Tenisul a fost la origini un sport al aristocratiei, dar si astazi practicantii sai neprofesionisti, asa-numitii pleziristi, se recruteaza adesea din r\u00e2ndul clasei de mijloc \u00eenalte ori din cel al high life-ului economic si politic. Protipendada a iubit si iubeste tenisul. Sau, cu un termen mai specific, elita unei societati nu avea cum sa nu preia acest delicat dans de la ora cinci, ca sa-l parafrazez pe Giraudoux, gratie trasaturilor net aristocratice ale acestui sport deosebit prin distinctie si eleganta, din care contactul fizic este abolit…<\/p>\n
Daca va mai amintiti, prin anii ’90, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu s-au numarat si ei printre cei care au schimbat c\u00e2teva mingi cu Stan Smith si Tom Gorman, invitatii lui Ion Tiriac si ai lui Ilie Nastase la Bucuresti pentru a reedita amical finala Cupei Davis din 1972. Iar Nastase (Adrian) a fost \u00eentr-o vreme presedinte de onoare al Federatiei Rom\u00e2ne de Tenis. La r\u00e2ndul lor, demnitari comunisti de prim-plan, precum Ion Gheorghe Maurer si Stefan Andrei, jucau cu nesat tenis, iar reabilitarea si reangajarea la Banca Nationala a tatalui lui Ilie Nastase i se datoreaza lui Maurer, cel care, la insistentele sparring partener-ului Costica Nastase (fratele mai mare al lui Nasty), l-a repus \u00een drepturi pe Gheorghe Nastase, implicat indirect \u00een marele jaf al secolului, cel comis de banda Ioanid. Dar nu numai \u00een Rom\u00e2nia pasiunea pentru tenis \u00eei devora pe politicieni… de exemplu, Iliuta Nastase a fost partener de dublu cu premierul britanic Tony Blair si cu printul de Monaco. Prin urmare, nu mai este nevoie sa demonstrez de ce si elitistii, si elitarzii au facut din tenis un fel de reduta sociala, un fel de bastion al ritualului sportiv segregationist. De unde si eticheta, desigur, falsa si mitologica, lipita pe oamenii \u00een echipament alb cum ca ei ar fi fost reprezentantii Olimpului g\u00e2ndirii, pornind de la premiza, completamente eronata, ca fanii sportului cu racheta nu pot fi ignoranti, nescoliti si slabi de minte. Un cliseu…
\n\u00cen schimb, sportivii care si-au facut o profesiune din aceasta nobila competitie atletica \u00een mod evident nu fac parte din elita reflexivilor, a savantilor si g\u00e2nditorilor \u2013 la fel ca orice alti sportivi. Si e si normal sa fie asa. Despre fotbal si rugby circula urmatoarea butada: fotbalul ar fi fost un sport de gentlemeni practicat de golani, iar rugby-ul, un sport de golani practicat de gentlemeni. \u00cen chip flagrant, lucrurile sunt infinit mai complicate, \u00eensa este clar ca nu exista motive plauzibile \u00een virtutea carora tenismenii sa faca acerba concurenta metafizicienilor sau teoreticienilor literari. Ceea ce nu presupune automat ca unii dintre profesionistii court-urilor ar fi niste analfabeti, niste insi lipsiti de inteligenta, educatie sau sensibilitate. Desigur, nu exista padure fara uscaturi. Oamenii sunt foarte diferiti \u00eentre ei. Un Roscoe Tanner, de exemplu, nu avea cum sa stea alaturi de un Arthur Ashe, dupa cum un Ismael El Shaffei nu putea fi comparat cu un Guillermo Vilas: alt limbaj, alta argumentatie, alta apetenta pentru arta si social. Cu un Tiriac sau cu un McEnroe nu te poti plictisi niciodata, dar dec\u00e2t sa-l ascuti pe Cl\u00e9ment cum bate c\u00e2mpii, mai bine \u00eeti iei tu c\u00e2mpii si te duci…
\n\u00cen fine, ca sa n-o mai lungesc, voi spune ca aceasta ampla introducere are drept scop sublinierea faptului ca tenismenii \u00een general nu sunt neaparat niste genii, nu se delecteaza fatalmente cu lecturi din Patapievici sau Cartarescu si nici nu prea au sanse sa devina fani pe viata ai filmografiei lui Woody Allen. Ceea nu coincide deloc cu vreo limitare intelectuala a lor… ci doar cu evidenta generata de lipsa unui timp pe care acestia sa-l dedice educatiei, scolirii si perfectionarii spirituale. Andre Agassi face categoric parte din rasa unor asemenea campioni, pentru care tenisul si munca atletica au \u00eenlocuit orice altceva. Ba \u00een cazul sau lucrurile sunt chiar mai radicale, caci omul din Vegas a parasit scoala la o v\u00e2rsta la care altii se g\u00e2ndeau la ce bursa universitara sa candideze. Sa ne amintim, \u00een context, ca Big Mac a fost campion universitar de simplu, ca Benjamin Becker facea ravagii \u00een campionatul inter-colegii, iar Blake a renuntat la studiile de Drept de la Harvard pentru a se putea dedica \u00een totalitate tenisului. La Agassi ruptura cu scoala a fost una radicala. Iata \u00eemprejurarea \u00een care campionul de la Wimbledon din 1992 a renuntat definitiv la studii… dar mai \u00eent\u00e2i cred ca e relevant sa dezvalui cum percepea pustiul blond relatia cu scoala:
\n\u201eCur\u00e2nd dupa ce luam micul dejun ne \u00eembarcam \u00eentr-un autobuz scolar \u00een directia Bradenton Academy, merg\u00e2nd cam douazeci si sase de minute. \u00cemi petreceam timpul \u00eentre cele doua academii, \u00eenchisori am\u00e2ndoua, \u00eensa cea de la Bradenton ma facea chiar mai claustrofob caci mi se parea mult mai absurda. Macar la Academia Bolletieri \u00eenvat tenisul, \u00een timp ce la Bradenton mi se tot baga \u00een cap c\u00e2t sunt de prost\u201c (op. cit, ed. fr., p. 106).
\nSingur, la Miami, \u00een acea cazarma de produs campioni pe banda rulanta (Courier, Chang, Malisse, Haas, Sarapova etc.), condamnat sa progreseze tenisistic \u00een virtutea gratuitatii de care se bucura sederea sa acolo, Andre resimte ca pe o mare inutilitate travaliul relativ al \u00eenvatam\u00e2ntului. Locul \u00eei displace, mirosul de aer neprimenit, amestecul dintre miasma WC-urilor murdare si cea a transpiratiei reci provocate de frica \u00eel determina cur\u00e2nd sa urasca scoala. La ore se plictiseste, se uita pe geam, \u00eesi priveste delirant picioarele. Nu ia notite, nu \u00eesi face temele. Stie ca Bradenton \u00eei este \u00eendatorata lui Bolletieri pentru zecile de elevi platitori de taxa, deci mare lucru nu i se poate \u00eent\u00e2mpla. Dispretuieste matematica, ignora istoria, e total dezinteresat de franceza si spaniola. Doar la engleza exceleaza, put\u00e2nd retine pe de rost poeme clasice si av\u00e2nd abilitatea de a scrie el \u00eensusi versuri. \u00cen c\u00e2teva r\u00e2nduri redacteaza temele literare ale colegilor \u2013 dar asta e tot. Obosit de antrenamente, presat psihic de victoria \u00een turnee sau \u00een meciurile challenge (o data pe luna pustii sunt obligati sa \u00eenfrunte un adversar mai bine cotat al academiei), Andre capoteaza scolar. Faptul ca la masurarea IQ-ului \u00eei iese o valoare ridicata nu are nici o importanta. Baiatul aproape ca face o reactie alergica la ideea de a mai frecventa scoala \u2013 cel putin scoala \u00een acea forma, dar e singura pe care o cunoaste. Angoasat, transpir\u00e2nd de frica, suferind de tulburari de concentrare, temator ca va fi scos la lectie si batjocorit, el se refugiaza adesea la toaleta. Devine din ce \u00een ce mai refractar la ideea de disciplina, \u00eesi gaureste urechea pentru a-si prinde un cercel, \u00eesi tunde parul \u00eentr-o creasta de indian irochez colorata strident. Face totul pe dos, pentru ca i se pare nedrept sa fie parasit \u00eentr-un loc pe care-l detesta. Doar pe terenul de tenis se simte mai bine, caci antrenamentul, oric\u00e2t de dur, e floare la ureche pe l\u00e2nga tortura paterna de la Cambridge Racquet Club, Las Vegas.
\nOdata, c\u00e2nd bunul sau prieten Perry venise sa-l viziteze la Bolletieri, cei doi baieti decid sa petreaca o zi \u00eentreaga la Busch Gardens, Tampa. Acolo exista un mare parc de distractii. La un moment dat, Andre si Perry se chinuiesc sa agate niste inele de cauciuc pe g\u00e2tul unor sticle \u2013 acesta era jocul. Nici o sansa. Viclean, Perry \u00eel pune pe Andre sa atraga atentia femeii care se ocupa de baraca, iar el asaza cu nesimtire afurisitele de inele pe obiectiv. Marele premiu este al lor \u2013 un urias urs panda de plus, ceva nemaivazut. De fapt, Andre \u00eel doreste pentru o fata pe care o admira: Jamie. Zis si facut. La \u00eentoarcere, \u00een autobuz, o fetita de vreo\u00a0 noua-zece ani se tot zg\u00e2ieste la jucarie. Are si de ce. Ursul este absolut gigantic, aproape la fel de mare ca Perry. Fetita, nitam-nisam, \u00eei cere ursul lui Andre. Pustiul \u00eei explica piticei ca nu e cazul, ca l-a luat spre a-l darui.
\nAjuns la Academia Bolletieri, la c\u00e2tva timp dupa ce baiatul a intrat \u00een camera lui, Gabriel, m\u00e2na dreapta a celebrului patron, \u00eel cheama pe Agassi la boss. Nici mai mult nici mai putin fetita din autobuz este chiar copila lui Nick Bolletieri. Acesta, terorizat de fiica-sa, vrea sa obtina jucaria. Agassi \u2013 nici sa nu auda. \u00cei ofera baiatului doua sute de dolari. Nici pomeneala. Mai mult, Andre nici nu-i vorbeste patronului. Sunt certati de c\u00e2nd acesta \u00eel umilise \u00een fata \u00eentregii scoli de tenis. Asa ca Andre a hotar\u00e2t sa nu-i mai vorbeasca. Sfatuit mai apoi de Perry, Las Vegas Kidd decide sa pluseze. Iata scena, caci e memorabila si explica \u00eemprejurarea \u00een care Andre a renuntat la scoala:
\n\u00ab\u2013 Vreti sa stiti care e problema mea? P\u00e2na si Nick este socat de tonul vocii mele. \u00cencepusem sa urlu. \u2013 Ei bine,
\nd-voastra sunteti nenorocita mea de problema. Si daca p\u00e2na acum n-ati priceput asta, e pentru ca sunteti mai dobitoc dec\u00e2t pareti a fi. Macar banuiti ce \u00eenseamna pentru mine sa ma aflu aici? Ce reprezinta sa traiesti la cinci sute de kilometri de casa, sa stai \u00eenchis, sa te trezesti la sase jumatate dimineata, sa \u00eenfuleci \u00eentr-o jumatate de ora mizerabilul mic-dejun, sa urci \u00een autobuzul lesinat ca sa petreci patru ore \u00eentr-o scoala \u00eengrozitoare, apoi sa te \u00eentorci \u00een mare graba, sa \u00eenghiti pr\u00e2nzul la fel de naspa, ca sa te aburci apoi pe terenul de tenis, si asta \u00een fiecare zi, tot timpul? \u00centelegeti asa ceva? Singurul moment pe care nu-l urasc este c\u00e2nd astept sa vina vineri seara, ca sa merg la Mall-ul de la Bradenton \u2013 dar, pedepsindu-ma, m-ati lipsit si de afurisita aia de clipa fericita. P\u00e2na si bruma aia de placere mi-ati furat-o! Pai chiar ca e iadul aici si sa dea naiba daca nu o sa dau foc cosmeliei!\u00bb
\nNick \u00eesi holbeaza ochii, deveniti mai rotunzi dec\u00e2t ai ursului panda. Nu pare nici furios, nici trist. Ciudat, dar aproape ca pare multumit, ca si cum acela ar fi fost singurul limbaj pe care l-ar fi \u00eenteles. \u00cemi aminteste de Al Pacino \u00een \u201eScarface\u201c, c\u00e2nd o tipa \u00eei spune: Cu cine, de ce, c\u00e2nd si cum ti-o tragi, asta e treaba ta, ok? Iar Pacino raspunde: \u00abPai asta e, printesa, de ce nu zici asa?\u00bb Descopar ca lui Nick \u00eei place sa fie luat tare. \u00ab\u2013 Ok, zice el. Spune-mi ce vrei…\u00bb \u00ab\u2013 Vreau sa renunt la scoala. Vreau sa urmez cursuri prin corespondenta ca sa ma pot dedica integral tenisului. Si mai vreau chiar sa ma ajutati \u00een ce fac, nu doar sa-mi vindeti gogosi ca p\u00e2na acum. Vreau sa mi se acorde o sansa, vreau sa particip la turnee. Vreau sa ard etapele ca sa devin un adevarat profesionist\u00bb (op. cit, p. 127). Ceva mai t\u00e2rziu, Gabriel bate la usa camerei lui Andre. \u00ab\u2013 E-n regula, ai c\u00e2stigat, pustiule.\u00bb
\nSi iata ce urmeaza: \u201e\u00cei privesc pe toti ceilalti cum se \u00eembarca \u00een autobuz pentru Bradenton Academy si \u00een timp ce se \u00eendeparteaza trosnind si p\u00eer\u00e2ind, \u00eenvaluiti \u00eentr-un fum negru \u00eenecacios, eu stau pe o banca, prajindu-ma la soare. \u00cemi spun: ai paisprezece ani si ai pus-o \u00een cui cu scoala. De-acum, totul va fi ca si cum Craciunul si prima zi a vacantei s-ar contopi. Un z\u00e2mbet mi se lateste pe fata, primul dupa mai multe luni. De-acum, viata va fi fara creioane, fara carti, fara privirea amenintatoare a profesorilor. Esti liber, Andre. Niciodata nu vei mai fi obligat sa \u00eenveti ceva, orice ar fi\u201c (op. cit., p. 128). C\u00e2t va regreta mai t\u00e2rziu aceasta dezertare, acoperita de temele facute si de examenele trecute \u00een locul lui de maica-sa, doamna Agassi, va afla abia peste zece-cincisprezece ani. Iar revelatia tardiva a ignorantei sale \u00eel va determina sa \u00eentemeieze Andre Agassi College Preparatory Academy, una dintre cele mai bune scoli private secundare din Statele Unite! \u00censa asta mai t\u00e2rziu… P\u00e2na atunci, doar tenis… si dragoste!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Tenisul a fost la origini un sport al aristocratiei, dar si astazi practicantii sai neprofesionisti, asa-numitii pleziristi, se recruteaza adesea din r\u00e2ndul clasei de mijloc \u00eenalte ori din cel al high life-ului economic si politic. Protipendada a iubit si iubeste tenisul. Sau, cu un termen mai specific, elita unei societati nu avea cum sa nu… Cite\u0219te mai mult »Agassi. O autobiografie (7)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[863,1470],"class_list":["post-2125","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-andre-agassi","tag-autobiografie"],"views":2783,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2125","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2125"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2125\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2125"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2125"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2125"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}