De peste un deceniu si jumatate, argentinianul Jos\u00e9 Cura este vedeta adulata a scenelor mondiale de opera. S-a afirmat peste tot \u00een marile roluri de factura lirico-spinta si dramatica, gratie culorii \u00eentunecate a glasului \u2013 o raritate pentru un tenor, apetentei pentru personajele romantice si veriste puternice si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd sau mai degraba tocmai pentru acest lucru, datorita intensului sau potential actoricesc cu care a construit eroi tulburatori. Daca mai adaugam si un look de macho, iata reteta succesului. Cu toate atuurile date de calitatea timbrala aproape baritonala, Cura nu a fost si nu este exponent al perfectiunii vocale. Tehnica de c\u00e2nt, departe de ideal, \u00eel face sa recurga deseori la subtile subterfugii pentru a ascunde dificultatile de abordare a unor desene melodice tesute incomod.
\nLa cei aproape 50 de ani, pe care \u00eei arata, tenorul a hotar\u00e2t sa-si mai adauge un rol \u00een repertoriu, cel al junelui Rodolfo din \u201eBoema\u201c de Puccini. De ce abia acum, dupa coplesitoarele Otello, Samson, Canio, Turiddu, Don Alvaro si altele asemenea? Greu de ghicit. Poate pentru ca, \u00eentre partiturile solicitante, are nevoie si de un moment de respiro. Sau, pur si simplu, doreste sa-si \u00eembogateasca lista de roluri. \u00cen fond, conteaza mai putin. Poetul Rodolfo poate fi si \u00eenvatacel \u00eent\u00e2rziat, seralist.
\nPentru debut, Cura a ales Opera din Z\u00fcrich, scena care se m\u00e2ndreste cu cea mai mare densitate de vedete \u00eentr-un teatru de numai o mie de locuri. Este meritul politicii manageriale si sponsoriale promovate de directorul Alexander Pereira, cel care a adus Opernhaus Z\u00fcrich imediat \u00een apropierea celor mai faimoase case lirice. O gluma de prin partea locului spune ca nu s-a putut construi metrou \u00een oras pentru ca s-ar fi ciocnit de… depozitele de bani ale bancilor. Ei bine, Pereira a avut abilitatea de a atrage, este evident, sume importante pe care le-a oferit ca onorarii multor mari artisti ai momentului. Numai \u00een stagiunea 2009-10, \u00een afara de subventia venita din partea Cantonului Z\u00fcrich, nu mai putin de 130 (!!!) de sponsori privati au sustinut productiile. Aviz teatrelor noastre!
\nDupa douazeci de ani de conducere in loco, directorul Pereira se va arunca \u00een cur\u00e2nd \u00eentr-o noua provocare, urm\u00e2nd sa preia din 2011 fr\u00e2iele celebrului festival salzburghez.
\nFarmecul timbral
\nJos\u00e9 Cura… am recunoscut vocea-i frumos \u00eembracata \u00een armonice, demna de al sau fascino timbrico nativ, poate mai putin sombrata ca alta data, dovada ca tenorul stie ca \u00eengrosarea peste masura a coloanei sonore \u00eei poate provoca dezechilibre de omogenitate, mai ales catre registrul acut. Nici acum nu este perfect. Desi culminatia de Si natural acut a ariei \u201eChe gelida manina\u201c (s-a facut deci transpozitia cu un semiton \u00een jos fata de original) a sunat concentrat si lung, iata ca un alt v\u00e2rf, nota de La a frazei \u201e… sboccia l’amor\u201c din actul secund si-a pierdut efectul prin lipsa proiectiei. Observ\u00e2nd mai \u00eenainte tot un La natural (\u201eEureka!\u201c din primul act) identic nefocusat, ma g\u00e2ndesc ca este o zona mai putin stap\u00e2nita a registrului. Linia vocala este frumos \u00eenfatisata, desi nu \u00eentotdeauna \u00eengrijit, pe alocuri sunete \u201edeschise\u201c se strecoara mai mult sau mai putin voluntar. Va mai repara ceva Jos\u00e9 Cura \u00een sensul devenirii unui vocalist ideal? Greu de crezut. Ram\u00e2ne \u00eensa un c\u00e2ntaret-actor delicios \u00een jocul cu prietenii, daruit si sincer \u00eendragostit de Mim\u00ec, sf\u00e2sietor \u00een durere.
\nSoprana Adriana Damato a cunoscut o progresie constanta pe parcursul spectacolului, c\u00e2nt\u00e2nd \u00eentruc\u00e2tva liniar prima arie, \u201eSi, mi chiamano Mim\u00ec\u201c, \u00eencarc\u00e2ndu-se pasional mai apoi, \u00een \u201eDonde lieta usc\u00ec\u201c si gasind cele mai bune momente, sensibile si sustinute\u00a0 de sonoritati generoase, \u00een actul al IV-lea.
\nMusetta, deloc insinuanta si subtila, cu oarecari stridente \u00een acutele ariei \u201eQuando m’en v\u00f2\u201c, dar colorata si seducatoare scenic, a fost soprana Christiane Kohl.
\nUn alt debut a revenit baritonului Gabriel Berm\u00fadez (Marcello mult prea tenoral si, de aceea, pierdut \u00een ansamblu la exploziva tirada \u201eGiovent\u00f9 mia\u201c din actul secund), alaturat prietenilor Schaunard (Cheyne Davidson) si Colline (Andreas H\u00f6rl). Dintre celelalte roluri, episodice, am retinut conturul necaricatural \u2013 contrar obisnuintelor \u2013, pe care l-a propus basul Davide Fersini, Beno\u00eet.
\nLa pupitru, Massimo Zanetti a condus cu verva si poezie, \u00eencerc\u00e2nd \u2013 \u00een cel de-al doilea act \u2013, sa stap\u00e2neasca pe c\u00e2t posibil derapajul alamurilor.
\nProductia regizorului Philippe Sireuil (cu decoruri ingenios stilizate de Vincent Lemaire si costume desenate de Jorge Jara) nu este noua la Z\u00fcrich. Actiunea a fost transpusa din prima jumatate a secolului al XIX-lea \u00een epoca masinii de scris \u2013 la care roboteste de zor Rodolfo, deci cam spre secolul trecut. Spectacolul are vivacitate, atmosfera si concentrare. S-a facut o singura pauza dupa actul secund, dar \u00een antractul dintre al treilea si al patrulea a fost nevoie de timp mult pentru schimbarea de decor, petrecuta cu cortina \u00eenchisa si \u00een deranjant zgomot de bocanituri de ciocane si alte ustensile. Munci grele! Mai bine se dadea pauza.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De peste un deceniu si jumatate, argentinianul Jos\u00e9 Cura este vedeta adulata a scenelor mondiale de opera. S-a afirmat peste tot \u00een marile roluri de factura lirico-spinta si dramatica, gratie culorii \u00eentunecate a glasului \u2013 o raritate pentru un tenor, apetentei pentru personajele romantice si veriste puternice si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd sau mai degraba… Cite\u0219te mai mult »Debut \u00eent\u00e2rziat<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[1829,1830],"class_list":["post-2218","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-jose-cura","tag-vedete-opera"],"views":2027,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2218","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2218"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2218\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2218"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2218"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2218"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}