Dintre toate biografiile unor mari scriitori pe care le-am citit in ultimele decenii \u2013 si n-au fost putine \u2013 trei sunt, din punctul meu de vedere, opere de v\u00e2rf ale genului. In ordinea editarii lor in rom\u00e2neste, este vorba de \u201eHemingway\u201c a Fernandei Pivano (1988), \u201eCehov\u201c a lui Henri Troyat (2006) si recent aparuta \u201eGabriel Garcia Marquez. O viata\u201c, de Gerald Martin, la Litera International (traducere: Alexandru Macovei), intr-un timp record, dupa nici un an de la editia prima, publicata in engleza (2008), si inaintea celei franceze. Un exemplu de cum trebuie sa lucreze o editura care se respecta.
\nC\u00e2nd in presa internationala si din Rom\u00e2nia au inceput sa apara stiri si scurte relatari privind biografia ce urma sa fie editata, considerata una oficiala sau, cum s-a mai spus, autorizata de creatorul \u201eVeacului de singuratate\u201c, dar despre care Gerald Martin ne informeaza ca ar fi doar \u201etolerata\u201c, iar el \u201eunicul biograf tolerat in mod oficial!\u201c al lui Marquez, imi era teama ca la noi nu prea se va grabi cineva sa o traduca si sa o publice intr-un timp rezonabil. ae cunosc idiosincraziile multora dintre cei care descopera in fiecare zi c\u00e2te un prozator\u2026 european pe malurile D\u00e2mbovitei, Bahluiului, aomesului, Bistritei, Begai si ale altor r\u00e2uri rom\u00e2nesti, dar care str\u00e2mba din nas, din ratiuni de obicei extraestetice, vreau sa spun ideologice, la literatura unor mari scriitori ca Marquez, pe care biograful englez il caracterizeaza folosind un epitet inspirat si, in fond, definitoriu: global. Un scriitor global precum ahakespeare, Tolstoi, Cehov ori Cervantes. \u201eae prea poate \u2013 apreciaza Gerald Martin \u2013 ca lucrarea sa de referinta, \u00abUn veac de singuratate\u00bb, publicata in 1967 si aparuta in punctul de cumpana al tranzitiei de la fictiunea \u00abmodernista\u00bb la cea \u00abpostmodernista\u00bb, sa fie singurul roman scris intre 1950 si 2000 care a gasit cititori entuziasti in aproape toate tarile si culturile lumii. In acest sens, at\u00e2t in termenii subiectului sau \u2013 in mare, ciocnirea dintre \u00abtraditie\u00bb si \u00abmodernitate\u00bb \u2013 c\u00e2t si ai receptarii sale, nu ar fi probabil nici o exagerare in a sustine ca a fost primul roman cu adevarat \u00abglobal\u00bb al lumii\u201c.
\nUn filosof d\u00e2mbovitean (suntem o tara plina de filosofi si de profesori universitari), lipsit total de \u201eorgan\u201c in materie de literatura \u2013 cum de altfel si recunostea cu seninatate \u2013 a comis nu demult un text cu accente pamfletare despre Marquez. Nu exclud ca aberantul articol, care de fapt nu dovedea nimic, sa fi fost provocat de chiar aparitia in rom\u00e2neste a biografiei marelui scriitor. Tristetea e ca el a putut sa fie gazduit de o revista a Uniunii acriitorilor, deci preponderent literara. Macar de ar fi fost una de\u2026 filosofie! Ceea ce ii isterizeaza pe asemenea nepriceputi, pe care neputinta ii face agresivi, este nu at\u00e2t ca M\u00e1rquez a fost preocupat de putere si s-a aflat mereu in proximitatea puterii (Alexandru Ivasiuc afirma in anii ’70 ca mai presus de averile lui Mos Goriot, astazi sunt puterile lui Mos Goriot), dar ca ideile si actiunile lui politice au fost si sunt consecvent de st\u00e2nga. Un alt mare scriitor, Mario Vargas Llosa, care, alaturi de Carlos Fuentes, G.G. M\u00e1rquez, Jose Donoso si Julio Cortazar reprezinta faimosul Boom din fabulosul continent latinoamerican, a facut si mai face si el politica, dar de dreapta. Ba chiar a candidat pentru functia de presedinte al statului Peru. Cu exceptia c\u00e2torva prieteni si, mai ales, a sotiei sale, nimeni nu i-a reprosat insa, dupa stiinta mea, militantismul politic si dezertarea, fie si temporara, de la masa de scris, desi aventura sa electorala si rezultatul ei au fost lamentabile.
\nIn 2007, aniversarea a opt decenii de viata, a saizeci de ani de la debutul literar, a patruzeci de la aparitia \u201eVeacului de singuratate\u201c, capodopera egalata doar de M\u00e1rquez insusi prin \u201eToamna Patriarhului\u201c, si a unui sfert de secol de la c\u00e2stigarea Premiului Nobel pentru literatura (1982), a prilejuit o suita de manifestari omagiale intinsa pe o perioada de trei saptam\u00e2ni. Este evenimentul cu care Gerald Martin isi incheie, cum era si firesc, lucrarea pentru a carei documentare si redactare i-au trebuit nu mai putin de 17 ani. Atunci, in martie 2007, capete incoronate, personalitati politice si culturale, oameni de stat, scriitori si atristi celebri, indeosebi din spatiul iberoamerican, l-au omagiat pe cel despre care nu putini, printre care ma numar, cred ca este cel mai mare prozator al celei de-a doua jumatati a secolului XX. Si poate nu numai al acesteia. Au venit atunci la Cartagena regele apaniei, Bill Clinton, cinci presedinti ai Columbiei, dar, consemneaza biograful celui sarbatorit, nu au putut fi prezenti prietenul de o viata al lui M\u00e1rquez \u2013 Fidel Castro (bolnav) si Papa de la Roma. \u201eInca o data \u2013 observa cel mai avizat cunoscator al biografiei creatorului magicului Macondo \u2013 se dovedise ca daca M\u00e1rquez era obsedat si fascinat de putere, puterea era, la r\u00e2ndul ei, atrasa mereu si ineluctabil catre el. Literatura si politica au fost doua dintre cele mai eficiente cai de-a atinge nemurirea in trecatoarea lume cladita de civilizatia occidentala pe planeta: putini vor fi aceia care sa sustina ca gloria politica e mai durabila dec\u00e2t cea obtinuta prin crearea unei capodopere\u201c.
\naimptomatic mi se pare dialogul final al lui Martin cu eroul cartii sale, ca o cortina care incheie spectacolul traiectoriei unui mare destin, redat cu un condei de veritabil prozator in monumentala biografie.
\n\u201eN-am apucat sa vorbim dec\u00e2t pe fuga inainte ca eu sa parasesc Cartagena. A fost epilogul multor povesti.
\n\u2013 Gabo, ce eveniment minunat, am zis.
\n\u2013 Nu-i asa?
\n\u2013 atii, multi oameni din jurul meu aveau lacrimi in ochi.
\n\u2013 ai eu am pl\u00e2ns, insa pe dinauntru.
\n\u2013 Ei bine, eu unul n-o sa-l uit niciodata.
\n\u2013 E bine c-ai fost de fata, mi-a zis el, ca sa le poti spune tuturor ca n-am inventat nimic din toate astea\u201c.
\nMi-a retinut atentia acest \u201en-am inventat nimic\u201c ce mi se pare ca are o \u201ebataie\u201c mult mai lunga si mai ad\u00e2nca, dincolo de evenimentul festiv la care se refera. Priveste adica insesi literatura si ziaristica lui Marquez, priveste inclusiv dezvaluirile, confesiunile, povestirile lui despre sine, la urma urmei despre cum au fost (si cum sunt) viata omului si evolutia scriitorului. Toate \u2013 aceste dezvaluiri, marturisiri \u2013 niciodata neadevarate, dar aproape intotdeauna derutante, inclusiv pentru biograful lui tolerat oficial, care, nu o data, nu stie ce sa creada despre un fapt sau altul relatat ori comentat de ilustrul sau personaj pe care, din c\u00e2nd in c\u00e2nd, destul de rar, l-a avut ca interlocutor de-a lungul a aproape doua decenii. Confruntate cu marturiile celor pe care Gerald Martin i-a intervievat \u2013 membri ai familiei scriitorului din generatii succesive, dascali ai sai, colegi de scoala, de jurnalistica in mai multe redactii, camarazi si prieteni politici, in total circa 300 \u2013 confesiunile, evocarile lui M\u00e1rquez sunt ale unui \u201eadept al mistificarii\u201c. Povestitorul de fapte cum s-a autodefinit mereu (\u201eEu am vocatia de povestitor de fapte. Asta este vocatia mea adevarata\u201c) pare sa oculteze adeseori tocmai faptele \u2013 nu insa si miezul lor de adevar \u2013 asa cum s-au petrecut si cum le-a trait, amestec\u00e2nd realul cu fictiunea si autofictiunea. \u201eN-am inventat nimic\u201c este ceea ce M\u00e1rquez a declarat in nenumarate r\u00e2nduri, inclusiv privind opera sa de fictiune. Mai mult, una din ideile ce revine des in literatura sa confesiva, fie ca aceasta ia forma eseului sau articolului de ziar, fie pe cea a raspunsurilor la intrebarile jurnalistilor ori ale prietenului Plinio Mendoza (vezi \u201eParfumul de Guayaba\u201c), este cea conform careia nu poti sa-ti imaginezi dec\u00e2t ceea ce ai trait si ai vazut. Asa st\u00e2nd lucrurile, M\u00e1rquez ar putea da impresia unor naivi ca romanele sale sunt scrieri mai mult memorialistice, iar altora care, precum filosoful d\u00e2mbovitean total afon la arta literara, ca sunt rodul unei imaginatii maladive, ba chiar al unui delir. Cert e ca nu putin din celebritatea si audienta enorma de care s-a bucurat si se bucura pe intreg mapamondul Gabo columbianul se datoreaza si acestei ambiguitati pe care a intretinut-o in tot ce a scris si a marturisit. M\u00e1rquez este fauritorul propriului mit. Nimeni, nici criticii, nici jurnalistii, nici prietenii si admiratorii sai, nici adversarii rosi de invidie, nici detractorii, c\u00e2ti or fi fiind, nici chiar Premiul Nobel nu au contribuit la faurirea mitului Marquez, ca M\u00e1rquez insusi. ai-a fost intotdeauna cel mai bun si mai credibil exeget si cel mai eficient agent publicitar.
\nOarecum altfel stau lucrurile privind monumentala biografie pe care i-a consacrat-o scriitorul, traducatorul, expertul in literatura ibero-americana si specialistul in studii caraibiene Gerald Martin. Angaj\u00e2ndu-se \u201ein tot soiul de investigatii la care nu s-ar preta dec\u00e2t c\u00e2inii turbati sau englezii\u201c, cum zice el cu\u2026 umor englezesc, scormonind in ad\u00e2ncurile mitului, el a reusit, aidoma lui atephan Zweig, G. Calinescu ori Henri Troyat, sa-l puna in adevarata-i lumina intr-o vasta constructie epica nonfictiva si sa-l potenteze.
\n(Va urma)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dintre toate biografiile unor mari scriitori pe care le-am citit in ultimele decenii \u2013 si n-au fost putine \u2013 trei sunt, din punctul meu de vedere, opere de v\u00e2rf ale genului. In ordinea editarii lor in rom\u00e2neste, este vorba de \u201eHemingway\u201c a Fernandei Pivano (1988), \u201eCehov\u201c a lui Henri Troyat (2006) si recent aparuta \u201eGabriel… Cite\u0219te mai mult »Cronica unei biografii tolerate<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[115,114,116],"class_list":["post-227","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-gabriel-garcia-marquez-o-viata","tag-biografii","tag-gerald-martin"],"views":1873,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/227","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=227"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/227\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=227"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=227"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=227"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}