{"id":1991,"date":"2010-03-24T22:31:43","date_gmt":"2010-03-24T20:31:43","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1991"},"modified":"2010-03-24T22:32:55","modified_gmt":"2010-03-24T20:32:55","slug":"colaj-postmodern-impresii-din-muzeul-pompidou","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/colaj-postmodern-impresii-din-muzeul-pompidou\/","title":{"rendered":"Colaj postmodern. Impresii din Muzeul Pompidou"},"content":{"rendered":"

Francezii au o cultura a statului la coada, pentru motive care noua, rom\u00e2nilor, tocmai iesiti din comunism, ni se par cel putin stranii. Ei stau la coada la muzeu, la biblioteca si la
\ncimitir.
\nMuzeul Pompidou<\/strong>
\nPrima mea amintire legata de Muzeul Pompidou este de acum doi ani, c\u00e2nd, in timpul vacantei de iarna pe care mi-o petreceam la Paris, mi-am propus sa ii trec pragul. Nu am reusit pentru ca inaintea mea la coada stateau sute de persoane, in frig, ca sa intre la muzeu. Si atentie, nu era intrarea gratis. Acum am reusit sa intru fara sa stau prea mult la coada, si intr\u00e2nd am inteles de ce nu mai era coada.
\nO colectie de lucruri stranii, un loc unde stranietatea si excentricitatea se premiaza. \u201eOperele\u201c care nu frizeaza patologicul sunt in cel mai bun caz exponate pe care nu te-ai fi asteptat sa le vezi intr-un muzeu. Sa va fac o lista:
\n\u2013 femeie musulmana cu voal si cu cap de masina de calcat (vorbeste despre opresiunea femei in islam, nu?);
\n\u2013 jucarii de plus infasurate in ciorapi negri si trase in teapa;
\n\u2013 un filmulet despre cum se poate juca tenis imbracata in voal de sus p\u00e2na jos;
\n\u2013 o c\u00e2rpa care sforaie;
\n\u2013 un telefon care suna;
\n\u2013 tigaie cu lingura inclusa in m\u00e2ner (absolut revolutionar);
\n\u2013 bucati de parchet de culoare rosie puse pe perete;
\n\u2013 sala imbracata in l\u00e2na cu un pian in mijloc;
\n\u2013 r\u00e2me suspendate;
\n\u2013 o toaleta ecologica;
\n\u2013 o camera imensa cu niste afise de mersul trenurilor inramate;
\n\u2013 o sala cu gunoaie pe jos;
\n\u2013 camera de locuit din peretii careia ies niste funduri roz din material textil;
\n\u2013 o camera cu gaura in tavan;
\n\u2013 poze intitulate \u201eIn familie\u201c cu mame dezbracate in pozitii sexuale l\u00e2nga bebelusi.<\/p>\n

Majoritatea \u201eoperelor\u201c sunt insotite de citate, care nu sunt neaparat rele, despre viziunea autorului. Dar intre intentia anuntata de autor si creatie nu exista nici o legatura. Ai impresia ca textele au fost puse aposteriori ca o eticheta care sa dea sens unui manunchi de nonsensuri adunate intr-un spatiu.
\nO tema recurenta este asuprirea femeii si nevoia ei de eliberare, aflam de aici ca barbatul este un accident genetic, un avorton, o lipsa, si permiteti-mi, de dragul expresiei ,sa citez in franceza \u201e l’homme est une femme manqu\u00e9, un avorton cong\u00e9nital\u201c. Am fost singura si am inceput sa r\u00e2d, dar daca veneam cu iubitul? Sau, mai rau, daca veneam cu tata si afla saracul care e statul lui ontologic?! Nu putem sa jignim prin operele noastre alte religii sau alte rase, dar cum ram\u00e2ne cu barbatii, aceasta minoritate de 48% din populatia lumii?? Ah, si stiti care era continutul \u201eoperei\u201c? Un cub luminat frumos cu beculete si o muzica psihedelica pe fundal.
\nLa etaj o expozitie \u201eextraordinara\u201c Julien Freud de pictura cu nuduri de femei ultra supra ponderale. Mi-a ramas in minte o imagine, o copila la 5 anisori blonda dulce rasfoind un album cu astfel de imagini\u2026 nu vreau sa stiu ce isi intreaba parintii.
\nOricum, daca vreti o expozitie in stil Pompidou acasa la voi e simplu.
\nPentru varianta decenta: Luati o sufragerie, scoateti toata mobila afara, puneti pe fundal un sunet psihedelic, pictati o bucata dintr-un perete in alb si o bucata din altul in negru si gata, ati obtinut Fiinta si Neantul, Binele si Raul, Lumina si Intunericul si ce mai vreti dumneavoastra.
\nPentru varianta ce poate face rau sensibilitatii: adaugati o scena porno si eventual niste vopsea rosie pentru pata de s\u00e2nge.
\nMa asteptam sa nu gasesc lucruri conventionale, dar asa un haos estetic a fost suficient pentru a imi compromite ziua.
\nExista insa si un lucru bun \u2013 privelistea de la ultimul etaj al centrului e superba, vezi efectiv tot Parisul. Sfatul meu: cumparati bilete doar pentru panorama (se platesc separat) si lasati panarama!
\nCentrul Pompidou
\nPe l\u00e2nga renumitul Muzeu Pompidou al artei postmoderne, Centrul Pompidou gazduieste si o biblioteca, ce mai spala din pacatele muzeului. Pe trei nivele ce se intind pe sute de metri, avem de a face cu o biblioteca in stil nou, adica prevazuta cu sonoteca, videoteca, dar si cu carti ce nu sunt aparitii mai vechi de 30 de ani (cu exceptia clasicilor, bineinteles). Aici, intre orele 12 si 22 vin sute de oameni \u201esa se cultive\u201c. Intrarea este gratuita si nu presupune nici o inscriere prealabila, asta creeaza un fenomen specific francez: cozile pentru intrat la biblioteca. Ele avanseaza insa repede, caci nu presupun ca nu mai sunt locuri si astepti ca cineva sa plece (cum se int\u00e2mpla la BCU in sesiune), ci se sta la coada pur si simplu ca sa se intre in ordinea venirii si pe r\u00e2nd, nu buluc, cu totii odata (s\u00e2mbata am petrecut o ora la aceasta coada de intrare la biblioteca).
\nIn partea de biblioteca in majoritatea lor cititorii sunt studenti. In partea video insa avem o surpriza, les clochards parisiens, homlesii care vin si ei sa se uite la TV sau la un film intr-o atmosfera placuta si unde in plus e cald.
\nNu am mai lucrat niciodata cot la cot cu at\u00e2t de multi oameni, asta iti da un sentiment straniu, o dorinta acuta de a devora c\u00e2t mai multe carti, de a profita de tot ce se gaseste acolo si de a o face repede, mai repede si mai bine dec\u00e2t restul de tineri cu care esti automat in concurenta. Greu de crezut ca o hala ca aia poate sa te motiveze sa muncesti, dar o face. O face asa de bine inc\u00e2t dupa o zi de lectura in care nu mi-a mai trebuit nimic altceva dec\u00e2t cartea din fata mea ajung sa ma g\u00e2ndesc la ispita lecturii, ispita devorarii informatiei, a c\u00e2t mai multa si c\u00e2t mai diversa informatie. Ma face sa ma g\u00e2ndesc ca, daca as locui la Paris, nu as putea sa am o munca normala, as fi un etern student in genul lui Cioran. Nu as putea sa fac altceva dec\u00e2t sa merg la biblioteca si la cursuri intr-o utopie intelectuala continua.
\nTrebuie sa recunosc ca am venit in Paris cu ispite feminine specifice, dar am descoperit in biblioteca o tentatie mult mai mare. Din cumparatul de haine (ah, e coada si aici!) te opresti la un moment dat, fie din lipsa de fonduri, fie pentru ca esti constient de efemeritatea achizitiilor textile, dar din ingurgitarea de informatie nu. Este gratis si in plus are si o justificare intelectuala superba: o faci pentru a sti! Dar colectarea informatiei nu este cunoastere, asa ca trebuie sa fiu mai atenta la aceasta ispita mai tare dec\u00e2t la cea materiala, care prin natura sa de ispita materiala are limite, spre deosebire de ispitele puterii si ale cunoasterii ce nu au asa ceva!
\nCultura Mortii la P\u00e8re Lachais
\nTrebuie sa ai o cultura a mortii, altfel nu ai cum sa pui in valoare un cimitir la nivelul la care francezii au facut-o cu P\u00e8re Lachaise. Fiecare mica capela este o opera de arta, ceea ce face ca cimitirul sa fie un cumul de elemente arhitecturale intr-un parc. Cel mai straniu e ca nu constientizezi ca esti intr-un cimitir. Mai ales atunci c\u00e2nd ghidul te ia cu observatii de felul: priviti morm\u00e2ntul lui Chopin, observati ca florile depuse in jur sunt rosii cu alb ca steagul Poloniei. Tineti cont de faptul ca statuia a fost curatata de cur\u00e2nd etc.
\nE un loc fascinant, unde te costa 11 mii de euro metrul patrat. Asa ca g\u00e2nditi-va de pe acum daca vreti sa fiti ingropati aici. Aveti insa grija sa muriti la Paris si nu in Sudul Frantei, pentru ca exista o taxa platita pentru fiecare orasel prin care treci cu mortul.
\nNici nu e asa de important sa faci turul mormintelor celebre, cu harta in m\u00e2na, mai importanta este atmosfera, care nu te face sa te g\u00e2ndesti la celebritate sau la moarte, ci la atentia francezilor pentru detalii. Nu vezi morminte kitsch, avem de a face cu mult bun-simt si cu bun gust in ultima locuinta a francezului de la P\u00e8re Lachais.
\nCei ce nu sunt practicanti pot opta pentru o casuta funerara, dar trebuie sa recunosc ca este ceva inghesuiala acolo si in plus g\u00e2ndul ca poti sa astepti p\u00e2na la 3 saptam\u00e2ni pentru ceremonia funerara (pentru ca si aici, ca si la biblioteca si la muzeu in Franta se face coada) poate fi descurajant, cu toate ca nu se mai poate spune ca te grabesti undeva.
\nConcluzie
\nCred insa ca exista un liant intre aceste trei locuri unde se sta la coada in Franta: muzeul, biblioteca si cimitirul; toate sunt in sens exact niste depozite,\u00a0 de imagini, de idei, de vieti. Or daca ar fi sa fac o fenomenologie a statului la coada as spune ca aceasta presupune intentionalitatea, ba chiar mai mult, dorinta aprinsa a celui ce este dispus sa depuna un sacrificiu de timp pentru a avea acces la obiectul dorit. Or timpul nostru, fiind mai important dec\u00e2t banii, a sta la coada este un gest de investire cu sens a lucrului pentru care stai la coada. Si, daca statul la coada in comunism demonstra nevoia vitala de a gasi alimente, statul la coada in capitalism vine dintr-o alta nevoie, si ea vitala, dar de alt timp, spirituala. Daca in Europa oamenii inca sunt dispusi sa faca eforturi pentru a ajunge la depozitele de cultura, civilizatia aceasta mai are o sansa.
\nMetaconcluzie\/P.S.
\nAcest text este un exemplu de colaj postmodern, despre cum se poate sa gasesti un sens aposteriori unor lucruri ce nu au nici o legatura esentiala una cu alta. Totul sta in capacitatea de a inova in gasirea liantului.
\nAsta asa, ca sa vedeti ca am invatat si eu ceva de la Muzeul Pompidou.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Francezii au o cultura a statului la coada, pentru motive care noua, rom\u00e2nilor, tocmai iesiti din comunism, ni se par cel putin stranii. Ei stau la coada la muzeu, la biblioteca si la cimitir. Muzeul Pompidou Prima mea amintire legata de Muzeul Pompidou este de acum doi ani, c\u00e2nd, in timpul vacantei de iarna pe… Cite\u0219te mai mult »Colaj postmodern. Impresii din Muzeul Pompidou<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[1641,1642,1639,982,1640],"class_list":["post-1991","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-francezi","tag-franta","tag-muzeul-pompidou","tag-paris","tag-parizieni"],"views":3095,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1991","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1991"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1991\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1991"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1991"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1991"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}