La ce-i va fi trebuit lui Vallejo sa aduca, brusc, in discutia tragica, c\u00e2tiva termeni, ofiliti, din retorica oamenilor: accent proparoxiton, diereza, paragraf, acolada, ba chiar si sufocata notiune \u201edeism\u201c, trasa afara cu un soi de c\u00e2rlig? Diereza forteaza silabele sa se desparta, ca sa poata fi marcat un efect. Accentul proparoxiton alege antepenultima silaba, pentru a induci, a am\u00e2na caracterul de sententa dintr-un enunt. Viata versului depinde de\u00a0 spatializarea sunetului. Dar ce e viata versului in comparatie cu viata propriu-zisa? Pentru Vallejo e una si aceeasi, intr-o derutanta devalmasie. Corchete este si c\u00e2rlig, si cheutoare, dar poate fi si gestul larg al unei m\u00e2ini fraterne, care te ia pe dupa umeri. Ca un c\u00e2rlig, dar si ca o imbrasisare, dar si ca un atac in escadron i se prezinta brusc lui Vallejo, din toate partile, moartea, in vreme ce el pare preocupat sa r\u00e2duiasca pe masa, imperturbabil, niste concepte… Iar pentru o clipa ochii au perceput, probabil, o mobila din incapere, care il transpune in atmosfera de templu solomonic. Dupa care, in aceeasi mobila el vede imediat un posibil amvon crestin, de la inaltimea caruia isi va rosti predica. Cum poate fi cineva at\u00e2t de ubicuu, de alunecos, de instabil si de receptiv la toti stimulii? Fiindca Vallejo este cogitabund, si aurifer, si canibal, si nebun, si cineva care se roaga\u00a0 cu mirosul lui fizic, deplas\u00e2ndu-se \u2013 gratie imensului sau instinct de imobilitate \u2013 prin interiorul acestei energii care intreaba fara sa astepte raspunsuri…
\nTotul e spus, din nou, in aceasta \u201ePredica despre moarte\u201c, cu amintirea careia te trezesti, dis-de-dimineata \u2013 si e un bun motiv sa incepi sa bei; pentru ca mai t\u00e2rziu sa te izbesti mai degraba de cine stie ce \u201emobila vandala\u201c, din propria ta odaie,\u00a0 nu de munchiile propriilor tale intrebari. Iar imediat dupa aceea, te mai intrebi cum de va fi aparut in mintea lui un termen de t\u00e2mplarie virtuala, luminos si inexplicabil, in plina revolta a scrisului, itindu-se din torentul celorlaltor cuvinte ce se rostogolesc prin acelasi poem,\u00a0 in momentul in care marele metis improasca pe h\u00e2rtie cu acest amestec de dorinta de a se face inteles fara ca insusi el sa fi ajuns sa se inteleaga pe sine?
\nFurie, revolta, non sens \u2013 dar, mai cu seama, dezarmanta intrebare: oare omul trebuie sa moara numai de dragul de a muri? \u2013 toate sunt o singura zv\u00e2rcolire in tar\u00e2na lumii,\u00a0 sunt spasmele unui trup pentru care p\u00e2na si ragazul acordat acestor intrebari pare sa fi devenit doar un fel de lux extravagant al durerii\u00a0 fizice ce s-a spart in cavitatea constiinei de sine, si care incepe sa inunde toate incaperile acelui stomac de bovina suferinda!
\nDevine pur si simplu imposibil de respirat in acea odaie ce s-a instalat in poemul peruanului, dupa ce poemul insusi va fi incercat sa se instaleze in odaia pariziana a metecului. O smaltata oala de noapte va fi stabilit, din subsidiaritatea patului, secrete relatii de vecinatate cu masivitatea pupitrului. Iar h\u00e2rtiile presupuse pe acel pupitru de scris sunt privite cu un fel de proiectie ce da inapoi \u2013 retragere proparoxitona \u2013 spre momentul in care nu existau pe ele cuvinte, si probabil ca asa era mai bine. Ce se imt\u00e2mpla cu paragraful care tocmai a fost asternut pe h\u00e2rtie? Intrebarea isi contine raspunsul: nimic nu poate fi salvat, nici macar prin toate invectivele celui care, eliminat de la intelegerea vietii, se crezuse admis la exercitiul exprimarii. Dar omul nostru e hotar\u00e2t sa-si apere \u201eprada\u201c, cuvintele de pe h\u00e2rtie…
\nIar pentru ca ai acceptat invitatia si ai intrat in acea odaie strabatuta de spectrul tremurat al unui rece delir, nu te mira ca te vei simti imediat asaltat de la dreapta si de la st\u00e2nga, de sus si de jos, de zumzetul acestor intrebari ce nu fac dec\u00e2t sa-ti p\u00e2ndeasca anticipat cadavrul. Nu exista mai neagra viziune, in poezia lumii, dec\u00e2t exultanta acestor muste de hoit care, in finalul acestui poem, incep sa infesteze deja g\u00e2ndurile, astept\u00e2nd, predestinate, si predarea trupului spiritual din care inmugurisera semnele neputincioasei revolte.<\/p>\n
\nPredica despre moarte<\/strong>
\nIar, la urma urmei, daca e sa trecem apoi spre domeniul mortii,
\nce asalteaza ca escadronul, dar int\u00e2i te agata,
\nparagraf si cheie, m\u00e2na lunga si diereza,
\nce-i de facut cu pupitrul asirian? cu amvonul crestin,
\ncu b\u00e2t\u00e2itul intens al vandalei mobile
\nsi, la fel, la ce buna aceasta retragere antepenultima?<\/p>\nOare e numai c\u00e2t sa poti tu crapa,
\nm\u00e2ine, teapan, cu un soi de m\u00e2ndrie falica,
\ncu diabetul tau si cu oala ta de noapte smaltata,
\ncu un chip geometric, ca orice defunct,
\nca ai tu nevoie de predici si de migdale,
\nsi-ti trebuiesc gramezi de cartofi p\u00e2na-n pod
\nsi r\u00e2vnesti spectrul acestui fluviu ce sticleste de aur
\nin care arde pretul zapezii?
\nOare numai pentru at\u00e2ta murim noi at\u00e2t
\nde mult? Numai de dragul de a muri
\ntinem, clipa de clipa, noi sa murim?
\nSi ce se imt\u00e2mpla cu paragraful pe care il scriu?
\nSi cum ram\u00e2ne cu deistul c\u00e2rlig de care eu ma agat?
\nDar escadronul sub navala caruia mi-a cazuit coiful?
\nDar cheia ce se potriveste la toate usile?
\nDar aceasta diereza justitiara, m\u00e2na,
\ncartoful meu si carnea mea si contradictia-mi din asternut?<\/p>\nNebunul de mine, lupul de mine, mielul
\nde mine, inteleptul si super calul de mine!
\nPupitre, da, pe tot timpul vietii; si, de asemeni,
\nc\u00e2te un amvon,\u00a0 pe tot timpul mortii!
\nPredica a barbariei: aceste h\u00e2rtii;
\nregtragere proparoxitona: aceasta piele a mea.<\/p>\nAstfel, cogitabund, aurifer, bratos de at\u00e2tea brate
\nimi voi apara prada in doua distincte moduri,
\nsi cu vocea dar si din laringe,
\nsi cu mirosul meu fizic cu care ma rog
\nsi cu instinctul de imobilitate cu care ma deplasez,
\nam sa fiu m\u00e2ndru c\u00e2t timp voi trai \u2013 pot s-o spun;
\ndar se va m\u00e2ndri pe mine si muscaraia,
\nintruc\u00e2t, la mijloc, ma aflu eu, iar la dreapta,
\ntot eu, iar la st\u00e2nga, tot eu, asisderea.
\nC\u00e9sar Vallejo
\nParis, 8 decembrie, 1937<\/em><\/strong><\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"La ce-i va fi trebuit lui Vallejo sa aduca, brusc, in discutia tragica, c\u00e2tiva termeni, ofiliti, din retorica oamenilor: accent proparoxiton, diereza, paragraf, acolada, ba chiar si sufocata notiune \u201edeism\u201c, trasa afara cu un soi de c\u00e2rlig? Diereza forteaza silabele sa se desparta, ca sa poata fi marcat un efect. Accentul proparoxiton alege antepenultima silaba,… Cite\u0219te mai mult »Predica despre moarte (o dubla traducere)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1729,1728,1727],"class_list":["post-2096","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-poezie-universala","tag-predica-despre-moarte","tag-vallejo"],"views":2427,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2096","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2096"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2096\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2096"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2096"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2096"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}