Probabil ca multi interesati de istoria tenisului si de can-can-ul ce \u00eensoteste viata privata a idolilor \u00een alb n-au privit prea serios initiativa lui Andre Agassi de a edifica o fundatie umanitara si o institutie scolara de elita. La limita, nici nu ar putea fi condamnati pentru acest scepticism. \u00cen fond, el era fondat pe un precedent elocvent: abandon scolar, gesturi teribiliste pe court, sume mari din premii, dar mai ales din contracte publicitare \u2013 iar banii \u00een exces sucesc lesne mintile tinerilor campioni, escapade amoroase si scandaluri mondene. De unde oare disponibilitatea tardiva a lui Andre pentru stiinta si educatie? Aparent, pozitia scepticilor era imbatabila. Cine i-ar fi putut contrazice?
\nNimeni, \u00een afara pustiului din Las Vegas. De fapt, Agassi, daca a atins vreodata pragul maturizarii depline, a facut-o \u00een masura \u00een care a realizat ce greseala teribila sav\u00e2rsise atunci c\u00e2nd, \u00een disputa aproape ontologica \u00eentretinuta cu autoritatea paterna, a ales sa o sfideze pe aceasta prin renuntarea la carte. Gestul poate ca a avut o relevanta expiatorie \u00een momentul c\u00e2nd a fost faptuit, dar pe termen lung nimeni nu-i poate ignora t\u00e2lcul suicidar. Primul \u00eentre toti \u2013 Andre \u00eensusi. Doar ca inteligenta sa nativa si natura lui curioasa si scormonitoare, precum si trecerea timpului, fenomen \u00eensotit de \u00eembogatirea experientei de viata, l-au condus pe campionul desertului la descoperirea unui desert mai aspru si mai arid dec\u00e2t cel geografic \u00een care crescuse: ignoranta. Si hai, cu sine partida era pierduta, caci la aproape treizeci de ani, traind exclusiv pe terenul de tenis si calatorind saptam\u00e2nal pe mai toate meridianele globului, mare lucru nu mai poti \u00eendrepta. Sigur, te poti delecta cu un film de calitate ori cu lectura unui roman bun \u2013 dar cam at\u00e2t. \u00cen schimb, de vreme ce constiinta ta s-a trezit, poti foarte bine sa faci ceva pentru ceilalti. \u00cen speta, pentru copiii defavorizati, mai ales pentru cei de culoare, de care cartierul \u00een care copilarise Andre la Las Vegas nu ducea deloc lipsa.
\nDaca va mai amintiti, Damascul agassian s-a produs \u00een clipa \u00een care, pe culoarul de asteptare al blocului operator de urgenta al spitalului din Las Vegas, tenismanul astepta ca fiica lui Gil Reyes, bunul sau prieten, mentor si preparator fizic, sa iasa din operatie. Privind-o pe fetita, Andre a priceput brusc si violent ca adevarata natura a omului este darul. Sa dai astfel ca semenilor sa le fie bine. Experienta individuala nu face doi bani daca ea nu te deschide catre alter, daca ea nu te \u00eembogateste \u00een unicul fel moral cu putinta \u2013 daruirea sav\u00e2rsita cu inima \u00eempacata. Desigur, poate parea cam melodramatica o astfel de revelatie, mai cu seama \u00een cazul cuiva considerat un produs 100% al industriei de divertisment americane, cea mai feroce si cupida din lume. \u00cen realitate, tocmai premizele de la care pornise Andre Agassi l-au ajutat sa fie sincer, dezinteresat si motivat etic \u00een demersul \u00eentreprins. Tenismanul care nu a gasit niciodata un sens \u00een tenis (si deci nici \u00een viata sa) tocmai \u00eesi aflase unul, prin dedicarea pentru educarea performanta a copiilor saraci. La rigoare, Agassi a investit \u00een educatie nu ca \u00eentr-o afacere colaterala si nici ca \u00eentr-un hobby alaturi de altele. Andre Agassi College Preparatory Academy a fost si este investitia sa numarul unu, aproape un job, \u00een care Andre este permanent prezent, implic\u00e2ndu-se total, si nu ca sa faca impresie aparatelor de filmat si tabloidelor (de ce ar mai avea nevoie de asa ceva?), ci pur si simplu pentru ca lucrurile construite de el sa mearga cum trebuie. \u00cen aceste conditii, nici nu e de mirare ca treaba functioneaza la parametri optimi.
\nP\u00e2na si denumirea scolii agassiene este una cu o epica speciala. \u00cen rom\u00e2neste, titulatura stabilimentului suna pretentios si stupid, caci, nu-i asa, o scoala nu poate fi si colegiu si academie concomitent… De fapt, \u00een mintea ex-campionului lucrurile au stat cam asa: Andre a dorit sa aglutineze \u00een acel titlu exact ceea ce lui i-a lipsit sau a resimtit ca pe o frustrare. Andre a renuntat la colegiul din Miami, numit la r\u00e2ndu-i Academia Bradenton; iar academia lui Nick Bolletieri a \u00eensemnat pentru pustiul de odinioara exact ceea ce nu s-ar fi cuvenit sa fie \u2013 un loc al recluziunii, lipsei afective, durificarii si excluderii. Or, regasind un colegiu (pe care copiii sa nu-l paraseasca, asa cum facuse el altadata!) si o academie (deloc cazona si frustranta, ci bl\u00e2nda, primitoare si formativa), Agassi practica tardiv o reparatie terapeutica, simbolica \u00een cazul sau individual, efectiva \u00een cazul general al unui grup social si de v\u00e2rsta defavorizat. Sa conchidem ca nu e lucru marunt sau obisnuit, chiar pentru un om a carui avere se ridica la c\u00e2teva sute de milioane de dolari.
\nLa maturitate, optiunile oamenilor se mai schimba. Uneori, dramatic sau chiar ironic, p\u00e2na la deplina desfigurare a unei alcatuiri ce parea indestructibila. De pilda, desi \u00eentreaga lui viata de sportiv lui Agassi i-a displacut sa se conformeze normelor si etichetelor, la maturitate, \u00een calitate de mentor si supervizor al Andre Agassi College Preparatory Academy, el a staruit ca \u00een incinta scolii copiii sa poarte uniforme, av\u00e2nd ca semn distinctiv culorile institutiei, rosu-bordeaux si bleu marine. Fireste, nu este vorba de vreo vestimentatie sofisticata si constipata, doar tricou sau camasa cu m\u00e2neca scurta si pantalon scurt sau fusta, \u00eensa este un minimum peste care nu se poate trece. Andre chiar glumea, imagin\u00e2ndu-si cum ar reactiona oficialii de la Wimbledon daca ar vizita scoala din Las Vegas, ei, insii scrobiti si rigizi p\u00e2na \u00een maduva oaselor, care au avut at\u00e2ta de tras de pe urma frondei agassiene de junete, caci campionul din 1992 de la All England Tennis and Crocquet Club avea mari probleme \u00een a purta echipamentul alb ce era regula la Londra. Iar acum sa descopere ca vechiul rebel le preluase eticheta si o transformase \u00een regula…
\nIar daca tot am evocat pe traditionalistii britanici, trebuie spus ca Agassi a mai preluat ceva din habitudinile lor seculare: o deviza. Va mai amintiti de strofa din Rudyard Kipling ce domina frontispiciul scarilor de la Wimbledon? Cea \u00een care finalistii sunt sfatuiti sa se poarte cu succesul si esecul aidoma, fara sa cedeze nici unuia dintre acesti zei-farsori… Ei bine, si la Agassi School exista ceva similar, de fapt o deviza, un cod al respectului, care este principiul ce trebuie aplicat \u00eenainte de orice altceva \u00een scoala. Lui Andre i se \u00eent\u00e2mpla sa recite \u00eempreuna cu copiii acest cod \u2013 si nimeni nu nesocoteste, lu\u00e2nd \u00een balon, scurtul text:
\n\u201eEsenta disciplinei este respectul.
\nRespectul fata de autoritate si respectul fata de ceilalti.
\nRespectul fata de sine si repectul fata de reguli.
\nAceasta este o atitudine care se \u00eenvata acasa,
\nDar pe care o \u00eentarim la scoala,
\nSi pe care o aplicam de-a lungul \u00eentregii noastre vieti\u201c.
\nCine crede ca este o gluma scornita de dementul de Agassi pentru a-si vinde cartea se \u00eenseala amarnic… Ca nimeni nu se joaca, lu\u00e2nd \u00een der\u00e2dere disciplina, etica si \u00eenvatatura, o dovedeste procentul de absolvire \u00eenregistrat \u00een 2009 la Andre Agassi College Preparatory Academy, unul care suna aproape comunist, chiar ceausist \u2013 doar ca lucrurile tin de alta galaxie \u00een stabilimentul din Las Vegas: 100% promovabilitate.
\nIata si un episod emotionant petrecut \u00eentr-una din zile pe holurile scolii lui Andre. Plimb\u00e2ndu-se ca de obicei prin incinta institutiei pentru a supraveghea ca lucrurile sa se desfasoare \u00een regula, Andre a fost abordat de un scolar. Agassi descrie \u00eent\u00e2mplarea dupa cum urmeaza:
\n\u201eEra un pusti timid de vreo cincisprezece ani, cu ochi melancolici si obraji bucalati. M-a \u00eentrebat daca poate sa-mi adreseze cuv\u00e2ntul \u00eentre patru ochi.
\n\u2013 Desigur, i-am raspuns eu.
\nCopilul nu prea stia de unde sa \u00eenceapa. L-am \u00eencurajat sa \u00eenceapa chiar cu… \u00eenceputul
\n\u2013 Acum un an viata mea s-a schimbat din temelii, a purces la confesiune pustiul. Tata a murit. L-au \u00eempuscat. A fost asasinat, daca va amintiti.
\n\u2013 \u00cemi pare tare rau…
\n\u2013 Dupa acest eveniment, eu am luat-o razna cu totul. Habar n-aveam ce sa mai fac.
\nOchii baiatului erau inundati de lacrimi.
\n\u2013 Pe urma, am venit aici, relua cu voce tremur\u00e2nda. Scoala asta mi-a aratat calea pe care e bine sa o urmez. Ea mi-a redat speranta. Mai mult, scoala asta mi-a dat sansa unei alte vieti. De asta am vrut sa va vorbesc, domnule Agassi, si c\u00e2nd v-am zarit trec\u00e2nd pe hol am dorit sa ma prezint si sa va spun…, \u00een sf\u00e2rsit, stiti despre ce e vorba. Eu voiam sa va multumesc.
\nL-am str\u00e2ns \u00een brate. Si i-am spus ca eu sunt cel care trebuie sa-i multumeasca lui\u201c (op. cit., ed. fr., p. 494).
\nPoate ca unii vor z\u00eembi sardonic citind aceste r\u00e2nduri. E treaba lor. Mie \u00eemi vine sa lacrimez de emotie, caci \u00eel cred pe Andre Agassi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Probabil ca multi interesati de istoria tenisului si de can-can-ul ce \u00eensoteste viata privata a idolilor \u00een alb n-au privit prea serios initiativa lui Andre Agassi de a edifica o fundatie umanitara si o institutie scolara de elita. La limita, nici nu ar putea fi condamnati pentru acest scepticism. \u00cen fond, el era fondat pe… Cite\u0219te mai mult »Agassi. O autobiografie (9)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[863,1470],"class_list":["post-2325","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-andre-agassi","tag-autobiografie"],"views":2484,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2325","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2325"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2325\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2325"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2325"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2325"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}