieten \u00eenzestrat cu capacitatea de a asculta \u015fi de a-i \u00een\u0163elege st\u0103rile emo\u0163ionale, motiv pentru care autoarea alege s\u0103 i se confezeze \u00een scris.
\nUn confident de-o via\u0163\u0103
\nJurnalul are, a\u015fadar, trei func\u0163ii majore: depozitar de informa\u0163ii, canal de comunicare \u00eentre dou\u0103 versiuni ale identit\u0103\u0163ii scriitoarei \u015fi confident al acesteia. Pe l\u00e2ng\u0103 toate cele men\u0163ionate, \u00een unele situa\u0163ii, el devine purt\u0103tor al orarului scriitoarei, a\u015fa cum se observ\u0103 \u00een consemnarea de s\u00e2mb\u0103t\u0103, 14 octombrie 1922: \u201evreau s\u0103 folosesc aceast\u0103 pagin\u0103 ospitalier\u0103 pentru a stabili un program de lucru: s\u0103-mi continui lectura la capitolul greci\u201c sau \u201evoi termina Primul ministru \u00eentr-o s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103\u201c.
\nJurnalul Virginiei Woolf, a\u015fa cum se precizeaz\u0103 \u015fi \u00een Prefa\u0163\u0103, pune \u00een lumin\u0103 inten\u0163iile \u015fi metodele acesteia ca scriitoare: \u201eel ne ofer\u0103 un tablou psihologic cu totul aparte al crea\u0163iei artistice privite din interior\u201c, a\u015fa cum spunea Leonard Woolf. De exemplu, \u00een unele \u00eensemn\u0103ri, Virgina Woolf vorbe\u015fte despre inten\u0163iile sale \u00een ceea ce prive\u015fte scrisul. Luni, 26 ianuarie, autoarea m\u0103rturise\u015fte cum i-a venit \u201eideea unei forme pentru un alt roman\u201c, inspira\u0163ia necesar\u0103 pentru o nou\u0103 crea\u0163ie artistic\u0103 numit\u0103, \u00een aceea\u015fi pagin\u0103, o \u201elic\u0103rire de lumin\u0103\u201c. Totodat\u0103, ea \u00ee\u015fi pune \u00eentreb\u0103ri legate de calit\u0103\u0163ile ei de scriitoare, de capacitatea ei de a-\u015fi aduce propria munc\u0103 artistic\u0103 \u00eentr-o form\u0103 c\u00e2t mai bun\u0103: \u201evoi avea prilejul s\u0103 inserez o sumedenie de lucruri. \u00centrebarea este dac\u0103 sunt suficient de st\u0103p\u00e2n\u0103 pe mine\u201c. E clar c\u0103 Jurnalul nu \u00eei poate oferi r\u0103spunsul la \u00eentreb\u0103ri, \u00eens\u0103 acesta devine mijlocitorul unui dialog pe care autoarea \u00eel poart\u0103 cu sine \u00eens\u0103\u015fi. Mai t\u00e2rziu, \u00een octombrie 1922, Virginia Woolf noteaz\u0103 \u00een Jurnal inten\u0163ile pe care le are pentru noua carte, Doamna Dalloway, \u015fi promisiunea f\u0103cut\u0103 sie\u015fi: \u201eVreau s\u0103 preg\u0103tesc aceast\u0103 carte mai bine dec\u00e2t pe celelalte \u015fi s\u0103 ob\u0163in maximum din ea\u201c.
\nTrei luni mai t\u00e2rziu, autoarea noteaz\u0103 \u201edac\u0103 m\u0103 ajut\u0103 norocul, pl\u0103nuiesc s\u0103 \u00eencep Camera lui Jacob s\u0103pt\u0103m\u00e2na viitoare\u201c. \u00cen acest caz, Jurnalul nu mai este doar un receptor al g\u00e2ndurilor sale, ci cap\u0103t\u0103 din nou func\u0163ia de orar de activit\u0103\u0163i. Consemnarea unei astfel de decizii \u00een Jurnal o \u00eendatoreaz\u0103 pe autoare \u00eentr-un fel fa\u0163\u0103 de ea \u00eens\u0103\u015fi, dac\u0103 nu chiar fa\u0163\u0103 de Jurnal, s\u0103 respecte activitatea planificat\u0103. De asemenea, autoarea noteaz\u0103 \u00een parantez\u0103: \u201eeste prima oar\u0103 c\u00e2nd scriu acest lucru\u201c. Cu alte cuvinte, este prima dat\u0103 c\u00e2nd se g\u00e2nde\u015fte serios la preg\u0103tirea unei noi opere. Dup\u0103 ce \u00eencepe scrierea romanului Camera lui Jacob, la un moment dat, autoarea trece printr-o perioad\u0103 neprielnic\u0103 \u00een care \u00ee\u015fi \u00eentrerupe activitatea, not\u00e2nd la 8 aprilie 1921: \u201ear trebui ca acum s\u0103 scriu de zor la Camera lui Jacob, dar nu pot\u201c. Virginia Woolf pune sub semnul \u00eentreb\u0103rii\u00a0 poten\u0163ialul ei ca scriitoare \u015fi valoarea operelor sale: \u201eAdev\u0103rul este c\u0103 sunt o scriitoare ratat\u0103. Sunt demodat\u0103, b\u0103tr\u00e2n\u0103, incapabil\u0103 de progres, obtuz\u0103\u201c. Ne\u00eencrederea \u00een calitatea crea\u0163iilor sale artistice apare pe fondul unei reuniuni festive unde Lytton Strachey \u201en-a pomenit nici m\u0103car o singur\u0103 dat\u0103 de cartea mea, pe care presupun c\u0103 a citit-o\u201c. Mihai Miroiu subliniaz\u0103 c\u0103 filele Jurnalului stau m\u0103rturie pentru interesul pe care autoarea \u00eel avea fa\u0163\u0103 de opiniile prietenilor \u015fi pentru sensibilitatea sa fa\u0163\u0103 de critic\u0103 \u00een general (Virginia Woolf, 1997). Acesta nu este singurul moment \u00een care scriitoarea \u00ee\u015fi declar\u0103 nemul\u0163umirea fa\u0163\u0103 de rezultatele scrisului. Dar \u00een Jurnal vor ap\u0103rea \u015fi r\u00e2nduri care reflect\u0103 mul\u0163umirea fa\u0163\u0103 de crea\u0163iile sale, de obicei \u00een urma aprecierilor celorlal\u0163i.
\n\u201eCartea mea se vinde\u201c
\nTeama Virginiei Woolf vine din \u201eg\u00e2ndul c\u0103 am \u00eencetat s\u0103 interesez oamenii\u201c, motiv pentru care \u00ee\u015fi pune \u00eentreb\u0103ri: \u201eNu cumva opera mea e limpede ca lumina zilei \u015fi reprezint\u0103 o cantitate neglijabil\u0103?\u201c. Aflat\u0103 \u00een fa\u0163a unei situa\u0163ii nea\u015fteptate, ea caut\u0103 r\u0103spunsurile care, la momentul respectiv, \u00eei lipseau. La doar o zi dup\u0103 aceast\u0103 consemnare, autoarea noteaz\u0103 scurt \u015fi \u00eentr-o manier\u0103 mai optimist\u0103: \u201eMarshall a telefonat ca s\u0103-mi comande alte cincizeci de exemplare. Deci cartea mea se vinde\u201c. Asemenea oscila\u0163ii \u015fi schimb\u0103ri de atitudine ap\u0103rute de la o zi la alta abund\u0103 \u00een Jurnalul Virginiei Woolf. Mul\u0163umirea autoarei se datora reac\u0163iei cititorilor, o bun\u0103 metod\u0103 de autoevaluare. Pe baza \u00eensemn\u0103rilor din Jurnal, Jean Guiguet atr\u0103gea aten\u0163ia c\u0103 Virginia Woolf s-a dedicat \u00eentru totul voca\u0163iei sale de scriitoare f\u0103r\u0103 s\u0103 \u00eencerce s\u0103 fac\u0103 un profit (Virginia Woolf and Her Works, 1965).
\nJurnalul consemneaz\u0103 \u015fi aspecte ale vie\u0163ii intelectuale a scriitoarei, vorbind despre c\u0103r\u0163ile pe care ea le cite\u015fte sau pe care inten\u0163ioneaz\u0103 s\u0103 le citeasc\u0103, chiar \u015fi opinii critice la adresa autorilor. De exemplu, miercuri, 23 iunie 1920, aceasta consemneaz\u0103: \u201ea trebuit s\u0103 lupt pentru a declara cu onestitate c\u0103 nu g\u0103sesc ultima carte a lui Conrad bun\u0103. Dar am spus-o\u201c, m\u0103rturisire care las\u0103 s\u0103 se vad\u0103 aten\u0163ia \u015fi preocuparea cu care autoarea lanseaz\u0103 o opinie critic\u0103, chiar \u015fi \u00een Jurnalul s\u0103u\u00a0 intim. \u00cen men\u0163iunea despre Don Quijote, potrivit c\u0103reia Cervantes a inten\u0163ionat s\u0103 \u00eel amuze pe cititor, Virginia Woolf ajunge la o problem\u0103 mult mai complex\u0103, aceea c\u0103 autorul spaniol nu a fost con\u015ftient de sensul profund al operei sale. Mai mult, Virgina Woolf va proiecta aceea\u015fi ipotez\u0103 \u015fi \u00een leg\u0103tur\u0103 cu propria crea\u0163ie artistic\u0103, \u00eentreb\u00e2ndu-se: \u201eTriste\u0163ea, satira, \u00een ce m\u0103sur\u0103 ne apar\u0163in ele oare nou\u0103, f\u0103r\u0103 a fi fost inten\u0163ionate? Sau poate c\u0103 aceste personaje nemuritoare au capacitatea de a se schimba \u00een func\u0163ie de genera\u0163ii?\u201c. Cu alte cuvinte, autoarea intuie\u015fte c\u0103 cititorul ar putea da operei o interpretare mult mai profund\u0103, mult mai bogat\u0103 fa\u0163\u0103 de cea pe care a inten\u0163ionat-o ea ini\u0163ial. \u00centr-o astfel de situa\u0163ie, valoarea operei o dep\u0103\u015fe\u015fte pe cea a creatorului, \u0163in\u00e2nd de profunzimea cu care cititorul o interpreteaz\u0103.
\nO oper\u0103 important\u0103 asupra c\u0103reia autoarea se opre\u015fte \u00een mai multe r\u00e2nduri este Ulise a lui James Joyce. Miercuri, 16 august 1921, Virginia Woolf nota dorin\u0163a, chiar necesitatea, de a \u00eencepe lectura romanului Ulysse: \u201eAr trebui s\u0103 citesc Ulise \u015fi s\u0103 pun la cale un proces \u00een favoarea sau \u00eempotriva romanului\u201c. E clar deci c\u0103 autoarea \u00ee\u015fi exersa spiritul critic, citea pentru a lua la cuno\u015ftin\u0163\u0103 metodele \u015fi stilurile contemporanilor s\u0103i. O lun\u0103 mai t\u00e2rziu, la 6 septembrie, Virginia Woolf noteaz\u0103: \u201eAm terminat de citit Ulise \u015fi \u00eel consider un e\u015fec <…> surprinde un geniu de calitate inferioar\u0103\u201c. Respingerea tran\u015fant\u0103 a operei lui Joyce \u015fi catalogarea ei drept un e\u015fec vor fi \u00eens\u0103 contrazise de o \u201erecenzie foarte inteligent\u0103 despre Ulise\u201c \u00een lumina c\u0103reia cartea dob\u00e2nde\u015fte o semnifica\u0163ie mult mai profund\u0103 dec\u00e2t cea interpretat\u0103 de autoarea Jurnalului, drept pentru care autoarea se hotor\u0103\u015fte s\u0103 reciteasc\u0103 unele capitole. Interesul ei fa\u0163\u0103 de receptarea romanului lui Joyce nu se opre\u015fte aici, \u00een Jurnal fiind consemnat\u0103 \u015fi p\u0103rerea lui
\nT. S. Eliot: \u201eDup\u0103 p\u0103rerea lui Tom, Joyce a realizat tot ceea ce \u015fi-a propus, dar nu crede c\u0103 a reu\u015fit s\u0103 ne dezv\u0103luie o latur\u0103 nou\u0103 a naturii umane, nu a spus nimic nou\u201c.
\nUn jurnal, mai multe voci
\nJurnalul presupune existen\u0163a mai multor voci. Virginia Woolf nu este singura voce, ea incluz\u00e2nd p\u0103reri, uneori chiar dialoguri pe care le poart\u0103 cu apropia\u0163ii ei. De exemplu, autoarea noteaz\u0103 \u00een Jurnal opiniile prietenilor despre opera ei: \u201eLytton consider\u0103 Cvartetul de coarde admirabil <…> Roger crede c\u0103 m\u0103 aflu pe calea unor veritabile descoperiri\u201c, men\u0163ion\u00e2nd apoi sentimentul de siguran\u0163\u0103 \u00een propria putere creatoare pe care observa\u0163iile respective le nasc. \u00centr-o alt\u0103 consemnare, Virginia Woolf red\u0103 p\u0103rerea so\u0163ului ei despre romanul Camera lui Jacob: \u201eCrede c\u0103 este cea mai bun\u0103 lucrarea a mea. Prima lui observa\u0163ie a fost c\u0103 este uimitor de bine scris\u0103\u201c. \u00cen alte situa\u0163ii, vocea str\u0103in\u0103 nu este formulat\u0103 \u00een stil indirect de c\u0103tre autoarea Jurnalului: \u201eBrace mi-a scris ieri: \u00abConsider\u0103m Camera lui Jacob o oper\u0103 de mare distinc\u0163ie. Ave\u0163i, f\u0103r\u0103 \u00eendoial\u0103, o metod\u0103 proprie\u00bb\u201c. Toate acestea sunt pentru autoarea Jurnalului p\u0103reri ce \u00eei confirm\u0103 aptitudinile de scriitoare. Pe de alt\u0103 parte, aprecierile constituie un imbold pentru ea, o fac s\u0103 continue s\u0103 scrie, de\u015fi, paradoxal, men\u0163ioneaz\u0103 de c\u00e2teva ori faptul c\u0103 nu o intereseaz\u0103 neap\u0103rat modul \u00een care este receptat\u0103 opera ei.
\n\u00cen \u00eensemn\u0103rile din 1921 \u015fi 1922, autoarea \u00ee\u015fi schimb\u0103 treptat atitudinea fa\u0163\u0103 de aprecieri \u015fi critici. La 8 aprilie 1921, \u00eengrijorat\u0103 de faptul c\u0103 Lytton Strachery \u00eei ignora romanul Luni sau mar\u0163i, autoarea scrie \u00een Jurnal: \u201esingurul remediu este s\u0103 am o mie de alte preocup\u0103ri, orice alt\u0103 activitate nelegat\u0103 de scris\u201c. Un an mai t\u00e2rziu \u00eens\u0103 perspectiva ei se schimb\u0103, c\u0103ci Jurnalul m\u0103rturise\u015fte indiferen\u0163a ei fa\u0163\u0103 de critici \u015fi dorin\u0163a de a scrie doar pentru a se mul\u0163umi pe sine: \u201eam luat hot\u0103r\u00e2rea s\u0103 nu fiu un scriitor care s\u0103 caute popularitate <…> consider c\u0103 indiferen\u0163a \u015fi injuriile fac parte din destinul meu. N-am s\u0103 scriu dec\u00e2t ce-mi place \u015fi las\u0103-i s\u0103 spun\u0103 ce vor\u201c. Sau \u201evoi continua s\u0103 citesc f\u0103r\u0103 s\u0103-mi pese de ce spun oamenii\u201c. Pornind de la \u00eensemn\u0103rile din Jurnal, Jean Guiguet remarca perfecta independen\u0163\u0103 a Virginiei Woolf fa\u0163\u0103 de public, pe care nimic, nici m\u0103car succesul uria\u015f nu a putut-o afecta (Virginia Woold and Her Works, 1965).
\nCu toate acestea, Jurnalul consemneaz\u0103 emo\u0163iile autoarei \u00een apropierea public\u0103rii unei c\u0103r\u0163i, specul\u00e2nd \u00een leg\u0103tur\u0103 cu modul \u00een care noua oper\u0103 va fi primit\u0103 de cititori \u015fi critici. Paginile consemneaz\u0103 st\u0103rile contradictorii, \u00een care optimismul \u015fi ne\u00eencrederea se combin\u0103, dup\u0103 cum observ\u0103 \u015fi Mihai Miroiu \u00een cartea citat\u0103. La un moment dat, Virginia Woolf vorbe\u015fte despre procesul de a scrie literatur\u0103, despre cum trebuie el \u00eenceput \u015fi parcurs: \u201emai \u00eent\u00e2i faci exerci\u0163ii u\u015foare \u00een aer liber. \u00cen al doilea r\u00e2nd, cite\u015fti c\u0103r\u0163i bune. Este o gre\u015feal\u0103 s\u0103 crezi c\u0103 literatura poate fi produs\u0103 direct din materie prim\u0103. Trebuie s\u0103 ie\u015fi din via\u0163\u0103 <…> Trebuie s\u0103 ie\u015fi din g\u0103oace \u015fi s\u0103 te concentrezi la maximum asupra unui singur punct\u201c. A scrie \u00een jurnal este, printre altele, \u015fi o metod\u0103 de a-\u015fi a\u015feza pe h\u00e2rtie g\u00e2ndurile cele mai ur\u00e2te, de a \u00eencerca s\u0103 se deta\u015feze de ele, astfel \u00eenc\u00e2t ele s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 doar cuvinte \u00een\u015firate pe o foaie. Doar a\u015fa se explic\u0103 noti\u0163a: \u201eScriu ca s\u0103-mi treac\u0103 nervii, a\u015fa \u00eenc\u00e2t nu conteaz\u0103 dac\u0103 scriu absurdit\u0103\u0163i\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cen Prefa\u0163a de la Jurnalul unei scriitoare, Leonard Woolf, so\u0163ul autoarei, atrage aten\u0163ia cititorului asupra unor aspecte importante \u00een receptarea \u015fi interpretarea paginilor legate de via\u0163a Virginiei Woolf. Mai \u00eent\u00e2i, afl\u0103m despre scriitoare c\u0103 a \u00eenceput s\u0103 consemneze date \u00een jurnal \u00een 1915, ultima \u00eensemnare fiind f\u0103cut\u0103 cu patru zile \u00eenainte s\u0103 moar\u0103, \u00een 1941.… Cite\u0219te mai mult »\u201eNu conteaz\u0103 dac\u0103 scriu absurdit\u0103\u0163i\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-24212","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":830,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/24212","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=24212"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/24212\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":24213,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/24212\/revisions\/24213"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=24212"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=24212"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=24212"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}