{"id":23245,"date":"2015-05-01T16:53:21","date_gmt":"2015-05-01T14:53:21","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=23245"},"modified":"2015-05-06T22:35:25","modified_gmt":"2015-05-06T20:35:25","slug":"jurnal-din-sticla-si-lemn","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/jurnal-din-sticla-si-lemn\/","title":{"rendered":"Jurnal din sticl\u0103 \u015fi lemn"},"content":{"rendered":"

Prima \u015fi ultima banc\u0103 din sala de curs. Un student c\u0103ruia nu \u00eei cunosc vocea \u015fi altul c\u0103ruia i-am auzit-o la aproape fiecare \u00eent\u00e2lnire. Nu \u00eei pot asocia, par a fi din lumi ireductibil diferite. La una dintre temele dedicate antropologiei obiectului, \u00eemi fac surpriza de a interpreta o partitur\u0103 la patru m\u00e2ini. Cuvintele unuia se reflect\u0103 \u00een vocabulele celuilalt. \u00cen oglind\u0103, r\u0103sturnat, complementar? \u015etiu doar at\u00e2t (parafraz\u00e2ndu-i): \u00een fa\u0163a lor se afl\u0103 lumea, \u00een b\u0103ncile s\u0103lii de curs ochii ce caut\u0103 s\u0103 vad\u0103. Privirea celor doi studen\u0163i din anul al II-lea de la specializarea Literatur\u0103 Universal\u0103 \u015fi Comparat\u0103 (din cadrul Facult\u0103\u0163ii de Litere, Universitatea din Bucure\u015fti) merit\u0103 s\u0103 fie \u00eemp\u0103rt\u0103\u015fit\u0103. (Cristina Bogdan)<\/strong><\/em><\/p>\n

Ochii f\u0103r\u0103 lacrimi<\/strong><\/p>\n

\u00cen fa\u0163a mea se afl\u0103 lumea, \u00een spatele meu ochii ce caut\u0103 s\u0103 vad\u0103. Eu sunt cel ce mediaz\u0103 impactul dintre lume \u015fi ochi, cel ce remediaz\u0103 privirea maladiv\u0103 a celui ce \u00eencearc\u0103 a privi. Povestea mea \u00eencepe de timpuriu, de c\u00e2nd lumea devenise confuz\u0103 \u015fi difuz\u0103.
\nC\u00e2nd am devenit con\u015ftient de propria mea existen\u0163\u0103 eram orb, c\u0103ci ochi nu \u00eemi d\u0103duser\u0103, iar eu priveam \u00een mine f\u0103r\u0103 s\u0103 \u00een\u0163eleg ceea ce eram. \u00cen mine nu exista mi\u015fcare, numai repaos. Dar ce eram eu nu puteam s\u0103 spun. Am a\u015fteptat, g\u00e2ndindu-m\u0103 \u015fi reg\u00e2ndindu-m\u0103. De acel \u00eentuneric eram p\u0103truns \u2013 eu eram el, iar el era… eu \u2013 at\u00e2t puteam s\u0103 \u015ftiu. Am primit ochi, am putut vedea.
\nLa \u00eenceput unul singur, cel drept, mi-a fost montat. Culori. Mii de culori. Forme. Mii de forme. Dar ce erau acele figuri \u015fi figurine ce se mi\u015fcau necontenit? Sunt eu similar lor? m\u0103 tot \u00eentrebam c\u00e2nd m-am obi\u015fnuit a le privi. Nu, am \u00een\u0163eles c\u0103 nu puteam fi, deoarece ele se mi\u015fcau, iar eu nu. Am \u00eencercat din r\u0103sputeri s\u0103 le fac con\u015ftiente de existen\u0163a mea, dar totul a fost \u00een zadar, nu m\u0103 puteam mi\u015fca precum acele corpuri. Dar… m-am mi\u015fcat. Nu, nu m\u0103 \u00een\u015felasem, eram mi\u015fcat, purtat dintr-o parte \u00een alta, diferite obiecte p\u0103reau a fi folosite pentru a m\u0103 \u015flefui, pentru a m\u0103 aranja. Am primit \u015fi cel de-al doilea ochi, cel st\u00e2ng.
\nCineva m\u0103 purta, eram ata\u015fat de una dintre acele figuri pe care nu \u015ftiam a le numi. Vedeam acea form\u0103 privindu-se \u00een ceva ce reflecta figura lui. M\u0103 vedeam pe mine, dar nu \u00een\u0163elegeam unde sunt eu. Noi forme \u015fi culori au ap\u0103rut c\u00e2nd am p\u0103r\u0103sit spa\u0163iul ce \u00eemi p\u0103rea plin de mister \u015fi de ceva indescriptibil, infinit. Totul era \u00een mi\u015fcare, \u00een necontenit\u0103 mi\u015fcare. Forme peste forme, forme din forme, forme ce creau forme, ce erau create la r\u00e2ndul lor \u00eentr-un proces de infinit\u0103 crea\u0163ie.
\n\u00cen fa\u0163a mea au ap\u0103rut niste forme mici ce erau privite necontenit de cel ce m\u0103 purta. Am \u00een\u0163eles c\u0103 sunt ni\u015fte simboluri ce con\u0163in fragmente din ceva mai mult. Erau litere ce formau cuvinte, care alc\u0103tuiau fraze; aveam \u00een fa\u0163a mea c\u0103r\u0163i. Cu timpul, am decriptat \u00een\u0163elesul acelor simboluri ce construiau un sistem de g\u00e2ndire pentru cei ce se numeau \u201eoameni\u201c. Acel om nu putea privi far\u0103 mine, depindea de mine. Avea un nume, mi-am dat seama c\u0103-i apar\u0163ine deoarece era o structur\u0103 repetitiv\u0103 dublat\u0103 de un pronume posesiv; spunea \u201eeu sunt\u201c \u015fi el era. Filosofia lui Descartes certific\u0103 existen\u0163a unui lucru prin prisma facult\u0103\u0163ii de a g\u00e2ndi: g\u00e2ndesc, deci exist. Eu g\u00e2ndesc, deci eu exist? Deci eu exist, asta este concluzia mea.
\nOchii mei se numesc lentile, trupul meu poart\u0103 denumirea de ram\u0103. Sunt considerat un obiect inanimat. Nu aud, nu simt, dar g\u00e2ndesc. G\u00e2ndind \u00eemi certific existen\u0163a intr-o lume ce ignor\u0103 aceast\u0103 posibilitate. Sunt tot at\u00e2t de inanimat pe c\u00e2t sunt \u201eei\u201c de anima\u0163i. Ce lucru ciudat! P\u00e2n\u0103 \u015fi aceast\u0103 conversa\u0163ie exist\u0103 numai \u00een mine \u015fi \u00een ceea ce sunt eu. Nu o pot face v\u0103zut\u0103 de cei ce nu m\u0103 pot vedea, dar imi place s\u0103 povestesc. S\u0103-mi povestesc. Eu, captiv \u00een temni\u0163a propriei mele min\u0163i, c\u0103ci am ajuns la concluzia c\u0103 \u015fi eu pot spune c\u0103 am o \u201eminte\u201c.
\n\u015eir necontenit de g\u00e2nduri \u015fi idei \u00eemi dau t\u00e2rcoale, sunt peste tot, \u015ferpuiesc, viermuiesc. G\u00e2ndurile mele sunt vii, iar eu sunt g\u00e2nduri ce sunt captive g\u00e2ndirii. M-am pierdut \u00een ele… s\u0103 reiau, s\u0103-mi reamintesc…
\nParc\u0103 spuneam a\u015fa: \u201e\u00cen fa\u0163a mea se afl\u0103 lumea, \u00een spatele meu ochii ce caut\u0103 s\u0103 vad\u0103. Eu sunt cel ce mediaz\u0103 impactul dintre lume \u015fi ochi, cel ce remediaz\u0103 privirea maladiv\u0103 a celui ce \u00eencearc\u0103 a privi. Povestea mea \u00eencepe de timpuriu, de c\u00e2nd lumea devenise confuz\u0103 \u015fi difuz\u0103…\u201c\u00a0\u00a0\u00a0 (C\u0102lin Popa)<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

Pielea care nu \u00eembrac\u0103 via\u0163a<\/strong><\/p>\n

\u00cen exteriorul meu se afl\u0103 lumea, \u00een interiorul meu neochii ce caut\u0103 s\u0103 vad\u0103. Eu sunt cel ce curm\u0103 impactul dintre lume \u015fi ochi, cel ce stric\u0103 privirea s\u0103n\u0103toas\u0103 a celui ce a \u00eencercat s\u0103 priveasc\u0103. Povestea mea \u00eencepe mai t\u00e2rziu, de c\u00e2nd lumea devenise clar\u0103 \u015fi echilibrat\u0103.
\nC\u00e2nd am devenit con\u015ftient de propria mea existen\u0163\u0103 eram mut, c\u0103ci gura nu-mi fusese montat\u0103 \u00eenc\u0103, iar eu t\u0103ceam \u00een mine f\u0103r\u0103 s\u0103 \u00een\u0163eleg ce eram. \u00cen mine nici nu va exista mi\u015fcare, doar repaos. Ajunge! Na\u015fterea mea e similar\u0103 cu a lui, voi relua povestea din momentul primei noastre \u00eent\u00e2lniri.
\nC\u00e2nd am \u00eenghi\u0163it con\u015ftient propria lui existen\u0163\u0103 \u015fi eu eram orb, c\u0103ci ochii ce mi-i d\u0103duser\u0103 i-am \u00eenfulecat, iar el privea \u00een mine f\u0103r\u0103 s\u0103 \u00een\u0163eleag\u0103 ce eram. \u00cen mine nici nu va exista mi\u015fcare, doar repaos. Am a\u015fteptat, diger\u00e2ndu-l \u015fi rediger\u00e2ndu-l. De acel \u00eentuneric l-am p\u0103truns \u2013 eu eram el, iar el era… eu \u2013 at\u00e2t putea s\u0103 \u015ftie. Primisem gur\u0103, l-am putut m\u00e2nca.
\nLa \u00eenceput un singur ochi, cel st\u00e2ng, l-am \u00eenfulecat. \u00centuneric. Un singur \u00eentuneric. Vid. Un singur vid. Dar ce erau acele figuri \u015fi figurine ce se mi\u015fcau necontenit? Sunt eu similar lor? m\u0103 tot \u00eentrebam c\u00e2nd m-am obi\u015fnuit a le sim\u0163i. Nu, am \u00een\u0163eles c\u0103 nu puteam fi, deoarece ele se mi\u015fcau, iar eu nu. Am \u00eencercat din r\u0103sputeri s\u0103 le fac s\u0103 uite de existen\u0163a mea, dar degeaba, nu m\u0103 puteam mi\u015fca cum se mi\u015fcau acele corpuri. Dar… m-am mi\u015fcat. Nu, nu, m\u0103 \u00een\u015felasem, eram mi\u015fcat, purtat dintr-o parte \u00een alta, diferite obiecte p\u0103reau a fi folosite pentru a le p\u0103stra, pentru a le \u00eengriji. Am primit \u015fi cel de-al doilea ochi, cel drept.
\nCineva m\u0103 deschidea, \u00eemi era ata\u015fat unul dintre acele obiecte pe care nu \u015ftiam a le numi. Sim\u0163eam acea form\u0103 oferindu-mi ceva ce f\u0103cea parte uneori din figura lui. Se vedea \u00een mine, dar nu \u00een\u0163elegea unde se afl\u0103. Vechi forme \u015fi culori au disp\u0103rut c\u00e2nd a p\u0103truns \u00een acest spa\u0163iu ce mie mi se p\u0103rea at\u00e2t de cunoscut… de\u015fi tot ceva indescriptibil, infinit. Totul era \u00een repaos, \u00een necontenit repaos. Vid peste vid, vid dintru vid, vid ce crea vid ce era divizat la r\u00e2ndul lui \u00eentr-un proces de infinit\u0103 divizare.
\nM\u0103 simt nevoit s\u0103 continui singur de aici. A\u015f vrea s\u0103 continui ce am \u00eenceput, s\u0103 continui \u00eempreun\u0103 cu el, dar… ah, cum se schimb\u0103 dintr-o dat\u0103 unele pove\u015fti.
\n\u00cen jurul meu am sim\u0163it ni\u015fte forme mari pe care eram a\u015fezat necontenit de cel care m\u0103 purta. Eu am descoperit c\u0103 sunt ni\u015fte dreptunghiuri, pe a c\u0103ror suprafa\u0163\u0103 distingeam inscrip\u0163ii proeminente ce alc\u0103tuiau ceva ce ar fi trebuit s\u0103 aib\u0103 sens. Sim\u0163eam un contur ce sem\u0103na cu D, un altul cu E, unul cu S, \u015fi se continuau cu inscrip\u0163iile C, A, R, T, E \u015fi S. Aici totul devine greu. Eram gelos pe obiectul \u00eenghi\u0163it de mine, sim\u0163eam c\u0103 el \u00een\u0163elege un anume sens pe care \u00eel formau toate aceste semne. Fiind \u00eencapsulat \u00een mine, sim\u0163eam c\u0103 el a \u00een\u0163eles ce ar putea \u00eensemna Descartes. Pentru mine r\u0103m\u00e2ne D plus E plus S plus C plus tot a\u015fa plus alt S. Am devenit curios, de-a\u015f \u015fti ce-a aflat el… Avea un avantaj, v\u0103zul, mie \u00eemi era mai greu cu tactilul. De\u015fi la \u00eenceput, c\u00e2nd am fost confec\u0163iona\u0163i, noi am\u00e2ndoi eram forme de con\u015ftiin\u0163\u0103, devenisem obiecte vii, el a ajuns s\u0103 se \u00een\u0163eleag\u0103 pentru c\u0103… Dar hai s\u0103 fim pentru o secund\u0103 umani, el a citit mai mult, a avut posibilitatea asta. Poate c\u0103 de aceea l-am \u015fi \u00eenghi\u0163it. Acum nu mai \u015ftie nimic. E \u00een interiorul meu care e gol. Eu m\u0103car am \u015fi exteriorul a\u015fezat pe un dreptunghi, exterior care \u00eemi spune c\u0103 acolo undeva scrie D, E, S, C, A, R, T, E, S. Ah, de-a\u015f afla ce vrea chestia asta numit\u0103 Descartes de la mine! Dar eu nu g\u00e2ndesc, deci poate nu exist, asta e concluzia mea.
\nPielea mea se nume\u015fte lemn, iar trupul mi-e totuna cu pielea. Nu aud, nu v\u0103d… doar simt. A\u015f vrea s\u0103 spun \u015fi eu \u201eG\u00e2ndesc!\u201c, dar e un cuv\u00e2nt prea mare. \u00cel las pe el, eu r\u0103m\u00e2n ce a fost \u015fi el la \u00eenceputurile lui, o simpl\u0103 con\u015ftiin\u0163\u0103 de sine, ce nu se putea explica. De el a avut mai mult\u0103 grij\u0103 st\u0103p\u00e2nul, omul. L-a purtat peste tot, s-au dezvoltat reciproc. Singura \u00eent\u00e2mplare fericit\u0103 e c\u0103 uneori \u00eemi r\u0103m\u00e2ne prad\u0103 mie.
\nG\u00e2ndurile mele sunt aproape moarte \u015fi s\u0103race. R\u0103pesc g\u00e2nduri vii \u015fi bogate, dar ele mor \u00een mine, iar eu sunt g\u00e2nduri ce sunt captive neantului. Tot ce se \u00eent\u00e2mpl\u0103 e \u00een afara g\u00e2ndirii mele. Cred c\u0103 voi uita pentru totdeauna c\u0103 spuneam a\u015fa: \u201e\u00cen exteriorul meu se afl\u0103 lumea, \u00een interiorul meu neochii ce caut\u0103 s\u0103 vad\u0103. Eu sunt cel ce curm\u0103 impactul dintre lume \u015fi ochi, cel ce stric\u0103 privirea s\u0103n\u0103toas\u0103 a celui ce a \u00eencercat s\u0103 priveasc\u0103. Povestea mea \u00eencepe mai t\u00e2rziu, de c\u00e2nd lumea devenise clar\u0103 \u015fi echilibrat\u0103.\u201c\u00a0 (Victor Achim) \u00a0<\/strong> <\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Prima \u015fi ultima banc\u0103 din sala de curs. Un student c\u0103ruia nu \u00eei cunosc vocea \u015fi altul c\u0103ruia i-am auzit-o la aproape fiecare \u00eent\u00e2lnire. Nu \u00eei pot asocia, par a fi din lumi ireductibil diferite. La una dintre temele dedicate antropologiei obiectului, \u00eemi fac surpriza de a interpreta o partitur\u0103 la patru m\u00e2ini. Cuvintele unuia… Cite\u0219te mai mult »Jurnal din sticl\u0103 \u015fi lemn<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[56],"tags":[],"class_list":["post-23245","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-antropologica"],"views":1494,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/23245","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=23245"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/23245\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=23245"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=23245"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=23245"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}