{"id":2369,"date":"2010-04-22T09:53:02","date_gmt":"2010-04-22T07:53:02","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=2369"},"modified":"2010-04-22T09:53:18","modified_gmt":"2010-04-22T07:53:18","slug":"comedii-in-fond","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/comedii-in-fond\/","title":{"rendered":"Comedii in fond"},"content":{"rendered":"

Alexandru Musina, Regele diminetii<\/em>, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2009<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Oric\u00e2ta teorie a poeziei ar fi facut (si a facut destula) si oric\u00e2t de elaborata ar fi fost aceasta (si e destul), Alexandru Musina si-a tinut permanent propria poezie in inerenta unei propozitii simple de poetica: poezia e concretul existential surprins in imediatetea propriei drame. Poet-artist (ba chiar pledant infocat pentru \u201emeserie\u201c) si savant al transpunerilor si tensiunilor de cotidian, Musina nu e, totusi, un poet cu mofturi metafizice si cu sofisticarii textuale ori simbolice. <\/strong><\/em>
\nBacovianismul musinian<\/strong>
\nPoezia lui, nu fara orchestratie, spune intotdeauna direct ce-l doare pe omul care-o scrie (si mai ales, fireste, pe toti cei asemeni lui). E o poezie, in felul ei, abrupt confesiva; biografica si realista, fara indoiala, dar nu at\u00e2t prin insumare si montaj de secvente, c\u00e2t printr-o promovare substantiala a biograficului si prin inducerea lui intr-o conditie. Caci poet al conditiei e Musina in primul r\u00e2nd; dar poet al conditiei (si umane si poetice, dar mai cu seama al celei dint\u00e2i) nu inseamna poet de notatii, un fel de poet-stivuitor, ci, cu necesitate, poet de reflectie subiacenta acestora. Subiacenta, dar manifesta; la Musina, adesea, nu numai manifesta, ci si exhibata (are o coarda parenetica, de guru, desi se straduieste mereu s-o dezacordeze). N-as fi neaparat de acord cu remarca facuta de Dumitru Chioaru (in \u201eRamuri\u201c, nr. 2\/2010), potrivit careia ultimul sau volum (\u201eRegele diminetii\u201c, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2009) opereaza \u2013 in bine, se-ntelege \u2013 \u201erecentrarea poeziei de pe experiment pe traire\u201c. Nu-i vorba ca Musina e si un poet de joaca, de \u201erescriitura\u201c si sotron intertextual, si-n aceasta calitate se mai si distreaza cu maleabilitatea sau impermeabilitatea formelor poetice. Dar experimentalist n-a fost niciodata; chiar si atunci c\u00e2nd si-a numit un ciclu \u201eexperientele\u201c, acestea erau experiente existentiale, nu literare; asadar, experiente, nu experimente. Iar \u201etrairea\u201c e o dimensiune de-a dreptul aroganta in poezia sa (macar pentru ca e o \u201epremisa\u201c cu care poetul se lauda de fiecare data). Oricum, niciodata sacrificata in favoarea vreunui tertip de arta, fie el c\u00e2t de prestigios si subtil. Chioaru mai zice si ca Musina sare acum in metafizic si ca devine un \u201edepresiv vizionar\u201c. Cam inspre metafizica, macar ca perspectiva problematica, il trage si Ioan Moldovan (in \u201eFamilia\u201c, nr. 2\/2010), de vreme ce crede ca toata poezia lui Musina \u201ecade sub o asupritoare intrebare: ce e cu acel dincolo\u201c. (Dar atunci, daca asta-i intrebarea care-l macina pe poet, nu poate fi adevarat ca poezia lui e \u201ea unei constiinte in primul r\u00e2nd etice\u201c, o poezie \u201ea sinceritatii morale\u201c; daca nu de alta, macar pentru ca \u201esinceritatea morala\u201c si \u201econstiinta etica\u201c sunt pentru aici, nu pentru dincolo). Mutatia realizata de Musina nu-i, de fapt, una spectaculoasa si ea nu s-ar putea masura nicidecum prin reciclarea existentialului in metafizic; sonetele din \u201eHinterland\u201c sau poemele de \u201eAlbum duminical\u201c veneau si ele cam din aceeasi zona de afect deprimat si de acuta constiinta a degradarii ca agonie. \u201eRegele diminetii\u201c pune doar termenii ecuatiei existentiale intr-un mod si mai concret depresiv. Dar aceasta progresie era de asteptat, era de neevitat. Poezia lui Musina merge spre fundul sacului existential, acolo unde constata nu doar ca totul e vid, ci si ca toata viata si toata istoria n-au fost dec\u00e2t un vid; \u201eun gol istoric\u201c e propozitia ce-i rezuma viziunea. Nici nu-i de mirare ca, mai pe fata ori mai clandestin, el devine tot mai bacovian. Scriitura lui s-a contaminat de cinismul notatiilor bacoviene si marcheaza, insensibila, instalarea mortii. Cei vii se misca, si la el, ca niste cadavre in pregatire, ca niste spectre. Iar scriitura nu face dec\u00e2t sa consemneze descompunerea; nu protesteaza, nu compatimeste, doar inregistreaza; fireste, tocmai pentru ca moartea n-are oponent, tocmai pentru ca fenomenul s-a decis si nici o impotrivire, nici baremi una emotionala, nu-l mai poate int\u00e2rzia: \u201ePe m\u00e2na prietenului au aparut pete maronii.\/ Fata i s-a buhait. O sa moara.\/\/ Dar eu nu zic nimic. R\u00e2d. Si mai torn\/ in paharul cu vin. M\u00e2na ii tremura. Degetele\/ I s-au umflat, zece crenvursti\/ Cu unghii albe, albe.\/\/ Va muri. Ochii-i inoata-n grasime. Z\u00e2mbeste.\/ Z\u00e2mbesc si eu. Paharele se ciocnesc, nepasatoare.\/ Sunetul lor imi explodeaza in creier, in ficat.\/\/ Ficatul lui e tot mai mare, mai apos.\/ Nu vreau sa-mi citeasca asta in ochi:\/ Ma g\u00e2ndesc la un deal plin de meri infloriti.\/\/ O sa ne reint\u00e2lnim am\u00e2ndoi acolo.\/ C\u00e2ndva. Odata. Precis o sa ne reint\u00e2lnim\u201c (\u201eUn deal cu meri infloriti\u201c). Ca si Bacovia, si Musina aduce aceeasi veste: sunt c\u00e2tiva morti in oras. Asta e, de fapt, vestea din \u201eRegele diminetii\u201c: moartea a venit si-ncet cadavrele se descompun.
\nDestinul decrepit<\/strong>
\nDecrepirea corporala e doar o parte din aceasta veste. Nici nu cea mai grava. Caci la Musina moartea nu vine dupa viata, ci tot dupa moarte. Dupa moartea ca inexistenta. Parabola \u201eFiul iernii\u201c (proces\u00e2nd, probabil, o parola celebra, populara; n-ar fi de mirare, av\u00e2nd in vedere simbolurile antropologice cu care e intesat poemul) e un reportaj de destin \u2013 si personal, si colectiv \u2013 cu destule referinte ce-o pot localiza istoriceste; dar put\u00e2nd si transcende conjunctura si angaj\u00e2ndu-se intr-o viziune a golului existential, a existentei ca deseu si a insignifiantei atroce: \u201eNoi suntem fiii iernii. Nascuti\/ in c\u00e2rpe putrede. in zilele\/ C\u00e2nd Mosul Soare tragea sa moara, undeva\/ Dincolo de mlastini, intr-o coliba\/ Din oase si piele de ren.\/\/ Mamele noastre-au fost vestede batr\u00e2ne,\/ Femei trecute inainte de vreme, cu toata caldura\/ Str\u00e2nsa-ntr-un loc. Ca intr-un tuci,\/ Ca intr-o vatra de lut. Noi trebuia\/ Sa fim stropi stralucitori, de aur si foc,\/ Topind gheata, arz\u00e2nd c\u00e2rpele putrede;\/ Repede ne-am prefacut in negru taciune.\/\/ Fiindca e vremea Piticului. A Babei Paroase.\/ Sleite sunt vinele cerului, obosita carnea pam\u00e2ntului.\/ Plini de ciuperci plam\u00e2nii aerului. Nascuti\/ Prea t\u00e2rziu, nascuti prea devreme,\/ Sub un semn str\u00e2mb, c\u00e2nd uneltele\/ Ele insele, suflete simple, s-au umplut de tumori\/ Si se incurca unele-n altele, far’sa priceapa de ce.\u201c etc. Nu poet al decrepitudinii corporale e Musina, ci poet al decrepitudinii destinale (implicit, fireste, spirituale, morale, linii, de altminteri, pe care Musina le parcurge si separat, ba chiar cu destula insistenta pe fiecare). Nu-i de mirare ca moartea nu face emotie in interiorul acestei viziuni; ea nu e dec\u00e2t consecinta inexistentei, a destinului depravat el insusi. Tonalitatea detasata a lui Musina (dar nu at\u00e2t de detasata inc\u00e2t poetul sa nu se afle in mijlocul deprimarii si degradarii), ba chiar si o anume straduinta de a face versurile simpatice sunt doar semne firave de exorcizare; dar inclementa transcrierii e cea care defineste liniile viziunii ca realii atroce.
\nPe acest fond de deprimare existentiala compacta nu mai incape, desigur, nici o exultanta. Nici a naturii, nici a poetului. Primavara nu mai e o stare de gratie (si cu at\u00e2t mai putin un cliseu de renastere), ci doar o turbulenta pre-mortuara: \u201ePrimavara e-o moleseala a limfei.\/ E o durere surda-n celule, o oboseala\/ A senzorului, brusc intinerit.\/\/ Pe creasta dealului, un miros de mugur\/ De salcie, de arin, de alun.\/ Piciorul afund\u00e2ndu-se in pam\u00e2ntul\/ Galben-verzui, maroniu, mustos.\/\/ Primavara e-un inceput de somn\u201c etc. (\u201ePrimavara\u201c) Cuvintele, poezia, nu mai exulta si nu mai exalta; in locul lor joaca realitatea \u2013 agresiva, brutala, grotesca, inutila mai ales: \u201eDar cuvintele? Muste, t\u00e2ntari:\/ Picioare fierbinti, buze umede, masca putreda\/ A fostului prieten, masca de gips a celor dragi,\/ At\u00e2tea lucruri care au intrat\/ in circuitul naturii\u201c etc. (\u201eAerul s-a mai linistit\u201c) Dar cel mai limpede operator inlauntrul acestei viziuni iremediabil deprimate e dragostea. Ciclul care inchide volumul nu e, de fapt, unul de poezie erotica (desi nu-i lipseste un fel de erotism grotesc, agonic), ci unul de depresie erotica. Nu degeaba se numeste \u201eDupa dragoste\u201c, caci el e, intr-un fel, post-erotic; dincolo de concretetea \u2013 cam temerara \u2013 a unor scene, el vorbeste de existenta de dupa disparitia iubirii si tandretii. De existenta in care si dragostea e doar o proba a decrepitudinii, a descompunerii: \u201eSi, dintr-o data, pasarea a inghetat in aer.\/ Lucratorii s-au prabusit.\/ Conductele s-au acoperit de rugina.\/\/ Doar fumul negru. Casele negre.\/ Si iarba. Neagra. Orbitele vinetii.\/\/ Noi treceam grabiti. in capsule.\/\/ Doar o usoara m\u00e2zga. Pe sex,\/ Dupa Dragoste.\u201c Puse, fireste, sistematic, cele trei cicluri ale cartii (primul dedicat poemelor cu deschidere reflexiva spre \u201edestin\u201c, al doilea existentei mai domestice si al treilea intimitatilor) nu sunt dec\u00e2t trei argumente care se sustin reciproc in constructia unei viziuni a detracarii si deprimarii. Volumul are c\u00e2teva puncte nodale, dar si destule pasaje de simpla legatura (tematica) intre ele. Nu vreau sa supar cu nimic entuziasmele abia pornite asupra cartii, dar \u201eRegele diminetii\u201c nu-i dintre volumele de v\u00e2rf ale lui Musina. E drept insa ca e dintre cele de fond.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Alexandru Musina, Regele diminetii, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2009 Oric\u00e2ta teorie a poeziei ar fi facut (si a facut destula) si oric\u00e2t de elaborata ar fi fost aceasta (si e destul), Alexandru Musina si-a tinut permanent propria poezie in inerenta unei propozitii simple de poetica: poezia e concretul existential surprins in imediatetea propriei drame. Poet-artist… Cite\u0219te mai mult »Comedii in fond<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[497,1938,498],"class_list":["post-2369","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alexandru-musina","tag-bacovianism","tag-regele-diminetii"],"views":2341,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2369","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2369"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2369\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2369"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2369"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2369"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}