1. Unii au noroc cu carul, tr\u0103iesc interminabil, c\u00e2te 99 de ani o dat\u0103, pe pu\u0163in, \u015fi iau Premiul Nobel pentru Literatur\u0103, dup\u0103 ce au a\u015fteptat un timp rezonabil pe \u201elista scurt\u0103\u201c a favori\u0163ilor. Nu este cazul lui Philip Roth, din p\u0103cate. El mai are de a\u015fteptat.
\nFaim\u0103 instantanee. Blitzuri. Telegrame. Felicit\u0103ri. Amfiteatru. Regi \u015fi regine. Pre\u015fedin\u0163i. Mini\u015ftri. Fracuri. Flori la butonier\u0103. Aplauze. Interviuri. Rumoare. Sute de mii de exemplare v\u00e2ndute. Recenzii entuziaste \u00een Frankfurter Allgemeine Zeitung, \u00een Le Monde, \u00een Times Literary Supplement, \u00een The New York Review of Books, \u00een The Huffington Post, \u00een La croix, \u00een The Guardian, \u00een Svenska Dagbladet, \u00een Rom\u00e2nia literar\u0103, \u00een Monitorul de Boto\u015fani, \u00een Cronica veche…
\nEi sunt noroco\u015fii. Au pariat pe cifra corect\u0103 la ruleta vie\u0163ii. N-au exagerat \u00eentru nimic. \u015ei-au dr\u0103muit energia. Au fost vegetarieni. N-au fumat. N-au b\u0103ut dec\u00e2t limonad\u0103, suc de ro\u015fii, ap\u0103 de izvor. Au f\u0103cut sex o dat\u0103 pe lun\u0103. N-au comis excese nici la zah\u0103r \u015fi nici la gr\u0103simi. Au ajunat vinerea. Au postit miercurea. S-au ab\u0163inut duminica. \u00cen restul zilelor, au fl\u0103m\u00e2nzit de bun\u0103voie \u015fi nesili\u0163i de nimeni. Au trudit din greu. Au respectat s\u0103rb\u0103torile. Au f\u0103cut jogging seara. Flot\u0103ri, diminea\u0163a. Extensii la pr\u00e2nz. Dar, mai ales \u015fi mai ales, au avut noroc. F\u0103r\u0103 pu\u0163in noroc, po\u0163i fi abstinent un an \u00eentreg \u015fi tot degeaba, n-ajungi la ziar, nu-\u0163i public\u0103 nimeni fotografia \u00eeng\u00e2ndurat\u0103, r\u0103m\u00e2i mult \u015fi bine pe \u201elista scurt\u0103\u201c a favori\u0163ilor \u015fi \u00eenghi\u0163i \u00een sec…
\nAl\u0163ii \u2013 cei mai mul\u0163i, ca s\u0103 fim lucizi \u015fi s\u0103 vorbim franc \u2013 nu ajung dec\u00e2t la 50 de ani (hai, la 60 de ani ne\u00eemplini\u0163i), cu mare greutate, chinuindu-se \u015fi tr\u0103g\u00e2nd cu din\u0163ii de ei, \u015fi tot nu primesc nimic. Nici m\u0103car nu apuc\u0103 s\u0103 intre pe vreo list\u0103. Au avut ghinion, soarta le-a \u00eentors spatele, destinul i-a ignorat. N-au ie\u015fit din cea\u0163a anonimatului.
\nDin fericire, cine nu are noroc \u00een timpul vie\u0163ii are din bel\u015fug dup\u0103: ajunge \u00een rai. Kant a fost convins de acest adev\u0103r. R\u0103sfoi\u0163i Religia \u00een limitele ra\u0163iunii pure. \u015ei, p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, numai postumitatea conteaz\u0103, ecoul, vremea de apoi.
\nEste, desigur, o bucurie nespus\u0103 (\u015fi, totodat\u0103, o mare emo\u0163ie, greu de prins \u00een cuvinte), pentru orice scriitor care n-a ajuns la 50 de ani (de\u015fi ar fi putut, dac\u0103 nu s-ar fi apucat de scris) s\u0103 afle subit c\u0103 i se ridic\u0103 \u00een agora, \u00eentr-un parc lini\u015ftit sau \u00een oricare alt loc frecventat de publicul recunosc\u0103tor, cu fast \u015fi trompe\u0163i, cu episcopi \u015fi cardinali, cu patriarhi ecumenici, cu defil\u0103ri, o statuie (un bust, o ecvestr\u0103, un monument spiritual), fix la dou\u0103zeci de ani de la moarte, sau, \u015fi mai bine, la cincizeci, este o sum\u0103 rotund\u0103, un jubileu. Cu acest mirabil prilej, s\u0103rb\u0103tori\u0163ii se informeaz\u0103 c\u00e2t timp a trecut pe P\u0103m\u00e2nt, ce fac urma\u015fii, amantele, c\u00e2\u0163i sunt \u00een via\u0163\u0103 \u015fi c\u00e2\u0163i au murit, ce c\u0103r\u0163i se v\u00e2nd \u015fi cui, ce mai spune lumea bun\u0103, ce zic bloggerii, din ce autor de profunzimi se citeaz\u0103 pe FB, ce mai declar\u0103 politicienii, cuget\u0103torii, savan\u0163ii, ce poet este la mod\u0103, cine a fost \u201erevizuit\u201c, \u201ereevaluat\u201c, cine cu cine a mai polemizat \u015fi \u00een ce publica\u0163ii culturale, cine a ie\u015fit victorios din acea disput\u0103 care a \u0163inut vulgul profan cu sufletul la gur\u0103, fiindc\u0103 orice disput\u0103, toat\u0103 lumea este de acord, se \u00eencheie matematic cu un \u00eenving\u0103tor glorios, eternitatea nu-i \u0163ine minte dec\u00e2t pe criticii literari \u00eenving\u0103tori, ei scriu istoria de la origini \u015fi p\u00e2n\u0103 la sf\u00e2r\u015fit, \u00eenfr\u00e2n\u0163ii nu au acest drept…
\nO binecuv\u00e2ntare! Merit\u0103 s\u0103 mori cu zile…
\nFire\u015fte, filosofic vorbind, cel mai nimerit lucru este s\u0103 ajungi cu bine la 99 de ani, s\u0103 te \u00eendrep\u0163i, verde ca molidul \u015fi necru\u0163\u0103tor ca fulgerul, spre 135, \u015fi s\u0103 nu-\u0163i pese nici de premii, nici de statui (\u015fi nici de \u201elista scurt\u0103\u201c!). Dar parc\u0103 po\u0163i tr\u0103i f\u0103r\u0103 un ideal \u00eendr\u0103zne\u0163? Po\u0163i tr\u0103i f\u0103r\u0103 Nobel? F\u0103r\u0103 adrenalin\u0103? Ce fel de via\u0163\u0103 este aceea \u00een care omul nu are un vis, o dorin\u0163\u0103, un g\u00e2nd \u00een\u0103l\u0163\u0103tor, o vrere?
\nV\u0103 spun eu acum \u015fi aici, a sosit momentul: o via\u0163\u0103 c\u00e2t se poate de banal\u0103, cea mai banal\u0103 dintre vie\u0163i, o via\u0163\u0103 de om a\u015fa cum s-a nimerit s\u0103 fie, adic\u0103 foarte banal\u0103, nici mai bun\u0103, nici mai rea dec\u00e2t oricare alt\u0103 via\u0163\u0103.<\/p>\n
2. Ajun\u015fi cu bine la acest paragraf semnificativ, m\u0103 ve\u0163i \u00eentreba, cu siguran\u0163\u0103: po\u0163i fi c\u00e2t de c\u00e2t fericit \u00eentr-o via\u0163\u0103 de om c\u00e2t se poate de banal\u0103? R\u0103spunsul meu este unul singur, hot\u0103r\u00e2t, definitiv, ferm: nu \u015ftiu.
\nSeneca \u015ftia. Pe vremea lui, \u00een veacul \u00eent\u00e2i al erei cre\u015ftine, un filosof mai \u015ftia c\u00e2te ceva, nu prea multe, suficient, totu\u015fi. Azi, nimeni nu mai \u00een\u0163elege nimic. \u015ei ce anume \u015ftia Lucius Annaeus Seneca? O s\u0103 v\u0103 dezv\u0103lui mai \u00eent\u00e2i ce nu \u015ftia. Nu \u015ftia c\u0103 unii indivizi (altfel, perfect stimabili \u00een toate celelalte privin\u0163e) pot spera s\u0103 primeasc\u0103 Premiul Nobel (sau oricare alt premiu universal) \u015fi c\u0103 pot face o criz\u0103 de ficat din pricina lui, dac\u0103 nu-l ob\u0163in la timp, exact c\u00e2nd \u015fi-l doresc, nici o secund\u0103 mai devreme sau mai t\u00e2rziu.
\nDar ce \u015ftia Seneca? S\u0103 nu v\u0103 \u00eengrozi\u0163i de ce o s\u0103 v\u0103 spun. \u00cen primul r\u00e2nd, \u015ftia c\u0103 orice speran\u0163\u0103, oric\u00e2t de mic\u0103, este o mare, o imens\u0103 naivitate. El o numea, \u015fi mai direct, \u201eprostie\u201c: stultitia. Nimeni nu dispune de trecut, afirm\u0103 Seneca, \u015fi cu at\u00e2t mai mult (sau mai pu\u0163in) de viitor. Am\u00e2ndou\u0103 aceste timpuri sunt nefiin\u0163e. Singurul lucru aflat \u00een posesia omului este prezentul. \u015ei nici acesta. Speran\u0163a mizeaz\u0103 pe viitor, adic\u0103 pe nefiin\u0163\u0103 \u015fi imprevizibil: \u201evia\u0163a prosteasc\u0103, declar\u0103 filosoful, se concentreaz\u0103 cu totul asupra viitorului\u201c. S\u0103 ne \u00eentoarcem, deci, \u00een prezent.
\nSoarta este o succesiune de \u00eent\u00e2mpl\u0103ri, o \u00een\u015firuire de hazarduri, de r\u0103sturn\u0103ri \u015fi reveniri. Azi e\u015fti c\u00e2t se poate de viu, m\u00e2ine nu se \u015ftie. Azi e\u015fti consilierul \u00eemp\u0103ratului Nero, m\u00e2ine acela\u015fi Nero \u00ee\u0163i porunce\u015fte s\u0103-\u0163i deschizi venele \u015fi-\u0163i trimite un centurion la u\u015f\u0103. Azi e\u015fti imperator \u015fi reci\u0163i poezii mul\u0163imilor, \u00eentr-un amfiteatru, ajut\u00e2ndu-te de lyr\u0103, m\u00e2ine mori \u00eenjunghiat de acela\u015fi centurion. Soarta dezminte \u00eentotdeauna speran\u0163a \u015fi-\u015fi bate joc de omul care-\u015fi face iluzii. Ba \u00ee\u015fi bate joc \u015fi de omul care nu-\u015fi face iluzii, de to\u0163i \u015fi de toate, cu o discret\u0103 m\u0103rinimie.
\n\u00cen fond, numai cine sper\u0103 are disper\u0103ri ascu\u0163ite \u015fi poate umbla, v\u0103it\u00e2ndu-se, pe culmile acestor disper\u0103ri, niciodat\u0103 prin v\u0103i. \u00cen treac\u0103t fie spus, rom\u00e2nii sunt me\u015fteri \u00een disper\u0103ri \u015fi depresii: asta Seneca nu o mai \u015ftia, nu po\u0163i s\u0103 le \u015ftii chiar pe toate, \u00ee\u0163i mai scap\u0103 uneori c\u00e2te un am\u0103nunt.
\nFilosoful stoic nu vedea o leg\u0103tur\u0103 necesar\u0103 \u00eentre lipsa de speran\u0163\u0103 \u015fi fericire. Nici eu nu o v\u0103d. \u00cen schimb, unii g\u00e2nditori leag\u0103 str\u00e2ns fericirea de absen\u0163a oric\u0103rei speran\u0163e. Una o exclude automat pe cealalt\u0103. A fi fericit presupune lipsa complet\u0103 a speran\u0163ei. Sau, mai bine zis, numai dac\u0103 nu speri nimic, po\u0163i ajunge s\u0103 cuno\u015fti fericirea. \u015ei nici atunci…
\nNimic nu atest\u0103 c\u0103 renun\u0163area la orice speran\u0163\u0103 (dac\u0103 ar fi posibil\u0103) ar avea ca efect nemijlocit \u015fi automat fericirea. Cunosc oameni care nu mai sper\u0103 de mult la nimic \u015fi care nu sunt deloc ferici\u0163i. Privi\u0163i cu aten\u0163ie \u00een jur.
\n\u00cen definitiv, fericirea nu consist\u0103 numai \u00een renun\u0163\u0103ri, \u00een ab\u0163ineri, \u00een feciorii, ea nu provine doar din absen\u0163e, nu poate fi o sum\u0103 de nega\u0163ii, un ideal privativ, o ascez\u0103. Trebuie s\u0103 aib\u0103 \u015fi un con\u0163inut pozitiv. Dar nu a\u015f putea preciza con\u0163inutul ei \u201egeneral\u201c, fiindc\u0103 nu exist\u0103 un astfel de con\u0163inut valabil pentru to\u0163i. Tot ce \u015ftiu, de exemplu, este c\u0103 Flaubert (care nu a fost un om suficient de banal pentru a deveni exemplar) era cuprins de euforia lui solitar\u0103 (despre care vorbe\u015fte \u00eentr-o scrisoare c\u0103tre Louise Colet), pentru c\u0103 scria, \u00eentr-un sf\u00e2r\u015fit, dup\u0103 ore \u015fi ore de chin, un pasaj mul\u0163umitor, o propozi\u0163ie des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103 ca \u201eel ie\u015fi\u201c (cf. Educa\u0163ia sentimental\u0103, I: \u201eIl disparut\u201c) \u015fi nu pentru c\u0103 renun\u0163ase cu totul la speran\u0163a \/ dorin\u0163a de a le ob\u0163ine vreodat\u0103.
\nCum vedem, fericirea depinde, uneori, de un adverb \u00een finalul unei propozi\u0163ii, de un epitet ornant, de sintaxa bizar\u0103 a unui paragraf, de scurtime, adic\u0103 de foarte pu\u0163in. Aproape de nimic.<\/p>\n
3. \u00cen \u00eencheiere, a\u015f mai spune ceva. Nu cred c\u0103 termenul \u201efericire\u201c are un \u00een\u0163eles suficient de precis, dac\u0103 are vreunul. \u015ei nu cred nicidecum c\u0103 are un \u00een\u0163eles colectiv. N-am \u00eent\u00e2lnit fericiri ecumenice. Fiecare cu fericirea lui particular\u0103, egoist\u0103. Dac\u0103 nu m\u0103 \u00een\u015fel, \u00een scrisoarea din 24 aprilie 1852, Flaubert nici nu folose\u015fte cuv\u00e2ntul \u201efericire\u201c. Descrie ceea ce a sim\u0163it uneori ca emo\u0163ie, bucurie, entuziasm, \u00eenfiorare. Caracterizeaz\u0103 astfel o stare de spirit care ar face inutil\u0103 orice fericire, \u00een \u00een\u0163elesul comun.
\n\u00cen definitiv, Flaubert nu se deosebea \u00een chip sim\u0163itor de opinia lui Seneca. \u201e<\u00cen\u0163eleptul> \u2013\u00a0 scrie filosoful stoic \u2013 este mereu \u015fi pretutindeni senin, nu depinde de al\u0163ii, nu a\u015fteapt\u0103 bun\u0103voin\u0163a sor\u0163ii ori a oamenilor. Fericirea lui este l\u0103untric\u0103.\u201c (Epistole c\u0103tre Lucilius, 72). Nici euforia lui Flaubert nu depindea, \u00een fond, de altcineva. Dar era mai pu\u0163in pasiv\u0103.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
1. Unii au noroc cu carul, tr\u0103iesc interminabil, c\u00e2te 99 de ani o dat\u0103, pe pu\u0163in, \u015fi iau Premiul Nobel pentru Literatur\u0103, dup\u0103 ce au a\u015fteptat un timp rezonabil pe \u201elista scurt\u0103\u201c a favori\u0163ilor. Nu este cazul lui Philip Roth, din p\u0103cate. El mai are de a\u015fteptat. Faim\u0103 instantanee. Blitzuri. Telegrame. Felicit\u0103ri. Amfiteatru. Regi \u015fi… Cite\u0219te mai mult »Fericirile. \u015ei ceea ce urmeaz\u0103 dup\u0103 ele<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":true,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-22840","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1909,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/22840","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=22840"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/22840\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=22840"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=22840"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=22840"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}