Draga Augustin Buzura,
\nAflu din presa rom\u00e2na ca la solicitarea a trei persoane institutia care se ocupa de gestionarea si cercetarea arhivelor Securitatii, CNSAS, a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa judece daca am fost sau nu \u201ecolaborator\u201c al Securitatii. La jumatatea lunii martie un important cotidian din Bucuresti si cea mai importanta agentie privata de presa din Rom\u00e2nia, ziarul \u201eAdevarul\u201c si agentia Mediafax, au relatat astfel, fiecare in alt registru stilistic, despre aceasta cerere facuta de CNSAS, preciz\u00e2ndu-se si data c\u00e2nd ar urma sa aiba loc procesul.
\nCele trei persoane sunt, conform relatarilor mentionate, Bujor Nedelcovici, Florica Jebeleanu si Tudor Tepeneag.
\nCel dint\u00e2i a dus o lunga campanie de presa impotriva mea pe aceasta tema. Nu i-am raspuns p\u00e2na in toamna anului 2006, c\u00e2nd i-am replicat in doua articole publicate in \u201eRom\u00e2nia literara\u201c. In cel de al doilea text am afirmat explicit ca nu am fost \u201einformator\u201c, ca nu am semnat vreun \u201eangajament\u201c, ca nu am scris \u201enote informative\u201c semnate fie cu numele meu, fie cu vreun pseudonim. Tot acolo am precizat ca de existenta unor \u201epseudonime\u201c atribuite mie de Securitate am aflat de la … Bujor Nedelcovici.
\nCele doua relatari despre viitorul proces confirma, ambele, din surse CNSAS, ca nu am semnat nici un \u201eangajament\u201c si ca nu am avut dosar de \u201einformator\u201c, ci de urmarit.
\nTotodata se afirma totusi ca as fi fost \u201eracolat\u201c in 1976 si ca as fi dat \u201ebenevol\u201c informatii, sub doua nume diferite, p\u00e2na in 1986, despre mai multe persoane din lumea literara. Evident ca de \u201eracolare\u201c ar fi trebuit sa stiu si eu, inca de atunci; inca o data, n-am stiut, am aflat acum.
\n\u201eInformatiile\u201c pe care le-as fi dat ar avea forma unor \u201efile\u201c puse de ofiterii de securitate in dosarele celor vizati, un fel de foi volante, daca am inteles bine, marcate \u201ef.n,\u201c, ceea ce ar insemna \u201efara numar\u201c. Dupa relatarea agentiei Medifax, \u201ecel mai mult\u201c as fi fost implicat \u201e\u00een urmarirea lui Bujor Nedelcovici\u201c, ba chiar ca as fi avut \u201eun rol esential\u201c in a-l \u201einfluenta sa nu initieze proteste\u201c.<\/p>\n
*
\nEste si ceea ce sustinea Bujor Nedelcovici insusi, prelu\u00e2nd formulari din rapoarte ale ofiterilor de securitate. Aceste rapoarte sunt insa cel putin discutabile din punctul de vedere al exactitatii. Am exemplificat in articolele mele din \u201eRom\u00e2nia literara\u201c cu doua dintre ele. In unul se pretindea ca l-as fi \u201edescurajat\u201c pe Bujor Nedelcovici intr-o luna din toamna anului 1985 c\u00e2nd nu eram in tara. In altul mi se atribuie o misiune de mediere intre el si Editura la care avea depus un volum in litigiu; o asemenea \u201emisiune de mediere\u201c nu putea fi insa nici macar schitata fara ca partile in dezacord sa nu fie la curent cu existenta ei. Bujor Nedelcovici nu confirma o asemenea \u201emediere\u201c, iar in cazul unei actiuni in justitie se poate lesne recurge la marturia celor care in epoca au fost redactorul de carte si directorul Editurii. Ambii sunt in viata.
\nIata de ce, draga Augustin Buzura, te rog sa-mi republici in \u201eCultura\u201c cele doua articole din 2006.<\/p>\n
*
\nCeilalti doi solicitanti ai constatarii calitatii mele de \u201ecolaborator al Securitatii\u201c, Florica Jebeleanu si Tudor Tepeneag, sunt fosti colegi ai mei din sectia rom\u00e2na de la RFI.
\nSpun \u201efosti\u201c fiindca de un an si trei luni, mai exact de la 31 decembrie 2008, m-am pensionat si nu am mai avut neplacerea de a-i int\u00e2lni.
\nIn cazul lor, lucrurile sunt simple si mai ales \u201eomenesti, prea omenesti\u201c. Florica Jebeleanu, secretara a serviciului rom\u00e2n de la RFI, si Tudor Tepeneag, adjunct de sef de serviciu, au fost foarte afectati de numirea mea in vara anului 2006 drept \u201ecoordonator al reformei\u201c in sectia noastra. Fiecare din alt motiv. Cea dint\u00e2i, fiindca reforma preconizata presupunea o reducere, destul de relativa de altfel, a regimului de cvasi-sinecura pe care si-l asigurase. Cel de al doilea fiindca a luat numirea mea drept o \u201euzurpare\u201c si pentru ca in perioadele de absenta (concedii, deplasari) desemnam pe altcineva sa-mi tina locul, nicidecum pe el.
\nAu inceput o ofensiva impotriva mea pe mai multe fronturi. Au produs memorii catre conducerea RFI in care ma acuzau ca \u201enu iubesc Franta\u201c si ca sub conducerea mea cantitatea de \u201emateriale franceze\u201c in emisiunile in limba rom\u00e2na ar fi scazut. Exista de altfel un precedent in acest sens \u2013 la inceputul verii 2000, in urma unui memoriu colectiv (fusesem singurul care nu-l semnase), fusese scos Alexandru Papilian din functia de sef al serviciului rom\u00e2n. In urma acestei miscari si ajunsese Tudor Tepeneag adjunct. Acum, insa, imprejurarile nu mai erau aceleasi. Mai mult, dupa 2006 aceste memorii au fost considerate la justa lor semnificatie: relicve ale unui stalinism rezidual. In definitiv, Florica Jebeleanu apartinuse in mod cert nomenclaturii comuniste, generatia a doua, si se impregnase inevitabil de spiritul acesteia. Colegii ei de scoala si prietenii ei fusesera copiii cartierului Primaverii. Fiica lui \u201ePantiusa\u201c, generalul Gheorghe Pintilie, pe numele real Timofei Bodnarenko, creatorul Securitatii, avea de altfel sa o enumere, intr-un interviu publicat in ziarul \u201eJurnalul National\u201c (27 martie 2007) , printre cele mai bune prietene. Fusesera de altfel vecine de strada, se poate lesne imagina in ce cartier si pe ce fel de strada locuia intemeietorul Securitatii…
\nIn seama aceluiasi spirit trebuie probabil pusa si crearea unei veritabile retele de \u201epropaganda si agitatie\u201c. A fost stabilita \u201econexiunea\u201c cu Bujor Nedelcovici, asa explic\u00e2ndu-se pesemne de ce fragmente de documente de la CNSAS aflate in posesia acestuia au ajuns la ei. Au fost lansate cele mai aberante zvonuri. Conducerea filialei RFI din Bucuresti a fost astfel interpelata in sedinta publica de un membru al CNA cu halucinanta intrebare \u201eE adevarat ca Mircea Iorgulescu vrea sa desfiinteze sectia rom\u00e2na a RFI?\u201c. Membrul in chestiune avea sa se justifice ulterior cu o dezarmanta simplicitate, \u201eera o informatie venita chiar de la sectia rom\u00e2na de la Paris, dar sa nu-mi cereti sa va divulg sursa\u201c. Ca si cum nu s-ar fi stiut foarte bine cine anume avusese relatii foarte str\u00e2nse cu membrul! Instigati de rebelii parizieni, mici mercenari de presa au publicat in gazete rom\u00e2nesti tot felul de atacuri impotriva mea, cer\u00e2ndu-se imperativ sa fiu scos din functia de responsabil al serviciului rom\u00e2n de la RFI. Demersul facut acum la CNSAS incununeaza aceasta \u201eopera\u201c lamentabila.<\/p>\n
Draga Gabriel Dimisianu,
\nPentru ca am fost implicat in \u201epolemica\u201c dintre tine si Bujor Nedelcovici ca argument impotriva ta, ingaduie-mi sa te rog sa publici in \u201eRom\u00e2nia literara\u201c textul care urmeaza. Nu este o aparare si nu este un raspuns, este o precizare de atitudine. Fiindca nu am de ce ma apara si nu am cui raspunde.<\/p>\n
Nu am de ce ma apara si nu am cui raspunde, insa imi tot revine in memorie de o buna bucata de timp o carte aparuta catre sf\u00e2rsitul ceausismului. Un roman, a carui actiune se petrece la Bucuresti, in amurgul veacului fanariot, si care se incheie cu o imagine de cosmar. In haznalele orasului este pusa drojdie de bere, materiile fecale se umfla si dau pe dinafara, inec\u00e2nd strazile, locuintele si oamenii, astfel inc\u00e2t Bucurestiul se scufunda in magma dejectiilor. Acel roman se cheama \u201eCalpuzanii\u201c, am apucat sa scriu despre el, at\u00e2t si asa cum se putea in acele vremi. in vechea limba rom\u00e2na, calpuzan inseamna falsificator, falsificator de bani mai precis. Iar banii falsificati nu doar seamana cu cei veritabili, ci li se substituie si pot sa para inca mai adevarati, un timp macar, p\u00e2na li se toceste lustrul si se vede ca de fapt sunt tinichea.
\nDaca falsuri perfecte nu exista, exista insa un paradox al calpuzanilor: simplul fapt de a-i lua in seama, indiferent cum, fie accept\u00e2ndu-i, fie resping\u00e2ndu-i, ii valideaza. Ridicarea din umeri, a inutilitate, imi pare a fi de aceea atitudinea cea mai rezonabila.<\/p>\n
Iata trei argumente pentru a face elogiul inutilitatii, in situatia data. Toate sunt extrase din volumul \u201eUn tigru de h\u00e2rtie de Bujor Nedelcovici\u201c, Editura Allfa, 2003.
\nPrimul
\n\u201ePlanul de masuri\u201c continua pe inca trei pagini (253-254), din care redam in continuare doar c\u00e2teva pasaje mai importante: Av\u00e2nd o fire inchisa, meditativa, Bujor Nedelcovici nu si-a extins relatiile in r\u00e2ndul scriitorilor, anturajul sau fiind format dintr-un numar restr\u00e2ns de persoane: Eugen Simion si Mircea Dinescu. in lucrarea acestui caz au fost intreprinse urmatoarele masuri: Au fost dirijate cu sarcini de cunoastere si influentare sursele Crin, Relu si Rada. S-a intrat in contact cu principala legatura a obiectivului, I.M. (nume real) lucrat prin DUI, care av\u00e2nd un ascendent serios asupra lui Bujor Nedelcovici, a fost folosit cu sarcini de temperare si dezinformare. Totodata, intruc\u00e2t era posibil sa incerce scoaterea ilegala din tara a nuvelei respinse de la publicare, cu prilejul recentei calatorii efectuate in RFG, in scop preventiv, la data de 7.10.a.c. s-a realizat un control riguros la iesirea din tara.
\nSa ne oprim aici si sa analizam ce rol a jucat I.M.? (\u201eUn tigru de h\u00e2rtie\u201c, p.186)<\/p>\n
*
\nAstfel rezuma si reproduce Bujor Nedelcovici o pagina din dosarul sau de Securitate. \u201eIi asigur pe cei avizi de stiri senzationale, de dezvaluiri spectaculoase, de deconspirarea informatorilor ca nu le voi da satisfactie deoarece nu vreau sa ridic piatra impotriva nimanui, nu doresc sa ma transform la r\u00e2ndul meu intr-un delator\u201c, isi prevenise el cititorii. Dupa care a procedat prin inlocuirea numelor reale cu initialele lor, schimb\u00e2ndu-le ordinea, insa oferind in text suficiente indicii pentru a nu exista totusi dubii in legatura cu identitatea celor mentionati. Procedeu straveziu, ce doar mimeaza principiul solemn proclamat (nu doresc sa ma transform la r\u00e2ndul meu intr-un delator), de fapt un fel de facut cu ochiul, smechereste, pentru at\u00e2tarea cui se lasa. Si nu numai.
\nCaci iata cum arata, integral, pagina din dosar a carei prezentare nu doar prescurtata este urmata de o intrebare de rechizitoriu: sa analizam ce rol a jucat I.M.?:<\/p>\n
Intruc\u00e2t opinia redactorului de carte MAGDALENA BEDROSIAN a fost ca nuvela ar fi publicabila daca BUJOR NEDELCOVICI ar modifica unele cuvinte ce pot sugera aspecte din societatea noastra, s-a revenit asupra deciziei initiale, insa cel in cauza nu a acceptat sa aduca nici un fel de rectificare.
\nLa 25.X.a.c. in cadrul unei sedinte ce a avut loc la redactia revistei Rom\u00e2nia literara, BUJOR NEDELCOVICI a anuntat ca isi va depune carnetul de partid intruc\u00e2t nu i s-a aprobat publicarea integrala a volumului de nuvele prezentat Editurii \u201eCartea Rom\u00e2neasca\u201c.
\nLa 29.X.a.c. a fost chemat la Comitetul de partid al sectorului 1, ocazie cu care a afirmat ca nu va trece imediat la punerea in aplicare a amenintarii facute si va mai reflecta o perioada de timp.
\nIn ziua de 31.X.a.c. a purtat o discutie cu MIRCEA DINESCU, controlata prin mijloace speciale, in care il tempereaza sfatuindu-l sa dovedeasca \u201eintelepciune\u201c si sa nu recurga la actiunea protestatara preconizata.
\nAv\u00e2nd o fire inchisa, meditativa, BUJOR NEDELCOVICI nu si-a extins relatiile in r\u00e2ndul scriitorilor, anturajul sau fiind format dintr-un numar restr\u00e2ns de persoane: MIRCEA IORGULESCU, EUGEN SIMION si MIRCEA DINESCU.<\/p>\n
II. In lucrarea acestui caz au fost intreprinse urmatoarele masuri:
\nAu fost dirijate cu sarcini de cunoastere si influentare sursele \u201eCrin\u201c, \u201eRelu\u201c si \u201eRada\u201c;
\nS-au exploatat mijloacele speciale de la Asociatia Scriitorilor si de la domiciliu;
\nS-a intrat in contact cu principala legatura a obiectivului, criticul literar MIRCEA IORGULESCU, lucrat de asemenea prin D.U.I., care, av\u00e2nd un ascendent serios asupra lui BUJOR NEDELCOVICI, a fost folosit cu sarcini de temperare si dezinformare. Totodata, intruc\u00e2t era posibil sa incerce scoaterea ilegala din tara a nuvelei respinse de la publicare, cu prilejul recentei calatorii efectuate in R.F.G., in scop preventiv, la data de 7.X.a.c. s-a realizat un control riguros la iesirea din tara\u201c.<\/p>\n
*
\nSe observa cu usurinta ca pagina de dosar este foarte selectiv rezumata, prin eliminarea pasajelor ce ar contrazice autoprezentarea autorului cartii ca victima si deopotriva erou, fiindca maretia sa de martir si de rezistent ar fi fost, desigur, umbrita daca se reproducea consemnarea despre promisiunea lui, facuta la Comitetul de partid, ca va mai \u201ereflecta\u201c. Pentru a-si croi ulterior o inflexibilitate imaginara, autorul nu ezita sa v\u00e2re foarfeca in document si sa taie ceea ce nu se potriveste cu postura revendicata astazi, de intransigenta de otel. Nu ezita nici sa reproduca trunchiat, fiindca de aceeasi foarfeca se serveste si pentru potrivirea pasajelor reproduse intre ghilimele, prin urmare exacte: din cele trei nume mentionate in documentul autentic (\u201eanturajul sau fiind format dintr-un numar restr\u00e2ns de persoane: MIRCEA IORGULESCU, EUGEN SIMION si MIRCEA DINESCU\u201c), unul nu mai apare in transcrierea din carte.
\nSe vede apoi, inca mai bine, ca in vreme ce Bujor Nedelcovici nu pateste nimic (este doar chemat la o discutie la Comitetul de partid), unul dintre apropiatii sai, tinta de asemenea a Securitatii (lucrat de asemenea prin D.U.I., se mentioneaza), este supus, ca urmare a relatiilor cu el, unui control riguros la iesirea din tara.
\nSi se precizeaza si data iesirii aceluia din tara: 7 octombrie. Cum este consemnata si data sedintei la care Bujor Nedelcovici a amenintat ca isi va depune carnetul de partid daca nu i se publica nuvela fara modificari, iar aceasta data este 25 octombrie, reiese ca Securitatea dispunea de fantastice posibilitati de anticipare, de vreme ce se temea cu mai bine de trei saptam\u00e2ni inainte ca nuvela ce avea sa devina caz ar putea fi scoasa ilegal din tara si ordona un control riguros.
\nFantasticul imprejurarii ca o actiune a Securitatii avusese loc inainte cu trei saptam\u00e2ni inainte de producerea evenimentului care ii declansase vigilenta este insa depasit de trecerea acesteia in \u201eplanul de masuri\u201c. Un \u201eplan de masuri\u201c e ceva care in buna logica se refera la viitor, nicidecum la trecut.
\nC\u00e2nd se va fi intors din recenta calatorie efectuata in R.F.G. cel care fusese supus unui control riguros la iesirea din tara, raportul Securitatii nu mai spune. Raportul este insa datat, mai precis are data c\u00e2nd a fost inregistrat, in mod logic ulterioara redactarii. Aceasta data, data inregistrarii, este 7 noiembrie 1985. Se poate presupune ca fusese intocmit macar cu o zi-doua mai inainte.
\nOr, in \u201eJurnalul\u201c Monicai Lovinescu, la data de duminica 27 octombrie 1985, se consemneaza \u201etelefon de la Mircea Iorgulescu, din Germania. Vorbim vreo 50 de minute\u201c. Sunt apoi reproduse, in acelasi \u201eJurnal\u201c, stirile date de acesta, intre care si una referitoare la Bujor Nedelcovici: se prevede o \u201eiesire spectaculoasa in arena a lui Paler si Bujor Nedelcovici, radicalizati si pe punctul de a exploda\u201c (Monica Lovinescu, \u201eJurnal\u201c, 1985-1988, Editura Humanitas, 2002, pag.75).
\nVasazica, Mircea Iorgulescu este absent din Rom\u00e2nia in perioada despre care Securitatea afirma ca \u201ea fost folosit cu sarcini de temperare si dezinformare\u201c pentru a-l influenta pe Bujor Nedelcovici, mai mult, plecat in strainatate, el da telefon din Germania la Paris \u2013 50 de minute! \u2013 pentru a-i avertiza pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca de posibilele actiuni protestatare a doi scriitori, unul fiind Bujor Nedelcovici.
\nAproape doua decenii mai t\u00e2rziu, pescuind in pestilentialele h\u00e2rtii ale Securitatii, Bujor Nedelcovici pune sumbra intrebare acuzatoare: \u201ece rol a jucat I.M.\u201c?
\nCum sa nu ridici din umeri, a inutilitate?! Caci nu te poti pune nici cu Securitatea si nici cu Bujor Nedelcovici in materie de paranormal.
\nAl doilea
\nIn Rom\u00e2nia s-a sav\u00e2rsit cea mai reusita inscenare de revolutie din lume si din istoria revolutiilor.
\nAu urmat marile escrocherii: V\u00e2nzarea flotei, Afacerea Jimbolia, Tigareta I si II, FNI etc. Nici o explicatie sau judecati formale.
\nPrin tacerea mea as deveni complice cu toti aceia care au avut o responsabilitate penala si o culpabilitate morala dar nu au fost trimisi in judecata si s-au bucurat de o amnistie tacita.
\nNu a fost o vointa politica nici pe timpul presedintelui Ion Iliescu si nici in perioada mandatului presedintelui Emil Constantinescu (chiar daca a promis si cu at\u00e2t mai grav) de a elucida evenimentele obscure (Timisoara, Teroristii, Mineriadele etc.) si de a hotar\u00e2 ca arhivele Securitatii sa fie predate CNSAS. \u201eMineriadele\u201c au fost forme de teroare colectiva rar int\u00e2lnite in istoria manipularilor si diversiunilor sociale.
\nMitterrand a scris o carte intitulata: \u201eRevolutia permanenta\u201c. Oare nu cumva in Rom\u00e2nia este o \u201eMineriada permanenta ascunsa cu siretenie si abilitate in spatele unei aparente democratii si a unei economii de piata\u201c? (\u201eUn tigru de h\u00e2rtie\u201c, p. 29-30)<\/p>\n
*
\nFran\u00e7ois Mitterrand, fiindca despre fostul presedinte francez este vorba, a scris multe carti, dar nici una \u201eintitulata: Revolutia permanenta\u201c.
\nOmul care nu poate sa taca stie totusi ceva. Cam vag, insa. Departe de a fi fost un Trotki bis ori macar un discipol al teoreticianului revolutiei permanente, cum rezulta din categorica referinta a lui Bujor Nedelcovici, Fran\u00e7ois Mitterrand a publicat in 1964, cu 17 ani inainte de a fi ales presedinte al Republicii Franceze, un volum care se numea \u201eLovitura de stat permanenta\u201c (\u201eLe Coup d’Etat permanent\u201c). Si era un pamflet politic, nicidecum o analiza, o pledoarie sau o apologie a loviturii de stat.
\nCum sa nu ridici din umeri, a inutilitate?!
\nAl treilea
\nL-au urcat intr-o masina si au disparut in noapte. Am intrat cu totii in casa. Mama a inceput sa pl\u00e2nga, sc\u00e2ncea ca un animal lovit si se ineca in lacrimi…
\nNopti de-a r\u00e2ndul ma trezeam din somn si saream la fereastra. Auzeam o masina care s-a oprit in fata portii… De-atunci nu l-am vazut pe tatal meu timp de patru ani. Pe biblioteca afisasem o coala de h\u00e2rtie pe care era scris o fraza din \u201eValurile\u201cde Virginia Woolf:\u00a0 Je suis seul dans un monde hostile. La face humaine est atroce. (\u201eUn tigru de h\u00e2rtie\u201c, p.62).<\/p>\n
*
\nAstfel evoca Bujor Nedelcovici momentul arestarii tatalui sau, in octombrie 1958. Viitorul prozator si inca si mai viitorul parizian era atunci in v\u00e2rsta de aproape 23 de ani. Facuse studii de Drept si lucra ca avocat stagiar. Avea, prin urmare, o anumita reprezentare despre functionarea justitiei epocii, iar profesia il pusese inevitabil in contact cu suferintele si dramele de care lumea tribunalelor era probabil inca mai plina dec\u00e2t in vremuri normale. Fusese de altfel implicat direct, nu doar spectator, si intr-un proces politic, in calitate de colaborator al mai v\u00e2rstnicului avocat ce-i era maestru pe perioada stagiaturii, acesta fusese aparator al legionarului Anania, una si aceeasi persoana cu scriitorul Valeriu Anania si ierarhul Bartolomeu Anania.
\nConditie, experiente si statut ce nu transpar in rememorarea dramei parintelui sau. Nici un g\u00e2nd, nici un cuv\u00e2nt nu gaseste fiul despre suferintele nu totusi greu de imaginat ale tatalui arestat. Accentul este pus exclusiv pe starile proprii, somn zbuciumat, spaima de revenirea sbirilor si… refugiu nobil si izbavitor in literatura, prin afisarea unui citat dintr-o carte nu chiar la indem\u00e2na oricui. Iar citatul e in franceza, ca o prevestire pe atunci enigmatica, astazi insa deslusita, a destinului ce avea sa-l duca in Franta pe actualul memorialist. Spirite mai malitioase ar putea chiar gasi ca strict literar evocarea este dulceaga si afectata, de nu chiar putintel cam kitsch. Si-apoi, ce miracol, totusi, existenta la Ploiesti, in 1958, a unui exemplar din traducerea franceza a \u201eValurilor\u201c!
\nCine are insa curiozitatea de a vrea sa citeasca mai mult din romanul Virginiei Woolf ar fi insa macar contrariat. Din doua motive. Citatul extras de Bujor Nedelcovici si afisat pe biblioteca in chip de lapidara definitie a starii lui de groaznica suferinta insingurata in mijlocul unei lumi dusmanoase face de fapt parte dintr-un monolog interior despre… fericire. E un pasaj euforic, nu unul indurerat. Iata-l (traducerea in franceza a romanului a fost facuta de Marguerite Yourcenar): \u201eLes maisons sont b\u00e2ties sur des fondements si l\u00e9gers qu’un souffle d’air suffirait \u00e0 les renverser. Les autos errantes et t\u00e9m\u00e9raires se poursuivent bruyamment et nous pourchassent comme des chiens cruels. Je suis seule dans un monde hostile. La face humaine est atroce. J’aime cela. Je recherche le bruit des rues, la violence, et la sensation d’\u00eatre une pierre que la vague broie sur les rochers. J’aime les chemin\u00e9es d’usines, les transbordeurs et les camions. J’aime le passage perp\u00e9tuel des visages, visages d\u00e9form\u00e9s, indiff\u00e9rents visages. L’\u00e9l\u00e9gance me d\u00e9go\u00fbte; mon paisible int\u00e9rieur m’exc\u00e8de\u201c.
\nAm subliniat forma originara a citatului si pentru ca in versiunea lui Bujor Nedelcovici e un pic prelucrat: in romanul Virginiei Woolf, acest monolog interior apartine unui personaj feminin, Rhoda, careia insa memorialistul rom\u00e2n i-a schimbat nemarturisit sexul, vreau sa spun genul gramatical, pentru a se potrivi cu nevoile textului sau.
\nCum sa nu ridici din umeri, a inutilitate?!
\n(\u201eRomania literara\u201c,
\nNr. 39 \/ 29 septembrie 2006)
\nMIRCEA IORGULESCU<\/p>\n
Fictiuni maligne cu martir imaginar<\/strong><\/p>\n O tacita sf\u00e2nta alianta pare sa se fi incheiat de la o vreme incoace intre unii aspiranti la glorie si defuncta Securitate. Un pact reciproc avantajos, in virtutea caruia Securitatea este divinizata post-mortem, iar in schimb solicitantii de glorie sau macar de notorietate se impartasesc din binefacerile ei postume. A fost Marea Sperietoare, a fost Monstrul, a fost Fiara \u2013 si a devenit idolul cel mare, daca nu si unicul, zeul adevarului absolut, instanta suprema, oracol si altar. Fricii oarbe de altadata i s-a substituit o mistica oarba. Cine a tremurat de frica Securitatii acum ii venereaza moastele. E o secta, e un cult, e o psihoza, e o indeletnicire profitabila in travesti cvasi-religios? Din toate c\u00e2te ceva, probabil, si in doze variabile de la caz la caz.<\/p>\n Iata unul: Bujor Nedelcovici. De c\u00e2tiva buni ani, vreo patru sau cinci, Securitatea i-a devenit cel mai pretios ajutor in fabricarea unei imaginare biografii de martir, victima si totodata erou. Inceputa indata dupa decembrie 1989 si devenita absorbanta, aceasta campanie l-a facut de altfel sa abandoneze treptat literatura de fictiune in profitul autobiografismului autovalorizant. Cit\u00e2nd tot ce se poate cita, dar cit\u00e2nd exclusiv din rapoartele ofiterilor de Securitate, Bujor Nedelcovici atesta fara sa vrea ca nu exista \u201enote informative\u201c ale mele despre el. Ca sunt desemnat, in unele dintre aceste citate, cu alte nume dec\u00e2t al meu este, foarte probabil, urmarea folosirii numelor pe care mi le atribuise Securitatea ca urmarit (fiindca existenta unui asemenea dosar, de urmarit, este de asemenea atestata intr-unul din rapoartele citate de Bujor Nedelcovici). \u201eIntruc\u00e2t scriitorul Mircea Iorgulescu, recunoscut prin ascendentul ce-l are asupra obiectivului, indeplineste in prezent rolul de mediator intre acesta si conducerea editurii Cartea Rom\u00e2neasca, va fi folosit pentru a-l determina pe Nica sa aduca rectificari nuvelei in litigiu, astfel inc\u00e2t sa nu mai fie suspectabila de interpretari neavenite\u201c \u2013 este unul dintre citatele considerate de Bujor Nedelcovici ca prob\u00e2nd complicitatea mea cu Securitatea si activitatea mea de \u201ecolaborator\u201c. Dar nu aveam cum sa \u201eindeplinesc rolul de mediator\u201c (in ce calitate as fi facut-o?! si imputernicit de cine?!), nu am avut vreodata acest \u201erol\u201c, nu am \u201emediat\u201c si nu am incercat sa \u201emediez\u201c. Iar ca sa mediezi intre doua parti aflate in litigiu, este necesar, este obligatoriu chiar, ca \u201epartile\u201c sa stie si ele de existenta si a medierii, si a mediatorului. Prin urmare, Bujor Nedelcovici ar fi putut fie sa confirme, daca era cazul, ca da, Iorgulescu a mediat sau a incercat sa medieze intre el si conducerea editurii, fie sa infirme ceea ce se scrisese in raportul ofiterului de Securitate si sa constate ca era o bazaconie. Nu a facut-o fiindca stie foarte bine ca o asemenea mediere nu a existat \u2013 dar cum sa contrazica el Securitatea si de ce sa puna astfel sub semnul intrebarii fictiunile de acolo? Caci pe ele se intemeiaza si fictiunile lui.<\/p>\n * * * Din asta Bujor Nedelcovici face astazi dovada feloniei mele.<\/p>\n Si pe deasupra mai scrie si groaznic de prost. Mircea Iorgulescu lui Bujor Nedelcovici: raspuns la instiintare<\/strong><\/p>\n Felicitari pentru \u201eOpere complete\u201c! * * * * * * * aprilie 2007 (scrisoare preluata de pe site-ul cotidianul.ro)<\/p>\n <\/strong> Draga Augustin Buzura, Aflu din presa rom\u00e2na ca la solicitarea a trei persoane institutia care se ocupa de gestionarea si cercetarea arhivelor Securitatii, CNSAS, a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa judece daca am fost sau nu \u201ecolaborator\u201c al Securitatii. La jumatatea lunii martie un important cotidian din Bucuresti si cea mai importanta agentie privata… Cite\u0219te mai mult »A doua viata a Securitatii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[42],"tags":[1723,1726,1721,1722,1724,1720,1725],"class_list":["post-2086","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-istoriei","tag-bujor-nedelcovici","tag-campanie-de-presa","tag-cercetarea-arhivelor-securitatii","tag-cnsas","tag-florica-jebeleanu","tag-mircea-iorgulescu","tag-tudor-tepeneag"],"views":5469,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2086","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2086"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2086\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2086"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2086"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2086"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nPentru a-si consolida inchipuitul statut de martir, Bujor Nedelcovici extrage din dosarul sau de Securitate zece citate in care sunt evocat si le prezinta ca probe irefutabile ale colaborarii mele cu fosta politie secreta in urmarirea si supravegherea lui.
\nToate cele zece citate sunt insa extrase din rapoarte intocmite de diversi ofiteri, niciunul din vreun text al meu, atribuit sau atribuibil mie.
\nEste confirmarea, indirecta dar si incontestabila, ca nu exista vreo \u201enota informativa\u201c a mea, semnata cu numele meu sau cu vreunul de imprumut. Fiindca nu am fost \u201einformator\u201c, nu am semnat vreun angajament cu Securitatea, nu am scris \u201enote informative\u201c semnate cu numele meu sau cu \u201epseudonim\u201c.<\/p>\n
\nDe existenta acestor nume am aflat de altfel de la Bujor Nedelcovici insusi, desi daca as fi fost, cum pretinde el, \u201einformator\u201c, era totusi cazul sa fi stiut si eu sub ce nume.
\nIntrebare simpla: daca in dosarul meu de urmarit va fi fiind mentionat vreodata \u201escriitorul Nica\u201c (numele dat de Securitate lui Bujor Nedelcovici in dosarul lui de urmarire), ar trebui sa trag oare concluzia ca Bujor Nedelcovici a fost informator cu numele de cod \u201eNica\u201c?!
\nDin niciunul dintre cele zece citate nu reiese, apoi, ca as fi dat Securitatii informatii despre Bujor Nedelcovici. Mai mult, unele sunt pure fictiuni. Am semnalat deja ca intr-un asemenea raport se consemna ca l-as fi \u201etemperat\u201c pe Bujor Nedelocovici intr-o perioada in care nu ma gaseam in Rom\u00e2nia si c\u00e2nd, mai mult, o avertizasem pe Monica Lovinescu telefon\u00e2ndu-i din Germania ca Bujor Nedelcovici se pregateste sa faca un gest radical de opozitie (ca de fapt nu l-a facut e altceva). Replic\u00e2ndu-mi \u2013 in \u201eRom\u00e2nia literara\u201c nr. 45 \u2013, Bujor Nedelcovici refuza sa accepte ca Securitatea producea fictiuni si ma acuza de \u201ejoc dublu\u201c. O face pentru ca are nevoie sa acrediteze fictiunile Securitatii pentru a-si consolida propriile fictiuni. Iata inca o dovada.<\/p>\n
\nIn nenumarate r\u00e2nduri, Bujor Nedelcovici afirma astfel ca a fost \u201econdamnat\u201c la \u201ereeducare\u201c timp de 12 ani. \u201eCei 12 ani c\u00e2nd am fost condamnat in libertate la munca de jos\u201c (\u201eJurnal infidel\u201c, 1998, p.185) ; \u201ePrimul exil interior : 12 ani trimis la \u00abmunca de jos pentru reeducare\u00bb dupa terminarea facultatii si dupa ce tatal meu a fost arestat\u201c (\u201eJurnal infidel\u201c, \u201eIesirea din exil\u201c, 2002, p. 34); \u201etraisem mai multe probe de rezistenta si initiatice: perioada de \u00abreeducare\u00bb ce a durat 12 ani…\u201c (\u201eUn tigru de h\u00e2rtie\u201c, Editura Allfa, 2003, p.21) etc.
\nIn terminologia rom\u00e2neasca despre perioada comunista, \u201ereeducare\u201c desemneaza fie sinistrul experiment din inchisoarea de la Pitesti, fie aplicarea locala a metodelor folosite in revolutia culturala maoista. Bujor Nedelcovici nu a fost insa vreodata inchis, nici la Pitesti, nici in alta parte, iar victima a \u201ereeducarii\u201c de tip chinez iarasi nu a fost. Improprie, folosirea termenului \u201ereeducare\u201c nu este insa si inocenta. Bujor Nedelcovici il intrebuinteaza prin uzurpare, ca pe o aureola de martir, iar pentru a-i da si mai multa greutate il intareste prin \u201econdamnat\u201c si \u201etrimis\u201c.
\nDar cine l-a \u201econdamnat\u201c sau, macar, cine l-a \u201etrimis\u201c, in sensul ca l-a obligat la teribilul \u201eexil interior\u201c lung de, vai, 12 ani?! Nu este nevoie de investigatii documentare speciale, Bujor Nedelcovici povesteste el insusi cum s-au petrecut lucrurile. Avocat stagiar la Ploiesti, a fost anuntat in primavara anului 1959 ca a fost radiat din barou, la putin timp dupa ce ii fusese judecat si condamnat tatal, arestat la sf\u00e2rsitul anului 1958. Ramas fara slujba, e ajutat sa-si gaseasca una de avocatul pe l\u00e2nga care isi facea stagiatura (acelasi fusese si aparatorul tatalui sau), printre clientii caruia se afla si un functionar din Ministerul Energiei Electrice. Acela ii propune \u201eun post de \u201eachizitor de materiale\u201c pentru \u201eUzina electrica de la Bicaz\u201c\u201e (\u201eUn tigru…\u201c, p. 179), post acceptat.
\nAsta a fost condamnarea la reeducare, asta a fost trimiterea la munca de jos \u2013 un banal aranjament de supravietuire intr-o epoca dura. Nu l-a condamnat nimeni pe Bujor Nedelcovici, nu l-a trimis nimeni \u201ela munca de jos\u201c.
\nRam\u00e2n cei 12 ani. Numar\u00e2nd din 1959, ar insemna ca abia in 1971 a reusit Bujor Nedelcovici sa scape de fictiva \u201econdamnare la reeducare\u201c. Or, in primavara anului 1970, lui Bujor Nedelcovici i-a aparut romanul \u201eUltimii\u201c, asta dupa ce mai inainte cu c\u00e2tiva ani debutase intr-o revista literara: numele asadar nu-i fusese interzis, iar in mod cert cel mai t\u00e2rziu prin 1969 ii fusese acceptat romanul, prin urmare cei \u201e12 ani\u201c sunt, ca si \u201econdamnarea la reeducare\u201c, o inventie.
\nDar ce-a facut el in anii de \u201econdamnare la reeducare\u201c, anii in care a fost \u201econdamnat la munca de jos\u201c? Dupa cele doua mari dictionare literare rom\u00e2nesti existente (Zaciu, Papahagi, Sasu si al Academiei), intre 1959 si 1962 a lucrat la Bicaz ca \u201emuncitor\u201c, intre 1962 si 1965 ca merceolog la Brasov, intre 1965 si 1971 ca economist la Bucuresti, data dupa care s-a pensionat. Nu e nimic senzational aici, dar nevoia lui Bujor Nedelcovici de a se proiecta pe culmile supliciilor si ale eroismului pare irepresibila. \u201eTimp de 12 ani am lucrat (din motive politice si cu o diploma de avocat in buzunar) ca simplu muncitor in diverse intreprinderi din tara, tocmai pentru a nu fi dator si subordonat nimanui! Pe vremea c\u00e2nd tu lucrai la \u00abGazeta literara\u00bb (Redactor-sef: Nicolae Breban), eu eram muncitor la Intreprinderea de Distributie a Energiei Electrice din Bucuresti si… incercam sa debutez la revista unde erai redactor\u201c \u2013 il apostrofeaza falsul martir Bujor Nedelcovici pe Paul Goma in 1994 (\u201eJurnal infidel\u201c, 1998, p.116).
\nA fost insa el cu adevarat \u201esimplu muncitor\u201c? Dupa datele din dictionare, probabil furnizate de el insusi, n-ar fi fost \u201emuncitor\u201c dec\u00e2t la Bicaz intre 1959 si 1962, iar la Bucuresti, in orice caz, dupa cum o spune intr-un interviu din revista \u201eOrigini\u201c, era \u201eun simplu functionar\u201c. Surpriza \u2013 pentru cine mai poate fi surprins de Bujor Nedelcovici \u2013 este ca nici la Bicaz nu a fost, de fapt, \u201esimplu muncitor\u201c, cum pretinde. In vara 1996, consemneaza in jurnalul dat publicitatii in 2002, a facut o calatorie acolo: \u201eIn drum spre Piatra Neamt, ne-am oprit la uzina hidrocentrala Stejaru, unde am lucrat \u2013 munca de reeducare, munca de jos \u2013 c\u00e2tiva ani. Ma intorceam in acel loc dupa 36 de ani! Am vizitat \u2013 impreuna cu Carmen \u2013 uzina, cladirea unde am avut biroul, apoi am urcat in camera de comanda de unde se dirija intreaga instalatie. Un tehnician si-a amintit de mine si de numele meu. \u00abAh! Erati undeva in administratie sau la aprovizionare\u00bb a spus el. \u00abDa, i-am confirmat eu, eram un simplu merceolog… cu diploma in buzunar\u00bb, si am z\u00e2mbit\u201c (\u201eJurnal …\u201c, p. 252). Vasazica \u201esimplul muncitor\u201c fusese de fapt \u201eun simplu merceolog\u201c, cu un \u201ebirou\u201c al lui. Si inca: fapta de arme anticomunista cea mai curajoasa a lui Bujor Nedelcovici a fost, in toamna anului 1985, amenintarea ca isi depune carnetul de partid daca nu i se publica o nuvela. Era, asadar, membru de partid: de c\u00e2nd?! In regula generala, pensionari in partid nu se primeau: fusese el primit in mod exceptional sau intrase in PCR in cei 12 ani de \u201econdamnare la munca de jos\u201c?!<\/p>\n
\nO remarcabila si uneori halucinanta asemanare exista intre fictiunile Securitatii si fictiunile lui Bujor Nedelcovici. Diferenta e de motivatie si scop. Cele zece citate din rapoartele ofiterilor, fiecare de c\u00e2teva r\u00e2nduri, sunt de fapt mentiuni birocratice destinate superiorilor si din care ar fi urmat sa reiasa ca ei isi indeplinesc, si cu succes, indatoririle. De aceea se raporteaza ca l-am \u201etemperat\u201c pe Bujor Nedelcovici p\u00e2na si intr-o luna a anului 1985 c\u00e2nd, absent din Rom\u00e2nia, eram in imposibilitate fizica sa-l fi int\u00e2lnit macar. De aceea mi se atribuie inchipuitul \u201erol de mediator\u201c intre el si editura la care avea depus un
\nmanuscris. Autorii acestor rapoarte supralicitau si inventau pentru a-si satisface ierarhia.
\nBujor Nedelcovici inventeaza insa pentru a-si construi si impune public o imagine de martir, de victima si de erou. El are nevoie de un postament pentru monumentul pe care nazuieste sa si-l inalte. Existenta unui \u201eprieten\u201c care sa-l fi \u201eturnat\u201c este prin urmare obligatorie. Un \u201eprieten\u201c vechi, de lunga, foarte lunga, c\u00e2t mai lunga durata. In aceasta logica a supralicitarii profitabile Bujor Nedelcovici depaseste cu mult fictiunile Securitatii. In volumul \u201eUn tigru de h\u00e2rtie\u201c, aparut in 2003, unde isi comenteaza dosarul de Securitate si ma desemneaza, transparent, prin inversarea initialelor (I.M. in loc de M.I.), el afirma ca ne-am cunoaste de nu mai putin de 44 de ani: \u201eiata, il cunosc pe I.M. de … 44 de ani\u201c (pag. 185), \u201eacela care fusese prieten timp de 44 de ani\u201c (pag. 190). Si da si amanunte. \u201ePe I.M. \u2013 se poate citi la pag. 185 \u2013 l-am cunoscut din 1968. Eu debutam cu nuvela \u00abOchii\u00bb, in \u00abGazeta literara\u00bb, el era redactor. (…) I.M. a scris o cronica literara la publicarea romanului \u00abUltimii\u00bb, care a aparut in 1970. Ne-am imprietenit, ne vizitam deseori….\u201c etc.
\nCeea ce dupa un calcul elementar inseamna ca la 15-16 ani eram deja redactor la \u201eGazeta literara\u201c si ca la 17-18 ani eram chiar cronicar literar al revistei \u2013 fiindca in 2002-2003, c\u00e2nd a fost scrisa si a aparut cartea lui Bujor Nedelcovici, eram in v\u00e2rsta de 59-60 de ani. Daca se scad cei \u201e44 de ani\u201c, inseamna ca am fost de o fabuloasa precocitate literara.
\nN-am fost. Si nici nu am lucrat la \u201eGazeta literara\u201c, revista in care n-am publicat vreodata. In 1968 lucram in redactia unui cotidian. In 1971 am devenit redactor la revista \u201eRom\u00e2nia literara\u201c. Nu am scris vreo cronica sau recenzie despre romanul \u201eUltimii\u201c de Bujor Nedelcovici. Primul meu comentariu despre un volum al lui dateaza din 1972, a fost despre romanul \u201eFara v\u00e2sle\u201c, aparut in acel an. Atunci, probabil, ne-am si cunoscut. La sf\u00e2rsitul anului 1986, Bujor Nedelcovici a plecat din Rom\u00e2nia si a cerut azil in Franta. Unde sunt cei \u201e44 de ani\u201c?!<\/p>\n
\nIntr-un fel de nota preliminara a capitolului I.M. din volumul \u201eUn tigru de h\u00e2rtie\u201c , Bujor Nedelcovici isi descrie cumplitele fram\u00e2ntari sufletesti prin care a trecut inainte de a redacta acest capitol, despre cel care i-a fost \u201eprieten timp de 44 de ani\u201c. E insa \u201enevoit\u201c sa o faca, nu mai are incotro, e apasat, sufera groaznic, trebuie totusi sa se elibereze, are de ales intre intransigenta si prietenie, e sf\u00e2siat, \u201epoate m\u00e2ine \u2013 isi transcrie el starea de zbucium \u2013 voi avea puterea sa privesc lucrurile in fata, sa-mi regasesc calmul, luciditatea, impartialitatea si seninatatea pentru a vorbi despre cel care imi scria in 1988: \u201eIubite prieten\u201c\u201e.
\nNu era si nu este singura data c\u00e2nd Bujor Nedelcovici aduce in spatiul public elemente de viata privata, de la corespondenta la relatari de conversatii. Impudoarea este insa depasita, mult depasita, de falsificari ce frizeaza patologicul.
\nDa, i-am scris lui Bujor Nedelcovici, dupa ce se exilase la Paris, folosind formula \u201eIubite prieten\u201c si altele asemenea, pentru ca i-am scris de mai multe ori. Niciodata, insa, \u201eDraga Bujor\u201c \u2013 pentru ca vorbea la \u201eEuropa Libera\u201c si voiam sa-i ajunga corespondenta, nu sa fie oprita de cenzura. De aceea intrebuintam cele mai conventionale formule. De aceea textul era de obicei scurt si c\u00e2t se poate de anodin. De aceea ii trimiteam carti postale ilustrate nepuse in plic. De aceea i le trimiteam pe alt nume dec\u00e2t al lui. Mesajul nu-l putea insa descifra dec\u00e2t el. Era imaginea de pe aceste carti postale ilustrate. Era imaginea unei manastiri. In cimitirul de l\u00e2nga acea manastire se afla morm\u00e2ntul tatalui lui Bujor Nedelcovici. De fiecare data c\u00e2nd treceam pe acolo si aprindeam o lum\u00e2nare, ii trimiteam la Paris o ilustrata. Ca sa stie ca am aprins o lum\u00e2nare la morm\u00e2ntul tatalui sau.<\/p>\n
\n(\u201eRom\u00e2nia literara\u201c, Nr. 49 \/ 7 decembrie 2006)<\/p>\n
\nNu sunt multi autorii care au curajul sa si le publice ei insisi, de obicei \u201ecompletele\u201c ram\u00e2n in sarcina posteritatii. Antum se publica de regula \u2013 si in cazurile fericite \u2013 doar editii \u201edefinitive\u201c.
\nDaca mi-ai fi cerut parerea, asa cum faceai pe vremea c\u00e2nd iti citeam cu creionul in m\u00e2na, stiliz\u00e2nd aproape la fiecare pagina, dactilogramele romanelor de dupa \u201eFara v\u00e2sle\u201c (oare iti mai amintesti ca doua dintre ele au titluri date de mine?! si oare vei mentiona asta in \u201eoperele complete\u201c?!), ti-as fi spus ca doar veleitarii isi publica, ei, \u201eopere complete\u201c. Si e foarte probabil ca nu am fost nici singurul \u201ecititor activ\u201c al \u201eoperelor\u201c tale de dinaintea plecarii din Rom\u00e2nia, nici singurul \u201esfatuitor\u201c amical; chiar din contrafacutele tale amintiri rezulta ca ai fost foarte grijuliu sa cultivi relatii c\u00e2t mai str\u00e2nse, c\u00e2t mai \u201eprietenesti\u201c cu c\u00e2t mai multi critici detinatori de rubrici cu influenta si cu editori influenti. Asa probabil se si explica altfel inexplicabila brusca si groaznica scadere a calitatii scrisului tau de dupa 1987. N-a mai avut cine iti citi in prealabil productiile… ai devenit, in sf\u00e2rsit!, tu insuti… te-ai eliberat!<\/p>\n
\nNu-ti face griji, n-am de g\u00e2nd sa te \u201eatac\u201c in vreun fel. Dar ce repede, ce frumos iti tragi tu pe figura masca de victima! Ca si cum de ani de zile eu te-as fi \u201eatacat\u201c necontenit, obsesiv, maniacal, iar tu ai fi suportat cu stoicism si intelepciune agresiunile mele (si ale lui Gabriel Dimisianu).
\nAm si astfel certitudinea ca nu ai inteles nimic din indelungatul meu refuz de a-ti raspunde. Vreme de patru ani, din 2002 si p\u00e2na in 2006, ai dus o campanie de defaimare si calomniere din ce in ce mai abjecta impotriva mea. Am tacut.
\nAm tacut, iar tu ai luat drept acceptare sau lasitate ceea ce nu era dec\u00e2t dezgust. Ai mers mereu mai departe, ai supralicitat continuu, p\u00e2na c\u00e2nd am hotar\u00e2t ca e cazul sa intervin public, totusi.
\nN-ai inteles, iarasi, nimic din primul meu articol. N-ai inteles nici macar ca eu scriam UN articol dupa ce vreme de mai bine de patru ani tu publicasesi sute de pagini (pun la socoteala si cartea, desigur) si rasp\u00e2ndisesi pe toate caile zvonuri si b\u00e2rfe din ce in ce mai ingrozitoare, fiindca ti-ai dus campania si pe cale bucala, nu numai public si epistolar. Ti-ai prefacut si gura intr-o latrina, nu doar scrisul intr-o deversare de dejectii.
\nIar acel articol al meu era o invitatie la incheiere. N-ai inteles nici asta. Ai revenit, ti-am raspuns. De data asta, mai putin prevenitor, chiar daca n-am mers p\u00e2na la capat. Si nici macar p\u00e2na la jumatatea drumului spre capat.<\/p>\n
\nCare e \u201ecapatul\u201c? Capatul e mocirla, Bujor Nedelcovici.
\nIn care te-ai bagat p\u00e2na peste cap, nu stiu daca din calcul (prost calcul!) sau inconstienta, pentru a-i umple pe altii, pe c\u00e2t mai multi, de zoaie si fecale.
\nPentru ca tu sa apari, prin contrast, drept un cavaler in mantie alba, un \u201ejustitiar\u201c neprihanit, in lupta cu balaurii nemerniciei, cu ticalosii, cu mincinosii, cu profitorii, cu fostii si actualii \u201eprivilegiati\u201c, cu impostorii?
\nAsa mi s-a parut initial. Ca ti-ai confectionat un rol, o postura, o ipostaza, dintr-o nevoie de valorizare hipertrofiata de dificultatile celor trei ani de exil si acutizata maladiv dupa caderea regimului comunist din Rom\u00e2nia. C\u00e2nd, rezulta chiar din textele tale, te asteptasesi sa fii tratat deopotriva ca mare personalitate, martir si erou, sa ti se faca oferte de functii si titluri, sa fii rasplatit pentru suferinte si merite, grandioase si unele si altele. C\u00e2nd colo, nimic. Doar ingratitudine, doar nerecunostinta, doar nedreptate. Si inca prin nebagare in seama, nici macar n-ai fost contestat, pur si simplu nu ti s-a dat atentie, nu ti s-a dat atentia la care te credeai indreptatit. Frustrarea te-a facut agresiv, belicos si imprudent. In loc sa te slujeasca, textele tale polemice si \u201ejustitiare\u201c te-au revelat ca semidoct (atacurile impotriva lui Tudor Vianu, Georg Lukacs, Thomas Mann etc.), ranchiunos marginit (atacurile impotriva lui Breban, Balaita, Paler etc.), mincinos (atacurile impotriva lui Goma, Norman Manea etc.). Stima relativa de care te bucurai ca scriitor, oricum tot mai restr\u00e2nsa in climatul general de dezinteres pentru literatura, in special pentru cea de p\u00e2na la 1989, s-a redus dramatic. Oameni care-ti fusesera apropiati au inceput sa te evite. Nu te-ai intrebat niciodata de ce?<\/p>\n
\nNu te-ai intrebat niciodata de ce nu ti-am pomenit nici macar aluziv de cele vreo trei anonime insultatoare pe care mi le-ai trimis, doua la Praga si una la Paris, in rue Taine, dupa ce abia ma intorsesem din Cehia? Vei fi crezut oare ca nu mi-am dat seama ca sunt de la tine?! La adapostul anonimatului, iti permiteai sa ma pui la punct, in stilul tau primitiv si rudimentar, de Lancranjan postcomunist, pentru articole din \u201eDilema\u201c. Si erai probabil at\u00e2t de inc\u00e2ntat de ispravile tale, inc\u00e2t, poate fara sa-ti dai seama, ai reluat formulari si ticuri de expresie din ele in volumele de \u201ejurnale\u201c. Le-as putea pune pe doua coloane, oric\u00e2nd. \u201eDin indeletnicirile unui justitiar\u201c ar face deliciul cititorilor doritori de scandal.<\/p>\n
\nNu ti-am spus din jena, dar si pentru ca nu voiam sa te ranesc. \u201eBujor este foarte singur si foarte trist, te rog, da-i un telefon, int\u00e2lneste-te cu el c\u00e2nd vii la Paris, ii face asa de bine!\u201c \u2013 ma ruga sotia ta, Carmen, aproape implor\u00e2ndu-ma. Mi-a spus asta de nenumarate ori, era un apel la omenie, o chemare in ajutor. Asa se face ca intre 1996 si 1999, c\u00e2nd eram la Praga si veneam la Paris sa-mi vad familia doar la c\u00e2teva luni o data si pentru numai c\u00e2teva zile, imi faceam totusi timp sa te vad putin, sa nu mai fii at\u00e2t de \u201esingur si trist\u201c. Iti povesteam, ca sa te amuz, diverse int\u00e2mplari comice. Asa ti-am povestit cum, in toamna anului 1996, in ajun de alegeri, am fost la Bucuresti, i-am intervievat pe Iliescu si Constantinescu, principalii candidati la prezidentialele de atunci, ca si pe Magureanu, seful de atunci al serviciilor secrete. Care, ti-am spus r\u00e2z\u00e2nd, convins probabil ca \u201eEuropa Libera\u201c e un birou, o \u201eagentura\u201c legata direct de guvernul american, m-a invitat la restaurant pentru a-mi spune ca el e \u201epentru schimbare\u201c, cu alte cuvinte ca nu-l sustine pe Iliescu, eu urm\u00e2nd, nu-i asa, sa \u201etransmit mesajul\u201c. Si am incercat si sa te relaxez spun\u00e2ndu-ti ca, iata, intr-un interval de numai sapte ani, \u201eEuropa Libera\u201c are birou la Bucuresti, ca un jurnalist de acolo se int\u00e2lneste profesional cu seful serviciilor secrete.
\nSi ce facea \u201eomul cel singur si trist\u201c? Se amuza, aparent, dar ma trecea la catastif, cu naduf, cu ura, cu suspiciune \u2013 aveam sa descopar asta peste c\u00e2tiva ani buni, in cartea ta cu titlu partial sterpelit (nu-i asa ca e frumos titlul \u201eTigre en papier\u201c al lui Olivier Rolin?!). Spui acolo, suger\u00e2nd grosolan ca aveam legaturi dubioase, ca ti-am \u201emarturisit\u201c ca \u201edupa 1990\u201c m-am int\u00e2lnit cu Magureanu. Te dai drept jurist, stii \u2013 sau ar trebui sa stii \u2013 ce inteles are expresia \u201emi-a marturisit\u201c. In realitate, falsifici. Nu ti-am \u201emarturisit\u201c nimic, ti-am relatat, ca sa te amuz, ca sa-l inveselesc pe \u201eomul cel singur si trist\u201c, una din istoriile suprarealiste pe care ne-a fost dat sa le traim. Si nu ma int\u00e2lnisem cu Magureanu asa, de placere, ci in cadrul profesiei mele de jurnalist, cu stiinta si acordul institutiei la care lucram. Cam porc \u2013 pentru a spune lucrurilor pe nume \u2013 \u201eomul cel singur si trist\u201c, nu?!<\/p>\n
\nPrin 2006, ce-mi spune o cunostinta (neliterara) din Bucuresti? Ca doamna Nedelcovici, arhitecta Carmen Lazaroiu, tot povesteste prin cercuri \u201eintelectuale\u201c bucurestene c\u00e2t de mult a avut de suferit sotul d\u00e2nsei de pe urma \u201eturnatoriilor\u201c prietenului acestuia, Mircea Iorgulescu.
\nFoarte frumos, nu?! Foarte frumos din partea unei persoane care in mod normal ar trebui sa stie care este povara zvonurilor si a b\u00e2rfelor pe aceasta tema. Doar stie bine \u2013 si stii si tu la fel de bine \u2013 de ce. Sau ar trebui sa stie.<\/p>\n
\nIn toamna aceluiasi an, c\u00e2nd ti-ai reluat atacurile in presa, am fost cautat de diversi jurnalisti bucuresteni amatori de scandal, de la gazete de mare tiraj, sa dau interviuri in care sa-ti raspund.
\nAm refuzat.
\nLe-am spus ca fiind eu insumi jurnalist, nu dau interviuri, iar daca am ceva de replicat, o fac in articole ale mele si date publicatiilor la care vreau eu.
\nAm refuzat sa te \u2013 si sa va \u2013 urmez pe calea voastra, calea mocirlei. Imagineaza-ti si imaginati-va ca le-as fi spus sa citeasca anumite pagini din jurnalul Monicai Lovinescu, despre o anumita arhitecta. Sa puna apoi asta in relatie tot cu ce noteaza Monica Lovinescu despre persoanele care au facut sa-ti apara romanul la Paris. Sa constate, iar de data asta pe baza textelor tale, cum cele doua persoane care au contribuit esential la publicarea romanului, Mihaela Marinescu si Paul Goma, au disparut cu desav\u00e2rsire din rememorarile tale. Sa vada \u2013 din scrisoarea lui Goma, pe care probabil tu i-ai dat-o lui Alex. Stefanescu sa o publice in \u201eIstorie\u201c \u2013 de ce s-a suparat Goma pe tine c\u00e2nd ai organizat o sarbatorire, dupa ram\u00e2nere: ca Mihaela nu era invitata, dar ca in schimb era prezenta arhitecta cu o anumita reputatie in exilul rom\u00e2nesc din Paris.
\n\u00ceti imaginezi si va imaginati ce bucurie ar fi fost pentru gazetele bucurestene…!
\nN-am facut-o. E genul tau si al vostru, nu al meu.<\/p>\n
\nDar, daca esti intr-adevar \u201ejustitiar\u201c, publica in \u201eoperele complete\u201c si aceasta scrisoare. Integral.<\/p>\n
\nm. iorgulescu<\/p>\n
\nPrieteni dintre conducatorii partidului, din Securitate sau din inchisori?<\/strong>
\nVa spun drept ca nu stiu daca erau din inchisori sau din Securitate, pentru ca la noi in casa nu venea lumea sa spuna \u201eeu sunt de la Securitate\u201c ori \u201eeu l-am cunoscut pe tatal tau la Doftana\u201c. Era Posteuca, era Serghei Nicolau, era Gheorghiu-Dej la noi in casa. Sorin Toma deseori.
\nPosteuca era Vasili Postanski, primul director al Canalului Dunare \u2013 Marea Neagra, iar Serghei Nicolau, Serghei Nikonov, unul dintre capii Securitatii, agenti sovietici cu care fusese inchis la Doftana si Caransebes. Si Sorin Toma, redactorul-sef al Sc\u00e2nteii, fostul sot al Anei Toma, era prieten cu familia dvs.?<\/strong>
\nSigur ca da, era foarte bun prieten cu tatal meu. Tot timpul ne vedeam. Era in relatii foarte bune cu tatal meu si cu mama mea. O apreciam foarte tare pe mama lui Sorin Toma, care era o personalitate, o consideram un fel de bunica a mea. Au trecut 40 de ani de atunci, mi-e greu acum sa imi aduc aminte cine si cum venea la noi in casa. Rautu si Florescu tot timpul erau la noi si mergeam impreuna cu ei in vacante.
\nInseamna ca-i cunoasteti bine pe copiii lor. <\/strong>
\nCu Lena Rautu am fost colega de clasa, pe Tismaneanu il stiu foarte bine, era vecin cu noi. (\u2026)
\nPare foarte interesanta povestea aceasta a unei fete din Cartierul Primaverii…<\/strong>
\nN-am stat in Primaverii, noi am stat pe Grigore Mora. De c\u00e2nd ma stiu eu p\u00e2na in \u201874, am stat pe Grigore Mora intr-o casuta cu doua etaje, adica parter cu etaj. Era o casuta mica in raport cu casele in care stateau altii. O casa mica, frumoasa, cu trei dormitoare, pe Grigore Mora 24. Sa mergeti s-o vedeti! Foarte frumoasa. Acolo am stat tot timpul.
\nCe personal aveati?<\/strong>
\nAveam o femeie de serviciu.
\nSi paza…<\/strong>
\nSi paza de la poarta, da. Fata de alte case in care erau patru femei de serviciu, noi aveam una singura. La Rautu erau patru, erau multe, da.
\nDe ce lui i se repartizasera mai multe?<\/strong>
\nErau si multi oameni acolo. Erau doua fete, erau ei doi, tot timpul multa lume, neamurile…
\nTatal dvs. se frecventa cu Ceausescu acasa?<\/strong>
\nNu! Cu Nicu Ceausescu am fost in aceeasi clasa, dar niciodata nu m-am plimbat cu el. Aveam alt anturaj, imi gasisem alti colegi.
\nCine erau prietenii dvs.?<\/strong>
\nPrietenii mei… era Lena Rautu, era Florica Jebeleanu, erau Svetlana Schiopu, Ana Zaharescu. Florica Jebeleanu era una din cele mai bune prietene ale mele, stateam si pe aceeasi strada.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"