N-am dus niciodata lipsa de profesori de filozofie care se pretind filozofi. \u00cen ultimii douazeci de ani, Rom\u00e2nia si-a oferit chiar un filozof national, ceea ce nu trebuie sa surprinda \u00eentr-o tara \u00een care tot insul cu pretentii si vag plimbat pe continent si dincolo de ocean se simte dator din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd sa faca morala plebei primitive. Nu mai departe de ieri, alaltaieri consideratiile despre iubirea de tara si patriotismul de trei parale ale rom\u00e2nilor mi-au dat prilejul sa-mi aduc aminte ca lichelele au ramas surde la apelurile pe c\u00e2t de disperate pe at\u00e2t de feciorelnice lansate cu ani \u00een urma, iar \u00een privinta urii ce-ar constitui una din trasaturile monstruoase ale concetatenilor (o alta cruciada purtata \u00een numele purificarii sufletelor murdarite \u00een vremurile teroarei comuniste) nu s-a produs nicio ameliorare. Ceea ce ar putea explica tacerea prelungita a profesorului de filozofie si noile sale preocupari pentru propria persoana, mijloacele de transport \u00een care si-o plimba si afacerea cu care a fost capatuit \u00een primavara post revolutionara c\u00e2nd \u00eengerii mai aveau sex.
\nToate acestea pentru a spune ca, la r\u00e2ndul meu, \u00een cealalta viata, as fi putut la fel de bine sa fiu profesor de filozofie. Sau, ma rog, cum s-a \u00eent\u00e2mplat cu cei mai multi dintre colegii mei, profesor de socialism stiintific, ceea ce pe atunci era cam acelasi lucru. La rastimpuri, din aceasta perspectiva abandonata \u00een anii c\u00e2nd \u00een tara sufla o briza de libertate pe care aproape nimeni nu mai \u00eendrazneste sa si-o aminteasca, un mic exercitiu filozofic poate prinde bine. Iata-l.
\nDe douazeci de ani profesorii de filozofie ce se pretind filozofi si trepadusii de serviciu\u00a0 \u00eenv\u00e2rtesc pe toate partile si nu-i dau de capat iluziei ca, odata comunismul cazut, calcat \u00een picioare, \u00eengropat si dezgropat oficial pentru a i se adulmeca p\u00e2na la voma osemintele, grefa brutala a capitalismului \u00een societatea rom\u00e2neasca ar fi trebuit sa prinda ca \u00een filmele de animatie, unde cu o trasatura de condei si un desc\u00e2ntec magic miracolele devin posibile. A prins ce-i drept acest capitalism \u00een aspectele lui cele mai salbatece, amorale si artificiale, ceea ce era de prevazut, dar \u00een ad\u00e2ncurile ei societatea rom\u00e2neasca a ramas cam aceeasi cum a fost din totdeauna si va ram\u00e2ne probabil pentru totdeauna.
\nO posibila explicatie a acestei rezistente, care nu este specifica numai Rom\u00e2niei, dar cum Rom\u00e2nia ne doare, ne chinuieste, sa zicem ca-i vine ca o manusa, s-ar putea gasi \u00een convingerea g\u00e2nditorului si omului politic englez Edmond Burke (1729-1794) ca societatile sunt de o imensa complexitate si nu pot fi reduse la c\u00e2teva enunturi de valori si de reguli de drept. Ele sunt rezultatul unei \u201eratiuni cumulative\u201c, fruct al \u00eentelepciunii timpului istoric, impenetrabile la simpla ratiune politica.
\n\u00cen 1790, c\u00e2teva luni dupa caderea Bastiliei si formarea Adunarii Constituante, si cu mult \u00eenainte ca Franta revolutionara sa basculeze \u00een teroare, Burke a publicat pamfletul \u201eR\u00e9flexions sur la R\u00e9volution fran\u00e7aise\u201c, critica feroce a ideologiei drepturilor omului. \u201eCum este posibil (ca revolutionarii francezi) sa ajunga la acest nivel de prezumtie de a considera propria lor tara ca o pagina alba pe care sa scrie ce vor ei?\u201c Mortii, continua Burke, sunt mult mai numerosi dec\u00e2t cei vii \u00een formarea societatilor de-a lungul timpului. E o pretentie moderna g\u00e2ndul ca ultima generatie poate \u00eencepe de la zero. Societatile se dezvolta prin \u201earanjamente sociale\u201c a caror sursa se afla \u00een \u201eprejudecati\u201c (\u00een sens literal, ceea ce este \u00eenaintea legii) care au avut nevoie de secole pentru a se modela. \u201eDrepturilor omului\u201c, Burke le opune \u201edreptul englezilor\u201c rezultat din traditiile nationale, mai putin pretentios, dar mai bine integrat \u00een lenta sedimentare a \u201eprejudecatilor nationale\u201c. Numai un spirit \u201emetafizic si alchimist\u201c poate sa conceapa societatea lipsita de orice traditie valabila si care poate fi, \u00een consecinta, remodelata ca o problema geometrica\u201c. Cum nimeni nu se poate atasa emotiv la o simpla regula de calcul, Franta nu va mai fi \u201elocuita de francezi, ci de oameni fara patrie\u201c.
\nEdmond Burke ar spune ca este exact ceea ce se doreste de douazeci de ani Rom\u00e2niei, sa devina o tara locuita de oameni fara patrie. Pentru ca altfel ar fi greu de \u00eenteles pentru el de ce at\u00e2ta furie de a deposeda sistematic societatea rom\u00e2neasca de istorie, de traditii si de \u201eprejudecati\u201c, de a o t\u00e2r\u00ee zi de zi \u00een cloaca valorilor, legilor si moravurilor modelate si sedimentate aiurea, de a o transforma \u00eentr-o pagina alba pe care orice neispravit de politician, profesor de filozofie sau trepadus sa-si sm\u00e2ngaleasca nestingherit ineptiile.<\/p>\n
\n(12 aprilie 2010)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" N-am dus niciodata lipsa de profesori de filozofie care se pretind filozofi. \u00cen ultimii douazeci de ani, Rom\u00e2nia si-a oferit chiar un filozof national, ceea ce nu trebuie sa surprinda \u00eentr-o tara \u00een care tot insul cu pretentii si vag plimbat pe continent si dincolo de ocean se simte dator din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd sa… Cite\u0219te mai mult »Putina filozofie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[14953,1930],"class_list":["post-2359","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-politica","tag-filosofi"],"views":1728,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2359","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2359"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2359\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2359"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2359"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2359"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}